Singurul copil, un băiat, un străin printre străini la înmormântarea mamei.

Propun a se citi cu atenție. 

Să fie de învățătură!

B.B. a fost ca o scorpie pentru propriul copil, ba cu tendințe ucigașe. Când era însărcinată își trăgea pumni în burtă să-și omoare viitoarea progenitură.

 O franțuzoaică nebună!

 A avut patru soți şi peste o sută de hăndrălăi (bărbați și femei). 

LGBTQIA+ is an abbreviation for lesbian, gay, bisexual, transgender, queer or questioning, intersex, asexual, and more. These terms are used to describe a person's sexual orientation or gender identity.

Asta-i imaginea mea finală pentru simbolul cinematografiei franceze. 

Obsèques de Brigitte Bardot : le geste étonnant de son fils Nicolas en arrivant à l’église

Par Léa Cardinal

Il y a 14 heures

les obsèques de Brigitte Bardot se sont déroulées en l’église Notre-Dame de l’Assomption, à Saint-Tropez. À son arrivée dans l’édifice religieux, Nicolas Charrier, le fils de l’actrice, a reçu un accueil étonnant. Explications.

Un acceuil auquel il ne s’attendait sans doute pas. Ce mercredi 7 janvier, les proches de Brigitte Bardot étaient réunis pour assister à ses obsèques, célébrées en l’église Notre-Dame de l’Assomption de Saint-Tropez. Si l’on a pu apercevoir plusieurs personnalités, les membres de la famille de l’actrice avaient également fait le déplacement pour l’occasion. Mais à son arrivée aux abords de l’édifice religieux, Nicolas Charrier, le fils unique de l’icône du cinéma français, n’a visiblement pas été identifié tout de suite.

C’est ce qu’a relaté Julien Arnaud à l’antenne de BFMTV : «Il y a eu cette arrivée de Nicolas Charrier. C’était un moment intéressant et étrange à vivre parce que Nicolas Charrier vit à Oslo, il est venu spécialement avec sa famille et au fond personne ne savait vraiment à quoi il ressemblait», a confié le journaliste, avant de faire une étonnante révélation au sujet du fils de la comédienne : «Quand il est arrivé, il a dû se présenter. Il a dit : ‘bonjour, famille Charrier’», a rapporté le journaliste de BFMTV, précisant que Nicolas Charrier «ne connaissait pas énormément de monde» parmi les invités présents dans l’église pour les obsèques de sa mère.

Combinație ceaiuri de soc, mușețel și păducel.

În dimineața asta m-am trezit cu un laringe puțin iritat. Diferențele de temperatură din casă, ba prea cald, ba mai răcoruț în camerele casei fac ca organele mele, respiratorii, să nu se simtă prea confortabile.

Așa că am dat fuga la cămară unde borcanele cu o multitudine de ceaiuri stau aliniate ca plutoanele de elevi  din Școala de Ofițeri În REZERVĂ, arma chimică, la ceasurile dimineții, pe platoul dedicat instrucției militare. Au trecut exact cincizeci de ani de atunci.

Am extras trei borcane din aliniament și iată ce raportează fiecare:

Combinația de soc, mușețel și păducel este un amestec terapeutic echilibrat, care acționează pe trei planuri principale: sistemul imunitar, sistemul nervos și sănătatea cardiovasculară.

Iată beneficiile specifice ale acestui amestec:

1. Susținerea sistemului respirator și imunitar (Socul)

Socul este „vedeta” acestui trio când vine vorba de răceli.

 * Efect sudorific: Ajută corpul să elimine toxinele prin transpirație, fiind util în stările febrile.

 * Proprietăți antivirale: Este recunoscut pentru capacitatea de a scurta durata gripelor și a virozelor.

 * Eliminarea fluidelor: Are un ușor efect diuretic, ajutând la reducerea retenției de apă.

2. Relaxare și confort digestiv (Mușețelul)

Mușețelul aduce o notă calmantă întregului amestec.

 * Antistres: Ajută la reducerea anxietății și favorizează un somn liniștit.

 * Antiinflamator: Calmează mucoasele iritate ale gâtului și stomacului.

 * Digestie ușoară: Reduce balonarea și spasmele abdominale care pot apărea pe fond de stres.

