joi, 28 octombrie 2021

CORA sparge dictatura

Cora se revoltă: Permite accesul în magazinele sale din mall-uri pentru toți consumatorii, posesori sau nu ai unor certificate verzi

Hipermarketurile cora sunt magazine esenţiale şi permit accesul tuturor persoanelor prin fluxuri separate acolo unde magazinele sunt în incinta unor centre comerciale, precizează retailerul, într-un comunicat de presă, transmis joi AGERPRES.

"(...) accesul în hipermarketurile sale aflate în incinta unor centre comerciale se face pentru toţi consumatorii, posesori sau nu ai unor certificate verzi. Având în vedere statutul de magazin esenţial al hipermarketurilor cora, ceea ce înseamnă, conform legislaţiei în vigoare, că toţi consumatorii au accesul liber, cora a organizat culoare şi fluxuri separate de acces pentru persoanele care nu pot prezenta un certificat verde la intrarea în galeriile comerciale. Mai mult, atragem atenţia că actuala formă a Hotărârii de Guvern adoptată pe 25 octombrie 2021 nu are prevederi vizavi de vreo interdicţie expresă sau explicaţie privind felul în care se face accesul din galerii în hipermarket. Prin urmare, persoanele care nu pot prezenta un certificat verde vor avea acces în spaţiul hipermarketurilor cora prin coridoare autonome şi securizate, care nu permit deplasarea către alte spaţii comerciale din incinta galeriilor, astfel cum a rămas prevăzut şi descris în prevederile Legii 55/2020", se menţionează în comunicat.

În acelaşi context, compania atrage atenţia "asupra unor confuzii privind definiţia "unităţii alimentare", noţiune reglementată de HG 843/1999, ignorată în acest moment".

"Ultimele modificări explică şi descriu doar accesul în mall cu privire la restul activităţilor economice, dar nu au nicio prevedere legată de hipermarket - autorităţile înţelegând importanţa respectării accesului clienţilor la activitatea alimentară esenţială. Tragem un semnal de alarmă că ignorarea statutului de magazine esenţiale pentru retailerii alimentari care activează în cadrul unor centre comerciale discriminează această categorie distorsionează piaţa şi încalcă principiile concurenţei loiale între actorii cu statut egal din acest sector. Sunt astfel puse în pericol mii de locuri de muncă, securitatea unui întreg lanţ de aprovizionare care implică mulţi producătorii locali, şi nu în ultimul rând sănătatea consumatorilor, care se vor îndrepta spre un număr limitat de magazine, creându-se aglomeraţie şi favorizându-se nerespectarea condiţiei esenţiale de distanţare socială. cora România a fost mereu un partener responsabil care a implementat cu celeritate toate măsurile pentru prevenirea şi combaterea răspândirii virusului SARS-COV-2, ceea ce a şi propulsat, de altfel, cora printre retailerii cu cea mai mică rată de infectare în rândul angajaţilor", susţin reprezentanţii companiei, informează Agerpres.ro.

Clienţii sunt sfătuiţi că rămână responsabili, să poarte masca corespunzător, să păstreze distanţa socială şi să folosească cu încredere, conform semnalizării de la faţa locului, căile separate de acces în hipermarketurile cora.

Câți ne recunoaștem în această poezie, bată-vă norocul să vă bată?





BUNA, FIULE, E MAMA....

-- Buna, fiule, e mama.
-- Mamă-ascult, dar mă grăbesc.
-- Fiule, iar vine toamna
Și-am vrut numai să-ți vorbesc

De șindila găurită
Și de-un geam ce a crăpat.
Ieri chiar mi-a plouat în tindă,
Când mai vii, mamă, prin sat?

-- Vin, măicuță, de curând,
Tu mă iartă-s ocupat.
...Zilele-au trecut pe rând,
Maica tot a așteptat...

-- Alo,-i mama, dragul meu,
Spune-mi măcar cum o duci?
Am strâns ce-a dat Dumnezeu:
Ouă, poamă, mere, nuci...

-- Am ședință eu închid,
Pe curând, vorbid deseară.
...A închis maica plângând
Ca și nu-știu-a câta oară.

Suna maica peste-o zi,
Simțea toate-s în apus,
Dar oricum nu reuși,
Că-l iubește nu i-a spus.

Voia să vină pe-acasă,
Să-l cuprindă pe fecior
Și să stea cu toți la masă
Potolindu-și al ei dor.

-- Alo!
-- Da, maică, iar tu,
E târziu, e miez de noapte.
-- Iartă-mă, copile tu,
Sofca-i plină pentru moarte...

-- Ce vorbești așa de-odată,
Moartea ta e hăt departe!
-- Au fost medici pe la poartă,
Mi-au dat zile numărate.

-- Maică, doare vorba ta,
Mâine vin cu doctorii!
(Nu e leac de a trata
Dorul mamei de copii).

-- Maică, medicii dau greș,
Tu așteaptă până mâine!
Ea respiră-adânc și des
Și tăcu...
El vrea să sune...

Dar nu mai răspunde mama,
Plouă, lacrimi curg pe geam...

Doar un comentariu vreau să  adaug dintre sutele, scrise pe Facebook:



Prea târziu își dase seama:
-- Ce bogat, Doamne, eram...

miercuri, 27 octombrie 2021

Gogule cum stai cu ONG-ul?

"Activiștii zburdă în structurile de putere. Fel de fel de agenți ai unor puteri străine fac politici publice în România. Asta pentru că niciun guvern de după 1990 nu a avut curajul să propună o lege a transparenței organizațiilor, batjocoritor numite, “nonguvernamentale.”

Pe ce mă bazez când susțin că societatea civilă, în forma sa actuală, e o perdea de fum care ascunde Intelligence-ul altor state?

Când George Soros, împreună cu Silviu Brucan, deschidea la București ”Grupul pentru Dialog Social” și apoi Fundația pentru o Societate Deschisă, Jakie Ionescu, marele antrenor al echipei de fotbal Poli Timișoara, mi-a spus sec: “agenți străini.” Tot în acea vreme, l-am întreabat pe Neagu Djuvara, într-un interviu acordat ziarului “România liberă,” cum a ajuns consilier al unui președinte african. Mi-a replicat: “Eram agent CIA.” Rămâne singurul intelectual român care nu și-a ascuns apartenența, recunoscând ulterior că a dezertat. Acest paragraf l-am tăiat, atunci. Erau zorii noii democrații. Îi așțeptam pe americani, mai dihai ca bunicii noștri.

Obișnuiam seara să cinez cu Radu Anton Roman. Venisem din SUA. Citisem în avion că marele “Greenpeace” spionase în perioada comunistă în interesul KGB.

Salvarea cimpanzeilor cu dinți pătați și pregătirea loviturilor de stat

După un curs la Pentagon, unul dintre ofițeri m-a întrebat cum cred eu că va fi cucerită Africa, în momentul când anumite resurse naturale vor dispărea de pe planetă, America având deja un eșec groaznic în Vietnam. Nu am știut să-i răspund. Mi-a explicat că strategia s-a schimbat după înfrângerile din Saigon. SUA au pregătit din timp fel de fel de asociații de protejare a leilor, de apărare a arborelui de cauciuc sau organizații umanitare. În momentul unei viitoare crize provocate, liderii acestor ONG-uri vor fi sprijiniți logistic și militar să ia puterea în stat. Zis și făcut. Deja modelul s-a experimentat, după treizeci de ani, în unele state de pe planetă.

Cum și-a dat seama Radu Anton Roman că Jacques-Yves Cousteau nu e chiar civil?

Dar să revenim la discuția de la masa de seară cu celebrul scriitor Radu Anton Roman. Era fericit că va fi translatorul lui Jacques-Yves Cousteau, în prima croazieră a celebrului său vas Calypso în Marea Neagră. După o masa copioasă, bine stropită și îndelung cinstită cu alți doi comeseni, l-am îndemnat pe amfitrion să fie atent cu ce se întâmplă pe nava amiral a descoperirilor subacvatice. Păi, ce să fie? Se întreba el, fără a avea stofă de jurnalist de investigație. I-am cerut doar să fie vigilent. M-a întrebat ce cred. I-am răspuns ce știu: “afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardu’.” Și am zâmbit, totuși, punându-l în gardă că echipajul civil e unul și cel militar e altul. Era în dilemă. După două luni de croazieră în jurul Insulei Șerpilor, mi-a confirmat că exista în cală un sistem ultraperformant de observație, loc unde nu avea voie nimeni. I-am replicat tăios: doar un prost poate crede că cercetările oceanografice sunt mega finanțate doar de dragul studierii modului în care se împerechează delfinii. Deși bucuros că a încasat leafa unui profesor francez pe doi ani, a rămas cu o serie de îndoieli. I se confirmase ce am prevăzut. “Afară era vopsit gardul, în cală era ascuns leopardu’.”

