I shall not have wasted my time in writing this blog, and more importantly you will not have wasted your time in reading it. All Things Work Together for Good. Nu ceda, nu renunța. Con rumbo propio. Disfruta de la vida sin estrés. Le temps ne respecte, dit-on, que les œuvres auxquelles il collabore.
miercuri, 5 noiembrie 2025
Câtă ură din partea îmbogățitului!
Îmi vâjâie capul
Nothing, tehnologie de vârf.
marți, 4 noiembrie 2025
Manipulare prin știri scurte. Cronica.ro
Uneori e bine să gândești cu capul, nu cu popoul!
De ce trebuie să ne îndreptăm spre tratamentul naturist?
luni, 3 noiembrie 2025
Povești adevărate
Povestea Maicii Dionisia de la Schitul Florica, supranumită şi ”Sfânta Cozonacilor”

Sărbătorile au trecut în liniște la Schitul Florica, unde viețuiesc în tihnă și rugă, la umbra istoriei falnice a trecutului, câteva măicuțe. Cei care vin aici, la capela Brătienilor, vin și pentru dulceața tihnei și emoția întâlnirii cu spiritualitatea și cu istoria neamului. Dar, o să vă mirați, mai au un motiv credincioșii să urce colina din parcul Brătienilor: aroma îmbietoare a cozonacilor, cornulețelor, fursecurilor și plăcintelor, aromă care se prelinge ademenitor până hăt-departe, peste Ștefănești, amintind de mirosul bucuriei Crăciunului.
Au fost cereri și de sărbătorile astea, așa că maicile de abia au făcut față comenzilor și au plămădit, umplut și copt sute de cozonaci. Auzisem că aici se fac cei mai buni cozonaci din Argeș și nu numai, așa că am tras-o de limbă pe maica stareță Dionisia Trache despre rețeta secretă a minunilor gastronomice la care poftesc credincioși și atei, deopotrivă. I-am simțit, mai mult decât auzit, prin telefon, un ușor chicotit de om sincer și vesel, care nu își ascunde satisfacția lucrului făcut cu iubire de semeni și apreciat pe măsură. „Facem cozonaci, cei mai buni, nu știu, Dumnezeu știe asta. O rețetă secretă nu am, doar că facem cu ingrediente naturale: lapte și ouă de țară. Creștem găinușe, avem și câteva căprițe, însă laptele de capră îl folosim pentru copiii care vin la biserică. Cozonacii îi facem pe comandă, și 100-200 odată, cu stafide, cacao, rahat, cu mac… Credincioșii aud unul de la altul și ne cer. Facem și prăjiturele, cornulețe, fursecuri, plăcinte cu brânză, cu mere, cu dovleac…” Măicuțele, șapte la număr, nu mai prididesc de sărbători și pun toate umărul la treabă. Una face aluatul, alta îi umple, o alta îi bagă la cuptor, dar maestrul cofetar este, indiscutabil, maica Filoteia, cea care supraveghează cu ochi de master chef întreaga operațiune. Dacă maica Filoteia este șef peste prăjituri, „maica Iosifa este pictorul nostru”, ne mai mărturisește stareța Dionisia Trache, cu mândrie, la rândul său aceasta fiind un desăvârșit ghid al Domnului, dar și al istoriei locurilor pentru oricine care calcă pragul locașului.
Maica Dionisia a îmbrăcat rasa monahală la 20 de ani
Maica Dionisia este aici din 2008, când, în același gând cu cel al înaintașilor, ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a înființat schitul de maici care poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul. Astăzi, schitul are șapte monahii, îndrumate de maica stareță Dionisia Trache, fiind întemeiat prin donație către Arhiepiscopie și sprijinul Eleonorei Brătianu. Maica are acum 42 de ani și a ales călugăria la vârsta de douăzeci. Prima parte a vieții dedicate călugăriei și-a petrecut-o la o mănăstire din Macedonia, tot cu binecuvântarea ÎPS Calinic. Maica Dionisia a învățat la „Zinca Golescu”, iar primii fiori ai dragostei față de biserică i-a simțit pe când era elevă la cunoscutul colegiu piteștean. Mergea încă de pe atunci la slujbele de la Mănăstirea Slănic, împreună cu un grup de fete.
