Despre morți, numai de bine!

19 martie, ziua în care a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider comunist. „Scînteia“ i-a urat sănătate chiar în ziua morţii VIDEO

La 19 martie 1965 a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej. Tot într-o zi de 19 martie s-au născut Bruce Willis și Dinu Lipatti. În 2013 a murit Irina Petrescu.

Alfred von Tirpitz (1849, Küstrin -1930) a fost un amiral german, comandant al Marinei Imperiale Germane (Kaiserliche Marine) din 1914 până în 1916. Nava de război „Tirpitz“ a fost denumită după Alfred von Tirpitz.

A fost matematician şi poet, membru post-mortem al Academiei Române. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian și era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele de familie inițial „Barbu") și al Smarandei.

A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc, fiind, de asemenea participant la avangarda artistică românească, dar și un afiliat al gândirismului.

Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuții în revista Gazeta matematică. În tot acest timp, Dan Barbilian își dezvoltă și pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Științe din București, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care își satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial.

În anul 1919, Dan Barbilian începe colaborarea la revista literară Sburătorul, adoptând la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului, ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu.

Debutul său artistic a fost declanșat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecați într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest "pariu", Dan Barbilian își descoperă talentul și iubirea față de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia și geometria sunt complementare în viața sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaștere și imaginație.

Luna mai, 1922. La Ateneul Român din Bucureşti se desfăşoară un concert de muzică clasică, cu sala plină, cum se obişnuieşte. Pe scenă, un băieţel de 5 ani, îmbrăcat din cap până-n picioare într-un costum de catifea neagră, stă aşezat, cuminte şi cam timid, în faţa unui pian, în timp ce tatăl său stă aplecat asupra lui şi îi şopteşte încurajări, să cânte. Începe. Nimic din repertoriul internaţional, băieţelul cântă o serie de piese compoziţie proprie! Sala este în extaz, aplaudă în neştire. Totul a fost minunat.

Bucureştiul a fost martor la opera timpurie a unui viitor maestru al pianului, este de netăgăduit. La finalul concertului, drept răsplată, băieţelul a primit un căţeluş fox terrier şi a părăsit incinta Ateneului strângându-l la piept, încântat. Acest întreg episod a fascinat o fetiţă aflată în audienţă, şi ea tot în vârstă de 5 ani, care avea să devină tot pianistă şi, în plus, soţia artistului.

Dinu Lipatti

Micul interpret care a uimit spectatorii Ateneului Român în primăvara lui 1922 se numea Constantin Lipatti. I se spunea Dinu, un alint. S-a născut în Bucureşti, în cea mai grea vreme cu putinţă, în vremea războiului mondial. În 1917, când România se afla sub aspra ocupaţie germană, pe 19 martie, în casa familiei Lipatti, pe strada Grigore Alexandrescu nr. 17, a apărut primul născut. Micul Dinu intra într-o familie de împătimiţi ai muzicii: Theodor Rosetti, diplomat de carieră, era pasionat de vioară, iar Anna, născută Racoviceanu, era pianistă. În fine, interesul mergea şi mai departe, până la bunicul Constantin Lipatti, care era un mare cântăreţ la chitară şi flaut.

Dinu Lipatti a fost mare maestru al pianului. A vrăjit contemporanii cu interpretările pure ale operelor lui Chopin, Mozart, Bach, Ravel, Liszt, Enescu, Schumann. Înregistrările Valsurilor lui Chopin au rămas cea mai de preţ moştenire a sa.

Deşi şi-a dedicat cea mai mare parte a timpului pianului, a avut timp să şi compună. Operele sale, nu foarte multe la număr, au fost scrise în stil neoclasic, cu influenţe franţuzeşti şi româneşti. Printre cele mai cunoscute se numără „Fantezie pentru pian, vioară şi violoncel“ (1933), „Şătrarii, suită pentru orchestră“ (1934), „Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră“ (1936), „Simfonie concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde“ (1938) şi „Sonatină pentru mâna stângă“ (1941).

Cariera lui Willis a început la începutul anilor 1980, cu roluri în filme precum „Verdictul" al lui Sidney Lumet. Cariera sa a explodat mai târziu în acel deceniu, datorită rolului său principal, alături de Cybill Shepherd, în serialul ABC „Moonlighting" şi a interpretării lui John McClane în filmul de acţiune din 1988 „Die Hard", care i-a oferit lui Willis prima sa franciză majoră. 

Bruce Willis

De-a lungul carierei sale de patru decenii, filmele lui Willis au încasat peste 5 miliarde de dolari în întreaga lume. 

Willis a apărut în blockbustere precum „The Fifth Element" (1997), „Armageddon" (1998) şi „The Sixth Sense" (1999). Alte filme clasice ale sale: „The Last Boy Scout" (1991), „Death Becomes Her" (1992), „Pulp Fiction" (1994) şi „12 Monkeys" (1995). 

El a fost nominalizat la cinci Globuri de Aur (câştigând unul pentru „Moonlighting") şi trei Emmy (câştigând unul pentru „Moonlighting" şi altul pentru rolul său de invitat în „Friends").

Marele actor este diagnostivcat cu demență. 

Decesul lui Gheorghiu-Dej, liderul comunist al României din 1947 până la moartea sa, a fost cu totul neaşteptat.

Gheorghe Gheorghiu-Dej (© „Fototeca online a comunismului românesc", cota: 176/1952)

Semnele bolii au apărut la Varşovia, în ianuarie 1965. Reşedinţa în care fusese găzduit l-a nemulţumit pe Gheorghiu-Dej. „Iată atenţia ce mi-o acordă tovarăşii polonezi!", s-a plâns el şefului său de cabinet atunci. „M-au găzduit într-un club amenajat în grabă drept casă de oaspeţi! Nici căldură suficientă nu are". „Răcit" şi scuturat de frisoane, i-au instalat radiatoare în dormitor, a povestit Paul Sfetcu (13 ani în anticamera lui Dej, Curtea Veche, 2008).

