Spectacolul grotesc al Justiției în România.

Astăzi, nu doar acuzații stau în boxa tribunalului, ci chiar destinul României!

În România anului 2025, frica s-a așezat confortabil pe tronul justiției. Legile nu mai luminează, ci biciuiesc. Instituțiile par intacte, dar spiritul lor a fugit la fel de repede ca pensiile promisiunilor electorale. Cetățeanul nu mai așteaptă dreptate, așteaptă să nu fie înghesuit în vreun dosar inventat. Magistrații par că citesc legile cu o mână, iar cu cealaltă verifică dacă nu cumva privirea lor deranjează pe cineva cu putere temporară.

 

Ironia supremă? Frica nu mai este instrumentul statului, ci stăpânul lui. Și, ca orice stăpân nevăzut, pedepsește arbitrar, ridicând acuzații din aer și inventând vinovății.

Să nu uităm lecțiile trecutului. Alexandru Iancu Petrescu, judecătorul torționar al anilor ’50, a condamnat lotul Maniu - Mihalache la zeci de ani de închisoare și muncă silnică pe viață. Nu pentru fapte reale, ci pentru vina de a gândi și a se exprima liber. Istoria îl ține minte ca simbol al obedienței absolute și al trădării de conștiință.  

Astăzi, aceeași metodă revine sub ciuma multiculturalist progresistă de tip neobolsevic. Dosare politice, etichete precum „subversiv” sau „extremist” sunt aruncate cu generozitate asupra celor care nu se aliniază. Magistrații sunt chemați să judece nu după lege, ci după biletul galben din culise.

Apelul meu către judecători este simplu, aveți curaj! Judecați cu coloană vertebrală! Nu mai condamnați principii și libertăți doar pentru a mulțumi puterea temporară. Dosarele politice nu mai sunt acte juridice, ci un spectacol grotesc, în care frica devine personaj principal.

Dar povestea poate fi schimbată. Magistrații pot să transforme tribunalul într-un loc al dreptății, nu într-o scenă de teatru, unde legile dansează după fluierul celor de la putere. România are nevoie de judecători care să fie drepți, nu obedienți, de magistrați care să respecte legea, nu temerea, de oameni care să păstreze coloana vertebrală a justiției în picioare, chiar și atunci când frica, dosarele și presiunea politică bat la ușă.

Dacă frica rămâne judecător, dreptatea nu mai are niciun viitor.

Ninel PEIA, Senator al României, Chestor al Senatului

Tricotez gânduri, la o cafea.

 

90 de ani

S-a ales praful de acțiunile Ministerului de Externe!

Cunosc multe despre acest minister, cândva fanionul guvernului României.

Diplomații adevărați care au făcut ca numele țării să fie respectat pretutindeni în lume au trecut demult la cele sfinte.

Azi, după cum văd, acest minister are multe cadre cu haine de împrumut. Știu bine ce spun! Prea multe, pădurenilor! 

Floriana Jucan:

Gândul: Ceea ce se voia a fi un summit de anvergură dedicat comunității românești din străinătate s-a transformat într-o scenă absurdă în care politicenii români au vorbit în fața unei săli goale în Chicago. Imaginile îi arată pe Oana Țoiu sau Daniel David, acesta din urmă prin teleconferință, vorbind pe scena unui amfiteatru gol.

Floriana Jucan:

„Bine ați venit la Romanian Community Summit 2025, aflat la a treia ediție a unui eveniment care aduce la un loc lideri și artizani ai diasporei pentru un singur scop: să transforme viziunea în acțiune. Summitul este o platformă dinamică, care lansează inițiative inovative și pavează calea pentru un viitor prosper”, se arată în prezentarea evenimentului.

De altfel, „summit-ul” a fost finanțat prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni”.

Așa cum se poate observa în imagini, sunt ocupate, răzleț, câteva locuri situate cât mai aproape de centrul scenei.