3. Protecția inimii și a sistemului nervos (Păducelul)

Păducelul, supranumit și „laptele bătrânilor” sau „planta inimii”, completează amestecul cu beneficii circulatorii.

 * Tonic cardiac: Îmbunătățește circulația sângelui la nivelul inimii și reglează tensiunea arterială (în special pe cea cauzată de stres).

 * Liniștește palpitațiile: Este excelent pentru persoanele care simt „nod în gât” sau bătăi neregulate ale inimii din cauza agitației.

 * Sedativ ușor: Potențează efectul mușețelului în combaterea insomniei.

Cui îi este recomandat acest ceai?

Acest amestec este ideal pentru:

 * Persoane care traversează o perioadă de stres intens și au probleme cu somnul.

 * Cei care simt primele semne de răceală sau gripă.

 * Persoane care suferă de tensiune arterială oscilantă pe fond nervos.

💡 Recomandări de preparare

Pentru a păstra proprietățile plantelor:

 * Folosește o linguriță din acest amestec la o cană de apă (250ml).

 * Apa trebuie să fie fierbinte, dar nu clocotită (aproximativ 90°C).

 * Lasă la infuzat 8-10 minute cu cana acoperită.

 Atenție: Dacă urmezi un tratament medicamentos pentru inimă sau tensiune, este bine să consulți medicul înainte de a consuma păducel în mod regulat, deoarece acesta poate potența efectul unor medicamente.

Când guvernele țării sunt formate din incompetenți (idioți funcționali), ba chiar trădători, iată ce se întâmplă.

Adevărul.ro:

Pericolul din umbră care pândește România. „Tot ce se întâmplă acum e consecința unui model complet greșit”

România a încheiat 2025 nu doar cu un deficit bugetar uriaș, cel mai mare din UE, ci și cu un deficit de cont enorm, care îi dezechilibrează și mai mult fragila economie. Cristian Păun, profesor la ASE București, avertizează că economia României intră într-o spirală periculoasă, iar modelul de creștere pe consum se dovedește falimentar.

România are un deficit de cont tot mai mare. FOTO: Pexels

România se confruntă cu un deficit bugetar enorm, cel mai mare din Uniunea Europeană. Deși nu există încă o cifră oficială, estimările economiștilor sunt că va depăși sau se va situa în jurul a 8,5%. Comparativ cu anul 2024, când România a încheiat cu un deficit bugetar semnificativ, raportat la aproximativ 8,65% din PIB (metodologie cash) sau 9,3% din PIB (metodologie europeană ESA), lucrurile ar sta ceva mai bine. Totuși, raportat la politica de austeritate, la așteptările create, dar mai ales prin prisma faptului că deficitul rămâne imens, se poate vorbi în continuare de o contraperformanță economică majoră și pentru 2025.

În același timp, inflația este uriașă, provocând creșteri de prețuri de la o lună la alta, ceea ce duce la erodarea puterii de cumpărare a populației și la scăderea nivelului de trai. De altfel, cu o inflație de circa 10%, România nu are rival la nivelul Uniunii Europene și este mai aproape de țări ca Rusia și Ucraina, care se află în război, decât de media UE, care este în jur de 2,5%.

Însă acestea nu sunt singurele contraperformanțe ale economiei României și nici singurele riscuri la adresa sa. Un aspect despre care nu se vorbește foarte mult este cel al deficitului de cont curent, care crește de la an la an și afectează echilibrul și așa fragil al economiei. Pe scurt, banii cheltuiți de România pentru importuri sunt mult mai mulți decât cei obținuți din exporturi, ceea ce duce la acest deficit de cont și la un dezechilibru macroeconomic.

În cifre, România a avut pentru prima dată în ultimii 30 de ani un deficit de cont curent care a depășit deficitul bugetar, iar numai între ianuarie și iulie ar fi ieșit din România peste 17 miliarde de euro, cu 20% mai mult față de 2024. Iar statistica BNR din decembrie 2025 dă fiori: potrivit cifrelor publicate de Banca Națională a României, contul curent al balanței de plăți a României a înregistrat, în perioada ianuarie-octombrie, un deficit de 24,6 miliarde de euro, în creștere față de cei 23,6 miliarde de euro înregistrați în intervalul similar din 2024. Or, se știe, deficitul de cont curent arată că o țară cheltuiește mai mult pe bunuri, servicii și transferuri financiare cu restul lumii decât încasează din acestea și este unul dintre principalii indicatori macroeconomici care reprezintă un semnal de alarmă pentru sănătatea economică a unei națiuni.

