Sarea in bucatele altora, nu ale românilor!

“Guvernul Cîțu a intrat în linie dreaptă. A decis în taină să înstrăineze toate zăcămintele de sare și de grafit ale României. Iar pentru a nu declanșa un scandal uriaș, încearcă o prestidigitație. De ochii lumii, să nu înstrăineze Salrom printr-o vânzare de acțiuni. Ci pur și simplu să-i tragă societății covoroul de sub picioare. Să-i ia conținutul. Să-i vândă practic obiectul de activitate.

Salrom, societatea națională a sării este deținută de statul român în proporție de 51%, și de Fondul Proprietatea în proporție de 49%. Prin urmare, singura societate din România care exploatează sarea și grafitul, două bogății uriașe care ne fac unici în Europa, aparține încă statului român. Și așa trebuie să și rămână. În măsura în care mai există suveranitate. Însă Guvernul responsabil de suveranitatea națională i-a pus gând rău societății naționale a sării. Care nu mai trebuie să rămână națională. În acest sens, procedează la o șmecherie.

Artizanul este Claudiu Năsui, ministrul Economiei. Acesta, în bună înțelegere cu Florin Cîțu și cu acordul lui Klaus Iohannis, a stabilit care sunt pașii de urmat. Și a împins-o la înaintare pe Simona Carmen Fătu, secretar de stat în Ministerul Economiei și reprezentant, atenție, al Fondului Proprietatea, timp de 12 ani, în Consiliul de Administrație Salrom. Misiunea doamnei Fătu este să exercite presiuni din ce în ce mai mari asupra Consiliului de Administrație pentru ca, în final, acesta să aprobe vânzarea „sării prin atragerea de investitori străini”. În spatele acestei exprimări, utilizată zilele trecute într-o dezbatere la Antena 3 și de către Claudiu Năsui, ministrul Economiei, se ascunde de fapt înstrăinarea mascată a Salrom. Pentru că obiectul de activitate Salrom este exploatarea și comercializarea sării și a grafitului. În momentul în care aduci un investitor, căruia îi cedezi toate cantitățile de sare și grafit în formă neprelucrată, se cheamă că ai înstrăinat de facto Salrom și, în esență, bogăția de sare și grafit a României.

Și atenție. Această societate, Salrom, aparținând statului român, este o societate pe profit. Nu pe pierdere. Nu există absolut niciun motiv pentru a o înstrăina. Profitul poate crește exponențial, în măsura în care sarea și grafitul sunt prelucrate și comerciaizate ca produs finit și nu vândute pur și simplu așa cum sunt extrase din pământ și în condițiile în care exploatările de sare abandonate sunt utilizate în mod inteligent sub aspect turistic și terapeutic. Sunt activități pe care Salrom pune în ultima vreme un accent din ce în ce mai mare. De ce a-i înstrăina așa ceva? Și mai ales cum?

La prima întrebare, răspunsul trebuie căutat în întreaga politică a Guvernului Cîțu. Care este generată de sloganul „Totul afară”. Un slogan susținut cu aceeași tărie cu care Partidul Național Liberal, pe vremea lui Brătianu, promva conceptul „Prin noi înșine”. La cea de-a doua întrebare, răspunsul e puțin mai complicat. Pentru că mijlocul de atingere a obiectivului este de-a dreptul pervers. Se încearcă șantajarea Salrom prin intermediul unei societăți numită Steilmann Vestico, care i-a închiriat societății pentru bani frumoși un sediu impropriu, care nu îndeplinește condițiile elementare impuse de protecția împotriva incendiilor, contractul neputând fi desfăcut fără penalizări până în 2023. Practic, prin acest contract, Salrom este căpușată sistematic. La încheierea acestui contract, Simona Carmen Fătu, astăzi secretar de stat în Ministerul Economiei, și-a adus o contribuție majoră. Culmea este că Fondul Proprietatea, care ar trebui să fie un partener al statului român, și să protejeze interesele Salrom, unde deține 49% dintre acțiuni, exercită presiuni asupra societății, pentru a menține în vigoare acest contract oneros. Iar Claudiu Năsui, ministrul Economiei repetă obsedant faptul că la Salrom s-ar petrece lucruri necurate, motiv pentru care corpul de control al primului ministru a trecut la verificarea societății. Fapt neadevărat.

