sâmbătă, 21 iunie 2025

Retardații mintali ne vor conduce!

Cică ni se cere solidaritate (și taxă) și să fim uniți acum când țara e greu încercată după ce a fost suptă de bani precum cățeaua lehuză de hoarda de pui flămânzi.
OK.
Mie îmi pare rău dar:
- cum să fiu solidar cu un pensetar arogant și pus pe japcă precum mito manul Dragoș Anastasiu, consigliere al Nicușorului?
- cum să fiu solidar cu alogenul fără acte de studii și identitate în clar (până și voci din USR i-au cerut să le arate), Dominic Fritz, cel care a tras orașul meu natal, Timișoara, în regres, de parcă am fi în anii ‘90?
- cum să fiu solidar cu un cameleon patetic precum Moșteanu, absolvent de facultate de garaj (Bioterra) pe care vor să îl pună ministrul al Apărării într-o perioadă când în diplomație, apărare și economie ai nevoie de cei mai buni specialiști - acestora din urmă nu le pot reproșa că stau pe margine, ciorba e prea împuțită să se bage în ea și sigur sunt mai utili și respectați în alte părți 
- cum să fiu eu frate în simțiri cu tefeleii dezaxați care sunt confuzi până și când vine vorba de genul propriu?
- maximă e cum să fiu frate solidar cu unul ca Bulai, călărețul anorexic de la USRi?😂
Am și eu un creier, mic dar am și am și eu demnitatea mea de om sărac dar nu prost. 
Iar viața dinainte de 1989, netrăită de alde Fritz sau Bulai, ne-a uzat dar ne-a și călit. Am mai trăit vremuri căcăcioase și până la urmă am rezistat. Când s-a putut am incercat să și progresăm, timid, după posibilități. Dar nu ne-am pus în fund să ne smiorcăim ca un copil căruia altul mai șmecher i-a f urat jucăriile sau sandvișul, în curtea școlii?😂
Am tot zis că o să plătim multe oale sparte de alții în următorii 5 ani, am zis că o să și râdem. 
Râsul ne-a fost antidot împotriva prostiei și terapie și în comunism.
Dar nu mă așteptam la surpriza să râdem de niște foci distruse la numai o lună după ce Anastasiu s-a instalat la Cotroceni, iar Nicușor bate la ușă când vrea să intre la consilierul păcii în birou. Ireal. 😂😂😂

Zice:


Zice un timișorean

Cică ni se cere solidaritate (și taxă) și să fim uniți acum când țara e greu încercată după ce a fost suptă de bani precum cățeaua lehuză de hoarda de pui flămânzi.
OK.
Mie îmi pare rău dar:
- cum să fiu solidar cu un pensetar arogant și pus pe japcă precum mito manul Dragoș Anastasiu, consigliere al Nicușorului?
- cum să fiu solidar cu alogenul fără acte de studii și identitate în clar (până și voci din USR i-au cerut să le arate), Dominic Fritz, cel care a tras orașul meu natal, Timișoara, în regres, de parcă am fi în anii ‘90?
- cum să fiu solidar cu un cameleon patetic precum Moșteanu, absolvent de facultate de garaj (Bioterra) pe care vor să îl pună ministrul al Apărării într-o perioadă când în diplomație, apărare și economie ai nevoie de cei mai buni specialiști - acestora din urmă nu le pot reproșa că stau pe margine, ciorba e prea împuțită să se bage în ea și sigur sunt mai utili și respectați în alte părți 
- cum să fiu eu frate în simțiri cu tefeleii dezaxați care sunt confuzi până și când vine vorba de genul propriu?
- maximă e cum să fiu frate solidar cu unul ca Bulai, călărețul anorexic de la USRi?😂
Am și eu un creier, mic dar am și am și eu demnitatea mea de om sărac dar nu prost. 
Iar viața dinainte de 1989, netrăită de alde Fritz sau Bulai, ne-a uzat dar ne-a și călit. Am mai trăit vremuri căcăcioase și până la urmă am rezistat. Când s-a putut am incercat să și progresăm, timid, după posibilități. Dar nu ne-am pus în fund să ne smiorcăim ca un copil căruia altul mai șmecher i-a furat jucăriile sau sandvișul, în curtea școlii?😂
Am tot zis că o să plătim multe oale sparte de alții în următorii 5 ani, am zis că o să și râdem. 
Râsul ne-a fost antidot împotriva prostiei și terapie și în comunism.
Dar nu mă așteptam la surpriza să râdem de niște foci distruse la numai o lună după ce Anastasiu s-a instalat la Cotroceni, iar Nicușor bate la ușă când vrea să intre la consilierul păcii în birou. Ireal. 😂😂😂

vineri, 20 iunie 2025

Viața este frumoasă când ai prieteni!

Anul trecut am descoperit în  București,  zona centrală,  un restaurant vietnamez bine cotat, Toan's.




Sunt unul din colaboratorii Google Maps, bine cotați la recenzii despre locurile vizitate, restaurante,.. cu peste 800.000 vizualizări. 




Azi am să procedez diferit. Studiez ce spun alții și aleg ce-mi face cu ochiul să mănânc la prânz la acest restaurant vietnamez însoțiți de o familie dragă nouă. Domnul mi-a fost o scurtă  perioada șef la Ministerul de Interne. Am ramas prieteni de atunci. 