Profesorul Cristian Păun, de la ASE București, explică, într-o analiză pentru „Adevărul", de ce lucrurile nu arată deloc bine, iar dezechilibrul creat de raportul dintre importuri și exporturi apasă tot mai greu pe umerii economiei care și așa funcționează la limita avariei.

„Deficitul de cont curent are componentă principală, balanța comercială. Deci importăm mai mult decât exportăm. Asta înseamnă că, de fapt, în România, din diferite motive, se produce mai greu, mai puțin, mai anevoios, mai ineficient, cu costuri mai mari, mai puțin competitiv față de tot ceea ce se produce în Uniunea Europeană pe piața unică sau în alte state. Noi cumpărăm mult din piața unică și mai puțin de la noi, tocmai pentru că pe ai noștri nu prea îi îngrijim și îi stresăm cu tot felul de prostii și aberații fiscale", explică profesorul Păun.

Situația este anormală pentru orice economist serios, nu și pentru guvernele care au condus și care conduc încă România, care o acceptă fără să ia măsuri serioase.

„Sigur, e anormală situația, dar din păcate e firesc într-un astfel de context să ajungi la așa ceva. Ca să nu mai vorbim de faptul că tu stimulezi pe deficit bugetar cererea de bunuri și servicii care se duce în bună măsură către importuri. Pentru că tu, de fapt, aici eșuezi cu modelul tău de dezvoltare economică", spune profesorul bucureștean.

De altfel, încercările de a stimula producția până acum au dat greș, inclusiv din cauza faptului că România nu a adoptat politici economice adecvate, care să-i rezolve adevăratele probleme. România nu a produs suficient pentru a acoperi cererea existentă pe piață, ci a încercat să rezolve prin importuri. Importuri care, la un moment dat, sufoca balanța.

„Stimularea cererii agregate nu duce în toate țările la creștere și dezvoltare economică. Mai trebuie să ai și alte condiții îndeplinite ca tu, aplicând keynesismul (n.r. - curent în gândirea economică (macroeconomie) introdus secolul trecut de economistul britanic John Maynard Keynes) la buchet, să ajungi la rezultatele scontate de Keynes. Cererea agregată stimulată la noi pe deficit și datorie publică nu se duce către producție, nu tractează producția. Deși economiștii clasici spun că în general e invers și că producția tractează consumul și nu invers. Pentru ca să poți consuma, trebuie în prealabil să produci ceva. Asta spun economiștii clasici. Keynes a spus pe dos treaba asta. Și nu întotdeauna e valabilă. Cel puțin în cazul României pare că nu e valabilă, iar noi cu siguranță că n-ar trebui să mai mergem pe această cale pe care am îmbrățișat-o de câțiva ani buni", avertizează Cristian Păun.

Pe acest fond, crește și datoria publică a țării, iar odată ce ne îndatorăm tot mai mult, intrăm într-o spirală care cauzează noi și noi probleme. România, spre deosebire de alte țări cu datorii chiar mult mai mari, așa cum este cazul Statelor Unite ale Americii, a Franței, Belgiei și a Japoniei, nu are o economie comparabilă și este mult mai vulnerabilă.

Cristian Păun. FOTO: ASE București

Astfel, deși datoria României este undeva în jurul a 60 de procente din PIB, cu mult sub cei peste 250% ai Japoniei, economia țării noastre este privită de finanțatorii de pe piețele externe ca mult mai puțin solvabilă și mult mai problematică decât economia niponă. Iar de aici totul se traduce în finanțări mai scumpe, pentru că investitorii vor anumite garanții atunci când își asumă riscul să crediteze o economie bolnavă, așa cum este cea a României.

