joi, 2 ianuarie 2020

E 2020 (două zeci, două zeci, vorba proastei). Să vă bucurați!

Poveste de Anul Nou. „Am băut pahar după pahar în amintirea acelei seri de acum zece sau o sută de ani...”

Urcasem pe o cărare îngustă mărginită de garduri cocoșate de leandri uriași îndărătul cărora se vedeau case cu storuri din lemn albastru. Soarele apusese de curând, erau minutele acelea cu lumină nefiresc de frumoasă când nisipul devine de aur și marea se domolește ca sub o mângâiere pentru ca odată cu risipirea vrăjii să vuiască din nou.

M-am mai uitat o dată înapoi către plajă și am intrat. Terasa mirosea a smirnă, a pește făcut pe grătar, a fructe de mare trase la tigaie și a friptură de miel. Îmi era foame... Am cerut o bucată mare de carne bine făcută și o sticlă de vin.

„De care să fie?" m-a întrebat chelnerul

„Local, aspru și roșu, i-am răspuns; din cel din care tu ți-ai cumpăra de ziua ta".

A dat din cap zâmbind că a înțeles.

Timpul trecea, felinarele umpleau cu lumină oamenii îmbrăcați lejer care vorbeau în toate limbile pământului și aerul întreg mirosea a parfumul femeilor care treceau pe lângă mine, a tabac, a vanilie și a seară de vară pe malul mării, miros care îți intră în haine, în piele și-n păr...

Nu știu când a intrat femeia aia în local, am văzut-o stând la masa de alături cu gura pe buza unui pahar înalt și triunghiular în care avea vodcă și două măsline verzi înfipte într-un pai.

Era ceva între Monica Bellucci și Betty Boop cu o rochie neagră mulată pe niște sâni colosali cum nu văzusem în viața mea și nici nu citisem că ar exista așa ceva la om, sâni pentru care singurele cupe ar fi fost cele ale excavatoarelor care săpau fundația la Catedrala Neamului.

Din poziția în care ședeam nu puteam să-i văd picioarele dar nu sufeream din pricina asta, m-am împăcat cu gândul că e sirenă; dar sigur era foarte înaltă fiindcă și așa, stând pe scaun, era cu un cap peste cel cu care venise și pe care-l hipnotiza...

Vinul era bun și înșelător, catifelat ca un ulei, cu un miros greu de coajă de strugure negru și se ducea până-n tălpi fără să simți. Gloria Gaynor o dădea cu I will survive, piesa aia pe care orice tipă o cântă la despărțire în mașină, fără să se mai uite o clipă în oglinda retrovizoare, iar eu eram tânăr și singur. Eram permisiv. Băusem deja o sticlă și mă hotăram dacă am s-o comand sau nu pe a doua, de fapt mă decideam dacă în seara aia voiam să mă fac pulbere sau nu ...

Betty Boop se uita la mine și zâmbea un zâmbet câș, uniform, același de fiecare dată iar eu mă gândeam că e doar o chestiune de timp până când va împunge de trei ori aerul cu degetul, înspre mine, înspre ea și înspre el și-i voi putea citi pe buze "Voulez-vous coucher avec nous ce soir?!" La gândul ăsta m-am înjurat singur; cum puteam să fiu atât de tâmpit? Tipul avea moacă de sicilian, genul vaffanculo, care nu vorbește mult, care n-are dubii, ci trage direct... Așa că am mai comandat o sticlă și am rugat s-o aducă nedeschisă. Am plătit-o, am luat-o acasă și am uitat-o pe un raft în cămară unde s-a umplut de praf...

În noaptea de Anul Nou, am desfăcut-o. Vinul e fix ca atunci, are aceeași aromă de smirnă, de lemn ars și de vânt sărat care bate dinspre mare și ia de cap iepele de culoare neagră... Am băut pahar după pahar în amintirea acelei seri de acum zece sau o sută de ani, cine mai știe de când și cui mai folosește...

E 2020... Să vă bucurați! 

Decât astfel de urmași, mai bine eunuc !

Iartă-mă, mamă!

Foto: Facebook Cristi Dimitriu

Azi am încercat să ajung la tine şi nu am reuşit. Sunt 160 de km între noi, dar azi au părut 1600.

