Istoria farmaciilor

Prima farmacie din România, înfiinţată acum mai bine de cinci secole, după o pandemie de ciumă

Unul din cele mai apreciate obiective turistice din Sibiu este Muzeul de Istoria Farmaciei, aflat în centrul istoric al municipiului.

Vizitatorii pot descoperi istoria primei farmacii din România, care a fost înfiinţată în urmă cu mai bine de cinci secole, în perioada în care în Europa apăruse a doua pandemie de ciumă, scrie Agerpres. 

La Sibiu a fost înfiinţat, acum mai bine de şapte secole, primul spital din ţară, în 1292. După două secole, sibienii reuşesc să fie primii din ţară care au o farmacie, în 1494. Astăzi, Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu, printre puţinele de acest fel din Europa, este căutat de turişti din toată lumea, atraşi de lumea celor care au preparat cele mai bune leacuri pentru a-i scăpa pe pacienţi de cele mai cumplite boli.

Sediul primei farmacii din România nu mai există. Prima farmacie românească a existat în Piaţa Mare din Sibiu, unde se află, în prezent, turnul Bisericii Romano-Catolice. Turiştii pot vizita Muzeul de Istoria Farmaciei din Piaţa Mică din Sibiu, care se află în locul în care a funcţionat, din anul 1600, a treia farmacie ca vechime din Sibiu, "La Ursul Negru", care fost prima farmacie particulară din oraş.

"Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu a fost inaugurat în oraşul nostru datorită faptului că prima farmacie din România a funcţionat aici. Ea a fost deschisă în 1494. Sediul s-a aflat în Piaţa Mare, în trecut şi se numea 'farmacia oraşului', iar un alt motiv este acela că primul spital din România s-a aflat tot la Sibiu, în 1292, un spital mănăstiresc şi, foarte important pentru tradiţia sibiană, este faptul că noi deţineam, încă din anii 1800, deja şapte farmacii particulare, printre care este şi cea din spatele meu, unde astăzi este găzduit Muzeul de Istoria Farmaciei şi anume farmacia 'La Ursul Negru'. Această farmacie a funcţionat peste 300 de ani, iar în anul 1949 a fost naţionalizată, ea devenind direct sediul muzeului pe care astăzi îl pot vizita vizitatorii Muzeului Naţional Brukenthal. Muzeul este unul unic pentru ţara noastră, de asemenea şi colecţiile. Suntem singurul muzeu din ţară, de istoria farmaciei, care deţinem şi colecţii homeopate, dar şi alopate şi patrimoniul nostru depăşeşte 6.900 de piese", a declarat miercuri, muzeograful Ana-Maria Păpureanu.

Agerpres

Accesul în Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu se poate face foarte uşor, din Piaţa Mică aflată în centrul istoric. Cel mai ieftin bilet de intrare cost[ 2,5 lei pentru cei care beneficiază de reduceri, iar un bilet de acces, standard, pentru un adult, costă 10 lei.

Dacă în Sibiu a apărut prima farmacie românească în 1494, acum, după 526 de ani, există 73 de farmacii, potrivit preşedintelui Colegiului Farmaciştilor din judeţ şi vicepreşedinte la nivel naţional, Felicia Gligor.

Prima farmacie din România era ceea ce numim astăzi "de stat" sau "publică", având angajat un farmacist sas. După un an de la înfiinţare, sibienii au adus din Germania un diriginte care să le conducă farmacia. Prima farmacie din România a fost una orăşenească, până în anul 1704, când a trecut în proprietate particulară. Proprietarul farmaciei, medicul Georg Vette, a mutat sediul farmaciei în casa lui, tot din Piaţa Mare, unde se află, în prezent, Casa Albastră din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal. Doctorul a numit această farmacie "Vulturul Negru", fiind considerată a doua farmacie din istoria Sibiului.

"Prima farmacie din Sibiu dar şi de pe teritoriul României, atestată documentar, este farmacia din 1494, menţionată cu denumirea de 'farmacia oraşului'. Prima chitanţă datează din anul 1494, cu care farmacistul Johannes primeşte din partea oraşului leafa de 0,50 florini. Pentru conducerea farmaciei, scrie cronicarul Sigerus, a fost adus un farmacist cu numele de Martinus Flaschner (diriginte 1495-1507) din Germania care primea un salariu de 10 fl. de la oraş", a spus Ana-Maria Păpureanu.

Agerpres

Înainte să apară prima farmacie, medicul oraşului, căruia i se spunea "maestru Jacob", vindeca bolnavii cu medicamente aduse de la Viena (Austria), aşa cum reiese dintr-o scrisoare scrisă de voievodul Transilvaniei, contele Ştefan Báthory.

Sibienii de atunci au dat prima dată o lege locală prin care au reglementat cum trebuie să funcţioneze farmaciile, iar pe urmă au şi înfiinţat-o pe prima dintre ele.

"La înfiinţarea primei farmacii din România la Sibiu au contribuit o serie de factori: geografici, politici şi economici. Legea oraşului Ofen (Buda) 'Ofener Stadtrecht 1244-1421', în capitolul 102, tratează tema farmaciilor, astfel în zonă trebuiau să existe mai multe farmacii deja pe vremea aceea, pentru a fi necesară reglementarea funcţionării lor. Datorită poziţiei geografice a Sibiului şi a contextului politic de la 1494, a fost posibilă înfiinţarea farmaciei în Cetatea Sibiului (...). Modul în care locuitorii Cetăţii Sibiu au reacţionat la apariţia farmaciei a depins de farmaciştii care le-au administrat. Farmaciştii preluau farmacia cu inventar, o conduceau pe cont propriu şi, la sfârşitul activităţii, erau obligaţi să o predea cu tot cu inventar în perfectă ordine oraşului. În acest scop, ei primeau, în 1495, o sumă de 10-20 galbeni din partea oraşului", a explicat muzeograful.

Potrivit sursei citate, la început, "situaţia farmaciştilor a fost destul de grea, deoarece nu beneficia oricine de servicii medicale, iar românii locuiau în afara cetăţii."

 

Prima farmacie din România a fost închisă după 13 ani de la deschidere, din cauza crizei economice din anii 1500. Închiderea farmaciei din cauza crizei, timp de 17 ani, a dus la demisia medicului şef de atunci al oraşului, care a preferat să plece la Budapesta (Ungaria), din cauză că nu avea un farmacist care să-i prepare medicamentele la Sibiu pentru pacienţi.

"Din 1507 până în 1524 farmacia oraşului Sibiu a fost închisă din cauza crizei economice din acea perioadă. Olteanu A., în lucrarea sa 'Momente din trecutul farmaciştilor din Sibiu', menţionează că doctorul Johannes, instalat recent ca medic şef al oraşului, a demisionat plecând la Budapesta, pentru că nu a găsit la Sibiu nici farmacie şi nici farmacist, iar primăria a trebuit să-i plătească toate cheltuielile", a povestit Ana-Maria Păpureanu.

