vineri, 23 aprilie 2021
O lege nescrisă dar folosită de mulți oameni.
Cine are informația deține puterea, poate preveni războiul, își făurește un drum în viață mult mai ușor.
Publicitate gratuită pentru un producător român!
Oricine are ceva fonduri si teren poate să-și vadă visul cu ochii! Casa familiei lui.
APEL SOS DRAMATIC DIN ISRAEL: Suntem închiși! Suntem întemnițați precum șobolanii, în vederea unei experiențe sociale. Mâine va fi rândul vostru, al tuturora!
joi, 22 aprilie 2021
O oază de liniște ca pe vremea bunicilor
O femeie, un business de succes
Cifră de afaceri (2020): >1 mld. euro • Număr de angajaţi: 3.600
Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie:
Am deprins nu o singură lecţie importantă din criza sanitară, ci mai multe: că în perioadele de criză este nevoie de «caring leaders» care să fie flexibili, adaptabili, open-minded, gata să se schimbe, dar să şi rămână aproape de oameni, având grijă de moralul lor şi păstrând echipa motivată; că empatia, transparenţa, flexibilitatea, dar şi asumarea responsabilităţii sunt foarte importante atât la nivel personal, cât şi la nivel de echipă; şi că în vremurile de criză este mai important ca niciodată să fim aproape de oameni şi să le demonstrăm că, prin angajamentele luate faţă de ei, orice provocare poate fi depăşită.
Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:
La nivel de business, decizia de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni ale Telekom Romania Communications SA reprezintă, cu siguranţă highlightul decizional al ultimului an. Pe de altă parte, cea mai importantă decizie la nivel personal a fost să-mi protejez echipa, trecând foarte repede la munca remote şi evitând şomajul tehnic.
Work from home sau de la birou?
Am trecut încă de la începutul pandemiei în modul de lucru remote, iar azi în continuare 85% din angajaţii Orange lucrează cu succes de acasă. Modul remote s-a dovedit eficient, asigură flexibilitate şi răspunde nevoilor majorităţii colegilor. Dar, pentru că sunt multe componente din viaţa profesională care în online s-au dovedit greu încercate, soluţia de viitor va fi un hibrid între remote work şi office work. Cuvintele cheie vor fi, în acest caz, calibrare, agilitate şi flexibilitate, căci vom testa acest mod de lucru şi îl vom adapta permanent.
Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:
Am motivat colegii folosindu-ne de comunicare, cu ajutorul căreia am descoperit noi oportunităţi de spaţii de lucru online, de colaborare, inovare, de socializare şi de menţinere a sentimentului de apartenenţă la un grup de oameni ce împărtăşesc valori comune şi găsesc scop în munca lor. Am dialogat mereu deschis cu oamenii din echipă, le-am asigurat un echilibru între viaţa personală şi cea profesională, program flexibil, muncă la distanţă sau în format hibrid, şi i-am învestit cu autonomie, respect şi încredere în acţiunile şi deciziile de business pe care le iau.
Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:
Fără niciun dubiu, familia este locul în care reuşesc să mă încarc cu energie. Şi aş extinde noţiunea de „acasă”, incluzând în ea nu doar familia şi spaţiul fizic, construit, care le înconjoară. Ci şi prietenii, planurile pe care ni le facem împreună, lucrurile dragi cu valoare sentimentală, amintirile duioase care ne aduc speranţă şi optimism.
Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:
Familia mea este sursa mea constantă de inspiraţie şi «motorul» cu ajutorul căruia am reuşit să ţin drumul drept. Descopăr mereu în oamenii mei dragi lucruri pozitive şi mă inspiră profund exemplele pe care mi le oferă, voluntar sau nu, în fiecare zi. Unul dintre aceşti oameni dragi este sora mea, de la care am învăţat să lupt cu optimism până la capăt, oricât de mari ar fi încercările.
Putere vs. feminitate:
Cred că femeile sunt puternice by default! Au resurse neobosite de creativitate, afecţiune, energie, curaj, iar, pentru mine, toate acestea sunt sinonime cu puterea. E suficient să mă uit în jurul meu şi văd atâtea exemple de putere feminină, adevărate surse de motivaţie pentru oricine. Aşadar, cele două concepte nu se exclud deloc, ci se completează în mod minunat.
Profilul Liudmilei Climoc a apărut în anuarul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.