„Deficitul balanței comerciale este o consecință a unui model economic complet greșit, model de dezvoltare care pune accent pe cererea agregată stimulată pe deficit și datorie. Evident că în contul curent nu găsim doar balanța comercială, găsim de exemplu și ceea ce plătim ca dobânzi la datoria publică externă, în valută. Ori la noi dacă această datorie crește an de an cu câteva zeci de miliarde de euro pentru că ăsta-i deficitul și nu reușim să-l finanțăm decât așa. Clar că și dobânzile ca sumă cresc. Așa ajungem noi să plătim mai degrabă dobânzi decât încasăm și asta se vede în deficitul de cont curent care include și această treabă. Și atunci intrările de valută în România, când apare acest deficit, sunt mai mici decât ieșirile de valută. Adică avem valută care iese din țară pentru importuri, pentru plata dobânzilor, dividendelor și așa mai departe într-o sumă foarte consistentă și care influențează cererea de valută", explică Păun.

Riscul ca moneda națională să se deterioreze nu este deloc neglijabil. Totuși, Cristian Păun este mai puțin pesimist față de alți economiști care au vorbit cu subiect și predicat despre prăbușirea leului.

„Deocamdată am mai găsit valută din PNRR, din ce ne mai intră de pe la Uniunea Europeană, dar pe măsură ce noi am întârziat cu aceste intrări de fonduri dinspre Uniunea Europeană, fonduri în valută, începem încet să simțim și o presiune pe cursul de schimb. Și ea se va accentua dacă România va fi introdusă în junk. Pentru că introducerea României în junk ar face ca aceeași jumătate din datoria publică pe care astăzi o finanțăm de pe piațele externe să nu mai avem de unde s-o susținem. Finanțarea ar veni exclusiv de pe piața locală inflaționist și ieșirile de valută care vor însoți intrarea noastră în junk cu siguranță ar dubla cursul de schimb valutar. N-am nici cea mai mică urmă de îndoială", este semnalul de alarmă tras de Păun.

Nu ar fi o situație singulară la nivelul României, țară care s-a mai confruntat cu astfel de crize. De altfel, spune Cristian Păun, România nu a reușit să rezolve aceste probleme începând din 1990. Altfel spus, toate guvernele care s-au succedat, indiferent de culoarea politică, s-au dovedit incompetente. Vestea proastă este că nici acum lucrurile nu stau deloc diferit, iar soluțiile pentru redresare nu vin de nicăieri.

„Noi am mai avut astfel de situații prin anii 90 și s-a întâmplat fix la fel cu aceleași vulnerabilități pe care le vedem și astăzi și pe care nu le-am reparat semnificativ de mult în acești 30 de ani. Pentru că încă o dată repet, modelul este greșit. Politicienii nu sunt conectați la ce înseamnă modernizarea reformarea României. Iau o altă agenda complet diferită. Parcă asta nu-i țara lor. Stau așa și mă gândesc câteodată cu oarecare tristețe. Parcă asta nu-i țara politicienilor din România. Parcă nu-și doresc atunci când ajung în astfel de poziții de demnitate de putere ca reprezentanți ai noștri. Parcă nu-și doresc să rămână în istorie ca cei care au schimbat în bine România. Nu. Ei au complet alte preocupări și asta se vede. Se vede inclusiv, repet încă o dată, nota de plată pe care românii, din păcate, sunt chemați tot mai des să o plătească în dauna nivelului lor de trai, în dauna, să spunem așa, a dezvoltării personale, familiale și așa mai departe", încheie Cristian Păun.

Venezuela. O cloacă de trădători.

Așa cum a fost livrat Ceaușescu trădătorilor din jurul lui, tot așa și Maduro a fost predat americanilor. 

Cea mai prîericuloasă formă de capturare și aneantizare a unui șef de stat este TRĂDAREA.

Am cunoscut trădători pe parcursul carierei mele. Unii au venit după Lovitura de stat din '89 să ne de-a lecții, mânca-i-ar moartea în chinuri groaznice pe teritorii străine!

Fiul lui Maduro zice cam așa:

"🚨🇻🇪 | Le fils de Nicolás Maduro réagit à l’arrestation de son père :

 « Ils ont livré mon père aux Américains. 

Ce sont ses propres gardes et proches collaborateurs qui l'ont trahi. Ce n’est pas une arrestation, c’est une trahison. »

Il a dénoncé un complot international avec la complicité de membres de l'entourage du président, et a affirmé qu’il ne faisait plus confiance à personne dans le cercle rapproché de son père."

Frumoasă, deșteaptă și devreme acasă. Deviza unei cumnate.

 

Ultimul soț al lui Brigitte Bardot dezvăluie cauza morții legendarei actrițe

Preluat din Adevărul.ro:

Ultimul soț al celebrei Brigitte Bardot a dezvăluit ce boală cumplită a grăbit sfârșitul marii actrițe. De asemenea, el a povestit cum au fost ultimele luni din viața actriței.

Brigitte Bardot FOTO: Pinterest

Brigitte Bardot a fost „luată de cancer", potrivit soțului ei, Bernard d’Ormale. În Paris Match, octogenarul a descris ultimele luni petrecute alături de actrița care a murit pe 28 decembrie la vârsta de 91 de ani.

El a spus că ultimele luni trăite de această femeie cu voință puternică au fost de „totul sau nimic". La televizor, ea a urmărit protestele din țară, potrivit Le Figaro. Pe noptiera ei se aflau romanul Belle Greene al Alexandrei Lapierre și o carte, un fel de declarație de dragoste pentru copaci, scrisă de Peter Wohlleben, scrie Mediafax.

Actrița suferea de cancer și a fost spitalizată de mai multe ori, a mai spus soțul.

„Rezistase celor două operații pe care le-a suferit pentru a trata cancerul care, în cele din urmă, i-a luat viața. Dar încă își dorea cu disperare să se întoarcă la La Madrague. Și asta era mai complicat, mai ales din cauza durerilor persistente de spate care o epuizau", a relatat Bernard d’Ormale.

Credința și energia lui Brigitte Bardot s-au erodat pe măsură ce reabilitarea ei a devenit mai dificilă. Până în acea dimineață dureroasă de 28 decembrie, și-a adus aminte bărbatul.

„Un sentiment de pace și liniște i s-a așternut pe față. Și a devenit din nou incredibil de frumoasă, așa cum fusese în tinerețe. Nu ai crede că avea 91 de ani", a spus soțul ei.

El și-a adus aminte că a cunoscut-o pe Bardot în 1992 la o cină.

Încă nu știe dacă La Madrague, casa în care Brigitte Bardot a locuit din 1958, va putea deveni muzeu. Deocamdată, este un moment de reflecție. Vedete și fani se adună miercuri la Saint-Tropez pentru un ultim omagiu, menit să fie „nepretențios" și în mare parte privat.

„Ceea ce și-a dorit Brigitte a fost o înmormântare simplă. Deși nimic din jurul ei nu a fost vreodată cu adevărat simplu…", a fost concluzia lui Bernard d’Ormale.

Înmormântarea lui Brigitte Bardot va avea loc miercuri, 7 ianuarie, la Saint-Tropez. Ceremonia va începe la ora locală 11:00 la biserica Notre-Dame de l’Assomption"

******

N.B.

Vine o zi, vine o clipă care se transformă în nesfârșit. Când, unde, cine, ce devin fără sfârșit.... Sfârșit, nesfârșit.... Dar sufletul unde se duce?

Cu cât îmbătrânirea e mai persistentă în mintea viețuitorului cu atât timpul pare că se contractă. Lumina, florile, familia, prieteni, pământul sunt un DAR. Tot mai des aud în surdină cuvintele unei mătuși: Să nu mai văd eu florile!

Un bun prieten ardelean afirma, azi, pe undele telefonului: Nu-mi mai place iarna. Aștept firul ierbii.

B.B, drum lin printre stele!

Viață de român în Germania.

 

Când vom schimba foaia?

 https://vm.tiktok.com/ZNRrYUUDW/

Figuri remarcate în politica internă și internațională.

Cred ca dacă mai citesc mult și privesc poze ajung la Socola.🔥🍵😃🙃🤣🤣🤣

Text preluat de la Valerian STAN, Facebook:

"Nicușor Dan a avut ieri prima ieșire publică după sărbătorile de iarnă, cu niște declarații formulate efectiv halucinant la acest nivel: revelionul i-a „perturbat somnul”, „Moș Crăciun mi-a adus șosete și mănuși”, mâncare preferată „Tot timpul, ciolan cu fasole. Încerc să mă mențin” etc – iar după fiecare câteva cuvinte, același râs spasmodic, aproape patologic. Din punctul acesta de vedere el se dovedește îmcă o dată un bufon intratabil și absolut incapabil să înțeleagă ce se întâmplă cu el.

Tot ieri, el a făcut și niște afirmații care trădează stăruința în decizii total paralele cu atribuțiile constituționale care îi revin. Mă voi referi numai la aceea, repetată, de a organiza personal – nebunia lumii - un “referendum la nivelul magistraților”, referendum care, dacă ar conduce la nu știu ce concluzii, membrii actualului Consiliu Superior al Magistraturii „vor trebui să plece imediat” (delirul de la sfârșitul anului trecut).

Aici, ca și în cazul contribuțiilor țării la războiul din Ucraina, președintele impostor răspunde unor interese străine infame care vizează plasarea Justiției sub controlul său și al Guvernului - pasul ultim, după controlul draconic asupra Curții Constituționale, pe calea controlului total asupra tuturor puterilor din statul român colonie vest-europeană.

Iar, în pasul doi, dacă primul nu reușește și țara se va prăbuși și din punct de vedere democratic, Opoziția va trebui să părăsească Parlamentul. Publicul intern și extern va avea să conștientizeze că ordinea constituțională este călcată în picioare, criza va fi internaționalizată și semnalizată astfel blocarea mecanismelor interne, Opoziția va refuza în modul cel mai manifest să legitimeze decizii anticonstituționale de o gravitate maximă etc.

În sfârșit, privind în urmă la cele ce petrecute după anularea la 6 decembrie 2024 a alegerilor, astăzi de dovedește că soluția plecării Opoziției din Parlament se impunea încă de atunci, de vreme ce o analiză ceva mai atentă a lucrurilor putea să anticipeze ușor degradarea situației până la ce s-a ajuns în prezent."

O poveste cu tâlc și câteva amintiri din tolba mea, un neica-nimeni.

"Au spus că nu sunt demnă de încredere. Șaptesprezece ani mai târziu, am intrat la nunta fratelui meu purtând uniforma de gală. Iar în clipa în care comandantul lui s-a oprit în mijlocul sălii și mi s-a adresat oficial cu „domnule colonel”, conversațiile au murit pe loc, muzica a scăzut, iar părinții mei au rămas fără aer.

Mă numesc Elena Mădălina Popescu și o bună parte din viața mea am trăit ca o prezență ștearsă, ignorată chiar de cei care ar fi trebuit să mă apere și să mă vadă. La nunta fratelui meu, numele meu nu a apărut nicăieri. Nu pe planul meselor, nu în discursuri, nu în glumele spuse la microfon. Nici măcar atunci când am trecut pragul sălii. Dar ceea ce nu știa nimeni — absolut nimeni din acea sală elegantă — era că purtam un grad. Un grad care avea să înghețe zâmbetele ironice și să transforme seara într-o lecție tăcută. Nu era doar o nuntă. Era o revanșă construită din tăceri, ani de disciplină și un salut spus exact la momentul potrivit.

Am ajuns devreme, cum am făcut toată viața. Când ești antrenat să anticipezi, nu mai știi să întârzii. Conacul ales pentru eveniment era la marginea orașului, cu coloane albe și gazon tuns impecabil — genul de loc cu care părinții mei se mândreau mereu, dar niciodată prin mine. Am intrat purtând o rochie simplă, gri-închis, pantofi cu toc mic, părul strâns perfect la spate. Arătam complet banal, civil. Exact ce-mi doream. Nimeni nu m-a recunoscut.

Mătușa Mariana a trecut pe lângă mine, scanându-mă din priviri.

— Tu ești… o verișoară de-a lui Nicu, nu?

Am dat din cap, lăsând confuzia să rămână. Pe planul meselor nu apărea numele meu, ci doar un „+1” lângă o rudă îndepărtată. Locul meu era lângă ușa bucătăriei, unde ospătarii treceau în grabă, ca niște umbre. Am stat dreaptă, cu șervetul pe genunchi, privind de la distanță paharele de șampanie ridicate în toasturi.

Apoi au început discursurile. Tata s-a ridicat primul, drept, cu spatele rigid, costumul perfect croit.

— Nicu ne-a făcut mereu mândri, a spus el cu voce sigură. Este curajos, loial, un lider născut. Este fiul pe care orice tată și-l dorește.

Privirea lui a trecut peste mine ca și cum aș fi fost invizibilă. Mama, lângă el, strălucea și aproba din cap, ca o femeie care ar fi avut un singur copil. Niciun cuvânt despre mine. Niciun gest. Era ca și cum n-aș fi existat vreodată. Și poate că, în povestea lor, chiar dispărusem în clipa în care alesesem alt drum — nu cel al rochiilor elegante și al vieții comode, ci al bocancilor, camuflajului și regulilor dure.

