Retragerea Aureliană, Metapedia

Retragerea Aureliană

Retragerea Aureliană este un eveniment care se referă la evacuarea armatei şi administraţiei din Dacia Romană. Trebuie precizat că Dacia Romană a reprezentat doar o parte a Regatului Daciei preromane, fiind formată din Transilvania cu Banatul, Oltenia “şi fâşia din Muntenia aflată la vest de linia Flămânda-Rucăr”^[1].

După moartea împăratului Traian din 11 august 117 încep năvălirile diferitelor popoare migratoare în Dacia Romană. De asemenea, atacuri au fost întreprinse şi de triburile dacilor liberi ale costobocilor şi carpilor. Din cauza acestor numeroase atacuri şi din cauza poziţiei geografice a Daciei Romane care o făcea expusă, împăratul Aurelian a fost nevoit să ia măsuri pentru reducerea frontului de apărare, asta însemnând părăsirea Daciei^[2].

Retragerea armatei şi administraţiei romane s-a produs în două etape. În prima etapă au fost retrase legiunile din nordul Transilvaniei, acţiune petrecută cam la sfârşitul anului 271 sau începutul lui 272. În a doua etapă (primăvara lui 275) au fost retrase şi trupele din Banat şi Oltenia, menţinându-se totuşi puncte întărite pe malul stâng al Dunării, la Dierna, Drobeta, Sucidava, etc. Potrivit unei teorii mai recente bazată pe anumite cercetări se pare chiar, şi nu fără temei că întreaga evacuare din Dacia s-ar fi întâmplat în primăvara anului 275^[3].

Retragerea din Dacia Romană nu s-a făcut la întâmplare şi nici nu a fost lăsată pradă năvălitorilor care să distrugă totul. Venit la Dunăre pentru a lupta cu goţii, împăratul Aurelian chiar a şi obţinut o victorie împotriva lor, însă şi-a dat seama că nu va mai putea menţine pentru mult timp controlul provinciei, astfel încât a luat legătura cu goţii şi le-a cedat Dacia ca “federaţi”. Asta însemna că goţii deveneau aliaţi ai Imperiului Roman fiind astfel obligaţi ca să nu-l mai atace, ba chiar să-i dea ajutor împotriva altor năvălitori^[4].

Pentru ca împăratul Aurelian să evite acuzațiile celor de la Roma că a pierdut teritorii din imperiu, el a organizat la sud de Dunăre o nouă provincie pe care a denumit-o Dacia Aureliană.

Iorga despre retragere

Retragerea Aureliană este explicată şi de Radu Mihai Crişan în cartea “Totul pentru Hristos! Testamentul politic al lui Nicolae Iorga” la paginile 11-17, folosind însăşi cuvintele marelui istoric român:

„Una din chestiunile care, din motive politice, au fost cel mai mult exploatate împotriva românilor, pentru a le tăgădui existenţa, în evul mediu timpuriu, - ei apărând, chipurile, printr-un fel de generaţie spontanee, mai târziu, de-a dreptul pe teritoriul pe care-l ocupă şi-l stăpânesc acum pe malul stâng al Dunării –, este cea a părăsirii Daciei Traiane de către Aurelian, care ar fi pus să fie transportaţi în noua sa Dacie de pe malul drept înşişi provincialii, lăsând în seama barbarilor, goţilor, teritoriul evacuat, ca şi cum ar fi fost vreodată pe acest teritoriu o Goţie asemenea Franciei francilor, ori Lombardiei longobarzilor. Încă de multă vreme, chiar fără a ţine seama de reprezentanţii şcolii ardelene din secolul XVIII^[5], au fost înfăţişate argumente împotriva unei aserţiuni care se bizuie, în afara unui rezumat târziu al lui Eutropiu^[6], care prin el însuşi valorează aşa de puţin^[7], pe un singur text, cel al istoriografului lui Aurelian, Flavius Vopiscus”^[8].

„În ciuda pretenţiei de a fi cercetat arhive, de a fi cules informaţii în familia lui Aurelian chiar, cu toate scrisorile pe care le intercalează şi care au fost dovedite ca neautentice, Flavius Vopiscus nu este decât un compilator din epoca lui Constantin. Acesta din urmă, vrând să apară ca un nou Augustus, socotise că prestigiul Imperiului suferă din pricina obscurităţii în care era cufundată viaţa Cezarilor din secolul III şi porunci aşadar să li se redacteze biografiile, oricare ar fi fost starea surselor şi calitatea însăşi a istoricilor. Aceştia trebuiau să pună în relief importanţa noii domnii care-şi propusese, între altele, de a recâştiga, de la goţi şi sarmaţi, vechea frontieră a Dunării şi, cu cât părăsirea decretată de Aurelian ar fi apărut mai completă, cu atât mai mare trebuia să reiasă figura împăratului revanşei, care ar fi înfipt din nou vulturii pe ţărmul barbar al Dunării.

Dar pasajul însuşi care povesteşte evacuarea totală nu se află la locul său, acolo unde este vorba de acţiunile militare ale lui Aurelian, ci este amestecat cu alte evenimente şi situaţii. Trebuie dar să admitem că e vorba numai de o notă marginală oarecare pe care un copist de mai târziu a introdus-o în text. Fără doar şi poate, numai ea nu e de ajuns pentru a admite acest fapt cu totul aparte, precum că Imperiul ar fi transportat dincolo de un mare râu o întreagă populaţie.

Există cauze economice, care, dealtfel, au fost adeseori invocate pentru că ele se impun oricui are simţul realităţilor omeneşti, ale unei vieţi permanente a societăţilor, pentru a nu admite posibilitatea acestei mutări în masă. O populaţie nu părăseşte niciodată, chiar şi în faţa celor mai mari restrişti istorice, chiar şi în faţa celei mai înverşunate împotriviri a forţelor înseşi ale firii, pământul în care şi-a înfipt adânci rădăcini: să ne gândim la Neapolul trăind sub un vulcan, la Messina refăcută pe ruinele lăsate de cutremur, la Lisabona reînviată, la insulele japoneze. Ea revine la amintirile sale, la urmele sale, la lucrarea sa, care a sfârşit prin a o domina. Dacă aceasta se petrece în mod obişnuit cu locuitorii oraşelor, lucrul este cu atât mai adevărat în cazul ţăranului, legat de brazda sa, de terenul pe care l-a creat prin truda lui, şi la toţi aceia care, în centrele urbane mărunte ale Daciei, trăiau de pe urma ţăranului şi nu puteau trăi altfel. Cei care, printre români, mai păstrează încă obiceiul de a vorbi de o retragere în munţi în faţa barbarilor năvălitori, prefăcând cu atâta uşurinţă în păstori pe scoborâtorii mai multor generaţii de agricultori, nu-şi dau seama de faptul că schimbarea ocupaţiilor tradiţionale în faţa unui şoc oarecare al istoriei este o imposibilitate, iar a face dintr-un plugar un cioban nu e mai uşor decât a preface un meseriaş într-un marinar.