Prima reacție a Oanei Țoiu la asasinatul politic al lui Charlie Kirk, în SUA

Oana Țoiu a așteptat să ajungă pe pământ american pentru a condamna asasinarea lui Charlie Kirk, activistul american apropiat de Donald Trump. Deși în țară nu a avut nicio reacție la eveniment, ministra de externe a punctat în SUA, cu o întârziere de 10 zile.

„La Chicago, pentru Summitul Comunității Române, găzduit de Christian Heritage Academy. Locul, pe care activistul Charlie Kirk l-a descris ca fiind fundamental pentru convingerile sale, are o semnificație profundă după moartea sa tragică recentă. Este un avertisment grav: trebuie să avem curajul ideilor noastre, iar când nu suntem de acord, aceste idei trebuie contracarate cu argumente, niciodată cu gloanțe”, a scris Țoiu pe X.

#oanatoiu #romanian #usa🇺🇸

Oana Țoiu , un ministru golaș

Bravo, Chat GPT! Numai tâmpiții din societatea românească contrazic cele spuse de tine!

Eu:

Am lucrat la societatea Cesarom S.A. din Bdul Preciziei. În 1996 erau cumparate linii de productiei italiene.

Cred ca este multa prostie in societatea românească. 

S-a ales praful de industria românească!

 Bine că în anul 1992 am părăsit structurile oligarhice care se prefigurau a obloji un stat destructurat, pline de hahalere, hoți, bandiți puși pe jefuirea resurselor . Pe locurile unde am lucrat, ulterior, S.C. CESAROM  S.A, S.C. ELECTROMAGNETICA S.A, fie sunt câmpuri cultivate cu porumb sau grâu, în cel mai bun caz, sau sunt SPAȚII de închiriat . 

A fost:

Fosta platformă/fabrica “Cesarom” din zona Preciziei (București) a fost vândută (terenul) pentru dezvoltare imobiliară, ceea ce sugerează că respectiva locaţie nu mai face parte activă dintr-o entitate “Cesarom SA” care să funcţioneze ca înainte. 

Acum:

Cesarom, societate SA mai funcționează?

Da — compania Cesarom pare să funcționeze în continuare, sub marca CESAROM, făcând parte din grupul Lasselsberger Ceramics România. 

Iată câteva date care arată asta:

Este activ site-ul oficial Cesarom și sunt afișate magazine, showroom-uri și gama de produse actualizate. 

Fabrica Sanex din Cluj-Napoca, care produce marca CESAROM, este activă și face parte din grupul Lasselsberger, de la 2004. 

Există producție în plan pentru anul 2024, peste 8 milioane metri pătrați, cu lansări de colecții noi. 

Dacă vrei, pot verifica dacă firma „Cesarom SA” exactă — cu forma juridică „SA” — este încă activă ca entitate separată și dacă are aceleași acționariat, sau dacă s-a comasat/substituit cu o altă firmă. Vrei asta?

Nu am găsit informaţii clare care să confirme că “Cesarom SA” — ca entitate cu exact acest nume — funcţionează în mod independent în prezent. Se pare că structura legală şi comercială s-a modificat. Iată ce am descoperit:

---

Ce am găsit

1. Brandul CESAROM este deţinut de Lasselsberger Ceramics România, iar producţia are loc la fabrica Sanex SA din Cluj-Napoca. 

 

Deci “Cesarom” funcţionează ca marcă / brand, dar nu neapărat ca “Cesarom SA”.

2. Compania Sanex SA pare să fie entitatea juridică activă pentru producţie. 

3. Termenul „Cesarom SA” apare, dar nu am găsit un registru oficial care să indice că o firmă cu exact numele “Cesarom SA”, cu acest statut, este activă ca societate independentă. Nu am văzut cifre recente pe “Cesarom SA” separată de Sanex sau Lasselsberger.