Banii au jucat un rol important şi în urmă cu 500 de ani, dacă ne referim la sănătatea populaţiei şi afacerea cu medicamente.

"În anul 1525, oraşul îl angajează pe farmacistul Georg Weselin (diriginte 1525-1531), care a primit 250 galbeni avans pentru a achiziţiona veselă nouă pentru farmacie, cu termen de plată în patru ani. În 1531, probabil din cauză că Weselin nu a putut să plătească împrumutul din veniturile farmaciei, oraşul a vândut o casă a lui şi i-a desfăcut contractul de muncă", a subliniat ea.

Până în secolul al XVI-lea, la Sibiu, prepararea medicamentelor şi funcţionarea farmaciei trebuiau să respecte normele impuse de universitatea de la Viena (Austria), unde exista o facultate de medicină, dar era libera alegere a farmacistului care lucra cu medicul oraşului, la fel ca şi astăzi. Farmaciştii din Sibiu lucrau şi săptămâni de zile pentru a putea prepara unele remedii pentru bolnavi. Ca şi acum, şi atunci existau medicamente care erau importate şi nu se puteau produce la noi în ţară, din lipsă de materie primă. Atunci se importau medicamente din Viena (Austria) şi Budapesta (Ungaria).

Preţul la medicamente a fost şi la început o problemă dificilă.

"O problemă dificilă era taxarea medicamentelor. Din bătrâni, un drept moştenit al oraşelor era fixarea preţurilor de vânzare la meseriaşi, nu însă la farmacii. Iniţial, farmaciştii au fixat preţurile între ei. O taxă oficială presupunea existenţa unui formular oficial, iar acesta a apărut de abia în 1688, redactată în Austria, de către Facultatea de Medicină. Taxa a rămas în vigoare până în 1744, când a apărut a doua taxă oficială editată în colaborare cu farmaciştii. În ziua de 5 mai 1755 a fost convocată, la Sibiu, o adunare a tuturor farmaciştilor din Transilvania, pentru reglementarea şi uniformizarea preţurilor. Este prima manifestare de acest gen pornită de farmaciştii din această zonă", a relatat Ana-Maria Păpureanu.

Cel mai important lucru este însă ce remedii se puteau prepara la Sibiu, cu excepţia medicamentelor care se importau. În timp ce în 1530 găsim consemnat de istorici că la Braşov a izbucnit ciuma, aşa cum se arată în lucrarea "Din istoria luptei antiepidemice în România", la un an după, în 1531, la Sibiu, se face inventarul farmaciei şi aşa putem afla ce remedii se preparau aici. Dacă la Braşov, magistratul oraşului a comandat medicului de la Sibiu o carte despre combaterea ciumei şi medicul Pauschner indică cea mai bună metodă de profilaxie, "fuga", în farmacia din Sibiu se descoperă, în urma inventarului din 1531, că starea multor medicamente de aici lăsa de dorit.

 

"Unul dintre primele documente în istoria farmaciei din secolul al XVI-lea a fost inventarul realizat în anul 1531, când farmacia oraşului Sibiu a fost preluată de către farmacistul Andreas Barthel. S-a făcut inventarul aromatelor şi al speciilor aflate în farmacie inventar în care sunt cuprinse în 9 grupe: Grupa I-a Species = amestecuri de droguri vegetale, uscate şi divizate în mici fragmente, la care se adăuga uneori alţi compuşi. Speciile erau întrebuinţate pentru prepararea extractelor apoase (decocturi, infuzii, digestii, maceraţii); Grupa a II-a Pillulae = pilule, primele forme farmaceutice utilizate în diverse afecţiuni; Grupa a III-a Trechiscii; Grupa a IV-a Laxantia; Grupa a V-a Conservantia = substanţe necesare preparării remediilor conservate; Grupa a VI-a Syrupii = Siropuri; Grupa a VII-a Unguente; Grupa a VIII-a Olea = Uleiuri; Grupa a IX-a Rotulae = remedii în formă sferică. În baza menţiunilor făcute la diferitele medicamente, reiese că starea lor lăsa mult de dorit, în comparaţie cu prevederile manualelor de atunci", a mai precizat muzeograful.

Turiştii care calcă astăzi pragul Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu sunt fascinaţi să găsească aici obiecte unice în România şi să afle că borcanele de lemn conţin încă anumite cantităţi din produsele medicamentoase originale.

Cel mai vechi obiect din muzeul dedicat farmaciştilor şi medicamentelor din Sibiu este un mojar din bronz din 1597.

La intrarea în Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu vizitatorul găseşte atmosfera unei farmacii vechi, cu oficină, laborator şi o sală de homeopatie. Foarte elegant este mobilierul din prima încăpere, fiind mobila originală din farmacia "La Vulturul Negru", realizat la Viena în 1902.

"Spre deosebire de amenajarea actuală a unei farmacii, era comun până în secolele XVII-XVIII ca în oficină să nu aiba acces decât farmacistul. Pacientul trebuia să îi înmâneze farmacistului reţeta scrisă de medic printr-o fereastră mică situată la intrarea în oficină, dar acesta putea vedea modul de pregătire a medicamentului. Ulterior, farmacistul pregătea remediile chiar şi în faţa pacientului. Dacă astăzi vedem farmaciile ca nişte medii reci, sterile, primul lucru care impresionează vizitatorul la intratrea în muzeu este căldura şi atmosfera plăcută a farmaciilor secolului XVIII-XIX, datorită mobilierului acestor încăperi şi a recipientelor farmaceutice din lemn, porţelan şi sticlă. Clientul putea intra în oficină şi de aceea mobilierul era realizat astfel încât să impresioneze prin dimensiuni şi ornamente, fiind astfel foarte greu de realizat şi achiziţionat", potrivit sursei citate.

Sutele de borcane din farmacie, sertarele de lemn atent meşteşugite, balanţele, mojarele, dar şi celelalte ustensile folosite de farmacişti şi expuse în muzeul din Sibiu fac ca aici să fie o atmosferă aparte.

Turiştii pot descoperi în acest muzeu asemenea unei farmacii şi dulapul unui medic celebru, ajuns primar şi conte săsesc, datorită căruia în Transilvania a fost încetată tortura şi arderea pe rug mai devreme decât în ţările din vestul Europei.

"În Colecţia Muzeului de Istorie a Farmaciei se află dulapul medicului Andreas Teutsch (1669-1730), care are inscripţionat deasupra uşii anul 1703, prima piesa expusă la intrarea pe holul complementar. Andreas Teutsch a fost o personalitate marcantă a Sibiului, unde a funcţionat ca medic, apoi ca notar şi primar, iar în 1710 a fost numit conte săsesc (rangul politic cel mai înalt). Datorită lui, se poate spune că, în Transilvania, torturile şi arderea pe rug au luat sfârşit mai repede decât în ţările vestice", a aratat Păpureanu.