Mamă, azi mi-am dorit să îţi aduc cadoul ăla de Crăciun pe care-l ţin sub brad de 3 săptămâni. Tată, mâine te-aş fi luat în braţe şi ţi-aş fi explicat cum să foloseşti ce ţi-am cumpărat cu mult înainte de Crăciun. M-am întors cu ele în bagaj înapoi, la Bucureşti.

Azi, 2 ianuarie, mi-am dorit să vă văd şi să vă pup de Anul Nou. Azi m-am trezit la 8 dimineaţa, deşi aş mai fi dormit o viaţă, am băut „cafiaua", mi-am dat cu „ceva pe faţă" ca să nu mă cerţi că-s palidă, mamă, şi am plecat din casă.

Mi-am reînnoit RCA-ul, am alimentat, mi-am luat şi rovinietă. Mi-am pus telefonul, căştile şi apa pe scaunul din dreapta, si şerveţelele la-ndemână, ca să pot, mamă, să ajung la tine dintr-o bucată. Visam...

Te rugasem aseară să-mi faci supă cu găluşte, că mor de poftă. Of, mamă, în seara asta am mâncat în mall, în loc să mănânc supa ta bună.

Tată, iartă-mă că am ţipat la tine când m-ai sunat azi! Dar m-ai sunat exact când am decis că nu pot să stau într-o coloană care nu mă lasă să ajung la voi. Să ştii că plângeam când ţipam la tine. Şi să mai ştii că nu ţipam la tine, ci la toţi oamenii ăia care păreau că n-au nicio problemă să stea, pur şi simplu, pe un drum care părea că duce nicăieri.

Mamă, tată, eu nu voiam decât să vin acasă, la voi. Nu la schi, nu la grătar. Nici măcar la vin fiert. La Câmpina am încetinit. La Breaza m-am oprit. De tot. N-am fost eu bună la mate, dar am făcut un calcul. Ar mai fi durat încă 4 sau 5 ore să ajung la voi. Dacă “acasă" ar fi fost la Cluj, aş fi ajuns în tot atâta timp, dar mergând, nu stând şi uitându-mă la SUV-urile cu coarne şi nas de ren care par fericite să se etaleze în coloană.

La Breaza am făcut stânga împrejur şi m-am întors la Bucureşti. Ştiu că te-am sunat plângând şi că ţi-am spus-o, mamă...dar am vrut s-o scriu şi să rămână scrisă. Când am plecat la facultate, în 2006, am făcut 5 ore de la Braşov la Bucureşti cu microbuzul. Mi-am spus atunci că mai rău nu o să trăiesc. În 2019, drumul ăsta m-a învins. Suntem prea mulţi, avem prea multe maşini (că deh, mulţi dintre cei care mergeau pe-atunci cu microbuzul, s-au ajuns, au maşini).

La Breaza am făcut stânga împrejur şi m-am întors 80 de km înapoi. Îmi bătea soarele în faţă şi îmi urla John Lennon în urechi că vrea ceva adevăr (Give me some truth). Cu o mână pe volan şi cu cealaltă în şerveţele, am plâns, mamă, ca atunci când eram copil. Nu mi-e ruşine s-o spun că am plâns de ciudă şi de dor până pe la indicatorul „Bucureşti 35" de pe A3. Nu îmi venea să cred că mă întorc de unde plecasem cu 4 ore în urmă, că am fost atât de naivă să imi imaginez că 2 ianuarie va ţine cu mine şi că voi ajunge într-o clipită la Zărneşti. Mi se părea incredibil că scaunul ordonat din dreapta mea era acum plin de şerveţele plânse de parcă aş fi văzut The Notebook pentru prima dată-n viaţă. Mi-am dat seama că am stomacul gol şi vezica plină. La benzinărie nu am reuşit decât să alimentez din nou. La toaletă nu am răzbit, era coadă şi acolo.

Aşa că, dragă mamă, m-am întors la Bucureşti. Am mâncat la mall, şi tot acolo am ajuns, ştii tu, şi la toaletă. Sunt bine acum, am ajuns în pat. Am desfăcut bagajele şi m-am gândit cum să fac să îţi trimit cadoul.

Te iubesc,

Copilul tău învins de Drumul Nebunilor 1.

Text apărut pe pagina de Facebook a autoarei

Să nu ai niciodată încredere în ruși! Mârșăvia lor n-are margini!