Şi profesoara Irina Triculescu de la Colegiul „Zinca” s-a călugărit
La Schitul Florica a ajuns, de câțiva ani, și profesoara de franceză de la „Zinca Golescu”, doamna Irina Triculescu. Aceasta a simțit chemarea Domnului în urmă cu doi ani, când a îmbrăcat rasa monahală și și-a luat numele de maica Irina. Profesoara de franceză, extrem de iubită de elevii săi, a fost diriginta jurnalistei și realizatoarei TV Dana Grecu, pe care a reîntâlnit-o cu prilejul revederii de 20 de ani a promoției 1994 și cu care s-a fotografiat. A fost tunsă în călugărie alături de alte două intelectuale care au devenit monahii, în cadrul unei ceremonii impresionante, în prezența ÎPS Calinic.
Locul unde odihnesc Brătienii
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 09 Martie 2023
Coborând dinspre Vila Florica, adică Muzeul Național Brătianu, din Ștefănești, Argeș, și făcând stânga doar preț de câteva zeci de metri, am ajuns la Schitul Florica, străjuit de Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, unde ne aștepta maica stareță Dionisia. Nu e o coincidență de nume, căci schitul a fost ctitorit de Eleonora Brătianu, descendentă a ilustrei familii. Iar spațiul este nu doar o oază de liniște și spiritualitate, nu doar locul unde își dorm somnul de veci Brătienii, ci și un crâmpei din ceea ce a fost parcul dendrologic al acestora, cu specii rare de plante.
Există aici, între altele, un arbore ginkgo biloba și un fag canadian, alături de cactuși și flori, inclusiv un trandafir înflorit în ianuarie! A existat și un foarte rar arbore de lalele, dar s-a uscat nu demult.
Maica stareță ne-a încredințat mai întâi maicii Irina, fostă profesoară de franceză la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești, să ne prezinte biserica și mai ales cripta ei. Ca un veritabil ghid turistic, aceasta ne-a oferit un mare volum de informații - nu cred să existe vreun detaliu al istoriei familiei Brătianu sau al locurilor pe care să nu-l cunoască!
Biserica a fost ridicată în 1912, a fost sfințită de Patriarhul Miron Cristea și adăpostește cavoul familiei Brătianu. Și aici, ca și în primul loc de înmormântare de pe dealul conacului, așa cum lăsase cu limbă de moarte, Ion C. Brătianu o are alături, în masivul sicriu de granit negru, pe întâia sa născută, Florica, stinsă din viață la vârsta de doar 3 ani. Alături este sicriul fiului său Ionel, artizanul Marii Uniri de la 1918, care a murit în 1927 în mod neașteptat și puțin suspect. În stânga și în dreapta celor două sarcofage - cum li se mai spune - se află pe perete patru plăci pomenind cele patru surori, în afară de Florica, chiar dacă ele nu sunt înmormântate aici, ci în cavourile soților: Maria, mama poetului Ion Pillat (din familia lor trăiește Monica Pillat); Sabina, cea mai mare dintre ele, căsătorită cu doctorul Cantacuzino și autoare a unor memorii amănunțite despre familie (decedată la 23 august 1944, corpul ei a zăcut o săptămână în casă din cauza evenimentelor); Tatiana și Caliopia (Pia), botezată după mama ei și al cărei mormânt a rămas necunoscut.
Lumea nu vine, ne spune maica Irina, pe sistemul „dacă tot am ajuns aici, hai să intrăm”, oamenii chiar sunt interesați și nu lipsesc surprizele - cum ar fi un vizitator din Ploiești care le-a dezvăluit măicuțelor că are ediția princeps a memoriilor Sabinei Cantacuzino! „Au început să se mai trezească românii și să-și aprecieze marii oameni ai istoriei”, spune gazda noastră.