Tot în muzeu, turiştii pot vedea, printre altele, maşinăriile cu care se făceau tabletele, supozitoarele, se zdrobeau drogurile, dar şi reţete.

Dacă aici se pot afla foarte multe despre plante şi cum au ajuns acestea să ne vindece, în mod inedit există expusă şi o cutie cu praf de mumie.

Inaugurat în 1972 pentru public, Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu se aseamănă cu o farmacie vieneză din secolul XVIII, care încă mai păstrează chiar şi remedii care astăzi nu se mai folosesc, de la ochi de raci, praf de gândaci sau praf de mumie.

Înainte de a părăsi muzeul, vizitatorii ţin minte, de regulă, inscripţiile în latină ce se văd pe un dulap farmaceutic vechi de patru secole, în care se ţineau substanţele toxice. Una dintre inscripţii aminteşte şi astăzi despre grija foarte mare pe care o aveau farmaciştii ca să-i facă bine pe bolnavi cu cele mai eficiente medicamente: "Decât să vorbeşti cu limbi false, mai bine faci baie în spini şi ciulini".

O nouă destinație. O comună în inima Maramureșului

Poienile Izei

Pensiunea Maria BOROICA

Ce spunea un turist cu ceva timp în urma:

"Gazdele , Maria si Florin sunt niste tineri deosebiți în compania cărora te simti extraordinar . Sunt foarte primitori, atenti cu turistii si acorda servicii de calitate . Am fost serviți cu mâncare tradițională preparată de gazde din gospodăria proprie , diversificata , multa , chiar prea multa , iar horinca si afinata au fost permanent pe masa . De asemenea atât la masă de dimineata cat si la cea de seara am fost răsfățați cu dulciuri / prăjituri de casă întotdeauna alt sortiment .

Camera în care am stat a fost foarte curata, , spatioasa, mobilată modern , cu baie proprie utilata . Pensiunea este f bine localizată, peisajul fiind mirific . Din zona se poate ajunge foarte ușor la toate obiectivele turistice din Maramures . ( Cascada Cailor ,Mocanita , Mănăstirea Barsana si Moisei , Sighetul Marmației si Sapanta s.a. )

În ceea ce privește raportul pret / calitate excelent , depășind cu mult așteptările noastre .

Recomand cu toată căldură această pensiune si cu siguranta noi când vom mai reveni în acestă zona superba a Maramureșului ne vom caza la aceeași pensiune. "

Poienile Izei se află în inima Maramureşului istoric, acolo unde vechimea costumelor se îmbină perfect cu puritatea naturii. Între munţii şi pădurile Maramureşului, într-un adevarat colţ de rai, se află comuna Poienile Izei, locul unde ai ocazia să experimentezi viaţa la ţară în cel mai pur mod cu putinţă. Ospitalitatea locuitorilor din Poienile Izei vă va fermeca, relieful specific oferind vizitatorului un sentiment al locului ancorat în tradiţiile şi stilul de viaţă vechi de secole

Este localizată în zonă istorică-etnografică "Ţara Maramureşului", în partea central-estică a judeţului Maramureş, la 100 km de Baia Mare, 50 km de Sighetu Marmaţiei. Vecini: Botiza, Rozavlea, Hrimtura.

Din punct de vedere geografic, teritoriul administrativ al comunei Poienile Izei este situat în partea de vest a depresiunii Maramureşului, la contactul acesteia cu lanţul munţilor vulcanici Oaş – Gutâi – Ţibleş, la o altitudine medie de 600 m. Zona aparţine bazinului hidrografic al râului Iza. Pârâurile ce străbat teritoriul administrativ al comunei se caracterzează prin ape repezi cu debite bogate, principalele cursuri de apă fiind văile Satului şi Poderei.

Comuna Poienile Izei a fost proprietate a voievodului Ioan. De-a lungul timpului, comuna a purtat mai multe denumiri: Poienile lui Ilieş, Poienile Şieului, Poienile Glodului, şi, mai apoi, Poienile Izei. Legenda spune că primii locuitori au ajuns în zonă retrăgându-se din calea năvălitorilor (primele familii au fost Ilieş şi Petreus, nume care se mai păstrează şi astăzi).

Clima este temperat-continentală caracterizată prin veri scurte şi răcoroase şi cu ierni lungi şi friguroase. Precipitaţiile sunt abundente. Temperatura medie anuală este de +4 grade Celsius, iar vânturile predominante sunt cele din sectorul vestic.

Ospitalitatea locuitorilor din Poienile Izei vă va fermeca, relieful specific oferind vizitatorului un sentiment al locului ancorat în tradiţiile şi stilul de viaţă vechi de secole

În comună se ajunge pe drumul DJ 171 B dinspre Şieu şi pe DJ171D dinspre Botiza spre Glod.

E vremea culegerii roadelor pământului

     Sunt zile călduroase. Iulie nu se dezminte niciodată. Truda muncii noastre își arată roadele. Gradina de legume ne oferă zilnic produse bio, proaspete, ce ne îmbie papilele gustative cu savoarea lor, castraveții, roșiile, dovleceii, vinetele, fasolea, patrunjelul, etc.

 O notă aparte ne-o dau plantele medicinale, salvia, isopul, menta, roinița (în imagine). 

     Sub polată pe masa întinsă in jurul careia se adună deseori familia și prietenii, acum tronează ele izbindu-te cu suave uleiuri esențiale ce le găsești la oraș închise in sticluțe maronii. Aici totul este la vedere. Te imbie să împarți cu ele împărăția aromelor. 

    Jean Valnet, medic militar francez de renume, oare este pe undeva pe aproape? Cărțile lui si ale lui Louis Fabre, biolog, tot francez, m-au îndemnat să privesc îndeaproape lumea vegetală și animală, și mai ales beneficiile ei. Fabre avea optzeci de ani când și-a cumpărat o casă la țară. Din perioada aceea au ieșit de sub tipar multe cărți ale lui cu un conținut despre lumea vie din curtea sa, insecte, plante, animale.

Vorba unui actor, politician, revolutionar: -Avem și noi cerul deaspra capului. Mircea Diaconu.

Din viața noastră de culegatori.

Și să nu uit, din merele văratice voi face un oțet, reteta am dat-o pe blog, ce va sta alături de plantele medicinale. Ba poate se vor combina.

O amintire din 2019

miercuri, 28 august 2019

Criț, Sighișoara

Doamna Sofia in fața casei unde a trăit mulți ani. Comuniștii i-au luat-o in mod tâlhăresc, acum multe zeci de ani.