Războiul declarațiilor la început de an: Polonia contra lui Putin

Premierul polonez Morawiecki îl atacă pe Putin, după ce acesta susținuse că Polonia ar fi coresponsabilă pentru Al Doilea Război Mondial. Cearta privește identitatea celor două state, transmite postul de radio Deutsche Welle.

La trecerea în noul an, dezbaterea politică din Polonia este marcată de afirmațiile lui Vladimir Putin și de răspunsul dat de Mateusz Morawiecki. Televiziunea TVP, apropiată de guvernul de la Varșovia, relatează practic continuu pe această temă, numește cuvintele lui Putin „nedemne", îl laudă pe premierul polonez pentru „replica clară" dată președintelui rus.

Morawiecki i-a răspuns șefului de la Kremlin astfel: „Președintele Putin a mințit deja de mai multe ori în ceea ce privește Polonia și a făcut-o mereu în deplină cunoștință de cauză. Acest lucru se întâmplă de regulă atunci când Moscova este pusă sub presiune internațională din cauza acțiunilor sale, nu cele din trecut, ci acestea din prezent."

Morawiecki s-a referit la sancțiunile impuse de SUA împotriva controversatei conducte de gaz Nord Stream 2 dintre Rusia și Germania, la interdicția dictată de Agenția Mondială Anti-doping WADA împotriva sportivilor ruși, precum și la disputa privind livrările de energie între Rusia și Belarus. Putin ar fi vrut doar să distragă atenția de la aceste probleme actuale, crede Morawiecki.

Președintele rus a făcut afirmații care relativizează, între altele, pactul Hitler-Stalin, pactul germano-sovietic de neagresiune prin care Germania nazistă și Uniunea Sovietică și-au împărțit practic Polonia cu puțin înaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial. Polonia – a spus Putin – ar fi fost coresponsabilă pentru război, conducerea sa politică ar fi fost antisemită iar Jozef Lipski, ambasadorul Poloniei în Germania până în 1939, ar fi fost „un porc antisemit". Istoric, se știe că Lipski i-ar fi promis lui Hitler un monument la Varșovia pentru deportarea evreilor.

Din cauza acestor afirmații, Polonia l-a convocat deja de vinerea trecută pe ambasadorul rus la Varșovia. Premierul polonez i-a dat apoi duminică replica lui Putin, o luare de poziție cu care a fost de acord și președintele polonez Andrzej Duda. Morawiecki a subliniat că victima cea mai mare a lui Stalin ar fi fost chiar poporul rus. Popor care ar merita să știe „adevărul", în loc să „confunde făptașii și victimele".

Indignare în Europa și SUA

Afirmațiile lui Putin au generat indignare nu doar în Polonia. Președintele rus ar vrea „să ascundă coresponsabilitatea URSS în atacarea Poloniei de către Germania nazistă", a declarat pentru DW Manuel Sarrazin, purtătorul de cuvânt pentru Europa de Est al grupului ecologist din Bundestag. „Este o tentativă de folosire activă a istoriei pentru a legitima politica neo-imperială actuală a Rusiei în Europa centrală." Ambasadorul german în Polonia, Rolf Nikel, a insistat pe Twitter: „Uniunea Sovietică a participat alături de Germania la împărțirea brutală a Poloniei."

„Dragă domnule președinte Putin, Hitler și Stalin au conspirat pentru începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta este realitatea. Polonia a fost victima acestui groaznic conflict", a scris Georgette Mosbacher, ambasadoarea americană la Varșovia.

Consternat este și David Harris, director al Comitetului Evreiesc American: „Este un revizionism istoric incredibil, pe steroizi."

Critici au venit chiar și din Rusia. Ziarul „Kommersant" a scris că apropiata aniversare a 75 de ani de la închierea războiului ar afecta acțiunile Kremlinului și versiunea acestuia privind istoria.

Zile de comemorare încărcate politic

„De multă vreme există în Rusia tendința de a se raporta din nou la reprezentarea realităților istorice în nota de lectură din perioada stalinistă", susține Kosma Zlotowski, europarlamentar din partea partidului de guvernare PiS, în dialog cu DW. Kremlinul ar utiliza intenționat această strategie: „În Polonia este tocmai campanie electorală (pentru alegerile prezidențiale din mai, nota redactorului). Putin vrea să influențeze această campanie. În plus, vrea să submineze poziția Poloniei în rândul aliaților ei."