Bătălia pentru sarea și grafitul României este în plină desfășurare. Cine va câștiga? România sau factorul extern?”

APUD S.R.S

Florar

F

Evacuare unui spital cu ranga

Marcel Ciolacu: Iohannis, dă-ți afară incompetenții. Ați ajuns să scoateți oamenii, noaptea, din spitale

Președintele PSD Marcel Ciolacu a publicat vineri seara un mesaj pe Facebook în care critică situația șocantă de la spitalul Foișor, unde 70 de pacienți au fost trimiși acasă, după ce autoritățile au decis ca spitalul să devină unitate COVID.

„Este criminal ceea ce faceți! Și ar trebui să înfundați pușcăriile, nu să ieșiți la televizor să explicați inexplicabilul! Ați mințit atât de mult pentru a vă ascunde prostia, hoțiile și nepăsarea până ați ajuns să scoateți oamenii, noaptea, din spitale! Pentru că luni de zile nu ați făcut nimic! Doar v-ați încurcat în propriile minciuni! Iohannis, dă-ți afară incompetenții! Numește pe cineva capabil să salveze viețile românilor, nu să îngroape cât mai mulți români!", a scris președintele PSD.

Spitalul Foișor are o secție de terapie intensivă de 21 de paturi, a declarat la Antena 3 secretarul de stat Raed Arafat, potrivit Mediafax.

„Sub jumătate din secția de terapie intensivă era ocupată. Sâmbătă dimineață spitalul va începe să primească pacienți COVID", a spus Arafat.

Secretarul de stat a precizat că situația în unitățile de primiri urgențe este serioasă, în condițiile în care pacienți din București au fost trimiși în alte zone, cu avionul. „Contează orice oră când avem pacienți de terapie intensivă în unitățile de primiri urgențe", a spus Arafat.

Ordinul de evacuare a spitalului a fost transmis în cursul zilei.

Spitalul va avea 90 de paturi COVID în secții, cu oxigen, și 20 de paturi la ATI.

Editor : R.K.

Belele și cu vaccinul Johnson&Johnson. Cotidianul.ro

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat vineri că a lansat un studiu cu privire la o posibilă legătură între vaccinarea cu serul împotriva COVID-19 Johnson&Johnson şi formarea unor cheaguri de sânge, după raportarea a patru cazuri, între care unul mortal, transmite AFP.

Comisia de siguranţă a EMA a "lansat un studiu" menit "să evalueze informaţii cu privire la incidente tromboembolice" la persoane vaccinate cu vaccinul companiei americane, anunţă Agenţia Europeană a Medicamentului.

Trei cazuri au fost semnalate în Statele Unite, în urma autorizării vaccinului, iar un caz a fost înregistrat într-o ţară neprecizată în timpul unei faze de testare, precizează agenţia.

UE a autorizat vaccinul Johnson&Johnson, însă acesta nu a început să fie utilizat pe teritoriul european. Acesta e administrat într-o singură doză.

Pângărirea morţilor – din nou unici pe glob. Cotidianul.ro

Una dintre „barbariile" pe care nici măcar barbarii nu le îngăduiau: pângărirea morţilor.

Cât de loviţi de amoc am putut fi în aprilie 2020 să acceptăm fără cutremur sufletesc îngroparea morţilor în pielea goală! Iată cât de tulburaţi am putut fi dacă raţiunea nu a mai fost utilă să ne spună că un trup fără viaţă nici carcalacului nu-i mai transmite nimic şi chiar dacă i-ar mai transmite niscaiva vitalitate, cadavrele nu mai au cum să respire şi astfel să împrăştie carcalaci.

Noi, tolomaci… Dar Vlad Voiculescu? Nu a auzit, în mai, în iunie, în iulie etc., că decedaţii care aveau COVID-19 când mureau erau îngropaţi în pielea goală, în sicrie sigilate? El, dimpotrivă, ca ministru, a auzit – că de citit nu a pus mâna – că nu există ordin ministerial pentru… pângărirea morţilor. Era atât de convins că a auzit bine ce a auzit încât i-a certat pe jurnaliştii care au citit acel ordin. Apoi şi-a prezentat scuzele. Nu se ştie pentru ce. Normal ar fi fost să şi le prezinte pentru crima managerială de a conduce un minister căruia nu-i cunoaşte actele administrative şi pentru roboţeala sufletească de a nu fi fost sensibil la răspândirea obiceiului de a pângări morţi.