Data trecută am servit o supă delicioasă la acest restaurant.

Vreau să cred că actorul Florin Zamfirescu care nu crede în prieteni și prietenie nu are dreptate. De curând i-am auzit opiniile care se cam potrivesc cu ale mele, în mare parte. Am ajutat mulți "prieteni" si mi-am auzit numai cuvinte urâte, la mulți ani după. Asta să  fie prietenia!




AI Grok 3 detaliază:

Restaurantul Toan's de pe Strada Ion Ghica, nr. 4, București, este un local cu specific vietnamez situat în Centrul Vechi, cunoscut pentru mâncarea asiatică autentică și atmosfera plăcută. Iată o sinteză a impresiilor clienților, bazată pe informațiile disponibile:Impresii pozitive:Calitatea mâncării: Clienții apreciază gustul autentic al preparatelor vietnameze. De exemplu, un client care a locuit 13 ani în China a declarat că Toan's oferă „unele dintre cele mai bune mâncăruri vietnameze” pe care le-a încercat, recomandând în special tăițeii cu vită și porc datorită combinației de condimente și supei preparate din oase de vită, cu un gust distinct de scorțișoară.Porții generoase și prețuri bune: Mâncarea este descrisă ca fiind delicioasă, cu porții mari și prețuri accesibile, ceea ce face din Toan's o alegere populară în București.Atmosfera și locația: Situat în centrul istoric, restaurantul este ușor accesibil, fiind la doar 221 de metri de stația de metrou Universitate. Clienții apreciază ambianța plăcută, potrivită atât pentru ocazii speciale, cât și pentru mese relaxate cu prietenii.Rating ridicat: Toan's are o notă de 4.2/5 pe Tripadvisor (bazată pe 43 de recenzii) și 4.1/5 pe alte platforme, fiind clasat pe locul 348 din 2.059 de restaurante din București.Impresii negative sau critici:Serviciul: Unele recenzii menționează că ar fi benefic ca restaurantul să aibă personal asiatic în sală pentru a spori autenticitatea experienței.Lipsa recenziilor detaliate: Deși majoritatea feedback-urilor sunt pozitive, nu toate recenziile oferă detalii specifice despre experiențe negative, ceea ce sugerează că problemele majore sunt rare.Informații suplimentare:Program: Toan's este deschis zilnic între orele 12:00-22:00, cu excepția zilei de joi, când se închide la 21:00.Contact: Telefon: +40 737 053 128.Locație exactă: Strada Ion Ghica 4, București 030044, în apropiere de Palatul Bursei și Biserica Sf. Nicolae - Ghica.Specific: Restaurantul este specializat în bucătărie vietnameză, oferind preparate precum phở, tăiței și alte mâncăruri tradiționale.Concluzie:Toan's este apreciat pentru mâncarea vietnameză gustoasă, porțiile mari și prețurile rezonabile, fiind o opțiune excelentă pentru iubitorii de bucătărie asiatică în Centrul Vechi al Bucureștiului. Dacă dorești o experiență culinară exotică, clienții sugerează că este o alegere de top, deși autenticitatea ar putea fi îmbunătățită prin detalii precum prezența personalului asiatic. Pentru mai multe informații sau rezervări, poți verifica site-ul lor sau platforme precum Tripadvisor.


Luxor

Sunt multe locuri pe Pământ pe care mi-aș  fi dorit să  le vizitez, cel puțin. Unul din ele este Luxor din Egipt. Undeva în acest templu este scris:

" Corpul uman este templul lui Dumnezeu"5

Am găsit  aceste cuvinte într-o  carte a lui Jeremy Howik, Știința autovindecării.  Acumularile mele științifice mă incită să cred că  asaltul tratamentelor, medicamentelor asupra corpului uman, multe de dată  recentă,  hai să zic cca. 100 de ani,  nu cumva fac și  foarte mult  rău, nu numai bine cum m-ar contrazice emulii lui Esculap.

Si totuși,  ce știau anticii și noi nu știm?

Templul din Luxor este situat în prezent pe teritoriul orașului Luxor de pe malul NiluluiEgipt. El a fost construit în cinstea zeului Amun în perioada Imperiului Nou.

Templul a fost clădit din material de construcție refolosit (spolia). Templul inițial, capela, a fost ridicată în timpul domniei faraonului Amenhotep al III-lea din dinastia a XVIII-a. Faraonul Amenophis al III-lea lasă să se clădească în timpul lui sanctuarul situat în partea sudică a templului, sala de coloane urmând să fie construită în timpul domniei faraonului Amenophis al IV-lea, când s-a renunțat la cultul lui Amon. Construcția sălii de coloane este continuată sub Tutanchamun și Haremhab.

În timpul lui Ramses al II-lea va fi construit coloana cu obeliscul, iar în timpul lui Nektanebos I se realizează curtea cu piloni. Alexandru cel Mare lasă să fie reclădit sanctuarul, astfel că în loc de patru coloane care susțineau acoperișul a fost o construită o capelă. In timpul romanilor templul va fi integrat într-o fortăreață, iar în perioada creștină în interiorul templului se vor construi patru biserici.