Societatea deschisă și acoliții ei

Anii au trecut și societatea civilă s-a extins. S-au creat noduri de rețea în diferite mari orașe. Mulți intelectuali publici au fost atunci recrutați. Colegi de-ai lor încă se mai miră ce cariere spectaculoase au și acum. Precum și despre modul în care copiii lor au ajuns miniștri.

Totul era pregătit de cei care știu să-nvârtă a lumii mare roată.

Marile mitinguri de protest au dus la sărăcire și la pierderea suveranităților

După douăzeci de ani de la dărâmarea zidului Berlinului, mari evenimente au cutremurat lumea: Primăvara arabă, protestele din România contra cianurilor, Euromaidan-ul de la Kiev, toate susținute și organizate de rețelele deja înnodate ale societății în civil.

După alți zece ani, putem să tragem linie: România are agenți ai societății civile la președinție și la guvern, Ucraina e cumpărată de SUA, se vinde pe bucăți (nimeni nu vrea să o cumpere), țările arabe au intrat în conflicte sângeroase, oamenii au sărăcit.

De aproape 20 de ani, Autostrada Sibiu-Pitești e permanent refuzată de la implementare. La început n-a fost bun studiul geodezic, apoi a venit necesitatea acordului de mediu. Pentru că cineva dicta “încurcă-i, Drace!,” s-au cerut studii alternative de traseu. Când toate licitaţiile de proiectare erau gata să fie urcate în SEAP, întârzierile programate au dus la ieşirile din termen ale avizelor. Şi iar s-au reluat toate de la capăt. Studiu de prefezabilitate, de fezabilitate nu erau conforme pentru că Raportul HALCROW – JASPERS a stabilit că nimic nu era bine. Jaspers? Who knows? O altă societate în civil europeană. La Bruxelles a fost mai puternic lobby-ul celor care nu vor ca munţii să fie tăiaţi de autostrăzi. Aşa a apărut şi povestea croitoraşului cenuşiu, de fapt o rădașcă pe care o aveam și noi la insectar în vremea copilăriei.

În timpul unui reportaj în Parâng, un director de la Mina Lonea m-a întrebat cine e Mining Watch, organizația care se opune mineritului? Am deschis site-ul și i-am arătat finanțatorii. Printre aceștia era și Ministerul Mediului din Germania. Cine e cel mai mare producător de lignit din lume? Mai are rost să întrebăm de ce noi închidem minele, iar nemții, nu?

Societatea civilă a făcut și lucruri bune. A participat la pregătirea unor cadre, a venit cu idei de democratizare, s-a alăturat Convenției Democratice din România, atunci când criptocomunismul nu se dădea dus din România. Aici mă gândesc la Alianța Civică, organizație nepartizană politic, fondată de Ana Blandiana. AC rămâne, probabil, singura existență civilă în spațiul public românesc al civismului de operetă.

Alina Mungiu Pippidi, matroana societății civile

O altă ispravă, poate și ultima, a fost propunerea Alinei Mungiu-Pippidi pentru cota unică, valabilă și astăzi. Fosta oengistă, astăzi profesor pe la facultăți din occident, nu spune decât 5% despre cum imberbii săi salariați au ajuns miniștri. Nu mă gândesc doar la Cristian Ghinea ci și la alții cărora acum le explodează gradele de pe umăr.

După succesul protestelor din țară împotriva proiectului de la Roșia Montană, umbrele pădurilor și-au dat seama cât de importante sunt organizările civice în viitoarea confrerie politică. Nu Ana Blandiana l-a inspirat pe Florian Coldea, pe George Maior & comp, trendul occidental era previzibil.