În călătoria cu trenul spre casă, învelit, spre mirarea însoţitorilor, într-o şubă groasă, Dej s-a amuzat şi nu prea de glumele lui Silviu Brucan. „Ştiţi ce urmează după greutăţile de creştere de care ne plângem noi în dezvoltarea economiei socialiste? Vine creşterea greutăţilor!"

Cu spirite ca acestea şi laude meşteşugite, Tache, cum îi spuneau apropiaţii, încerca să-l binedispună pe Dej. Din 1962, după încheierea misiunii la ONU, Silviu Brucan fusese numit directorul Radioteleviziunii. Ziaristului cu veleităţi şi orgolii politice i se părea însă prea puţin. Inclus în comisiile tehnice de redactare a documentelor, Brucan trăgea pe-atunci sforile pentru a i se crea postul de consilier personal al lui Dej.

La Bucureşti, Gheorghiu-Dej a stat câteva zile acasă cu tratament pentru „gripa virotică" de care i se părea lui că suferă. „Am rămas cu o răceală, cu o tuse care nu-mi mai trece", i s-a plâns lui Corneliu Mănescu (Lavinia Betea, „Partea lor de adevăr", 2008). Apoi a revenit la birou.

Buletinul medical publicat după decesul său şi semnat de somităţi ale medicinei româneşti, în frunte cu ministrul Sănătăţii Voinea Marinescu, menţionează următoarele: „În a doua jumătate a lunii ianuarie 1965, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat semnele unei afecţiuni pulmonare, cu tuse şi expectoraţii reduse sero-muco-sangvinolente“.

Tot în această perioadă se observă clinic o mărire rapidă a ficatului însoţită de subicter. Examenele clinice şi de laborator au evidenţiat prezenţa de formaţiuni tumorale hepatice.

Pe 2 martie 1965, examenele microscopice ale sputei au arătat prezenţa de celule neoplazice. Pe baza datelor clinice şi de laborator s-a stabilit diagnosticul de neoplasm pulmonar şi hepatic.

În ziua de 19 martie, după ora 16.00, starea bolnavului s-a înrăutăţit brusc: cu toate îngrijirile date, bolnavul a intrat în stare de comă şi a încetat din viaţă la ora 17.43".

Moarte naturală sau cancer provocat prin iradiere de sovieticii care-l urau?-a fost o întrebare al cărei răspuns animă încă dezbaterea istorică.

Căci „speţialnîi cabinet" - laboratorul înfiinţat încă din vremea lui Lenin de serviciile speciale pentru distrugerea indezirabililor din ţară şi străinătate pe căi care să pară morţi naturale - are o istorie ce-şi vădeşte continuitatea. Elocvent este cazul lui Alexandr Litvinenko, agent FSB care, iradiat cu poloniu, a decedat în 2006, în Marea Britanie.

Mărturiile apropiaţilor coincid toate în surpriza gravităţii bolii şi evoluţiei sale galopante. Semnul că se întâmplă ceva grav a fost dat familiei de una dintre gărzile de corp. Care-a telefonat Licăi Gheorghiu, fata lui Dej, aflată atunci într-o excursie în Suedia.

În pofida unor „dezvăluiri" din surse intermediare, boala lui Dej a fost ţinută secret şi pentru eşalonul doi al partidului. Paul Niculescu-Mizil, în acel moment şeful secţiei Agitaţie şi Propagandă a CC al PMR, a aflat, după propria mărturie, că Dej e bolnav abia în 5 martie („O istorie trăită", Editura enciclopedică, 1997).

Răspunzător de înregistrarea cuvântării liderului cu prilejul alegerilor pentru MAN, Niculescu-Mizil a fost rugat s-o repete.

Vocea şi respiraţia lui Dej erau alterate de boală. Din două înregistrări cu defecte s-a colat una bună. Abia în 18 martie, în prima pagină a „Scînteii", a fost publicat un buletin medical. Gheorghiu-Dej, s-a anunţat cu o zi înainte de moarte, suferă de-o afecţiune pulmonară, agravată prin apariţia de complicaţii hepatice cu icter şi insuficienţă hepatică. Se aplică tratament corespunzător, liniştea comunicatul.

Cu numai două zile înainte de deces, fusese informat activul de partid de boala lui Dej în plenara CC al PCR din 17 martie 1965. Comitetul Central i s-a adresat cu urări de însănătoşire printr-o scrisoare. Dată publicităţii cu o zi înaintea morţii, a însemnat o pregătire a populaţiei pentru schimbare.

Din cronica lui Paul Niculescu-Mizil, atunci protejatul lui Nicolae Ceauşescu, reiese că evenimentele s-au ţinut lanţ, fără pauze de reflecţii. Cu o zi înaintea morţii lui Dej a fost convocat, în prima sesiune, plenul MAN. Proaspăt mandataţii deputaţi au luat act de scrisoarea bolnavului Gheorghiu-Dej care le mulţumea pentru alegerea, în absenţă, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat. I-au adresat, la rându-le, urări de grabnică însănătoşire, ca şi CC al PMR. „Scrisorile" le-a publicat „Scînteia" în chiar ziua morţii lui Dej, scrie Historia.

A fost renumit pentru povestirile sale scurte şi pentru romanul „2001: a Space Odyssey" și era născut pe 16 decembrie 1917.

A scris numeroase cărți și multe eseuri pentru reviste populare. În 1961, a primit Premiul Kalinga, un premiu UNESCO pentru popularizarea științei. Scrierile științifice și științifico-fantastice ale lui Clarke i-au adus porecla de "profet al erei spațiale".

Scrierile sale științifico-fantastice, în special, i-au adus o serie de premii Hugo și Nebula, care, împreună cu un mare număr de cititori, au făcut din el una dintre figurile marcante ale genului. Timp de mulți ani, Clarke, Robert Heinlein și Isaac Asimov au fost cunoscuți drept "Cei trei mari" ai science-fiction-ului.

Clarke a fost un susținător al călătoriilor spațiale de-a lungul vieții. În 1934, pe când era încă un adolescent, s-a alăturat BIS, Societatea Interplanetară Britanică. În 1945, a propus un sistem de comunicații prin satelit care folosea orbite geostaționare. A fost președintele Societății Interplanetare Britanice între 1946 și 1947 și din nou în perioada 1951-1953.