Biserica fortificata din Criț






Doamna Sofia Folberth la 97 ani. S-a așezat să ne povestească istoria sașilor împletită cu istoria familiei ei.

Mă apropii de o vârstă la care crezi că ai vazut, ai auzit, ai înțeles rostul lumii pe pământ, istoria popoarelor, națiunilor, etniilor, neamului tău, ai acumulat judecați de valoare pe baza cărora ai pretenția ca poți da lecții etc. Nimic mai fals.

Azi am cunoscut o săsoaică de 97 ani, ghidul nostru în biserica fortificată din Criț. Această doamnă este un reprezentant de excepție ai sașilor din Romania pe care o voi trece în magazinul meu de amintiri cu cele mai frumoase trăsături ale unei ființe umane. Inteligența, memoria, darul povestitului cu lux de amanunte al istoriei populației săsești adusă  în anii 1200-1300 e.n. de secui-cuceritorii de teritorii românești la anul 1100 e.n. - pentru apararea arcului carpatic de năvălitorii turci și alte popoare asiatice. Sașii au adus cu ei cultul muncii, seriozitatea, arta meșteșugurilor, ordinea, disciplina, lucrul bine făcut etc.

Am trăit mulți ani printre sași și nemți. Această populație are in istoria ei mult mai multe lucruri pozitive decât negative. Patrimoniul nostru national, istoric, cultural, tot ce este material, a fost îmbunătățit de acestă etnie. Doamna Sofia, ghidul nostru din biserica fortificată din Criț este un reprezentant de frunte al sașilor din Romania.

Căutați pe internet impresii de călătorie, scrieri istorice, lucrari actuale despre istoria sașilor in România și veti recunoaște meritul acestei nații in dezvoltarea țării noastre! Nu adapăți spiritul xenofob care sălășluiește in toate popoarele lumii, majoritare în teritorile lor naționale! Ura de rasă, de religie au adus și aduc multe deservicii tuturor țărilor. Nici România nu face excepție.

Criț este un sat săsesc, tipic german, pe care îl puteti regasi pe dealurile din Austria. Numai 6 sași mai sunt in viață azi în acest sat la o populație de peste 600 de locuitori. In perioada de glorie existau in această localitate peste 700 sași, cca 200 români și 60-70 țigani ce convietuiau în deplină înțelegere.

Biserica fortificată din Criț, asediată de turci de nenumărate ori pe parcursul istoriei, n-a fost cucerită niciodată. Construita în anul 1270 e. n, refăcută în  anul 1825 e. n. Actuala construcție cu 200 de ani de existență este perfect conservată. Are un zid dublu de apărare, fiecare cu grosimea de un metru. În arhiva biserici sunt mii de documente, cercetate și în curs de cercetare. Jurnalista din Cluj de certă valoare, autoarea cărților, menționate mai sus, alături de doamna Sofia Folberth, centenară, deslușesc istoria sașilor din Criț și vecinătăți.

În fiecare zi același ritual. Sofia întâmpină turiștii și deapănă amintirile sale cu aceștia . Apoi se retrage în sacristie, o cămăruță în partea dreaptă a altarului, plină de documente vechi ce își așteaptă descifrarea conținutului lor. Sofia este ghidul autentic al jurnalistei Hurezean și, cred, a unui coleg ce se afla în fata unui computer demodat, depășit de tehnica actuala a calculatoarelor. Și totusi, un teanc de cărți noi într-un colț al sacristiei, abia ieșite de sub tipar, scrise de doamna Hurezean, își așteaptă cititorii printre turiștii cu dorința de a afla istoria sașilor. Majoritatea turiștilor trec ca mașinile de curse și înregistrează numai locuri, nu și fapte.

Comunismul adus in România pe tancurile sovietice la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a dus la distrugerea programată, fugarirea, vânzarea sașilor Germaniei pe toata perioada președinților Romaniei, de tristă amintire, Groza, Dej, Ceaușescu, până in ultima zi a anului 1989.

Pentru cei tineri trebuie amintit că Securitatea din Romania a avut o contributie importantă la lichidarea populației săsești. Mulți ce vor citi aceste rânduri, dintre cei ce au peste șaptezeci de ani, vor înțelege bine ce spun. Nu îi iau in considerare pe cei pătrunși de spiritul comunist.

Două cărți de excepție, menționate de mine cu o zi inainte, vă vor da imaginea istorica a trecerii populatiei săsești prin Romania pe perioada celor 700 de ani de convietuire cu acestia. Am avut onoarea și plăcerea să cunosc autoarea cărților, doamna Hurezean, în timpul vizitei la biserica fortificata din Criț. După o mică discuție cu aceasta mi-a oferit o dedicație pe una din lucrările domniei sale.

Nume actuale de sași din Criț ca Michael Schmidt, Werner Schmidt, Sofia, unguroaica Rozalia sunt personaje vii ce încă mai animă acest sat săsesc transilvan. Povestile lor le-am cules și le voi pastra cu drag. Aceștia au realizat, în trecutul apropiat, valori materiale, pensiuni, hoteluri, bussines-uri cu valoare adăugată mare pentru încântarea și folosința tuturor românilor.

Sighișoara este de frumusețe rară, oraș tipic german. Cohortele de turiști se revarsă zilnic in zona veche a orasului. Patrimoniul cultural este reprezentativ pentru sașii din Romania. La fiecare pas calci pe istorie. Obiective turistice de excepție, bine intretinute, cu ghizi și materiale de promovare, mulți și multe, ce mai, sunt incantat de ce văd in țara mea. Bravo sași, unguri si români! Acesta este drumul pe care trebuie să mergem, drumul conviețuirii pașnice între majoritari și minoritari, dezvoltării continue a țării noastre! Acum inteleg bine mandria, de prea multe ori declarată, de a fi român. Dacă sună prea patriotic și naționalist, nu mă luați în considerare, ignorați-ma!

Periplul transilvan continuă.

Adaggio

La câteva zile bune după ce periplul transilvan s-a terminat și am revenit în arșița sudului citesc cartea doamnei Hurezean, dedicată doamnei Sofia Folberth, ghidul nostru în vârstă de 97 ani în biserica fortificată din Criț. Povestea ei pe care am ascultat-o împreună cu soția și prietenii m-a cutremurat atunci dar parcă acum mă bulversează și mai mult citind cartea. Povestea scrisă a doamnei Hurezean pe baza discuțiilor cu doamna Sofia este plină de imagini tragice, amintiri dureroase, iertări, toate din timpurile de tristă amintire, celui de-al doilea război mondial și comunismului.

Am reținut ca pildă de viață : oamenii nu se împart în sași, germani, evrei, romani, țigani etc. ci în buni și răi .