Procurorii DNA au fost instruiți de o organizație americană

Să ne mai amintim că procurorii de la DNA s-au bucurat de reuniuni ample de pregătire în investigație pe granturile Freedom House, că Laura Codruța Kovesi și Monica Macovei, pilonii statului de drepți, nu de drept, s-au bucurat de o bună colaborare cu organizația americană? N-are rost. Obediența e vizibilă dincolo de zidurile care au adăpostit atâtea ceremonii de decorare, manifestări specifice de mulțumire a unui stat străin pentru serviciile aduse.

Binomul s-a născut prin împreunarea neconstituțională dintre DNA și serviciile secrete. Mulți dintre activiștii societății civile au primit roluri importante în stat, ca recompense, nu pentru merite.

Cum salvatorii de broaște au pus mâna pe lac

Simțind ce bine dospește aluatul societății civile în laboratoarele de manipulare, lui Florian Coldea i-a încolțit ideea transformării Asociației “Salvați Bucureștiul” în partidul Uniunea Salvați Bucureștiul. Cu Matei Păun, creierul, m-am întâlnit de câteva ori. Nu eram interesat dacă Nicușor Dan era “algebrist sau geometrician.” M-am prins repede cine comandă și cine aduce pizza la partidul nou înființat, așa din spuma mării.

Vedeți care sunt resursele și de unde izvorăște puterea lui Dacian Cioloș? Recent a spus că partidul său își va asuma principalul rol de transformare a României. De la un model capitalist, spre unui progresist, întrebam retoric. Nimic nu va mai fi ca înainte, asta în primul rând că „agenții ocrotitori” zburdă nu doar pe câmpii, ci și în întreaga administrație.
Mai are rost să ne îndoim de ce Agent Green are reprezentant în guvern? De ce s-a întors din Australia activistul Gabriel Păun (un alt Păun) și ce l-a recomandat pentru postul de consilier onorific al primului ministru?

Agenda e clară. România trebuie să fie o rezervație de urși, mai nou s-au născut în libertate și câțiva zimbri. N-am auzit încă despre agenții de protecție ai castorilor sau ai șacalilor, apăruți așa din senin pe teritoriul României.

Apropos de agenda de securitate. Știe cineva de vreun salvaționist al Deltei Dunării care să investigheze de unde au apărut somnii africani, mare devoratori de icre?

Societatea în civil nu are numai misiuni politice. Ci în primul rând economice. Cel mai mare succes reputat de activiștii de mediu s-a concretizat cu înscrierea Roșiei Montane pe lista patrimoniului mondial UNESCO, având un singur scop să îngroape orice șansă de exploatare a aurului din zonă. Au muncit și au înfrânt. Nu vom trăi vremurile când societatea în civil va aduce mierea și laptele în zonele pe care le-au salvat.

Zidurile nu vindecă, doar îngroapă

Corporatiștii au donat o sumedenie de bani pentru proiectul de construcție a noului spital pentru oncologie pediatrică, în urma unei campanii de succes a fetelor din spatele lui Vlad Voiculescu, scula de sistem, căzută din guvern. Nimeni dintre participanții la acțiunea de masă nu s-a întrebat dar cine va organiza serviciile de sănătăte, cine va plăti personalul medical, pentru că - nu-i așa? – zidurile nu vindecă, doar îngroapă.

Multe entități civile sunt create doar pentru a bloca o serie de investiții publice, având două scopuri: să facă pârtie pentru o firmă străină la licitații sau să blocheze dezvoltarea.

Pe vremea Administrației lui Lindon Johnson, un consilier de securitate i-a recomandat să schimbe numele CIA (înainte de 1968, existau prăvălii ale Agenției de Intelligence prin Europa). Și cum să-i spunem? “Societatea civilă”, a răspuns ferm consilierul. Și așa a rămas. După ceva vreme, François Mitterand, ajuns președinte al Franței și aflând de vicleșug a întrebat: “dacă ei sunt societatea civilă, noi suntem cea militară?” Adrian Năstase

Să nu uităm istoria!