Ion Dolănescu s-a născut la n25 ianuarie 1944 în satul Perșinari, județul Dânbovița.

În 1961 a urmat-o pe Maria Tănase într-un turneu de două-trei săptămâni prin județul Dâmbovița. A debutat la 18 ani, la Casa de Cultură din Târgoviște. În 1966 a absolvit Liceul Ienăchiță Văcărescu din Târgoviște și a urmat cursurile Școlii Populare de Artă. În 1966 devine solist la ansamblul „Ciocârlia".

Ion Dolănescu și Maria Ciobanu

A fost căsătorit întâi cu Iustina Băluțeanu, iar apoi cu Maria Ciobanu, cu aceasta din urmă nefiind căsătorit și în acte. Cu a doua soție are un fiu, Ionuț Dolănescu, însă căsătoria nu a durat. În 1975 i se naște al doilea copil, Dragoș Carlos, a cărui mamă este Margarita Valenciano, din Costa Rica care atunci era studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj.

A fost deputat în legislatura 2000-2004, ales în județul Ilfov pe listele PRM. În cadrul activității sale parlamentare, a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Slovacia și Lituania. A renunțat la activitatea politică deoarece a considerat că n-a reușit să facă prea mult pentru artiști.

A încetat din viață la data de 19 martie 2009 în urma unei afecțiuni cardiace.

Irina Petrescu s-a născut la Bucureşti, la 19 iunie 1941. Talentată, elegantă şi misterioasă, Irina Petrescu a marcat cinematografia românească şi a atras atenţia regizorilor din străinătate. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" (1963).

A debutat la Bulandra cu piesa „Noaptea e un sfetnic bun" (1964) de Alexandru Mirodan, în regia lui Radu Penciulescu, unde a jucat alături Octavian Cotescu, Ştefan Ciubotăraşu, Victor Rebengiuc. A desfăşurat o prestigioasă activitate artistică în cadrul Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra" din Bucureşti. Activitatea teatrală a fost dublată de o bogată filmografie, din care amintim: „Valurile Dunării" (1959), „Nu vreau să mă însor" (1960), „Poveste sentimentală" (1961), „Paşi spre lună" (1963), „Străinul" (1964), „Concert din muzică de Bach" (1975), „Trei zile şi trei nopţi" (1976), „Acţiunea autobuzul" (1977), „Castelul din Carpaţi" (1981), „Imposibila iubire", „Singur de cart" (1983), „Încrederea", „Cei care plătesc cu viaţa" (1991), „Hotel de lux" (1992), „Domnişoara Cristina" (1996).

A făcut parte din distribuţia filmului documentar „Despre Iulian Mihu aşa cum a fost; Despre Noi, aşa cum suntem", în regia lui Laurenţiu Damian (2009). În februarie 2011, a avut loc premiera în România a coproducţiei româno-israeliene „Misiunea Directorului de Resurse Umane", regia Eran Riklis, film în care Irina Petrescu face un rol memorabil.

S-a remarcat în numeroase roluri în spectacole de teatru.

În anul 2000, actriţa Irina Petrescu a fost decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Ofiţer, de către Preşedinţia României. Irina Petrescu a murit pe 19 martie 2013.

În fiecare an, la 19 martie, este sărbătorită Ziua Pașaportului Românesc. Este data la care, acum 111 ani, în 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă care se referea la pașapoarte, denumită ,,Lege asupra pașpoartelor". Potrivit acesteia, „Pașapoartele se emit în numele regelui și se liberează de ministerul de interne și de prefecții de județe și de poliție în condițiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi".

Pașapoartele, emise în numele regelui, erau de forma unei cărți mici, de dimensiunile 9 cm/13 cm, fiind „compuse din 20 de pagini numerotate". Fiecare pagină a pașaportului avea „un fond încadrat, compus cu motive naționale", în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparență stema țării și cuvântul „ROMÂNIA", iar dedesubt cuvântul „PASPORT".

Documentul de călătorie românesc fusese menționat, pentru prima dată în 1830, în Regulamentul Organic în Principatele Române, Țara Românească și Moldova, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic.

Articol din Adevărul.ro 

Olimpiada de informatică, faza județeană, 2024.

Ce poate fi mai drag bunicilor decât  reușitele copiilor și  nepoților! Doi nepoți,  doi frați,  participanti la olimpiadele școlare de matematică  și  informatică. Cel mare a luat maximul de punctaj, cel mic aproape de maxim la faza județeană,  olimpiada de informatică. Multe succese, dragi nepoți!

Locul superb aflat lângă Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei, unde preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal

Pentru iubitorii de natură care s-au săturat de aglomeraţia din staţiunile de pe Valea Prahovei există câteva opţiuni mai puţin populare, dar  care încep să atragă din ce în ce mai mulţi turişti, în contextul în care românii caută să se relaxeze  în vacanţe în ţară în vremuri de pandemie.

Pornind din nordul Braşovului, spre Sfântu Gheorghe (Covasna), există o serie de localităţi numai bune de vizitat într-un weekend. Aici se află diverse facilităţi de cazare aflate în mijlocul naturii care oferă multiple metode de petrecere a timpului în aer liber. Majoritatea localităţilor de aici sunt vechi aşezări săseşti, aşa că să nu vă miraţi dacă găsiţi aici şi denumirile în limba germană a acestora şi curăţenia specifică satelor bavareze.

Sânpetru: la doar 10 minute de Braşov, se află satul săsesc Sânpetru (în dialect săsesc Pittersbarch, Pitersbarχ, în germană Petersberg, Petersdorf, Petersburg). Aici pot fi pot fi vizitate biserica evanghelică, biserica ortodoxă, rezervaţia naturală „Dealul Lempeş" şi se poate practica planorismul la Aeroclubul Iosif Şilimon. Curenţii ascendenţi ce se formează în jurul dealului Lempeş oferă condiţii prielnice acestui sport, potrivit informaţiilor găsite la o primă căutare online.

Hărman: În dialectul săsesc Huntschprich, în germană Honigberg, numele localităţii înseamnă „Muntele mierii“, iar o plimbare dinspre Braşov spre aceasta cu maşina la apus oferă argumentul incontestabil că acesta este cel mai potrivit nume. Dincolo de privelişte şi de culorile numai bune pentru poze, aici se află şi o bisercă fortificată impresionantă.