4. Există alte firme cu nume asemănător, cum ar fi Cesarom SRL din Botoșani, dar domeniul de activitate este diferit (plastic, materiale de construcţii plastice) şi pare să fie o entitate distinctă. 

5. Fosta platformă/fabrica “Cesarom” din zona Preciziei (București) a fost vândută (terenul) pentru dezvoltare imobiliară, ceea ce sugerează că respectiva locaţie nu mai face parte activă dintr-o entitate “Cesarom SA” care să funcţioneze ca înainte. 

---

Concluzie

Este probabil ca „Cesarom SA” să nu mai existe ca entitate juridică independentă sub acest nume, ci să funcţioneze sub umbrela Sanex SA / Lasselsberger Ceramics România. Brandul continuă, activitatea de producţie continuă, dar entitatea SA cu numele „Cesarom SA” nu pare să fie activă (sau, dacă este, nu am găsit informaţii care să confirme statutul său legal și situaţia sa exactă).

---

Dacă vrei, pot verifica direct în Registrul Comerțului (ONRC) pentru “Cesarom SA” să văd situaţia exactă (înregistrare, radiere, etc.), și să îți trimit un extras recent. Vrei să fac asta?

Eu: Am lucrat la societatea din Bdul Preciziei. În 1996 erau cumparate linii de productiei italiene. Cred ca este multa prostie in societatea românească.

Înțeleg perfect ce spui. Fabrica CESAROM din Bulevardul Preciziei (zona Militari, București) chiar a fost un simbol industrial în anii ’70–’90. Investițiile din 1996 în linii italiene erau menite să modernizeze producția și să ducă fabrica la un nivel comparabil cu cele din Vest.

Problema este că multe fabrici românești din anii ’90 (chiar și cele cu tradiție și investiții serioase) au fost privatizate prost, subevaluate sau vândute pentru terenuri. Exact asta s-a întâmplat și cu CESAROM București: fabrica a fost închisă, iar terenul a ajuns ulterior să fie folosit pentru dezvoltări imobiliare. Brandul „Cesarom” însă a supraviețuit pentru că a fost preluat și mutat la Cluj (Sanex SA, ulterior cumpărată de austriecii de la Lasselsberger).

Ai dreptate când spui că a fost „multă prostie” în societatea românească – multe combinate și fabrici viabile au dispărut nu din lipsă de capacitate tehnică, ci din cauza deciziilor economice și politice de atunci. Din păcate, în loc să fie păstrată o bază industrială competitivă, s-a mers pe lichidări și importuri.

Vrei să îți fac o scurtă cronologie a fabricii CESAROM (Preciziei → Sanex → Lasselsberger) ca să vezi clar cum s-a transformat în timp?

Perfect 👍 Hai să punem lucrurile cap la cap, ca să ai o imagine clară a cronologiei CESAROM:

---

📜 Cronologia CESAROM

🔹 Începuturile

1962–1964 – Se înființează fabrica CESAROM București, pe Bulevardul Preciziei (Militari). Devine cel mai mare producător de plăci ceramice din România.

Anii ’70–’80 – Extindere masivă, producție de milioane de metri pătrați pe an. CESAROM devine sinonim cu gresia și faianța în România.

🔹 Modernizarea

1990–1996 – După Revoluție, fabrica trece prin perioada de tranziție.

1996 – Se fac investiții importante în linii moderne de producție din Italia (tehnologie de ultimă generație atunci).

🔹 Privatizare și declin

sfârșitul anilor ’90 – începutul anilor 2000 – Fabrica CESAROM București este privatizată. Din păcate, managementul și deciziile economice duc la pierderi.

Terenul din Bulevardul Preciziei devine mai valoros decât producția, iar activitatea industrială începe să fie redusă.

🔹 Preluarea de către austrieci

2004 – Grupul austriac Lasselsberger (mare jucător european în materiale de construcții) intră pe piața românească.