Pentru cei care vor să-și umple sufletul cu povești trăite de sașii din Criț, ce pot fi extinse la toți sașii ce au populat teritoriul Romaniei, grăbiți-vă, moartea nu iartă , totul are un sfârșit și acest simbol al sașilor încă poate fi ascultat și privit în față, în biserica fortificată, in calitate de ghid!

Am revenit cu această amintire în speranța că mulți români știu să aprecieze ce țară frumoasă avem și ce concetățeni de ispravă(unii) care înnobilează satele noastre. Un exemplu concludent al doamnei Luminița Cherebetiu care a postat în grupul " Mutat la țară - viata fără ceas" imagini din casa ei din Criț:

2

O zonă superbă! O casă frumoasă! Se vede sufletul proprietarilor în fiecare colțișor al casei. Criț, un sat care mi-a rămas pentru tot restul vieții în suflet. Am scris câteva impresii din scurta noastră excursie în zonă. Discuțiile și cărțile achiziționate din Criț stau la loc de cinste în biblioteca mea. Istoria sașilor m-a fermecat dar m-a și întristat. Asta-i România noastră!

Franța, democrația la ea acasă

POLITIQUE

06/07/2020 19:21 CEST |Actualisé il y a 22 minutes

Le gouvernement Castex a été annoncé, voici les ministres

Pour ce nouveau remaniement, Alexis Kohler, secrétaire général de l'Élysée a dévoilé la liste des membres du gouvernement de Jean Castex.

• Le HuffPost avec AFP

AFP

La composition du gouvernement du nouveau Premier ministre Jean Castex a été dévoilée ce lundi 6 juillet à l'Élysée.

REMANIEMENT - Après un week-end de spéculations, le Premier ministre Jean Castex a dévoilé ce lundi 6 juillet la composition du nouveau gouvernement, une étape clé dans la tentative d’Emmanuel Macron de relance économique et de son quinquennat.

Comme le veut l’usage, c’est le secrétaire général de l’Élysée, Alexis Kohler, qui a lu les noms des membres de cette nouvelle équipe depuis le perron de l’Élysée.

Découvrez ci-dessous la liste des nouveaux ministres:

Le gouvernement de Jean CastexVOYEZ LES IMAGES

Jean-Yves Le Drian: Ministre de l’Europe et des Affaires étrangères

Barbara Pompili: Ministre de la Transition écologique

Jean-Michel Blanquer: Ministre de l’Éducation nationale, de la Jeunesse et des Sports

Bruno Le Maire: Ministre de l’Économie, des Finances et de la Relance 

Florence Parly : Ministre des Armées

Gérald Darmanin: Ministre de l’Intérieur

Élisabeth Borne: Ministre du Travail, de l’Emploi et de l’Insertion 

Sébastien Le Cornu: Ministre de l’Outre-mer 

Jacqueline Gourault: Ministre de la Cohésion des territoires 

Éric Dupond-Moretti: Garde des Sceaux, ministre de la Justice 

Roselyne Bachelot: Ministre de la culture

Olivier Véran: Ministre des Solidarités et de la Santé 

Annick Girardin: Ministre de la Mer

Frédérique Vidal: Ministre de l’Enseignement supérieur, de la Recherche et de l’Innovation 

Julien Denormandie: Ministre de l’Agriculture et de l’Alimentation

Amélie de Montchalin: Ministre de la Transformation et de la Fonction publique 

Ministres délégués: 

Elisabeth Moreno, chargée de l’Egalité hommes-femmes, de la diversité, et de l’Egalité des chances

Franck Riester, chargé du commerce extérieur et de l’attractivité

Marc Fesneau, chargé des relations avec le Parlement

Emmanuelle Wargon, chargée du Logement

Olivier Dussopt, chargé des Comptes Publics

Nadia Hai, chargée de la Ville

Brigitte Bourguignon, chargée de l’Autonomie (Santé)

Gabriel Attal, porte-parole du gouvernement

Jean-Bapstiste Djebarri, chargé des Transports

Agnès Pannier Runacher, chargée de l’Industrie

Alain Griset, chargé des petite et moyennes entreprises

Roxana Maracineanu, chargée des sports

Geneviève Darrieusecq, chargée de la mémoire et des Ancien combattant

Marlène Schiappa, chargée de la Citoyenneté

Brigitte Klinkert, chargée de l’Insertion 

 

À voir également sur Le HuffPost : Castex salue “le style” Philippe et ses “réformes structurelles”

LIRE AUSSI :

• Citée pour entrer au gouvernement, Laurence Tubiana "ne souhaite pas" être ministre
• Castex n'est pas sûr que des "super-ministères" soient "une garantie d’efficacité"

Se șușotește! Inpolitics.ro

CURSA PENTRU PRIMARIE?

Zvonul s-a iscat, timid, pe 2 iulie, cînd fugarul Cristian Rizea a declarat în direct la o televiziune de nișă că Gabriela Firea se va retrage din cursa pentru primărie, decizia fiind deja luată. Din ce trece timpul, vin confirmări din surse serioase, ceea ce înseamnă, practic, că am putea asista la surprize de proporții în viitor, care să nu includă doar primăria generală.

”Parvenita de la Bacău în București pe nume Gabi Firea a luat decizia de a NU MAI CANDIDA la Primăria Capitalei, pregătind deja ”scenariul emoțional“ al retragerii pe motive medicale!
Strategia Coțofenei de la Voluntari va prinde cu siguranță la electoratul care adoră telenovelele, urmând să se ”conserve” ca politician până în 2024, când își dorește cu ardoare să candideze din partea PSD la alegerile prezidențiale și să-l facă pe Pandele să intre în rolul de ”Primă Doamnă a României”!
Ce nu i-a zis încă generalul SRI Adrian Ciocîrlan, prietenul protector de DNA, e că în spatele ”ușilor închise ” s-a stabilit deja ca Victor Ponta să fie candidatul stângii în 2024!
Dar Coțofana, vicleană cum o știm, va face orice e posibil să-și joace cartea, urmând ca între timp să preia și PSD, după rezultatul dezastruos al lui Ciolacu din această toamnă!
Dacă va reuși sau nu, vom vedea curând …DNA așteptând ,,green light ” de la Sistem pentru a-i dezgropa numeroasele schelete din mandatul 2016-2020, de la Primăria Capitalei!
La fel ca în celebra reclamă de la Wella, vom vedea dacă și de data aceasta coafura Cotofenei de Voluntari va rezista la intemperii”.

Textul de mai sus e postat de fostul deputat PSD Cristian Rizea, pe siteul propriu, pe data de 3 iulie, întărind spusele din seara precedentă, de la Inedit TV.
E, foarte probabil, prima dată cînd ipoteza e lansată în spațiul public, deși ea se mai vehicula, ici-colo, în ultima vreme.