Trecerea dincolo de Dunăre nu poate fi de asemenea admisă pentru un alt motiv, care se impune la fel de firesc oricărui spirit liber care vrea să cerceteze problema. Dacă e vorba de păstori – şi într-aceste regiuni erau(;) din epoca preistorică –, ei nu puteau să-şi afle pe un alt teritoriu obiceiurile lor de neocolit, drumul lor, cele două sălaşuri ale lor, de vară şi de iarnă. Dacă e vorba de agricultori, unde li s-ar fi dat lor în Moesia câmpurile de care aveau nevoie, câmpuri ocupate de o populaţie mai demult romanizată, căci nu se putea proceda, pentru a-i reaşeza, la o împărţire a pământurilor, aşa cum au impus-o dealtfel aiurea căpeteniile barbare, ajunse stăpânii ţării.

Aceasta presupunând, ceea ce este absurd, că Imperiul ar fi avut în secolul al III-lea mijloacele de care dispune în epoca noastră un stat modern pentru a da de veste la mii de oameni că trebuie să-şi părăsească aşezările, pentru a se instala la o dată anume, urmând o rută indicată cu precizie, în altă parte, unde aveau să-şi afle locuinţe gata pregătite. S-a văzut în zilele noastre câte sacrificii impune o evacuare, întotdeauna foarte incompletă. Şi încă admiţând că aceşti provinciali, în cea mai mare parte a lor daci romanizaţi, ar fi fost atât de necesari acestui Imperiu, încât el ar fi luat cele mai amănunţite precauţii să nu rămână urmă de ei măcar în provincia pe care socotea că n-o mai poate apăra... A ne gândi la scrupule de onoare şi de prestigiu numai din cauza acelui nume, de «Dacia lui Aurelian», dat vechii Moesii, înseamnă a nu înţelege tot ce era aspră realitate, lipsită de orice sentimentalism, în gândirea romană dintotdeauna: prefăcătoria ipocrită a celui care a dat înapoi, cu laşitate, în faţa presiunii barbarilor, nu reuşeşte să se impună judecăţii noastre.

Din punct de vedere militar, obiecţiile care se prezintă sunt la fel de puternice. În privinţa romanilor, de obicei, ne înşelăm în chip straniu asupra concepţiilor lor asupra frontierei. Tourneur-Aumont – şi nu e singurul care o spune – a arătat că nu e vorba de o simplă linie, ca în epoca noastră, ci de un întreg ansamblu, în care trebuiau să intre fortificaţii de cel mai divers caracter, pământuri nelocuite, păduri, mlaştini, acele păduri şi mlaştini care mărginesc şi astăzi malul stâng al Dunării. Această operă de apărare nu era, cu siguranţă, aceeaşi, de la un capăt la altul, din Banat până-n fundul câmpiei muntene, acolo unde ea atinge Sciţia Mică, ce prezenta alte posibilităţi. Rezultă de aici că această frontieră, care nu era decât un front, un front mereu în mişcare, a oscilat după împrejurări, cedând azi într-un punct, pentru a reveni la primii zori de nădejde. Retragerea legiunilor trebuie să fi fost hotărâtă de mai multe ori, la date deosebite. A crede într-un ordin general înseamnă a te încăpăţâna să rămâi într-o gravă greşeală. Dealtfel, dacă s-a ajuns la concluzii, ele înseşi nesigure, prin întreruperea monedei, nu s-a reuşit pe de altă parte să se dea o cronologie sigură părăsirii Daciei.

Imperiul n-a putut să cedeze în chip formal Dacia lui Traian unor barbari a căror stabilire ar fi considerat-o ca fiind în afara graniţelor sale de drept şi prezentând din punct de vedere militar o primejdie permanentă. Noţiunea însăşi a statului, aşa cum au avut-o romanii, s-ar fi împotrivit la aceasta în felul cel mai absolut. A rectifica frontiera dinspre regele Persiei (de fapt un împărat, ba încă cel mai vechi), era cu totul altceva decât această cesiune în favoarea unor barbari, oricare ar fi fost aceştia şi cărora niciodată nu s-a gândit nimeni să le acorde paritatea, ca un stat altui stat. Aceşti goţi cunoscuţi de multă vreme şi cu care, totuşi, din timp în timp, se avuseseră relaţii paşnice, puteau fi folosiţi pentru apărarea însăşi a hotarului în sensul pe care l-am indicat. Împăraţii foloseau de zeci de ani pentru flancurile legiunilor contingente de cavalerie barbară, aşa cum au aşezat în Gallia numeroşi coloni germani, pe care proprietarii din ţinuturile învecinate cu frontiera îi căutau pentru vigoarea lor fizică. Sistemul de federaţii, cărora li se plătea serviciul, – pe care numai concepţia modernă a prestigiului a putut să-l facă a fi socotit ca un tribut, iar tributul ca o umilinţă –, era mai comod decât costisitoarea întreţinere a legiunilor; aceştia erau lăsaţi să trăiască, pe lângă subsidiile şi darurile asupra cărora se ajunsese la o înţelegere, pe seama locuitorului, căruia în schimb nu i se mai cerea contribuţia datorată statului, ceea ce, în fond, era acelaşi lucru^[9].