Dar nu doar Polonia vrea să dea o lecție de istorie președintelui Putin. Afirmațiile acestuia l-au supărat și pe președintele ceh Milos Zeman, considerat altfel pro-rus. Motivul: Cehia vrea să comemoreze cu o zi specială înăbușirea sângeroasă a Primăverii de la Praga din 1968 de către trupele Pactului de la Varșovia – Ministerul de Externe de la Moscova a calificat inițiativa drept „dezamăgitoare". Zeman ia în considerare acum să refuze participarea la aniversarea din mai din Rusia a 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Putin ar intenționa la rândul lui, potrivit purtătorului său de cuvânt, să nu participe la sfârșitul lui ianuarie la Auschwitz la ceremoniile de comemorare a eliberării lagărului de concentrare din Polonia de către trupele Armatei Roșii. Un motiv ar fi faptul că guvernul polonez nu l-a invitat pe Putin la ceremoniile din septembrie de marcare a 80 de ani de la începerea războiului.

Relații afectate de istorie

Al Doilea Război Mondial nu a fost doar invadarea vestului Poloniei de către soldații lui Hitler, ci și, câteva săptămâni mai târziu, invadarea estului Poloniei de către armata sovietică a lui Stalin. „Pentru oricare generație poloneză care mai știa de împărțirea țării, dușmanul cel mai mare de atunci nu a fost Germania, ci Rusia", subliniază istoricul polonez Zbigniew Woźniczka. Și după încheierea conflagrației mondiale, relațiile polono-ruse au fost doar formal prietenoase, antipatiile menținându-se în multe locuri.

O reconciliere istorică a părut posibilă abia la 7 aprilie 2010, când Putin s-a întâlnit cu fostul premier polonez Donald Tusk la mormintele din Katyn, locul unde trupele staliniste au ucis în masă ofițeri polonezi de elită.

Dar doar trei zile mai târziu a avut loc accidentul aviatic de la Smolensk din Rusia. Acolo s-a prăbușit aeronava prezidențială poloneză, cu 96 de persoane la bord, printre care președintele Lech Kaczynski. De la acel moment tragic, relațiile polono-ruse s-ar afla din nou într-o stare fatală, fără perspective de îmbunătățire, crede politicianul PiS Kosma Zlotowski. Putin ar viza prin afirmațiile sale legate de istoria marii conflagrații mondiale să afecteze negativ imaginea Poloniei în țările partenere ale acesteia din Occident.

Președintele rus ar practica revizionismul istoric în stilul perioadei lui Stalin, crede și Stanislaw Zerko de la Institutul pentru Studii Occidentale din Poznan. „Putin nu doar manipulează, el distorsionează fapte și documente, minte pur și simplu", afirmă istoricul. „Pot doar să-i avertizez și pe polonezii care împărtășesc o astfel de folosire a evenimentelor istorice în prezent să nu calce pe urmele lui Putin. Politica istorică nu are voie să servească glorificării propriei națiuni."


Invadarea Poloniei din 1939 (numită de poloneziWojna obronna 1939 roku–Războiul de apărare din 1939, de germaniPolenfeldzug–Campania poloneză, având numele de cod dat de Marele Stat Major nazist Fall Weiss, numită de unii istorici și "Campania poloneză din septembrie" ori "Războiul polono-german din 1939"), a fost inițiată de Germania NazistăUniunea Sovietică și statul marionetă Slovacia, fiind evenimentul care a declanșat al doilea război mondial. Dacă asupra momentului declanșării celei de-a doua conflagrații mondiale mai există discuții, este acceptat de către toată lumea că invadarea Poloniei a marcat începutul celui de-al doilea război mondial în Europa, de vreme ce aliații continentali ai Poloniei (Regatul Unit și Franța) au declarat răboi Germaniei pe 3 septembrie, gest urmat la scurtă vreme de CanadaAustralia și Noua Zeelandă. Invazia a început pe 1 septembrie 1939, la numai o săptămână după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, și s-a încheiat pe 6 octombrie, odată cu ocuparea întregii Polonii de agresorii germani și sovietici.

