Salariu, Pensie, Taxa de solidaritate. Obsesii de popor sărac cu duhul

Taxa pe prostie....

Pe când taxa pe hoție?

​Salariu, Pensie, Taxa de solidaritate. Salariu, Pensie, Taxa de solidaritate. Ți se pare că-i eroare? Nu. Așa dansează neobosit mediile: politice, online și televiziunile. Așa sunt ținuți în corzi funcționarii de la stat, pensionarii și restul. Restul lumii, prostite că nu i se dă. Politicienii cinici își trag avantaje și bagă refrenul: luăm de la ăia bogați cu banii și vă dăm vouă, săracii cu duhul. Tropăim într-un joc vicios național: Salariu, Pensie, Taxa de solidaritate.

Salariu, Pensie, Taxa de solidaritate. Deci, țaca țaca cresc salariile, țaca țaca scad pensiile. Politicienii sunt cinici: ca să dăm la popor de mâncare dăm taxa de solidaritate! Tocmai marele Ciolacu face din taxa de solidaritate o cruce de Isus. Băi, asta e viața mea! Iau de la bogați dau la săraci.

Deci, Ciolacu și ai lui, televiziunile, blogurile și alte sminteli de astea au o masă de manevră de cel puțin vreun milion jumătate de români - salariații la stat.
Plus încă vreo 5 milioane de români - pensionari.
La asta se adaugă sărăcimea de la orașe și sate. (Cifrele sunt aproximative. Statisticile sunt moarte de foame și ele. Nu-s exacte)

Mediile de toate felurile - politice, online și tradiționale - transformă românii aceștia în niște obiecte folosite și îndobitocite. Li se promit tot mai multe pomeni, colive.

EFECT?

Ieri li se promite 10% la tot poporul, astăzi ei merg la supermarket să cumpere mai mult.
Funcționarii nu mai urmăresc facerea de bine, ci oportunități legislative de a ieși la pensie. Judecători, procurori, polițiști, primari, parlamentari apără cu sângele lor legislația făcută cu dedicație. Nu împușcă hoția, ci împușcă pensia. Politicienii și ei își fac privilegii și apoi urlă că li se cuvin.
Pe creierul fiecăruia dintre noi e obsesia banului.
Țara asta moartă are încrustat pe inimă unicul refren: Salariu, Pensie, Taxa de solidaritate.

Este îngropată regula la îndemână care spune că orice mărire de pensie, de salariu ridică inflația și aruncă în aer prețurile. Dece-i îngropată? Că deranjează ideea. Că strică imaginea guralivilor de serviciu.

Creierul acestui experiment național este denaturat:
Salariul și pensia nu mai sunt văzute ca o formă de retribuire/recompensă în urma unui serviciu, ci ca recompensă pentru poziția ocupată. Sunt acolo, cu pile și diplome false, nu mă pricep la nimic, nu contează, vreau salariu și pensie.

Și ca să nu rămână repetenți, politicienii ce fac?
Reinventează japca pe multinaționale, pe firme. Băi, hămesiților dați bă bani la săraci. Uite-l pe Dragnea blocând acum câtva timp economia, când ea mergea pe umerii privaților și multinaționalelor. Uite-l pe Ciolacu și nesărații lui subordonați PNL-iști punând iar pe tapet taxa de solidaritate. Tot hoții de la multinaționale-s de vină. Cultura financiară este ZERO.

Taxa de solidaritate într-o țară moartă numită România nu dă nimic la săraci. Nu-s investiții, politicienii nu ajung la investiții, politicienii nu se pricep la investiții. Politicienii, funcționarii, paraziții își fac “anvelope" pentru noi tunuri.

INVESTIȚII nu-i refrenul favorit al nimănui. Politicienii ar face investiții dacă ar ști să fure mai bine. Ori, nu știu. Nici autostrăzi nu ies, nici iarba nu crește că nu-s idei. idei bune cum să furi.