Note

1. Salt↑ Adrian Bejan, ”Istoria Daciei romane”, p.28-29
2. Salt↑ Giurescu&Giurescu, “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, p.131 şi 134
3. Salt↑ Giurescu&Giurescu, “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, p.134-135
4. Salt↑ Giurescu&Giurescu, “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, p.134
5. Salt↑ „şcoală «latinistă» a românilor din Transilvania, care admitea numai supravieţuirea femeilor unui masacru în masă, femei menite să fie măritate cu legionarii romani în retragere”., Nicolae Iorga, "Colonizarea Daciei şi sinteza de la Dunărea de Jos, în [L.R.I.U.]", pag. 31
6. Salt↑ „Un retor, probabil lipsit de pregătire politică şi militară, căci nu există nici o dovadă că ar fi fost aceeaşi persoană cu cutare guvernator de provincie. El scrie în secolul al IV-lea, în a doua jumătate, şi adresează Breviarum-ul său, într-o vreme în care, cum se vede, se obişnuia cu predilecţie evocarea amintirilor, Mansuetudinii Sale Împăratului Valens, «dominus Valens, gothicus maximus, perpetuus Augustus», care l-a invitat să facă această muncă, de simplă compilaţie, după Vieţile Împăraţilor. El nu are altă sursă”., Nicolae Iorga, "Problema părăsirii Daciei de către Împăratul Aurelian", Comunicare ţinută la Academie des Inscriptions din Paris, publicată în limba franceză în Revue Historique du Sud-Est Européen, Bucureşti, I, 1924, 1-3, p.37-58, în Nicolae Iorga, "Studii asupra Evului Mediu românesc", Ediţie îngrijită de Şerban Papacostea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987, pag. 18, [S.E.M.R.] „Relatarea sa ajunge, încă de la capitolul consacrat lui Traian, la pretinsa abandonare a Daciei”., ibidem
7. Salt↑ „Într-adevăr, autorul afirmă că cuceritorul a supus această provincie prin victoria sa asupra lui Decebal, dând astfel Romei un teritoriu de «zece ori o sută de mii de paşi», «pe care îl deţin (habent) acum taifalii, victofalii şi tervingii». Aşadar nu e vorba de un stat care a înlocuit un altul. Nu e acea «Gothia» pe care, potrivit unei mărturii a lui Orosiu, Ataulf s-ar fi gândit, doar el, să o fondeze, dar pe care a sfârşit prin a o considera imposibilă. Nu sunt decât «agri», «câmpuri cultivate», aceste teritorii de cultură pe care le cereau de obicei barbarii, în mâinile unor popoare de sânge gotic: «taifalii», «victofalii», «tervingii». A spune că ei controlează acest teritoriu nu înseamnă că reprezintă o ordine politică care ar fi opusă celei a imperiului. Nu există decât federaţi instalaţi pe malul stâng al Dunării”., ibidem „Şi referitor la Aurelian, Eutropiu începe prin a enumera victorii. El spune explicit că vechile frontiere au fost restabilite. Abia când găseşte în izvorul său, care e povestirea lui Vopiscus, fraza «Văzând Illyricul devastat, iar Moesia pierdută, şi nemaiputând spera să mai poată păstra Dacia transdunăreană, provincia întemeiată de Traian, el a părăsit-o şi a retras armata şi pe provinciali; Populaţiile pe care le-a scos dintr-însa le-a aşezat în Moesia şi a numit-o Dacia sa, provincia care acum separă cele două Moesii», intră în contradicţie cu ceea ce afirmase anterior, asigurând că pentru a repopula Illyricum şi Moesia, împăratul victorios a fost silit să retragă de pe malul stâng, «din oraşe şi de pe ogoare», pe toţi «romanii»”., ibidem, pag. 19, 16
8. Salt↑ Nicolae Iorga, "Le problème de l’abandon de la Dacie par l’empereur Aurelian în Revue Historique du Sud-Est Européen", Bucureşti, I, 1924, 1-3, p.37-58, în Nicolae Iorga, "Studii asupra Evului Mediu românesc", Textul se regăseşte în culegerea [L.R.I.U.], pag. 45
9. Salt↑ „Dacă această imagine ni se pare prea deosebită de cele acceptate în mod obişnuit, n-avem decât să ne gândim la ceea ce s-a petrecut într-această epocă bizantină, de imuabilă tradiţie romană, în cursul căreia cutare neam barbar primea un teritoriu, pe această Dunăre de Jos chiar, ca să împiedice înaintarea altor năvălitori înspre hotare, năvălitori cu care nu se ajunsese la o înţelegere încă, făcându-i să intre şi ei, într-un fel sau altul, într-acest sistem imperial, a cărui elasticitate numai a făcut ca statul roman să supravieţuiască atâtor primejdii deosebite” (ibidem, pag. 47 şi ibidem, pag.45-47)

Armata e cu noi!..... Pensionarii militari... Voi, mai credeți?

MApN sustine modificarea legii privind pensiile militare

Ministrul Apararii Nationale, Nicolae-Ionel Ciuca, si secretarul de stat si seful Departamentului pentru relatia cu Parlamentul si calitatea vietii personalului (DRPCVP), Marius Balu, s-au intalnit, marti, la sediul MApN, cu reprezentantii Forumului structurilor asociative ale personalului militar in rezerva si in retragere.

"Am decis impreuna faptul ca Ministerul Apararii Nationale si Forumul structurilor asociative ale militarilor din sistemul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale vor sustine, cu anumite propuneri de modificare necesare, PL-x nr. 199/2020 - proiectul de lege privind modificarea si completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat si instituirea unor masuri in domeniul pensiilor militare de stat. Voi ramane permanent in contact cu reprezentantii Forumului si voi sprijini intotdeauna militarii in rezerva si in retragere. Ministerul Apararii Nationale este si va fi tot timpul alaturi de structurile asociative ale personalului care a facut parte din Armata Romaniei", a declarat ministrul Ciuca, potrivit unui comunicat al MApN.

Ministrul Apararii i-a asigurat pe pensionarii militari de intreaga implicare a institutiei militare in solutionarea problemelor semnalate de structurile asociative ale cadrelor militare in rezerva si in retragere, in special in ceea ce priveste problematica actualizarii pensiilor militare.

De asemenea, el i-a informat pe reprezentantii Forumului ca a aprobat, marti, documentul ce prevede optimizarea procesului de informare publica pe tema pensiilor militare si calitatii vietii personalului din perspectiva procesului de legiferare si a aplicarii prevederilor legislatiei nationale si a normelor specifice MApN. Scopul acestor demersuri este acela de a imbunatati cooperarea cu structurile asociative ale personalului militar in activitate, in rezerva si in retragere, arata MApN.

"Armata va fi mai activa in comunicarea cu pensionarii militari, prin cele doua structuri cu responsabilitati directe legate de ei: Casa de pensii sectoriala a MApN si Departamentul pentru relatia cu Parlamentul si calitatea vietii personalului. Acestea isi vor actualiza si imbunatati paginile din Internet, vor administra un forum dedicat exclusiv problematicii pensiilor militare, vor crea si administra pagini dedicate problematicii care ii preocupa pe seniorii nostri si vor organiza periodic, in retelele de socializare, sesiuni de intrebari si raspunsuri pe tema pensiilor militare", a spus ministrul Apararii Nationale.

Presedintele Forumului a apreciat eforturile depuse de conducerea MApN si a multumit pentru oportunitatea oferita cu acest prilej de a desfasura, la sediul Ministerului Apararii Nationale, aceasta intalnire a reprezentantilor structurilor asociative ale personalului militar in rezerva si in retragere.