În privinţa roboţelii, am fost cu toţii „parteneri" ai uscăciunii morale care nu mai era capabilă de cutremur sufletesc.

Acum părem a fi un pic mai lucizi, întorşi în firea noastră cât de cât. Nu şi progresiştii. Grozăvia pângăririi morţilor nu a fost semnalată de presa care ţine cu aceşti neomarxişti. Aceeaşi presă care nu-l suspectează pe ministrul Vlad Voiculescu că ar fi încercat o diversiune odioasă când a susţinut că nu Ministerul Sănătăţii a pornit pângărirea decedaţilor, ci cine ştie ce prostie generalizată în capul celor de la morgă, a celor de la pompe funebre, a popilor ori a poliţiştilor care dădeau amenzi dacă rudele mortului ar fi avut intenţia de a deschide sicriul.

Dacă nici măcar o încercare de diversiune nu a fost, atunci ce a fost? Disperarea de a se lepăda de o grozăvie pe care a conştientizat-o în cele din urmă, ca un om normal la cap şi cu sufletul neuscat de tot? Prostia de a-i crede pe jurnalişti mai proşti decât sunt? Ce a putut fi în capul acestui concetăţean al pietrelor şi al prafului de pe sufletul lor?

Nu pentru că s-a dovedit un manager nepriceput al sănătăţii publice, ci pentru că are suflet de piatră, cu emoţii de lemn, acest general al pandemiei trebuie întors la „gradul" de soldat (dacă măcar un minim stagiu militar ar fi absolvit).

Decesul printului

Le prince Philip en quelques dates


10 juin 1921 Naissance sur l’île de Corfou (Grèce)


1939 Entre dans la marine britannique


20 novembre 1947 Epouse Elizabeth


1952 Accession au trône d’Elizabeth II


9 avril 2021 Mort au château de Windsor, dans le comté du Berkshire






Le prince consort Philip est né prince de Grèce et du Danemark, le 10 juin 1921, sur l’île de Corfou (Grèce). Portrait de 1996. GLENN HARVEY/CAMERA PRESS


Epoux de la reine Elizabeth II, le prince consort Philip, duc d’Edimbourg, mort vendredi 9 avril à l’âge de 99 ans, a marqué son temps par une personnalité pour le moins complexe. De souche allemande, mais de religion orthodoxe, Philip est né prince de Grèce et du Danemark, le 10 juin 1921, sur l’île de Corfou (Grèce). Il est le cinquième enfant, mais le seul fils, du prince André de Grèce et de la princesse Alice de Battenberg. A la suite de l’exil de ses parents, il est ballotté de pensionnat en pensionnat dans toute l’Europe, notamment à Saint-Cloud, en France, et en Allemagne.


Entre l’âge de 8 ans et de 15 ans, il n’a pas vu sa mère, schizophrène, ne recevant pas non plus de courrier de sa part. En 1939, pistonné par son oncle, Lord Mountbatten, l’aristocrate de nationalité grecque entre dans la marine britannique comme cadet et prend une part active à la seconde guerre mondiale.



Le 20 novembre 1947, le jeune prince, blond et séduisant, épouse la princesse héritière Elizabeth rencontrée pendant ses études au collège naval de Darmouth. Arrière-arrière-petit-fils de la reine Victoria, par sa fille Alice qui avait épousé un grand-duc allemand, il était aussi l’un des lointains cousins d’Elizabeth. Pour ce mariage d’amour, il renonce à sa nationalité et à ses anciens titres nobiliaires, prend le nom de Philip Mountbatten et embrasse l’anglicanisme, la religion d’Etat.


Tout au long de sa vie, malgré cette conversion, le prince a gardé certaines valeurs inculquées par sa foi orthodoxe, comme le sens de la hiérarchie, le conservatisme en matière de mœurs et les préoccupations écologiques. En février 1952, la mort prématurée de son beau-père, le roi George VI, met fin à une carrière d’officier de la Navy qui le passionnait.