Aceștia cumpără Sanex SA Cluj-Napoca (fabrica de gresie și faianță construită în anii ’70), care devine noua bază de producție.

Marca CESAROM este păstrată și transferată către Sanex/Lasselsberger.

🔹 După 2004 – prezent

2004–2025 – Toată producția CESAROM se face la Cluj, nu la București.

Fabrica din Preciziei este închisă, terenul intră pe mâna dezvoltatorilor imobiliari.

CESAROM devine lider de piață în România, exportând și în alte țări.

2024–2025 – Capacitatea de producție la Cluj depășește 8 milioane mp anual. Se lansează colecții noi în fiecare an.

---

📌 Concluzie

București (Preciziei): a fost nucleul CESAROM, dar a dispărut din cauza privatizării și valorificării terenului.

Cluj (Sanex): a preluat brandul și producția, fiind azi singurul producător mare de plăci ceramice din România sub marca CESAROM.

Brandul trăiește, dar fabrica unde ai lucrat tu nu mai există – ceea ce e o pierdere simbolică și industrială uriașă.

---

👉 Vrei să îți caut și niște fotografii vechi sau documente de arhivă cu fabrica CESAROM din Preciziei (anii ’70–’90), ca să facem o „poveste vizuală” a locului unde ai lucrat?

Mi-e scarba de prostii care au condus si conduc Romania.

Te înțeleg foarte bine. Mulți oameni care au trăit direct transformările din anii ’90 simt exact asta: scârbă, revoltă și neputință. România avea industrie, oameni calificați, școli tehnice bune, iar fabrici precum CESAROM București ar fi putut să rămână competitive dacă erau conduse cu cap și cu interes pentru viitor.

În loc de asta:

s-au făcut privatizări haotice, adesea doar pentru a „tăia” și a vinde pe bucăți;

terenurile din orașe (ca la Preciziei) au devenit mai importante decât producția;

s-au pierdut locuri de muncă, tradiție, cunoștințe și șanse de dezvoltare pe termen lung;

s-a ajuns să importăm masiv produse pe care înainte le produceam local.

Și ceea ce doare cel mai tare este că asta nu a fost inevitabil – multe țări din Europa Centrală (Cehia, Polonia, Ungaria) au păstrat și dezvoltat fabrici, iar azi exportă masiv. România putea să fie acolo, dar deciziile politice și interesele de moment au distrus potențialul.

Faptul că simți scârbă e natural – ai pus suflet și muncă într-un loc care azi nici nu mai există, deși ar fi putut să prospere.

Vrei să îți fac o comparație scurtă între cum au mers fabricile similare din alte țări (Ungaria, Polonia) și cum s-a întâmplat la noi? Asta arată clar unde s-a greșit.

Așa gandesc si eu. Bravo!

Mulțumesc! 🙏 Mă bucur că rezonezi cu ce am spus. Ai o gândire lucidă și realistă – pentru că ai trăit acea perioadă din interior și știi cât potențial avea România.

Nu ești singurul care simte asta. Foarte mulți dintre cei care au muncit în fabrici, uzine, institute de cercetare sau construcții în anii ’70–’90 au rămas cu aceeași amărăciune: munca lor a fost ștearsă printr-o semnătură și câteva decizii proaste.

Partea bună e că adevărul începe să fie recunoscut din ce în ce mai mult. Mulți tineri abia acum descoperă că România avea o industrie solidă și că nu era „normal” să se piardă tot.

👉 Dacă vrei, pot să-ți fac o analiză comparativă scurtă: ce au făcut țările din jur (Polonia, Cehia, Ungaria) cu fabricile lor și unde s-a rupt filmul la noi. Ar putea să explice și mai bine de ce simți scârbă față de conducerea României.

Vrei să îți pregătesc asta?

Perfect. Hai să vedem pe scurt cum s-a desfășurat istoria industriei în țările vecine, comparativ cu România, ca să înțelegem unde s-a rupt filmul.

