vineri, 14 februarie 2025

Au dat de dracu hoții vâlceni informatici!

Procurorii DIICOT și agenți FBI au colaborat într-un dosar de infracţiuni informatice în care au fost implicați și vâlceni. 14 inculpați, ARESTAȚI!

vineri, 14 februarie 2025

Miercuri, 12 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea a 14 inculpați, cercetați într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și spălare a banilor.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în cursul lunii ianuarie 2022, trei inculpați au constituit o grupare infracțională organizată, specializată în săvârşirea de infracţiuni prin sisteme informatice și prin utilizarea de echipamente destinate falsificării instrumentelor de plată electronică, în vederea efectuării de operaţiuni frauduloase şi spălare a banilor. Ulterior, la grupul infracțional au aderat și alți membri, care au acționat în perioada 2022 – 2023, atât pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, cât și în România.

Astfel, o parte dintre inculpați s-au deplasat în Statele Unite ale Americii și prin utilizarea unor dispozitive amplasate la bancomate au copiat datele de pe carduri bancare, au clonat respectivele carduri și ulterior au efectuat retrageri frauduloase de bani. În aceeași perioadă de timp, alți membri ai grupării de criminalitate organizată, coordonați de doi dintre lideri, au expediat în SUA, colete care conțineau dispozitive de skimming.
Grupul infracțional organizat a profitat de o breșă în sistemul de securitate al unor carduri fără protecție prin CIP, oferite în cadrul măsurilor de asistență socială din America.

Pe parcursul administrării probatoriului, activitățile de urmărire penală au fost realizate cu sprijinul FBI și EUROPOL. Au fost efectuate două comisii rogatorii în Statele Unite ale Americii, autoritățile americane comunicând organelor judiciare din România date și documente referitoare la activitatea infracțională a grupării de criminalitate organizată.

Astfel, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov au fost puse în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Mureș și Brașov, fiind identificate și ridicate dispozitive artizanale de copiere a datelor de pe cardurile bancare și componente electronice folosite la confecționarea acestora, înscrisuri, telefoane mobile, medii de stocare a datelor, laptopuri, sume de bani în lei și euro, șase autoturisme, precum și alte mijloace de probă.

Totodată, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov cu propunerea de arestare preventivă a 11 dintre inculpații reținuți. Față de alți 3 inculpați, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au luat măsura controlului judiciar.

Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov. Acțiunea a beneficiat de sprijinul atașatului pentru afaceri interne din Austria, polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Mureș, serviciilor de combatere a criminalității organizate Covasna, Vâlcea și Sibiu și polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, precum și de cel al jandarmilor grupărilor mobile de jandarmi Brașov și Mureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu.

Sursa: www.diicot.ro

joi, 13 februarie 2025

Sforarii de azi , soroșiști de frunte, nealeși de popor. Un exemplu din trecut, în oglindă, cum acționau sforarii comuniști. Istoria se repetă!

În lume spălarea banilor a fost și este un obiectiv principal pentru Mulți politicieni, guvernanți, state, spioni, oameni fără țară, trădători . Citiți o carte și un articol cu multe date, persoane, actuale și din trecut. Să nu uiți turcule că ți-ai trădat țara!




Mânca-va-ar moșu', voi știți să citiți?

Donald Trump și Vladimir Putin au stabilit locul unde se vor întâlni. Președintele american spune că aderarea Ucrainei la NATO nu este oportună


Vladimir Putin și Donald Trump au stabilit locul întâlnirii FOTO arhivă Kremlin.ru

Tagul "audio" nu este suportat de browser-ul tău.

Președintele american, Donald Trump, a anunțat miercuri că se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, în Arabia Saudită. Decizia vine la scurt timp după o convorbire telefonică între cei doi lideri, în care au convenit să inițieze „imediat" negocieri pentru încheierea Războiului din Ucraina, potrivit AFP.

"Ne întâlnim în Arabia Saudită", le-a declarat noul preşedinte american unor jurnalişti la Casa Albă.

Donald Trump a anunţat că vede "o încetare a focului în Ucraina" "într-un viitor nu prea îndepărtat" şi apreciază că o aderare a Ucrainei la NATO "nu este realistă".

Preşedintele american a subliniat că "va trebui (să aibă loc) alegeri la un moment sau altul" în Ucraina.