Un loc cu (re)nume

Egiptenii antici au botezat acest loc Waser, iar vechii greci îl cunoșteau sub forma vestitei Theba. Însă zona a fost populată cu mult înainte de a se numi Luxor, Waser ori Theba. Există dovezi care indică faptul că oamenii au trăit aici încă de acum 250.000 de ani.

Ceea ce numim Luxor reprezenta, în perioada Vechiului Regat egiptean (circa 2686 î.Chr - 2181 î.Chr,), centrul administrativ al provinciei. Theba, alintată și „orașul celor 100 de porți” a funcționat drept capitală a întregii țări, în perioada Noului Regat, între 1550 și 1352 î.Chr.

Necropola din antica Theba (sursă imagine)

Așezarea mai figurează și cu numele Amun, în cinstea conducătorului transformat ulterior în zeitate, Amun-Ra. Denumirea Luxor, așa cum îl știm azi, își are originea în limba arabă, în care cuvântul „al-quṣūr”, s-ar traduce prin „palate”. Un adevărat palat al culturii și civilizației, Luxorul este, poate, cel mai mare muzeu în aer liber, etalându-și comorile pe malul stâng al Nilului, din Egiptul de Sus.

Tutankhamon, un faraon a cărui legendă e încă vieMormântul lui Tutankhamon rămâne una din cele mai mari descoperiri arheologice din lume, prin bogăția de obiecte și starea intactă a mumiei faraonului


AI Grok 3 ce zice?

Luxor, situat pe malul estic al Nilului, în Egipt, este un oraș cu o istorie bogată, cunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante centre ale civilizației egiptene antice, odinioară parte a orașului Teba, capitala Egiptului în timpul Regatului Nou (circa 1550-1070 î.Hr.). Iată o prezentare concisă despre vechimea, istoria și cuvintele celebre asociate cu Luxor, în special cu monumentele sale:


### Vechime și istorie

- **Origini**: Luxor este construit pe locul anticului Teba, menționat în textele egiptene ca "Waset". A fost un centru politic, religios și cultural al Egiptului antic, în special în perioadele Regatului Mijlociu și Nou.

- **Monumente principale**:

  - **Templul din Luxor**: Construit în jurul anilor 1400 î.Hr., dedicat zeului Amon-Ra, era centrul festivalului Opet, o ceremonie religioasă majoră. Templul a fost ridicat în principal de faraonii Amenhotep al III-lea și Ramses al II-lea.

  - **Karnak**: Un complex uriaș de temple, situat la câțiva kilometri de Luxor, dedicat triadei tebane (Amon, Mut și Khonsu). Construcția sa a început în jurul anului 2000 î.Hr. și a continuat timp de peste 2000 de ani.

  - **Valea Regilor și Valea Reginelor**: Situate în apropiere, acestea sunt necropole unde au fost îngropați faraoni și nobili, inclusiv celebrul mormânt al lui Tutankhamon (descoperit în 1922).

  - **Coloșii lui Memnon**: Două statui masive ale lui Amenhotep al III-lea, construite în jurul anului 1350 î.Hr., care păzeau intrarea în templul său funerar.


### Cuvinte celebre înscrise pe ziduri

- **Inscripții hieroglifice**: Zidurile templelor din Luxor și Karnak sunt acoperite cu hieroglife care glorifică faraonii, zeii și victoriile militare. De exemplu:

  - În Templul din Luxor, reliefurile descriu festivalul Opet, cu texte care laudă puterea zeului Amon și a faraonului.

  - La Karnak, în Sala Hipostilă, sunt înscrise genealogii regale și imnuri dedicate lui Amon-Ra, precum: „Amon, regele zeilor, cel care dă viață eternă”.

- **Citat celebru atribuit locului**: Deși nu este o inscripție directă pe ziduri, poetul antic grec **Homer** a descris Teba (Luxor) în „Iliada” ca „orașul cu o sută de porți”, referindu-se la bogăția și măreția sa.

- **Texte religioase**: Pe obeliscurile și pereții templelor, texte precum „Amon-Ra, cel care a creat totul” sau rugăciuni pentru prosperitate și protecție sunt frecvente.


### Context istoric

- Luxor a fost un centru al puterii în timpul Regatului Nou, când Teba era capitala Egiptului. Faraoni precum Hatshepsut, Tutankhamon și Ramses al II-lea au contribuit la dezvoltarea sa.

- Orașul a rămas semnificativ și în perioadele elenistică (sub Alexandru cel Mare) și romană, când templele au fost extinse sau modificate.

- Astăzi, Luxor este un sit arheologic UNESCO, atrăgând milioane de turiști datorită templelor, mormintelor și artefactelor bine conservate.


Dacă dorești detalii suplimentare despre un anumit monument, inscripție sau perioadă istorică, te pot ajuta cu informații mai specifice!


Nebunie la pătrat!

Donald Trump a aprobat planul de atac al SUA în Iran. Pentagonul anunță că este pregătit să execute orice ordin dat de președinte. O decizie finală nu e luată

„Îmi place să iau decizia finală cu o secundă înainte de termen, pentru că lucrurile se schimbă, mai ales în război”, a spus Trump miercuri, potrivit BBC și CBS.

