Foto și Film: A. Mateescu
Anul 2021, un martie răcoros. O zi de joi ca toate altele. Pe la mijlocul zile de 18 martie am purces împreună cu soția la vizitarea celei mai vechi case, construcție civilă din București, care azi adăpostește un muzeu al unui pictor renumit. Multe ar fi de zis. Să lăsăm cuvintele să va încânte sufletul și câteva imagini surprinse în muzeu!
Cea mai veche clădire locuibilă din Bucureşti care s-a păstrat în forma ei originală. Imobilul păstrează elementele de casă ţărănească, compusă din pivniţă înaltă şi cerdac închis cu geamuri.
Casa Melik a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe când Napoleon Bonaparte devenea prim-consul, iar dinastia Medicii din Italia se încheia. Deşi au trecut mai bine de 200 de ani, Casa ''Melik'' se găseşte în acelaşi loc în care a fost construită în 1770, în inima Cartierului Armenesc.
În a doua jumătate a secolului XVIII, un boier cu rang de spătar se decide să-şi ridice casă la bariera de răsărit a Bucureştiului, ce se întindea de la Podul Târgului de Afară (în prezent Calea Moşilor), până la Hanul Solacolu. Astfel apare strada Spătarului, întâlnită şi astăzi în Cartierul Armenesc. De asemenea, în apropiere de strada Corbeni a existat până în anul 1970 un havuz cu o fântână ce purtau denumirea de „puţul spătarului”.
Muzeul Theodor Pallady adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut. Aceasta conține un nucleu substanțial de pânze semnate de Theodor Pallady şi peste 800 de desene şi gravuri din perioada sa pariziană. Ele au fost donate de soții Răut Statului român la sfârşitul anilor ‘60, împreună cu propria colecţie de artă - picturi de școală franceză, olandeză, engleză și spaniolă din secolele XVI-XIX, sculptură mică antică și renascentistă, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă. Întregul ansamblu este reprezentativ pentru modul în care intelectualii români din perioada interbelică emulau preocupările colecționarilor de pretutindeni.
Adresa: Str. Spatarului nr. 22 - sector 2 din B-dul. Carol I. - monument istoric
Sunt destul de multe caldiri, case si palate, conace si biserici, poduri si hanuri vechi, frumoase si valoroase, în București, care pentru cine are rabdare și ochii ca să le vadă, reprezintă o fărâmă din istoria noastră. Din fericire, s-a păstrat fărâma frumoasă.
Din epoca fanariota, perioada in care domnitorii Moldovei si ai Tarii Romanesti erau numiti de Inalta Poarta de la Constantinopol (Istanbul) de unde era condus Imperiul Otoman, s-a pastrat si poate fi vizitata o casa de boier, casa tipica acelor vremuri din punct de vedere arhitectural, apreciata de specialisti ca fiind un monument istoric.
Istoria acestei case este una frumoasa. As putea spune ca este o casa norocoasa; a scapat de razbunarea boierilor, a scapat de incendiul devastator de la 1847 care a distrus mare parte din Bucuresti, a scapat de doua razboaie mondiale, de lipsa de apreciere a unei valori istorice si de demolarile comuniste.
Casa Melik, numita asa dupa numele unuia din proprietarii sai, cam al patrulea, dupa cum am aflat vizitand-o, este cea mai veche cladire civila din Bucuresti, un monument istoric atat prin vechime cat si prin valoare si unicitate. Daca si acum ar fi fost o proprietate privata (cum mai sunt cateva in Bucuresti) nu i-as fi putut trece pragul, dar ea este muzeu si poate fi un bun prilej pentru oricine sa admire o constructie tipic fanariota in care isi are un fericit loc, o colectie de arta.
Casa a fost ridicata pe la 1760, in plina epoca fanariota (a durat cam o suta de ani intre 1711 - 1821, cand dupa revolutia de la 1821 au condus principatele, domnitori pamanteni) de un spatar, (boier de rang inalt la curtea domneasca). Acum a mai ramas doar casa, dar cand a fost ridicata in jurul ei era un adevarat conac, inconjurat de toate constructiile adiacente necesare (acareturi cum se numeau odinioara). Pe langa aceasta casa, in curtea ei mai era casa slugilor cu bucataria si spalatoria, erau grajdurile si hambarele pentru fan; cu totul, ocupau cam jumatate din strada de astazi.