Un extras dintr-o carte de suflet a lui Ion G. Pelivan. Am publicat-o în grupul nostru" O mie și una de nopți, cărți în format digital" de pe Facebook.



marți, 26 octombrie 2021

Bulibașa Fenechiu

Neuronul stingher : Fenechiu, filmat de Simion că fuma pe scările Parlamentului: Ești un jeg, fumam cu doi de-ai tăi

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, este prins în offside de George "LivepeFacebook" Simion cum fumează undeva pe scările Parlamentului. "Ești un jeg, fumam cu doi te-ai tăi", a reacționat liberalul care a continuat să-l "complimenteze" pe copreședintele AUR. C-așa-i în Parlament!

luni, 25 octombrie 2021

Opinii. Lăzăroiu.expresmedia.ro



Țara este golită de comori. Ne plecă copiii!


Orașelenoastre


25/10/2021









Iașul arată superb în centru, dar nu reușește să-și țină tinerii acasă.


De ce ne pleacă tinerii din țară





Adrian Mihălțianu


Are 17 ani și e voluntară la FILIT, festivalul de literatură din Iași, alături de mulți alți tineri de liceu și de câțiva studenți. E implicată în cam tot ce înseamnă decizii la liceu, dar și în voluntariat de tot felul. Și nu e singura – la fel ca ea sunt zeci de mii de tineri din România, interesați să schimbe în bine lucrurile din jurul lor, să se ofere voluntari, să ajute.

Are 17 ani și peste un an va pleca din țară – probabil în țările nordice sau în Olanda. A văzut deja Europa, ca mulți tineri de vârsta ei, și știe ce i-a plăcut. Depinde unde va găsi o facultate bună, care să-i convină, dar mai ales un oraș în care să se simtă în largul ei. Învață suficient de bine încât să prindă una dintre numeroasele burse care trimit anual, peste hotare, peste 8000 de studenți. În total, peste 38.000 de studenți români învățau în străinătate în 2019, iar scurta pauză de aproape doi ani nu a schimbat lucrurile prea mult.


Practic, 10% din numărul total al studenților români se află peste hotare. O bună parte dintre ei – elitele – nu se vor mai întoarce în România, la fel cum se gândește să facă și voluntara de care vorbeam. De ce ar face-o? Să se întoarcă la ce anume?







Rămas plăcut surprins de modul în care arată centrul Iașiului (orice bucureștean va avea un șoc, atât de în urmă a rămas Capitala la acest aspect), o întreb de ce nu ar rămâne, totuși, în Iași, că orașul pare mișto. O fi, dar termini rapid atracțiile, îmi răspunde. O minte ageră vrea mai mult. Tinerii vor mai mult, nu mai sunt dispuși să facă aceleași compromisuri făcute de părinții lor – generația mea (oftat).





Iașiul este un oraș superb în centru, dar care suferă în cartiere și periferii. O problemă generală în România

Ce îi poate oferi o facultate din România? O mână de profesori străluciți, desigur, dar lipsiți de baza materială necesară și sufocați de zeci de alți profesori eșuați acolo doar pentru că n-au știut să-și practice meseria în economia reală. Cursuri axate în continuare pe memorare, predate de oameni fără talent și chemare, în timp ce afară ar face o sumedenie de proiecte și de internship-uri care să-i ajute să muncească rapid, imediat ce termină facultatea.

Perspectiva unui job de birou la o multinațională acasă la tine o fi mișto, dar când se termină programul, ce poți face? Unde să te duci, într-un mic oraș cochet, dar din care nu prea poți evada cu prietenii în natura înconjurătoare, sau vizita alte orașe aflate la mai puțin de două ore distanță?

Centrul o arăta bine, dar cartierele de blocuri sunt deplorabile – la fel ca suburbiile construite alandala. Ce să mai caute un tânăr capabil aici? Să plătească o chirie doar puțin mai mică decât cea dintr-un oraș din nordul Italiei sau din Olanda, doar ca să meargă pe străzi desfundate și să audă tot ce discută vecinii? Valabil și la Iași, dar și la Cluj, Timișoara sau Constanța, că de București nu mai zic.