Donald Trump a aprobat planurile de atac împotriva Iranului, dar nu a luat încă o decizie finală cu privire la lansarea de lovituri militare care ar implica în mod direct SUA în război, potrivit informațiilor furnizate de CBS și Wall Street Journal.

Președintele american a amânat inițierea atacurilor, luând în calcul că Iranul ar putea accepta să renunțe la programul său nuclear, a declarat pentru CBS o sursă din cadrul serviciilor secrete.

miercuri, 18 iunie 2025

Emigranta în SUA



AUR

Ce propune AUR:

- reducerea numărului de parlamentari la 300
- guvern din doar 12 ministere
- 48 de secretari de stat
- reducerea la jumătate a taxării pentru salariile mici
-  TVA 0% pentru produsele de bază
- reducere a cheltuielilor bugetare cu 15% în următorii doi ani. 5% în cele şase luni din anul acesta şi încă 10% anul viitor. Acest lucru înseamnă 15% din cheltuielile bugetare, 6% din produsul intern brut, adică exact decalajul pe care îl avem faţă de norma legală de 3% din PIB, deficit bugetar, aşa cum este în legea a responsabilităţii fiscal-bugetare
- numărul agenţiilor şi autorităţilor să fie reduse la maxim 20, cu reducerea la jumătate a funcţiilor de conducere din tot aparatul bugetar
- nu va mai fi posibil prin lege să considerăm cheltuială deductibilă cheltuiala cu managementul, taxa de management care este plătită către compania mamă din străinătate, nu va mai fi deductibilă prin lege cheltuiala cu taxa de marketing către compania mamă şi în al treilea rând re-reglementarea investiţiilor
- simplificarea legislaţiei fiscale în sensul în care TVA-ul să fie 0% pentru produsele şi serviciile de bază, CASS-ul să rămână plafonat pentru venituri din chirii, dobânzi bancare, câştiguri de pe piaţa de capital venituri independente
- CASS-ul pentru pensiile mai mari de 5, doar pentru pensiile mai mari de 5.000 de lei
- TVA de 19% pentru toate livrările pe platformele digitale
- o taxă de solidaritate reaplicată din nou companiilor din energie din zona de producători şi distribuitori
- creşterea cu până la 15% a redevenţelor miniere şi petroliere,
- dublarea sumelor redevenţelor pentru concesiunile pe serviciile publice comunale
-  ajutoarele de stat pentru corporaţii nu vor mai fi acordate sub formă de cash sau garanţii de stat, ci sub formă de obligaţiuni convertibile
- anularea legii de închidere de la 1 ianuarie 2026 a centralelor pe cărbune şi a carierelor de lignit
- încetarea contribuţiei financiare şi logistice a României la continuarea războiului din Ucraina
- indexarea pensiilor conform legii
- reformarea sistemului de pensii speciale, astfel încât să nu mai existe nici o pensie specială în sumă netă peste salariul preşedintelui
- aplicarea taxării inverse pentru taxa cu valoare adăugată, o măsură care este cerută de mult de mediul de afaceri şi care ar reprezenta o gură de oxigen, un motor de creştere pentru economia României.

Noaptea ca hoții!

adaugă cateva cuvinte:

📢 „Noaptea ca hoții” s-a transformat în „Ziua ca mafioții”

USR a ajuns în Parlament cu sloganul „noaptea ca hoții” lipit de PSD. Astăzi? Sunt gata să guverneze cu ei. Ce a fost odată strigăt de revoltă, azi e doar tăcere complice.

Guvernul actual își încheie interimatul vineri, 20 iunie. Iar miercuri, 18 iunie, Președintele va anunța, cel mai probabil, pe cine nominalizează.
Ce urmează? Un simulacru de procedură democratică:

🕘 Miercuri dimineață – anunțul.
🕓 Miercuri după-amiază – lista miniștrilor.
🕛 Joi dimineață – audieri în comisii.
🕔 Joi seară – votul în plen și depunerea jurământului la Cotroceni.

Totul în 24 de ore. Audierile? O glumă proastă. Dezbaterea asupra programului de guvernare? Inexistentă. Parlamentul? Un decor docil.

🚨 Asta e „democrația” voastră, pro-europeni de fațadă: o piesă regizată prost, în care puterea se negociază în birouri, ziua-n amiaza mare, cu limuzine și șampanie.

Probabil și Ursula von der Leyen va trimite o sticlă, pe care, desigur, o vom plăti tot noi.

Dar nicio grijă, noi, AUR, vă așteptăm în arenă!
Vom arăta unde greșiți, unde disprețuiți democrația, unde faceți exact ceea ce ne acuzați pe noi – imoral, incorect, și fără rușine.

❗️Nu vă bucurați prea tare. Lupta de-abia începe. Iar cu noi în Parlamentul României, nu vă va fi ușor.

Spre deosebire de voi, noi ne respectăm alegătorii. Voi?
– Amenințați profesorii cărora le-ați promis.
– Speriați micii antreprenori cu minciuni globaliste.
– Și deja mulți dintre votanții voștri regretă.

