vineri, 7 iunie 2024

Drum drept spre partenerul strategic

Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani: aeronava, propulsată de două motoare Rolls Royce Trent 772B

Primul zbor direct către SUA a fost efectuat vineri dimineață, după 20 de ani de pauză. Zborul cu numărul H4101 a decolat de pe aeroportul Otopeni cu destinația New York.

Primul zbor direct către SUA a fost efectuat vineri dimineață, după 20 de ani de pauză

Acesta este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după mai mult de 20 de ani. Aeronava Airbus A330, cu înmatricularea românească YR-KID, este așteptată să aterizeze pe aeroportul JFK, din metropola americană, la ora locală 11:35, după o călătorie neîntreruptă de aproximativ 10 ore.

Odată cu lansarea rutei între București și New York, HiSky devine singura companie privată, din istoria aviației românești, care operează zboruri programate către Statele Unite ale Americii și primul operator aerian care introduce în programul regulat această destinație, după sistarea zborurilor companiei naționale, în anul 2003.

Pentru zborul inaugural, la manșa aeronavei care transportă primii pasageri către SUA, se află chiar directorul general al companiei HiSky, Iulian Scorpan, pilot comandant, cu o experiență de peste 20 de ani.

„Alături de pasagerii pe care îi avem la bord pentru zborul către New York, trăim, astăzi, un moment remarcabil, iar ziua de 7 iunie va rămâne cunoscută drept cea în care calea românilor către SUA s-a redeschis, după aproape 21 de ani. Suntem extrem de onorați să fim compania care reușește să îndeplinească această dorință a pasagerilor din România și din diaspora. Le mulțumim tuturor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o, în ultimii trei ani, pe rutele din Europa. Asta ne-a oferit curajul și energia de a îndrăzni să visăm la călătorii peste ocean și, iată că, după multă muncă, decolăm, pentru prima dată, către New York. După realizarea de astăzi, următorul vis, pe care sunt convins că îl vom îndeplini curând, este să aterizăm la New York cu primii pasageri români care pășesc pe pământ american, fără viză", a declarat Iulian Scorpan, CEO Hisky.

Zborurile regulate care conectează aeroportul Henri Coandă cu principalul aeroport din New York, John F. Kennedy, vor fi efectuate cu patru frecvențe pe săptămână, cu plecare din România în fiecare zi de luni, miercuri, vineri și sâmbătă, și retur. Aeronava HiSky va decola de la București la ora locală 8:30 și va ateriza la New York la ora locală 11:35. Pentru zborurile retur, aeronava este programată să decoleze de pe aeroportul JFK la ora locală 13:25 pentru a ajunge la Otopeni la ora locală 6:15.

Aeronava long-courier, utilizată pentru efectuarea zborului peste ocean, Airbus A330-200, este prima de acest tip înregistrată în România și a intrat în flota companiei HiSky în luna decembrie a anului trecut. Cu o autonomie de peste 14 ore și o viteză de croazieră de 870 km/h, A330-200 este unul dintre cele mai populare modele wide-body, propulsat de două motoare Rolls Royce Trent 772B. Aeronava care a decolat către New York are o configurație cu două culoare și un număr total de 275 de locuri, împărțite în două clase de servicii, business și economic.

Conform datelor de trafic, HiSky este, din 2023, a doua cea mai mare companie românească, după numărul de pasageri transportați, și al patrulea cel mai important operator de pe aeroporturile din România. București este principala bază operațională HiSky, însă compania operează curse regulate și de pe aeroporturile din Iași, Baia Mare, Cluj Napoca, Timișoara și Chișinău, dar și zboruri charter, în parteneriat cu principalele agenții de turism.

Ruta directă București-New York poate fi accesată și de pasagerii din Cluj Napoca și Chișinău. În sistemul de rezervări al companiei este disponibilă opțiunea de achiziție directă a zborurilor, cu o conexiune de numai o oră și 10 minute, pe aeroportul din București.

joi, 6 iunie 2024

Vecinul rus, dat dracului!

