marți, 21 martie 2023

Americanofile, americanoscepticism, americanofobie

 xxx

Adrian Severin nu are ce pierde. Asa cum am auzit, acesta provine dintr-o  familie foarte săracă,  a urcat pe culmile profesiei, s-a angrenat in politica românească, are o minte clară, un analist politic foarte bun . Merita să-i citim gândurile, exprimate în scris.


Adrian Severin, scrisoare deschisă explozivă către ambasadoarea SUA!

 

Excelenței Sale

Doamnei Katheleen KAVALEC

Ambasadorul SUA în România

Stimată Doamnă Ambasador,

Încep prin a vă ura bun venit în România.

1. Până acum aproape un deceniu și jumătate, predecesorii dvs soseau în unul dintre cele mai americanofile state europene. Astăzi, dvs ajungeți într-o țară în care americanofilia se prăbușește fiind înlocuită de americanoscepticism, dacă nu chiar de americanofobie.

Ca unul care a inițiat, în primăvara anului 1997, în convorbirile purtate la Washington cu regretatul Secretar de Stat Madeleine Albright, parteneriatul strategic dintre România și SUA, co-prezidând apoi, împreună cu fostul secretar al apărării William Perry, Comitetul de acțiune pentru parteneriatul strategic SUA-România, precum și ca unul care a participat activ la procesul de intrare a României în NATO, consider că această tendință, tot mai evidentă, care caracterizează sentimentele românilor față de americani, constituie un pericol pentru securitatea națională a țării mele, atât timp cât țara mea și-a legat securitatea de alianța cu țara dvs. Evident, tendința menționată reprezintă un pericol și pentru SUA întrucât efectele scontate ale obedienței cu care de mai multă vreme conducătorii României pun în aplicare directivele venite de la Washington DC, fără a face efortul armonizării lor cu interesele naționale românești, și care pare a-i satisface pe deplin pe planificatorii și operatorii politici americani, nu pot fi garantate atunci când împotrivă se ridică un val popular la nivelul masei critice. Suntem foarte aproape de atingerea acestui nivel.

De această situație nu sunt de vină, în primul rând, românii. Vinovatul principal este aliatul nostru american. Vinovați sunt diplomații americani acreditați la București în ultimii circa două zeci de ani (desigur, în primul rând ambasadorii, atunci când misiunea diplomatică nu a fost condusă de însărcinați cu afaceri), care s-au comportat ca adevărați pro-consuli în această țară. Pe cât de rupți de realități pe atât de aroganți. Pe cât de lipsiți de empatie, pe atât de abuzivi.

A revizui această politică, a repara daunele produse de ea și a recupera încrederea, dacă nu și simpatia, românilor trebuie să fie primele trei puncte ale agendei dvs.

2. Lupta împotriva corupției, libertatea presei, protecția minorităților de tot felul în România nu sunt problemele dvs. Aveți mult de lucru pentru a le asigura în țara dvs. Aceasta mai ales acum când corectitudinea alegerilor americane este în mod repetat pusă la îndoială de cetățenii americani și rezultatele lor fac obiectul unor contestări violente, când falimentele în lanț ale băncilor americane, rezultat al neoliberalismului american, precum și al lăcomiei și iresponsabilității care infectează corporatismul american așezat la temelia „Consensului de la Washington”, riscă să contamineze întreaga lume inducând o criză mai rea decât virusul Corona SARS-Cov 2.  

În România ele sunt problemele noastre și noi le gestionăm cum putem. Cu atât mai bine cu cât dvs vă amestecați mai puțin.

Aici aveți de stimulat investițiile americane și comerțul bilateral, de asigurat ridicarea obligativității vizelor de călătorie, de acomodat interesele strategice americane cu cele românești, de explicat de ce politica americană în lume este compatibilă cu aspirațiile legitime ale națiunii române și nu transformă România într-o țintă vulnerabilă a rivalilor SUA.

3. Nu cred că România își poate găsi un sistem de securitate (nu numai militară, ci și economică) în afara alianțelor euro-atlantice.

Acest sistem, oricât de valid ar fi din punct de vedere teoretic, nu poate supraviețui, însă, situației în care SUA își promovează interesele în regiunea căreia îi aparține România, dar și în restul lumii, fără a comunica în prealabil cu partenerul strategic român, fără a se consulta cu acesta și fără a-și coordona acțiunile cu el. Comunicarea, consultarea, coordonarea și cooperarea (care este altceva decât subordonarea servilă) au fost, de altfel, cei „patru C” care au fost așezați la temelia parteneriatului nostru strategic încă de la discuțiile din toamna anului 1997, purtate la București, pe baza unui non-paper propus de asistentul Secretarului de Stat, dl Marc Grossman.

Adaug că, pentru a avea caracter strategic, orice parteneriat trebuie să aibă la bază congruența intereselor strategice ale părților. Aceste interese se pot schimba în mod natural, odată cu evoluția situației interne a partenerilor și cea a contextului internațional, dar și prin neglijența sau erorile comise de parteneri atunci când aceștia sau cel puțin unul dintre ei nu se străduiesc să își definească în mod continuu interesele vitale în așa fel încât să mențină convergența, complementaritatea sau măcar compatibilitatea lor. Or, trebuie constatat că în prezent parteneriatul strategic româno-american și-a pierdut baza constând în congruența intereselor strategice; sau, cel puțin, este pe punctul de a și-o pierde.

Veți spune, desigur, că în relațiile româno-americane SUA respectă cu sfințenie principiul celor „patru C”, negociat și convenit în 1997, imediat după vizita Președintelui Bill Clinton la București. Nu este așa și dvs știți bine acest lucru. Nu este cazul să ne insultați inteligența și bunul simț negând-o. În timp – și în special după 2012, anul în care Asistentul Secretarului de Stat, Philip Gordon, a descins în România cu misiunea de a face ca referendumul prin care poporul român decisese demiterea unui președinte dovedit nefast pentru destinul națiunii române să rămână fără efecte – parteneriatul s-a transformat în „protectorat”. Un protectorat de care nimeni aici nu are nevoie. Este misiunea Dvs. să reabilitați parteneriatul și să resuscitați principiile convenite la nașterea sa.

4. România nu a conceput niciodată alianța cu SUA ca fiind îndreptată împotriva Rusiei sau Chinei.

Națiunea română nu are interesul strategic de a alimenta un război cu Rusia în apropierea granițelor sale. Aceasta cu atât mai mult cu cât un atare război este aproape imposibil să nu distrugă echilibrul de putere între statele din vecinătatea estică imediată și apropiată a RomânieiÎn lipsa acestui echilibru pacea în regiune devine doar o mică punte între războaie care se vor succeda la infinit, punând România într-o stare de perpetuă insecuritate.

România a devenit aliat al SUA prin alegere; adică prin opțiune liberă. În consecință, poate alege și să își schimbe aliații (așa cum a mai făcut-o în istoria sa). Ea nu își poate alege, însă, geografia.

De-a lungul istoriei, Rusia, fie ea țaristă, sovietică sau post-sovietică, a fost o putere cu vocație imperială (ca și SUA) care, în funcție de interesele sale, a sprijinit sau a obstrucționat aspirațiile națiunii române. Cele mai persistente sentimente ruso-sceptice ale românilor datează nu din perioadele de adversitate cu Rusia, ci din cele în care am fost, de voie sau de nevoie, aliați (problema tezaurului, problema județelor din sudul Basarabiei, problema sovromurilor etc.). Aroganța și egoismul miop cu care s-au purtat liderii Rusiei față de România fix atunci când românii se așteptau la compasiunea și solidaritatea lor, au făcut ca sentimentele națiunii române față de cea rusă să fie dacă nu de ură, cel puțin de suspiciune și de teamă. Teama față de Rusia a marcat toată politica externă a României în epoca modernă. Ea a determinat și orientarea pro-occidentală a românilor.

Există riscul ca SUA să urmeze același model de comportament imperial. Dacă va fi așa, pentru identitate de rațiune va fi o identitate de rezultatDe astă dată aceasta ar putea însemna întoarcerea cu fața către Rusia. Fenomenul se petrece sub ochii noștri. Doriți asta?

5. Dacă după 1991 România a sprijinit integritatea teritorială, suveranitatea și independența fostei Republici Sovietice Socialiste Ucrainene, abia desprinsă din URSS, aceasta a fost întrucât s-a considerat că în astfel în vecinătatea sa estică se realizează un echilibru de putere, care să îi sporească securitatea, în relația ruso-ucraineană. La fel au gândit și vecinii noștri vestici, Polonia și Ungaria, cu care ne-am corelat pașii și politicile atunci.

Din același motiv, respectiv consolidarea securității noastre naționale, dar nu pe seama insecurității Rusiei sau Ucrainei, ci consolidând securitatea acestora prin a li se oferi o vecinătate românească stabilă și calmă, România a intrat în NATO. În acel moment știam foarte bine că Rusia nu va admite extinderea NATO dincolo de linia Nistrului și de aceea am pledat pentru o Ucraină a ucrainenilor care să nu fie nici avanpost al Rusiei nici avanpost al SUA / NATO. În același context, am socotit că Ucraina poate și trebuie să devină membru al UE, dar numai într-un viitor încă nedefinit, până la care ar fi trebuit să se realizeze asocierea ei politică, integrarea economică, armonizarea legislativă și interoperabilitatea instituțională cu UE. Acest proces nu putea progresa, însă, decât în măsura în care relațiile dintre UE și Rusia rămâneau cordiale și se desfășurau în cadrul unui parteneriat ruso-european pentru dezvoltare. Tentațiile imperiale ale Rusiei trebuiau (și trebuie) temperate prin interdependență iar nu prin excludere, prin integrare iar nu prin izolare. (În acest sens, în calitate de șef al delegației Parlamentului european pentru relațiile cu Ucraina, de raportor permanent pentru Rusia și de vicepreședinte al Grupului S&D pentru politica externă, de apărare și securitate a UE, am elaborat, în 2010, un document de poziție conținând principiile raporturilor dintre UE și Rusia.)

Politica de azi a SUA a aruncat în aer toată această strategie. Din păcate, această politică nu va aduce nimic bun nici SUA. Așa se explică și critica mea față de politica actualei administrații americane, care nu este o critică anti-americană, ci pro-americanăAdevăratul aliat este acela care îți spune adevărul, iar nu cel care îți încurajează nebuniile. Am menționat acest principiu și într-o scrisoare adresată, în anul 1997, doamnei Madeleine Albright, avertizând-o că dacă dorește și ea, asemenea mie, ca țările noastre să devină parteneri, trebuie să accepte principiul deplinei sincerități și să se aștepte că noi îl vom aplica.

6. Așadar, războiul pe care SUA îl poartă cu Rusia și în care a antrenat și România, nu este conform cu interesele strategice ale României.

Dacă SUA va pierde războiul și Ucraina va dispărea (cu totul sau în cea mai mare parte), România se va învecina din nou direct cu o Rusie purtată de biruință potențial spre noi idealuri expansioniste, de-a lungul unei granițe de o lungime amețitoare pentru forțele noastre. SUA nu va putea și nu va dori să aducă vreodată forțe suficiente în România pentru a apăra această frontieră. Forțele pe care le-a deplasat și le va deplasa vor fi utile numai pentru a controla politica românească. Ceea ce pentru noi nu este nici dezirabil nici acceptabil.

Dacă SUA va câștiga războiul, România se va trezi la frontierele sale cu o putere regională ucraineană care va depăși propria sa putere și care o va amenința prin naționalismul și expansionismul său tradițional. Această putere nu va fi ținută sub control nici de SUA și nu se va plia la exigențele NATO. Integrarea europeană a Ucrainei presupunea (și presupune) realizarea unor transformări structurale ale statului și ale societății ucrainene de natură a le face compatibile cu logica și structurile puterii soft care era și ar trebui să rămână UE. Procesul viza desovietizarea Ucrainei și, desigur, democratizarea și descentralizarea ei. Dacă pe temeliile Republicii Sovietice Socialiste  Ucrainene se va ridica, în locul desovietizării, o putere militară cu agendă naționalistă, întreaga Europă și întreaga emisferă nordică, dar în primul rând România vecină, vor avea probleme.

Iată de ce, prin perspectivele pe care le configurează, politica SUA față de Ucraina contravine intereselor vitale ale României.

7. În conformitate cu aceeași observație potrivit căreia România își poate schimba aliații, dar nu și geografia, trebuie spus că înainte de a fi aliatul Americii, ea este o națiune europeană. În logica acestui adevăr obiectiv România a devenit membră a UE.

Înțelegem perfect că slăbirea UE și crearea unui cordon sanitar format din membrii estici și nord-estici ai UE care să separe Rusia de Europa occidentală reprezintă un obiectiv urmărit de SUA cu convingerea că atingerea lui îi va putea perpetua controlul asupra Eur-Asiei și, pe cale de consecință, supremația în ordinea globală bazată pe regulile stabilite la Washington. Nu suntem nici proști nici orbi. Nu este vorba despre apărarea democrației sau a altor valori, ci despre lupta pentru putere între puteri.

Ca și SUA, România nu dorește reeditarea unui Pact Ribbentrop-Molotov, conștientă că semnatarii respectivului acord au dat în mod întâmplător numele lor unei strategii germane perene.

Ca membră a UE, însă, nu poate fi interesată de falimentul UE. Or, războiul dintre SUA și Rusia purtat prin intermediul și pe teritoriul Ucrainei are ca victimă colaterală, dacă nu chiar ca țintă principală, UE. Aceasta se obține prin ruperea UE de sursele de energie ieftină rusești și de piața de desfacere rusă, prin distrugerea interdependenței reciproc avantajoase cu Rusia, la care s-a lucrat timp de decenii, prin secătuirea arsenalelor militare ale statelor vest și central europene, precum și prin transformarea UE din putere soft în putere hard.

România are nevoie de o UE puternică din care ea să își tragă puterea, iar nu de o uniune războinică, dar dependentă atât militar cât și economic de SUA, în care românii să primească misiunea de a sta de gardă la marginea „deșertului slavilor”.

8. De asemenea, națiunea română nu are interesul strategic de a renunța la parteneriatul său comprehensiv și aprofundat cu China.

În toată istoria modernă a celor două state nu au existat litigii care să le opună. China nu este rivalul României. Dimpotrivă, China a fost întotdeauna sprijinul strategic al României. Un sprijin dincolo de ideologii sau regimuri politice. Or, România nu este interesată să își înlocuiască vechii prieteni cu alții noi, interesul său fiind să adauge prieteni noi celor vechiCu atât mai puțin ea poate accepta să își dovedească loialitatea față de noii aliați prin gesturi de adversitate față de cei vechi.

Înțelegem că între SUA și China există o rivalitate strategică. În cadrul acestui raport România nu poate fi, însă, decât neutră. Eventual, ea își poate oferi bunele oficii pentru a permite ambilor săi parteneri să coexiste pașnic, profitabil și demn în cadrul unei ordini globale multipolare, bucurându-se atât de securitate colectivă cât și de securitate cooperativă. Chiar dacă nu vă place o asemenea perspectivă, nu credem într-o lume în care alianțele americane sunt concepute pentru a încercui China și a-i opri accesul natural la rolul de protagonist al ordinii mondiale multipolare. Susținerea unei asemenea abordări este contraproductivă pentru SUA și letală pentru România.

Este un fapt de necontestat că ordinea mondială unipolară a murit deja. Singura problemă este cum să îi organizăm o înmormântare decentă. Este evident că pax americana și-a epuizat resurseleRomânia este interesată, cel puțin din motive ținând de afinitățile culturale, ca SUA să aibă un cuvânt de spus în calibrarea viitoarei ordini multipolare post-americane. În acest sens, putem ajuta SUA inclusiv prin valorificarea bunelor noastre relații tradiționale cu China. Aceasta cu condiția să nu distrugem respectivele relații sub presiune americană, așa cum se întâmplă în prezent. Din bunele relații româno-chineze SUA are numai de câștigat. Din subminarea lor are totul de pierdut.

9. Este posibil ca, dincolo de propagandă, să aveți și argumente raționale pentru a contrazice aprecierile de mai sus. Suntem gata să le discutăm. Dvs nu doriți, însă, acest lucru, preferând, în locul dialogului cu România profundă, întâlnirile de instructaj cu reprezentanții cumpărați sau șantajați ai acelei părți a societății românești frustrată și alienată, sau derutată și rătăcită.

Desigur și aceștia din urmă tot români sunt și ei au dreptul la reprezentare în conducerea statului. Nu faceți, însă, greșeala de a crede că ei sunt toată România și că dacă îi controlați pe reprezentanții lor, pe care i-ați sprijinit să confiște puterea statului, îi puteți controla și pe ei, precum și, prin ei, tot restul societății românești. Susținerea populară sau toleranța populară pentru liderii care vă plac scade permanent întrucât dacă cu toții au putut fi înșelați pentru o vreme și, desigur, unii vor rămâne înșelați pentru totdeauna, a-i înșela pe toți în mod permanent este imposibil.

Lumea se trezește și guvernarea obedientă, de care SUA este atât de mulțumită azi, riscă să ajungă a se baza exclusiv pe sprijinul SUA. Ceea ce înseamnă că SUA nu va mai avea pe ce se sprijini în România, în afară de ea însăși. Și ce profit are SUA din a sprijini ceva care obiectiv nu îi poate oferi sprijin?

10. Poate că SUA are și un preț de oferit pentru sprijinul pe care îl așteaptă de la România. Ar fi mai corect așa, iar atunci va mai fi și ceva de negociat.

Desigur, nu totul este negociabil. Onoarea, de pildă, nu se poate negocia deoarece tocmai tranzacționismul o compromite.

Deocamdată, însă, SUA nu negociază nimic în și cu România. Totul ia pe gratis. Ia inclusiv perspectivele reîntregirii noastre naționale, ale reparării prejudiciilor noastre suferite în războiul din 1941-1944 pierdut în fața URSS, ale ridicării României la rangul de putere regională (eventual alături de Polonia), statut pentru care îndeplinește toate condițiile, ale obținerii de garanții de securitate în relația cu un vecin de la răsărit pe care îl înarmează și căruia îi trezește apetitul de protagonist regional, obligându-ne să îl sprijinim cu toate forțele noastre deși el ne-a fost tot timpul ostil cu toate forțele lui și a îndoctrinat societatea sa cu narative antiromânești. Să fim clari! „Slava Ukraini!” nu este agendă românească. Ce este gata să plătească SUA și ce garanții este gata să ofere pentru a o susține (desigur, în limite rezonabile)?

11. În loc să discutați cu românii care gândesc astfel, și care sunt majoritari, ceea ce ar fi, cel puțin, în consonanță cu principiile democratice, dvs continuați, de cum ați sosit în România, să ne excludeți nu numai din dialog, dar și din societate. În timp ce în America i se pune pumnul în gură chiar fostului Președinte Donald Trump, dvs ați ținut să organizați rapid o întâlnire cu presupuși reprezentanți ai societății civile române pentru a discuta despre libertatea presei în România.

Nu înțeleg ce vă neliniștește cu privire la această libertate, cât timp vasta majoritate a presei române (în special cea electronică), bine stipendiată de guvernul „pro-american” și controlată de serviciile secrete române, la rândul lor „pro-americane”, nu face decât să repete narativele americane privind justețea războiului sfânt între democrațiile conduse de SUA și autocrațiile conduse de Vladimir Putin și Xi Jinping?! Aceleași narative din presa main stream americană care fac din demonizarea adversarilor unipolarismului american un alibi pentru lipsa de viziune politică a liderilor SUA. (O abordare mediatică de care se plâng inclusiv prietenii mei americani, dintre care mulți foști oficiali ai administrației americane și trimiși diplomatici americani în diverse părți ale lumii.) Ceea ce vedem este că și o singură opinie contrară pentru dvs este una prea mult. Dragostea de unanimitate este specifică, însă, autocrațiilor, iar nu democrațiilor.

12. Trecând peste acest aspect, o altă constatare șochează. La întâlnirea amintită ați invitat numai interlocutori ale căror capete vă servesc doar drept cutie de rezonanță. Mulți sunt total necunoscuți în România.

Pentru a lua un singur exemplu, menționăm o așa zisă platformă media numită „Context”, care a apărut din neant la sfârșitul anului trecut, finanțată fiind din surse extrem de obscure, dacă nu cumva confidențiale. Aceasta în timp ce reprezentanții cei mai respectați ai presei românești sau ong-urile care nu sunt doar niște partide politice de opoziție clandestine, doritoare să aibă și să exercite puterea fără a participa la alegeri, nu au fost invitate.

O întrebare firească este de unde a cunoscut un ambasador de abia aterizat în România existența unei entității de tipul „Context”, despre care nimeni nu știa aici mai nimic? Pe ce criterii tocmai această entitate a ajuns a sta de vorbă cu nimeni altul decât cu trimisul Președintelui SUA la București? Ce spera să afle ambasadorul SUA de la ea și pe ce se baza când credea că din schimbul de păreri cu ea va ieși o presă mai liberă?

Ceea ce a urmat a dat răspuns acestor întrebări. „Context” a dat publicității un pseudo studiu care, fără nici un argument și nici o probă, punea în circulație o „listă neagră”, de felul celor întocmite în regimurile naziste, cuprinzând pe cei care nu îmbrățișează fără rezerve orientările politice americane. Aceștia nu erau și nu sunt (cel puțin în marea lor majoritate) susținătorii lui Vladimir Putin și ai narativelor rusești, ci criticii lui Joe Biden și ai anumitor politici americane. Tot așa cum sunt critici John Mearsheimer, Jeffery Sachs, Noam Chomsky, Henry Kissinger sau Donald Trump.

Prin urmare, prima dvs preocupare după venirea în România pare a fi divizarea societății românești și organizarea „luptei de gherilă” a unor forțe coagulate de lucrătorii ambasadei SUA împotriva exponenților anumitor segmente și școli de gândire importante din societatea românească. Poate că nu este așa, dar așa se vede.

Tocmai pentru a limpezi lucrurile, membrii Clubului român de presă v-au solicitat o întâlnire. Așteptăm să vedem dacă o veți accepta și cum se va desfășura pentru a înțelege mai bine cine sunteți și cu ce mandat ați venit în România.

13. Până atunci, este cazul să reamintim rolul nefast jucat de SUA prin așa zisul „sprijin” acordat pentru reformarea sistemului judiciar românesc și combaterea corupției.

Predecesorii dvs. au confirmat prin tăcere sau prin răspunsuri ambigui de tipul „negării care nu neagă”, prezența efectivă a trimișilor FBI în activitatea Direcției Naționale Anticorupție și nu numai.

Transferul forțat al unor practici care vor fi avut succes în mediul american, într-o lume cu tradiții juridice și politice diferite, a produs efecte dezastroase, transformând guvernarea legii (rule of law) în guvernarea puterilor oculte (rule of secrete powers) și statul de democrat în stat polițienesc. Încrucișarea serviciilor secrete cu justiția a condus în România la nașterea unui adevărat stat subteran care a lichidat elitele naționale din toate domeniile – politic, economic, academic, tehnic, medical, artistic, sportiv etc. Dacă astăzi oferta electorală a partidelor politice este derizorie, dacă a dispărut aproape în totalitate capitalul național, dacă performanțele sportive ale românilor sunt jenante, dacă universitățile scot pe bandă rulantă impostori și dacă toate acestea au făcut din prostie și incompetență cea mai gravă formă de corupție din România, „meritul” este, de manieră covârșitoare, al „ajutorului” american.

Își dorește, oare, America un asemenea partener strategic? Are ea nevoie de un asemenea partener? Cu siguranță nu.

Sunt convins că mulți americani sunt exasperați de faptul că nu își găsesc interlocutori valabili în România. Aceasta nu este, însă, efectul incapacității societății românești de a produce elite admirabile, ci consecința excepționalei capacități a SUA de a ne determina să ne distrugem elitele; poate nu cu intenție, ci din neglijența sau imprudența cu care au impus românilor rețete nepotrivite specificului lor și care au acționat asemenea acelor insecticide supereficiente care odată cu insectele dăunătoare le omoară și pe cele utile. Cu timpul, aceste terapii au fost folosite mai ales pentru înlăturarea de la putere a criticilor români ai politicii americane, întâmplător sau nu, concurenți politici ai unor veleitari locali gata să cedeze interesele naționale românești străinilor dispuși a le oferi accesul la putere în România și a le asigura păstrarea puterii.

Astăzi, trebuie să știți, Doamnă ambasador, SUA are în România lideri lipsiți de orice autoritate și credibilitate, ascunși în spatele unei legitimități aparente, atât de nevolnici încât nu îi pot servi la nimic și atât de netrebnici încât pot „întoarce armele” în orice moment, deplasându-se exclusiv după mirosul fripturii, precum și un popor tot mai americano-sceptic care a ales în mod spontan calea rezistenței pasive. Acest popor nu va ieși în stradă prea repede pentru a protesta împotriva guvernului care este gata să târască România în războaiele SUA, ignorând inclusiv pericolul unui război mondial nuclear, dar nu va ridica un deget pentru a susține SUA în războaiele respective, transformând astfel România în locul în care interesele americane vor fi lovite din toate părțile în momentele și în modalitățile cele mai neașteptate.

14. Iată sfidările pe care le aveți de înfruntat în România!

Nu veți putea spera să aveți succes dacă nu veți dialoga cu toate segmentele societății românești; în special cu acelea cu care nu gândiți la fel.

Nu veți avea succes dacă nu veți faci curățenie în personalul ambasadei. Prieteni americani cu vechi ștate în serviciul extern american și în agențiile americane de (contra)informații mi-au împărtășit îngrijorarea produsă de convingerea că în Ambasada SUA la București nu toată lumea lucrează pentru SUA, unii dintre angajați (în special cei locali) fiind suspectabili de a fi infiltrați de servicii străine (inclusiv românești). Felul în care aceștia dezinformează conducerea ambasadei și proiectează acțiuni al căror efect este distrugerea relației de încredere și simpatie dintre SUA și România, constituie un motiv temeinic pentru a lua în serios asemenea avertismente. Cred a ști că ele au fost aduse și la cunoștința autorităților americane, care, din motive necunoscute, nu par a fi luat nici un fel de măsuri. Reiterarea lor aici este semnul prieteniei sincere pe care o port țării dvs. și al dorinței mele de a vă ajuta în îndeplinirea mandatului dvs.

Nu veți avea succes dacă veți continua să îi convocați pe demnitarii români la sediul ambasadei sau veți descinde intempestiv la sediul acestora pentru a le cere socoteală și a le da instrucțiuni. În trecut asemenea practici nu au sporit autoritatea SUA, ci disprețul românilor pentru trimișii ei.

Nu veți avea succes dacă veți persista în încercarea de a ne convinge că sporirea prezenței militare străine în România, sub steag american sau sub steagul NATO, este soluția pentru consolidarea securității noastre naționale. Adevărata soluție stă în creșterea sprijinului american pentru întărirea armatei române (așa cum este sprijinită armata ucraineană), ca armată a unui stat aliat membru al NATO, până la nivelul la care aceasta să fie capabilă a apăra frontiera externă a alianței pe timp de pace împotriva oricărui atac lansat prin surprindere de către o putere terță.

Nu veți avea succes dacă în locul dialogului transparent veți crea rețele de false ong-uri și de instituții mediatice cu rolul de a-i calomnia și intimida pe formatorii de opinie ale căror puncte de vedere nu coincid cu cele oficiale ale SUA. Cu cât veți încuraja și finanța mai mult întocmirea de liste negre cu cei care, chipurile, sunt purtătorii mesajelor rivalilor Americii, cu atât veți pierde mai multe minți și suflete de români, împingându-le spre taberele, tot mai mari și mai numeroase, americanofobe.

Nu veți avea succes dacă veți persevera în combaterea propagandei adversarilor SUA prin răspândirea propagandei americane, impunând narativele acesteia în discursul public românesc cu speranța că românii sunt destul de naivi și puțini la minte pentru a se lăsa convinși. Să combatem împreună minciuna propagandistică de oriunde ar fi și oricine ar insinua-o, opunându-i adevărul! Numai adevărul ne va face liberi și ne va conferi puterea pentru a izbândi împotriva vrăjmașilor și a vrăjmășiilor, indiferent care ar fi acestea.

Nu veți avea succes dacă nu veți abandona teza unicității și universalității valorilor americane, care, pe cale de consecință, ar trebui impuse tuturor națiunilor, în disprețul identității lor culturale. Națiunile europene, printre care și cea română, s-au născut ca entități politice tocmai spre a fi capabile să își apere identitatea culturală din care izvorăsc idealurile lor. O asemenea istorie nu le permite să se topească într-un creuzet cultural asemenea celui american.