📣 Ne vedem în Parlament. Și în stradă, dacă va fi nevoie. Pentru că România merită mai mult decât o mascaradă de guvernare.

Lenovo. Date marketing mai detaliate, comparații cu concurenții, fiabilitatea produselor


### **Strategii de marketing Lenovo în 2024-2025**

Lenovo a implementat o strategie de marketing complexă și bine structurată, care a contribuit semnificativ la poziția sa de lider pe piața globală de PC-uri și la expansiunea în alte segmente, precum smartphone-uri și soluții IT. Iată o analiză detaliată a strategiilor de marketing, bazată pe cele mai recente informații disponibile, inclusiv surse web relevante:

1. **Brand Boosting și poziționare**:
   - **Campanii creative și storytelling**: Lenovo folosește campanii publicitare care pun accent pe povești relatable și inovatoare. De exemplu, o campanie video recentă care prezenta o femeie designer a dus la o creștere de 2,63% în intenția de cumpărare pentru Lenovo ThinkBook, conform rezultatelor Brand Lift.[](https://www.latterly.org/lenovo-marketing-strategy/)
   - **Prezență puternică pe rețele sociale**: Lenovo are o strategie digitală robustă, cu peste 2,5 milioane de urmăritori pe Facebook și 1 milion pe Twitter (X). Platformele sociale, precum Instagram, Facebook și Twitter, sunt folosite pentru a interacționa direct cu clienții, a promova noi produse și a construi o comunitate loială.[](https://www.latterly.org/lenovo-marketing-mix/)[](https://thebigmarketing.com/lenovo-marketing-strategy/)
   - **Parteneriate cu influenceri**: Lenovo colaborează cu creatori de conținut din domenii precum tehnologie, gaming și lifestyle pentru a ajunge la audiențe mai tinere și digitale. Aceste parteneriate amplifică mesajele brandului și sporesc loialitatea în segmente de nișă.[](https://www.latterly.org/lenovo-marketing-mix/)
   - **Segmentare psihografică și comportamentală**: Lenovo vizează consumatori conștienți de valoare, care caută produse fiabile și durabile, dar și clienți preocupați de sustenabilitate, prin promovarea produselor eco-friendly. De asemenea, se adresează utilizatorilor frecvenți de laptopuri și clienților loiali brandului.[](https://thebrandhopper.com/2024/03/05/marketing-strategy-and-marketing-mix-of-lenovo/)

2. **Cercetare de piață și personalizare**:
   - Lenovo utilizează instrumente avansate de cercetare de piață, precum IBM SPSS Statistics, Typeform și Google Workspace, pentru a analiza preferințele consumatorilor, comportamentul de cumpărare și strategiile concurenților. Acest lucru permite campanii de marketing personalizate, care răspund nevoilor diverselor segmente de clienți, de la consumatori urbani la clienți corporate.[](https://www.latterly.org/lenovo-marketing-strategy/)
   - Site-ul Lenovo adaptează conținutul în funcție de locația utilizatorului, oferind o experiență personalizată care facilitează gestionarea comenzilor și interacțiunea cu brandul.[](https://thebrandhopper.com/2024/03/05/marketing-strategy-and-marketing-mix-of-lenovo/)

3. **Strategii de preț și promovare**:
   - **Prețuri competitive și penetrante**: Lenovo folosește strategii de preț competitive pentru a pătrunde pe piețe noi, în special în țările emergente, oferind produse la prețuri mai mici decât concurenții. Pentru produsele premium, precum ThinkPad X1 Carbon, aplică prețuri bazate pe valoarea percepută.[](https://www.marketing91.com/marketing-mix-lenovo/)
   - **Promoții și reduceri**: Lenovo organizează campanii de reduceri în perioade cheie, precum back-to-school sau sărbători, pentru a atrage clienți. De asemenea, oferă coduri promoționale pe site-ul său pentru a stimula vânzările.[](https://www.marketing91.com/marketing-mix-lenovo/)[](https://iide.co/case-studies/lenovo-marketing-strategy/)
   - **Publicitate digitală**: Lenovo investește în Google AdWords pentru publicitate de tip display, ceea ce îi permite să ajungă la o audiență globală.[](https://iide.co/case-studies/lenovo-marketing-strategy/)

4. **Distribuție și expansiune globală**:
   - **Canale de distribuție extinse**: Lenovo beneficiază de o rețea vastă de distribuție, cu mii de puncte de vânzare exclusive în China, ceea ce îi conferă un avantaj competitiv față de concurenții non-chinezi.[](https://www.investopedia.com/articles/investing/073015/look-lenovos-strategy-business-model.asp)
   - **Focus pe piețe emergente**: Lenovo adaptează produsele și strategiile de marketing pentru a răspunde cerințelor piețelor emergente, cum ar fi India, unde a avut succes cu smartphone-uri low-cost, precum LePhone.[](https://strategicmanagementinsight.com/swot-analyses/lenovo-swot-analysis/)
   - **E-commerce și canale online**: Lenovo pune accent pe vânzările online, optimizând experiența de cumpărare pe site-ul propriu și colaborând cu retaileri digitali.[](https://blog.osum.com/lenovo-market-share/)

