La șase luni după numirea sa în funcție, noul CEO al Microsoft România vorbește într-un interviu pentru Republica.ro despre cum vede impactul digitalizării asupra afacerilor și administrației în ansamblu, dar și despre efectele pozitive în lanț asupra educației, sănătății și serviciilor publice. „O companie care implementează tehnologia în activitatea uzuală are șanse să crească de cel puțin 1.8 ori mai mult decât celelalte", spune el.
În discursul său, Bogdan Putinică pare să rupă ritmul ultimilor directori generali care au condus operațiunile locale ale gigantului tehnologiei. Face mai curând parte din categoria celor care nu au ca principală preocupare diplomația în mesajele pe care le emite, iar planul său, anunțat de la început de mandat- acela de a transforma România în hub regional- îl definește ca game changer.
Bogdan Putinică crede în capacitatea României de „a da naștere" unor noi unicorni tehnologici în viitor (după succesul UiPath), trece prin cloud guvernamental- care a stârnit atât de multe dezbateri- telemedicină, școală online, dar insistă și asupra nevoii de a atrage și cheltui eficient banii din PNRR.
În 17 mai, Bucureștiul găzduiește Microsoft Envision Romania, eveniment la care vor vorbi participanților Bogdan Putinică, Joacim Damgard, noul președinte Microsoft pentru Europa Centrală și de Est, Marcel Boloș - ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, europarlamentarul Victor Negrescu și Anton Rog - General de Brigadă și Director General al Centrului Național Cyberint.
Pe scenă vor urca și reprezentanți ai Agricover, BCR, Bitdefender, FintechOS, Profi Food România, Regina Maria, iar unul dintre cele mai așteptate discursuri este al lui Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Iată câteva dintre cele mai importante declarații ale lui numărului 1 de la Microsoft România, în interviul exclusiv acordat platformei Republica.
- România, din păcate, oricât de dragă și de frumoasă e și ne place de ea, este ultima din Europa când vine vorba de tehnologie.
- Din punct de vedere al IT-ului, noi avem un potențial de țară enorm.
- Noi suntem problem solver nativ, cultural. Ne descurcăm în fața problemelor pe care le aduce viața. În IT-ul modern, cei care găsesc soluții la probleme, ajung departe. Avem o industrie de IT și o capacitate demografică deosebită. Sunt aproape 200.000 de oameni care lucrează în IT.
- Sunt companii care au ales să rămână în Evul Mediu tehnologic, suferind diverse probleme, de la atacuri cibernetice, malware, hard-diskuri criptate, până la reziliență.
- Se discută foarte mult de cloud-ul guvernamental zilele asta. Alegerea e foarte bine făcută acolo, e un sistem hibrid. E un sistem care permite statului român să-și protejeze datele clasificate.
- Avem povești nenumărate cu companii care încep discuțiile de la: Vreau ca serverul să fie sub biroul meu, să aud eu cum face ventilatorul și când se oprește curentul să rămân fără el.
- În pandemie am vrut să mă duc la doctor, să îmi fac analize. Nu am vrut să mă duc fizic, dar am scos telefonul, am dat un click în aplicația de telemedicină și am vorbit cu un doctor, la Regina Maria. A fost foarte bine. N-am mai bătut drumul până în București, n-am mai stat la coadă, n-am mai așteptat la ghișeu. Am făcut prin telefon și am mers. Asta, de exemplu, aș pune-o pe o clădire și le-aș arăta oamenilor să vadă ce se poate. Acest „Reach the impossible, clarify the complexity". De aici trebuie să pleci, de la ce se poate face ca să-ți fie viața mai ușoară.
Interviul pe larg, mai jos:
Cum a venit propunerea de a vă alătura Microsoft pentru prima poziție de pe plan local?
Discuția a fost foarte interesantă. Procesul de recrutare nu a fost nici scurt, nici ușor. Când am început să discutăm, una din primele întrebări a fost “De ce eu?" pentru că aveam totuși un profil accentuat de non-corporatist. Corporația merge pe sisteme, procese, SLA-uri, trimiți azi documentele, primesc răspunsul mâine. La mine lucrurile se întâmplă toate acum. Am discutat foarte mult cu colegii care m-au recrutat pe marginea acestui shift cultural în leadership.
Dar, spre surprinderea mea, ce se vede din interfața comercială cu piața, e vârful icebergului. E un curent în leadership-ul Microsoft acum, care încearcă cumva să normalizeze, să umanizeze dimensiunea enormă a companiei. E o companie enormă dar are totuși o agilitate în sânge, în viteza extremă cu care reacționează. Nu poți să-ți închipui cât de repede se mișcă lucrurile - și pentru noi intern, și pentru piață, în clipa în care ne activăm pe câte un subiect. Ei, ca să poți să faci asta într-un mamut, îți trebuie alt tip de ADN, alte celule, alt sânge.