Ministerul Apararii Nationale a depus o serie de observatii la proiectul de lege privind modificarea si completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat si instituirea unor masuri in domeniul pensiilor militare de stat (PL-x 199/2020) si va sustine acest proiect in cadrul procesului legislativ, principiile avute in vedere fiind: inlaturarea discriminarilor majore din sistemul pensiilor militare de stat referitoare la diferentele de cuantumuri ale pensiilor pentru beneficiarii care au iesit la pensie la intervale diferite de timp, dar au detinut, ocupat sau avut grade, functii si vechimi egale; crearea cadrului legal pentru recalcularea pensiilor militare, proces efectuat in raport cu vechimea valorificata prin ultima decizie de pensie si raportat la prevederile legale privind salarizarea militarilor, politistilor si politistilor de penitenciare aplicabile la data respectiva, in conditii identice de functie si de grad militar/profesional; crearea cadrului legal pentru actualizarea, dupa data aplicarii in integralitate a Legii-cadru privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, a pensiilor militare, ori de cate ori se majoreaza soldele de grad/soldele gradului profesional si soldele de functie ale militarilor, masura care nu va mai permite un nou decalaj.

De asemenea, MApN sustine eliminarea, etapizata, a inechitatilor create de succesiunea in timp a actelor normative din sistemul pensiilor militare prin raportarea la prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare; acordarea dreptului prevazut de art.11 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare (pensionarii decorati cu ordinul "Semnul Onorific" clasele a III-a, a II-a si I beneficiaza de un spor de 10, 15 si, respectiv, 20 la suta al cuantumului pensiei).

Structurile asociative care isi desfasoara activitatea in domeniile de responsabilitate ale institutiei militare sunt acele asociatii/fundatii al caror scop si obiective se circumscriu domeniilor de responsabilitate ale Ministerului Apararii Nationale.

Departamentul pentru relatia cu Parlamentul si calitatea vietii personalului, prin Directia pentru relatia cu Parlamentul, a avut, in acest an, mai multe activitati dedicate pensionarilor militari, dar interactiunea fizica cu reprezentantii structurilor asociative a fost limitata incepand cu trimestrul II al anului, ca urmare a izbucnirii pandemiei provocate de virusul SARS-CoV-2.

Harta alegerilor locale 2020. Lista cu toti candidatii la consiliile judetene si la primariile marilor orase din Romania

Orbetele a intrat în vrie

Ce spune Ciolacu, despre majorarea pensiilor: Bani sunt. Deficitul bugetar nu crește cu niciun leu

Marcel Ciolacu, liderul PSD, susține că există bani pentru majorarea pensiilor, pentru că Guvernul îi mutase în Fondul de rezervă și ajunseseră „pușculița electorală a PNL".

„Astăzi am făcut dreptate pentru 5 milioane de pensionari! Pensiile trebuie să crească cu 40%! Bani sunt! Guvernul mutase banii pensionarilor, copiilor și profesorilor în Fondul de rezervă și în capitolul Acțiuni Generale de la Ministerul Finanțelor, de unde puteau fi folosiți după bunul plac de Orban și Cîțu!!! Banii țării ajunseseră Pușculița electorală a PNL! Din care cumpărau primari, traseiști și voturi", scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

 

 

„Pentru că sunt ai lor, nu ai lui Orban sau Iohannis! Deficitul bugetar nu crește cu niciun leu! Singurul impact negativ este pentru Orban și PNL care rămân fără banii cu care să-și cumpere noile mandate", conchide social-democratul.

 

Acest articol îmi aduce aminte de ceaușism, comunism, socialism, dictatură. Pe veci, să nu mai trăim așa ceva!

Ministerul algerian al comunicării a decis luni să "nu mai autorizeze'' funcţionarea canalului de televiziune privat francez M6 în Algeria, la o zi după difuzarea unui documentar despre mişcarea de protest populară Hirak, informează AFP preluat de agerpres.

Într-un comunicat dat publicităţii luni seară, ministerul acuză acest documentar intitulat "Algeria, ţara tuturor revoltelor" că are "o viziune părtinitoare asupra Hirak" şi că a fost produs de o echipă care a avut o "autorizaţie de filmare falsă".

"Acest precedent ne determină să decidem să nu mai autorizăm M6 să opereze în Algeria, sub nicio formă", conform sursei citate.

Prezentat ca parte a programului "Enquęte Exclusive" (Anchetă exclusivă), acest reportaj de 75 de minute filmat uneori cu "camere discrete" prezintă mărturiile a trei tineri algerieni despre viitorul ţării lor, pradă unei revolte fără precedent din februarie 2019. Criza sanitară a dus la suspendarea marşurilor de protest Hirak la jumătatea lunii martie.

Ministerul comunicării critică "mărturiile neinteresante", "clişeele cele mai limitate" şi "o serie de anecdote fără profunzime".

Una din protagoniştii anchetei, Noor, o youtubăriţă cunoscută în Algeria, a explicat luni pe reţelele de socializare că regretă că a participat la documentar şi a deplâns "lipsa de profesionalism" a canalului francez.

Potrivit comunicatului de presă algerian, "un jurnalist franco-algerian a asigurat producerea filmului cu ajutorul unui intermediar algerian şi beneficiind de o autorizaţie de filmare falsă", o infracţiune care este "de altfel aspru pedepsită".

Ministerul a promis să urmărească penal autorii reportajului pentru fals în acte publice.

Potrivit ministerului, M6 a depus pe 6 martie 2020 o cerere de acreditare pentru membrii echipei programului "Enquęte Exclusive" în vederea filmării unui documentar despre "valorizarea dezvoltării economice şi turistice a oraşului Oran, precum şi despre multiculturalismul care constitue bogăţia ţării noastre". Cererea a primit un răspuns nefavorabil din partea serviciilor ministerelor comunicării şi afacerilor externe.

Difuzarea în luna mai de către canalul public France 5 a unui alt documentar despre tineretul algerian şi Hirak, "Algeria, dragostea mea" realizat de jurnalistul şi regizorul francez de origine algeriană Mustapha Kessous a declanşat o criză diplomatică între Alger şi Paris.

Ruta graveolens

     Ruta graveolens sau virnanțul are în numele ei o însușire, graveolens-- miros foarte puternic. Este o plantă excepțională. Este folosită inclusiv în bucătăria meridională la aromatizarea brânzeturilor. 

      Studii biochimice plasează această plantă ca un panaceu în diverse boli umane. 60 % dintre medicamentele anticancer provin din plante. Ruta este una dintre ele.

     Cum am descoperit această plantă?

      Ne cumpărasem casă la țară. În noua noastră proprietate am adus o plăntuță de la București care apăruse într-o sacsie unde trona la geam o floare ce ne bucura sufletul an de an. Am plata-o lângă fântână. Udată și îngrijită a dat o tufă de arbust de toată frumusețea. Mirosul plantei extrem de puternic ne determinase să avem grijă de ea.