Cultura financiară e zero. Prim miniștrii se laudă cu creșteri economice, cu economia care duduie. Avem statistici cu creșterile "pe consum". Dar nu avem statistici cu milioanele de căutători în gunoaie. La acești săraci n-ajung salarii, pensii, nici taxe de solidaritate.
Sunt singurii cu adevărat rupți în fund și morți de foame. Iar ei din această ecuație n-au cum să iasă. Când cauți în gunoaie oricât de prost ai fi vine o nouă zi de căutat în gunoaie. Filmul prost în care ești nu-ți dă speranțe.

Noi, restul, tot mai săraci cu duhul, avem mari speranțe: salarii, pensii, taxa de solidaritate. Fugim la hypermarket cheltuind în avans 10% din promisiuni.

Guvernanți, nu mai umblați cu cioara vopsită! M-am saturat sa vă văd și sa vă ascult de 32 ani. La pensie, tovarăși!

O cronică interesantă !

Cronică de teatru. O lume în care toți umblă cu cioara vopsită

La data de 21 mai 1943, marele poet și important gazetar Tudor Arghezi publica o tabletă intitulată Caragialismul. Citez aici din ea doar câteva fragmente. “De la un timp, s-a introdus în vocabular cioară vopsită care indică în politică și relații spiritul diplomatic cu pungășie, două valori pentru analiza populară egale. E fostul șahăr-mahăr dintr-un limbaj mai vechi, echilibrul pe două luntri sau frăția cu dracul până la trecerea punții, formule relevând de momentele istorice și de un optimism tradițional". Și mai departe: “Caragialismul despre care un critic spunea că nu mai e actual, gândirea caragialistă și stilul caragialist sunt în floare , nedespărțile ... niciodată de tot".

Ajunge să recapitulăm ceea ce s-a întâmplat în România din septembrie încoace și vedem de cât șahăr-mahăr s-au slujit toate partidele parlamentare, cât caragialism a marcat comportamentul șefilor lor și –hélas!- chiar și pe acela al președintelui țării căruia foarte puțin i-a păsat de ceea ce permite sau nu Constituțiunea. Care de mult timp nu mai e sfântă. Cu toții au recurs la echilibrul pe două luntri, nici unul nu a refuzat să se facă frate cu dracul, iar o politiciană cu veleități și de Zoe, și de damă voalată, și rârâită, și antipatică ne-a explicat, luându-ne de fraieri, adică drept cetățeni turmentați, că alianța contra-naturii făcută de partidul ei ar dovedi maturitatea politică a acestuia. Și atunci cum oare să nu se impună reintroducerea în repertorii a capodoperei caragialiene O scrisoare pierdută, cum oare să nu privești cu luare-aminte ceea ce se întâmplă în ritm îndrăcit pe scenă, cum Dumnezeu să nu râzi cu lacrimi atât pe replică cât și pe ceea ce aduce nou viziunea regizorală din cea mai recentă montarea a piesei? Cea de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, propusă acolo de regizorul Alexandru Mâzgăreanu, de scenografa Andreea Săndulescu, de light designerul Daniel Klinger și de o excelentă și foarte bine sudată echipă actoricească? Cu atât mai mult cu cât numai râsul ne mai rămâne. Sau, mai exact spus, râsu-plânsu.

Nu știu cât adevăr era în zicerea care ni se repeta obsesiv în anii de școală, zicere în conformitate cu care, în momentul în care capodopera caragialeană ar fi fost reprezentată în Japonia, spectatorii de atunci au crezut că ar fi vorba despre o piesă contemporană a cărei acțiune s-ar petrece în propria lor țară, dar sunt mai mult ca sigur că Scrisoarea pierdută a fost și va rămâne cea mai bună piesă politică ce s-a scris vreodată pe plaiurile mioritice. Aceasta indiferent de câte libertăți în raport cu textul își va asuma fiecare nouă montare.

Spectacolul de la Piatra Neamț este foarte bine cumpănit la capitolul libertăți și actualizări de suprafață. Nu face exces de ele. Alexandru Mâzgăreanu mută acțiunea piesei în zilele noastre, îl înscrie pe domn Nae Cațavencu în partidul AUR, în celebra secvență a adunării electorale îl aduce însoțit de steagul dacic și de trei folcloriste gata oricând să se producă. Le interpretează Gina Gulai, Maria Hibovski și Cătălina Eșanu. Ele fiind suplinitoarele lui Ionescu, Popescu și ale dăscălimii. Scena are, trebuie să o recunoaștem, un haz nebun. La fel cum are și secvența finală a sărbătoririi victoriei în alegeri a candidatului partidului organizator al scrutinului, neicușorul Agamemnon Dandanache.