5. **Inovație și tehnologii AI**:
   - Lenovo a investit 548 milioane USD în AI personal și enterprise în 2024, poziționându-se ca lider în piața PC-urilor AI. Se estimează că peste 50% din piața PC-urilor va fi dominată de PC-uri AI până în 2027.[](https://www.latterly.org/lenovo-marketing-mix/)
   - Strategia „Hybrid AI” integrează AI public, personal și enterprise, fiind aplicată în dispozitive precum PC-urile AI lansate în China în mai 2024, care au atins o cotă de piață de două cifre.[](https://news.lenovo.com/pressroom/press-releases/q2-fy-2024-25/)
   - Evenimente precum Lenovo Tech World 2024 au evidențiat inovații AI, inclusiv soluții pentru educație și persoane cu dizabilități (ex. un sistem AI pentru comunicare destinat persoanelor cu ALS).[](https://www.technewsworld.com/story/why-and-how-lenovo-is-outpacing-the-competition-in-ai-179428.html)

6. **Sustenabilitate și responsabilitate socială**:
   - Lenovo promovează inițiative de sustenabilitate, cum ar fi reciclarea a peste 4 milioane de componente și reutilizarea lor în ciclul de producție.[](https://www.latterly.org/lenovo-marketing-strategy/)
   - Compania a primit recunoașteri precum Platinum Medal de la EcoVadis (top 1% dintre companiile evaluate) și un loc în top 10 Gartner Supply Chain Top 25 în 2024.[](https://news.lenovo.com/pressroom/press-releases/fy-2024-25/)[](https://www.latterly.org/lenovo-marketing-strategy/)

### **Comparații cu concurenții**

Lenovo concurează cu jucători majori precum HP, Dell, Apple, Samsung, Acer și Asus. Iată o comparație detaliată bazată pe strategii de marketing, poziție pe piață și performanță financiară:

1. **HP Inc.**:
   - **Strategii de marketing**: HP se concentrează pe o gamă diversă de produse (laptopuri, desktopuri, imprimante) și pe inovații precum laptopurile Spectre și Envy. Spre deosebire de Lenovo, HP pune un accent mai mare pe design premium și campanii orientate spre stil.[](https://canvasbusinessmodel.com/blogs/competitors/lenovo-competitive-landscape)
   - **Poziție pe piață**: HP deține o cotă de piață de ~20-23% în PC-uri (a doua după Lenovo, care are ~23,4% în Q2 2024).[](https://www.investopedia.com/articles/investing/073015/look-lenovos-strategy-business-model.asp)
   - **Performanță financiară**: În 2023, HP a raportat venituri de 12,913 miliarde USD și un profit brut de 2,929 miliarde USD pentru trimestrul încheiat la 30 aprilie. Lenovo a avut venituri mai mari (61,947 miliarde USD anual în 2023), dar profitabilitatea sa este mai mică din cauza marjelor reduse la produsele hardware.[](https://www.marketing91.com/lenovo-competitor-analysis/)[](https://www.coolest-gadgets.com/lenovo-statistics/)
   - **Avantaj Lenovo**: Rețeaua de distribuție mai extinsă, mai ales în China, și investițiile în AI dau Lenovo un avantaj în piețele emergente și în inovație.

2. **Dell Technologies**:
   - **Strategii de marketing**: Dell se axează pe personalizarea produselor (ex. laptopuri configurabile) și pe soluții business, cu un accent pe servicii IT și suport clienți. Spre deosebire de Lenovo, Dell are o abordare mai conservatoare în ceea ce privește AI și inovațiile consumator.[](https://canvasbusinessmodel.com/blogs/competitors/lenovo-competitive-landscape)[](https://www.technewsworld.com/story/why-and-how-lenovo-is-outpacing-the-competition-in-ai-179428.html)
   - **Poziție pe piață**: Dell deține ~16,7% din piața globală de PC-uri (Q4 2021), fiind al treilea mare producător.[](https://blog.osum.com/lenovo-market-share/)
   - **Performanță financiară**: Dell a raportat venituri de 20,922 miliarde USD și un profit brut de 5,018 miliarde USD pentru trimestrul încheiat la 30 aprilie 2023. Lenovo are venituri mai mari, dar Dell are o profitabilitate mai bună datorită focusului pe segmente high-margin.[](https://www.marketing91.com/lenovo-competitor-analysis/)
   - **Avantaj Lenovo**: Lenovo este mai dinamic în adoptarea AI și are o prezență mai mare în piețele emergente datorită producției low-cost.[](https://strategicmanagementinsight.com/swot-analyses/lenovo-swot-analysis/)

3. **Apple Inc.**:
   - **Strategii de marketing**: Apple se bazează pe loialitatea brandului, design premium și un ecosistem integrat (Mac, iPhone, iPad). Spre deosebire de Lenovo, Apple țintește segmentul premium, cu prețuri mai ridicate.[](https://canvasbusinessmodel.com/blogs/competitors/lenovo-competitive-landscape)[](https://www.marketing91.com/lenovo-competitor-analysis/)
   - **Poziție pe piață**: Apple are o cotă mai mică în PC-uri (~7-10%), dar domină în tablete și smartphone-uri. Lenovo este mai slab poziționat în segmentul smartphone-urilor, chiar și cu Motorola.[](https://www.marketing91.com/swot-analysis-lenovo/)
   - **Performanță financiară**: Apple a raportat un profit net de 19,881 miliarde USD și un profit brut de 36,413 miliarde USD pentru trimestrul încheiat la 30 iunie 2023, mult peste cifrele Lenovo.[](https://www.marketing91.com/lenovo-competitor-analysis/)
   - **Avantaj Lenovo**: Lenovo oferă produse mai accesibile și are o prezență mai mare în segmentele business și gaming, unde Apple este mai puțin activ.