De la urmasii acelui spatar, casa a fost cumparata de un bogat negustor armean, Hagi Kevork Nazaretoglu, in 1815 contra sumei de 1400 de taleri (f. mult pentru vremea aceea) si care a renovat-o pe la 1822. Cu ocazia acelei renovari, a asezat deasupra usii principale, o placa cu anul respectiv. In acea vreme, acolo era un cartier armenesc. Fiul acestui negustor, a facut cadou de nunta aceasta casa, fiicei sale Ana, care s-a casatorit cu arhitectul Iacob Melik (armean si el). El este autorul cartii „ L’Orient devant L’Occident”, si a fost un sustinator al Revolutiei de la 1848, prin care el vedea emanciparea romanilor si a minoritatilor. El este cel care a facut planurile cazărmii „Malmaison„ de pe calea Plevnei, (alta mare poveste a Bucurestiului) cladirea IPROCHIM de astazi. In timpul Revolutiei de la 1848, Iacob Melik i-a ascuns in casa si i-a ajutat material pe Ion Heliade Radulescu, C. A. Rosetti si Ion Bratianu. Gurile rele ale vremii, vorbeau ca de frumoasa Ana Melik s-a indragostit Mateiu Caragiale si ca ea i-a fost muza pentru cartea sa ”Craii de curte veche”.
Iacob Melik a renovat casa, si din respect si din cunoasterea valorii sale, a pastrat stilul si arhitectura originala. Dupa Revolutia Pasoptista, Iacob Melik este nevoit sa fuga din tara, dar s-a intors in 1857 (in tot acest timp, in casa au locuit rude ale sale). Pentru ca sotia sa Ana, a trait mai mult decat el si pentru ca nu au avut urmasi, dorinta ei testamentara a fost, ca acesta casa sa devina azil pentru vaduvele batrane si sarace ale comunitatii armene (biata femeie a murit in 1913 intr-un incendiu, dar testamentul fusese scris cu patru ani inainte). In schimbul acestei dorinte, a lasa intreaga sa avere, Academiei Romane, care in plus trebuia sa plateasca o bursa de studiu pentru un student care dorea sa isi dea doctoratul la Paris.
Dar un nepot din partea sotului, al arhitectului Melik, a contestat (si o vreme a si castigat) testamentul si a intrat in posesia casei (pe care si el a renovat-o in 1920) si a unei importante sume de bani. Comunitatea armeana, nu s-a lasat batuta si dupa un lung sir de procese, a redobandit casa, si a folosit-o ca azil, pana la nationalizarea ei, dupa 1945 cand a fost data spre folosinta unor chiriasi. Atunci a fost cea mai urata perioada prin care a trecut cladirea. Chiriasii au dus-o intr-o stare jalnica prin nepasare si neingrijire. Dar din fericire lucrurile nu au ramas asa.
In anii '60 fam. Raut (Gheorghe si Serafina), aflata la Paris, a facut o cerere catre Ministerul Culturii, sa ii fie atribuita o cladire, un spatiu adecvat in care sa expuna colectia de arta pe care o detinea si pe care dorea sa o doneze statului roman. Gheorghe Raut fusese o vreme indelungata, directorul sucursalei de la Paris a celei mai vechi si una din cele mai solide banci romanesti, infiintata in 1848, Marmorosch Bank. La inceputul sec. XX, banca avea 25 de sucursale in Regat si patru afara; la Paris, Istanbul, Viena si New York. Prin ea se faceau tranzactiile cu strainatatea. In 1912, Gheorghe Raut, s-a stabilit la Paris, unde a condus acea sucursala a bancii. La exact o suta de ani de la infiintare, banca a fost nationalizata.
Fam. Raut era o familie instarita si detinea la Paris mai multe locuinte; in una din ele, cea din Place Dauphine nr. 12. l-a primit pe Theodor Palady, unde acesta a locuit dar a avut si un atelier de pictura. Desigur intre ei au existat stanse legaturi de prietenie. Gheorghe si Serafina, frecventau cercurile artistice pariziene, erau la curent cu pulsul pietei artistice si erau mari colectionari de arta. Cand Pallady s-a intors in tara, multe din lucrarile sale, picturi, gravuri si desene, au ramas in casa lor, in posesia fam. Raut; in total cam 800 de piese.