„România, din păcate, oricât de dragă și de frumoasă e și ne place de ea, este ultima din Europa când vine vorba de tehnologie"
Eu am fost cumva între două lumi, având experiențe din ambele părți. Am petrecut vreo 12 ani în niște corporații, mult mai mici decât Microsoft, dar care oricum, îți dau înțelegerea nevoilor unei corporații. După vreo nouă luni de zile, ne-am convins reciproc, mai mult ei pe mine, că sunt ok. Și în noiembrie, am venit. Viziunea noastră este să ajutăm oamenii să-și atingă potențialul maxim. E ceva ce te obligă și îți aduce foarte multă umilință, dacă poți să înțelegi. Tu ești un facilitator, un ajutător, poate un constructor de viitor. Eu așa mă văd: sunt în slujba lor, practic, a colegilor pe care trebuie să-i ajut să simplifice toată această complexitate și pe care să o pună în piață și în slujba României. Pentru că România, din păcate, oricât de dragă și de frumoasă e, și ne place de ea, este ultima din Europa când vine vorba de tehnologie. Suntem pe locul 27 din 27. Că ne place, că nu ne place, asta e realitatea.
Cum s-a schimbat percepția asupra companiei de la momentul interviurilor și al discuțiilor și până acum, după 6 luni de la numire?
Nu poți să spui nu când te sună o companie ca Microsoft. Sunt trei, patru companii care domină vârful absolut al tehnologiei la nivel mondial. Pentru un român, pentru o poziție de leadership, și pentru ce face Microsoft în România, este extrem de onorant să fii luat în considerare pentru asta. Ce se vede dinăuntru, odată ce treci granița? În interior, Microsoft este o companie de high performance. Nu de performance, ci de high performance. Și, dacă poți să identifici această diferență între high performance și performance, cred că este mediul perfect să excelezi.
Pentru că performanța în jurul bugetului și al targetului, despre care auzi în companii obișnuite, nu se discută în Microsoft. Nu zic că nu este relevant, pentru că este, facem business, dar plecăm de pe un palier în care performanța e considerată obișnuință sau normalitate, și se discută de la performanță în sus. Și eu traduc high performance în impact.
Când faci lucruri, vrei să generezi impact pozitiv, să crești, sa dezvolți, să duci mai departe, să muți țara de pe locul 27. Aspect care e ultra-motivant. Nu știu în câte companii din această țară, să nu zic din lume, ai un rol care este centrat pe impact și ancorat în niște seturi de valori și principii normale ale unei companii.
„Din punct de vedere al IT-ului, noi avem un potențial de țară enorm. Eu văd în 2025 IT-ul la 10% din PIB, PIB care la rândul lui crește"
Vorbim de impact. Una dintre primele declarații pe care le-ați făcut a fost legată de transformarea României într-un hub digital regional. Putem face asta?
E un lucru în care eu cred foarte mult. Mă ajută și experiența, pentru că am peste 20 de ani în IT-ul românesc și simt potențialul acestei țări foarte bine. România în sine este o convergență și o divergență de lucruri foarte mișto care se întâmplă. Respectiv, da, suntem ultimii din Europa, pentru că trăim într-un ev mediu tehnologic de mulți ani. România se digitalizează, se modernizează, cu încetinitorul, lucru pe care îl vedem în toate aspectele vieții sociale, nu doar în IT. Funcționează impecabil să plătești taxele online sau să faci o cerere pentru un cadastru digital, dar în rest, până la autostrăzi și agricultură modernă, știm cu toții că mai avem de tras și mai avem de dezvoltat. Din punct de vedere al IT-ului, noi avem un potențial de țară enorm.
Vorbim de impact. Una dintre primele declarații pe care le-ați făcut a fost legată de transformarea României într-un hub digital regional. Putem face asta?
E un lucru în care eu cred foarte mult. Mă ajută și experiența, pentru că am peste 20 de ani în IT-ul românesc și simt potențialul acestei țări foarte bine. România în sine este o convergență și o divergență de lucruri foarte mișto care se întâmplă. Respectiv, da, suntem ultimii din Europa, pentru că trăim într-un ev mediu tehnologic de mulți ani. România se digitalizează, se modernizează, cu încetinitorul, lucru pe care îl vedem în toate aspectele vieții sociale, nu doar în IT. Funcționează impecabil să plătești taxele online sau să faci o cerere pentru un cadastru digital, dar în rest, până la autostrăzi și agricultură modernă, știm cu toții că mai avem de tras și mai avem de dezvoltat. Din punct de vedere al IT-ului, noi avem un potențial de țară enorm.
Nu e un mit acesta, cu România care are potențial mare?