Teritoriul dat cu forța românilor a ajuns perla turismului. ”O țară băltoasă”, cu populație majoritar musulmană

Doborgea, un teritoriu cu o istorie îndelungată, pasat între marile imperii ale istoriei de-a lungul mileniilor a ajuns definitiv în stăpânirea românească acum aproximativ un secol jumătate. Autoritățile române au fost practic forțate de ruși să accepte Dobrogea în schimbul Basarabiei de Sud. 

Dobrogea a fost obținută în urma războiului de independență FOTO Adevărul

Dobrogea are o istorie milenară, de la civilizațiile neolitice, de acum 5-6.000 de ani în urmă și până la o istorie modernă zbuciumată. Un teritoriu definit de de importanta deschidere la Marea Neagră dar și de vecinătatea Dunării, o zonă implicit multi-etnică care a trecut de la un imperiu la altul, de la o stăpânire la alta până acum aproximativ 150 de ani când a intrat definitiv în componența Regatului României. Anexarea Dobrogei în anul 1878 nu a fost privită, de o parte a comtemporanilor cu ochi buni. Ba chiar a fost considerat un eșec diplomatic după Războiul de Independență. Mai ales că a fost oferită aproape cu forța românilor, în schimbul Basarabiei de Sud, un teritoriu considerat de români mult mai important. 

În antichitate Dobrogea a fost locuită de triburile tracilor iar din secolul al VIII lea în zona litorală de coloniștii greci. Au rămas cunoscute în istorie din secolul al IV lea, numele unor renumite căpetenii getice din Dobrogea precum Oroles, Rhemaxos, Zoltes sau Zalmodegikos.  Din aul 330 îHr pentr o curtă peroadă de timp, Dobrogea a făcut  parte și din imperiul lui Alexandru cel Mare. Din anul 55 îHr, Dobrogea cu cetățile grecești au intrat sub stăpânirea marelui reged dac Burebista. După moartea acestuia, alți basilei daci au stăpânit porțiuni din acest teritoriu până la cucerirea romană și inglobarea acestuia în provincia Moesia Inferior de împăratul Octavian Augustus la jumătatea secolului I d Hr.

Odată cu marile invazii, Dobrogea a fost străbătută de triburi germanice, de huni, și de alte neamuri migratoare. Din anul 395 d Hr, Dobrogea numiă Scythia Minor intră în componența Imperiului Bizantin. De-a lungul timpului, Dobrogea a suferit invazii, mai ales a popoarelor de stepă, turanice, fiind pierdută și recuperată în mod constant de bizantini. Izvoarele bizantine, în special Alexiada, amintesc de prezența unei populații românești considerabile pe teritoriul Dobrogei, în Evul Mediu, cu lideri locali fie de origine română sau slavă. În anul 1388, Dobrogea intră pentru prima dată în componența unei țări românești. Mai precis este alipită Valahiei de voievodul Mircea cel Bătrân. După moartea sa, Dobrogea este cucerită de otomani. Pentru perioade foarte scurte de timp va fi alipită Țării Românești de Vlad Țepeș și Mihai Viteazul. Timp de cinci secole, Dobrogea se va afla sub stăpânire otomană.

Dobrogea era teritoriu otoman în 1877 atunci când România pleca alături de ruși, la război împotriva turcilor. Era penultimul război ruso-turc, declanșat pe fondul revoltelor anti-otomane din Balcani din anul 1876. Românii au profitat de faptul că rușii se împotmoliseră în fața redutelor otomane din Bulgaria și după o campanie glorioasă în care au fost lăudați inclusiv în presa internațională, au ajuns în tabăra învingătorilor. După capitularea Plevnei, cu masiva contribuție românească, rușii au câștigat războiul. La 19 februarie 1878, era semnat tratatul de pace de la San Stefano. Pentru români victoria rusească asupra turcilor a însemnat practic recunoașterea independenței. Rușii nu era însă dispuși să mai acorde alte avantaje românilor, deși au dus greul războiului.