Robert Kagan are dreptate: America stă sub semnul lui Marte, zeul războiului, în timp ce Europa, cea însângerată de atâta războaie fratricide, a ajuns să stea sub semnul lui Venus, zeița iubirii. I-am chemat pe americani în Europa, de două ori în secolul trecut, pentru ca ei să oprească războiul dintre noi, iar nu să ne împingă în război cu alții, în special cu Asia. Cred și azi că SUA trebuie să rămână un actor european, dar numai dacă este gata să fie aici elementul de echilibru care garantează menținerea păcii (așa cum s-a întâmplat în timpul Războiului Rece). Altminteri, fără ca să prindeți de veste, tot ce mișcă în Europa va acționa pentru a vă trimite înapoi de unde ați venit. Atunci victoria va fi în totalitate a Eur-Asiei și nu cred că vi-o doriți. După cum nu cred nici că românii și-o doresc.   

Nu veți avea succes, în fine, dacă nu veți respecta cu religiozitate prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state. România este un stat suveran, iar nu o provincie a SUA. Ambasadorii străini acreditați aici nu pot vorbi cu autoritățile naționale prin intermediul presei și nici nu se pot pronunța în chestiuni care țin de ordinea publică și de politica internă a României. Deplasările și contactele diplomaților străini, inclusiv cei americani, în România trebuie notificate și agreate în avans cu Ministerul Afacerilor Externe. Diplomații străini, inclusiv cei americani, nu au ce căuta în tribunale sau în sediile parchetelor (în special DNA și DIICOT), decât pentru îndeplinirea sarcinilor consulare. Decorarea celor care conduc serviciile române de informații și contrainformații echivalează, în ochii românilor, cu „sărutul morții”. Aceste servicii au misiunea de a culege informații care, printre altele, să ne asigure de loialitatea aliaților noștri, identificându-i pe cei care abuzează de loialitatea noastră spre a ne submina interesele legitime. Faptul omagierii lor de către un stat străin creează suspiciunea, dacă nu oferă chiar și certitudinea, că aceste servicii nu și-au îndeplinit mandatul. Eu însumi am susținut cooperarea între serviciile de informații române și americane. Mă tem că ați dus această cooperare, desigur și cu complicitatea noastră, către un transfer de loialitate în detrimentul României. Așteptăm repararea acestei situații inacceptabile.

15. Cu aceste gânduri, Doamnă Ambasador, însoțesc urarea de bun venit de la începutul scrisorii de față. Luați-le ca pe o mână întinsă din partea acelei Românii cu care ultimii câțiva dintre predecesorii Dvs. nu au dorit să se vadă și să vorbească. A acelei Românii ai cărei reprezentanți nu sunt invitați la colocviile, consfătuirile și recepțiile organizate de Ambasada Dvs. A acelei Românii, însă, care, ascunsă în adâncuri, va dăinui mult după ce interlocutorii dvs preferați și privilegiați, efemeri și pasageri, provizorii și tranzitorii de azi vor fi dispărut în cețurile istoriei. Împăcați-vă cu această Românie căci, altminteri, parafrazând un mare poet român, ea va face, în cele din urmă, relația cu SUA și interesele SUA în România una cu pământul, așa cum s-a întâmplat cu toți aceia care au venit mai înainte în țara noastră pentru „a cere pământ și apă”.

Acestea fiind spuse, cu cele mai bune urări și sentimente, precum și în așteptarea ocaziei de a detalia ideile exprimate aici într-o întâlnire directă, rămân al Dvs.

Prof. dr. Adrian Severin

Ex vice-prim ministru și ministru al afacerilor externe al României

Ex Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE

Inițiator și co-fondator al Parteneriatului strategic dintre România și SUA

Se strâng rândurile.




În urmă cu 53 de ani terminam liceul. 23 din cei 25 de colegi de la clasa real, A, au absolvit facultăți, și grație profesorilor noștri care au investit în noi știința lor de carte. În clasa a IX -a eram 43 de elevi. Selecția a fost extrem de dură, pe bune.

Nu știu dacă mai este vreunul în viață dintre educatorii noștri. 

XX

Am aflat că  profesoara emerit de matematică, doamna Gibescu, a depășit vârstă de 90 de ani. Multă  sănătate,  stimată Doamnă și  viață  lungă!

Xx 

Omagiu, tuturor profesorilor!

Azi, câțiva colegi de clasă  ne vom întâlni și vom depăna amintiri. Fiecare am avut un curs în viață, fiecare am dăruit patriei noastre inima și truda noastră. 

xxx

Am petrecut o după-amiază de zile mari la un restaurant "select" din București. 

xxx 

Pe malul Dâmboviței, în  București, sunt  mulți dintre absolvenții clasei noastre.

Un mic istoric al învățământului în Râmnicu Valcea:

         Istoric         


Liceu









  • 1920 Scoala de Fete cu durata de 8 ani;
  • 1929 Liceu de Fete cu durata de 8 ani;
  • 1948 Scoala Medie de cultura generala (de fete);
  • 1956 Scoala Medie de cultura generala cu caracter mixt;
  • 1961 Se adauga Scoala Generala de 8 ani, devenind Liceu de cultura si cu profil de educatie fizica;
  • 1970 Liceul de Matematica Fizica "Vasile Roaita";
  • 1982 Liceul Industrial nr. 7;
  • 1990 Liceul Teoretic "Mircea cel Batran";
  • 1999 Colegiul National "Mircea cel Batran".