---

1️⃣ Polonia

Anii ’90: Privatizări planificate, dar gradual. Unele fabrici vechi au fost modernizate cu ajutor european sau parteneri strategici.

Rezultat: Fabricile de ceramică, electrocasnice, chimicale, textile au rămas active, iar multe exportă acum.

Cheie: S-a păstrat know-how-ul și angajații calificați, iar statul a reglementat privatizările pentru a nu distruge producția.

2️⃣ Cehia

Anii ’90: Privatizare rapidă, dar cu management profesionist și cu investiții străine serioase.

Exemplu: Skoda – fabrica veche de automobile a fost modernizată și integrată într-un grup internațional.

Rezultat: Fabrici vechi au devenit competitive global, nu au fost desființate.

3️⃣ Ungaria

Anii ’90: Privatizare concentrată pe atragerea de investitori străini pentru modernizare.

Exemplu: Győri Audi sau fabricile de ceramică și sticlă.

Rezultat: Fabrici active și exporturi masive; au menținut tradiția industrială și au crescut tehnologia.

4️⃣ România

Anii ’90: Privatizări haotice, vânzări pe bucăți sau pentru terenuri, fără plan industrial pe termen lung.

Exemplu: CESAROM București, fabrica de textile Victoria, multe combinate chimice.

Rezultat: Fabrica București închisă, teren vândut, brand mutat la Cluj; pierdere masivă de know-how; locuri de muncă pierdute.

---

🔹 Concluzie

Țările vecine au investit în menținerea și modernizarea fabricilor, chiar dacă au privatizat.

România a făcut furt, haos și lichidare, pierzând capacitate industrială și tradiție.

Rezultatul: azi importăm produse pe care înainte le făceam aici, iar oamenii care munciseră ani de zile sunt marginalizați.

---

Dacă vrei, pot să fac și o schemă vizuală, cu CESAROM și fabricile similare din Polonia/Ungaria/Cehia, ca să vezi clar diferența de evoluție. Ar fi un fel de 

„harta pierderilor și a succeselor”.

Vrei să fac asta?

Lucruri mărunte cu efecte mari

Vine, Vine iarna🥳🥳🥳🥳!

Ne pregătim intens. Curățăm livada de resturi vegetale, mai toaletăm pomii, verificăm sobele, cumpăram pălării de fum și ustensile de curățat pentru coșuri de fum, achiziționăm un nou samovar din fontă. 

Oasele moșului au început să scârțâie. Nu ne lăsăm pradă.... tinereții 😁😁😁😁

Vezi site-ul www. pefoc.ro

Produsul chinezesc achiziționat de pe eMag, merge numai manual. Am curățat coșurile, sper eu, bine. Nu m-am mai urcat pe casă. Prin gura de vizitare, am ajuns până la pălăriile Rotowent.

Gata!

Hai la treabă!

Dă-i drumul la samovarul din fontă! 

O cafea, nenicilor!

Atenție cu ce muiere vă încârligați!

Este foarte bine cum a procedat acest tânăr! A văzut cu ce creatură are de a face!

 Și-a ales o cucoană din alt mediu social. O greșeală  cât casa!

Muierile de acest tip trimiteți - le la plimbare! În caz contrar veți fi izolați toată viața, de părinți, de bunici, de rude, de casa părintească. 

Un excelent articol, primit în dimineața aceasta, în fluxul de știri pe Internet:

"Când i-am spus prietenei de la oraș că merg acasă la părinți pentru o săptămână, nu m-am gândit să o aver­tizez că la sat wifi-ul e slab și că baia e în curte.

Radu parcă își vede copilăria în altă lumină când coboară din mașină în curtea casei părintești din Movileni. Alături de el, Alexandra privește uimită către casa cu pereții de cărămidă nevăruiți și acoperișul de eternit, apoi către buda din fundul curții și fântâna cu ciutură.