     Făceam extracte în alcool din rută și le foloseam după bărbierit. Acum câțiva ani buni ne plimbam  însoțiți de cuscrii noștri pe cel mai frumos bulevard din Barcelona, Rambla, când soția a remarcat o tăbliță indicatoare în spațiul verde. Era Ruta graveolens. Așa am aflat numele ei.

Am adâncit studiul Rutei și am descoperit multe proprietăți ale acesteia. Întro lucrare veche de peste 150 ani din biblioteca Franței, 

"Les_vertus_des_plantes,_918_espèces__la_description_d'un_grand_nombre,_leur_mode_d'emploi_et_une_manière_très_simple_pour_les_connaître_sans_se_tromper__par_A._B.(1)", 

am găsit câteva pagini despre această plantă excepțională. 

Lucrarea poate fi descărcată din BNF- Biblioteca Națională a Franței folosind programul android Gallica din Google Play. Aici veți găsi milioane de cărți, cele vechi putând fi descărcate. 

   Una din proprietăți este tratamentul rapid al durerilor de cap. Un mic mănunchi de frunze de Rută, frecat în palmă și aplicat pe frunte fugărește în două - trei minute durerile insuportabile de cap.

Atenție! Are un efect vezicant foarte puternic. Soția a pățit - o rău de tot când a atins această plantă pe vreme foarte însorită. Deja ii pusese gând rău să o îndepărteze din grădină. 

Dau curs, mai departe, unui articol de pe Internet: 

Virnant (Ruta graveolens)

Este o planta originara din sudul Europei si poate fi cultivata ca planta ornamentala si pentru aroma pe care o raspandeste. In tara noastra planta este intalnita in flora spontana, pe coaste insorite, aride, frecvent cultivate.Virnantul este o planta semilemnoasa, inalta de pana la 90 cm, cu tulpina ramificata. Frunzele sunt sesile, compuse, penate si sunt verzui- albastrui. Florile sunt mici si galbene si cresc in corimb. Printre elementele chimice continute de Virnant se numara: ulei eteric, rutina, quercitina, rezine, tanin, alcaloizi toxici, cetone, esteri, terpene. Principalele calitati ale plantei sunt: verzicant, emenagog, antispastic, stimulent, vermifug. In fitoterapie se utilizeaza partea aeriana a plantei ce se recomanda sa fie recoltata in iunie, inainte de inflorirea plantei.



Uz intern:

- afectiuni gastrice, colita, tulburari menstruale, parazitoze intestinale - sub forma de infuzie slaba.


Uz extern:


- guta, sciatica, artroza - sub forma de cataplasme din partea aeriana a plantei.

Contraindicatii:


- Trebuie evitat consumul plantei de catre femeile gravide, deoarece poate provoca avortul.

Efecte adverse:

- Planta este toxica, iar uleiul eteric in cantitate mare este un excitant general care determina paralizie. Consumul intern al plantei se recomanda doar sub supraveghere medicala.

Explorați Internetul și veți găsi mult ai multe utilizări ale acestei plante.

Să auzim de bine! 

Nici în vise să nu mai trăim acele vremuri!

Tata i-a reparat televizorul, iar securistul i-a întins o foaie albă: „- Scrie ce vrei”. Și tata a scris...

Foto: Guliver Getty Images

Sâmbăta, pe la prânz, împreună cu tata, ne așezăm, la rând, la înghețată. Coada se mișcă lent, ca pe timpuri. Sunt tentat să strig în gura mare, de sub mască: „Mai lasă tovarășe și la alții, noi stăm degeaba?!" Suntem în 2020 și, deși acum, în democrație, înghețata ajunge la toată lumea, după 30 de ani, tot mai ai senzația, că momentul cu rafturile goale se poate repeta pe nesimțite, la orice oră. Cam asta e încrederea în politica românească, că tot suntem în prag de alegeri.

Vizavi de noi, sediul SRI.

Fost depanator de televizoare, tata își amintește:

- Uite, aici lucra ăla, îmi scapă acum numele,…pfff... nu contează. I-am reparat, pe vremea lui Ceaușescu, televizorul. Un Telecolor 3007, pentru export. Mi-a dat ca „premiu", o foaie în alb.

Se lasă o tăcere, de parcă ar fi trebuit să știu ce înseamnă o foaie albă, primită de la un securist. E un cod, un contract?... doar nu aflu acum că era vreo ofertă de angajare, deși nu cred că e cazul. N-are cum… dă-o naibii de treabă, îmi răstoarnă chiar familia cutia de valori.

Întreb, până la urmă, cu frică, precum un fiu obosit de bătrânii cu glume demodate. 

- Ce foaie albă?

- Foaia în care trebuia să completez ce voiam.

- Și… ce ai vrut?

- Păi, nu eu, maică-ta... Alune, ciocolată chinezească, cafea și două rude de salam de Sibiu. Țin minte și acum, ai mâncat cu maică-ta cu o poftă..., vă lingeați pe buze. Eu n-am prins nimic, ca de obicei.

Zâmbesc. Coada la înghețată înaintează, ne apropiem. Vitrina e îmbietoare, toate sortimentele, dar eu caut altceva.

- Atât? Pai atât ai cerut și tu? Credeam că ai zis, că vrei și tu un „Color".

- Parcă ești maică-ta, de atunci. Păi mi-a fost frică să sar calul, înțelegi tu, dacă se strica televizorul după reparație, ăla eram.

- Păi nu era de export? Chiar așa „pușcărie" erau?

- Ei, l-a stricat el, la un meci de fotbal, când a luat bătaie URSS-ul de la olandezi. Oricum tot eu i-am reglat și atunci antena, la bulgari. 

- No, păi vezi. Erai îndreptățit!, îl tachinez.

 - Păi ce era să mai cer? Bine, am mai cerut eu niște unt, dar nu avea, mi-a spus că era stocul rezervat pentru o vizită oficială.

Am ajuns, în sfârșit în fața vânzătoarei de înghețată. Fata poartă o bonetă strâmtă, care îi scoate în evidență, ochii mari și rotunzi.

- Două înghețate, fără zahăr, vă rog frumos.

- Îmi pare rău, cea fără zahăr s-a terminat.

Toledo din curtea noastră

     V-am promis lupta dintre un toreador, o viespe și doi tauri, doi păianjeni. N-am stat să văd finalul dar cu siguranță toreadorul a pierdut lupta. Îmi aduc aminte de străzile din Toledo, Spania, orașul renumit pentru luptele cu tauri. Pe străzile înguste ale cetății fiecare colțișor amintește de simbolul cunoscut al orașului, taurul. Așa și în curtea noastră de la țară. Ducem lupte cu păiejenii, muștele și alte insecte, taurii noștri, care se oploșesc în diverse unghere ale casei, șurii, grădinilor și livezilor.