Nu. Acum 20 de ani, când am intrat eu în IT, și la vremea respectivă, în ‘99, erau deja 9 ani de libertate, de comerț liber, IT-ul în PIB era sub 3%. PIB-ul nostru a crescut și organic, a crescut țara, el s-a umflat natural, dar IT-ul a urmat o curbă de creștere cam de două ori mai rapidă decât România. Și acum suntem undeva pe la 7%, cu creștere în continuare, și ne așteptăm în 2022 să ne apropiem de 8%. Eu văd în 2025 IT-ul la 10% din PIB, PIB care la rândul lui crește. Deci financiar, economic, statistic, numere, dolari, euro, tot, aducem și creștem valoarea acestei țări enorm. Enorm. De ce? În primul rând pentru că avem capital uman.
Programatorii români sunt productivi, eficienți. Pentru un dolar investit, ei pot genera o valoare mai mare decât alte țări. Și cred că, într-o industrie IT perfect globalizată se poate. Tehnologia este într-o poziție care să permită asta, societatea suportă asta. Alegerea de a lucra sau nu cu o țară, cu o companie dintr-o țară sau alta, e facilă, și te duci acolo unde practic primești mai multă valoare pentru costurile pe care le ai.
Mitul că vii în România si plătești puțin a dispărut. Programatorii noștri, inclusiv prin faptul că piața este liberă și globalizată, pot alege să lucreze de acasă pentru o companie de oriunde din lume sau locală, cum suntem noi în România. Avem patru birouri în țară cu aproape două mii de colegi. Suntem al doilea cel mai mare site Microsoft din Europa, aproape de a deveni primul, și lucrul ăsta se întâmplă pentru că putem să producem valoare reală. Oamenii sunt deștepți, știu matematică, știu să gândească.
Sunt creativi. Când eram mai tânăr, aveam o vorbă: sunt român și sunt deștept. Noi suntem „problem solvers" nativ, cultural. Ne descurcăm în fața problemelor pe care le aduce viața. În IT-ul modern, cei care găsesc soluții la probleme, ajung departe.
Avem o industrie de IT și o capacitate demografică deosebită. Sunt aproape 200.000 de oameni care lucrează în IT. Avem o structură a sistemului de educație care ne ajută, comparativ cu alte țări din regiune. 40-43% din absolvenții noștri termină facultăți care ajută în industria IT, noi le spunem STEM, facultăți tehnice. În alte țări, procentul ăsta e pe la 20-25%.
Bogdan Putinică, CEO-ul Microsoft România
Se creează o convergență de factori macro care ajută România din punctul ăsta de vedere. Ultimul loc, 27, pe cât de rușinos e, pe atât de mult vorbește despre potențialul pe care îl avem. Și eu prefer să mă concentrez la asta.
Cum arată hub-ul regional digital?
Sunt mai multe paliere pe care operăm în România. Noi adresăm tehnologia în primul rând. Când vorbim de digitalizare, vorbim de conversia către cloud. Încercăm să luăm o companie, o afacere, o entitate comercială, care lucrează cu tehnologie zi de zi. Toți suntem obișnuiți - Word, Excel, de dimineață până seara. Chestia asta în timp a migrat, a evoluat. Există versiuni tot mai bune, din ce în ce mai moderne, care migrează în cloud. Adică sunt undeva, le accesezi de acolo, le ai acolo. Chestia asta este extrem de relevantă pentru situația prezentă din România, din multe puncte de vedere. Au fost lecții mai mult sau mai puțin ușoare, mai mult sau mai puțin plăcute, pe care le-am văzut întâmplându-se în piață, cu companii care nu au făcut acest salt, această transformare către ce spunem noi cloud. Au ales să rămână în Evul Mediu tehnologic, suferind diverse probleme, de la atacuri cibernetice, de la malware, hard-diskuri criptate, până la un termen pe care l-am învățat de nevoie cu toții zilele astea - reziliență. Rezistența unei companii în fața unor factorii geopolitici care se întâmplă peste noapte.
Noi avem un index digital pe care îl calculăm, în baza mai multor date. Și poți să vezi corelații care îți arată că o companie care e un pic mai digitală, crește de 1,8 ori mai repede decât o companie care nu e digitală. Că o resursă umană care este pregătită digital are un salariu de X ori mai mare decât o resursă care nu e pregătită. Așadar, acest potențial care e acolo, noi îl vedem, nu zboară. Asta e ceea ce ne dă nouă practic inspirația și ambiția pentru acest hub digital.
Cum va funcționa acesta? Suntem un fel de provider de creiere, de soluții?
M-aș îndepărta puțin de imaginea României ca provider de creiere. Acum niște ani, da, toți am început din această poziție, pentru că aveam oameni și avem oameni foarte deștepți. Acești oameni însă sunt folosiți în diverse moduri, de la car sharing la inventarea următorului satelit sau a următoarei tehnologii.
Noi, în România, și prin prisma amprentei pe care o avem cu două mii de persoane care lucrează pentru Microsoft aici, dezvoltăm tehnologii și servim clienți, organizații și regiuni din zona noastră, a Europei, dar și la nivel mondial, pe paliere tehnologice diverse: de la dezvoltare de produse R&D, până la servicii de IT și tot ce face Microsoft în toată lumea. Concentrăm în această sucursală Microsoft România capacitatea de a fi mai mult decât un serviciu comercial care servește o țară. Noi avem un potențial și un reach din ce în ce mai mare, și ca dimensiune, și ca servicii pe care le acoperim. Ăsta este pentru noi hub-ul digital.
„Avem povești nenumărate cu companii care încep discuțiile de la: Vreau ca serverul să fie sub biroul meu"
Cum ar arăta - apropo de digitalizare - o companie cu un minim profil digitalizat?
Păi cred că asta trebuie desenat. Aș avea nevoie de un whiteboard, pentru că soluțiile noastre acoperă industrii diverse și scenarii de utilizare diverse. Și atunci, intersecția dintre ele e cea care creează practic structura. O companie digitală, în primul rând, este o companie care are un grad de mobilitate și de dematerializare a IT-ului extrem. Îți trebuie un telefon, până la urmă, care e poate mai puternic decât un calculator de acum niște ani. Dar hai să zicem, dacă ai un laptop și acces la internet, asta este. Ce înseamnă asta?
Că restul, ce e în spate și care ție îți permite să funcționezi, este în grija și în responsabilitatea celui care se pricepe la asta. Avem povești nenumărate cu companii care încep discuțiile de la: Vreau ca serverul să fie sub biroul meu, să aud eu cum face ventilatorul și când se oprește curentul să rămân fără el. Dar avem - și e suficient doar să te uiți peste granițele imediat din apropierea României - avem scenarii în care acest server de sub birou nu te ajută, ci, din contră, devine o problemă și te încurcă.
Apoi, o companie digitală ar trebui să aibă angajați digitali. Aici România mai are mult de lucru pentru că tehnologia, din păcate, este folosită parțial, incomplet. Sunt pături întregi de populație care încă funcționează cu foi, cu hârtii, cu referate.
Dar aceste pături întregi de oameni au acces la Facebook, de pildă.
Cu acces la Facebook, Instagram, Tik-Tok și așa mai departe. Mă uitam la copiii mei pentru că există această discuție continuă despre accesul la tehnologie pentru copii. Cât să-i lași, o oră, două, trei pe zi, cum e mai bine? Dacă ne îndepărtăm un pic și ne uităm de departe la subiect, acești copii vor fi adulți peste niște ani, într-o societate ultra-tehnologizată. Skill-urile acestea sunt ceea ce li se va cere în viață, în acel moment în istoria lor. Nouă ni se cerea, de exemplu, capacitatea de memorare. Acesta era principalul standard prin care erai evaluat la liceu, la facultate, și așa mai departe. Lor, probabil că viața le va cere digitalizare, le va cere creativitate, le va cere mobilitate extremă.
Și cel mai bun exemplu e ce s-a întâmplat în pandemie, când o parte din structura socială s-a cam desfăcut. Am devenit toți brusc remote și am interacționat prin aceste lupe ale digitalizării, ale remote-ului, încercând să funcționăm. Să faci business, să discuți cu clienții, să ajungi la ei. Avem un studiu real de caz din România, un furnizor de servicii medicale care brusc nu mai avea pacienți în cabinete și, în decurs de numai câteva luni, a devenit digital. Telemedicina. Nu e doar așa o etichetă, e modul în care îți faci business-ul, modul în care angajații tăi lucrează.
Spuneți că există business-uri unde administratorii lor vor să aibă serverul sub birou. Vrea România să aibă serverul sub birou încă?
Da, de departe. Suntem într-o perioadă de fierbere și de efervescență constructivă din acest punct de vedere. România, la fel ca și alte țări din Europa, a lansat această inițiativă strategică: PNRR, Planul Național de Reziliență și Dezvoltare, care pe zona de IT și digitalizare alocă niște miliarde. Ce faci cu niște miliarde în România? Păi poți face multe. Multe din inițiativele acestea de modernizare bazate pe IT sunt, în realitate, reforme. Reformele în România în sine sunt grele, pentru că rezistența la schimbare în țara asta e enormă. Dar, PNRR vine și cu o situație de genul “carrot and the stick": Trebuie sa faci, altfel vei pierde niste miliarde din nou!
Ceea ce îmi dă mie încredere și convingere e că oamenii politici par că înțeleg acest Event Horizon, (pentru fanii de science fiction, ceea ce se întâmplă o dată în viață).