Mai mult decât atât rușii au cerut de la români, Basarabia de Sud. Adică județele Cahul, Ismail și Bolgrad, o zonă agricolă și piscicolă foarte bogată, cu deschidere la Marea Neagră dar și la Delta Dunării, cu potențial economic deosebit. La schimb, rușii ofereau României, Dobrogea. Acest teritoriu a fost ocupat de ruși încă din timpul războiului ruso-turc din 1877-1878. Mai precis, încă din 1877 din cauza atacurilor ruso-române la sud de Dunăre, otomanii au retras flota de la Silistra şi Sulina lăsând Dobrogea doar în grija a 11.500 de oameni. Fără flota otomană, ruşii au putut debarca în Dobrogea. Până în toamna lui 1877, Dobrogea era cucerită de ruși. Pentru țar, Dobrogea urma să servească drept monedă de schimb. Partea proastă este că românii nu prea aveau de ales, iar rușii efectiv impuneau acest schimb în ciuda voinței autorităților românești.   Situaţia era cu atât mai delicată cu cât trupele ruseşti se aflau încă pe teritoriul ţării, iar o decizie greşită ar fi putut însemna din nou pierderea independenţei. Rusia nu dorea nici în ruptul capului să renunţe la Basarabia de Sud.

Culmea, Dobrogea nu era o zonă atractivă pentru autoritățile românești de la aceea vreme. În schimb, Basarabia de Sud era considerată mult mai valoroasă din punct de vedere economic și o pierdere de neacceptat. Mai ales conservatorii criticau crunt schimbul oferit de ruși. Zvonurile circulau cum că principele Carol I și miniștrii Kogălniceanu și Ion C. Brătianu s-ar fi înțeles de mult cu rușii privind acest schimb. S-a iscat un scandal uriaș, Carol I și miniștrii săi fiind acuzați de trădare națională. Pentru mulți oameni politici din România acelor vremuri, Dobrogea era doar "o țară băltoasă", fără miză economică. Conform statisticilor oferite de Ion Ionescu de la Brad, în secolul al XIX lea, românii nu erau majoritari în Dobrogea. După sute de ani de ocupație otomană, musulmanii de origine turcă, cercheză sau tătărască ajunseseră populația cea mai numeroasă. Mai precis, în Dobrogea locuiau 15.764 de familii dintre care 47.58% erau musulmani, 23.19% români,14% bulgari şi 11% slavi. Fiind un teritoriu marginal pentru turci, zona decăzuse economic mai ales începând cu secolul al XVII lea, teritoriul fiind locuit mai ales de ciobani sau pescari.

Doar câteva târguri se distingeau pe lângă marile raiale otomane, precum cea de la Brăila. Tocmai de aceea, oferta rusească a stârnit un scandal uriaș în România acelor vremuri. "Pentru a ţine în respect şi în ordine populaţiunile sălbatice ale Dobrogei, ne va trebui să întreţinem acolo o armată considerabilă", scriau jurnaliștii de la "Presa". Inclusiv Mihai Eminscu critica crunt un posibil schimb între Basarabia de Sud și Dobrogea, în "Timpul„. La Congresul de la Berlin din 1878, prezidat de cancelarul german Otto von Bismarck, România a fost primită doar ca observator. În plus, Carol I a fost sfătuit de tatăl său să accepte târgul rusesc, tocmai pentru a evita ocupația. Rușii și-au impus decizia și cu acordul mai mult silit al oficialităților române, Basarabia de Sud a trecut în stăpânirea rusească iar Dobrogea în cearomânească. Adică teritoriul format din insulele Dunării,  sangiacul Tulcea, dar şi teritoriul de la vest de Silistra şi până la Mangalia. În octombrie 1878, România prelua Dobrogea.

„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă", arată un fragment din proclamația lui Carol I către populați Dobrogei. După integrarea Dobrogei în sistemul administrativ românesc a fost abolită dijma otomană și introdus sistemul de taxe românesc.  Dobrogea era însă pustiită. Mai bine de 60% din populația turco-mongolă a părăsit teritoriul. Zona a fost repopulată. În 1913, primarul Constanței raporta că în Dobrogea erau 32.4% români,19.6% bulgari, 11% lipoveni. Musulmanii încă totalizau un 29.2% din totalul populaţiei în Dobrogea, adică erau al doilea grup etnic.