În cripta din dreapta - din păcate serios afectată de infiltrațiile apei - odihnesc alți membri ai familiei: soția lui Ion C. Brătianu, fiica boierului Pleșoianu; Vintilă Brătianu și fiul lui, purtând același nume; Constantin Dinu Brătianu, care a fost închis la Sighet, la 84 de ani, și a murit trei luni mai târziu; istoricul Gheorghe Brătianu, aruncat și el în pușcărie. Bolnav grav, i s-a promis tratament medical cu condiția să declare în scris că Basarabia ar fi pământ rusesc. A refuzat și a murit.
Nu în ultimul rând, se găsesc aici rămășițele pământești ale soției lui Dan Gheorghe Brătianu, Eleonora, plecată la Domnul în 2011, cea care a dorit din răsputeri și a făcut tot posibilul să se înființeze aici Schitul Florica în memoria soțului ei, care murise acar la calea ferată, deși avea studii universitare la Paris...
Renașterea unei biserici
Urcăm în biserică, despre care aflăm că a fost placată cu piatră de Albești, Muscel. Pictura exterioară este cea originală, ca și lemnăria și feroneria, inclusiv uriașa cheie cu care se încuie și descuie lăcașul de cult. Și catapeteasma este cea originală, din lemn de cireș, ca și scaunele. Biserica nu a avut niciodată picturi murale interioare, pentru că după moartea neașteptată a lui Ionel Brătianu lucrurile nu s-au mai legat conform planurilor sale.
Deși gândită ca o capelă de familie, biserica este destul de încăpătoare. La Sfânta Liturghie sau la hram intră până la 70 de credincioși. Anul acesta, de Sfântul Ioan, maica stareță „s-a întrecut pe sine, a făcut peste 400 de pachete!”, să nu rămână care cumva fără! „Merită să reveniți într-o duminică”, ne spune maica, „atunci când e lumea la biserică. Avem o comunitate frumoasă! Biserica e plină duminica și sunt mulți copii, care se mai joacă pe-afară, mai intră la slujbă...” Slujește aici părintele Gheorghe Toma, dar și preoți onorifici, Sfânta Liturghie fiind zilnică.
În biserică se află o icoană cu părticele din moaștele sfinților mucenici militari de la Durostorum, alături de un fragment din papucelul Sfântului Gherasim de Kefalonia și un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, „pe care îl iubesc și-l prețuiesc toți creștinii, că altfel nu s-ar face cozile acelea lungi la ziua sfântului!”
Visul ctitorilor s-a împlinit
Schitul Florica, ne spune maica stareță Dionisia, a luat ființă în 2008 la rugămintea Eleonorei Brătianu, nora lui Dinu Brătianu, care a dorit „să continue visul ctitorilor de a fi aici un loc de rugăciune”. Donația o făcuse încă din 2004, către Episcopia Argeşului şi Muscelului, când i-a despăgubit pe ceilalți patru moștenitori ai familiei. IPS Părinte Arhiepiscop Calinic a dat binecuvântarea să fie aici o mănăstire de maici, după ce anterior era un loc pustiu, clădirea era o ruină, iar biserica, pe atunci singura din Ştefăneşti, abia dacă mai funcționa. Când s-a făcut schitul, la început veneau doi-trei oameni, dar „a fost un început frumos”, spune stareța zâmbind, și adaugă: „Sfântul Ioan Botezătorul ne-a ajutat!”
Statutul juridic al bisericii a fost multă vreme neclar, nu aparținea nici Arhiepiscopiei, nici Primăriei. Schitul a făcut demersuri peste tot - la Consiliul Județean, la Prefectură - și până la urmă a apelat la instanță. În decembrie 2021, biserica a fost în sfârșit atribuită Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, după care au mai fost însă multe hârtii de rezolvat până când „acum, slavă lui Dumnezeu, e totul în regulă, e a Bisericii Ortodoxe și se poate renova, căci, ați văzut, are mare nevoie de renovare”.
Sunt la schit șase măicuțe, care se ocupă de toate treburile. În afară de cele sfinte, o monahie pictează icoane, se fac aici vase de ceramică și produse de patiserie, cozonacii fiind celebri în zonă.
Punte spirituală între România și Macedonia
Povestea maicii starețe Dionisia e emoționantă. Părintele macedonean Naum (azi Mitropolit de Strumica), de la Sfântul Munte, hirotonit de IPS Părinte Calinic la Curtea de Argeș, a reînnoit monahismul în Macedonia, ținând o legătură strânsă între cele două țări, inclusiv prin trimiterea de tineri aici. „Așa m-am cunoscut în 1997 cu o fată, Sara, care m-a invitat acolo, în Strumica. Au biserici foarte frumoase și foarte vechi, începând din secolele IV-VI, biserici de piatră, care s-au păstrat bine. Trebuie spus că la 1600 centrul Ortodoxiei era în Macedonia, la Ohrida, oraș de coastă care avea 365 de bisericuțe, fiecare purtând numele unui sfânt, sfântul zilei, deși localitatea nu e mai mare ca Piteștiul”.
A intrat în monahism în Macedonia, la mănăstirea din Veliusa, lângă Strumica, închinată Maicii Domnului Mult Milostiva, și a rămas acolo zece ani, învățând limba și venind în România aproape an de an, până când IPS Părinte Calinic a chemat-o să fie stareță la nou-înființatul Schit Florica.
Cum a fost despărțirea de Macedonia? „Foarte grea”, oftează maica stareță, „căci te naști duhovnicește acolo unde intri în monahism, dar slavă lui Dumnezeu că, prin ascultare, îndatoririle noastre de aici le vezi ca o bucurie. Bucuria de a fi soldat al lui Hristos, oriunde”.
De altfel, a păstrat legăturile cu cei din Macedonia, pe care îi vizitează când poate, după cum și cei de acolo vin aici.
Am plecat de la Schitul Florica siguri că și noi vom reveni aici. Maica stareță ne-a condus până la poartă, iar din curte parcă ne privea trandafirul...
Câte tragedii ascund cuvintele poleite de mai sus! Unele au rămas întipărite în mintea urmașilor sau colegilor.
duminică, 2 noiembrie 2025
Pentru cei care sunt sceptici
1. Iulian Vlad. Evreu. General. Şef al Departamentului Securităţii Statului, din timpul regimului Ceauşescu, până pe 31 decembrie 1989.
2. Silviu Brucan (Brukner). Evreu bolşevic care prin presa vremii de dupa 23 august 1944 întreţinea cultul dictatorial al Anei Pauker şi a trimis în puşcării şi la Canal elitele românilor. Ataşat atât bolşevicilor evrei aduşi în România pe tancurile Armatei Roşii, cât şi urmaşilor acestora, fapt ce reiese cu uşurinţa din activitatea sa de coordonator în procesul de preluare a puterii politice, în luna decembrie 1989, de către aceştia şi în cadrul Guvernului Petre Roman. "Mie mi s-a părut, mărturiseşte Mihail Şora, ministrul învăţământului, 1989-1990, că întotdeauna, Brucan a avut mai multe orientări, în funcţie de interes. Când am ajuns eu ministru, Brucan era, oficial, doar un fel de consilier. De fapt avea o influenţă imensă, făcea figura unei eminenţe cenuşii" (Toma Roman-jr., Mihai Şora, Roşu de Paris(II), www. plai cu boi, 10/31/05).
3.Victor Stănculescu. (Absolvent al liceului evreiesc?). General în regimul Ceauşescu. Numit de Ceauşescu la conducerea Ministerului Apărării în locul ministrului Milea, care încetase din viaţa, în condiţii încă neelucidate. Până la 27 decembrie, 1989, prim-adjunct al ministrului apărării naţionale. Ministru al economiei naţionale, 1989-1990. Ministrul Apărării, în 1990-1991.