Surse din mai multe partide politice au declarat pentru Inpolitics, sub protecția anonimatului, că e o variantă care se joacă, într-adevăr, în marile laboratoare ale politicii.
Posibil să nu fie încă o decizie bătută în cuie.
Nici celebra înlocuire a lui Stolojan cu Băsescu, din 2004, nu s-a luat peste noapte, ci după analize îndelungate.

Iată că azi vine o nouă confirmare din partea unei voci mai speciale a PNL, deputatul Ovidiu Raețchi, un mare apropiat, cîndva, al lui Dan Voiculescu.
Raețchi nu face parte dintre comunicatorii tradiționali ai PNL, gen Rareș Bogdan, Florin Roman,Virgil Guran ori Tănase Stamule, l-am putea încadra într-o categorie mai înaltă, a eminențelor cenușii.

Iar Raețchi scrie azi, pe Facebook:

”Trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Gabriela Firea nu mai candidează la Primăria Capitalei și un alt candidat al stângii e scos din joben în ultimul moment.
Scorul Gabrielei Firea în sondaje e catastrofal pentru un primar în funcție, care a avut la dispoziție vreme de patru ani un buget uriaș. Bilanțul ei e un dezastru care nu va putea fi susținut în dezbaterile electorale: nu poți veni, după un întreg mandat, tot cu machete pe post de realizări. În aceste condiții, cea mai simplă soluție pentru Ciolacu ar fi să îl împingă pe Ponta la o candidatură comună a stângii la Capitală, debarasându-se de Firea în ultima clipă și bifând astfel atât eliminarea unui rival intern, cât și parafarea alianței cu ex-pesedistul surclasat de Klaus Iohannis în 2014.
Pentru Ponta, al cărui model electoral a fost întotdeauna Traian Băsescu, acesta este un pariu riscant, dar care se integrează în planul său de a deveni președinte în 2024. Ponta știe că nu are șanse la prezidențiale sprijinit de partidulețul său instabil, și mai știe și că suportul oferit de PSD este mai degrabă toxic în campania pentru Cotroceni. De aceea, e obligat să caute o platformă personalizată pentru a-și urmări obiectivul pe termen lung. Iar Bucureștiul oferă o astfel de platformă, așa cum a dovedit Traian Băsescu.
Gabriela Firea e un politician al trecutului, care a eșuat deja. Candidatura ei din partea stângii rămâne cea mai bună variantă pentru Nicușor Dan, care va câștiga în aceste condiții la o distanță lejeră. Trebuie însă să fim pregătiți pentru varianta în care PSD, înțelegând catastrofa care se conturează pentru ei la București, o vor retrage pe Firea din cursă, promovând un candidat care se va dezice de modul jalnic în care a fost administrată Capitala în ultimii patru ani”.

Retragerea Gabrielei Firea din cursă, sub pretexte medicale, așa cum anunță Rizea, pare susținută și de ”dosarul” medical al acesteia, de la celebra operație de extragere a sîrmei, la incidentul (prea)larg mediatizat de acum trei zile, cînd primarul a ajuns de urgență la spital, pentru o oră.

Negocierile în trei, între PSD, Pro România și ALDE, privind susținerea lui Victor Ponta la primăria generală – fostul premier anunțînd deja disponibilitatea pentru candidatură – încă se derulează, dar marea surpriză prinde contur.

Un succes al lui Victor Ponta la primăria Capitalei ar putea conduce nu doar la o grea lovitură de imagine încasată de PNL înaintea alegerilor parlamentare, ci și la o posibilă revenire, la un moment dat, a partidului său în PSD, într-un moment în care social-democrații nu traversează chiar cea mai fericită perioadă a lor. (Bogdan Tiberiu Iacob

Vâlcea milenară

Diadema princiară valahă din aur cu 7 lobi

Data: 20 septembrie 2016George V. Grigore

În anul 1980, cu prilejul unor lucrări de terasare din imediata apropiere a oraşului Râmnicu Vâlcea, în cartierul Goranu, au fost scoase la lumină două diademe valahe din aur aparţinând secolului XIII (cca. 1250). Inițial acestea au fost depuse la Banca Naţională a României, urmând apoi să fie încredinţate Muzeului Naţional de Istorie a României din București. Orașul scăldat de apele bătrânului Alutus este o veche așezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice găsite în cartierele Valea Răii și Stolniceni. Aici romanii au construit cetăți (castre) durabile care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a așezării. Prima mențiune documentară datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupânul Budu, cu voia lui Radu I. Prima atestare ca oraș este din 4 septembrie 1389, când Mircea cel Bătrân menționa într-un hrisov că se află în „orașul domniei…numit Râmnic”.

Cum de au apărut aceste diademe prețioase în zonă? Părerea cercetătorilor este unanimă în privinţa existenţei în perioada secolelor XII și XIII, a unei obşti teritoriale în zona actualului oraş Râmnicu-Vâlcea, şi anume în perimetrul cuprins în partea de nord, între Dealul Cetăţuia, râul Olt spre est, dealurile Capela şi Troianu spre vest, iar spre sud se întindea până la Stolniceni. În binecunoscuta epopee germană Nibelungenlied (cunoscută ca și „Cântecul Nibelungilor”), scrisă în jurul anului 1200, este menţionat un „duce” numit Râmunc din „ţara vlahilor”. Mulţi au localizat această formaţiune prestatală la sud sau răsărit de Carpaţi, iar alţii chiar în zona Râmnicului. Nu ştim dacă la ea se referă epopeea germană, dar, cu certitudine, în jurul Râmnicului exista sigur în perioada secolelor IX-XIII, o formaţiune politică românească. O legendă culeasă de Grigore Tocilescu, de la o anume Uţa Logofeteasa, ne aduce în discuţie zona cartierului Goranu, în punctual „La Malul Alb”, unde există posibilitatea de a se fi aflat o cetate puternic fortificată a cărei distrugere istoricii o plasează în secolele XIII – XIV, în timpul marii năvăliri mongole. Tradiţia populară vorbeşte, aşadar, despre o căpetenie locală care îşi avea reşedinţa în jurul Râmnicului. Acesta se pare că se afla în permanent conflict cu „descălecătorul” şi întemeietorul de ţară, Basarab-Voievod: „Olea face o[a]le / Basarabă i le sparge / Olea oale o mai face / Basarab i le va sparge”. În acest caz, tradiţia este întărită de investigaţiile arheologilor și de descoperirea celor două diademe princiare.