Bod: Mai demult Bota (în germană Brenndorf), există încă din perioada neolitică. În 1241, satul a fost ars de tătari, după ce mai înainte avusese de suferit din pricina năvălirilor cumane. Din această cauză, saşii i-au zis „Brenndorf" („Satul ars"). În 1889 a luat fiinţă Fabrica de Zahăr Bod, odatã cu ea înfiinţându-se şi Colonia Bod, o aşezare de mai multe blocuri în jurul fabricii în care îşi aveau locuinţele lucrătorii de la fabrică.

La 10 km distanţă de Braşov, între localităţile Hărman şi Bod, la poalele dealului Lempeş, se află Bălţile Cişmaşu, unde se află un centru de agrement unde se pot practica echitaţia şi pescuitul.

Unde vă puteţi caza? Potrivit booking.com, chiar în Sînpetru se află un hotel de trei stele (dotat cu piscină şi teren de tenis), iar în Hărman există o pensiune recent construită la standarde de design ridicate.

La câteva minute de oraşul Sfântu Gheorghe există de asemenea un hotel nou construit în mijlocul naturii, cu spa şi o deschidere spre o pădure de foioase (care include şi trasee amenajate pentru turiştii cazaţi la acest hotel). 

Majoritatea facilităţilor de cazare au recenzii pozitive şi punctaje de peste 9-9,5 pe platforma booking, iar tarifele de cazare pentru două persoane pornesc de la aprox. 120 de lei pe noapte în cazul pensiunilor şi ajung la 390 de lei pe noapte pentru două persoane în cazul unei facilităţi de lux.

Cine este cel mai deştept om din lume

Terence Tao este cel mai deştept om din lume. Nu ridică niciodată vocea şi nu e niciodată stresat. Pentru a întocmi clasamentul special al celor mai inteligenţi oamemi, IQ-ul este folosit ca indicator.

Inteligenţa medie este în jurul scorurilor cuprinse între 90 şi 110, în timp ce vorbim despre oameni cu abilităţi cognitive extraordinare cu peste 130 de puncte. Este cazul, de exemplu, al matematicianului Terence Tao, care, cu 230 de puncte, a fost recunoscut drept cel mai inteligent om de pe Pământ.

Terence s-a născut pe 17 iulie 1975, în Adelaide, Australia, fiu a doi imigranţi din Hong Kong. Tatăl său, dr. Billy Tao, absolvise facultatea de medicină în 1969 şi s-a mutat în Australia, pentru a lucra ca medic pediatru. Mama ei, Grace, era licenţiată în astrofizică şi matematică, tot în Hong Kong.

Printre altele, Terry, aşa cum îl numesc prietenii săi, are doi fraţi şi amândoi au participat la olimpiadele de matematică reprezentând ţara lor. Unul este inginer în calculatoare şi lucrează pentru Google, celălalt, din păcate, suferă de autism, este un maestru internaţional de şah, un pianist talentat şi compozitor, licenţiat în teoria muzicii şi un doctorand în matematică.

Terence Tao a învăţat să citească singur la 2 ani şi începe imediat să-i înveţe pe copiii de 5 ani. La 7 ani, ajunge în ziarele din oraşul său pentru că face îndrumări matematice elevilor de liceu, în timp ce frecventa liceul.

Merge la liceu la 7 ani. Şi programa pe computer. Tao susţine că a învăţat matematica pe cont propriu, urmărind spectacolul pentru copii „Sesame Street". Când avea 9 ani, Terence îşi împărţea timpul între liceu şi cursuri universitare de matematică avansată, deoarece a fi cu 7-8 ani înaintea vârstei sale în învăţământ nu i se părea suficient. La 10 ani a început să câştige concursuri de matematică, devenind cel mai tânăr participant din istorie la olimpiadele matematice.

Citea benzi desenate, juca Magic şi îşi petrecea nopţile în jocul strategic Civlization.

Astăzi, spune că evită cu totul jocurile video pentru că devine dependent de ele şi nu se mai poate opri până nu le finalizează 100%. De asemenea, îi place latina.

Este o persoană liniştită, calmă, modestă, lipsită de acele atitudini timide şi de acele dificultăţi sociale care sunt întotdeauna asociate cu geniile numerelor. Nu ridică niciodată vocea, nu este niciodată stresat sau deprimat, nu este arogant, nu este antisocial. Singurul semn special: poartă aproape exclusiv tricouri colorate.

Terry are o familie frumoasă, soţie, un fiu şi o fiică. Locuiesc în Los Angeles.

În spatele lui Tao sunt alte personalităţi. Printre cele mai interesante figuri o găsim pe Marilyn vos Savant, considerată cea mai inteligentă femeie din lume, cu un IQ de 228. Scriitoare şi editorialistă, vos Savant a devenit deosebit de cunoscută în 1986, când Cartea Recordurilor Guinness a inclus-o printre cei mai inteligenţi oameni de pe planetă.

Un alt geniu absolut este Christopher Hirata, cu un IQ de 225. Astrofizician care predă la Institutul de Tehnologie din California, a dobândit notorietate în 1996, când, la 14 ani, a devenit cel mai tânăr câştigător al Olimpiadei Internaţionale de Fizică. Doar doi ani mai târziu, Hirata ar fi început o colaborare cu NASA.

Printre cei mai inteligenţi bărbaţi de pe Pământ se numără şi faimosul şahist rus Garry Kasparov, capabil să devină campion mondial la disciplină la doar 22 de ani. IQ-ul său este de 194 de puncte. Ocupă locul 7 în lume, pe baza IQ-ului.

Există o listă importantă cu oameni care nu mai sunt în viaţă. Printre geniile cu un coeficient de inteligenţă foarte ridicat care au schimbat istoria umanităţii nu putem uita pe Albert Einstein, Isaac Newton, Stephen Hakwing, Nikola Tesla în domeniul fizicii. În chimie este obligatoriu să o menţionăm pe Marie Curie, în timp ce Johann Goethe este una dintre figurile de frunte din literatură.

Comuniștii și Ceaușescu sunt lăudați de actualul ministru al agriculturii

O zi bună !

Se caută un primar pentru București. L-am găsit!

Delavrancea, primarul care a introdus duminica liberă în București și a înlocuit tramvaiele trase de cai cu cele electrice

Barbu Ștefănescu Delavrancea nu e doar numele la auzul căruia e foarte probabil să te pomenești întors în timp prin gimnaziu, la o oră de Română la care profesoara spune "Până ora viitoare, să citiți «Hagi Tudose»!".

Delavrancea a fost nu doar scriitor, ci și avocat, orator și, absolut deloc de neglijat, primar al Bucureștiului. Și încă unul care a rămas în istoria Capitalei pentru inovațiile și modul în care a influențat orașul.

A făcut duminica zi liberă pentru muncitori, a adus tramvaiele electrice, a înființat abatoare și a refăcut rețeaua de alimentare cu apă din Dâmbovița.

Delavrancea povestea la un moment dat cât de tare îl mâhnea în copilărie lipsa timpului petrecut cu tatăl său - care pleca la muncă înainte să se lumineze și se întorcea acasă pe întuneric:

"Mi-aduc și acum aminte (aș fi mulțumit dacă n-ar fi decât o amintire) cum mă agățam de scurteica lui lungă și îmblănită cu mârsă neagră și-l lingușeam și-l mângâiam pe obraji și pe pletele-i rotunjite ca să mă ia în căruță".

Rostul "Legii repaosului duminical" era explicit: "dreptul părinților de a-şi mângâia copiii, de a şi-i iubi şi de a şi-i creşte şi cunoașteˮ.

Citește, pe B365.ro, povestea primarului Barbu Ștefănescu Delavrancea, cel care a demarat procesul de pavare și modernizare a mai multor cartiere și drumuri din București.

    "    Focul pâlpâie în vatră. Mormanul de jeratic dogoreşte şi aruncă un polei cald şi rumen, pe peretele din faţă. Tavanul trosneşte şi zidurile asudă. Leana, cu picioarele goale până la genunchi, se părpăleşte în gura sobei. Bătrânul a ieşit din pătură şi-i e cald, şi îl ia cu fiori. Picioarele îi tremură. E lihnit. Îi cere inima o ciorbă, ca niciodată în viaţa lui.

        – Ce pui atâtea lemne? Prea multe lemne! Leano, n-auzi? Şi tot mi-e frig… Prea multe lemne!… Mi-e foame… O să dai foc casei!… Ah! pâinea nu mă mai satură… picioarele nu mă mai ţin!

        – Oi fi bolnav, răspunse Leana. Să chem pe cineva. Lângă spiţerie e un doftor…

        – Să nu calce nimeni în casa mea! strigă Hagiul. Cât scrie doftorul pe hârtie nu plăteşti cu viaţa toată! Sunt sănătos, voinic, mai bine ca oricând!…

        Dar, voind să umble, căzu pe pat, zicând: „Oh! da, niciodată n-am fost mai bine!”

        După trei zile de friguri Hagiul se sculă din pat, uscat şi galben, cu ochii duşi în fundul capului, cu părul lung şi ciufulit. Leana îl întrebă încetişor dacă n-ar vrea ceva.

        – Aş vrea, răspunse trist Hagiul, aş vrea o ciorbă de găină… cu niţică lămâie… lămâia e scumpă… câteva boabe de sare de lămâie… Şi, vezi, găina să nu fie prea mare… mică şi grea.

        Pe seară, Leana întinse în mijlocul patului un ştergar. Pe ştergar o strachină cu ciorbă caldă. Aburii se ridică din strachină. O aripă galbenă iese din zeama presărată cu steluţe de grăsime. Pe buzele străchinii, o lingură de cositor. Alături clondirul, cu două degete de vin, cu dop de hârtie. Hagiul privi cu lăcomie, se şterse pe frunte şi zise cu o nespusă părere de rău:

        – Ce poftă de copil!…

        Se văzu topind, el, cu mâna lui, bulgări de aur, turnându-i în strachină şi sorbindu-i cu lingura.

        Se apropie de pat. Începu să mănânce. Plescăi; îşi supse gropile din obraji; se încruntă; şi-acoperi ochii cu sprincenele; se răsti la Leana, aruncând lingura:

        – Una de lemn… asta e coclită!…

        Leana, râvnind la ciorbă şi înghiţind în sec, ieşi afară şi-i aduse una de lemn.

        Hagiul începu iarăşi a sorbi zgomotos. Se scutură şi scuipă de mai multe ori.

        – Ia ciorba d-aci! M-am săturat… Simţ pe gât o cocleală acră… sărată… un miros nesuferit… Ia-o… fugi cu ea… nu vezi?… îmi sorb viaţa!

        Leana luă strachina şi ieşi.

        Hagiul îşi trânti capul pe o pernă de paie. Trupul lui, o flacără. Ce friguri! Sub el se deschisese ca o mare fără fund. Şi se ducea adânc, adânc, tot mai adânc. Şi pe gât gustul aurului, sângelui viu al aurului! Nefericit părinte, gustase din carnea copiilor lui. Ciorba îi mirosise a aur!

        Când Leana intră în odaie, el se ridică în coate şi-i strigă:

        – Stinge focul… să dai cărbunii şi cenuşa înapoi!… Aruncă ciorba… şi să dai fulgii şi bucăţelele înapoi… Vreau banii pe jumătate, dacă nu toţi!

        Şi începu să plângă în hohote.

        – Ucigaş!… nebun!… nelegiuit!… în veci n-o să te saturi!

        Leana, înmărmurită, să uită la el. Tocmai atunci s-auzi miorlăind la uşă cotoiul, tovarăşul ei de foame şi de tremurat, singura fiinţă care o mângâie şi pe care o mângâie.

        Leana crăpă uşa. Hagiul se uită speriat şi, văzând cotoiul strecurându-se pe uşă, se răsti:

        – Să-i tai coada!… Să-i tai coada!… O coadă d-un stânjen!… până să intre, se răceşte odaia!… Să cheltuiesc eu pentru el?… Unde e toporul?… Am să i-o tai eu!

        Se ridică în picioare. Picioarele tremurară, se îndoiră, trosniră din încheieturi. Hagiul se curmă de mijloc; deschise ochii, mari şi roşii; căscă gura şi căzu pe spate.

        Leana, speriată, fugi afară, închinându-se.

        S-a înnoptat. Ea pândeşte la uşă. Tremură şi inima i se bate. Ar vrea să intre, şi spaima că e mort or nebun o îngheaţă. Vântul fluieră în straşina casei. Zăpada le-a troienit uşa pe dinafară. În tindă e frig şi întuneric.

        Pe la miezul nopţii se păru că în odaia Hagiului se târăşte cineva de-a buşilea. Ascultă. Auzi desluşit un sunet de bani.

        – El e. N-a murit, şopti Leana, banii îi prelungesc viaţa. Săracu nenea Hagiu!

        Liniştită puţin, dibui pe întuneric clanţa de la odăiţa ei, deschise uşa binişor şi se duse să se culce, tânguind încet pe nen-său Hagiu:

        – Săracu, ce bogat este!

        A doua zi, de dimineaţă, Leana, intrând în odaia Hagiului, îl găsi numai în cămaşă, în cămaşa sa petec de petec, trântit cu faţa în jos, pe aur, îngropat în galbeni, cu fruntea p-un purcoi de lire, cu ochii închişi.

        Cum îl văzu, începu să plângă.

        Dar, ca prin minune, trupul Hagiului se cutremură. Banii sunară d-a lungul, de la picioare până la frunte. Săltă capul; deschise ochii stinşi şi-i îndreptă, ca nişte sticle reci, asupra Leanei; bolborosi câteva cuvinte nedesluşite; muşcă în vânt cu gingiile albe şi izbuti să slomnească:

        – Nu te uita… închide ochii… ochii fură… închide ochii!…

        Căscă gura; limba i se mototoli în gât; capul îi căzu într-o parte; picioarele i se lungiră; mâinile i se înfipseră în bani… şi adormi de veci, cu ochii deschişi şi ţintă asupra Leanei.

        Când l-au scăldat, pe genunchi, pe piept şi pe frunte se vedeau rotocoale de bani. Şi i-au rupt pleoapele de sus, şi ochii lui spăimântaţi nu s-au închis.

        Leana l-a îngropat cu alai mare. Zece popi, arhiereu, oranist, colivă, steagul Bisericii Troiţa, flori, lumânări, zăbranice. Leana, privind, zicea:

        – Ce frumuseţe! Bine de el!

        La capul lui mergea Leana; după ea, câţiva bătrâni, cu ctitorul la mijloc.

        Unul din bătrâni întrebă pe ctitor:

        – Ce bani a lăsat?

        – Un milion, răspunse ctitorul!

        – Cât face un milion?

        – Un milion? De zece ori câte o sută de mii.

        – Săracu Hagiu!

        – Dacă ar vedea el cum se cheltuieşte cu înmormântarea lui…

        – Ar muri! răspunse unul din bătrâni.

        Şi oranistul, cletănându-şi ceaprazurile de fir, intră în curtea bisericii. Mai multe glasuri s-auziră în depărtare: „Veşnica lui pomenire, veşnica lui pomenire”…

Colegele de clasa.

Mihai Gotiu, despre culisele dosarului Rosia Montana: „Bazele afacerii Rosia Montana au fost puse sub umbrela unui fost director al SIE, Ioan Talpes. Sper ca in lunile urmatoare sa aflam cine si ce bani a luat din acele sute de milioane pe care compania pretinde ca le-ar fi investit”

Vânzătorii României :

Aktual24.ro:

Desi, dupa decizia favorabila pentru Romania luata in dosarul Rosia Montana, atat premierul Ciolacu, cat si echipele de propagandisti de la televiziuni tac, dintr-odata, malc, discutia nu se va opri aici. Pentru ca este limpede ca cineva a profitat de valul de spaima insuflat de declaratiile liderilor PSD-PNL, iar acum vrea sa musamalizeze cazul. Nu de aceeasi parere sunt si activistii care au militat pentru salvarea Rosiei Montana si care astazi isi vad eforturile recompensate. Unul dintre acestia este Mihai Gotiu, unul dintre cei mai cunoscuti activisti in cazul Rosia Montana, caruia i-am solicitat cateva puncte de vedere legate de dedesubturile acestui dosar controversat.

Domnul Gotiu, luptati de aproape un sfert de veac pentru salvarea Rosiei Montana. Ati avut vreodata teama ca Gabriel Resources ar putea castiga acest proces?

Pana acum o luna nu am avut o asemenea temere. Am inceput sa ma tem abia dupa ce am vazut declaratiile domnilor Ciolacu si Bolos, pentru ca ei aveau documentele pe masa – stiam ca este o procedura prin care Curtea anunta partile inainte, spre a le solicita acceptul de a face publica decizia sau doar o parte a ei. In acest context, nu mi-am putut imagina, desi am vazut munti de manipulari si dezinformari in cazul Rosia Montana, ca se poate minti cu atata nerusinare cand mai erau doar cateva zile sau ore pana la anuntarea unei decizii oficiale. Dar daca nu as fi crezut intr-o solutionare favorabila, probabil ca nu as fi dus pana la capat demersurile mele, mai ales cele din perioada in care am avut si o functie publica si in mod direct deciziile mele au influentat depunerea dosarului Rosia Montana la UNESCO si apoi aprobarea lui. Daca nu eram ferm convins ca includerea Rosiei Montane in patrimoniul UNESCO nu doar ca nu dauneaza litigiului, ci este in beneficiul Romaniei, nu as fi sustinut la sfarsitul anului 2019 ca redepunerea dosarului la UNESCO sa fie o conditie dintre cele patru puse de USR pentru sustinerea guvernului Orban. Iar cateva luni mai tarziu, cand guvernul Orban a incercat, prin intermediul ministrului de Finante de atunci, Florin Citu, sa blocheze respectarea promisiunii, din nou m-am implicat, apoi in 2021 cand s-a pus problema retragerii dosarului de la UNESCO iarasi le-am adus argumente colegilor mei din coalitia de guvernare ca includerea Rosiei Montane in acest patrimoniu avantajeaza Romania, nu o dezavantajeaza. Dar inca o data spun, a fost aceasta luna de stres in care m-am temut, pentru ca nu mi-am putut inchipui ca se poate ajunge atat de departe cu minciuna si cu manipularea, ca pot sa existe personaje capabile sa mearga atat de departe cu iresponsabilitatea. Fiindca a fost o dovada de totala iresponsabilitate sa vii si sa lansezi pe surse, apoi sa faci declaratii in spatiul public declaratii cum ca Romania ar urma sa plateasca miliarde de dolari.