PNRR-ul acesta nu vine de două ori pe an. Și el cred ca ar trebui valorizat pentru România din toate puterile. Probabil că unele lucruri nu ne vor ieși, că nu vom putea să le facem ca țară. Cele pe care le vom face însă, vor fi de impact pentru că reformează.
Se discută mult despre cloud-ul guvernamental, care ar fi soluția ideală, ce trebuie să luăm de la alții și ce nu trebuie?
Alegerea e foarte bine făcută acolo, e un sistem hibrid care permite companiilor și mediului public să-și digitalizeze procesele. În sine, această interfață a țării cu cetățeanul, odată digitalizată e genială, scalează, poate fi refolosită. Se vorbește de identificator de cetățean, datele astea digitale cărate prin tot felul de sisteme și servicii. La ADR, de exemplu, s-a publicat de curând un ghid al serviciilor statului român, unde au fost identificate intre 1300-2300 de astfel de servicii. Și, concluzionând, inclusiv acest cloud guvernamental despre care se discută urmează să fie interfațat cu tehnologii din mediul privat. Ceea ce ar permite țării să beneficieze de „the best of both worlds", sisteme protejate, securizate, controlate de statul român, care aduc cetățeanului și companiilor atât infrastructură tehnologică, cât și servicii tehnologice, ceea ce, de exemplu, companiile private pun în cloud-urile lor.
Sunt țări în Europa care au ales diferit de acest sistem hibrid și care acum suferă și o iau de la capăt. Și sunt experiențe, cred că binecunoscute celor care implementează astfel de arhitecturi și de decizii, și sisteme care funcționează impecabil, care duc greul, care acum, de exemplu, sunt folosite în Ucraina ca să țină o țară în picioare.
Estonia ce soluție a adoptat?
Estonia nu este un pionier, este un stat vizionar. Estonia a înțeles imediat și demult că tehnologia poate să ajute. Fac o trimitere la acel index de care am amintit. Există o corelație simplă între nivelul de digitalizare de adâncime a tehnologiei într-o țară și bunăstarea de acolo. Nivelul salarial, nivelul de trai, nivelul de putere financiară a companiilor sunt legate direct. Estonia a înțeles acest lucru și de la bun început, când s-au înhămat la acest drum tehnologic, pentru că și ei, ca și noi, tot din Evul Mediu veneau. Au făcut pașii corecți. Au avut commitment la nivel de țară, au început cu cărămizile mici corecte, și-au structurat datele, au făcut mici proiecte de infrastructură care după aceea au fost folosite în alte proiecte de infrastructură și așa mai departe. Și ei gândesc digital. Ca și companie, ca și cetățean, statul interacționează cu tine digital sau își dorește asta.
România și-a structurat datele?
Nu. Cred că discuția despre structurarea datelor de abia a început și este și un pic filozofică, și un pic științifică, și un pic intangibilă. Ce înseamnă să structurezi datele? Aceste procese de bază într-o infrastructură și într-o arhitectură de IT, de tehnologie, pleacă de la specialiști. Și aici cred că provocarea reală a mediului public este să pună specialiștii la masă. Să mute discuția din zona politică la experți. Iar experții în aceste tehnologii sunt mai mult în mediul privat. Asta e realitatea, pentru că acolo sunt și salariile cele mai mari, și pragmatism, și eficiență. Și cred că din acest punct de vedere România a început și va avea foarte mult de câștigat dacă ducem mai departe sănătos acest parteneriat public-privat, prin care companiile private, sectorul tehnologic privat, contribuie cu knowledge-ul pe care îl au. Și, din punctul nostru de vedere, ca lider de piață, acest knowledge e masiv. Și noi îl aducem, îl oferim și îl punem la dispoziție pentru a construi un proces bun de decizie și de construcție a acestor pași tehnologici.
Eu văd parteneriatul public-privat în acest moment generând progres, pe nenumărate paliere, unde contribuim, unde vin specialiști, unde punem umărul și creștem. Eu cred foarte mult în potențialul României prin educație. Noi nu putem să îl atingem altfel, pentru că nu suntem acum o țară bogată peste care să se prăbușească investiții de miliarde de euro peste noapte. Nu suntem Germania, nu o să fim niciodată. Accesul la capital pentru noi e altfel, e mai dificil. Unde cred că scalează foarte mult aceste eforturi, e în educație, unde investind cu cap poți genera un impact foarte, foarte, mare. Și noi suntem acolo. Eu cred foarte mult în asta. Cred în sectorul privat de IT din România. Cred în start-up-urile de aici, care sunt o flacără incredibilă.