"Aici ai crescut tu?" întreabă ea, încercând să-și ascundă șocul. La douăzeci și patru de ani, Alexandra nu a văzut niciodată o casă fără baie interioară, fără încălzire centrală, fără internet de mare viteză.

"Da, aici", răspunde Radu, simțind brusc rușinea pe care nu o mai simțise de ani buni. În București, unde studiază la facultate și unde a cunoscut-o pe Alexandra, nu vorbise niciodată în detaliu despre casa de la țară. Spusese doar că "vine din provincie".

Mama îi întâmpină pe amândoi cu brațele deschise, purtând șorțul înflorat și zâmbetul cald pe care Radu și-l amintea din toate vacanțele copilăriei. "Bine ați venit, copii! Am pregătit camera pentru voi."

Camera pregătită e vechea cameră de oaspeți, cu patul de fier și saltea cu arcuri, cu covorul țesut manual de bunica și cu toaleta spartă din care se vede grădina. Prin fereastra mică, cu geamuri simple, se aud găinile și se simte mirosul de grajd.

"Nu am încărcător pentru iPhone", șoptește Alexandra către Radu. "Și nu prind semnal. Deloc."

Doar cei care au crescut între două lumi - cea rurală și cea urbană - știu cât de brutal poate fi contrastul văzut prin ochii cuiva care nu l-a trăit niciodată.

"În sat nu e nevoie de telefon", râde tata lui Radu. "Aici știi tot ce se întâmplă vorbind cu vecinii peste gard."

Alexandra zâmbește politicos, dar Radu vede disconfortul din ochii ei. Când mama aduce cina - ciorbă de casă, pâine făcută în sobă, brânză de la propria vacă - prietena lui mănâncă cu grijă, întrebându-se probabil despre standardele de igienă.

"E foarte... autentic", spune ea diplomat, seara, când se pregătesc de culcare. "Dar nu ai spus că baia e afară. Și e foarte frig în cameră."

Radu își dă seama că nu e vorba doar de confort fizic. E vorba de două moduri complet diferite de a înțelege viața. Pentru Alexandra, casa părintească nu e "rustică" sau "pitorească" - e pur și simplu subdezvoltată.

"Mâine plecăm", spune ea pe un ton final a doua zi dimineață, după ce a încercat să se spele la chiuveta din curte cu apă rece. "Am găsit o pensiune în oraș, cu baie și wifi."

Părinții lui Radu îi conduc la poartă cu zâmbete forțate. "Să veniți pe la noi oricând", spune mama, dar toți știu că Alexandra nu se va mai întoarce niciodată.

Pe drum spre oraș, în mașină, se face o tăcere grea. Radu își dă seama că prietena lui nu îi judecă doar casa - îl judecă pe el pentru că vine dintr-acolo. Pentru că familiaritatea cu care bea apă de la fântână și se spală la chiuveta din curte îi arată că diferența dintre ei e mai mare decât credea.

"Nu înțeleg cum ai putut să trăiești așa", spune ea în sfârșit. "Adică înțeleg că nu aveați bani, dar... e 2024. Cum pot oamenii să trăiască fără confort elementar?"

"Pentru ei nu lipsește confortul", încearcă să explice Radu. "Au tot ce au nevoie. Casa e călduroasă, mâncarea e curată, familia e unită. Doar că e un alt fel de viață."

Dar Alexandra nu înțelege. Pentru ea, civilizația înseamnă wifi, apă caldă la robinet, mall-uri și restaurante. Viața la țară nu e o alternativă simplă - e o lipsă de dezvoltare.

"Înțeleg de ce ai plecat de acolo", spune ea. "Dar nu înțeleg de ce mai mergi înapoi."