Adevărul.ro 

Poéme à mon frère noir


j



Climă tropicală

De câteva zile în curtea noastră au apărut în număr mare fluturi negri și foarte lenți, o nouă specie, se pare de origine tropicală. Voi reveni cu detalii.

ONU: În vara lui 2024 ne putem aştepta la "un iad climatic". Cum vor fi lunile iulie şi august în România

Din iunie anul trecut şi până acum, fiecare lună a marcat câte un record de temperatură, cu cele mai fierbinţi zile din istorie. Dar ce este mai cumplit, abia acum urmează.

Canicula s-a instalat încă din primăvară în Grecia şi a provocat incendii de vegetaţie mult mai devreme decât în alţi ani. La începutul lui aprilie au izbucnit 70 de focare în doar 24 de ore. Acum, o cupolă de foc acoperă Europa de sud şi de est. Temperaturile au ajuns ieri la 44 de grade Celsius. Este alertă de cod portocaliu în Spania, Cipru, Grecia, Turcia, Israel.


După un weekend cu 35 de grade Celsius, urmează soare toropitor. De săptămâna viitoare, temperaturile se vor apropia de 40 de grade celsius. Lunile iulie si august se anunţă şi mai fierbinţi, cu valuri de căldura ce vor persista săptămâni întregi. Ne aşteptăm la temperaturi record de peste 40 de grade în unele zone ale ţării, iar nopţile vor fi tropicale, cu cel puţin 25 grade.

Căldura extremă se va amplifica pe măsură ce avansăm spre iulie. Temperaturile vor fi cu 15 grade Celsius mai mari faţă de cele normale.

"Este clar că vom avea recorduri şi în această vară. S-ar putea să avem cea mai caldă vară. Aceste valuri de căldură sunt intrerupte de obicei de instabilităţi puternice, adică furtuni de vară cu cantităţi mari de precipitaţii si cu intensificări de vânt, grindină", ne explică Roxana Bojariu, climatolog.

Temperaturile extreme au transformat formele de relief şi fauna din România. 6% din suprafaţa judeţului Dolj a devenit deşert. Apar maladii exotice, specii noi de insecte şi plante.


Stiri externe Regiunile din Europa în care s-au înregistrat primele temperaturi caniculare record. Oamenii au suportat şi 39 de grade Celsius Stiri externe Publicat 05.06.2024

Vremea Vremea 3 iunie - 1 iulie 2024. Început de vară cu val de aer tropical; temperaturile resimţite vor depăşi 35 de grade Celsius Vremea Publicat 31.05.2024

marți, 4 iunie 2024

Eu cu cine votez? TU?


Mulți prieteni m-au întrebat cu cine votez. De fiecare dată, în trecut, am votat cu PNL. Am lucrat mulți ani în instituții de forță, am cunoscut bine mârlănia, mârșăvia, hoția, precurvia, fariseismul, trădarea de țară, corupția și multe, multe altele.

Mai nou, George, Sebastian, Dan sunt cunoștințele  mele pe Internet, direct sau prin intermediari. Unii sunt preferații  mei, Maria, Ion, Vasile, Matei și mai nou Ali Baba etc.

De la George primire:



M-am hotărât. Votez cu Napoleon:













Una pe zi!



Mincinoasa și falsul în declarații.




Domiciliul stabil din București




 

Gabriela Firea, reclamată la Poliție de către candidatul AUR la Primăria Capitalei, pentru „domiciliu fictiv” în București

Candidatul AUR la Primăria Capitalei, Mihai Enache, a depus marţi o sesizare la Secţia 4 de Poliţie prin care reclamă că fostul edil, Gabriela Firea, care candidează din partea PSD pentru un nou mandat, şi-ar fi declarat domiciliul la o adresă din Bucureşti la care nu ar locui în realitate, informează Agerpres.