Și Microsoft, înțeleg că are niște programe speciale în acest sens
N-am fi noi dacă nu am pune umărul acolo. Auzi vorbind de educație, dar educația înseamnă mai mult decât să te învăț să folosești un calculator, să programezi și să folosești tehnologiile noastre. Educația înseamnă să te ajut ca om, dar și ca și companie să crești. Facem parte din povestea frumoasă a celor de la UiPath, a celor de la FintechOS. Avem cred că peste 100 de startup-uri de care avem grijă. În sensul că avem grijă să le creștem, nu doar să zicem: Ok, uite, ia un Office pe gratis și nu plătești licența.
Asta e ce povesteam la început. Impact. Cum poate o companie ca Microsoft să ajute un startup? Poate să-l ajute, să îl tragă așa de mânuță, pe niște paliere de creștere, pe care ar putea să le atingă organic în 5-10 ani. Dacă pot să-l ajut să facă asta în 6 luni, îți dai seama ce contribuție mare am acolo? Eu vin din zona asta de startup, am făcut un startup acum 22 de ani. Știu cum e când ești mic și nu te bagă nimeni în seamă. Iar când ești mic în România, e și mai greu.
Vedem viitorul unicorn în mai mulți ani?
Da, clar. Pe radar sunt companii care se apropie și cred că au potențial. Cred că în următorii doi ani de zile o să mai vedem unul. Sigur. Lucrăm foarte aproape cu ei și eu văd un potențial atât de creștere din asta logaritmică, cât si de disruption. În sectorul de inovație, de startup-uri românesc sunt niște oameni extraordinari, niște inițiative foarte, foarte tari. Nu vorbim doar de o aplicație cum să plantăm roșiile pe telefon, ci de lucruri care chiar schimbă viața oamenilor. De exemplu, tehnologii care ajută nevăzătorii să vadă din nou. Suntem aici pentru a face tot ceea ce putem să ajutăm startup-urile. Asta face parte din rolul de facilitator și de servant al societății pe care noi trebuie să îl jucăm în țara asta.
Vorbeam de PNRR. Cum se vede, cum ar trebui să vadă România după PNRR, din mai multe puncte de vedere? De exemplu, autostrăzile cum ar trebui să fie, dacă ne raportăm la tehnologie?
Una din chestiile în care eu personal cred foarte mult și care mi-au format viața și cariera, este capacitatea de a traduce o strategie în execuție. Execuția, după părerea mea, e legătura între un plan bine făcut, o strategie bine făcută și realitatea cinică a vieții. O să vedem cum o să fie România după PNRR. Pentru că noi nu avem o istorie bună și nicio cultură bună în ceea ce privește execuția. Și e suficient să te uiți la acele puține sectoare din societatea românească care merg bine, de care noi suntem mândri. De exemplu, serviciile de urgență.
Întrebarea era dacă pot să mă aștept sau pot să-mi imaginez o autostradă cu fibră pe toată lungimea, cu internet 5G în următorii ani, cu integrări de acest fel. Cu date care să fie culese în timp real, cu lumini inteligente.
Cred că visătorii, la fel ca și leneșii, fac parte din progresul social, pe care noi îl vedem cultural și istoric. Cred că pentru noi ar fi genial dacă am face ce ne propunem în PNRR. Aș zice chiar așa, poate cu generozitate, și jumătate dacă am face din el, tot ar fi extraordinar. Din păcate, realitatea bate filmul în România. Schimbările sunt statu-quo-ul cu care trebuie să operăm. Schimbările macro, politice, de direcție, de viziune, de culoare, de focus și așa mai departe, care nu ar reprezenta nicio problemă dacă n-ar genera fracturi. Aceste schimbări nu urmăresc un drum mare. Să zicem că mergem toți în direcția aia, în felul nostru, dar în direcția aia. Noi, după trei luni, ne schimbăm părerea și nu mai vrem o autostradă de la mare până la unguri, vrem o autostradă de la mare până la Iași. Care nu poate fi făcută, pentru că de la Buzău până la Vaslui avem alt drum de făcut, și tot așa. Schimbările sunt bune atunci când te duc în față.
Marile proiecte ale României care sunt în PNRR, care urmează să fie făcute, sunt despre țară, sunt schimbări la nivel macro. Când se schimbă eșalonul unu cu eșalonul 12, eșalonul trei trebuie să continue să meargă în aceeași direcție și să genereze implicit progres. Acum noi avem fracturi. E ca atunci când iarna, ai mașina rece. Pornești motorul, îl încălzești, îl oprești, se răcește, o iei iarăși, și de multe ori o iei chiar de la zero. Și asta se vede. Se vede și în tehnologie, se vede și în PNRR.
Reformulez și restrâng întrebarea. Cum ar arăta România digitalizată la modul ideal?