Un român de nota 100
Daniel Dines, CEO UiPath: Sunt incredibil de mândru că suntem prima companie născută în România care se listează la bursă pe New York Stock Exchange
Foto Facebook Daniel Dines
UiPath, cea mai valoroasă companie românească din istorie, s-a listat azi pe cea mai puternică bursă din lume - New York Stock Exchange (NYSE). Daniel Dines, CEO al UiPath, a dat semnalul de început al zilei de tranzacţionare la NYSE.
„Ziua de astăzi marchează o etapă majoră pentru UiPath. În urmă cu șase ani, compania noastră era formată din 10 persoane care lucrau într-un mic apartament din București. Acum, suntem o afacere multinațională care operează în aproape 30 de țări și una dintre companiile de enterprise software cu cea mai rapidă creștere din istorie. Sunt, de asemenea, incredibil de mândru că suntem prima companie născută în România care se listează la bursă pe New York Stock Exchange", a spus Daniel Dines, într-un comunicat transmis Economedia.ro.
„Deși ziua de astăzi marchează un nou capitol în povestea UiPath, suntem încă la începutul unei călătorii de mai mulți ani către fully automated enterprise – o organizație complet automatizată. Vom continua să ne concentrăm pe extinderea automatizării la scară largă, astfel încât să putem elibera oamenii de munca repetitivă și să deblocăm cu adevărat potențialul uman la scară largă", a adăugat Daniel Dines.
Aflați și:
UiPath a anunţat că a vândut acţiuni, în cadrul ofertei publice iniţiale (IPO), adunând de la investitori 1,34 miliarde de dolari. Compania a vândut 23,89 milioane de acţiuni la un preţ de 56 de dolari pe acţiune, iar valoarea de piață a UiPath a ajuns la 29 de miliarde de dolari, potrivit Reuters.
Acţiunile UiPath sunt tranzacţionate la New York Stock Exchange (NYSE) sub simbolul „PATH".
În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul general în SUA.
Mai jos, momentul în care Daniel Dines a dat semnalul pentru începutul zilei de tranzacționare pe NYSE:
Știm să ne alegem alimentele?
Ce mâncăm astăzi? Despre biohacking, diete și viața sănătoasă până la 100 de ani
Foto: RossHelen editorial / Alamy / Alamy / Profimedia
Pentru a aprofunda o altă latură a sănătății după cea a mișcării, mai precis aceea a nutriției, Societatea Omului Sănătos a invitat 4 specialiști în cadrul Conversațiilor Habits, și anume medicii Chukwudi Nwabudike, doctor în medicina și homeopat, Sorin Sălăjan, doctor în medicina, nutriționist și biohacker, Uma Naidoo, doctor psihiatru, profesor la Harvard, nutriționist, chef profesionist și pionier în domeniul psihiatriei nutriționale (Nutritional Psychiatrist) și omul de știință american Margaret Slavin, experta în domeniul alimentar, specializata în analiza compușilor alimentari. Conversațiile Habit pot fi urmărite pe site-ul https://www.societateaomuluisanatos.ro.
„Corpul nostru este grădina noastră, iar voința este grădinarul." (“Our bodies are our gardens; our wills are our gardeners.") - William Shakespeare
„Garbage in, garbage out" este modul de a descrie în domeniul IT situația în care, dacă introduci date greșite într-un sistem, nu are cum să iasă din sistem decât ceva greșit. Cu alte cuvinte dacă introduci gunoi, nu poate ieși decât gunoi. În nutriție se regăsește sensul acesta în expresia „ești ceea ce mănânci", care provine de la nutriționistul american Victor Lindlahr. Lindlahr avea deja la începutul secolului 20 convingerea că hrana ne influențează puternic starea și sănătatea.
Sunt anumite teme despre care oricine are o părere. Nutriția este una din ele. Poate că nu ne credem experți sau nu considerăm că știm despre ce e vorba exact în domeniul nutriției, însă sigur mulți suntem convinși de unele componente ale acestuia. De exemplu, mulți dintre noi sunt de părere că pâinea este indispensabilă, 3 mese pe zi sunt minimul necesar, zahărul ajută la concentrare, mișcarea compensează pentru micile sau marile escapade culinare gen pizza, fast food, prăjitura sau merdeneaua, o masă fără desert nu se poate, fresh-ul de portocale este sănătos, și multe altele. Oare așa este?
Modul în care fiecare dintre noi alege să se hrănească ne este familiar și indispensabil. Este felul în care am cunoscut mâncarea gătită, gustarea sau prăjitura cu care am crescut, care ne-a ajutat la formarea gustului și pe care am preluat-o de la cei apropiați, începând cu părinții și bunicii noștri. Ca urmare, avem cel puțin din inerție o convingere puternică și o barieră stabilă fată de păreri intruse, chiar dacă acestea sunt fondate.