Deja, pentru foarte mulți tineri, această cale nu mai este câtuși de puțin atractivă. Generația Z vrea mai mult, pentru că poate primi mai mult. Mult mai mult. Iar noi suntem cu oferta unde era Vestul la nivelul anilor ’90, dacă stăm să ne gândim bine. Atât în privința educației, cât și a felului în care se trăiește în orașele noastre poluate, gâtuite de trafic și prost întreținute.

Europa a intrat deja în epoca muncii de la distanță, așa că, la o adică, poți lucra de oriunde, atâta timp cât timp jobul tău este unul care poate fi prestat online – cum ar fi marketingul, de pildă. De ce să nu faci marketing într-o țară care te ademenește cu o bursă, unde-ți vei putea găsi un job la o multinațională sau la un start-up pentru care vei putea lucra de pe malul unui lac sau din centrul istoric impecabil al unui oraș european, aflat la mai puțin de 2 ore cu trenul sau mașina de sute de atracții incredibil de frumoase – de la castele la stațiuni, de la cluburi celebre la trasee de bicicletă și trekking?

De ce să nu faci o carieră într-o țară deja așezată, care-ți poate oferi o viață normală, și să te chinui în schimb într-o țară cu un popor nervos și medieval, cu politicieni habotnici, rasiști și sexiști, fără trenuri rapide și autostrăzi, cu orașe care abia au reușit să-și renoveze centrele vechi (când au făcut-o și pe-asta) și care te sufocă de plictiseală sau chiar la propriu, de poluare?


Ieșind din umbra statisticilor, cam astea sunt întrebările pe care și le pun tinerii de elită ai României. Spre deosebire de generația noastră, obișnuită să se desconsidere și să se mulțumească cu puțin, ei se prețuiesc mai aproape de valoarea pe care ar trebui să o aibă o persoană. Și sunt greu de mulțumit.


Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios





Să crești copii în România este un act de curaj la care se încumetă tot mai puțini români

Sigur, cererile lor sunt deseori peste ce poate oferi piața, iar unul dintre lucrurile pe care vor trebui să le învețe e că viața nu are obiceiul să-ți dea pe tavă tot ce vrei dacă nu pui serios umărul. Dar rămâne faptul că orașele din România nu sunt în stare să ofere perspectiva unui viitor interesant – nu doar pentru cei extrem de tineri, ci și pentru tot mai mulți din zona de vârstă 25-50 – „floarea vârstei” populației românești.


Într-o țară care pierde anual peste 100.000 dintre cetățenii săi – o parte prin emigrare, o alta prin declinul demografic natural – această hemoragie de creiere nu este una ușor de suportat. Dimpotrivă, este o catastrofă care se resimte tot mai mult în economie și creează un cerc vicios suplimentar.







Oricine vrea să angajeze zilele astea se confruntă cu o mare problemă: oamenii buni, competenți, harnici, capabili să se integreze rapid într-o echipă și să pună osul sunt extrem, extrem de greu de găsit. Chiar și când ridici nivelul salarial la sumele pe care le încasau șefii de echipă acum câțiva ani. Problema e valabilă atât pentru joburile care cer experiență, dar și pentru cele de juniori – cele pentru care ai apela tocmai la studenți sau absolvenți. E ca și cum aproape toți oamenii buni au plecat din țară și au rămas mai ales ciurucurile. Nu-i așa, știu, dar tendința e clară în orice domeniu – de la instalatori la jurnaliști.

În plus, acești oameni fac voluntariat în timpul liber, vor să se implice în viața cetății, nu sunt genul care să-și vadă de viață indiferenți la lucrurile din jur. Însă lipsa de perspectivă în România îi face să devină cetățeni activi în alte țări, preponderent europene. Cu alte cuvinte, nu-i vom vedea pe acești tineri nici în administrație, nici în politică și nici în toate celelalte instituții ale statului român care horcăie acum sub greutatea sutelor de mii de atârnători submediocri angajați pe pile politice sau pe grade de rudenie. S-ar putea să-i vedem în aceleași posturi, dar afară.

Politicienii au cu totul alte preocupări decât de a transforma România într-o țară respirabilă, în care să poți visa, să-ți poți face planuri, să-ți poți imagina cum vei trăi mai bine peste 5, peste 10 și peste 15 ani.