Ideal pentru mine, mi-aș dori să interacționez cu statul într-un mod digital. Într-un mod digital înseamnă rapid, confortabil, de unde vreau eu, nu de unde vrea statul, înseamnă integrat. Statul știe CNP-ul meu, nu trebuie să-i aduc copie după buletin. Nu îmi plac chestiile astea. Ai acolo un sistem, dă click-click de două ori. Doar asta dacă și-ar dori cineva să facă asta pentru țară, să elimine copiile după documentele deja emise de statul român, ar fi genial. Și pus un pic în slujba cetățeanului, în slujba omului.
În pandemie am vrut să mă duc la doctor, să îmi fac analize. Nu am vrut să mă duc fizic, dar am scos telefonul, am dat un click în aplicația de telemedicină și am vorbit cu un doctor, la Regina Maria. A fost foarte bine. N-am mai bătut drumul până în București, n-am mai stat la coadă, n-am mai așteptat la ghișeu. Am făcut prin telefon și am mers. Asta, de exemplu, aș pune-o pe o clădire și le-aș arăta oamenilor să vadă ce se poate. Acest „Reach the impossible, clarify the complexity". De aici trebuie să pleci, de la ce se poate face ca să-ți fie viața mai ușoară.
Este un experiment frumos din zona sanitar-medicală. Dar în educație?
Eu am doi copii, două fetițe. În pandemie au învățat acasă. La început, văzută prin ochii adultului, a fost o experiență imperfectă. Oamenii s-au dat peste cap, au încercat, au învățat. Învățătorii, profesorii, toți, peste noapte. N-avem programe, nu știm, nu ne lasă inspectoratul, ciufuleală românească, totul s-a făcut în ultima zi. Greu, greu, greu. Cum faci saltul ăsta din educația la clasă, fizic, cu care am crescut și asta știm să facem? Să înveți un copil, să-l inspiri, să-l educi prin ecranul unui calculator. Noi am pus umărul puternic la lucrul asta. Anul trecut, de exemplu, Microsoft a pregătit peste o sută de mii de profesori pe toate palierele sistemului educațional pentru tehnologie. Poți să zici că e o cifră mare, dar în realitate e o cifră minusculă față de ce am avea nevoie. Toate ramurile au nevoie de tehnologie. Am pus umărul și am învățat, am ajutat. Cu Ministerul Educației lucrăm foarte strâns și ajutăm la dezvoltarea de programe digitale, de curriculă digitală, care să faciliteze și actul de educație, și felul în care se face el, și nevoile prezente. Dar e o călătorie.
Închipuie-ți cum e asta în mediul rural, când învățătorul vine la școală cu bicicleta, iar copiii au de ales între a merge cu animalele la câmp sau a veni la școală să numere până la 10.
Și ce soluții sunt?
Unele din soluții există, s-au făcut. E adevărat că ele au fost reacții la realitate. S-au distribuit tablete în toată țara. Ce am făcut cu ele? Păi stăm pe YouTube. După ce distribui tablete, trebuie să dai și un minim de infrastructură profesorului. Să facă el acolo o poză, cu două semne și un plus, și să le arate copiilor. El nu se pricepe la asta. Au încercat. Bunăvoința a fost. Oamenii au încercat, sunt român și sunt deștept, ne vom descurca cumva. Dar aici aș face un pas înapoi și aș zice: din poziția de țară săracă, dar bogată, ultima din Europa, dar care totuși investește în IT destul de mult. Unde e viziunea forțelor de decizie din această țară care să zică: Hai să gândim, hai să sunăm 20 de companii din industrie care sunt lideri în educație digitală. Mă întrebai de Estonia. În două săptămâni a avut platformă digitală de educație pentru toată țara.
Întrebarea care se pune e alta. Știm ce să facem pentru următoarea criză de orice fel?
Pandemia a adus o schimbare în modul în care interacționăm cu oamenii. Acum suntem obișnuiți să stăm online, să vorbim pe laptop sau pe telefon. Lucrăm într-un mod digital. Noi spunem hibrid, acum s-a mai terminat cu Covidul. Ce am observat noi, din analizele pe care le avem, este că 70%, poate 80% din colegi și din oameni, din membrii societății, apreciază interacțiunea față în față. Apreciază și interacțiunea la distanță, pentru că își doresc flexibilitatea pe care o aduce asta, în raporturile de muncă, în raporturile sociale. Deci cred că viața noastră nu va mai fi la fel. Nu are cum să fie la fel. O să fie acest hibrid mai mult ca sigur, într-o formulă sau alta, specifică fiecăruia.
Adică am reușit să capitalizăm măcar puțin?