« Cet homme charmeur et distingué a été l’élément central de la démocratisation de la monarchie contre l’establishment. Ses origines étrangères expliquent sans doute son ouverture d’esprit. Intelligent, résolu, efficace, il a mis un peu de sel dans la vie de la reine, femme conservatrice et traditionnelle, sans jamais tenter de lui faire de l’ombre », souligne le biographe royal, Robert Lacey.


Bain de foule


Après l’accession au trône d’Elizabeth en 1952, l’époux de la souveraine a pourtant du mal à s’effacer derrière sa femme, contraint désormais à marcher deux pas derrière elle. Il ne parvient pas toujours à masquer sa frustration lorsque les officiels de Buckingham Palace, qu’il compare à « une bande de chemises amidonnées », gardent hors de portée les documents officiels.


L’intéressé insuffle un peu de nouveauté à la cour, alors compassée, en envoyant ses enfants, dont Elizabeth II lui a confié l’éducation, à l’école au lieu de les confier à des précepteurs. En 1969, il ouvre la royauté à la télévision, et la laisse filmer sa vie quotidienne dans le reportage « Royal Family », qui remporte un vif succès. C’est également lui qui a contraint la reine, dont la timidité est légendaire, à pratiquer le bain de foule.


Très tôt féru de défense de l’environnement, Philip a dirigé le World Wide Fund, le fonds mondial de préservation de la nature, de 1981 à 1996. C’est notamment grâce au prince que la Loire est restée le dernier fleuve sauvage d’Europe. On lui doit également la création, en 1956, du Duke of Edinburgh Awards Scheme pour venir en aide à la jeunesse en difficulté.


Parallèlement, ce novateur passe pour un réactionnaire bon teint, réputé pour son mauvais caractère et son machisme. Pour ses détracteurs, c’est un homme incontrôlable, borné, habitué à n’en faire qu’à sa tête. Le duc d’Edimbourg cultive un humour qui dérape parfois vers le mauvais goût, voire le racisme : en 1986, lors d’une visite à Pékin, il déclare à des étudiants anglais qu’ils auraient des yeux bridés s’ils restaient longtemps en Chine. Le Foreign Office avait été contraint de rattraper cette gaffe par de plates excuses.


Lire aussi: Philip, prince des bourdes


Titulaire du duché d’Edimbourg, il n’avait pas pour autant épargné les Ecossais. A un moniteur d’auto-école de Glasgow, cet adversaire de la langue de bois demande comment il parvient à empêcher les autochtones de boire du whisky pour obtenir leur permis de conduire.



Il avait choqué en affirmant, un peu plus tard, qu’il n’y avait plus de vrais pauvres en Grande-Bretagne. Patriote invétéré, l’ancien lieutenant de la Royal Navy, qui s’était distingué lors du conflit dans le Pacifique, s’était opposé, en vain, à son épouse et au gouvernement à propos de l’octroi de l’Ordre de la Jarretière à l’empereur Akihito du Japon.


Muflerie et idées courtes


En contrepartie de l’utilisation des médias pour leurs relations publiques, les Windsor ont dû accepter d’assouvir une curiosité de plus en plus irrévérencieuse, au point de devenir otages du droit à l’information et du culte de la célébrité. Curieusement, Philip a échappé à leur inquisition permanente. Les tabloïds sont toujours restés très discrets sur la vie privée du couple par souci, sans doute, de protéger la souveraine, chef de l’Etat, du Commonwealth, de l’église anglicane et des forces armées.


Lorsqu’un journaliste, en 1996, avait osé l’interroger sur ses prétendues aventures extraconjugales, le duc avait répondu, imperturbable : « Pendant près d’un demi-siècle, je n’ai pas pu faire un pas sans avoir un garde du corps à mes trousses. Comment aurais-je fait pour cacher une aventure sentimentale ? »


Lire aussi: A 95 ans, le prince Philip tire sa révérence


En 2001, Philip avait affirmé en privé que son fils Charles ne ferait pas un bon roi. L’héritier du trône d’Angleterre, évidemment, avait modérément apprécié les propos désobligeants d’un paternel qu’il jugeait autoritaire, cruel et brutal. Ne l’avait-il pas envoyé étudier dans son ancien collège, Gordonstoun, un pensionnat écossais dont le régime ressemblait plus à celui d’une prison que d’une école ?