       Sub impulsul ideilor iluministe, s-a infiintat si in orasul nostru Ramnic o retea de scoli de cultura generala si tehnico-profesionale care absorb, cu examen de admitere sau fara, absolventi ai scolilor primare cu clasele I – IV.
       In perioada interbelica functionau in Ramnic urmatoarele forme de invatamant:
  • Invatamant primar cu clasele I - IV, gratuit si obligatoriu;
  • Invatamant secundar de cultura generala;
  • Scoala Normala cu clasele I- VIII;
  • Seminarul Teologic "Sfantul Nicolae";
  • Scoala de Arte si Meserii;
  • Scoala de Menaj de Fete;
  • Scoala Comerciala - curs inferior;
  • Scoli profesionale de ucenici, ai caror elevi se specializau in diverse meserii in ateliere mestesugaresti particulare. Elevii erau indrumati sa frecventeze clasele gimnaziale V-VII, special organizate pentru ei.
                                                 * * *
        Colegiul National "Mircea cel Batran" din Ramnicu-Valcea are o istorie interesanta, devenita, aproape, legenda, privind inceputurile acestei unitati de invatamant, care se regasesc in anul 1915, cand a aparut initiativa infiintarii "Institutului modern de domnisoare - Zoe Bulat" cu clasele I-V. Activitatea institutului era pusa sub controlul Ministerului Instructiunii Publice.
        Institutul a functionat numai in anul scolar 1915 - 1916, ca dupa terminarea primului razboi mondial sa-si reia activitatea in 1918 cu clasa I cu 22 de eleve; clasa a II-a cu 14 eleve; clasa a III-a cu 21 de eleve; clasa a IV-a cu 8 eleve si clasa a V-a cu 11 eleve, efectiv destul de mare pentru acel timp. Elevele, pregatite in pensioane particulare, dadeau examene la sfarsitul anului scolar cu profesorii liceului de baieti, ceea ce le asigura dreptul de a obtine diplome recunoscute de stat. Dar taxele scolare ale institutiilor particulare fiind enorme pentru cei mai multi parinti, Ministerul Instructiunii Publice le-a venit in ajutor, admitand pentru anul scolar 1919 – 1920 ca elevele din cursul superior, clasele V-VIII, sa fie inscrise alaturi de baieti sub forma claselor mixte. Solutia Ministerului a permis directorului liceului de baieti si comitetului scolar sa se gandeasca la punerea bazelor unei scoli secundare de fete. In anul scolar 1920 – 1921, se infiinteze clase extrabugetare de baieti pe langa celelalte intretinute de stat. Dupa acest model, se inscriu la liceu si 160 de eleve grupate in patru clase extrabugetare. Astfel se pun bazele primei scoli de fete cu program asemanator liceului de baieti. La 15 august 1921, profesorii au ales in unanimitate ca directoare a primei Scoli de Fete din Ramnic pe Anastasia Penescu, profesor titular la Scoala Normala de Fete.
        Intrucat spatiul pus la dispozitie de catre Liceul de Baieti nu mai corespundea numarului mare de clase si de eleve, conducerea si comitetul scolar hotarasc cumpararea unei cladiri, care, cu unele amenajari si extinderi, sa poata asigura functionarea normala a cursurilor. Pentru crearea de fonduri se pregatesc serbari scolare, se apeleaza la donatii si se maresc taxele scolare, ajungand in septembrie 1923 la 2000 lei pentru o eleva din cursul inferior si 3000 lei pentru o eleva din cursul superior, si o cotizatie din partea parintilor de 50 de lei anual. Ministerul Instructiunii contribuie cu 800.000 lei, iar Comitetul scolar cu 450.000 lei. Astfel, in anul scolar 1925 – 1926, Liceul de Fete se muta in local propriu pe strada General Praporgescu nr. 36. Conditiile sunt acceptabile: sali de clasa corespunzatoare, dotate cu mobilier scolar nou.
        Procesul de invatamant se desfasoara normal, liceul fiind incadrat cu cadre didactice calificate. Functionand numai cu sectie literara, elevele din clasele VII-VIII (curs superior) nu sustineau teze trimestriale la matematica, iar clasa a VIII-a nici la fizico-chimice. Intre anii 1920 - 1925, 1931, 1933 si in trimestrul 1 al anului 1934 - 1935 cunostintele elevelor erau apreciate cu calificativele; foarte bine, bine, suficient si insuficient. In restul anilor scolari, notarea se facea cu note de la 10 la 1.
        Disciplina elevelor in scoala si in afara de scoala era reglementata prin legea si regulamentul elaborate de Minister. Uniforma scolara, emblema scolii, numarul matricol si carnetul de identitate erau obligatorii pentru toate clasele. Abaterile de la disciplina scolara erau sanctionate de conferinta profesorilor si puteau ajunge pana la eliminarea definitiva din toate scolile statului, cu aprobarea Ministerului. In asemenea cazuri, Ministerul comunica tuturor scolilor numele elevei sanctionate pentru a nu fi inscrisa.
        Manualele scolare, tiparite in tiraje insuficiente si cu preturi ridicate, erau greu de procurat pentru majoritatea elevelor. Din aceasta cauza se foloseau manuale vechi, cumparate, indeosebi, de la anticariate. Remarcam calitatea procesului instructiv educativ datorat muncii altruiste, responsabile si entuziaste a cadrelor didactice, care au pregatit numeroase promotii de eleve, multe dintre acestea continuandu-si cu succes pregatirea in forme de invatamant superior.
        Incepand cu anul scolar 1948 - 1949, ca urmare a Legii de Reforma a Invatamantului adoptata la 3 august 1948, in viata Liceului de Fete din Ramnicu-Valcea au loc schimbari profunde, unele neconforme cu dezvoltarea invatamantului romanesc, liceul devine scoala medie de cultura generala, durata se reduce de la 12 ani la 11 ani, iar ulterior, incepand cu 1951 se reduce de la 11 ani la 10 ani. In anul 1954 se desfiinteaza Scoala Medie Tehnica de Comert si se infiinteaza Scoala Tehnica Sanitara. Localul Scolii Medii de Fete, din strada Praporgescu nr. 36, devenit neincapator pentru cele 27 de clase cu 857 de eleve, este transferat Scolii Tehnice Sanitare, iar Scoala Medie de Fete primeste in schimb localul din strada Arges, nr. 52, ramas liber prin desfiintarea SMTC, local in care functioneaza si astazi.
                                                  * * *
        In viata Scolii Medii de Fete s-au produs, la inceputul anului scolar 1956 - 1957 transformari spectaculoase: Institutul modern de domnisoare cu clasele I-V infiintat in anul scolar 1915 - 1916, a devenit, dupa 41 de ani de activitate, 1956, Scoala Medie mixta prin comasarea claselor Scolii Medii Tehnice de Comert - in lichidare, si prin admiterea in clasa a V-a si a VIII-a a candidatilor din randul baietilor si fetelor. S-a numit o conducere noua, director - profesor Ionica Georgescu, si director adjunct - profesor Vasile Roman, absolvent al Facultatii de Filologie din Cluj, promotia 1956. Inventivitatea, dinamismul si eficienta sunt cele trei coordonate ale activitatii colectivului profesoral si ale conducerii scolii.
        Intre cele doua scoli medii de cultura generala existente in Ramnic: Scoala Medie nr. 1 (fosta de baieti) si Scoala Medie nr. 2 (fosta de fete) s-a creat o adevarata stare olimpica, o intrecere din care au avut de castigat elevii. Rezultatele s-au concretizat in numarul mare de olimpici la toate disciplinele, in confruntarile dure privind admiterea in invatamantul superior si in alte domenii cultural – sportive, scoala noastra ocupand locuri fruntase in aceasta competitie loiala.
        In paralel, conducerea scolii s-a straduit sa asigure conditii optime de functionare procesului instructiv - educativ, luand masuri de reabilitare a noii locatii. Printre lucrarile importante mentionam inlocuirea tuturor dusumelelor din lemn ale celor doua pavilioane cu plansee de beton intre etaje, parchetarea tuturor salilor de clasa si confectionarea estradelor pentru catedre, mobilier scolar nou, laboratoare etc. A fost imprejmuita curtea scolii cu gard din stacheti de brad si stalpi de stejar, inalt de 1, 80 m. pe o lungime de circa 600 m.

