Citiți cărțile lui Robert Kiyosaki, un american adevărat!

Oricine poate reuși  și  în România! Am exemplu băieților mei, doi buni economiști.

„La școală mergem ca sã învãțãm sã trudim din greu pentru bani. Eu scriu cãrți și creez produse prin care-i învăț pe oameni cum sã punã banii saă muncească din greu pentru ei.“

Război total

Nasdaq a notificat Ozon, