Gogule, vei rămâne în memoria românilor ca un farsor cu mâinile pătate de sânge!

Sfânta Maria

Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită în 15 august. Ce reprezintă această taină

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este sărbătorit de Biserică la 15 august.

După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos.

Adormirea şi ridicarea cu trupul la cer a Maicii Sale reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor.

Anii trăiţi pe pământ de Născătoare de Dumnezeu nu se cunosc cu exactitate, datorită prigonirilor dezlănţuite împotriva creştinilor: "pentru că în acele vremi se afla prigonire cumplită asupra Bisericii, şi nu era vreme de scrierea cărţilor, cu de-amănuntul, de numărarea anilor şi de faptele bisericeşti; pentru că atunci credinţa lui Hristos nu se răspândea prin scripturi, ci prin propovăduire cu gura şi cu nevoinţe muceniceşti. Deşi atunci erau scriitori de cărţi, dar aceia în scurtă vreme se sfârşeau muceniceşte şi cărţile lor se ardeau de către păgânii prigonitori" (Vieţile Sfinţilor).

Dar, potrivit Tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a trăit multă vreme după înălţarea la cer a Fiului său şi a Domnului nostru Iisus Hristos.

Apropiindu-se de adormirea sa, cu trei zile înainte, Născătoarea de Dumnezeu a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică; a primit vestea cu multă bucurie, căci mergea la Fiul ei şi se alătura tuturor puterilor cereşti şi sufletelor drepţilor.

Vestindu-i Arhanghelul Gavriil ceasul morţii, i-a spus să nu se tulbure de aceasta, căci va fi o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morţii, de unde şi denumirea sărbătorii.

"Din această lume moartea cea trupească nu va stăpâni peste dânsa, precum n-a stăpânit nici cea sufletească; semnul ei de dănţuire asupra morţii, va fi acesta: printr-un somn de puţină moarte adormind, dintr-acela degrab se va deştepta ca dintr-un somn şi, scuturând de la ochi stricăciunea mormântului ca pe o dormitare de somn, va vedea viaţa cea fără de moarte şi slava, în lumina feţei Domnului, întru care, dănţuind, cu glas de bucurie va trece în veacul acesta" (Vieţile Sfinţilor).

Mare şi negrăită bucurie i-a adus Maicii Domnului vestea mutării sale la ceruri, "pentru că ce putea să-i fie ei mai de bucurie şi mai dulce, decât ca să petreacă în ceruri, cu Fiul şi Dumnezeul său şi să se îndulcească totdeauna de vederea feţei lui celei preaiubite?". Iar pentru lumea toată, după moartea ei, va putea cu mai multă înlesnire să se roage şi să milostivească bunătatea Lui, stând mai aproape şi înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind faţă către faţă pe Fiul şi Dumnezeul Său şi vorbind gură către gură.

În acel timp, Preacurata Fecioară locuia în Ierusalim, în casa Sfântului Ioan Evanghelistul, şi ieşea de multe ori în locurile pe care Iisus Hristos le-a sfinţit cu urmele picioarelor Sale, şi unde Şi-a vărsat sângele. La Golgota şi la Mormântul în care a fost pus Iisus, din dragoste de mamă, vărsa multe lacrimi.

În zilele în care Maica Domnului îşi pregătea plecarea din această lume au fost aduşi la Ierusalim prin puterea lui Dumnezeu şi Sfinţii Apostoli, care erau răspândiţi între neamuri pentru a propovădui Evanghelia.

După ce şi-a luat rămas bun de la toţi cei de faţă, a urmat clipa în care Domnul Însuşi S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaşte o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă).

Atunci, ea a rostit cu bucurie: "'Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea'. Şi iarăşi a zis cuvântul ei cel vechi: 'Fie mie acum după cuvântul tău!' Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dânsul şi din bucurie duhovnicească, preasfântul său suflet l-a dat în mâinile Fiului său. Însă nicio durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce" (Vieţile Sfinţilor).

Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiţia mai notează că mulţime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei şi de venirea apostolilor.

Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde Sfânta Fecioară a dorit să fie înmormântată. Satul Ghetsimani de lângă Muntele Eleon se afla în apropierea cetăţii Ierusalimului, acolo, în valea lui Iosafat, era mormântul Sfinţilor şi Drepţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana.

Ajungînd la Ghetsimani, Sfinţii Apostoli cu toată mulţimea credincioşilor au pus lângă mormânt patul cu preasfântul trup, dar s-a ridicat strigare mare de plângere şi abia spre seară a fost pus în mormânt şi, punând o piatră mare deasupra, nu se depărtau de la mormânt, fiind ţinuţi de dragostea către Maica lui Dumnezeu. Sfinţii Apostoli au rămas acolo trei zile, stând lângă mormântul Preacuratei Fecioare, săvârşind ziua şi noaptea cântări de psalmi.