"Gabriela Firea încalcă legea! Ca să poată candida la funcţia de primar general, Firea şi-a declarat domiciliul la o adresă din Bucureşti în care, în realitate, nu locuieşte. În acest sens, Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, a depus o sesizare la Secţia 4 de Poliţie", scrie într-un comunicat publicat pe site-ul Alianței pentru Unirea Românilor.

"Mai mult, Mihai Enache cere începerea urmăririi penale a Gabrielei Firea pentru infracţiunea de fals în declaraţii în cazul în care se confirmă acest fapt", menționează formațiunea condusă de George Simion.

h2: AUR susține că, prin "falsificarea domiciliului", Firea "a furat" dreptul de a candida

Enache a mai anunţat că a solicitat Poliţiei să ia măsurile legale cu privire la constatarea domiciliului real al Gabrielei Firea.

Ce susține candidatul AUR:
  • "Gabriela Firea și-a declarat domiciliul într-un apartament din Sectorul 1, de pe Calea Griviței, un apartament unde nu este declarată nicio persoană pentru cheltuielile de întreținere. Poliția are obligația conform legii de a constata domiciliul real al persoanei și orice persoană care nu locuiește la adresa din buletin are obligația ca în 15 zile să declare domiciliul real.
  • Acest fapt aparent minor are consecințe grave. Utilizând această falsificare a domiciliului, doamna Firea a furat dreptul de a fi candidat pentru Primăria Municipiului București.
  • Legislația electorală permite candidatura doar persoanelor care au domiciliul în București. Trebuie să oprim această bătaie de joc, această minciună continuă.
  • Doamna Firea s-a prefăcut patru ani că e primar general, acum se preface că este locuitor al acestui oraș, de care, de fapt, nu îi pasă."
Mihai Enache mai afirmă și că a mers la adresa declarată de Gabriela Firea în actele oficiale şi a stat de vorbă cu vecinii.

Economia duduie în buzunarele unora. Prețuri astronomice. Politicieni de mucava.

Problemele pe care politicienii români nu vor să le discute în campania electorală din 2024. Avertismentul politologului: „Asta e cel mai grav!”

Acum 48 minute 263 citiri

Candidați la alegerile din 2024 / Colaj Ziare.com, capturi YouTube

Tagul "audio" nu este suportat de browser-ul tău.

Campania electorală pentru primele alegeri din 2024, cele programate pentru 9 iunie, deci pentru locale și europarlamentare, e goală de conținut. Prea puține probleme reale ale cetățenilor sunt abordate de candidați, avertizează analiștii politici.

Nu mai există dezbateri, iar unele subiecte sunt pur și simplu „interzise" opiniei publice, susține politologul Radu Enache.

„Nivelul dezbaterilor a scăzut dramatic. Nici nu putem vorbi despre dezbateri și opțiuni reale și dramatice. Noi, în România, avem mari probleme cu discrepanța dintre cei bogați și cei săraci, dintre tratamentul care se acordă multinaționalelor, respectiv IMM-urilor românești, discrepanță în ceea ce privește subiecte sensibile cum e subiectul energiei. Noi avem la ora actuală cel mai mare preț la energie electrică din UE, dublu față de cel din Germania. Sunt fluctuante, pentru că sunt pe bursă, dar de ce sunt pe bursă?! Sunt probleme foarte serioase care ar trebui să fie dezbătute, dar care nu sunt dezbătute. Se dezbat pseudo-probleme. Și calitatea clasei politice a scăzut. Probabil și de asta nu avem dezbateri.

În ultimii 20 de ani s-au schimbat multe. Erau candidați mai bine pregătiți. Chiar dacă nu erai de acord cu ei, era plăcut să vezi claritatea, logica cu care-și construiau argumentele", a declarat Enache, pentru Ziare.com.

Politicienii continuă să prezinte cifre spectaculoase, dar care nu reflectă o îmbunătățire a nivelului de trai, în rândul populației generale. Astfel, din cauza demagogiei clasei politice, electoratul a ajuns să fie blazat și chiar să-și piardă încredere în sistemul democratic, susține analistul.

„Din păcate, se vede asta și în publicitatea electorală. Nu trebuie să te uiți decât peste cele câteva panouri sau afișe, toate sunt cu lucruri generale, care nu implică niciun fel de asumare, niciun fel de răspundere din partea unui candidat. Vreau să văd un candidat care să-și asume niște proiecte concrete, majore.

Ar trebui ca în campanie să se spună și lucruri rele, neplăcute, pentru că România nu e într-o situație favorabilă. Ni se spune că PIB-ul a crescut, dar nimeni nu spune ce e aia PIB și unde se duce creșterea asta. Această creștere de PIB se face prin intermediul unor multinaționale, care-și repatriază profitul. Noi adăugăm valoare la ceea ce se produce aici, 'economia duduie', dar lucrul acesta nu se vede în nivelul de trai al cetățeanului și mai ales în încrederea cetățeanului. După părerea mea, ceea ce e cel mai grav, oamenii nu mai au încredere nici în sistemul politic, nici în politicieni, ca persoane. Astfel, fie votează din inerție, fie din conformism. Nu mai e o implicare reală a cetățenilor în ceea ce numim România", a mai punctat politologul.

Comunicarea electorală este crucială în campania din 2024. Publică mesajul tău pe Ziare.com pentru a ajunge la milioane de români care accesează site-ul lunar. Ofertele pot fi solicitate la

publicitate@ziare.com

Amenințări, știri false.


Am deschis televizorul, cutia cu minciuni. Constat , acum, că  aceasta cutie cu minciuni a devenit cutia cu amenințări.  Este vorba despre televiziunea fugarului Ghiță, România  TV.

 Doi domni se injurau de mama focului. Schneker, realizatorul emisiunii, se uita prin hârtii. O ști  el de ce nu intervenea pentru închiderea microfoanelor celor doi domni, unul de la PSD, celălalt  de la PNL.


Zelea Codreanu  zicea :


"
Poporul nu se conduce după voința lui: democrația. Nici după voința unei persoane: dictatura. Ci după legi. Nu e vorba de legile făcute de oameni. Sunt norme, legi naturale de viață și norme, legi naturale de moarte. Legile vieții și legile morții. O națiune merge la viață sau la moarte după cum respectă pe una sau pe alta din aceste legi.


Alte teviziuni dădeau știri false, cum că Nicușor Dan ar fi fost colaborator al securitate..

Vremuri de bejenie, taică!

Se pare, PSEDEAUA a dat cu bâta în baltă.

Ziare.com informează:

Opinie: De ce se teme PSD de Nicușor Dan?

Acum 4 minute 26 citiri

Dezinformarea încercată împotriva lui Nicușor Dan seamănă cu episoadele mineriadelor și manipulările anilor 1990. Instrumentele sunt, însă, mai sofisticate și cu o capacitate de răspândire infinit mai mare.

Până să apuce istoricii sau specialiștii Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să spună că documentul vânturat în spațiul public este un fals, informația că primarul general al capitalei ar fi fost informator în perioada adolescenței sale se răspândise deja nu doar în tot Bucureștiul, ci și în toată țara.

Documentul, prezentat de mai multe televiziuni de știri autohtone, este considerat un fals de mai mulți specialiști de la CNSAS, consultați de Hotnews.ro. Este vorba despre un text de trei pagini dactilografiate, pe care câteva redacții l-au primit de la PSD. Pe prima pagină se precizează că ar fi vorba despre un raport „privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică", în perioada 9-21 iulie 1988. În document se mai menționează că în cazul lui Nicușor Dan ar fi început „demersurile de recrutare" înainte de plecarea lui la Olimpiada din Cuba din 1987, când actualul primar general avea 17 ani.

Mihai Demetriade, cercetător CNSAS, argumentează pentru Hotnews.ro că detaliile grafice și de conținut, stilistica și anumite date demonstrează că raportul este un fake. Istoricul lasă să se înțeleagă că ar fi un fals grosolan, fiindcă de pe hârtie lipsesc informații importante care apar, în genere, pe astfel de documente.