Alexandru Mâzgăreanu rezistă inteligent tentației de a înlocui bilețelul scris de mână de conul Zaharia Trahanache cu sms-uri, nu face apel la telefoane mobile. Iată însă că instrumentul cu care atât prefectul județului cât și coana Joițica (îmbrăcată în roz și negru) ar vrea să îi facă felul șantajistului este o drujbă. Al cărui zgomot se aude încă de la începutul spectacolului. Victoria tehnologiei! Altele mi se par a fi însă libertățile mai importante și mai pline de miez pe care și le asumă față de textul lui Moș Virgulă regizorul .Care, după părerea mea, semnează acum cel mai bun spectacol de comedie din carieră. Zaharia Trahanache, altminteri un personaj deloc zaharisit, și ticălos, și etern pe fază, și înzestrat cu o vitalitate de prâsnel, și care aplică mai întâi asupra propriei persoane îndemnul Ai puțintică răbdare! , cu totul remarcabil interpretat de Tudor Tăbăcaru, și domn Nae Cațavencu , policrom jucat de Daniel Beșleagă rămân oameni de o anumită vârstă.

Citeste continuarea pe Contributors.ro

Mă bucur

Miros de trandafiri.

Căutați casa la țară, ieftină? Înscrieți-vă în grupul Facebook:

ttps://www.facebook.com/groups/1118660925161789/?ref=share

😁😅😆

Al treilea război mondial

Noile tipuri de rachete sunt pregătite.

Atenție,  se trage din toate părțile! Rachetistii si-au pregătit muniția.  Frica, monoglatamatul de sodiu, virușii cu mutanții lor, alfa, beta, omega, delta.. și  câte or mai fi litere în alfabetul grecesc. Trăgătorii de elită stau la post.  Seringile sunt pregătite cu trotil.  Își păstrează costumele de astronauți. Își țin armele la vedere. 

S-a murit pe capete! Îmi spune unul care a trecut la cele sfinte: după  primul glonte a căzut, tensiunea arterială  8 cu 4. Declara că, Dumnezeu mie martor, nu fusese bolnav niciodată. 

Televiziunilea și-au mobilizat regimentele de urlători. Aceleași fețe, acum buhăite.  Urlă, Urlă. Se simt trădați.  Ei care și-au  tras gloanțe în corp, acum să intre în magazine cu cei 60% care nu  au vrut să  mănânce ciuperci otrăvite.

Arafații, ciolacii, câcii sunt la putere. De sărbători dau cu lingurița libertate. 

Muniția  de război  este pregătită, măști pentru gaze, zeci de milioane, puști (seringi) cu nemiluita. Trăgătorii  de elită au fost la cursuri de specializare.  S-a pompat mari sume de bani în ei. Aud ca li se vor mări salarile din nou. Armata regulată  nu mai este bună. Rezerviștii pot sa sucombe. Ei nu mai sunt de folos.

A apărut o nouă  armată.  Trăgători de elită, cu armament obișnuit. Trotilul este nou. Monoglatamat de sodiu, antiviruși,  anticorpi monoclonali. 

Atenție ce cumpărați  din magazine! Citiți  bine etichetele! Se vinde trotil la pungă. 

Războiul continuă!

Sărbători fericite!

Amintiri,

Fiecare obiect din imagine are o poveste specifică. Cea mai interesantă este a tabloului. Cumpărat de la un pictor irakian, Bagdad, Irak, hotel Al Rashid,1994, după primul război  din anii '90 când armata americană s-a oprit la 50 km de Bagdad. Din acest hotel s-au transmis reportaje video și audio pe întreg mapamondul, în direct, din timpul războiului.

Sărbători fericite!

Imaginile mele, 2021.