Românii noștri pe pământ străin. Drame, drame... Și strănepoți de-ai mei s-au născut în afara României. Confirm întrutotul cele scrise în articol. Am trăit printre românii din străinătate.

Vasile Mihali – Italia. Citind povești în limba română fetiței sale. Sursa foto: arhiva personală

Să nu uităm că sașii au stat peste 500 de ani în Ardeal, dar când au plecat știau toți limba germană, și-au păstrat tradițiile, portul, obiceiurile lor strămoșești. Noi suntem peste un milion doar în Italia, peste 4 milioane de români răspândiți în toată lumea, în loc să ne unim, să ne ajutăm, românii se feresc unii de alții.

Am fost în orașul Antwerpen, din Belgia, într-o duminică. Erau acolo restaurante din toate zonele lumii, la cel marocan era plin de marocani, la cel italian era plin de italieni, mexican, turcesc, portughez, toate pline, doar cel românesc era gol. Aveau toate bunătățile care se gătesc la noi, în România: ciorbă de burtă, sarmale, mititei, clătite dar nu era nimeni care să le cumpere. În orașul Bologna din Italia, la fel, am mers la deschiderea unui restaurant românesc, era mâncare foarte bună dar eram numai vreo 6-7 persoane.

Îmi pare rău să spun asta dar din toate națiile pe care le-am întâlnit, românii sunt cei mai răi între ei, se rușinează unii cu alții, le e rușine de trecutul lor, de portul lor, de obiceiurile lor care le definesc identitatea. Am fost la Festivalul Berii din Austria, undeva lângă Klagenfurt, toți participanții erau îmbrăcați în costume tradițional-populare, de la primar la muncitorul de rând, iar într-un cartier din Antwerpen am văzut evreii la fel, toți îmbrăcați în costumul lor popular. Noi avem costume populare mult mai frumoase decât ei la un loc, avem o istorie veche de mii de ani și bogată în fapte, avem tradiții și datini încă bine păstrate pe la sate, dar parcă ne-ar fi rușine să le arătăm, așteptăm să vină alții să ni le promoveze.

Cunosc de mult timp o femeie româncă ce locuiește acum aici, în Italia. Are trei fete și vorbește cu ele doar în limba italiană, scuza ei este că actualul soț e italian și fiind femeia de vreo 20 de ani aici, a cam uitat românește. Poate are dreptate, nu știu, eu sunt doar de 2 ani stabilit în Italia dar îmi aduc aminte când la o nuntă de la noi, din țară, românca respectivă s-a prins în dansul popular „Crihalma” , specific Țării Făgărașului. Avea o bucurie pe față atunci ce nu o poate cumpăra cu toți banii câștigați în Italia! De ce să nu-i învățăm și pe copiii noștri să se bucure de aceste comori românești? De ce să ne prefacem că uităm trecutul nostru?

Vasile Mihali – Italia

Așteptăm cu interes impresiile românilor din străinătate despre aspectele cu care se confruntă în viața de emigrant, pe adresa de email contact@rotalianul.com sau ca mesaj pe pagina de Facebook, Rotalianul – Revista românului din Italia.

Adaggio la acest articol:

Am trăit câțiva ani în străinătate într-o țară foarte frumoasă și cu cel mai înalt nivel de viață din lume în acei ani. Am cunoscut multe familii de români. Am avut întâlniri cu mulți dintre aceștia. Era pe vremea când comunismul triumfa în România. Multe din dramele românilor care mi-au povestit viața lor mi-au rămas întipărite în minte. Ori de câte ori am avut ocazia le-am povestit, cu lux de amănunte. Românii din străinătate fug unul de altul ca dracul de tămâie.  Dorul pământului natal ii apăsă. Mulți dintre ei își încropiseră averi considerabile. Duceau dorul țării lor de origine. Vremurile, mai ales cele imediat după cele-al Doile Război Mondial, erau dramatice în România. Comunismul se anunța ca o perioadă neagră pentru poporul român. Mulți compatrioți de-ai mei aveau motive serioase să părăsească țara. Acum, acum ce-i mână să ia drumul pribegiei? Am auzit multe explicații. Pe multe le înțeleg dar sunt multe cărora le pun semn de întrebare.

Cu mulți ani în urmă, un fost legionar care-l ura pe Ceaușescu mi-a oferit un prânz într-un sat elvețian pe malul lacului Leman. Atmosfera din local și împrejurimi era feerică. Povestea lui m-a făcut să-mi revizuiesc impresiile despre istoria țării noastre. Începeam să văd lumea altfel. Prânzul și discuțiile noastre n-au fost TOTUL. Românul nostru m-a invitat la el acasă. Mi-a prezentat familia. Era căsătorit cu o elvețiană. Doi din strănepoții lui erau în vizită la ei. Nu s-a oprit aici. La o țigare și o cafea care a durat câteva ore, "Elvețianul" nostru mi-a depănat viața lui. Prim mine elvețianul vroia să lege afaceri cu România. Avea o firmă cu sediul în casa lui. Multe din proiectele lui le-am făcut cunoscute întreprinderilor de comerț exterior românești. Ura față de legionari a făcut ca nici-un proiect să fie luat în considerare. Păcat! N-am știut, noi ca popor, să ne apropiem emigranții noștri. Nu știm nici astăzi. Ii gazăm în Piața Victoriei. 

Suntem un popor dezbinat înăuntru și afară. 

Concluzie: M-a ferit Dumnezeu ca nepoții mei să se fi născut pe pământ străin. Ne bucurăm acum de ei. Viitorul nu știu ce ne va rezerva.