Sa muflerie envers ses belles-filles, la princesse Diana ou Sarah, duchesse d’York, atteste ce manque de considération. Il collait à la peau de cet amateur de romans policiers et de musique militaire une réputation de cultiver surtout des idées courtes. Son ton péremptoire sur une voix enrouée de basse semblait d’avance interdire toute contradiction.


Mais ceux qui le connaissaient bien assuraient qu’on se trompait lourdement sur son compte. Personne ne contestait son sens du devoir, son dévouement à la fonction et l’intelligence de son rôle. Face aux critiques, le prince Philip aimait d’ailleurs citer Rudyard Kipling, le chantre de l’Empire, son auteur favori, glorifiant ceux qui savent « faire face au triomphe et au désastre et traiter de la même manière ces deux imposteurs »

Poliția, polițiști, simpli incasatori de amenzi, brațul înarmat al guvernului în culegerea de informații despre protestele viitoare, nimic altceva.

Documentul Europol: Poliția, pusă să culeagă informații despre proteste

Sindicaliștii de la Europol acuză că Poliția Română este folosită în funcție de „influențele politice". Acuzația se bazează pe o adresă trimisă de conducerea MAI prin care li se solicită polițiștilor să adune informații despre manifestațiile publice anunțate pentru perioada următoare.

„Ultima oră!

Să mai spună cineva că Poliția Română nu este folosită în funcție de „influențele politice".

O adresă transmisă la nivelul tuturor județelor, transpune solicitarea conducerii MAI, de a culege informații pentru manifestațiile publice preconizate în perioada următoare.

Ce dosare penale, ce documentare a grupărilor infracționale, ce minori dispăruți și fete traficate, ce furturi de material lemnos, nimic din aceasta nu mai contează!

Munca de poliție în vremurile acestea înseamnă să dai amenzi pentru mască, să stai în filtre și să culegi informații despre cei care vor să protesteze împotriva măsurilor Guvernului. Asta vor cei care ne conduc.

 

Odiosule Cîț! Articol din Cotidianul.

„Odiosule Cîț”, o fi bine asta?

Polițistul Bogdan Bănică, președinte executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, reclamă dubla măsură cu care au acționat autoritățile în cazul înmormântărilor, ștergând pe jos cu premierul Florin Cîțu.

„La înmormântări de interlopi ne ordonați să fim martori asistenți și la moartea unei bunicuțe sau a unui simplu român ne trimiteți să facem pe polițiștii.

O fi bine să debitezi asemenea dispoziții cu evidentă dublă-măsură? O fi bine cum îți bați joc de români și de România, odiosule Cîț?", a scris Bogdan Bănică pe pagina de Facebook, atașând imagini relevante în acest sens.

Într-un alt mesaj pe aceeași temă, referindu-se la cazul Nelu Ploieșteanu căruia familia a refuzat să-i ridice trupul de la INML, polițistul compară aglomerația de la metrou cu situația înmormântărilor.

„Primesc multe mesaje și mă întreabă mulți. Am ajuns să mă întreb și eu, ca tot românul. Cum unele personaje aka

#Cîțu

&Co acceptă/permit să mă car înghiorlănit în metrou, umăr lângă umăr cu sute de persoane, și să nu pot participa la înmormântarea unui NUME ROMÂNESC, în aer liber?

Adică în metrou stăm sardine cu sutele și când ieșim la suprafață…hopa! Doar 16 aveți voie la înmormântare! Ce e mascarada asta?

Ce e mizeria asta, acceptăm, cu capul în noroi, umili și tăcuți, aproape inconștineți, aberațiile inadmisibile ale acestui

#cîț

măscărici sinistru? Ne cam merităm soarta, atunci…

Și ca să știți, eu amenzi nu o să vă dau pentru așa ceva. Niciodată. Și îmi îndemn colegii să îmi urmeze exemplul. Nu putem amenda oameni amărâți care fără voia lor participă la un circ ieftin. Circ. Fără pâine.

De altfel, suntem doar niște melci. Săraci, orbi și obedienți. Majoritatea.

Imagini de la înmormântarea interlopului Pian și a lui Gabi Luncă