      Louis Fabre, un renumit biolog francez, și-a dorit mult să aibe o casă la țară și a avut-o. A cumpărat-o când avea vârsta de optzeci de ani. Universul curții lui, insectelor, viețuitoarelor mici, păsărilor i-au fost masa de lucru și studiu. După această vârstă acest om de știință francez a scris o sumedenie de cărți care mi-au înflăcărat adolescența. Astăzi privesc lumea altfel și îmi aduc aminte de marii titani ai scrisului de popularizarea științelor. De multe ori am auzit întrebarea : - ce este bătrânețea? Rămân la răspunsul multor oameni, a doua tinerețe cu mai multă experiență.


     Adesea întâlnesc oameni la începutul vârstei a treia care au dat în primire visurile tinereții. Să luăm exemplu de la Louis Fabre sau, de ce nu, de la soacra mea care la vârsta de optzeci de ani zicea: - Să mai am eu vârsta de șaptezeci de ani!


     Ca mulți alții, militez pentru viața în mijlocul naturii, educației copiilor pentru grija față de mediu, de bogățiile incomesurabile ale ținuturilor românești, ape, păduri, câmpuri roditoare, munți etc.

Culesul viei, septembrie 2020

   

    O zi ce se anunța mohorată. O ceață pâcloasă pusese stăpânire pe sat. După căldurile toride ale verii ne dădea bună dimineața mazarichea ceții ce venea dinspre Bucegi. Umiditatea verificată pe aparatele din casă era de 95%.


    Îmbrăcați, ca de obicei, pentru temperaturile verii care ne-au oblojit spinările am purces cu gălețile la culesul viei. Cu un stoicism cât pentru o cauză mai bună am cules primii struguri sub bura ceții. Nu ne-am oprit și i-am gustat. Ne lăsau în gură buchetul de arome ce aveau să se adune în prima ulcică de must roșu. Ce desfătare! Am tot gustat licoarea ce va să devină iubita lui Bach până am zis stop și ne-am luat, din nou, avânt cu gălețile goale pe rândurile de vie. Și tot așa până-n miezul zilei.


    Munca fizică te face să uiți totul pe lume. Este cel mai bun psihiatru. Și totuși mi-am adus aminte din pildele și învățăturile lui Solomon: să nu culegi niciodată boabele de struguri care cad sub viță de vie. Lasă-le pentru insecte și păsările cerului! Așa procedez de mulți ani. În pomii fructiferi, în vie, las o cotă parte prietenilor din natura înconjurătoare. Eu ii numesc " muncitorii mei". Ți-e mai mare dragul, de exemplu la începutul primăverii, să vezi graurii cum se aliniază în livadă și culeg larvele dăunătorilor. Mă mai războiesc eu cu ei când se coc cireșele. Vin cu tot neamul. Culeg cireșii la întrecere cu ei. De obicei, le las o cotă mare de cireșe pe vârfurile pomilor. 


      Recomand orășenilor traiul în comunitățile sătești. Au ce vedea și ce auzi, din primăvară până-n toamnă. Azi am asistat la lupta pentru viață a unei viespi ce a nimerit în pânza a doi păienjeni. Eu sunt autorul moral. Am alergat-o și, ce sa vezi, ea săraca a nimerit în pânza paienjenilor. Ce a urmat era similar unei lupte de toreador. De data asta, învinsul a fost toreadorul. Ce Toledo! Ce luptă cu taurii! Am avut ce vedea. 

Niciodată să nu disperi!

Claudiu Mihăilă, 10 august – protestul Diasporei

Don Claudiu de la Mancha. Povestea românului devenit un erou pentru o comunitate din Spania

Valentin Șchiopu

Claudiu Mihăilă (41 de ani) s-a stabilit în urmă cu 20 de ani în Tomelloso, un orășel din regiunea spaniolă Castilla-La Mancha. A trăit ani buni fără nicio perspectivă, a avut uneori senzația că se bate cu morile de vânt, a învins disperarea și boala și a devenit, când era mai greu, un erou în comunitatea lui adoptivă, lovită crunt de epidemia de SARS-CoV-2.

În 2000, era un tânăr dansator de breakdance care părăsea Sighișoara cu câteva sute de mărci în buzunare și cu o viză de Germania, ca să treacă apoi ilegal în Spania. La destinație a găsit o zonă viticolă și o comunitate formată în mare parte din agricultori, cu o populație aproape cât orașul său din Transilvania.

De atunci, Claudiu a trecut prin mai multe încercări. A dormit pe bancă în parc, a împărțit o casă cu încă zece conaționali, a muncit pentru o farfurie cu mâncare la prânz, ca să poată ține cursuri de dans în sala unei școli de cartier, a lucrat într-un abator la jupuit mieii, a fost bodyguard, s-a îmbolnăvit și a ajuns într-un scaun cu rotile, s-a ridicat din nou și s-a antrenat până a ajuns profesor de arte marțiale. Pentru ca în 2019 să ia două medalii de aur la Tai Chi în stilul Chen, la Campionatul Mondial de Kung Fu desfășurat în China,

După competiție, deși reprezentase România, autoritățile din Tomelloso l-au primit ca pe un star în salonul de ceremonii al primăriei.

„Claudiu a plecat din orășel de la noi, a câștigat campionatul lumii și s-a întors acasă. E unul dintre noi”, a decretat Inmaculada Jiménez, alcaldesa de Tomelloso.

Românul a fost impresionat, primărița spaniolă îi predase, în câteva cuvinte, o lecție importantă. Dintr-un simplu rezident îl ridicase la rangul de ambasador al orașului. Tocmai pe el cel care în urmă cu mulți ani, îmbrăcat în salopetă, stătea diminețile în fața magazinelor de construcții cu o coală de hârtie pe care scria că e în căutarea unui loc de muncă: Busco trabajo!

Claudiu Mihăilă (primul din stânga), la una dintre competițiile la care a reprezentat România Foto arhiva personală

În martie, când a izbucnit epidemia de SARS-CoV-2, Mihăilă s-a transformat într-un erou al orașului. Și-a postat numărul de telefon pe Facebook și a anunțat că e dispus să ajute cu orice. De la transportul pacienților oncologici și distribuirea de alimente și medicamente pentru persoanele vulnerabile, la predat online tehnici de respirație și chiar și consiliere în cazul unor tulburări de anxietate.

Gestul lui Mihăilă a fost susținut în comunitate atât de spanioli, cât și de românii stabiliți în Tomelloso, iar printre voluntari s-au înscris și elevii săi de la cursurile de arte marțiale.

S-au strâns bani, firmele din localitate s-au mobilizat ca să-i ușureze misiunea, punându-i la dispoziție o furgonetă pentru a putea face drumuri la Madrid – la două ore de Tomelloso – ca să ia provizii pentru azilele de bătrâni din zonă, măști, mănuși și viziere pentru spitale. Când Spania era paralizată și toată lumea stătea în casă, Mihăilă circula cu un permis special eliberat de Guardia Civil. Spune că, pentru el, nu exista altă opțiune și că nu putea sta pe margine.