În toată vremea aceea, se auzeau în văzduh glasuri de oşti cereşti cântând şi lăudând pe Dumnezeu şi fericind pe Maica lui Dumnezeu.

Citeste si:

Peste 2 milioane de români poarte nume derivate din Maria sau Marian. Unii dintre aceștia sărbătoresc pe 15 august, alții pe 8 septembrie. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa...

Pe 15 august, potrivit calendarului creștin ortodox, se sărbătorește Sfânta Maria Mare. Sărbătoarea mai este cunoscută și ca Adormirea Maicii Domnului. Din acest motiv sunt persoane...

Articol din Ziare.com

Mulțumesc vouă, slovelor! O imagine dragă sufletului meu. Orașul anilor de liceu, Rm. Valcea.

Provenit dintr-o familie de nevoiași, mă luptam in anii ' 70 ai veacului trecut cu snopul de cărți în dorința  de a le buchisi slova formulelor fizicii, matematicii, chimiei, științelor naturii cât și literaturii si limbilor straine în Biblioteca municipală din apropierea acestei statui, simbol al orașului adolescenței mele, Râmnicu Vâlcea.

Contestatarilor mei și tuturor prietenilor le mărturisesc că am fost primul în familia mea pentru care cuvintele ca bibliotecă și carte au avut sens pentru prima dată și nu le- am trădat niciodată. Ele m-au ajutat sa- mi îndeplinesc multe visuri, să particip la competiții naționale și internaționale, sa cunosc lumea diplomatică, comercială, tehnică, militară, universitară etc.

Mulțumesc vouă, slovelor!

Foto A.M. în urmă  cu 9 ani.

"Statuia Independenţei de la poalele Dealului Capela vegheză de aproape un secol asupra Râmnicului, monumentul fiind considerat de mulţi istorici o carte de vizită a oraşului, un simbol al României moderne. Independenţa este întruchipată de o femeie tânără cu chipul îndurerat. Aceasta ţine în mână stindardul naţional şi o cunună de lauri, deasupra unei cărţi în care sunt trecute cu dalta numele eroilor vâlceni căzuţi în Războiul de Independenţă.

 Impunătorul monument a fost dezvelit în luna mai a anului 1915 şi este opera a sculptorului craiovean Ion Iordănescu. Statuia a fost ridicată la iniţiativa fostului prefect Gheorghe Sabin, unul dintre vâlcenii care au participat la războiul de eliberare de sub jugul otoman. Acesta s-a ocupat personal de colectarea de fonduri de la populaţie pentru ridicarea monumentului.    “Un mucalit i-a spus „Miss Liberty” şi mulţi au alintat-o cu acest apelativ. Concitadinul glumeţ se gândea, desigur, la sora ei, ceva mai bătrână, de peste ocean, opera sculptorului Bertholdi, unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale libertăţii şi democraţiei. (…)Pentru a face cunoscut modul în care s-au strâns şi cheltuit banii pentru lucrările de ridicare a monumentului din Râmnicu Vâlcea, doctorul Gheorghe Sabin a tipărit o broşură al cărui titlu era „Darea de seamă a monumentului independenţei din Râmnicu-Vâlcea”, apărută chiar în anul inaugurării statuii, argumentându-şi astfel iniţiativa”, a comentat academicianul Florin Epure, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Vâlcea, în revista “Clipa”.  La picioarele “Independenţei” stă o carte de aramă în care au fost dăltuite numele a peste 160 de soldaţi căzuţi pe câmpul de luptă din Bulgaria, între 1877 şi 1878. Totodată, prin ridicarea acestui monument sunt comemoraţi şi soldaţii vâlceni care şi-au pierdut viaţa între 1916-1918, în timpul Primului Război Mondial.

Lupta pentru independenţă nu a însemnat doar un sacrificiu uman.

 Locuitorii a zeci de comune s-au mobilizat exemplar pentru strângerea fondurilor necesare cumpărării de arme şi materiale sanitare. 80 % din fondurile de război necesare armatei vâlcene au fost donate de ţărani. După Revoluţia din 1989, aproape toate evenimentele importante precum Ziua Naţională a României sunt organizate în faţa statuii de la poalele Dealului Capela."

Clădirea din care am zburat cu gândul în lume. Multe visuri au fost îndeplinite.  Mulțumesc,  bibliotecarei care îmi împrumuta cărți, uneori peste limitele impuse!

