Statul „Error 404”: Cum a devenit România laboratorul unei democrații fără popor.
Suntem în 30 ianuarie 2026. Afară e frigul tăios al unei ierni care pare să nu se mai termine, dar înghețul cel mai mare nu e în termometre, ci în inima democrației românești.
Să recunoaștem adevărul brutal: mulți am pus ștampila pe Nicușor Dan cu mâna tremurând de dezgust, îngroziți de perspectiva ca un „ultras de serviciu”, un personaj radical și imprevizibil ca Simion, să ajungă la butoanele statului. Am votat un administrator rece pentru a evita un incendiu național.
La un an de la „Marea Corecție” – momentul în care votul tău a fost șters cu buretele de o mână de oameni în robe negre – președintele Nicușor Dan ne privește de la înălțimea unui jilț pe care mulți îl consideră „atribuit”, nu „câștigat”.
Din punct de vedere antropologic, asistăm la o fractură primitivă între Elită și Masă.
Nicușor Dan s-a instalat în rolul „Preotului Rațiunii”, cel care ne spune că suntem prea vulnerabili, prea ușor de manipulat de „algoritmi rusești” pentru a ne fi încredințată propria soartă. Mesajul subliminal e devastator: „Votul vostru nu e valid dacă nu e corect.”
Este o formă de elitism care ne transformă din cetățeni în „subiecți de studiu”.
Suntem priviți ca niște copii care au fost păcăliți de bomboana otrăvită a lui Georgescu, iar „Tăticul Stat” a venit să ne ia jucăria din mână pentru binele nostru.
Dar ce se întâmplă când Tăticul refuză să ne arate otrava?
Ni s-a promis un munte de dovezi. Ni s-a spus că Rusia a dărâmat internetul românesc.
Și totuși, pe 30 ianuarie 2026, tot ce avem este un raport „detaliat” prezentat la Copenhaga – de parcă liderii europeni merită să știe adevărul mai mult decât alegătorul din Vaslui sau din Drumul Taberei.
Când Nicușor Dan admite senin că „nu reuşim să identificăm cu precizie ce a fost în spate”, el nu face o mărturisire de onestitate, ci comite un act de aroganță supremă.
Ne spune că ne-a anulat viața politică pe baza unei suspiciuni. 85.000 de atacuri cibernetice? Unde sunt? Cine le-a semnat?
Dacă statul român, cu tot arsenalul său de servicii secrete, nu poate pune degetul pe vinovați după 14 luni, înseamnă că ori suntem incompetenți, ori suntem mințiți.
În perorația sa cvasi-religioasă, președintele ne vorbește despre etică, în timp ce în spatele cortinei, finanțele sale rămân parțial în umbră.
Să invoci „bunul simț” în timp ce păstrezi anonimul unui donator de aproape jumătate de milion de lei este definiția cinismului.
După alegerea ca președinte, în iulie 2025 (în special pe 14 iulie 2025), Nicușor Dan a prezentat public o parte din donatori în conferințe de presă și în declarația de avere depusă:
Principalii donatori (suma maximă permisă per persoană fizică ≈810.000 lei):
Măriuca și Florin Talpeș (fondatori Bitdefender) – 810.000 lei (au donat și în precampanie/locală 2024: 660.000 lei).
Dan Ostahie (fondator Altex) – 810.000 lei.
Aurel Iancu (investitor) – 500.000 lei.
Ana Maria Mihai – 250.000 lei.
O persoană anonimă – 485.000 lei (a rămas confidențială, cu acordul ei).
Multe donații mici (peste 15.000-19.000 donatori unici în total).
Finanțare totală masivă: împrumuturi mari (zeci de milioane lei), donații ≈9-10 milioane lei în precampanie + campanie, cheltuieli totale ≈60-61 milioane lei (majoritatea rambursate de AEP ulterior).
Unele nume au rămas anonime chiar și după alegeri (ex. donatorul de 485.000 lei), ceea ce a generat în continuare discuții în presă (Recorder, HotNews etc.).
Este o ticăloșie sistemică: Georgescu e „omul rușilor” pentru că are conturi pe TikTok, dar finanțatorii „omului nostru” sunt cavaleri ai luminii, chiar dacă nu au chip.
România nu mai este o democrație în sensul clasic, ci a devenit ceea ce antropologul politic James C. Scott numește un proiect de „înalt modernism autoritar”.
În spatele figurii calme și matematice a lui Nicușor Dan, se ascunde mecanismul implacabil al unui stat care a decis că poporul este prea „ilizibil”, prea imprevizibil și, prin urmare, trebuie corectat.
Conform lui James C. Scott, statele urăsc complexitatea. Ele vor populații care să poată fi numărate, cartografiate și, mai ales, controlate.
În 2024, când milioane de români au votat „altfel”, statul a intrat în panică.
Mecanismul a fost simplu, dar ticălos:
Patologizarea Votului: Dacă ai votat cu Georgescu, nu ești un cetățean cu nemulțumiri, ci ești o „victimă a războiului hibrid”.
Ești un bolnav care are nevoie de tratamentul administrat de CSAT.
Crearea „Dosarului Fantomă”: Statul a creat un narativ pe care doar el îl poate vedea.
Prin refuzul de a prezenta dosarul complet, Nicușor Dan exercită cea mai pură formă de putere antropologică: Secretul ca Sursă a Sacrului.
El știe ceva ce noi nu avem voie să știm, iar această asimetrie de informație ne transformă din parteneri de dialog în supuși.
Furia care clocotește în ianuarie 2026 nu este doar politică, este una existențială.
Simțim cu toții mecanismul manipulării vizuale: alăturarea tendențioasă a fotografiilor, „expertizele” care apar la TV și care ne spun că ceea ce am simțit noi a fost o manipulare rusească.
Este o formă de gaslighting statal. Statul îți pune în față o oglindă deformată și îți spune: „Nu ești tu cel care a votat, e un bot rusesc în locul tău”.
Când un lider refuză să dea nume, să arate probele financiare și să desecretizeze ședințele cheie, el nu protejează „securitatea națională”, ci protejează minciuna fondatoare a noului regim.
Adevărata ticăloșie nu este că Rusia a încercat să influențeze alegerile (toate marile puteri o fac), ci faptul că statul român a folosit această influență ca pretext pentru a suspenda voința populară.
Este „Marea Simplificare”: e mai ușor să anulezi un scrutin decât să înțelegi de ce poporul tău se simte abandonat.
Cel mai periculos efect al acestei tăceri este transformarea lui Călin Georgescu într-un martir național.
Cu cât raportul complet este amânat, cu atât mai mult „demonul” de ieri devine „victima” de azi.
Dacă Nicușor Dan nu publică dosarul integral până la primăvară, el nu va mai fi președintele care a salvat România de Rusia, ci președintele care a furat speranța pentru a salva un sistem care se teme de propriul popor.
Dar memoria colectivă funcționează diferit. Fiecare zi în care „dosarul Georgescu” este purtat de colo pana colo este o zi în care legitimitatea lui Nicușor Dan se evaporă, lăsând în urmă doar un administrator rece al unei țări care nu-l mai simte al ei.
Dacă nu vedem dovezile, înseamnă că dovezile suntem noi – eroarea de sistem pe care ei încearcă să o șteargă.
https://profserban.substack.com/