Ce nu știau ei era că pregătiseră fără să vrea scena perfectă. O scenă pe care urmau să-și laude copilul favorit, în timp ce eu stăteam chiar în centrul ei. Pentru că înainte ca seara să se încheie, cineva avea să-mi rostească numele clar, răspicat, urmat de un salut care avea să întoarcă toate capetele. Nu din politețe. Ci din respect pentru grad.

Nu-mi amintesc ziua exactă în care am încetat să mai încerc să-l impresionez pe tata. Dar îmi amintesc perfect momentul în care am renunțat să mai sper că mă va vedea vreodată. Aveam șaptesprezece ani. În seara dinaintea plecării mele la Academia Forțelor Terestre din Sibiu, casa mirosea a lemn și a alcool, ca de obicei. Mama gătea în tăcere — pui la cuptor, preferatul lui. Nicu era în camera lui, absorbit de jocuri. Eu stăteam la masă, îmbrăcată corect, cu hainele călcate impecabil. Îmi îmbunătățisem timpii la alergare, învățasem regulamentele pe dinafară, făcusem totul exact cum trebuia.

Când i-am spus tatei că am fost admisă, nu m-a felicitat. Nu s-a ridicat. Nici măcar nu a părut surprins. A rotit paharul în mână și a spus, fără emoție:

— Armata nu e pentru femei. Nu ești de încredere.

Au spus că nu pot fi de încredere. După 17 ani am apărut la nunta fratelui meu în uniformă de gală

January 6, 2026 by stiricalitative

Cuvintele lui m-au lovit mai tare decât orice instrucție dură din anii care au urmat. Atunci am tăcut. M-am ridicat, mi-am strâns farfuria și am dus-o la chiuvetă. N-am plâns. Nici atunci, nici mai târziu. Doar am plecat.

Anii au trecut unul după altul, ca niște marșuri lungi. Sibiu, apoi misiuni, cursuri, exerciții, nopți nedormite. Am dormit în corturi ude, am mâncat conserve reci, am condus oameni prin frică și prin foc. Am pierdut colegi. Am câștigat respect. Grad după grad. Fără aplauze. Fără părinți în tribună.

În timp ce Nicu își făcea viața liniștit, cu joburi schimbate des și petreceri de weekend, eu adunam ani de serviciu și decizii grele. Nu i-am cerut nimănui nimic. Nici bani, nici relații. Mi-am plătit totul singură, din soldă. Am învățat ce înseamnă să răspunzi pentru alții. Ce înseamnă să spui „mergem” și să te urmeze.

În sala de nuntă, muzica se oprise pentru o pauză. Chelnerii se mișcau rapid. Atunci l-am văzut. Un bărbat în uniformă, impecabil, intrând pe ușa mare. Nu era invitat. Era acolo pentru mine.

S-a oprit, a privit sala, apoi m-a văzut. A venit drept spre masa mea.

—Domnule colonel Popescu, a spus tare, ducând mâna la chipiu și salutând regulamentar. Permiteți să vă felicit.

Tăcerea a fost totală. Paharele s-au oprit în aer. Tata a albit. Mama s-a prins de marginea mesei.

— Elena? a șoptit cineva.

M-am ridicat încet. Mi-am îndreptat spatele.

— Mulțumesc, domnule comandant.

Toți se uitau la mine acum. Nu ca la o rudă uitată. Ci ca la cineva care conta.

Tata a deschis gura, dar n-a ieșit niciun sunet. Pentru prima dată în viața mea, nu mai aveam nevoie de aprobarea lui. O aveam deja — scrisă pe umeri, câștigată în ani.

Am salutat și eu. Clar. Ferm.

Apoi am plecat.

În seara aceea, n-am simțit triumf. Am simțit liniște. Știam cine sunt. Știam ce valorez. Și, în sfârșit, toată lumea a aflat."

Xxxxxxxxx

Primită de la un distins Prof. Dr. Av, penultimul meu ȘEF, Colonel în retragere, absolvent al Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, militar profesionist toată viața, doctor în științe militare în războiul psihologic.

