vineri, 29 noiembrie 2024

Eu adun doar bobii. Pun cap la cap ațele. Este meserie grea.


Cornel Ivanciuc glăsuiește:


Scenariul Ciucă: un ostaș în slujba țării. Lovitura de stat a Armatei

În acest moment există mai multe scenarii legate de ce se va întâmpla cu alegerile prezidențiale, în situația în care CCR nu va valida rezultatele scrutinului din 24 noiembrie. 1. Călin Georgescu își va continua cursa spre Cotroceni fiind degrevat de orice suspiciune privind vicierea turului 1, lucru extrem de puțin probabil.

Elena Lasconi va fi scoasă din cursa electorală după ce se va dovedi că a fost avantajată în procesul electoral cu zeci de mii de voturi de la Călin Georgescu și George Simion. În orice situație, Marcel Ciolacu a declarat că se retrage din cursa electorală. Alături de Călin Georgescu vor candida cu șanse sporite de a ajunge în turul 2 George Simion și Nicolae Ciucă.

2. Călin Georgescu și Elena Lasconi vor fi scoși de CCR din cursa electorală în care rămân cei doi finaliști, George Simion și Nicolae Ciucă. Ieri spuneam că nașii care supraveghează creșterea mlădițelor George Simion și Nicolae Ciucă sunt SRI, SPP și DGIA în cazul lui Simion și DGIA în cazul lui Ciucă.

Simion este creația Armatei, iar AUR este nucleul în jurul căruia s-a format polul suveranist, după modelul occidental, fiind ulterior parcelat și de alte entități de informații, iar Ciucă este la origine cercetaș-diversionist, deci ofițer de informații, adică entitate majoră a DGIA.

Omul politic Ciucă a fost creat de Armată și parașutat în PNL pentru a transpune ca președinte directivele Pentagonului pe flancul de est al NATO, în circumstanțele în care Turcia a devenit un actor ambiguu și imprevizibil. Toată cariera politică a lui Ciucă urmează acest proiect. Tot ce se întâmplă acum în România are legătură cu salvarea ostașului Ciucă. Sforile sunt trase de generalul de corp de armată Petru Băiceanu, șeful DGIA.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) nu participă la lovitura de stat

În România are loc o lovitură de stat în desfășurare, prin care se schimbă ordinea rezultată în urma alegerilor prezidențiale în turul 1. Luni, 25 noiembrie, președintele a fost informat de SRI, SIE și DGIA că nu există riscuri legate de influențarea alegerilor prezidențiale sau “ingerințe externe în procesul electoral”. 

Joi, 28 noiembrie, CSAT a informat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral. Serviciul de Telecomunicații Speciale infirmă print-un comunicat minciunile grosolane ale CSAT: “Atacurile cibernetice detectate asupra site-ului https://prezenta.roaep.ro au fost blocate la nivelul echipamentelor de securitate.

La nivelul instituției noastre nu există suspiciuni sau indicii referitoare la atacuri cibernetice care să fi avut ca efect modificarea sau alterarea datelor din infrastructura IT&C suport pentru alegerile din 24 noiembrie 2024, nefiind influențată corectitudinea procesului electoral”.

CSAT și-a coordonat ședința din 28 noiembrie împreună cu cea a Curții Constituționale. Dovezile furnizate de CSAT vor fi transformate în hotărâri prin care Curtea va putea invalida rezultatul alegerilor sau schimba ordinea rezultată în urma turului 1.

Curtea Constituțională este condusă de un fost informator al securității, al cărui dosar se află în custodia SRI. El răspunde acum la ordinele celor care îl șantajează cu dosarul. Iohannis a fost obligat de actorii loviturii de stat să convoace CSAT pentru a se justifica atacurile cibernetice ale unor entități statale și non-statale.

Am afirmat că în 1986, când a beneficiat de o bursă în Germania Federală, Iohannis a putut fi racolat de fosta securitate pentru a primi pașaport și viză. Cu acest dosar, Iohannis a devenit prizonier al serviciilor. El nu mai are nicio reacție la tot ce se întâmplă în România, ci doar execută ordinele actorilor loviturii de stat, SRI, SIE și DGIA.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iată bogăția mea!