Din anul 2023, ajutorul de înmormântare a crescut cu suma de 700 de lei față de 2022, valoarea ajungând la 6.789 de lei.
Sumele de bani se acordă o singură dată și doar unui membru al familiei care depune cererea și prezintă certificatul de deces în original.
Totodată, o jumătate din ajutor se acordă și la decesul unui membru de familie al persoanei asigurate, cu condiția să fie pensionar, fie angajat și plătește impozite pentru asigurările sociale.
În acest ultim caz, valoarea ajutorului de înmormântare este de 3.395 de lei.
Actele necesare acordării ajutorului de deces, după caz, sunt:
• cerere pentru acordarea ajutorului de deces
• certificat de deces (original şi copie);
• act de identitate al solicitantului (original şi copie);
• acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
• dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
• act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
• adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
I shall not have wasted my time in writing this blog, and more importantly you will not have wasted your time in reading it. All Things Work Together for Good. Nu ceda, nu renunța. Con rumbo propio. Disfruta de la vida sin estrés. Le temps ne respecte, dit-on, que les œuvres auxquelles il collabore.
sâmbătă, 11 februarie 2023
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O analiză pertinentă! Dan Dungaciu
Imbecilul din fruntea statului dă cu mucii în fasole! "NICUȘOR #DAN JIGNEȘTE JUMĂTATE DE #ROMÂNIE ☝️Jumătate dintre români sunt antiocc...
-
⚠️ Nu, domnule Bolojan, nu suntem proștii nimănui. Nici ai dumneavoastră. Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de pres...
-
Un articol publicat recent de cotidianul francez Le Monde (pe 3 februarie 2026), semnat de jurnalista Marine Leduc. Titlul articolului, trad...
-
"Au spus că nu sunt demnă de încredere. Șaptesprezece ani mai târziu, am intrat la nunta fratelui meu purtând uniforma de gală. Iar în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu