Stephen Walt, profesor de relații internaționale de la Universitatea Harvard, afirmă că o altă vărsare de sânge este în curs de desfășurare între Israel și Hamas. Însă, Israelul ar putea câștiga bătălia din Gaza, dar ar putea pierde războiul.
Expertul american susține că un efort total este din nou pe cale de a menține un status quo regional nesustenabil. A spune că Israelul a fost surprins cu garda jos este o subestimare, dar prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul este acum „în război", iar Forțele de Apărare Israelului (IDF) ripostează, la fel cum au făcut-o cu alte ocazii anterioare, potrivit Foreign Policy.
În mod previzibil, fiecare parte dă vina pe cealaltă. Israelul și susținătorii săi descriu Hamas ca pe o bandă brutală de teroriști susținuți de Iran, care au atacat în mod deliberat civili în moduri deosebit de tulburătoare. Palestinienii și susținătorii lor recunosc că atacarea civililor este greșită, dar dau vina pe Israel pentru că a impus un regim de apartheid asupra supușilor săi palestinieni și i-a supus unei violențe sistematice și disproporționate de-a lungul mai multor decenii.
Un fost general american anunță prăpădul pentru armata lui Putin: "Portavionul plutitor al Rusiei se scufundă"
Ei subliniază, de asemenea, că dreptul internațional permite popoarelor oprimate să reziste ocupării ilegale, chiar dacă metodele alese de Hamas sunt ilegitime.
Profesorul Walt nu consideră că luptele ar fi o dovadă în plus ca ordinea de Securitate globală s-ar deteriora. De ce? Pentru că nu este prima dată când izbucnesc violențe pe scară largă între Israel și Hamas. Israelul a lovit Fâșia Gaza în timpul Operațiunii Cast Lead în decembrie 2008, a făcut-o din nou în Operațiunea Protective Edge în 2014 și apoi a făcut-o din nou (la scară mai mică) în mai 2021.
Aceste atacuri au ucis câteva mii de civili (poate un sfert dintre ei copii) și au sărăcit și mai mult populația prinsă din Gaza, dar nu ne-au apropiat mai mult de o soluție durabilă și justă.
Caracteristica inedită a acestei ultime runde de lupte este că Hamas a obținut o surpriză aproape totală (la fel cum au făcut Egiptul și Siria în urmă cu 50 de ani, în timpul războiului arabo-israelian din 1973) și a demonstrat capacități de luptă neașteptate. Atacul a provocat mai mult rău Israelului decât oricare dintre operațiunile sale anterioare. Se pare că peste 700 de israelieni au fost uciși, numărul morților fiind așteptat să crească, iar un număr necunoscut a fost capturat, inclusiv câțiva soldați IDF.
Această ultimă tragedie din Israel confirmă falimentul politicii SUA
Atacul a șocat în mod clar societatea israeliană. Eșecul guvernului de a detecta sau de a preveni atacul poate marca în cele din urmă sfârșitul carierei politice a lui Netanyahu și, la fel ca eșecul serviciilor de informații din 1973, este probabil să ducă la recriminări în interiorul Israelului care vor reverbera ani de zile.
Dar Hamas este încă mult mai slab decât Israelul, iar luptele nu vor schimba echilibrul general de putere dintre ei. Aproape sigur că Israelul va riposta aspru, iar civilii palestinieni din Gaza și din alte părți – inclusiv mulți care nu susțin Hamas – vor plăti un preț mare.
Nimeni nu știe cu siguranță încotro se îndreaptă această criză sau care va fi impactul pe termen lung, dar iată câteva concluzii provizorii.
În primul rând, această ultimă tragedie confirmă falimentul politicii SUA față de conflictul de lungă durată israelo-palestinian. Acesta nu este locul pentru o repetiție detaliată a modului în care Statele Unite au tratat greșit această problemă, dar este suficient să spunem că liderii americani de la Richard Nixon la Barack Obama au avut oportunități repetate de a închide acest conflict și nu au reușit să facă acest lucru.
Chiar și astăzi, guvernul SUA continuă să arunce cu lopata bani în Israel și să-l apere în forurile internaționale, insistând în același timp că este angajat pentru o „soluție cu două state". Având în vedere „realitatea unui singur stat" care este evidentă pentru majoritatea tuturor, sunt totuși surprins că presa nu izbucnește în râs de fiecare dată când un biet purtător de cuvânt al Departamentului de Stat invocă acel angajament învechit și total lipsit de sens.
Putin a anunțat cu siguranță în cât timp va cădea Ucraina: Planul președintelui rus depinde de o singură condiție VIDEO
Ca de obicei, răspunsul oficial al SUA la lupte este de a condamna Hamas pentru „atacurile sale neprovocate", de a-și exprima sprijinul ferm pentru Israel și de a ignora cu atenție contextul mai larg în care se întâmplă acest lucru și motivele pentru care unii palestinieni simt că nu au o alegere, decât să folosească forța ca răspuns la forța care este folosită în mod obișnuit împotriva lor.
Da, a fost „neprovocat" în sensul legal restrâns că Israelul nu era pe cale să atace Gaza, ceea ce ar putea justifica preempțiunea de către Hamas. Dar a fost cu siguranță „provocat" în sensul de bun simț al termenului – adică ca un răspuns violent la condițiile cu care s-au confruntat palestinienii din Gaza și din alte părți de zeci de ani – chiar dacă dorința Hamas de a ataca în mod deliberat civilii în moduri deosebit de brutale este crudă și foarte posibil contraproductivă.
În al doilea rând, această nouă sângerare este încă o altă amintire tristă că în politica internațională, puterea contează mai mult decât justiția. Israelul a reușit să se extindă în Cisiordania și să țină populația din Gaza într-o închisoare în aer liber timp de decenii, pentru că este mult mai puternic decât palestinienii și pentru că a cooptat sau neutralizat SUA, Egiptul și UE.
Mișcarea inteligentă pentru toate părțile ar fi să înceapă cu o revenire rapidă la status quo-ul anterior, susține profesorul de la Harvard. În schimb, Israelul va depune toate eforturile pentru a refuza Hamas chiar și aparența unui succes tactic și ar putea chiar să încerce să expulzeze Hamas din Gaza odată pentru totdeauna.
Guvernul SUA va sta ferm în spatele a ceea ce Israel va decide să facă. Vocile care cer moderație vor fi ignorate, iar ciclul răzbunării, suferinței și nedreptății va continua, avertizează Stephen Walt.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
”Lumea începe să se reordoneze”. Analistul George Friedman vede în viitor ”război, criză economică și furie reciprocă”
Rusia este angajată într-o încercare de a reconstrui Uniunea Sovietică FOTO Twitter Am scris acum câteva luni că lumea este în proces de reordonare, lucru pe care îl face la fiecare câteva generații. Nu este un proces care depinde de deciziile celor puternici sau ceva ce poate fi oprit cu ușurință. Ea decurge din presiunile economice și politice din interiorul țărilor. Aceste presiuni interne se transformă în presiuni militare, deoarece sistemul intern încearcă să se stabilizeze.
Unele țări iau aceste lucruri ca pe niște evenimente dureroase, dar de rutină, în timp ce altele destabilizează sau atacă. Un alt nume pentru aceasta este progresul, care este departe de a fi un marș triumfal către fericire, ci o luptă dureroasă cu realitatea; durerile progresului se transformă în acuzații împotriva altor oameni și a altor națiuni. Cineva trebuie să fie responsabil pentru perturbarea și dezorientarea schimbării, iar degetul este întotdeauna îndreptat spre alții și niciodată spre tine însuți, scrie analistul George Friedman pentru Geopolitical Futures.
Fundamentul acestui ciclu actual a fost Europa la începutul anilor 1990, când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat și a fost semnat tratatul de la Maastricht pentru unirea continentului. În 2001, Statele Unite au trecut prin atacurile din 11 septembrie. În 2013, Xi Jinping a devenit președintele Chinei. În cadrul ciclului istoriei, un deceniu sau doi este un timp relativ scurt.
Fragmentarea Uniunii Sovietice era, la vremea respectivă, menită să creeze o regiune mai eficientă. Unificarea Europei sub Uniunea Europeană a fost menită să reducă perspectiva conflictului, creând în același timp o prosperitate pe scară largă. Răspunsul SUA la atacul de la 11 septembrie a fost menit să reducă amenințarea terorismului. Alegerea lui Xi a fost menită să pună China pe drumul către o prosperitate fără precedent.
Niciuna dintre aceste intenții nu s-a încheiat cu un eșec total. Destrămarea sovietică a condus o parte din fosta Uniune Sovietică și sateliții săi la un grad mai ridicat de prosperitate. Unificarea europeană a dus la o perioadă de relativă productivitate. Răspunsul american a prevenit un alt atac de tip 9/11 asupra Statelor Unite. Și China a crescut. Ca și în cazul altor cicluri, intențiile liderilor nu au fost un eșec total, cel puțin până la următorul ciclu.
Acum este o generație de la începutul ultimului schimb, iar liniile de falie din faza anterioară sunt în stadiul final de schimbare. Rusia este angajată într-o încercare de a reconstrui Uniunea Sovietică, începând cu războiul său din Ucraina. Uniunea Europeană este profund divizată, iar Germania și Franța au propus instituționalizarea diviziunii. În ultimele zile, radicalismul islamic și-a ridicat din nou capul odată cu invadarea Israelului de către Hamas . Statele Unite, după ce au prevenit alte atacuri majore ale teroriștilor islamici, au alunecat în faza finală prezisă a propriului ciclu, în care tensiunile dintre oameni cu privire la politică, rasă, religie, sexualitate și orice altceva ai putea avea în minte vor domina următorii câțiva ani. Și creșterea economică a Chinei a făcut loc unei slăbiciuni economice masive și tensiuni politice.
Sunt două puncte pe care încerc să le subliniez aici, notează George Friedman. În primul rând, națiunile conțin multe milioane de oameni. Acești oameni iau decizii și dau vina pe lideri, deoarece procesul real al milioanelor de oameni care trăiesc împreună este prea complicat de înțeles. Cineva trebuie învinovățit și nu poți fi tu însuți, așa că există o furie periodică. În al doilea rând și poate mai semnificativ, problema noii perioade se dezvoltă din soluția ultimei perioade.
Ne aflăm așadar într-o nouă perioadă, care își are originile în ultima și constă în război, criză economică și furie reciprocă. Acestea sunt realitățile cu adevărat universale, uneori fericite, prea adesea tragice. Dar sunt sigur că grecii priveau acest lucru în același mod. Putem evita aceste cicluri? Aș vrea să cred că da, dar încă nu am făcut-o, încheie Friedman.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