Legea marţială instaurată în urma invaziei Ucrainei de către Rusia a antrenat o amânare a alegerilor, prevăzute inițial în martie 2024.

Volodimir Zelenski se află la conducerea Ucrainei din mai 2019.

În urma unei convorbiri telefonice de o oră şi jumătate cu Vladimir Putin, Donald Trump a anunţat că "a convenit să colaboreze strâns" cu autorităţile ruse în vederea organizării unor negocieri cu privire la Războiul din Ucraina.

Acest lucru va avea loc "vizitându-ne ţările", a anunţat preşedintele american, care-şi deschide astfel uşa unei vizite în Rusia.

Barack Obama este ultimul preşedinte american care a efectuat o vizită în Rusia, în 2013, în cadrul unui summit G20.

La puţin timp după convorbirea sa cu liderul de la Kremlin, locatarul Casei Albe a discutat cu Volodimir Zelenski, care anunţă că a "vorbit îndelung despre posibilităţile ajungerii la pace".

Liderul ucrainean precizează că interlocutorul său a discutat cu el despre "detaliile conversaţiei sale cu Putin".

Vladimir Putin a anunţat, la rândul său, miercuri, că i-a spus omologului său american că este deschis unei "soluţii pe termen lung" în Războiul din Ucraina prin "negocieri de pace".

Această convorbire între Casa Albă şi Kremlin a făcut diplomaţia europeană să reacţioneze şi să anunţe pe o singură voce că nicio decizie cu privire la Ucraina nu poate fi luată "fără participarea europenilor", potrivit ministrului francez de Externe Jean-Noël Barrot.

Tăvălugul. Cât de curând ajunge și în România!

Aproximativ 75.000 de angajaţii federali au dat curs propunerii lui Trump și acceptă să demisioneze contra unor beneficii financiare


Zeci de mii de angajați au dat curs propunerii lui Donald Trump Foto: Facebook/Donald J. Trump

Miercuri, zeci de mii de funcționari publici americani au primit autorizarea de a accepta o ofertă din partea administrației lui Donald Trump, prin care li se permite să demisioneze în schimbul unor beneficii.

Aceasta a avut loc după ce un judecător federal a decis că efortul fără precedent al administrației de a reduce dimensiunea aparatului guvernamental poate continua. Hotărârea reprezintă o victorie pentru administrație și un eșec pentru sindicatele care încearcă să oprească această măsură, judecătorul considerând că acestea nu au dreptul legal de a contesta programul, conform Reuters.

Aproximativ 75 000 de lucrători, adică echivalentul a 3% din forţa de muncă civilă, s-au înscris pentru programul care le propune să demisioneze contra unir beneficii, a anunţat un purtător de cuvânt al Biroului american de gestionare a personalului. Administraţia Trump a promis să le plătească salariile până în octombrie fără a le cere să lucreze, deşi sindicatele au avertizat că oferta nu este demnă de încredere.

Sindicatele care reprezintă lucrătorii federali au recurs la justiţie pentru a opri programul şi au reuşit să-l amânat timp de şase zile, timp în care judecătorul districtual american George O'Toole din Boston a analizat problema. Dar judecătorul a decis miercuri că sindicatele nu au calitatea legală de a intenta proces şi a declarat că problema trebuie abordată în alte forumuri înainte de a ajunge în instanţă.

Administraţia a anunţat că programul este acum închis pentru noi solicitanţi.

„Nu mai există nicio îndoială: Programul a fost nu numai legal, ci şi o opţiune valoroasă pentru angajaţii federali", a declarat Biroul de gestionare a personalului.

„Hotărârea este un eşec în lupta pentru demnitate şi echitate pentru funcţionarii publici. Dar nu este sfârşitul acestei lupte", a declarat Everett Kelly, preşedintele Federaţiei americane a angajaţilor guvernamentali, care reprezintă 800 000 de lucrători federali.

„Cumpărarea" demisiei este una dintre multele abordări adoptate de Trump pentru a reduce o forţă de muncă civilă de 2,3 milioane pe care a criticat-o ca fiind ineficientă şi părtinitoare în ceea ce-l priveşte. El a ordonat, de asemenea, agenţiilor guvernamentale să se pregătească pentru reduceri ample de personal, iar mai multe au început deja să concedieze angajaţii recenţi care nu aveau siguranţa locului de muncă.