Intr-adevar, premierul Ciolacu si ministrul de Finante Bolos au dat numeroase semnale ca procesul va fi pierdut de catre statul roman cu mult inainte ca tribunalul international de la Washington sa ajunga la un verdict oficial. Pur si simplu cei doi s-au speriat de consecinte sau au facut jocul speculatorilor financiari, asa cum se vehiculeaza in ultimele zile?

Sincer, nici nu stiu ce este mai grav: ca au facut jocurile unor speculanti pe burse sau ca sunt niste analfabeti functionali care decid soarta Romaniei. Cert este ca declaratiile lor ar fi putut sa ne coste scump daca ar fi avut loc alte intampinari, iar procesul ar fi continuat. Domnii Ciolacu si Bolos, care se lauda ca ei ar fi obtinut victoria aceasta pentru Romania, nu stiu nici macar ca ultimele intampinari in acest proces au fost depuse undeva anul trecut, inainte ca ei sa apara in noua formula de guvernare, deci nu au nicio contributie la ele. Iar daca ar mai fi existat alte termene si posibilitatea depunerii de alte intampinari, declaratiile lor ar fi putut fi folosite impotriva Romaniei, la fel cum au fost folosite cele facute in trecut de Victor Ponta. Ceea ce sigur i-a speriat, nu doar pe Ciolacu si pe Bolos, ci si pe alte persoane care au avut responsabilitati in acest dosar, a fost faptul ca, daca se ajungea la o decizie monetara, s-ar fi ajuns si la acele sume pentru compania miniera. Si aici vorbim de peste 500 de milioane de dolari in 2015, inteleg ca intre timp s-a ajuns la aproape un miliard, pe care compania pretinde ca le-a investit in proiectul Rosia Montana. Pai atunci in dosar ar fi trebuit sa apara cine a primit acei bani, ce legatura aveau acei bani cu proiectul minier, cat a fost mita legala, cu ghilimele de rigoare, cat a fost spalare de bani si asa mai departe. Aceasta temere a lor este estompata, deoarece Curtea a respins pretentiile lui Gabriel Resources prin prisma faptului ca nu au facut un proiect legal si mai ales nu au obtinut licenta sociala, adica nu au reusit sa convinga cetatenii din Rosia Montana, din Apuseni si din Romania de beneficiile acestui proiect si deci nu s-a mai pronuntat asupra pretentiilor financiare. Deci practic aceasta parte, nemai existand in decizie, cel putin deocamdata Ciolacu, Bolos, Ponta si toti ceilalti pot rasufla usurati. Dar sper ca in lunile urmatoare sa aflam cine si ce bani a luat din acele sute de milioane pe care compania pretinde ca le-ar fi investit in proiectul Rosia Montana.

Cu atitudinea infantila cu care ne-a obisnuit, Victor Ponta a comentat decizia tribunalului, astfel: „Ma bucur mult ca romanii nu trebuie sa plateasca pentru greselile lui Ciolos si ale altor sorosisti! In rest – DEMISIA PONTA – ca asa da bine la foci!". Chiar este Ponta atat de nevinovat pe cat afirma?

Toti cetatenii isi amintesc de Ponta ca a fost mincinosul numarul unu al Romaniei, e suficient sa dam o cautare pe Google si gasim sute de referinte la Ponta-Pinocchio, inclusiv piese de hip-hop! Aceasta imagine a lui Ponta-Mincinosul nu a venit din neant, ci pe baza faptului ca s-a dovedit in mod repetat ca el a mintit – inclusiv plagiindu-si teza de doctorat. Pare incredibil ca inca mai exista institutii de presa care preiau declaratiile unui mincinos cu patalama. Aici nu mai vorbim de naivitate, ci de un comportament total iresponsabil si din nou, ca si in cazul lui Ciolacu si Bolos nu mi-e clar ca e vorba doar de iresponsabilitate si prostie maxima sau e mai mult decat atat, adica lucruri care ar fi trebuit sa duca in domeniul penalului.

Multi compara dosarul Rosia Montana cu alte „tepe" de miliarde din istoria postdecembrista, precum Bancorex, Rompetrol sau Bechtel, sustinand ca si aici ar fi fost implicati oamenii fostei Securitati comuniste. Cum comentati aceste ipoteze?

In investigatiile pe care le-am inceput inca din anul 2002 am aratat ca bazele afacerii Rosia Montana au fost puse sub umbrela unui fost director al SIE, Ioan Talpes, pentru ca era total improbabil ca fara o implicare a serviciilor de informatii externe sa se poata face conexiunea cu Frank Timis, care activa la data respectiva in retelele romanesti de traficanti de droguri din Australia, create, potrivit lui Pacepa, de Securitatea comunista sub Ceausescu pentru a forma, pe de o parte, imaginea unui Occident decadent, iar pe de alta pentru a obtine fondurile necesare spionajului romanesc. De acolo a fost racolat Frank Timis, care a fost pus in legatura cu Ovidiu Tender, care la Timisoara era destul de legat de Securitate, si cu fiul lui Stephen B. Roman, om de afaceri din Canada, venit in Romania in perioada comunista si cu care Ceausescu a discutat atat despre centrala de la Cernavoda, cat si despre exploatarea aurului din Apuseni. Acest lucru a fost recunoscut chiar de Stephen B. Roman Jr intr-un interviu acordat presei din Canada. Si acum sa ne gandim rational, dincolo de orice teorii ale conspiratiei: cine avea capacitatea sa-l ia pe acest Frank Timis din Australia si sa-l puna in legatura cu Ovidiu Tender din Romania si cu Stephen B. Roman Jr din Canada pentru a porni afacerea de la Rosia Montana? Asa s-a nascut aceasta afacere, iar dupa ce grupul a fost restructurat, la inceputul anilor 2000, ea a fost preluata de alti miliardari din intreaga lume – personaje extrem de controversate, in frunte cu Beny Steinmetz, care are o condamnare definitiva in Romania in dosarul Baneasa. Stim ce conexiuni a avut Steinmetz in politica romaneasca, el are si o condamnare in Elvetia, legata tot de modul in care a pus mana pe cel mai mare zacamant de fier din lume, deci sunt niste conexiuni destul de extins si la nivel foarte inalt.