Lucrate din metale preţioase sau din bronz, obiectele de podoabă din acea perioadă sunt fie de provenienţă străină, produse ale unor vestite ateliere din spaţiul rusesc sau bizantin, fie sunt imitaţii şi adaptări aparţinând meşterilor locali. Aplecarea spre fast a conducătorilor, spre ţinuta de gală, devine din ce în ce mai evidentă şi din prisma descoperirilor arheologice. Aşa cum afirma și istoricul Nicolae Iorga, când descria veşmântul domnului în manieră bizantină, „Şi marii noştri voievozi au purtat, de la început, la zilele mari, cununa cu aur, lungi rochii de brocard de aur, papuci de piele subţire, cu calcâiul mic şi vârful rotunjit”. Lumea secolelor al XII-lea și al XIII-lea iubea, în societatea sa înaltă, fastul. Numeroase obiecte de podoabă se regăsesc în săpăturile arheologice efectuate în zone ca Voineşti sau Streja-Cârţişoara: lanţuri cu pandantive şi pietre (cazul Tezaurului de la Streja, de secol XII), inele şi catarame felurite (Voineşti, secolele XII – XIII) sau brăţări cu motive geometrice (meandre, romboidale) şi fragmente de cercei (Oteleni, sfârşit de secol XIII).

Din acea perioadă nu avem multe dovezi documentare asupra structurilor politice și statale de la noi. În primii ani ai secolului XIII, a apărut un cnezat în cuprinsul Regatului ungar, cel al „fiilor lui Bela cneazul”, semnalat de o scrisoare a papei Inocenţiu al III-lea (1160-1216) către arhiepiscopul de Calocea. Cât priveşte structurile politice din sud, la răsărit de Carpaţi ele se pot reconstitui pe temeiul actelor considerate de importanţă capitală pentru istoria noastră, respectiv scrisoarea din 14 noiembrie 1234 a papei Grigore IX (1170-1241) către viitorul rege Bela IV (1235-1270) şi privilegiul acordat de acest rege, la 2 iunie 1247, Cavalerilor Ioaniţi, ajunşi la Dunărea de Jos cu scopul de a suplini puterea militară a regatului, greu încercat de marea invazie tătară (1241).

Acum, prin această descoperire arheologică, putem spune: „…Aceasta este diadema de la Goranu, descoperită în 1980 și scoasă cu mare greutate în 1989 de acolo de unde se afla.  În prezent se află la Muzeul Național de Istorie al României. Este o coroană a Principilor de la Vâlcea (Râmnicu Vâlcea). Coroana este asemănătoare cu a Constanței de Aragon. La nivelul anului 1290, principii români din NV-ul Olteniei purtau astfel de coroane” declară Dr. Sergiu Isopescu.