        In primii ani de activitate, profesorul Vasile Roman, director adjunct, a elaborat un proiect de continuare a lucrarilor de constructie a cladirii inceputa de Ministerul Instructiunii Publice in 1913 si neterminata. In concret: supraetajarea intrarii principale, adaugarea unei constructii noi in prelungirea aripei de pe strada Carol I si mansardarea podului pentru internat. Initiativa nu s-a putut finaliza intrucat directorul adjunct a fost transferat, pe aceeasi functie, la Scoala Medie nr. 1 incepand cu 15 septembrie 1958. Dupa 45 de zile, la 1 dec. 1958, a fost promovat ca inspector metodist la Sectia Raionala de Invatamant, iar la 1 iulie 1958 – numit Seful Sectiei de Invatamant si Cultura a Sfatului Popular Raional Ramnicu-Valcea, functie ce i-a permis sa puna in practica planul sau de extindere a Scolii Medii nr. 2. A definitivat documentatia: a. Memoriul privind oportunitatea si importanta lucrarii, b. Proiectul de tematica si c. Fotografii ale constructiei existente. Le-a adunat in dosare si impreuna cu Stefan Babu, secretar al Sfatului Popular Raional, au mers la Ministerul Invatamantului, la Comitetul de Stat al Planificarii (CSP) si la Comitetul de Stat pentru Constructie, Arhitectura si Sistematizare (CSCAS), lasand la fiecare for central cate un dosar.
        In Planul de Stat pe anul 1960, a aparut aprobata lucrarea "Supraetajare si extindere Liceu Vasile Roaita Ramnicu-Valcea" (fara mansarde; s-a aprobat, in schimb, construirea unui internat cu 500 de locuri si o cantina cu 1000 de abonati, in zona nord, subordonata administrativ Liceului V. Roaita).
        La 1 ianuarie 1963, au inceput lucrarile de extindere. Intr-un timp record, opt luni, constructia a fost terminata.
        Anul scolar 1963 - 1964 s-a deschis intr-o cladire aproape noua.
        S-a creat astfel una dintre cele mai mari, mai moderne si mai puternice scoli din regiunea Arges, cu o suprafata utilizabila de 5852,8 mp si un volum de 27000 mc cu 30 de sali de clasa, 9 laboratoare, 7 cabinete si o biblioteca, la care se adauga o sala de spectacole, doua sali de gimnastica, terenuri de volei, handbal, baschet si pista pentru atletism, precum si un parc propriu desi scoala este amplasata la poalele dealului Capela. La dispozitia elevilor, in pauze, exista si 3 chioscuri alimentare.
        Imbunatatiri majore ale bazei materiale au mai adus: profesorul Gheorghe Negoita - director, si adjunctii -1 Valeria Sandulescu, Grigore Lazarescu, Iulian Iovan si altii: s-a introdus incalzire centrala, s-au inlocuit pardoselele deteriorate cu parchet, s-a imprejmuit curtea scolii cu zid de piatra, panouri de beton si stacheti de stejar, s-au dotat laboratoarele cu mobilier adecvat si exponate didactice actualizate.
                                                  * * *
        In cei 50 de ani (din 1956, cand liceul a devenit mixt) in viata scolii s-au produs unele transformari: in 1958 a luat fiinta, in acelasi local Scoala Medie nr. 3 cu program special de educatie fizica, director - Negoita Gheorghe.
        In 1963, Scoala Medie nr. 3 s-a desfiintat ca unitate, iar clasele cu program special de educatie fizica s-au comasat cu Liceul Vasile Roaita, avand in conducere pe profesorii Gheorghe Negoita, Valeria Sandulescu si Iulian Iovan.
        In 1962, clasele V-VII cu program normal, au fost transferate Scolii Generale nr. 5, nou infiintata.
        In anul scolar 1956 - 1957 a fost infiintata Sectia fara frecventa cu clasele V-XI, iar din 1962, numai cu clasele VIII(IX)-XII. Invatamantul seral dateaza din anul 1962, cand Scoala medie serala de pe langa Uzina de produse sodice Govora a fost transformata in sectie serala a liceului Vasile Roaita. A continuata sa functioneze tot la Govora pana in februarie 1966, cand Sectia de Invatamant si Cultura a Sfatului Popular Regional Arges a aprobat transferarea elevilor Liceului "Vasile Roaita".
        Temporar, cu aprobarea Ministerului Educatiei si Invatamantului au mai functionat clase speciale de invatamant intensiv.

        In anul 1979 profesorul Vasile Roman a revenit (din functia de presedinte al Comitetului Judetean de Cultura Valcea) in functia de director al Liceului Industrial nr. 7 (fostul Liceu "Vasile Roaita"). Impresiile au fost de la inceput demobilizatoare. Munca in atelierele scolii, practica in intreprinderi, elaborarea proiectelor si a lucrarilor practice pentru bacalaureat constituiau tot atatea piedici in pregatirea temeinica a elevilor.
        Revolutia din decembrie 1989 a asezat invatamantul romanesc pe locul pe care l-a avut in istorie. Liceul Industrial nr. 7 a ramas de domeniul trecutului. S-a infiintat Liceul Teoretic Mircea cel Batran.
        Ministerul Educatiei si Invatamantului l-a ridicat la rangul de Colegiul National "Mircea cel Batran".

        Conditiile excelente de invatatura, un corp profesoral de inalta calificare, o cladire impunatoare, construita in stil brancovenesc, cu sali de clasa si coridoare spatioase si luminoase, cu dotari moderne fac din Colegiul National "Mircea cel Batran" din Ramnicu-Valcea o unitate preuniversitara de mare atractie pentru parintii care doresc sa-si pregateasca temeinic fiii pentru reusita lor in viata.

        Aprilie 2006: Documentar intocmit de profesor Vasile Roman, fost director al Colegiului National "Mircea cel Batran".

 Sus







Un oltean..

 


luni, 20 martie 2023

Constantin Mavrocordat

 Grecul care i-a scăpat pe români de iobăgie. A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei

adevarul.ro 

Constantin Mavrocordat este unul dintre cei mai reformatori domnitori fanarioți din Țările Române. A desființat „rumânia” în Țara Românească și „vecinia” în Moldova și a reunit Oltenia cu Țara Românească în 1739.


Constantin Mavrocordat FOTO arhivă Adevărul

Constantin Mavrocordat a fost unul dintre cei mai longevivi și reformatori domnitori fanarioți din Țările Române.  A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei.

Constantin Mavrocordat s-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și a fost fiul domnitorului grec Nicolae Mavrocordat și al Pulheriei Tzuchi, fiind crescut în țară.

A fost un om învățat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. A fost ales domn cu ajutorul boierilor. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova, unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci.

Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”.

I-a eliberat pe țărani

Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv.

Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână).

Pe boieri îi recompensează printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins.

Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn. În urma războiului ruso - turco - austriac (1736-1739), reușește să elimine diversele combinații ale puterilor și obține reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.

În timpul domniilor pe care le-a avut, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în Țările Române: mai întâi „rumânia” în Țara Românească (1746), apoi „vecinia” în Moldova (1749).

Destin încheiat tragic

S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește.

A fost căsătorit de două ori. Prima dată, în 1728, cu Smaranda Cantacuzino, decedată în 1730, cu care nu a avut copii. A doua a fost în 1732 cu Ecaterina Rosetti, cu care a avut trei fii, Ion Mavrocordat, Alexandru Deli-Bei, Maria Balș și o fată, Ecaterina Racoviță.

În 1769, în timpul războiului ruso-turc, Constantin Mavrocordat se retrage de la Iași la Galați. La 1 decembrie este prins de ruși la Mănăstirea „Sfânta Precista”, unde mersese pentru a-și îngriji problemele de sănătate.

În urma unor discuții aprinse este rănit la cap cu sabia de un ofițer rus. În timpul întoarcerii la Iași, rana cangrenează, iar domnul moare pe 15 decembrie 1769, fiind înmormântat cu mare fast. Nu se cunoaște locul unde este înmormântat.

Visit website

duminică, 19 martie 2023

Încă o veste excepțională! Al doilea nepot a ieșit, azi, primul la olimpiada de informatică, etapa Județeană, clasa a V-a.

Rezultatul este într-adevăr excepțional. Nepotul Andrei este în clasa a IV-a și a participat la olimpiada clasei a V -a. A ieșit pe primul loc pe țară.



Cei doi olimpici la informaticaă în urmă cu câțiva ani. Cel mare este premiat olimpic international. Cel mic își urmează îndeaproape fratele.

Succese mari, tuturor nepoților noștri!

În grupul meu:

https://www.facebook.com/groups/506776484407518/?ref=share_group_link

public rezultatele și subiectele de la Olimpiada Județeană de Informatică unde nepotul Alex s-a clasat printre primii.

Felicitări,  Alex!