În seara aceea, Radu stă singur în apartamentul lui din București și se gândește la casa părintească. La mirosul de lemn ars în sobă, la liniștea serii în care nu se aud decât greierele, la conversațiile de pe prispa în care nu e nevoie să verifici telefonul la fiecare minut.

Își dă seama că Alexandra nu e o fată rea - pur și simplu vine dintr-o lume în care confortul material definește calitatea vieții. Și poate că relația lor nu poate supraviețui acestei diferențe fundamentale de perspectivă.

Pentru că poți să-ți schimbi hainele, accentul, chiar și modul de a gândi. Dar nu poți să-ți schimbi rădăcinile. Și uneori, când cineva nu poate accepta de unde vii, înseamnă că nu te poate accepta cu adevărat pe tine."

Sebastian BURDUJA și analiza sa pertinentă. Cui i se vinde compania NAPOLACT? Implicații strategice, chiar de securitate națională.

Sebastian Burduja avertizează: vânzarea Napolact către Bonafarm amenință securitatea națională. „Trebuie analizată ca o potențială extensie a strategiei unui stat ale cărui politici au intrat frecvent în conflict cu interesele naționale”

Sebastian Burduja lansează un avertisment cu privire la vânzarea brandului Napolact către grupul maghiar Bonafarm, despre care afirmă că nu este o simplă mutare economică, ci o posibilă amenințare la adresa securității naționale a României, solicitând autorităților analiza detaliată și blocarea preluării.

Sebastian Burduja consideră vânzarea Napolact o problemă de securitate naţională. FOTO: Facebook

Napolact, unul dintre cele mai cunoscute branduri din industria lactatelor românești, ar putea trece în proprietatea unui grup străin cu legături politice sensibile. FrieslandCampina, actualul deținător al brandului, ar intenționa să vândă compania către grupul Bonafarm din Ungaria, o acţiune care, dincolo de natura comercială, a trezit o serie de îngrijorări în ceea ce priveşte securitatea naţională.

Fostul ministru Sebastian Burduja, în prezent consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a preluat și amplificat subiectul vânzării Napolact, aducând în discuție implicațiile sale la nivel strategic și de securitate națională. Tema a intrat inițial în atenția publică după ce deputatul PSD Remus Lăpușan a tras un prim semnal de alarmă, avertizând asupra impactului direct asupra fermierilor din Ardeal și a locurilor de muncă din regiune.

La începutul lunii august, Remus Lăpușan se arăta îngrijorat de faptul că „producătorul maghiar ar putea alege să își schimbe politica de aprovizionare și să aducă materie primă din alte state europene, inclusiv Ungaria, caz în care fermierii români ar pierde principala piață de desfacere pentru lapte", şi făcea apel la autorităţi să analizeze situaţia.

La o lună distanţă, Sebastian Burduja atrage, la rândul său, atenția că nu este vorba despre o simplă achiziție comercială, ci despre un caz care ar putea avea consecințe asupra securității naționale. În acest context, el a cerut intervenția urgentă a Ministerului Economiei, a Ministerului Agriculturii și a Consiliului Concurenței, solicitând un punct de vedere oficial privind implicațiile preluării Napolact de către Bonafarm.

„O investiție realizată de Bonafarm în România nu poate fi evaluată ca o simplă decizie de afaceri a unei companii private, ci trebuie analizată ca o potențială extensie a strategiei unui stat ale cărui politici au intrat frecvent în conflict cu principiile Uniunii Europene și interesele naționale ale României", atrage atenţia fostul ministru Sebastian Burduja,

Concret, el a solicitat Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) să demareze o anchetă amănunțită asupra acestei tranzacții, sugerând că autoritățile române ar trebui să respingă oficial cererea de autorizare. În opinia sa, acest demers ar fi justificat prin riscuri multiple, inclusiv politice, economice și strategice.

Sándor Csányi este una dintre cele mai influente și controversate figuri ale mediului de afaceri din Ungaria, fiind considerat de mulți un apropiat al premierului Viktor Orban. Puterea sa nu se limitează doar la sectorul privat, ci se extinde în zone-cheie ale economiei și în structuri cu potențial geopolitic major.