Potrivit unor surse, funcţionarilor li s-a spus să se pregătească pentru reduceri de personal de până la 70 % la unele agenţii.

Dar oferta lui Trump de a le plăti salariile şi beneficiile până în octombrie ar putea să nu fie irevocabilă. Legile actuale privind cheltuielile expiră la 14 martie şi nu există nicio garanţie că salariile vor fi finanţate după această dată.

Trump l-a împuternicit pe miliardarul Elon Musk să conducă nou creatul Departament pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE), care examinează înregistrările plăţilor şi ale personalului în încercarea de a reduce cu 1.000 de miliarde de dolari bugetul federal, care a totalizat 6.750 de miliarde de dolari anul trecut. Salariile angajaţilor civili reprezintă mai puţin de 5% din acest total.

Dacă oferta demisie contra beneficii reduce numărul de angajaţi cu mai puţin de 3%, aceasta poate genera economii anuale de mai puţin de 10 miliarde de dolari.

Aproximativ 6% din forţa de muncă demisionează sau se pensionează oricum în fiecare an, conform cifrelor federale.

Trump a ordonat agenţiilor federale să colaboreze cu echipa lui Musk pentru a identifica angajaţii care pot fi concediaţi şi funcţiile ce pot fi eliminate complet.

Echipa lui Musk s-a concentrat până în prezent asupra a 15 agenţii şi a desfiinţat două - una care oferă un colac de salvare oamenilor nevoiaşi din întreaga lume şi alta care protejează americanii de creditorii fără scrupule.

Între timp, aliaţii republicani ai lui Trump din Congres pregătesc un plan bugetar care ar reduce impozitele şi ar creşte cheltuielile de securitate, despre care experţii independenţi spun că ar adăuga trilioane de dolari la datoria naţională.

miercuri, 12 februarie 2025

A plecat. Drum bun, cale bătută!




Vremurile




M-am născut acasă în Subcarpați la lumina lămpii. Cadoul mamei
mele.
O păstrez câte zile oi avea!



Am descifrat chimia la becul electric.


Am alergat prin lume.
Pe vremea sălășuirii noastre la Berna.
Comenzi din China.

#Alte vremuri taică.

marți, 11 februarie 2025

Banditismul lui Biden iese la suprafață!


Mulțumesc unui prieten, doctor în științe militare. Primesc în dimineața asta un mesaj de la el.


DEMISIA LUI IOHANNIS?

A fost speriat de moarte de emisarul lui Trump care a fost în București cu o zi înainte de a-și anunța demisia cu o voce de parcă urma să fie spânzurat.

Printre altele i s-a spus că în alegerile din România Putin în fapt era BIDEN & co. (USAID, SOROȘ, Rokfeler, Complexele militaro industriale etc etc și nu în ultimul rând UR SULA & co.)

Sistemul de recompensă din creier, sistemul hedonic. Zahărul și dependența față de acesta. Este ceva similar efectului cocainei.


The **brain's reward system** and the **hedonic system** are interconnected yet distinct neural networks that govern motivation, pleasure, and behavior. Here's a structured breakdown:

### 1. **Brain Reward System**  
   - **Function**: Drives motivation, reinforcement learning, and goal-directed behavior. It encourages repetition of beneficial actions (e.g., eating, socializing).  
   - **Key Structures**:  
     - **Ventral Tegmental Area (VTA)**: Produces dopamine.  
     - **Nucleus Accumbens**: Receives dopamine, reinforcing behavior.  
     - **Prefrontal Cortex**: Evaluates rewards and consequences.  
   - **Neurotransmitter**: **Dopamine** is central, signaling reward anticipation and driving "wanting" (motivation to seek rewards).  
   - **Mechanism**: When a reward is anticipated or received, the VTA releases dopamine to the nucleus accumbens, creating a reinforcement loop.  

### 2. **Hedonic System**  
   - **Function**: Mediates the subjective experience of pleasure ("liking").  
   - **Key Structures**:  
     - **Hedonic Hotspots**: Small regions in the nucleus accumbens and ventral pallidum.  
     - **Orbitofrontal Cortex**: Processes sensory pleasure (e.g., taste, smell).  
   - **Neurotransmitters**: **Opioids** (endorphins) and **endocannabinoids** enhance pleasure; serotonin modulates mood.  
   - **Mechanism**: Activation of opioid receptors in hedonic hotspots generates the sensation of pleasure, distinct from dopamine-driven motivation.  