Palatul de Justiţie (Rm. Vâlcea)

Actuala clădire a Tribunalului Vâlcea este una dintre bijuteriile arhitecturale, în stil neoclasic, din secolul XIX. Impresionanta clădire a Palatului de Justiţie din Râmnicu Vâlcea, aflată pe lista monumentelor istorice, a fost inaugurată în toamna anului 1900. Înfăţişarea actuală a primit-o în anul 1898, autorităţile locale dorind să strecoare în peisajul autohton farmecul unor clădiri faimoase din Europa. Pentru ridicarea Palatului de Justiţie s-au făcut eforturi financiare deosebite, cheltuielile depăşind suma de 200.000 de lei, banii fiind obţinuţi printr-un împrumut pe 15 ani. De-a lungul anilor, edificiul a fost bibliotecă, Casă de Cultură, Casa Armatei sau sediul Tribunalului Vâlcea. În trecut, aici se organizau grandioase baluri şi petreceri la care participau oamenii de vază din judeţ şi nu numai. Din anul 2000, Tribunalul Vâlcea funcţionează în fostul Palat de Justiţie, clădirea fiind restituită Ministerului Justiţiei în anul 1998 şi apoi restaurată.

Text/foto:Irina Scarlaciuc #CNIPTVâlcea

Citeste mai mult: adev.ro/pbckdo"

Acum 14 ani

Suisse

Un porumbel voiajor si-a dat duhul la noi în curte. RO CFI 0616566

Un porumbel tare obosit se odihnea undeva la noi în curte și  casca din cioc, parcă cerea apă. Soția l-a luat în brațe. Porumbelul tremura de oboseală.  Inima îi bătea tare. A luat câteva  înghițituri cu apă. A fost așezat  într-un  coșuleț să  se odihnească. După  câteva minute a murit. Odihnește-te  în  pace!

Pe parcursul anilor am avut și alți  porumbei voiajori pe care i-am salvat și aceștia  au plecat voioși  de la noi.

Viața are duritățiile ei.

Ieri ne-am mărit familia cu încă un pisoiaș de o tandrețe ieșită din comun. Privește cu interes la porumbelul călător. Se apropia moartea acestuia.

Mediaș, august 2014

Mediaș, intrare în restaurant

În vizită la o familie de prieteni

Oamenii se apropie funcție  de afinitățile dintre ei!

Comunică, discută diverse aspecte de natura politică,  socială, ale traiului de zi cu zi, fac aprecieri și funcție de gradul lor de cultură. 

Am avut plăcerea să ne întâlnim  în cursul zilei de ieri, după  mult timp de când ne-am cunoscut, cu familia unui profesor, membru corespondent al Academiei Române. Discuțiile noastre mi-au umplut sufletul. Schimbul de idei mă  delectează!

Vizita a avut o urmare imediată. Am primit link-ul unui articol cu multe aspecte din viața cetățeanului francez. 

Cititi- l și voi!

https://mariustuca.ro/externe/francezii-isi-parasesc-tara-pentru-ca-nu-mai-recunosc-franta-nu-mai-exista-limite-orice-se-poate-intampla-62138.html

Fac publice unele din aprecierile mele, transmise și prietenilor pe care i-am vizitat. Astea sunt opiniile mele cu referire la articolul, mentionat anterior:

"Excelent articol! Multe dintre idei parcă le-aș fi exprimat sau le-aș fi scris eu.

Cultura franceză îmi  este și  mi-a fost cea mai la îndemână și  cea mai apropiată  sufletului meu vulcanic și sensibil. Cotrobăi online și azi prin Biblioteca Națională a Franței. Am strâns sute de cărți. Îmi  mai trebuie încă  o viață să  le pot citi. Am lucrat cu mulți  francezi până  la nivelul președinției, de toate calitățile. Ne-am apreciat reciproc. Multor oficiali francezi le-am făcut programul și i-am direcționat în  diverse sectoare civile și militare românești. Am avut multe discuții personale. Am amintiri excepționale cu unii dintre ei, un general francez, consilierul lui Chirac pe probleme militare, ambasadori, consuli, prefecți etc.

Din pacate, Franța este o țară ocupată de populațiile fostelor ei colonii. Crima, drogurile, nesiguranța cetățeanului autohton sunt aspecte comune ale vieții sociale franceze. Am remarcat, de multe ori, insecuritatea în formele ei diverse, în diverse locuri și situații. Am bătut la pas Parisul, multe obiective turistice, instituții  de cultură,  ne-am delectat  cu multe aspecte ale cetățeanului, la restaurant, la muzee, în mănăstiri   în castele,  în hoteluri...

În concluzie, cetățeanul autohton francez trăiește, azi, cea mai mare dramă  a lui, bine subliniată în articol.   Ceea ce pătimesc azi, francezii, este și o consecință a colonialismului dur, practicat sute de ani de Franța."

Călimănești, din curtea Mănăstirii, în urmă cu 8-9 ani.