După un presupus "atac polonez" de pe 31 august 1939, o înscenare germană de fapt, forțele germane au atacat Polonia din nord, sud și vest în ziua următoare. Cu liniile de apărare mult prea întinse de-a lungul granițelor țării, forțele poloneze au fost nevoite să se retragă spre răsărit. După înfrângerea din bătălia de pe râul Bzura de la mijlocul lunii septembrie, germanii au cucerit un avantaj indiscutabil. Forțele poloneze au început să se retragă către sud-est, conform unui plan care prevedea o apărare îndârjită în zona așa-numitului cap de pod românesc, unde urmau să aștepte promisul contraatac Aliat[3].

Pe 17 septembrie 1939Armata Roșie sovietică a atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu Germania. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop, care împărțea Europa Răsăriteană între sferele de influență sovietică și nazistă. Trebuind să facă față luptei pe două fronturi, guvernul polonez a decis că apărarea în zona capului de pod românesc nu mai era posibilă și a ordonat evacuarea trupelor și tezaurului Băncii Naționale prin România neutră. Până pe 1 octombrie, trupele germane și sovietice au ocupat în totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez nu s-a predat niciodată. În plus, o mare parte din soldații armatelor terestre și aeriană poloneze au fost evacuați în România și Ungaria. Numeroși militari polonezi evacuați au emigrat pentru a se alătura nou create Armate poloneze din Franța, din Siria sub mandatul francez și din Regatul Unit.

Ca urmare a înfrângerii în Campania din septembrie, s-a format Statul secret polonezLupta Poloniei în al doilea război mondial nu a încetat, nou creata sa armată continuând să contribuie la operațiunile militare ale Aliaților de-a lungul întregii conflagrații. Germanii au cucerit sectorul ocupat de sovietici și au invadat Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, pierzând mai apoi întregul teritoriu în fața înaintării Armatei Roșii în 1944. În timpul războiului, Polonia a pierdut cam o cincime din populația antebelică datorită ocupației care a marcat sfârșitul celei de-a doua republici poloneze.


La dracu!

Cum se vede dezastrul din Australia dintr-o mașină a pompierilor care trece, la propriu, prin foc

Un echipaj de pompieri din Australia a fost nevoit să treacă, la propriu, prin foc, după ce mașina în care aceștia se aflau a fost înconjurată de flăcările produse de incendiile de vegetația din zona South of Nowra, transmite Digi24.ro. Pompierii s-au adăpostit în mașina care a accelerat prin frontul de incendiu care se propaga în jurul lor.

Pompierii australieni au filmat momentul. În imagini se poate observa calmul cu care pompierii reacționează la situație. În timpul deplasării cu mașina, se aud din partea acestora doar câteva indicații scurte de tipul: „Ai grijă" sau „Pune pătura asta să te protejezi mai bine".

 

Citește articolul integral pe Digi24.ro.

Familia mixtă catalană - română, Puigdemont, rămâne bine merci în Belgia

Un judecător belgian suspendă procedura de predare către Madrid a liderului separatist catalan Puigdemont

Un judecător belgian a decis suspendarea procedurii pe care a iniţiat-o pentru predarea către Spania a responsabilului independenţei catalane Carles Puigdemont, considerând că acesta din urmă se bucură de imunitate în calitate de europarlamentar, a anunţat joi un avocat al fostului şef al executivului regional catalan.

Simon Bekaert, contactat de France Presse, a explicat că Toni Comin, un alt separatist care a fugit în Belgia în 2017 după tentativa de secesiune a Cataloniei, este de asemenea vizat de decizia acestui judecător de instrucţie din Bruxelles. Toni Comin a fost de asemenea ales în Parlamentul European în luna mai a anului trecut.

Decizia, a adăugat avocatul, este o consecinţă a hotărârii din 19 decembrie a Curţii de Justiţie a UE, care a recunoscut imunitatea eurodeputatului Oriol Junqueras, fost număr doi al guvernului catalan în prezent încarcerat în Spania.

Judecătorul belgian consideră că la fel ca Junqueras, Puigdemont şi Comin pot beneficia de imunitate parlamentară. În consecinţă, procedura de predare către Madrid în baza mandatelor europene de arestare „trebuie suspendată până când această imunitate va fi eventual ridicată" de Parlamentul European, la cererea Spaniei, potrivit lui Bekaert.

„Astăzi, justiţia belgiană a oprit din nou încercarea de extrădare a preşedintelui Puigdemont şi a consilierului Comin, pentru că le este recunoscută imunitatea ca membri aleşi ai Parlamentului European la ultimele alegeri", au comentat cei doi catalani, într-un comunicat.