Asta nu înseamnă că nu ne preocupă în continuare dieta noastră. Cuvântul „dietă" în acest context nu este dieta care are ca obiectiv slăbirea, ci reprezintă alimentele și modul în care ne hrănim, oricare ar fi acelea. Dietele restrictive, forma în care folosim de obicei cuvântul dietă, sunt cele cu care începem să ne petrecem timpul atunci când nu mai suportăm o anumită stare fizică sau psihică, cum ar fi când ne strâng pantalonii, nu ne mai încap cămășile sau rochiile, ne simțim slăbiți, sau din motivul unei sănătăți deteriorate. Cum dietele restrictive pe care le adoptăm de obicei pentru o perioadă limitată de timp sunt unele forțate, acestea sunt percepute ca fiind un rău necesar. Dieta restrictivă, fie că se numește de exemplu Montignac, Atkins, Low Carb sau Disociata, are un gust amar, chiar dacă este doar unul emoțional perceptibil. Dar având în vedere că este vorba de mâncare, acest gust amar poate strica pofta. Însă, unde putem cu toții să fim de acord este că hrana ne influențează starea.
Cum ar fi să avem cunoștințele necesare să putem influența intenționat starea prin alimentație?
Psihiatrul Nutrițional Uma Naidoo face referire în cartea sa „This Is Your Brain on Food" (si care va apărea în curând în România la editura Publika) la nenumărate studii, dar și experiențe proprii cu pacienți, cum și cu ce putem să ne influențăm starea și sănătatea mâncând. Orice consumăm are un efect asupra noastră. Uma povestește cum modificarea unor mici detalii în felul în care mâncăm și ce mâncăm poate schimba major starea emoțională, concentrarea sau calitatea somnului și multe altele. Chiar și cazuri mai grele de tulburări psihice precum depresia, sindromul de stres post traumatic (PTSD) sau tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) pot fi influențate prin hrană. Atenție, în aceste cazuri nu ajunge doar hrana ca mod de combatere și terapie, ci și medicație respectiv terapie conform cu protocolul doctorului specialist. Însă hrana poate grăbi, susține și amplifica însănătoșirea, diminuarea simptomelor sau micșorarea efectelor secundare. Nutriția poate avea un impact enorm în prevenirea unor boli, însă este recomandată consultarea unui medic specialist în momentul în care boala deja s-a instalat.
Există domenii care susțin sănătatea acolo unde nutriția nu este îndeajuns. Unele sunt cunoscute și uzuale, precum suplimentele nutriționale și homeopatia, altele recent apărute, dar care se dezvoltă puternic precum biohacking.
Biohacking, altfel numit și do it yourself (DIY) biology, este un termen foarte vast și greu de definit clar, deoarece acoperă multe discipline și domenii. Biohackerii se preocupă în principal de explorarea și dezvoltarea unor modalități noi de folosire a informațiilor și resurselor pe care le au la îndemână, cu obiectivul de a crește performanța cognitivă și fizică. De obicei testează efectul unor teorii, metode și substanțe pe propria persoană și analizează evoluția și rezultatul impactului, pentru a ajunge, prin repetarea procesului și ajustarea elementelor, la un rezultat optim. Biohackerii de top precum Tim Ferris, Peter Attia sau Dave Asprey colaborează continuu cu medici specialiști, oameni de știință, laboratoare pentru analize, diverși experți și sunt la zi cu toate studiile, teoriile si descoperirile din domeniile relevante. Exemple de metode din biohacking sunt folosirea unor diete restrictive, gen dieta Keto sau Postul Intermitent, pentru a crește concentrarea sau anduranța (dar nu numai), folosirea anumitor suplimente alimentare pentru regenerarea mai rapidă a musculaturii (nu doar la sportivi) sau, un exemplu practic, cafeaua Keto. Cafeaua Keto facilitează un efect prelungit al cofeinei, menținând în acest fel pe o perioadă mai lungă starea de alertă indusă, comparativ cu o cafea simplă. Acest efect se obține prin adăugarea unei jumătăți de linguriță de Ghee (unt purificat) și o linguriță sau două de ulei MCT (extras din ulei de cocos) la o cană de cafea. Amestecată bine, cafeaua este gustoasă și cremoasă, pe lângă efectul scontat.