Iată rezultatele la clasa a V-a.  Pintre Cei cu 200 puncte este și nepotul nostru, Andrei. 




Public subiectele și rezultatele în grupul meu.

sâmbătă, 18 martie 2023

Acest guguștiuc rus ne jignește ca nație


guguștiuc, guguștiucisubstantiv masculin

  • 1. Specie de turturea de culoare cenușie-brună pe spate și pe pântece, cu o dungă neagră pe gât (Streptopelia decaocto).
    • format_quote Guguștiuci se chemau în sălciile de la încrucișarea drumeagurilor de țarînă. SADOVEANU, M. C. 178.
    • 1.1. familiar Epitet dat unei persoane naive, ușor de înșelat.
      • format_quote Sucise... capul a doi tineri, niște guguștiuci amîndoi. M. I. CARAGIALE, C. 123.

etimologie:

Maria Zaharova, supărată foc: Limba română trebuie redenumită în „limba moldovenească” şi nu viceversa

Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, acuză România de ocuparea Basarabiei până în 1940, după ce a fost înfuriată de mesajul Ministerului Român de Externe care a lăudat înlocuirea de către Republica Moldova a limbii moldovenești cu limba română în toate legile ca "restabilind adevărul științific". "Ar trebui să urmeze logica istorică numind limba română drept limba moldovenească și nu viceversa", a subliniat ea, potrivit Deschide.md.

"Renunțând la limba moldovenească, actualul regim de la Chișinău abordează întrebarea: a cui este acum Basarabia (care până la 1940 a fost ocupată de România) și cui aparțin pământurile de la Nistru (care până la 1940 intrau în componența Ucrainei)? Acum limba moldovenească într-un mod paradoxal, oficial, s-a păstrat doar în Transnistria. Dacă se dorește transcrierea limbii, atunci ar trebui să urmeze logica istorică numind limba română drept limba moldovenească și nu viceversa", a scris pe Telegram Zaharova care a ținut să facă referire și la niște "adevăruri istorice", spunând că "limba moldovenească este limba străveche a moldovenilor, amintită în lucrările secolului al XVII-lea", iar "limba română însăși a luat contur abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea".

Reamintim că Parlamentul de la Chișinău a votat joi în lectură finală proiectul de lege privind înlocuirea sintagmei "limba moldovenească" cu "limba română" în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție, după ce deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au încercat să blocheze proiectul.

Ca urmare, Ministerul Afacerilor Externe a salutat adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova, a legii de modificare a limbii.

"Adoptarea Legii menționate are o profundă semnificație simbolică, întrucât restabilește adevărul științific cu privire la denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova și confirmă statutul limbii române de limbă oficială a Republicii Moldova. De asemenea, reconfirmă comunitatea de limbă, istorie și cultură dintre România și Republica Moldova", a transmis MAE.

Zaharova a spus sâmbătă referindu-se la perioada de prelungire a acordului privind exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră că este posibil ca "într-o lume în care bărbații sunt declarați femei, iar limba moldovenească este româna, este posibil, desigur, să nu se poată citi documentele".

"Dar totuși, partea ucraineană, prin colegii din Belarus, a fost anunțată de 60 de zile, la fel ca și partea turcă, precum și secretarul general al ONU", a adăugat ea, după ce un ministru ucrainean a spus că acordul a fost prelungit cu 120 de zile, deși Rusia a spus că a fost de acord cu o prelungire de doar 60 de zile.

Moare, moare Putin. Căutatul Nr. 1 din lume.

VIDEO Putin vizitează Crimeea pentru a aniversa 9 ani de la anexarea peninsulei, la o zi după ce CPI a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus

Președintele rus Vladimir Putin a sosit sâmbătă în Crimeea într-o vizită pentru a marca cea de-a noua aniversare a anexării de către Rusia a peninsulei ucrainene, a informat presa de stat rusă, relatează Reuters.

Televiziunea de stat a difuzat un scurt clip cu un Putin îmbrăcat lejer care se plimbă cu un grup de oficiali și a promis mai multe detalii în scurt timp.


Rusia a anexat Crimeea în 2014, cu opt ani înainte de a lansa invazia la scară largă a Ucrainei. Ucraina spune că va lupta pentru a elibera Crimeea și de a scoate forțele rusești din toate celelalte teritorii pe care Rusia le-a ocupat în războiul de un an.

h2: Putin a condus mașina cu care s-a plimbat prin Sevastopol


Putin a luat un avion pentru a parcurge cei 1.821 de kilometri de la Moscova la Sevastopol, cel mai mare oraș din regiune, unde s-a așezat la volanul mașinii care l-a transportat în jurul orașului, potrivit guvernatorului Mikhail Razvozhaev, instalat de Moscova.

Într-o călătorie surpriză la Sevastopol, portul Flotei ruse de la Marea Neagră din Crimeea, Putin a vizitat o școală de arte în compania guvernatorului local, Mihail Razvojayev, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune rusă, potrivit AFP.

"Președintele nostru Vladimir Vladimirovici Putin știe să surprindă. În sensul bun al cuvântului", a scris Razvojayev pe Telegram.

Potrivit acestuia, sâmbătă urma să fie inaugurată o școală de arte pentru copii, cu participarea liderului rus prin videoconferință.

"Dar Vladimir Vladimirovici a venit în persoană. El însuși. La volan. Pentru că într-o zi istorică ca astăzi, el este mereu alături de Sevastopol și de oamenii săi", a spus Mihail Razvojayev.



Putin a mai vizitat și situl arheologic de la ruinele orașului grec antic Chersonesos, potrivit presei de stat ruse.

Mai multe țări au subliniat că nu au recunoscut și nu vor recunoaște anexarea peninsulei de către Moscova cu ocazia aniversării anexării ilegale a Crimeei de către Rusia.

Ministerele de externe și ambasadele au subliniat că Rusia a încălcat grav dreptul internațional și continuă să facă acest lucru și că Peninsula Crimeea și alte zone ocupate de ruși din estul și sudul Ucrainei rămân teritoriu ucrainean.


"La nouă ani de la anexarea ilegală a Crimeei, Regatul Unit continuă să susțină Ucraina împotriva agresiunii ruse. În Crimeea, ucrainenii suferă: cetățenii nu au libertate, civilii sunt reținuți, iar copiii sunt în lagăre de "reeducare"", a declarat ambasada Marii Britanii.

"Agresiunea continuă a Rusiei încalcă dreptul internațional și Carta ONU. Finlanda nu recunoaște anexarea ilegală de către Rusia. Susținem integritatea teritorială a Ucrainei și eforturile de restabilire a acesteia. Crimeea este Ucraina", a menționat Ministerul finlandez de Externe, potrivit Ukrainska Pravda.

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l de crima de război de deportare ilegală a cel puțin 100 de copii din Ucraina.

Mișcarea va obliga cele 123 de state membre ale curții să-l aresteze pe Putin și să-l transfere la Haga pentru judecată dacă va intra pe teritoriul lor.
Moscova a negat în mod repetat acuzațiile conform cărora forțele sale ar fi comis atrocități în timpul invaziei din Ucraina.

Printre aceste numere este și nepotul nostru.




Imposibil de stat sub polată. 35 ° C la umbră. 21 -22 ° C în casă. La soare cred că sunt aproape de 45° C. Zi de foc!

În București, acum trei zile în casă erau 28-29 ° C. Insuportabil! Ce o fii acum? Fără  air-conditioning aici este boierie. Serile si dimine...