Puigdemont şi Comin fac parte dintr-un trio de responsabili separatişti a căror predare este cerută în prezent de Spania Belgiei. Dar al treilea, Luis Puig, nu este europarlamentar.

Toţi trei au fugit în Belgia după tentativa eşuată de secesiune a Cataloniei în octombrie 2017. Spania, la a treia cerere emisă de predare, vrea să-i judece pentru deturnare de fonduri publice, iar pe Puigdemont şi Comin de asemenea pentru revoltă.

Examinarea celor trei mandate de arestare de către justiţia belgiană a fost stabilită pentru 3 februarie, în faţa camerei consiliului tribunalului neerlandofon din Bruxelles.

Potrivit lui Bekaert, deşi audierea ar trebui să aibă loc, în ceea ce-i priveşte pe Puigdemont şi Comin ea se va reduce la luarea la cunoştinţă a suspendării procedurii. „Probabil asta se va întâmpla pe 3 februarie", a spus el.

Avocatul a explicat că legea belgiană acordă judecătorului de instrucţie care a angajat procedura – şi nu camerei consiliului privind mandatele de arest – dreptul de a suspenda extrădarea.

Judecătorul de instrucţie a decis de asemenea ridicarea controlului judiciar care îi împiedica pe Puigdemont şi Comin să părăsească teritoriul belgian.

Bravo români! Bravo România ! Să fie adevărate predicțiile ambasadorului american pentru anul 2020? Dă Doamne!

Primul tramvai produs la Astra Arad pe fonduri europene a fost recepționat de primărie

Primăria Arad a recepţionat primul tramvaie pe care fabrica Astra Vagoane l-a produs în cadrul unui contract pe fonduri europene, scrie Adevărul.ro

În 30 decembrie 2019, Primăria Arad a recepţionat primul din cele opt care urmează să fie produse de Astra Vagoane Arad – singurul fabricant de tramvaie din România.

Noul tramvai Imperio va intra în circulaţie din luna februarie, a anunţat europarlamentarul Gheorghe Falcă, fostul primar al Aradului. Cele opt tramvaie aflate în diverse stadiţii vor costa în jur de 12 milioane de euro.

Deocamdată, s-a obţinut finanţare de la Uniunea Europeană pentru opt tramvaie, însă planul este de a achiziţiona alte zece tramvaie pentru Arad, spune directorul ADR Vest, Sorin Maxim. „Discutăm de un pachet de 18 tramvaie noi pentru Arad.

Opt sunt deja în finanţare şi în proces de fabricaţie. Celelalte zece sunt în lista de rezervă. Dacă nu găsim resurse pe actualul program, cu siguranţă pe următorul program, care începe într-un an de zile, pe 2021-2027, vom continua cu o finanţare masivă a zonei de mobilitate", a declarat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

Citește integral pe Adevărul.ro

 

Dezastru în Australia. Efecte in Noua Zeelandă.

Gheţarii din Noua Zeelandă au căpătat o nuanţă maronie din cauza incendiilor din Australia

Fumul degajat de incendiile de vegetaţie din Australia a ajuns în Noua Zeelandă, situată la o distanţă de câteva mii de kilometri, iar gheţarii, care de obicei au culoarea albă, au prins o nuanţă caramel, potrivit serviciilor de meteorologie şi relatărilor de pe reţelele de socializare, informează AFP, citată de Agerpres.

Prezenţa fumului, însoţit de un miros înţepător, a fost remarcată pentru prima dată în această zonă miercuri dimineaţă. În anumite regiuni, soarele a fost văzut sub forma unui glob roşu sau auriu, în funcţie de grosimea norului toxic.

„Putem vedea foarte clar fumul care a parcurs circa 2.000 de kilometri traversând Marea Tasmaniei", a precizat pe Twitter serviciul neo-zeelandez pentru previziuni meteo.

„În cele mai afectate regiuni, vizibilitatea este slabă, de 10 kilometri", potrivit aceleiaşi surse.

„Putem simţi într-adevăr miros de ars aici, la Christchurch", un oraş situat pe coasta Insulei de Sud a Noii Zeelande", a scris pe Twitter o internaută care foloseşte numele Miss Roho.