4.Teodor Brateş. "-La Televiziune a apărut Teodor Brateş, ginerele călăului Nicolschi din perioda dictaturii urmaşilor lui Cain, alături de Petre Popescu şi George Marinescu, transmiţănd o stare de groază în toată ţara. Potrivit acestora, în Bucureşti nu erau decât terorişti şi securişti, care atacau şi ucideau, arabi plătiţi ca să ucidă, erau otrăvite apele, aruncate în aer uzinele termice şi barajul de la Dâmbul Morii, etc."(Ieronim Hristea, De la steaua lu David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti 2004). Numai neadevaruri, dar care erau de natură să provoace un razboi civil. Şi alţii, de la Televiziune, pe care îi ştim cu toţii.
5. Cazimir Ionescu. Evreu. Pe 22 decembrie la Televiziunea Româna: "O coloana blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti, pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş. Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta lumii."
In pragul haosului, panicii şi a războilului civil.
6. Cico Dumitrescu, contraamiral. Evreu. Tot pe 22 decembrie, tot de la televiziune, panica pe români, cu acţiunile terorişilor.
7.Ion Iliescu. Bunicul după tată a fost Vasili Ivanovici (botezat Ilici), evreu rus, bolşevic, puşcăriaş, fugit din Rusia, urmărit de poliţia ţaristă. Şi-a schimmbat numele în Iliescu, probabil pe la 1900. Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), băiatul cel mare al lui Vasili, s-a căsătorit în anul 1929 cu Maricica, o ţigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor, analfabetă, care vorbea prost româneşte şi care este adevărata mamă a lui Ilici.
Ilici s-a născut la Olteniţa, la 3 martie 1930, an în care Alexandru Iliescu a fugit în Rusia, unde a stat până în 1935-1936.
Maricica, mama adevărată a lui Ilici, moare n 1932, fiind înmormântată la Olteniţa (atenţie la diversiunea cu Maria Ivănuş din Bucureşti, care nu era mama lui Ilici).
În 1940 Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Mariţa, ţigancă din Maramureş, soră bună a mamei lui Ion Cioabă din Sibiu, bulibaşa ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţi vitregi ai lui Ilici (Mircea şi Crişan, veri primari ai lui Cioabă). Unul a fost ataşat militar al României la Moscova, iar celălalt director adjunct la IRSOP.
Însuşi Ion Cioabă a recunoscut, într-un interviu dat cu puţin timp înainte de a muri, că el şi preşedintele Iliescu erau veri.
Ilici Iliescu, la recepţiile lui Ceauşescu, nu se ducea cu soţia sa , Nina Bercovici, ci cu Mariţa, mama vitregă. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004, p. 454. Ieronim Hristea a preluat frazele de mai înainte din cartea lui Vladimir Alexe, Ion Iliescu-biografie secretă).
Nu punem în discuţie dragostea unor tineri, indiferent de originea lor etnică, ci evidenţiem originea bolşevică a lui Ion Iliescu. Dar pentru că bolşevicii la care ne referim sunt evrei, se impune şi precizarea apartenenţei lor etnice. Asa cum există pe lumea aceasta români, francezi, englezi, germani, italieni, ruşi, etc. şi atunci cand sunt corecţi şi când au săvârşit fapte reprobabile, tot aşa există şi evrei. Numai că oculta evreiască acţionează cu ameninţări atunci când se precizează cuvântul evrei pentru cei care au săvârşit fapte reprobabile.
Revenind la Ion Iliescu, se poate constata că se trage dintr-o familie de evrei din Rusia şi că din cei cinci bărbaţi, patru au trăit mai mulţi sau mai puţini ani în Rusia, respectiv în URSS.
Ion Iliescu şi-a făcut studiile universitare la Moscova, unde ajunge cu sprijinul Anei Pauker.
Unul din fratii lui după tată, a fost ataşatul militar al României la Moscova.
Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, kominternist, a participat la Congresul Partidului Comunist din România, din 1931, din localitatea Goricova, de lângă Moscova. Rezoluţia acestui congres cerea dezmembrarea Romaniei. La acest congres tatăl său devine membru al Comitetului Central. Ion Iliescu nu şi-a dezamăgit tatăl, contribuind, în 1990, la blocarea Reîntregirii României.
Eftimie Iliescu, fratele lui Alexandru Iliescu, unchiul lui Ion Iliescu, ofiţer de securitae, a participat la crimele împotriva poporului roman, ca adjunct al lui Alexandru Drăghici, ministrul de interne.
Soţia lui Ion Iliescu este evreică. Alături de cei patru bărbaţi, a fost al cincelea element de siguranţa, pentru cei care au investit din punct de vedere politic în Ion Iliescu.
Ion Iliescu a avut strânse legături cu familia Valter Roman.
A fost numit, la 26 decembrie 1989, preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, la 13 februarie 1990 preşedinte al CPUN. Din 20 mai 1990, preşedinte al Republicii.
8. Petre Roman. Evreu. Tatăl său, Valter Roman, adus pe tancurile sovietice, pentru implantarea bolşevismului în România. Petre Roman a fost numit prim-ministru, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990, apoi, după alegeri, tot prim- ministru, 20 mai 1990-26 septembrie 1991. Petre Roman se plânge că Parlamentul nu i-a fost favorabil la toate legile depuse în legătură cu agricultura. Constată că în urma acestui fapt agricultura arată jalnic, neproductivă-prin parcelarea pământului, prin abandonarea, nelucrarea terenurilor agricole, care au ajuns în paragină, de izbelişte, prin desfiinţarea unor unităţi viabile, aşa, asociaţiile agricole -Cooperativele agricole de producţie, fostele Gospodării agricole colective. Vicleană ocolire. Nu faptul că ţăranii şi-au primit pământul confiscat de regimul comunist înapoi, desigur în suprafeţe mai mici sau mai mari, dupa cum le-au avut, a dus la un dezastru absolut în agricultură, ci confiscarea mijloacelor de producţie. Ţăranii, când au fost obligaţi să intre în gospodariile agricole de producţie, au fost obligaţi să predea acestor unitaţi socialiste şi animalele, plugurile, tractoarele, batozele şi alte mijloace de producţie. In 1990, pe lângă pământ, le reveneau de drept şi mijloacele de producţie. Nu li s-au restituit. Ţăranul român s-a văzut în faţa pămantului doar cu braţele. Lovitură criminală. Sărmanul şi-a cumpărat cazmale şi a început să lucreze. Şi-a cumpărat câte un măgăr, şi-a cumpărat un mânz şi a lucrat tot cu braţele, pâna mânzul s-a facut cal de tracţiune. Ca să are cu tehnica moderna agricolă, care nu i s-a restituit, de fapt i s-a confiscat a doua oră, plătea cu produse agricole şi ramânea flamând. Dar nici atunci nu i se ara tot pământul şi se striga împotriva lui că nu e înstare să fie ţăran, să-şi lucreze tot pământul. Dar el dovedise cu vârf fi îndesat, de mii de ani, că el este ţăran, agricultor. Iar pâna la 23 august 1944, a fost factor de luat în seamă la stabilirea preţului grâului în Europa, uneori chiar el facea preţul grâului european. A trebuit să vina o mâna de bolşvici evrei din Rusia, după 23 august 1944, la putere în Romania, să lovească de moarte ţărănimea româna, iar urmaşii lor, din decembrie 1989, să lovească iar, tot de moarte, aceeaşi ţărănimea română. Nerestituirea uneltelor agricole şi în consecinţă incapacitatea ţărănimii române de a-şi lucra pământul, pentru prima data în existenţa ei