4. **Samsung și Acer**:
   - **Samsung**: Concurent principal în smartphone-uri și televizoare, Samsung are o cotă mai mică în PC-uri. Strategiile lor de marketing se axează pe tehnologii de display (ex. OLED) și inovații 5G. Lenovo este mai slab în smartphone-uri, dar excelează în PC-uri.[](https://canvasbusinessmodel.com/blogs/competitors/lenovo-competitive-landscape)
   - **Acer**: Vizează segmentele de buget și gaming, similar cu Lenovo, dar cu o prezență mai mică pe piața globală. Acer se bazează pe prețuri competitive, dar nu are rețeaua de distribuție sau investițiile în AI ale Lenovo.[](https://canvasbusinessmodel.com/blogs/competitors/lenovo-competitive-landscape)

### **Fiabilitatea produselor Lenovo**

Lenovo este recunoscut pentru fiabilitatea produselor sale, în special în segmentul business (ThinkPad) și gaming (Legion), dar există și critici ocazionale. Iată o analiză detaliată:

1. **Fiabilitate generală**:
   - **ThinkPad**: Seria ThinkPad este considerată extrem de fiabilă, datorită construcției robuste, tastaturilor de calitate și durabilității. În 2018, LaptopMag a acordat seriei ThinkPad X1 Carbon scorul perfect, iar T470 a fost lăudat pentru o durată de viață a bateriei de 16 ore.[](https://x.com/Lenovo/status/987349365319757824)
   - **IdeaPad și Yoga**: Seria IdeaPad, precum modelul Slim 3i, este apreciată pentru raportul calitate-preț, fiind potrivită pentru uz general. Seria Yoga, cu modele precum Yoga 7 2-in-1, este lăudată pentru versatilitate și display-uri de calitate (opțiuni OLED).[](https://www.rtings.com/laptop/reviews/lenovo)
   - **Legion (gaming)**: Laptopurile Legion sunt competitive în segmentul gaming, oferind performanțe solide și răcire eficientă, deși uneori sunt considerate mai puțin premium decât modelele ASUS ROG sau MSI.[](https://www.rtings.com/laptop/reviews/lenovo)

2. **Teste și recenzii independente**:
   - Conform RTINGS.com, Lenovo ThinkPad X9 15 Aura Edition (2025) este cel mai bun laptop Lenovo testat, cu o durată de viață a bateriei de ~15 ore și un design compact, ideal pentru uz mobil.[](https://www.rtings.com/laptop/reviews/lenovo)
   - IdeaPad Slim 3i Chromebook (2023) este recomandat pentru studenți datorită prețului accesibil și fiabilității pentru sarcini ușoare, deși performanța este limitată de Chrome OS.[](https://www.rtings.com/laptop/reviews/lenovo)
   - Postările de pe X reflectă sentimente pozitive, un utilizator menționând că un PC Lenovo de 3.000 USD este „probabil cel mai bun computer cumpărat vreodată”, evidențiind durabilitatea. Un alt utilizator din Tanzania a raportat că echipele tehnice recomandă Lenovo pentru durabilitate și suport.[](https://x.com/mosesofseoul/status/1933313454204432695)[](https://x.com/TOTTechs/status/1750821736881279372)

3. **Critici și provocări**:
   - **Probleme de calitate ocazionale**: Unele produse Lenovo au fost criticate pentru probleme de calitate, care pot afecta reputația și încrederea clienților.[](https://www.marketing91.com/swot-analysis-lenovo/)
   - **Marje de profit mici**: Lenovo vinde multe produse „commodity” (ex. laptopuri low-cost), cu marje de profit reduse, ceea ce poate limita investițiile în controlul calității pentru anumite modele.[](https://strategicmanagementinsight.com/swot-analyses/lenovo-swot-analysis/)
   - **Smartphone-uri**: Segmentul smartphone-urilor (Motorola) este mai puțin fiabil comparativ cu PC-urile, Lenovo luptându-se să concureze cu Apple și Samsung din cauza lipsei de diferențiere.[](https://www.marketing91.com/swot-analysis-lenovo/)

4. **Sustenabilitate și suport**:
   - Lenovo a făcut progrese în sustenabilitate, reutilizând peste 4 milioane de componente și reducând impactul asupra mediului, ceea ce sporește încrederea în brand.[](https://www.latterly.org/lenovo-marketing-strategy/)
   - Suportul tehnic este bine evaluat, în special pentru seria ThinkPad, dar Lenovo trebuie să își consolideze prezența în segmentul de servicii software pentru a concura cu HP și Dell.[](https://www.marketing91.com/swot-analysis-lenovo/)

### **Concluzii**
- **Marketing**: Lenovo excelează prin strategii digitale personalizate, prezență socială puternică și investiții în AI, care îi conferă un avantaj competitiv. Focusul pe piețe emergente și sustenabilitate consolidează poziția sa globală.
- **Comparație cu concurenții**: Lenovo depășește HP și Dell în cota de piață a PC-urilor și în dinamismul strategiilor AI, dar rămâne în urmă față de Apple în loialitatea brandului și față de Samsung în smartphone-uri.
- **Fiabilitate**: Seria ThinkPad și Yoga sunt extrem de apreciate pentru durabilitate și performanță, dar Lenovo trebuie să abordeze criticile ocazionale legate de calitate în segmentele low-cost și smartphone-uri.