O altă femeie, al cărei nume de utilizator este Rachel, a publicat o fotografie cu gheţarul Franz Josef, situat la mai bine de 2.000 de kilometri, a cărui culoare alb imaculat a prins o tentă de maroniu.

Sursa Foto: CNN

 

Nu vor turcii? Dar, proiectul Eastmed a fost semnat !

Ciprul, Israelul şi Grecia semnează un acord deschizând calea gazoductului EastMed către Europa / În lungime de 2000 de km, lucrările la construcția conductei ar putea începe în 2025

Liderii din Cipru, Grecia şi Israel au semnat un acord de bază, joi după-amiază, la Atena, deschizând calea construcţiei planificate a gazoductului EastMed în Mediterana, informează DPA, citată de Agerpres.

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele cipriot Nikos Anastasiades au fost toţi prezenţi la ceremonia de semnare din capitala greacă.

Următorul pas este de a scoate la licitaţie proiectul astfel încât investitorii privaţi să poată aplica. Israelul estimează că controversata conductă de 2.000 de kilometri ar putea începe operaţiunile din 2025.

„Construim un pod cu care va fi adusă energie în Europa", a declarat Mitsotakis, adăugând că conducta va contribui la stabilizarea regiunii şi va aduce mai multă prosperitate oamenilor.

Turcia a respins în repetate rânduri gazoductul EastMed, Ankara declarând că nu va permite proiecte de acest fel în estul Mediteranei fără participarea sau consimţământul său şi numind alianţa trilaterală o încercare de încercuire a ţării.

Din 2025, Israelul intenţionează să livreze gaze naturale în Europa prin gazoduct. Costurile s-ar putea ridica la peste 6 miliarde de euro (6,7 miliarde de dolari). Conducta urmează să pornească din Israel spre Cipru, iar de acolo către Creta şi apoi spre Grecia continentală. Acolo, gazul va fi livrat în Italia printr-o altă conductă, potrivit Atenei.

Proiectul este susţinut de Statele Unite şi Uniunea Europeană. Washingtonul a subliniat că Europa ar trebui să devină mai puţin dependentă de livrările de gaze naturale din Rusia.

Ne depășește și Bulgaria!

Ministrul bulgar al economiei: Bulgaria va intra în anticamera zonei euro până în luna aprilie/ Peste trei ani, toate plățile vor fi în euro

Până în aprilie 2020, Bulgaria se aşteaptă să intre în Mecanismul Cursului de Schimb ERM II, cunoscut drept „anticamera zonei euro", iar împreună cu aceasta şi în strânsă cooperare cu supravegherea bancară unificată, reiese din spusele ministrului bulgar de finanţe, Vladislav Goranov, pentru postul public de radio de la Sofia – BNR, transmite Sega, citată de Rador.

Aceştia sunt doi dintre cei mai importanți pași spre adoptarea monedei euro de către Bulgaria, care vor fi emblematici pentru 2020. Și potrivit lui Goranov, este absolut realist faptul că peste 3 ani toate plățile în Bulgaria vor fi în euro. Pentru a intra în „sala de așteptare", Bulgaria trebuie să îndeplinească toate criteriile Tratatului de la Maastricht, care stabilesc limite pentru datoria și deficitul fiecărei țări.

Există, de asemenea, un criteriu pentru inflație. Goranov susține că Bulgaria îndeplinește de ani de zile aceste criterii. „Singura condiție care rămâne este punerea în aplicare a planurilor de creștere a amortizărilor de capital pentru două bănci din Bulgaria", a spus Goranov.

Se preconizează că măsurile vor fi puse în aplicare, inclusiv prin strângerea de capital prin intermediul pieței bursiere. Acestea au fost prescrise de Banca Centrală Europeană, care anul trecut a verificat calitatea activelor și a făcut teste de stres la 6 bănci.

„Băncile bulgare s-au prezentat demn. Verificarea a stabilit şi a ridicat probleme pentru soluționare, dar vestea bună este că aceste probleme sunt în sfera oportunităţilor instituțiilor", spune Peter Andronov, președintele asociației bancare.

Întrucât leva bulgară este legată de euro prin intermediul Comisiei valutare, cea mai importantă funcție de a rămâne în „sala de așteptare" pentru zona euro a fost îndeplinită, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale Bulgare, Dimitar Radev, care a adăugat: „Aceasta este o problemă religioasă pentru noi, deci nu există nimic ce să putem spune cu mai multă certitudine decât asta: nicio modificare a regimului monetar. Singura ieşire din ceea ce avem în prezent ca regim de schimb fix ar fi adoptarea euro".