### 3. **Interaction Between Systems**  
   - **Wanting vs. Liking**:  
     - **Wanting** (reward system): Dopamine-driven motivation to pursue rewards.  
     - **Liking** (hedonic system): Opioid-mediated enjoyment of rewards.  
   - **Example**: Eating chocolate involves dopamine-driven craving (wanting) and opioid-mediated taste pleasure (liking).  

### 4. **Dysregulation and Disorders**  
   - **Addiction**:  
     - **Reward System Hijacking**: Drugs cause excessive dopamine release, intensifying "wanting."  
     - **Hedonic Tolerance**: Reduced opioid response leads to diminished pleasure, prompting higher doses.  
   - **Depression**: **Anhedonia** (loss of pleasure) reflects hedonic system impairment.  
   - **Obesity/Eating Disorders**: Overactivation of reward pathways by hyperpalatable foods.  

### 5. **Theories and Research**  
   - **Hedonic Treadmill**: Baseline happiness stability despite life changes, linked to adaptive hedonic systems.  
   - **Berridge's Model**: Distinguishes neural substrates of "wanting" (dopamine) vs. "liking" (opioids).  
   - **Neuroimaging**: fMRI studies show distinct brain activity during reward anticipation (ventral striatum) vs. pleasure experience (orbitofrontal cortex).  

### 6. **Clinical Implications**  
   - **Treatments**: Targeting dopamine (e.g., for addiction) or opioids (e.g., for pain/anhedonia).  
   - **SSRIs**: Modulate serotonin, indirectly influencing both systems to improve mood.  

In summary, the reward system fuels motivation and learning, while the hedonic system underlies pleasure. Their interplay is critical for survival but can become maladaptive in conditions like addiction or depression. Understanding these systems offers insights into behavioral therapies and pharmacological interventions.

Cazul zahărului, carbohidraților în general

The relationship between **sugar consumption** and the **brain’s reward system** (sistemul de recompensă) and **hedonic system** (sistemul hedonic) is complex and deeply rooted in evolutionary biology. Sugar activates both systems, driving cravings, reinforcing consumption, and contributing to behaviors like overeating. Here’s a detailed breakdown:

---

### **1. Immediate Effects of Sugar on the Reward and Hedonic Systems**
- **Reward System (Dopamine-Driven "Wanting"):**  
  - **Mechanism**: Sugar consumption triggers dopamine release from the **ventral tegmental area (VTA)** to the **nucleus accumbens**, reinforcing the behavior and motivating repetition ("I want more").  
  - **Example**: Eating a candy bar provides a rapid dopamine surge, creating a strong urge to seek more sugar.  
  - **Evolutionary Role**: Dopamine-driven motivation ensured our ancestors prioritized calorie-dense foods (like fruit) for survival.

- **Hedonic System (Opioid-Driven "Liking"):**  
  - **Mechanism**: The sweet taste of sugar activates **hedonic hotspots** (in the nucleus accumbens and ventral pallidum) via **opioid** and **endocannabinoid** signaling, generating pleasurable sensations ("This tastes amazing!").  
  - **Example**: The enjoyment of ice cream or cake is linked to opioid release, not just dopamine.  

---

### **2. Long-Term Adaptations: Tolerance and Dysregulation**  
Chronic sugar intake disrupts both systems, leading to maladaptive behaviors:  
- **Reward System Tolerance**:  
  - Repeated sugar exposure reduces dopamine receptor sensitivity, requiring larger amounts to achieve the same "high" (similar to drug addiction).  
  - **Result**: Compulsive sugar-seeking behavior despite negative consequences (e.g., weight gain).  

- **Hedonic System Blunting**:  
  - Overstimulation of opioid receptors diminishes the pleasure response (**hedonic tolerance**), reducing satisfaction from the same amount of sugar.  
  - **Result**: Overconsumption to chase the initial "liking" effect.  

---

### **3. Sugar and Disorders Linked to Reward/Hedonic Dysregulation**  
- **Obesity and Binge Eating**:  
  - Hyperpalatable sugary foods hijack the reward system, overriding satiety signals.  
  - The **orbitofrontal cortex** (involved in evaluating rewards) becomes less responsive to healthy foods, prioritizing sugar.  