Dacă dorești detalii suplimentare despre un anumit aspect (ex. o campanie specifică, un model de produs sau date financiare), te rog să precizezi![](https://canvasbusinessmodel.com/blogs/competitors/lenovo-competitive-landscape)[](https://www.investopedia.com/articles/investing/073015/look-lenovos-strategy-business-model.asp)[](https://www.latterly.org/lenovo-marketing-mix/)


Lenovo

Lenovo este o companie multinațională de tehnologie, fondată în 1984 în Beijing, China, sub numele inițial Legend. Este unul dintre cei mai mari producători de computere personale, laptopuri, tablete, smartphone-uri și alte dispozitive electronice din lume. Iată câteva date esențiale despre brand:

### Informații generale
- **Nume complet**: Lenovo Group Limited
- **Sediul central**: Beijing, China și Morrisville, Carolina de Nord, SUA
- **CEO**: Yang Yuanqing (din 2009)
- **Industrie**: Tehnologie, hardware și servicii IT
- **Prezență globală**: Operează în peste 180 de țări, cu centre de cercetare și dezvoltare în China, SUA, Japonia și alte locații.

### Istoric
- **1984**: Fondată de Liu Chuanzhi cu un grup de 10 ingineri în Beijing, cu un capital inițial de 200.000 de yuani.
- **2005**: Lenovo a achiziționat divizia de PC-uri a IBM, inclusiv linia de laptopuri ThinkPad, o mișcare care i-a consolidat poziția pe piața globală.
- **2014**: A achiziționat Motorola Mobility de la Google, extinzându-se în sectorul smartphone-urilor.
- **2014**: A preluat și divizia de servere x86 de la IBM, diversificându-și portofoliul.

### Produse și servicii
Lenovo este cunoscut pentru o gamă variată de produse:
- **Laptopuri**: Serii precum ThinkPad (business), IdeaPad (consumatori), Yoga (convertibile), Legion (gaming).
- **Desktopuri**: ThinkCentre, IdeaCentre, Legion.
- **Smartphone-uri**: Sub brandul Motorola (ex. Moto G, Edge).
- **Tablete**: Lenovo Tab, Yoga Tab.
- **Servere și soluții IT**: Soluții pentru centre de date și cloud computing.
- **Accesorii**: Monitoare, periferice, și dispozitive inteligente (ex. Lenovo Smart Clock).

### Poziție pe piață
- Lenovo este lider global în vânzările de PC-uri, deținând o cotă de piață de aproximativ 23-25% (conform IDC și Gartner, 2023-2024).
- Compania concurează cu giganți precum HP, Dell, Apple și Samsung.
- Este recunoscută pentru inovație în design (ex. laptopuri Yoga pliabile) și pentru fiabilitatea seriei ThinkPad.

### Inovație și sustenabilitate
- Lenovo investește în tehnologii precum inteligența artificială, 5G și calculul de înaltă performanță.
- Angajament pentru sustenabilitate: țintește emisii net-zero până în 2050 și folosește materiale reciclate în produsele sale.
- A lansat inițiative precum programul de reciclare a dispozitivelor și ambalaje eco-friendly.

### Reputație și recunoaștere
- Lenovo este apreciat pentru raportul calitate-preț, mai ales în segmentele business și gaming.
- Seria ThinkPad este considerată un standard în industria laptopurilor de business datorită durabilității și tastaturilor excelente.
- A primit numeroase premii pentru design și inovație, inclusiv la CES (Consumer Electronics Show).

### Controverse
- În 2015, Lenovo a fost implicat într-un scandal legat de preinstalarea software-ului Superfish pe unele laptopuri, care ridica probleme de securitate.
- Unele preocupări legate de confidențialitatea datelor, având în vedere originea chineză a companiei, deși Lenovo a negat orice practici neetice.

### Date financiare (aproximative, bazate pe rapoarte recente)
- **Venituri anuale**: ~60-70 miliarde USD (2023-2024).
- **Angajați**: Peste 70.000 la nivel global.
- **Listare**: Cotată la Bursa din Hong Kong (HKEX: 0992).

Dacă dorești informații mai detaliate despre un anumit aspect (ex. istoric, produse specifice, cota de piață) sau dacă vrei să verific ceva în timp real pe web sau X, te rog să precizezi!

Marketingul costă,  taică!
Eu mi-am întreținut familia din el.

Iată  un produs pentru consumeriști:

Iată bogăția mea!