In 1971, dupa o frumoasa restaurare a casei Melik, careia i s-au pastrat toate elmentele distinctive, a fost deschis un muzeu ce poarta numele marelui pictor Theodor Pallady. In frumoasa casa a fost expusa intrega colectie de arta a fam. Raut, care a fost donata statului roman. In total sunt peste 1200 de obiecte, cele mai multe fiindu-i atribuite pictorului Pallady. Dar colectia cuprinde si lucrari de pictura ale scolii olandeze, engleze si franceze. Pe langa desene si picturi, sotii Raut au mai colectionat si sculptura antica, piese decorative, egiptene, chinezesti si indiene si sculpura renascentista franceza si italiana. Nu toata colectie este expusa permanent; sunt seri tematice si expozitii temporare, asa ca acest muzeu poate fi vizitat si de doua ori pe an si de fiecare data sa fie expuse alte opere de arta.
Aceasta este istoria casei de la prima caramida si pana la muzeul de astazi.
Curtea era inca plina cu flori si arbusti inverziti cand am fost eu acolo, desi era toamna. Am privit casa si mi-a placut de la prima vedere. Este o casa mare, cu o streasina lata, cu un cerdac inchis cu geamuri la etaj (unii l-ar numi balcon in zilele noastre, sau terasa) cu o pivnita inalta si la interior cu o scara din lemn. La parter s-a pastrat intacta pardoseala din piatra.
Doar cateva piese de mobilier, scrinuri si dulapuri frumoase pe care stateau un ceas si o statueta din bronz, m-au intampinat la parter. Scartaitul treptelor de lemn ale scarii interioare, ma facea sa merg incet, sa aman parca intalnirea cu frumusetile expuse la etaj. Pe peretele scarii, doua draperii orientale, bogat decorate cu broderii si aplicatii delicate mi-au atras atentia. Toate tavanele casei sunt lambrisate cu casete decorative din lemn, copiate dupa modelul celor vechi. In cerdac, am gasit o multime de masute cu scaunele, pentru copiii care in ficare sambata iau cursuri de pictura si desen.
Fiecare incapere, are cel putin o piesa de mobilier, veche, din colectia fam. Raut. Peretii sunt tapetati cu tablouri iar vitrinele adapostaesc portelanuri si cristaluri.
Spuneam ca muzeul poarta numele lui Theodor Pallady; aceasta a fost dorinta sotilor Raut, din mare admiratie si respect pentru celebrul pictor. Dar cine a fost Theodor Pallady si ce a facut el pentru pictura romaneasca si universala?
Theodor Pallady (1871-1956) s-a nascut la Iasi intr-o familie de boieri si daca in timp ce era la Dresda unde urma cursurile facultatii de inginerie, un profesor nu i-ar fi descoperit talentul artistic si nu l-ar fi indrumat sa studieze artele la Paris, probabil ar fi fost un inginer necunoscut. Caci talentul sau era altul, nu in fata stiintei si a cifrelor ci in fata sevaletului.
A studiat la Academie des Beaux-Arts din Paris. A debutat ca artist in anul 1900 cand a participat la Expozitia Internationala de la Paris. A lucrat si a expus timp de multi ani. Desi s-a intors in tara si s-a stabilit la Bucuresti, a continuat sa lucreze si sa expuna si la Paris pana in 1940. Facea parte din lumea buna a capitalei, datorita banilor familiei, dar era apreciat ca artist atat in tara cat si la Paris si la Venetia unde a avut multe expozitii. Pana si-a conturat un stil propriu, a fost influentat de profesorii sai, de prietenii pictori si de curentele artistice. La un moment dat a spus despre el ca "nu sunt un modern, sunt din toate timpurile". Datorita originii sale boieresti, a educatie primite acasa si a scolilor urmate, a fost numit de Victor Eftimiu, "cel mai intelectual dintre artistii romani". In 1926 a primit Marele Premiul National de Pictura ca recunoastere a valorii si talentului sau. Pallady a abordat cam toate genurile in pictura; de la compozitie si portret la peisaj, nud si natura statica. Intrebat fiind ce parere are despre arta, cum ar defini-o el a raspuns; "arta este o lunga suferinta, o intrebarea care ti-o pui tot mereu tie insusi ". A fost preferatul multor colectionari si lucraile sale pot fi vazute la Casa Melik, la Muzeul Zambaccian, la Muzeul de Arta a Romaiei si in alte expozitii temporare. Despre el Tudor Arghezi spunea; ,,Pallady este delicat in nuante si splendori fragile; el povesteste tainele culorilor vazute pe dinauntru, invaluite in borangic. ” Acesta este omul, in cinstea caruia acum in Bucuresti exista un muzeu care ii poarta numele si un bulevard.
Am vizitat casa Melik si am avut bucuria sa intalnesc intr-o singura locatie, trei lucruri de valoare; o casa monument istoric, o colectie de arta donata cu generozitate de o familie inimoasa si muzeul celui mai bine vandut pictor roman.