Totodată, pe lângă optimizarea capacităților noastre fizice și cognitive, trendul este către căutarea unor modalități noi de a trăi mai mult și mai sănătos. Longevitatea este o temă din ce în ce mai des întâlnită în cercurile oamenilor de știință, aceștia încercând nu doar să crească durata de viată a omului, dar și calitatea vieții. Anumite regiuni din Japonia și Italia, precum Okinawa și Sardinia de exemplu, au o populație foarte longevivă, lucidă și activă. Aceste regiuni, așa-numitele zone albastre (Blue Zones), în care populația trăiește cu mult peste nivelul mediu normal de vârstă, au fost studiate pe parcursul ultimilor decenii, iar concluzia este că sunt un cumul de factori care contribuie la acest rezultat. Câțiva dintre acești factori sunt nivelul scăzut de stres, mișcare zilnică la intensitate moderată, suport din familie și societate, traiul cu scop, dar și o dietă bazată în special pe plante și un consum caloric redus. Pe scurt, opusul stilului de viată vestic, adică unele regiuni Europene și în special cel nord-american, care este tot mai răspândit.
Aici joacă un rol important și aportul diverselor vitamine, minerale și nutrienți, dar și mișcarea, somnul, starea emoțională, și multe altele. Până să ajungem însă la 100 de ani este important să știm ce se întâmplă cu noi astăzi și cum putem să trăim sănătos, fără să renunțăm la prea multe obiceiuri dragi nouă.
„Trebuie să mâncăm pentru a trăi, nu să trăim pentru a mânca." (“One must eat to live, not live to eat".) - Moliere
Orice evoluție deliberată pornește de la o întrebare. Întrebări precum: Ce pot să fac pentru a fi mai sănătos? Cum pot să mă concentrez mai bine? Mi-e foame sau mi-e poftă? E ok să mănânc cu pâine sau mai bine fără? Ce mâncare să aleg la supermarket, astfel încât să fie cea mai sănătoasă și gustoasă variantă?
Medicii Chukwudi Nwabudike și Sorin Sălăjan ne-au împărtășit din cunoștințele și experiențele lor despre alegerea alimentelor, nevoia de suplimente alimentare sau impactul pe care îl au stresul și sedentarismul asupra modului în care ne hrănim. De exemplu rolul vitaminei D este foarte important pentru buna funcționare a tiroidei, a sistemului nervos, a sistemului imunitar, pe lângă multe alte beneficii. Datorită faptului că vitamina D se formează la nivelul pielii în urma expunerii adecvate la razele solare, stilul de viată „casă-birou-casă" în special în zonele urbane sau statul în casă din cauza perioadelor de carantină poate duce în timp la un deficit major. În aceeași măsură cantitatea vitaminelor, a mineralelor și a altor compuși importanți din hrana pe care o consumăm a scăzut din motivele deja cunoscute: prelungirea duratei de perisabilitate, compensarea lipsei de gust și culoare, pregătirea produsului pentru consumul instant, etc., pe scurt procesarea alimentelor. Cum și ce putem întreprinde pentru evitarea diferitelor lipsuri ne povestesc cu multe amănunte invitații menționați în cadrul conversațiilor Habits.
Cu toate că în ziua de astăzi numărul produselor procesate este foarte mare, există totuși modalități în care putem să ne hrănim sănătos, așa cum ne spune omul de știință Margaret Slavin, expert în domeniul alimentar. Margaret a analizat impactul procesării alimentelor pe conținutul nutrițional al acestora. Proiectul ei de suflet actual este cercetarea conexiunii dintre compoziția dietei și migrene. Ea recomandă să mâncăm cât mai multe legume și fructe în starea lor naturală, dar și unele alimente procesate precum cele congelate. Acestea pot conserva nutrienții foarte bine datorită soluțiilor tehnice moderne. În același timp consideră că evitarea produselor foarte procesate, de genul pizza congelată, chipsurile, ketchupul sau salamul, este benefică sănătății pe termen mediu și lung.