„La ce bune toate antrenamentele și competițiile, dacă nu să te pregătească pentru astfel de momente, ca să fii la înălțime? Suntem frunze din același copac, valuri din aceeași mare, asta le tot repetăm elevilor noștri. Poate fi o prăpastie între ceea ce spun și ceea ce fac?

În fiecare dintre noi e un instinct care până la urmă iese la suprafață. E ca la un incendiu, acționezi din instinct. Intri și încerci să salvezi pe cine poți. Nu știu cât e o decizie rațională. Mintea apare mai târziu când începi să te organizezi, să încerci să ajuți mai bine, mai eficient. Dacă gândești prea mult nu mai ieși din casă. Pui în balanță tot felul de lucruri și iei o decizie pe baze egoiste. Eu am mers pe ce-mi dicta sufletul. Aici, în zonă, a fost un al doilea Wuhan. Dezastru!”, spune Mihăilă.

Tomelloso a fost supranumit Wuhanul din La Mancha. S-au înregistrat 300 de decese din cauza coronavirusului în lunile martie, aprilie și mai, într-un oraș cu aproape 36.000 de locuitori. Mihăilă a adunat în jurul lui și alți voluntari. Au căutat să distribuie provizii și unor familii care nu apelaseră la ajutorul lor, considerând că astfel s-ar pune într-o situație umilitoare. Asistenții sociali le indicau cazurile disperate, iar voluntarii le duceau plasele cu alimente până la ușă, sunau și plecau. Erau oameni care-și pierduseră joburile, rezistaseră o lună din economii și apoi au început să se confrunte cu dificultăți materiale.

Mihăilă (stânga) la o acțiune pentru spitalul din Tomelloso

Într-o zi, Claudiu a primit un apel de la un bărbat în vârstă care locuia singur. Se plângea că trebuie să stea cu becul aprins tot timpul după ce i se blocase sistemul de ridicare a jaluzelelor. Sighișoreanul s-a dus, a rezolvat problema, dar înainte de plecare bătrânelul l-a rugat să-i taie unghiile de la picioare, pentru că nu se mai putea apleca. Maestrul de arte marțiale i-a cerut ghilotina de unghii și a executat operațiunea.

La despărțire, omul i-a mulțumit și a insistat să-i dea măcar niște bomboane.

„ Îmi aducea aminte de bunicul meu. Chiar mă gândeam că în urmă cu câteva luni devenisem campion mondial, iar acum îi tăiam unghiile unui bătrân care locuia singur și se mișca cu dificultate. Ce chestie!

De asta trebuie să fim umili în fiecare zi. Se poate schimba totul de pe o zi pe alta. Iar schimbarea trebuie îmbrățișată, rigiditatea duce la boală.

Bunăstarea vecinilor mei o influențează și pe a mea. Când îi ajut pe ei mă ajut de fapt pe mine. Suntem într-o conexiune, trăim într-o comunitate și nu poți fi nepăsător față de problemele celui de lângă tine. Mi-am dat seama că un om deschis la minte și bun la suflet poate ajunge foarte departe prin exemplul său. Cel puțin poate ajunge la alți oameni”, crede Claudiu.

Implicarea românului a avut ecou. Mai multe ziare locale și regionale au scris despre generozitatea profesorului de Tai Chi din Tomelloso. Când Spania a ieșit din lockdown, Claudiu a plecat pentru o demonstrație la Cádiz, oraș aflat la 529 de kilometri distanță. Undeva la jumătatea drumului s-a oprit să mănânce la un restaurant cu specific românesc. Unul dintre chelneri l-a recunoscut și nu l-a lăsat să plătească.

Impozitul pe nou-venit

Claudiu a parcurs un drum lung până aici. În 2000, când a ajuns în orașul său adoptiv, s-a trezit într-o casă cu încă 10 conaționali, cu reguli clare legate de folosirea frigiderului. În jurul repartizării pe etajere aveau loc negocieri la nesfârșit. Nu reușeai să plătești chiria la timp, trebuia să-ți cauți un alt loc. Se gătea pe rând, după un orar bine stabilit.

Luați individual, fiecare își apăra cu dinții drepturile, împreună nu funcționau mai deloc. Claudiu avea 21 de ani și lăsase la Sighișoara o trupă de breakdance care avusese câteva momente de celebritate când a urcat pe aceeași scenă cu 3rei Sud Est sau L.A.

Venise în Tomelloso să-i învețe pe spanioli să danseze.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

După câteva zile avea să se prindă cine face muzica. Un tip corpolent le-a bătut într-o dimineață la ușă. Părea familiarizat cu cei ai casei, care au început să adune bani.

Impozitul pe venit, l-au pus în temă și pe noul locatar. Adică taxa de protecție. Claudiu era o așchie atunci, nu se apucase încă de arte marțiale, iar între el și omul venit să-l „scuture” de bani era o diferență de categorie. Și-a întors buzunarele pe dos și a silabisit: Nu am niciun ban! Surprinzător, țiganul bine făcut din Arad care se asigura de protecția semenilor săi l-a lăsat de atunci în pace. Când se întâlneau se uita la Mihăilă ca la un strigoi. Și, se știe, poartă ghinion să „împrumuți” bani de la strigoi. Poate că a fost o premoniție. 15 ani mai târziu s-a nimerit să stea împreună la coadă la un oficiu poștal. Diferența de categorie nu mai era atât de evidentă. Claudiu ar fi putut recupera banii cu dobândă.

Dar în acea zi, printre primele pe pământ spaniol, Mihăilă le-a propus colocatarilor să se alieze și să-l refuze pe tiran. N-a avut cu cine: „Muchaco, nu știi ce vorbești. Ăștia-s mulți și fac regulile aici”.

Claudiu era pe cont propriu.

S-a pus cu greutate în mișcare. A găsit o sală la o școală din cartier și a explicat că vrea să țină cursuri de breakdance. Administratorul i-a permis să o folosească, cu condiția să nu ceară bani. Voia să le ofere copiilor din zonă o nouă formă de divertisment.

De obicei, ajungea la lecții rupt de foame. Când n-a mai rezistat a început să muncească pentru o farfurie de mâncare caldă, la prânz. Ajuta pe cineva la curățenie într-un bar sau un restaurant, de exemplu, și primea un meniu la jumătatea zilei. Cei din casă îl presau deja cu chiria, astfel că tânărul își începea diminețile îmbrăcat într-o salopetă, în fața magazinelor în care se vindeau materiale de construcții, cu o hârtie pe care scria că e în căutarea unui loc de muncă. Nu i l-a oferit nimeni, cel puțin în construcții.