Am capitalizat cred că puțin mai mult. Vreau să-mi aleg cuvintele cu grijă, pentru că aici e vorba despre lecții. Noi, de multe ori, odată ce trece primejdia rea, scoatem grătarele și bericica. Și asta e viața bună. Nu știu să spun dacă noi ca și țară ne-am învățat lecțiile, dar pot să spun cu siguranță că mediul economic și-a învățat lecțiile. Pentru că acele companii care au fost puse pe butuci și au rezistat, inclusiv prin tehnologie, au învățat lecții care nu mai pleacă. Pentru că au fost învățate „the hard way", au fost învățate cu sacrificii, cu stres, peste noapte, cu urcat Everestul fără mască de oxigen. În alte zone ale societății, cred că există un risc real de a cădea în același confort călduț ca înainte de pandemie. De ce nu? Pentru că se poate și pentru că așa știm, pentru că schimbarea e grea, pentru că nu ne place schimbarea. Eu m-aș bucura să rămânem cu gustul lucrurilor bune, care au putut fi făcute altfel și care ne-au ajutat. De exemplu, experiența asta cu telemedicina. Acum, s-au scos vizitele virtuale la medici. De ce?
S-au scos pentru că nu e pregătită legislația.
Dar până acum s-au făcut.
Da, pentru că a fost stare de alertă.
Starea de alertă a durat doi ani de zile. Este discutabil dacă nu cumva este destul timp ca să pui la punct legislația. Oamenii au făcut servicii medicale digitale în perioada pandemiei în beneficiul tuturor. Până la urmă, nu a beneficiat compania, ci clientul final, omul, cetățeanul. Poziția de servant te obligă la anumite decizii. Tu, ca stat, ca jucător de tehnologie comercială în sectorul public, trebuie să înțelegi că ești în slujba lor, a oamenilor, nu invers. Nu tu trebuie să zici: Nu se mai fac consultații. Lasă-l pe om să zică: Nu mai vreau pe telefon, că nu îmi place. Vreau să mă duc cu flori la doctoriță. Du-te cu flori la doctoriță. Nu eu, ca stat, îți pun ție piedică. Din contră, eu te ajut, îți fac viața mai ușoară. Aici e greu, cu execuția. Execuția dă cu virgulă.
Eu cred că noi, cultural, suferim de cutuma merge și așa. Suferim de cutuma “Dacă merge într-un fel sau altul, nu schimba nimic". Nu ne interesează să provocăm status quo-ul în niciun fel, nici în bine, nici în rău. Cred că suferim mult de sindromul tăiatului frunzei la câini. Situații călduțe și confortabile, job-uri lejere și liniștite. Ce nu ne dăm seama este că acest status quo confortabil, nu este pentru totdeauna. Schimbarea face parte din realitatea vieții, nu jobul călduț, ușurel. Schimbarea se poate întâmpla fie ca o lebădă neagră, respectiv vine un cataclism, un Covid, fie pentru că se trezește competiția și face o mișcare pentru care nu ești pregătit, fie, pur și simplu, pentru că viața se schimbă și tu nu ești gata. Și e suficient să te uiți, de exemplu, la felul în care generațiile mai în vârstă interacționează cu 2022.
Learning tool-ul e un aspect pe care noi îl trăim în fiecare zi, în Microsoft. Este cultura noastră de companie. Evident că nu le știi pe toate, dar noi evoluăm și învățăm prin tehnologie, iar tehnologia ne aduce în tot felul de direcții, continuu. Inclusiv pe noi, inclusiv pe clienții noștri. Cred că, până la urmă, relevanța noastră ca membru al societății reiese din cât de bun ești la ceea ce trebuie să faci în acel moment din timp, în acel moment din societate, în acel moment din viața ta. Nu la ce crezi tu că ești bun, nu la faptul că tu știi să faci foarte bine clătite. Ok, și clătitele mele fac salariul minim pe economie, dar dacă aș fi învățat să fac un upload pe YouTube, vorbeam de 1.000, 2.000, 3.000 de euro, cine știe.
Trece acest tren al vieții pe lângă tine. Sigur că trebuie să-ți petreci o jumătate de oră pe zi învățând o chestie nouă din când în când, în funcție de ce îți trebuie. Ce mi-aș dori să înțeleagă, inclusiv copiii mei, care odată ce devin foarte buni la niște chestii, intră într-o zonă de confort, e că mâine realitatea pe care o vei trăi va fi alta. Și trebuie să stai cu ochii deschiși și să cauți inspirația, să cauți lucrurile care ți se potrivesc, să cauți lucrurile la care ești bun. Și acolo să începi și să încerci să te duci către excelență. Teoria lucrului bine făcut pe care o vedem în anumite țări din Europa, la noi este teoria lui merge și așa. Hai că mai pun o bandă de scotch și mai ține șase luni. Poate generațiile viitoare se vor concentra pe asta cu mai mult focus. Pentru că dacă pui energie și timp și lași un lucru bine făcut, asta înseamnă evoluție. Iar asta ne-ar ajuta pe toți, și pe noi ca indivizi, dar și ca țară.