Dar edilii orașelor – primarii și consilierii – poartă prima vină pentru faptul că se pleacă pe capete din România. S-a demonstrat deja că un primar care știe să colaboreze cu un consiliu local spre binele comunității reușește să facă diferența – avem deja suficiente exemple atât în zona rurală, cât și în orașele medii și chiar mari din România.

Diferența înseamnă orașe vii, orașe atractive nu doar pentru salarii și oportunități de business, ci orașe în care-ți face plăcere să trăiești, în care ai ce face nu doar în centru, ci și în propriul cartier, înseamnă zeci de atracții la mai puțin de două ore de mers de oraș, înseamnă să-ți poți imagina un viitor sensibil mai bun pentru că vezi o predictibilitate din partea autorităților, chiar dacă momentan nu e totul cum trebuie.





Spațiile verzi sunt esențiale, dar edilii noștri încă sunt puși pe betonat sau au grijă doar de cele centrale

Aici se va da bătălia reală în următorii zece ani, cea care va decide dacă rămânem fără elite (de orice vârstă), în condițiile în care concurența va deveni acerbă din partea a zeci sau chiar sute de orașe vest-europene mult mai bine așezate. Acestea abia așteaptă să-ți muți reședința acolo și să te integrezi cât timp ești chiar și puțin peste medie în privința pregătirii. Iar internetul și conexiunile rapide de transport îți permit să-ți faci treaba repede cu costuri ale vieții apropiate de cele din orașele românești.

Dacă orașele noastre vor ști să se transforme rapid în oaze în care să-ți placă să trăiești, colaborând și cu comunele și orașele dimprejur pentru a forma regiuni atractive, dacă guvernul va reuși totuși să investească în trenuri și drumuri rapide, dacă vom ști să renunțăm la mașini și să ne transformăm orașele în care pietonii au prioritate, am putea avea o șansă să atragem înapoi măcar o parte considerabilă dintre tinerii care pleacă acum la studii în afara țării.

Până la urmă, asta ar fi soluția ideală – tineri școliți la cel mai înalt nivel, care se întorc în țară și-i oferă dinamica de care are nevoie. Sunt deja sute care fac acest lucru, dar încă nu se văd de profesorii și conțopiștii ajunși în vârful statului, care-i desconsideră și preferă să rămână în mediocritatea de furtișag, de combinație, de ghinion permanent.





Un an cu Nicușor Dan, primarul care a și făcut, dar mai mult a tăcut





Printre blocuri, o comoară. Cât de frumos poate fi un oraș urât?


Nu pot spera că între timp vom reuși să reparăm și sistemul de învățământ – România Educată este, recunosc, o utopie (ca să nu zic o glumă proastă, cu care suntem luați la mișto anual de președinte și de miniștrii Educației). Dar orașele pot fi reparate rapid. De la centru, așa cum au făcut deja Brașovul, Oradea, Iașiul, Clujul, Timișoara și multe altele (se aude, Nicușor Dan?), la periferie. E singura cale de a opri la timp hemoragia de creiere.

La 17 ani, ai toată viața înainte. Poate că și primarii și consilierii generali care vor fi citit acest text până aici vor avea o epifanie și-și vor da seama, în ceasul al treisprezecelea, că ei sunt – personal! – primii responsabili ca viața asta să fie petrecută aici și să fie plină de sens. La asta se rezumă datoria lor, indiferent de circul politic de deasupra lor și de ordinele de partid.

Iar dacă nu o vor înțelege, nu-i nicio problemă, vom mai pierde un milion de cetățeni – crema, de data asta – în următorul deceniu. Cetățeni care vor trăi și vor câștiga mai bine decât în România, așa că paguba plecării nu va fi a lor, ci a celor care vor rămâne într-o țară care se îndepărtează tot mai mult de plutonul Uniunii Europene.

Copila asta de 17 ani se uită la ei și așteaptă, alături de o generație întreagă. Eu sper că vor înțelege.


„Dimitrie Cantemir Taqsim Makam Turkish classical music” pe YouTube





Iată bogăția mea!