Nicușor Dan, 54 de ani, candidează pentru încă un mandat la primăria generală a capitalei și se află pe primul loc în toate sondajele de până acum. Îl susțin USR, PMP, Forța Dreptei. Într-o cercetare sociologică făcută la comanda PSD în ultimele două zile din mai (Avangarde), actualul primar era cotat cu 28,6% față de 25,5 cât are Gabriela Firea, diferența dintre cei doi încadrându-se în marja de eroare. În clasament urmează Cristian Popescu Piedone (15,2%) din partea PUSL, noul partid fondat de Dan Voiculescu, și liberalul Sebastian Burduja (13,8%). Un alt sondaj, dat publicității pe 3 iunie și făcut de IRSOP în ultimele zile ale lunii mai, obține date foarte diferite: Nicușor Dan rămâne pe primul loc, dar cu un scor mult mai mare (43%), urmat de Piedone (23%), Firea (18%), Burduja (4%). Mai mult de jumătate dintre bucureșteni, mai arată cercetarea, sunt de părere că Bucureștiul merge pe drumul cel bun. Cea mai mare nemulțumire e legată, totuși, de trafic, apoi de problema termoficării și de nevoia de spații verzi. Nicușor Dan nu a avut încă timp să intre cu adevărat în problemele capitalei, fiindcă a găsit haos în hârtiile și finanțele primăriei și pentru că a schimbat infrastructura subterană. În următorii patru ani, dacă rămâne în fotoliul primarului general, nu va mai avea nicio scuză să nu avanseze cu marile proiecte.

Despre „Raportul de integrare informativă" apărut în spațiul public, Nicușor Dan a spus că în relațiile cu autoritățile statului comunist a avut „doar acele interacțiuni obligatorii conform legislației din acei ani pentru toți românii care călătoreau în străinătate". Înainte de 1989, Nicușor Dan a fost la Balcaniada de Matematică din 1987 (Grecia) și la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1987 (Cuba) și 1988 (Australia). Primarul general al Bucureștiului declară că nu a avut niciun angajament cu Securitatea și amintește că CNSAS i-a dat în acest sens două adeverințe până acum, în 2012 și 2017, iar documentul acuzator „prezintă mai multe neconformități faptice."

Colegiul CNSAS se întâlnește astăzi și e posibil să ia în discuție cazul raportului care îl acuză pe Nicușor Dan și despre care mai mulți experți care lucrează cu documentele Securității ceaușiste spun că e un fals. Dacă într-adevăr PSD a fabricat acest document, înseamnă că primarul în funcție al capitalei nu mai poate fi depășit într-o competiție cinstită, iar social-democrații sunt dispuși să facă o campanie murdară. La fel ca înaintașii lor care îl acuzau pe Corneliu Coposu că nu a mâncat salam cu soia și nu e demn de nicio funcție publică, deși el făcuse 17 ani de închisoare politică, social-democrații de azi par să folosească tertipuri asemănătoare. Fiindcă majoritatea alegătorilor lui Nicușor Dan disprețuiesc tot ce ar putea avea legătură cu Securitatea, această manipulare i-ar face pe oameni să se îndoiască de opțiunea lor, să-i determine să stea acasă și să nu mai meargă la vot. Să voteze doar cei care mizează pe cele două partide care tind să devină partidul-stat, partide care se tem de o viitoare candidatură la președinție din partea lui Nicușor Dan.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Comunicarea electorală este crucială în campania din 2024. Publică mesajul tău pe Ziare.com pentru a ajunge la milioane de români care accesează site-ul lunar. Ofertele pot fi solicitate la

publicitate@ziare.com

Imposibil de stat sub polată. 35 ° C la umbră. 21 -22 ° C în casă. La soare cred că sunt aproape de 45° C. Zi de foc!

În București, acum trei zile în casă erau 28-29 ° C. Insuportabil! Ce o fii acum? Fără  air-conditioning aici este boierie. Serile si dimine...