Cazul Rosia Montana ii va costa electoral pe liderii PSD sau pur si simplu electoratul pesedist este total imun la asemenea situatii si va vota acest partid indiferent de ce va face el?

Evident ca ii va costa electoral, dar nu stiu in ce masura vor capitaliza aceasta dezamagire altii – USR, Dacian Ciolos sau poate chiar AUR, caci un vot de sanctiune se poate duce in orice directie. Totusi nu are cum sa nu fie sanctionat politic, intrucat asta s-a intamplat si cu fostul USL. Sa spunem foarte clar ca unul dintre momentele in care s-a rupt USL a fost acea lege a minelor dusa in Parlament de Victor Ponta si care a starnit opozitia nu doar a miscarii civine din strada, ci si a unei parti din PNL. Nu in ultimul rand, sa ne amintim ca Victor Ponta a pierdut presedintia Romaniei, diferenta fiind facuta de oamenii care s-au implicat in rezistenta civica impotriva proiectului de la Rosia Montana. Eu m-am intalnit cu multi oameni din diaspora si am vazut cum aceste grupuri au actionat in 2014, formand o retea care a militat si impotriva taierilor ilegale de paduri si a exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica. La primul tur al prezidentialelor din 2014, primii care au semnalat blocajul de la vot au fost membrii gruparii civice Salvati Rosia Montana de la Paris si de aici s-a propagat mesajul peste tot in al doilea tur. Deci Victor Ponta are motive sa fie suparat, fiindca diferenta s-a facut atunci exact pe dezamagirea legata de Rosia Montana. Sunt suficiente motive asadar sa cred ca si acest „USL 2" va fi afectat electoral de decizia in cazul Rosia Montana, dar ramane sa vedem in ce masura – daca vor fi 5-10% sau chiar multe procente. Cu siguranta ca daca s-ar fi mers mai departe cu acel referendum propus de Ciolacu, USL 2 ar fi avut toate sansele sa piarda toate alegerile din acest an.

Donald Trump set to host Viktor Orban at Mar-A-Lago” pe YouTube. Ascultați, priviți!

"Fostul președinte american Donald Trump va opri ajutoarele către Ucraina dacă va fi reales pentru un nou mandat la Casa Albă, a declarat premierul ungar Viktor Orban, după o întâlnire cu acesta în Statele Unite, relatează Reuters.

Orban, care s-a întâlnit cu Trump vineri în Florida, a făcut declarația într-un interviu difuzat duminică noaptea.

"El nu va da un bănuț pentru războiul ucraineano-rusesc și, prin urmare, războiul va înceta", a declarat Viktor Orban pentru televiziunea publică din Ungaria.

Premierul ungar a spus că războiul se va încheia după oprirea asistenței americane întrucât "este evident că Ucraina nu poate sta pe propriile picioare".

"Dacă americanii nu dau bani și arme, la fel ca europenii, atunci acest război se va încheia. Iar dacă americanii nu dau bani atunci europenii nu pot finanța acest război pe cont propriu, iar el se va încheia", a subliniat el.

Viktor Orban a declarat că modul în care se va încheia oficial războiul, dacă printr-un armistițiu sau un tratat de pace, este o "problemă separată", dar că întâi trebuie obținută încheierea ostilităților și că "el (Trump) are mijloacele de a face asta".

Deși echipa de campanie a fostului președinte nu a menționat Ucraina în comunicatul publicat după întrevedere, acesta notează că acesta și Viktor Orban au discutat despre "o gamă largă de probleme care afectează Ungaria şi Statele Unite, inclusiv despre importanţa primordială a unor frontiere puternice şi sigure pentru a proteja suveranitatea fiecărei naţiuni".

h2: Relații apropiate între conservatorii americani și Viktor Orban

Orban, admirat de mulţi conservatori din Statele Unite pentru politicile sale dure în materie de imigraţie, pentru schemele sale de sprijinire a familiei şi pentru poziţia sa vocală privind suveranitatea naţională, a declarat într-un videoclip pe pagina sa de Facebook că sub preşedinţia lui Trump 2017-2021 a existat pace în Orientul Mijlociu şi, de asemenea, în Ucraina.

Anul trecut Conferinţa Politică a Acţiunii Conservatoare (CPAC) din Statele Unite a fost organizată la Budapesta, Trump vorbind atunci într-un mesaj video despre "lupta istorică" împotriva globaliștilor, marxiștilor și comuniștilor.

Viktor Orban în schimb a declarat la CPAC că doar o revenire a lui Donald Trump la putere în SUA poate salva lumea în faţa "virusului ideologiei woke răspândit de liberalii occidentali" şi care "atacă naţiunile".

Înainte de întâlnirea avută vinerea trecută în Statele Unite cu Donald Trump premierul ungar le-a transmis ambasadorilor țării sale că "hegemonia occidentală" a luat sfârșit și că Ungaria trebuie să își întărească alianțele cu "țările suverane".

Ultimul pachet de asistență militară propus de Casa Albă pentru Ucraina rămâne blocat în Camera Reprezentanților de la Washington, unde speakerul republican Mike Johnson refuză să organizeze măcar un vot asupra sa.

Orban a criticat de-a lungul celor peste doi ani trecuți de la începerea războiului din Ucraina sancţiunile UE împotriva Rusiei şi a întârziat recent timp de o lună și jumătate adoptarea de către UE a ultimului pachet multianual în valoare de 50 de miliarde de euro pentru Kiev."