În prezent, una din cele două diademe princiare valahe se află expusă la secţiunea „Tezaur” a Muzeului Naţional de Istorie a României din București. Din această piesă s-au păstrat doar cinci plăcuţe din foaie de aur, de formă dreptunghiulară, prevăzute în partea de sus cu câte un ornament reproducând floarea de crin (motiv bizantin, spun istoricii; Crin Getic Împărătesc mult mai vechi, spune Mormântul lui Dromochete din Sveștari – Bulgaria). În vârful fiecărei inflorescenţe, pe revers, era prinsă o cruce din fire subţiri de aur (motiv creştin, spun istoricii; semn al Stâlpului Get – Djed din Vechea Biserică Valaho-Egipteană, în interiorul căruia se află Osiris (sau Iisus Hristos) – symbol al „Celui care ține Lumea în loc”, să nu se dea peste cap). Șapte „Flori de crini” și șapte „Cruci cerești” de pe această diademă sunt semnal clar al simbolisticii numărului 7: După cum se știe, numărul șapte corespunde celor șapte zile ale săptămânii și celor șapte planete. Deasemenea el mai corespunde și celor șapte trepte ale desăvârșirii, celor șapte sfere sau trepte cerești, celor șapte petale ale trandafirului, celor șapte capete ale cobrei de la Angkor, celor șapte ramuri ale copacului cosmic și sacrificial al șamanismului. Creând lumea în șase zile, Dumnezeu se odihnește în cea de-a șaptea și o transformă în zi sfântă. Odihna din ziua a șaptea marchează un legământ între Dumnezeu și om. Șaptele simbolizează desăvârșirea lumii și împlinirea vremii. Potrivit Sfântului Augustin, el măsoară timpul istoriei, timpul peregrinării omului pe pământ. Dacă Dumnezeu își ia o zi de odihnă – arată sfântul Augustin – el o face deoarece vrea să se deosebească de creație, să fie independent de ea și să-i îngăduie să se odihnească întru el. Pe de alta parte, prin numărul șapte, care indică odihna, încetarea lucrului, omul însuși este chemat să se întoarcă spre Dumnezeu și să se odihnească întru el. Numărul șapte apare foarte des în Biblie: candelabrul cu șapte brațe; cele șapte duhuri care se odihnesc; cele șapte ceruri unde stau cetele cerești; Solomon a zidit templul în șapte ani. Șapte este cheia Evangheliei, după Ioan: șapte săptămâni, șapte minuni, Hristos spune de șapte ori „Eu sunt”. Cifra șapte revine de patruzeci de ori în „Apocalipsă”: șapte peceți, șapte trâmbițe, șapte cupe, șapte vedenii, etc. Cartea întreagă este alcătuită din serii de șapte. Acest număr mai desemnează aici și imaginea și împlinirea unui răstimp (creația în „Facerea”), a unei perioade, a unei ere, a unei faze, precum și împlinirea harurilor dăruite de Duhul Sfânt Bisericii. Numărul șapte apare, sub diverse forme și sensuri în multe tradiții ale lumii. La mayași, ziua a șaptea era sub semnul jaguarului, întruchipare a forțelor lăuntrice ale pământului. Aceasta zi era plină de fast. În Islam, șapte este un număr fast, un simbol al desăvârșirii: se vorbește de șapte ceruri, șapte tărâmuri, șapte diviziuni ale iadului, șapte porți. Tătarii din Altai se mândresc cu sanctuarele lor de baștină, folosind expresia „Țara mea cu șapte porți și apele mele”. Pentru turco-mongoli numărul șapte este un număr sacru și cosmic, după cum arată Jean-Paul Roux. În Maroc, femeile sterpe își înfășoară cingătoarea de spate ori în jurul trunchiului anumitor copaci, apoi o agață de una din cele șapte funii legate de aceștia. În Siria, o fată care nu-și găsește pețitor exorcizează influențele rele care o împiedică să se mărite scăldându-se în mare și lăsând să-i treacă pe deasupra capului șapte valuri. Podoabele femeii sunt în număr de șapte. Pentru ca unui mort să i se ierte păcatele, trebuie trase șapte linii peste mormântul lui. După înmormântare, participanții se îndepărtează șapte pași de mormânt, apoi fac șapte pași spre el. Se crede adesea că sufletul mortului rămâne în preajma mormântului vreme de șapte zile. În India, tradiția hindusă îi atribuie soarelui șapte raze: șase corespunzând direcțiilor spațiului, iar a șaptea centrului. În știința Yoga se cunosc șapte centrii subtili de forță, numite „chakra”. De asemeni, unele texte musulmane leagă cele șapte sensuri ezoterice ale Coranului de cei șapte centrii subtili ai omului. Și în Africa, numărul șapte este un simbol al perfecțiunii și al unității. La dogoni, șaptele este sumă a numerelor patru (simbolul feminității) și trei (simbolulul bărbăției) și reprezintă perfecțiunea omenească. Numărul șapte, ca sumă a numerelor patru și trei, este semnul omului întreg, cuprinzând cele două principii spirituale, polar opuse. Șapte este semnul lumii complete, al creației încheiate, al creșterii naturii. El este și expresia Cuvântului Desăvârșirii și, deci al unității originare. Numărul șapte este numărul omului desăvârșit, al omului pe deplin realizat, este numărul ce corespunde androginului ermetic (sursa: www.armonianaturii.ro). Șapte trepte are Scara Mithraică (Scara cu Șapte Porți), iar religia babiloniană avea  șapte ceruri planetare. Ziguratul babilonian ce avea la început 3 sau 4 niveluri, a urcat apoi la 7 etaje, ca reprezentare simbolică a celor șapte ceruri, a celor șapte munți cosmici, a celor 7 planete cunoscute (cum de le cunoșteau?). Conform mărturiilor lui Herodot, nivelurile ziguratului aveau culori diferite, posibil ca și Scara Mithraică. Eroul babilonian Etana a fost transportat prin cele 7 ceruri de un vultur uriaș. Tot în anticul Babilon avem legenda celor șapte divinități (demoni ahrimanici) care au fost făcuți prizonieri de către forțele lui Ormazd și transformați în cele din urmă, în șapte luminători, legendă susținută de multe surse iraniene. Totuși, ideea existenței a șapte stele malefice – probabil cele ale Pleiadelor – este tipic babiloniană. În capitolul al XVIII-lea al „Cărții etiopiene a lui Enoh”, ce aparține părții celei mai vechi din această scriere (sec. 3 – 2 î. Ch.), cele 7 stele „…care au nesocotit porunca Domnului la răsăritul lor, pentru că nu au apărut la timpul stabilit”, sunt ținute prizoniere „la capătul pământului”, în „închisoarea pentru stele și oaspetele cerului” (Ioan Petru Culianu – „Psihanodia” – Editura Polirom. Iași, 2006). În unele doctrine religioase ale antichității târzii, întregul univers devine un sălaș al răului (conform unor posibile Apocalipse periodice). Cele șapte sfere planetare, a căror influență asupra lucrărilor omenești devenise covârșitoare datorită astrologiei, sunt considerate lăcașuri ale vicioșilor guvernatori astrali sau arhonților, care pe de o parte conferă propriile lor vicii tuturor sufletelor ce intră în lume, iar pe de altă parte interzic drumul spre cer sufletelor care încearcă să părăsească lumea. Din fericire, periodic, un Mântuitor pogoară din cer pe pământ și le dezvăluie discipolilor săi parolele pe care trebuie să le rostească în fața arhonților, pentru a căpăta trecere liberă prin vămile cerești. Călătoria Mântuitorului, a unui profet sau a sufletului însuși prin cele șapte ceruri sau palate, a devenit un loc comun al antichității târzii. Mistica iudaică a fost preocupată în mod special de descrierea celor 7 ceruri sau 7 palate (hekhaloth) pe care trebuie să le traverseze profetul, înainte de a fi condus în fața Tronului lui Dumnezeu. Aceste călătorii Descensus și Ascensus ale unei entități supramundane, pot avea efecte revelatorii asupra discipolilor săi, dar și efecte eliberatoare asupra celor care primesc revelația. Călătorii revelatoare în Lumea de Dincolo pot face și sufletele omenești alese, dar de data aceasta ele vor fi Ascensus și Descensus. În acest caz avem de-a face cu adevărații profeți, cei ce „ne aduc vești” din Cealaltă Lume. Și eroii se pot întoarce pe pământ, pentru o nouă viață, dacă au trăit conform normelor cerute de doctrina cărora le-a fost dedicați pe timpul vieții. Cavalerii Zamolxieni sau Danubieni erau cei care respectau o doctrină, un ritual. Școala lor preapocaliptică era recunoscută în întreaga lume. Clădirile lor rotunde sau în formă de potcoavă au împânzit continentul încă din antichitate. Simbolurile lor au traversat mileniile, fiind „pierdute”, ca sens și interes științific, în ultima sută de ani. Au stat sihaștrii lipiți de stânca muntelui și cu ochii ațintiți la cer și au stat cavalerii cu o mână pe spadă și o mână pe frâul calului, totul spre a putea vedea ce menește viitorul și a apăra vatra strămoșească și această ființă plăpândă, ce se cheamă om. Să le păstrăm o amintire nepieritoare, să reînviem simbolurile științei lor pierdute.

În această idée a unei vechi religi strămoșești avem și simbolul celor 7 vămi, reprezentate prin cele 7 trepte ale monumentul triumfal de la Adamclisi sau Tropaeum Traiani. Complexul de piatră descoperit sub mormântul cel mai impresionant de la Sveștari (Bulgaria), al renumitul rege get Dromihete (a domnit între anii 300 şi 280 î.e.n) este constituit din șapte straturi de plăci rectangulare de piatră, cu rol sacru în ritualul getic de înmormântare și ne conduce în aceeași zonă a unei religii comune, la nord și la sud de Dunăre. Deasemenea, la Castelul Magului de la Câmpina, construit de către Bogdan Petriceicu Hașdeu, între anii 1894 şi 1896, la indicațiile spiritiste ale fiicei sale Iulia Hașdeu, moartă de tânără, întâlnim ceva asemănător. Castelul, care are un aspect de fortăreață medievală, are intrarea principală străjuită de două jilțuri din piatră, așezate fiecare pe câte șapte lespezi de piatră ce simbolizează – după cum ne spune Cristin Șerbu, potrivit metempsihozei (reîncarnarea) – trecerea sufletului omenesc prin cele șapte etape (șapte ceruri planetare) sau „Vămile văzduhului”, din credințele noastre populare.

Diadema princiară valahă din aur cu 7 lobi descoperită la Goranu (jud. Vâlcea) se purta, probabil, în timpul ceremoniilor de la curtea unui principe, al unui personaj important. Ea se alătură celorlalte diademe  descoperite în România, la Gogoşu, Schela Cladovei, Olteni, pentru spaţiul Munteniei, sau Cotnari, pentru cel al Moldovei. Acestea sunt taine ale pământului românesc pe care va trebui să le descriptăm și să le oferim și celorlalți doritori, spre buna împăcare cu trecutul și pentru buna planificare a viitorului nostru.