Bulgaria a fost prima țară căreia i-a fost pusă cerinţa de a intra în ERM II prin conexiune cu mecanismul de supraveghere bancară unificată. Apoi cerinţa a fost pusă şi Croației, care și-a anunțat intenția de aderare. Pentru a se primi aprobarea, trebuie să existe acprdul tuturor statelor membre ale mecanismului cursului de schimb – adică ţările din zona euro plus Danemarca, precum și de la Banca Centrală Europeană (BCE).

Sursa: Sega/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu

 

Iadul pe Pământ




Mărturii dramatice ale românilor din iadul de foc din Australia: "Totul arde"






Ultimul update: 2 ianuarie 2020 19:33


Data publicarii: acum 3 ore 1 minut















''Ne-au împărţit măşti. Este îngrozitor. Totul arde şi este învăluit în fum''. Sunt mărturiile dramatice ale românilor prinşi în iadul de foc din Australia. 










Unii stau acolo de ani de zile, alţii au ajuns doar pentru câteva zile de sărbători, însă nu au linişte.


Focul a înghiţit suprafeţe întinse din partea de sud-est, iar autorităţile au evacuat oraşe întregi de pe coastă, inclusiv o zonă turistică foarte populară. Înfiorător este ca mii de oameni sunt în acest moment înconjuraţi de flăcări.


Pentru sute de mii de australieni, dar şi turişti aflaţi în aceste zile pe coasta de sud-est, trecerea în noul an a părut Apocalipsa.


Din cauza incendiilor de vegetaţie scăpate de sub control, cerul a prins o culoare roşiatică, iar aerul este încărcat de fum. Mai multe localităţi au fost evacuate şi, ca la un semn, maşinile au cotropit şoselele. Oamenii au profitat de o scurtă perioadă de acalmie ca să-şi facă rezerve de combustibil şi de alimente.



Afectaţi sunt însă şi cei aflaţi în zone ceva mai sigure. Potrivit lui Răzvan, un român stabilit de câţiva ani în Sydney, un semicerc de foc a acoperit vestul oraşului. În tot acest timp cei din est suferă din cauza fumului gros venit şi de la 100 de km depărtare. Oraşul este învăluit de o pâclă groasă, iar plajele sunt acoperite de cenuşă.


Răzvan: "Ne-au împărţit autorităţile măşti pentru acest fum, nu avem voie să udăm grădinile sau să spălăm maşinile, nu am ajuns la duşuri de 2-3 zile, însă dacă ni se cere vom face asta. Este îngrozitor, totul este învăluit în fum, arde totul".


Roxana este la rândul ei stupefiată.


Roxana Măriuța: "Este incredibil ce se întâmplă, ne uităm cu groază".


Cu amintiri terifiante au rămas şi conaţionali care şi-au petrecut sărbătorile acolo. Dorian şi Mihai sunt amândoi în Sydney de mai bine de o săptămână, timp în care au observat modul în care australienii se raportează la acesta dramă, dar şi schimbările pe care le-au adus în peisaj temperaturile de cuptor.


Până acum, flăcările au mistuit aproape 5 milioane de hectare de teren în Australia, dar focare puternice au apărut şi în Tasmania, la peste 150 de kilometri de continent.


În oraşul-staţiune MallaCoota, 4000 de oameni sunt izolaţi. Au petrecut Anul Nou pe plajă sau în bărcile din port. Marina australiană a trimis mai multe nave în zonă, pentru a duce apă şi alimente şi pentru a-i recupera pe cei aflaţi în pericol direct.


În această dimineaţă, în Canberra, aerul era aproape irespirabil. Localnicii au ieşit pe străzi cu măşti pe feţe şi o parte dintre instituţiile publice şi-au închis birourile. În cursul zilei, aici s-a înregistrat cel mai ridicat grad de poluare din întreaga lume.


Australienii nu pot răsufla uşuraţi nici în următoarele zile când vor avea parte de peste 40 de grade la umbra dar şi de vânt puternic în zonele afectate. Aşadar autorităţile se aşteaptă ca incendiile să crească în intensitate şi se pregătesc pentru ce este mai rău.