„Provine dintr-o plantă, mănânc-o; provine de la o fabrică, evit-o." („Came from a plant, eat it; was made în a plant, don’t." ) – Michael Pollan
Cum alegerea dietei începe deja în momentul în care cumpărăm alimentele, este bine să știm cum le selectăm. Înțelegem cu toții că este important să mâncăm multe legume și fructe. Este adevărat că pe vremea bunicilor sau străbunicilor noștri se mânca mai natural. Nu existau mâncăruri procesate cum găsim astăzi în supermarketuri. Maturarea fructelor se producea în pom și nu în rafturile din tir sau magazin, ceea ce majora aportul de micronutrienți considerabil. Însă nu exista abundența, accesibilitatea, disponibilitatea și diversitatea soiurilor de fructe, legume sau condimente pe tot parcursul anului așa cum avem în prezent. Avem la îndemână mirodenii aduse din restul Europei, Asia, Africa și America cu care ne putem asocia mâncarea pentru un gust mediteraneean, thailandez, egiptean, turcesc sau peruan. Aceste condimente în special, dar și produsele din fructe și legume precum laptele de cocos, sosul de soia, uleiul de măsline, turmericul sau ghimbirul pe lângă faptul că ne-au schimbat stilul de viață și ne-au îmbogățit gustul, contribuie și la menținerea sănătății noastre. Același lucru este valabil și pentru fructele de mare, unde tonul, somonul, dorada sau creveții sunt printre cele mai savurate de către consumatori, fiind și foarte sănătoase. Aportul de Omega 3 pe care îl oferă consumul unui pește gras precum somonul ajută la menținerea funcțiilor cognitive, păstrarea unui sistem cardiovascular sănătos, susține stabilizarea hipertensiunii arteriale și reducerea trigliceridelor din sânge și contribuie la reducerea proceselor inflamatorii din corp. Omega 3, parte din familia acizilor grași nesaturați, conține acizi grași esențiali pe care organismul uman nu îi poate sintetiza și trebuie aduși acestuia prin hrană sau suplimente alimentare.
Toate aceste componente nutriționale au o influență considerabilă asupra sănătății, a stării emoționale, concentrării, anduranței sau longevității oamenilor. Norocul nostru este că trăim într-o perioadă în care medicina și înțelegerea despre corp, minte și legătura acestora evoluează cu o viteză nemaiîntâlnită până acum în istoria omenirii, iar beneficiile rezultatelor și concluziilor diverselor experimente și studii nu mai sunt destinate și accesibile doar specialiștilor. Oricine este interesat de îmbunătățirea sănătății și stării sale poate accesa informații utile. Nu întotdeauna avem însă la îndemână o interpretare și aplicare corespunzătoare specificului fiecărui fizic și psihic în parte.
Aici apare nevoia și utilitatea unui medic, a unui nutriționist, a unui coach, a unui psiholog, a unui antrenor într-o formă de mișcare sau a unei comunități susținătoare, precum este cea a Societății Omului Sănătos.
miercuri, 21 aprilie 2021
marți, 20 aprilie 2021
Un președinte de țară de nota zece. Când vom avea și noi un român adevărat în fruntea României?
Ucraina: Zelenski îi propune lui Putin să se întâlnească pe linia frontului pentru a evita războiul
Rusia a adus zeci de mii de soldați la granița ucraineană ridicând temeri la Kiev și în Occident că pregătește o operațiune militară majoră.
"Domnule Putin! Sunt gata (...) să ne întâlnim în orice loc al Donbas-ului ucrainean", a declarat în limba rusă șeful statului ucrainean Volodimir Zelenski într-un discurs adresat națiunii.
"Președintele rus a spus odată: dacă o luptă este inevitabilă, atacă mai întâi. Dar, în opinia mea, fiecare lider trebuie să înțeleagă că o luptă nu poate fi inevitabilă atunci când vine vorba de (...) un război real și milioane de vieți", a continuat el.
Nu este încă "prea târziu", a subliniat Zelenski, asigurând că nu vrea un război, dar că Ucraina este "pregătită" pentru el.
"Nu ne temem pentru că avem o armată și soldați incredibili", a insistat el, în limba ucraineană.
"Nu distrugem alte pământuri și popoare. Dar asta nu înseamnă că ne vom permite să ne distrugem pe noi înșine", a adăugat el.
Înainte de acest discurs al președintelui, Ucraina a subliniat că s-au făcut "progrese semnificative" în timpul negocierilor de luni și marți cu privire la reluarea armistițiului în estul Ucrainei, scena din 2014 a unui conflict între forțele ucrainene și separatiștii pro-ruși.
Imposibil de stat sub polată. 35 ° C la umbră. 21 -22 ° C în casă. La soare cred că sunt aproape de 45° C. Zi de foc!
În București, acum trei zile în casă erau 28-29 ° C. Insuportabil! Ce o fii acum? Fără air-conditioning aici este boierie. Serile si dimine...

-
Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice, după 20 de ani După 4 medalii la Jocurile Olimpic...
-
România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simt...
-
Biserica Ortodoxă, reacție virulentă, după imaginile revoltătoare de la Jocurile Olimpice: Este de natură demonică! Purtătorul de cuvânt al ...