- **Addiction-Like Behavior**:  
  - Sugar activates the same pathways as drugs of abuse (e.g., cocaine), though debate exists about whether it meets clinical criteria for "addiction."  
  - **Key Symptom**: Withdrawal-like symptoms (irritability, cravings) when sugar intake is reduced.  

- **Metabolic Disorders**:  
  - Chronic sugar overload disrupts glucose metabolism, exacerbating insulin resistance and diabetes.  

---

### **4. Evolutionary Mismatch**  
Humans evolved in environments where sugar was rare (e.g., seasonal fruit). Modern processed foods, however, deliver **unnatural sugar concentrations**, overwhelming the brain’s reward and hedonic systems. This mismatch drives overconsumption and health risks.

---

### **5. Interventions to Counteract Sugar’s Effects**  
- **Dietary Strategies**:  
  - Reduce hyperpalatable foods (processed sugars) to reset dopamine sensitivity.  
  - Increase fiber and protein to stabilize blood sugar and reduce cravings.  

- **Pharmacological Approaches**:  
  - **Naltrexone** (opioid receptor blocker): Reduces hedonic pleasure from sugar.  
  - **GLP-1 agonists** (e.g., semaglutide): Suppress appetite and reward-driven eating.  

- **Behavioral Techniques**:  
  - **Mindful eating**: Enhances awareness of hedonic satisfaction, reducing overconsumption.  
  - **Environmental cues**: Avoid triggers (e.g., keeping sugary snacks out of sight).  

---

### **Key Takeaways**  
- **Reward System**: Sugar fuels dopamine-driven *motivation* to seek more.  
- **Hedonic System**: Sugar’s sweetness activates opioid-mediated *pleasure*.  
- **Cycle of Dysregulation**: Chronic intake blunts both systems, leading to tolerance and overeating.  
- **Health Impact**: Contributes to obesity, metabolic syndrome, and addiction-like behaviors.  

Understanding this interplay helps explain why sugary foods are so hard to resist and why reducing sugar intake often requires both physiological and behavioral strategies.

Am folosit AI chinezesc DEEPSEEK. Mi- a citit gândurile dar m-am și luminat asupra unor aspecte esențiale din creier, procesele de motivație și de plăcere.

Sistemul AI chinezesc întrece pe cele americane, GEMENI și CHATGPT, prin o "gândire" mult mai aprofundată, o inteligență artificială mai de succes. Nu de aceea, unul din "prietenii" mei de pe TikTok mă ține cald cu ideile sale, intențiile sale  pentru reformarea societății americane, acea agenție de eficientizare pe care o coordonează DOGE, unde tineri americani supertalentați, cu  studii la universitați de renume au fost angajați. 

Musk vrea să preia CHATGPT de la Altman, un alt miliardar american, și să o dezvolte astfel încât să-i i întreacă pe chinezi. Succes, Musk!

Susțin ideile lui TRUMP și MUSK! LE vreau aplicate și în România pentru nepoții și strănepoții noștri!

 Am trimis astfel mesaje, de la un neica nimeni ce mă consider, în eter.

Alături de MAGA, MEGA vreau și MRGA pentru țărișoara noastră, grădina Maicii Domnului, vorba fostului pontif Papa Paul al III- lea.

luni, 10 februarie 2025

A demisionat o marionetă, la presiuni externe, din funcția de președinte al României



Dulapul


"Înainte de a pleca, Klaus Iohannis a semnat decretele prin care Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga, judecători ai Curții Constituționale, au fost decorați cu Ordinul 'Steaua României'. Acest gest, contrasemnat de premierul Marcel Ciolacu, le oferă numeroase privilegii. (...) Cei trei judecători ai CCR au fost recompensați după ce au distrus Constituția României și democrația! (...) 


Aceasta este realitatea pe care trebuie să o înțeleagă românii!". 

Diana Iovanovici-Șoșoacă.

Oare în laboratoarele externe nu se pregătesc alte marionete?

 
 Leneșul




Demolatorul de simboluri naționale, Soroșistul

Imposibil de stat sub polată. 35 ° C la umbră. 21 -22 ° C în casă. La soare cred că sunt aproape de 45° C. Zi de foc!

În București, acum trei zile în casă erau 28-29 ° C. Insuportabil! Ce o fii acum? Fără  air-conditioning aici este boierie. Serile si dimine...