În urmă cu peste 30 de ani am fost singurul lui coleg invitat la susținerea tezei de doctorat la ACADEMIA DE POLIȚIE.

Atât mai adaug: printre figurile marcante participante au fost Dumitru MAZILU și un alt adevărat DOMN, președintele Fondului Poprietății de Stat. Cu cel din urmă am avut discuții economice extrem de interesante asupra modalităților de privatizare.

Ulterior acestor discuții am auzit că FPS a solicitat MINISTERULUI DE INTERNE transferul meu la această instituție de interes strategic pentru țărișoara noastră. Am aflat la mulți ani după.

N-a fost să fie!

La mulți ani!

Lt. Col. (ret) Alexandru MATEESCU

Post Scriptum:

Idea privatizării pe un dolar îmi aparține. 

În discuțiile cu Domnul Mușetescu am propus acestuia această formă de privatizare cu argumente bine gândite dar i-am solicitat să prevadă penalizari drastice cu verificări a investițiilor propuse de cumpărători.

Se pare că am greșit. Ce a urmat a fost un dezastru. Multe schimbări politice. Verificări nu s-au făcut. Cumpărătorii s-au ales cu active pe degeaba.

Am greșit, recunosc astăzi. Eu gândeam pentru o societate normală.

"Ovidiu Mușetescu a fost una dintre cele mai influente figuri în procesul de privatizare din România, ocupând funcția de ministru al Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului (APAPS) în perioada 2000–2004, în timpul guvernării Adrian Năstase.

Iată principalele sale realizări și evenimente care i-au marcat mandatul:

1. Privatizarea Sidex Galați (2001)

Aceasta este considerată cea mai importantă și complexă realizare a mandatului său. Vânzarea combinatului siderurgic către grupul LNM Holdings (deținut de Lakshmi Mittal) a marcat sfârșitul unei perioade de pierderi masive pentru statul român. Deși prețul de vânzare a fost simbolic, privatizarea a salvat mii de locuri de muncă prin asumarea unor investiții de sute de milioane de dolari.

2. Privatizarea sectorului bancar (Banca Agricolă)

În 2001, sub coordonarea sa, a fost finalizată privatizarea Băncii Agricole, care se afla într-o situație financiară dezastruoasă. Aceasta a fost cumpărată de consorțiul Raiffeisen Zentralbank și Fondul Româno-American pentru Investiții (RAEF), devenind ulterior una dintre cele mai profitabile bănci din România.

3. Transformarea FPS în APAPS

Ovidiu Mușetescu a coordonat trecerea de la Fondul Proprietății de Stat (FPS) la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului (APAPS). Scopul a fost eficientizarea procesului prin transformarea instituției într-un minister cu puteri depline, pentru a accelera vânzarea activelor de stat.

4. Privatizarea ALRO Slatina și Alprom

În perioada mandatului său au fost încheiate contractele de privatizare pentru companiile din industria aluminiului către grupul Marco International (astăzi Vimetco). Aceste tranzacții au fost, de asemenea, subiectul multor dezbateri publice privind prețul energiei și valoarea activelor.

5. Demararea marilor privatizări în utilități

Mușetescu a pus bazele proceselor de privatizare pentru marile companii de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale (precum Distrigaz și filialele Electrica), procese care au fost finalizate spre sfârșitul mandatului său sau imediat după.

6. Legea Privatizării (Legea 137/2002)

Sub mandatul său a fost adoptată Legea 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, un cadru legislativ care a oferit instrumente mai rapide de transfer al proprietății de stat către sectorul privat, deși a fost criticată ulterior pentru unele facilități acordate cumpărătorilor.

Controverse:

Deși a reușit să „ scape” statul de marii „gauri negre” (companii care produceau pierderi), mandatul lui Ovidiu Mușetescu a fost și unul controversat. Criticii l-au acuzat adesea de:

 * Privatizări „pe un dolar”: Deși prețul mic era justificat de datoriile uriașe preluate de investitori, opinia publică a perceput aceste vânzări ca pe o subevaluare a patrimoniului național.

 * Lipsa de transparență: Unele contracte de privatizare aveau clauze secrete care au fost dezvăluite mult mai târziu.

Ovidiu Mușetescu a încetat din viață în 2009, rămânând în istoria economică a României drept omul care a „închis” epoca marilor combinate de stat neperformante."