multimilenară, a fost programată. A apărut pământ nelucrat şi foametea în mediul ţăranesc şi în toată tăra. Cumpărătorii străini, dar şi politicienii profund certaţi cu moralitatea faţă de propria ţară, după un timp, au invadat satele României, cumpărând pământ pe sume de nimica. Probabil şi finanţarea, din exterior, a unor cetăţeni români de alta etnie, pentru a cumpăra cât mai mult pământ. Tot acest pămant va fi naţionalizat, fără despăgubiri. Noii pripropietari şi-au scos cu vârf şi îndesat preţul dat. Dacă ţăranilor li s-ar fi restituit mijloacele de producţie, cu acestea ar fi arat, semănat şi recoltat tot pământul, ca pe vreamea gospodariilor socilaiste de productie şi fiecare ţăran ar fi beneficiat proporţional cu suprafaţa pământului său. Intreaga agricultură a ţării era mecanizată şi irigată. Politicieni pentru care nici o pedeapsa nu ar fi fost prea mare, ziarişti, reporteri TV se întreceau să râda de agricultorul român. Fabrica de tractoare ar fi fost subvenţionată de către toţi ţăranii din Romania, cu o mica parte din veniturile lor şi nu ar fi fost falimentată din lipsă de cumpăratori de tractoare. Localitaţile rurale, cele mai multe, de la câmpie, în câţiva ani îşi vor fi împrospătat utlajele mai vechi cu altele noi, fenomen normanl, într-o ţară condusă pentru binele ţării. In felul acesta România nu ar fi fost depopulată, tot programat, tinerii locuitori ai satelor având de lucru la ei acasă. Şi la drept vorbind, Fabrica de tractoare din Braşov şi Semănatoarea- de combine, din Bucuresţi, ar fi trebuit să devină proprietatea ţărănimii române, reprezentată printr-o asociaţie pe ţară. Soluţii pentru progresul României au fost, dar nu s-a vrut aşa ceva.
România a fost jefuită şi de finanţele sale, a fost lovită şi pe plan industrial, negandu-i-se orice capacitate performantă industrială, ceea ce s-a vazut că nu e adevarat. Cumplexele industriale, din clipa vânzării lor, au funcţionat la parametri concurenţionali internaţionali. Modernizarea a fost si este un proces continuu. Industria petrolului, cu toate fabricile aferente, complexele energetice nucleare, cu toată capacitatea industriei românesti de a fabrica în ţară utilajele mecesare, producerea de apa grea, industria de elicoptere, construirea de nave maritime şi altele si altele.
În legatură cu alcătuirea Guvernului provizoriu, Petre Roman scrie: "…eu n-am propus decât două persoane, pe Gelu Voican şi pe Mihai Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei cei mai apropiaţi… Cât despre Mihai Drăgănescu, el era prieten cu tatăl meu"… (Petre Roman, Libertatea ca datorie, Editura Paideia, 2000, p. 112).
9. Gelu Voican Voiculescu. Evreu. Viceprim-minstru, din 26 decembrie 1989, iar din 31 decembrie are şi funcţia de Comandant al Departamentului Securităţii Statului.
10. Mihai Drăgănescu. Evreu. Viceprim-ministru, din 26 decembrie 1989.
11. Mugur Isărescu. Evreu.
Gheorghe Gavrilă Copil
Sănătatea, bunul de preț al omului!
Salbă moale, Vonicer
Euonymus europaeus, cunoscut în limba română sub numele de Salbă moale sau Vonicer, este un arbust sau arbore de talie mică, n...
-
⚠️ Nu, domnule Bolojan, nu suntem proștii nimănui. Nici ai dumneavoastră. Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de pres...
-
Un articol publicat recent de cotidianul francez Le Monde (pe 3 februarie 2026), semnat de jurnalista Marine Leduc. Titlul articolului, trad...
-
"Au spus că nu sunt demnă de încredere. Șaptesprezece ani mai târziu, am intrat la nunta fratelui meu purtând uniforma de gală. Iar în ...