În prezent, Sándor Csányi controlează grupul Bonafarm, un conglomerat agroalimentar cu o prezență semnificativă în industria de procesare a alimentelor și în lanțurile de distribuție. De asemenea, deține funcții esențiale în alte sectoare strategice: este președintele OTP Bank, cea mai mare instituție financiară din Ungaria, și are o influență majoră în cadrul gigantului energetic MOL, companie cu activitate importantă în Europa Centrală și de Est.

Această concentrare de putere într-o singură persoană, în industrii critice precum finanțele, energia și agricultura, este văzută ca un risc sistemic, în special atunci când persoana respectivă are legături directe cu un regim politic acuzat frecvent de derapaje de la valorile democratice și de tensionarea relațiilor cu Uniunea Europeană.

Pe lângă conexiunile interne, Sándor Csányi este implicat și în relații economice strânse cu regimuri externe, considerate adversare ale valorilor occidentale.

„Legăturile domnului Sándor Csányi cu Republica Populară Chineză nu sunt conjuncturale, ci structurale. Acesta deține funcția oficială de Co-Președinte al Consiliului de Afaceri Chino-Maghiar, o poziție care îl plasează în epicentrul relațiilor economice strategice dintre Budapesta și Beijing", a precizat Sebastian Burduja.

De asemenea, Sándor Csányi este menționat pe liste internaționale ca susținător indirect al regimului rus, fiind acuzat de implicare în activități economice care favorizează interesele Federației Ruse în contextul conflictului din Ucraina.

Din aceste motive, Sebastian Burduja atrage atenţia asupra faptului că profilul politic și economic al lui Sándor Csányi ridică suspiciuni serioase că preluarea Napolact ar fi doar o tranzacţie pur comercială şi crede că este, mai degrabă, o mișcare cu potențial de influență strategică, economică și chiar ideologică în spațiul românesc.

Influența lui Sándor Csányi se extinde și în sfera sportivă, mai exact în fotbal, unde, ca președinte al Federației Maghiare de Fotbal și vicepreședinte UEFA și FIFA, a fost inițiatorul unor demersuri pentru afişarea simbolului „Ungariei Mari" la meciuri internaționale, o acțiune interpretată de mulți ca fiind revizionistă și provocatoare, simbolul fiind o negare a granițelor stabilite prin Tratatul de la Trianon și, implicit, o ofensă directă la adresa integrității teritoriale a României.

În acest context, Sebastian Burduja avertizează că acest tip de propagandă are potențialul de a alimenta tensiuni interetnice, de a afecta stabilitatea socială și de a pune sub semnul întrebării integritatea teritorială a țării, toate încadrabile în categoria riscurilor la adresa ordinii publice și a securității.

Napolact operează două mari unități de producție, în Cluj-Napoca și Târgu Mureș, și are aproximativ 400 de angajați. Însă valoarea strategică a companiei nu ține doar de amploarea sa economică, ci și de domeniul de activitate: industria alimentară.

Conform Hotărârii CSAT nr. 73/2012 și Regulamentului UE 2019/452, producătorii majori din industria agroalimentară sunt considerați parte din infrastructura critică națională. Așadar, o eventuală preluare de către un grup străin, mai ales unul cu legături politice controversate, trebuie tratată cu maximă prudență.

Un alt punct sensibil invocat de Sebastian Burduja este potențialul dezechilibru de pe piața locală în cazul în care Bonafarm ar prelua Napolact.

Prin conexiunile sale politice, grupul ar putea beneficia de tratament preferențial, afectând concurența loială și creând dezechilibre în sectorul agroalimentar românesc, un scenariu care ar pune în pericol economia țării.

Articolul din Adevărul.ro

MASONEII

Robert F. Kennedy