A prins pentru început un loc pe câmp, la pepeni, și apoi la cules de struguri. Își spunea la finalul fiecărei zile că a mai câștigat timp și că e mai aproape de momentul când va ajunge ceea ce se cheamă „un om realizat”. Că are strictul necesar, casă, masă și…cam atât.

Mihăilă a votat în Spania la alegerile prezidențiale din 2019

Doi pe o bicicletă

Când făcea bilanțul, ieșea rareori pe plus. Un spaniol l-a ajutat cu actele și a intrat în legalitate. Prin 2003 s-a angajat într-un abator. Începea treaba pe la 4, astfel că se trezea cu noaptea-n cap. Până la matadero avea de mers vreo șapte kilometri. Îl însoțea unul dintre colegii cu care împărțea chiria. Când au făcut rost de o bicicletă, au învățat să conlucreze. Până la jumătatea distanței, călătorea Claudiu la clasa I, pe bară, și pedala colegul, iar de acolo rolurile se inversau. Cu mențiunea că Mihăilă era tot „un pui de gostat”, iar colegul avea 1.90.

Disperarea începuse să-i dea târcoale. „Mai jos de atât nu se poate”, evalua Claudiu situația. Munca era grea, după ce jupuiai câteva sute de miei ți se desprindeau unghiile din carne. Se gândea că acasă era măcar dansator și avea familia, pe mama, pe sora lui. Alți români renunțaseră la visul spaniol: „Hai acasă! Las-o naibii de Spanie!”.

Claudiu îi telefona mamei, la Sighișoara, să mai primească o confirmare. Femeia îl încuraja mereu: stai acolo, o să fie bine, o să reușești!

„Ce naiba, nici mama nu mă mai vrea acasă”, se amuza.

A dus-o așa ani întregi. A reușit să formeze un grup de breakdance în Tomelloso, iar puștii au dansat la fiecare fiesta din localitate. S-a apucat între timp și de arte marțiale și și-a mai luat un job, ca bodyguard. Uneori mergea cu două rânduri de haine la el: costumul și salopeta. Dacă lucra duminică noaptea, luni dimineața pleca direct din club la abator.

I se spunea „bodyguardul de jucărie”, dar era genul acela de jucărie ascuțită: doare atunci când calci pe ea. Programul era epuizant, erau momente când adormea cu mâncarea în față. A renunțat la dansuri și s-a concentrat mai mult pe artele marțiale.

Claudiu Mihăilă. Foto arhiva personală

În 2013 a primit o lovitură dură, când a contractat o bacterie la abator. Brucella i-a atacat ficatul și articulațiile. A început să piardă din mobilitate și să se deplaseze temporar cu ajutorul cârjelor și chiar a unui scaun cu rotile. A fost la un pas să-și piardă piciorul drept, care se inflamase după tratamentul cu antibiotice. Redevenise invizibil pentru toată lumea și a decis să se întoarcă acasă, la Sighișoara. Să revină la „setările din fabrică”. Și-a spus că dacă ia la pas pădurile de acasă se va face bine.

Și-a schimbat stilul de viață: mai puțin Bruce Lee, mai mult Broccoli. Aproape doi ani s-a chinuit să-și revină. La capătul coșmarului a văzut calea de urmat. S-a întors în Spania și a început să-și perfecționeze tehnica de tai chi, „meditația în mișcare”, un stil bazat pe mișcări mai blânde, în contrast cu cele explozive cu care fusese obișnuit la breakdance. A plătit pentru cursuri sub îndrumarea unor maeștri recunoscuți și a progresat uluitor.

Mihăilă se antrena câte două ore pe zi într-o sală din Tomelloso cu condiția să facă și curățenie.

Omul de serviciu care spăla podeaua și făcea niște mișcări ciudate, cu încetinitorul, ca-n Karate Kid, avea să ajungă peste câțiva ani campion mondial.

Când a trimis o înregistrare video cu exercițiile sale pe adresa Federației Române de Arte Marțiale cei de acolo i-au spus că sunt gata să-i ofere șansa să reprezinte România la competiții. În 2019 a venit cu două medalii de aur din China.

Mihăilă se consideră în sfârșit un om realizat. A reușit să deschidă o academie de Tai chi și tehnici de autoapărare în Tomelloso. Spune că și-a descoperit sensul în viață, într-o comunitate pe care o respectă și în care este respectat. A lucrat și cu pacienți cu afecțiuni oncologice. I-au devenit prieteni. Cu Emilio s-a antrenat cot la cot și a văzut cum starea lui fizică s-a deteriorat și a pierdut masă musculară de la o lună la alta. Când a ajuns pe un pat într-o mansardă de spital, s-a dus să-l sprijine cu o vorbă bună. La înmormântare, soția lui Emilio i-a mulțumit românului pentru că i-a dat puțină speranță fostului ei partener. Pedro, un alt tânăr răpus de cancer pe care-l cunoscuse Mihăilă, îl imita și țipa ca Bruce Lee, de pe patul de spital, cu puțin timp înainte să plece.

Profesorul de Tai chi spune că e o plăcere să dea ceva celorlalți. Și o datorie.

„Avem în noi binele și răul. Depinde ce alimentăm. Nu trebuie lăsat ca veninul pe care societatea ți-l administrează să-ți întunece sufletul. Noi nu știm care-i datoria noastră până la urmă, care-i sensul nostru în viață. Alergăm și după asta, vrem și asta și asta. Iar zăpăceala și dezorientarea nu sunt bune”.

Claudiu Mihăilă, 10 august – protestul Diasporei

Ăsta-i normal la cap?

VIDEO viral : Ludovic Orban, către o persoană aflată în scaun cu rotile: "Ce viteză prinde?"

Premierul Ludovic Orban, aflat într-o vizită de lucru în județul Argeș, a intrat în vorbă cu un bărbat aflat într-un scaun cu rotile și l-a întrebat "ce viteză prinde". Momentul a fost surprins de un jurnalist care a postat înregistrarea video pe pagina sa de Facebook. Clipul a devenit viral, iar gestul premierului este extrem de comentat pe rețelele de socializare, mulți catalogând intervenția drept o "gafă".

"Asta e de handicap, prinde mai mult, dar o las aşa...", i-a răspuns bărbatul.

Ludovic Orban a dat mâna cu persoana aflată în scaun cu rotile şi i-a urat sănătate, potrivit News.ro.

Clipul postat de jurnalist, care este însoțit de mesajul "Cum să întrebi o persoană aflată în scaun cu rotile...CE VITEZĂ PRINDE? Numai Orban putea face asta...", are 1,4 k distribuiri și peste 127 de comentarii.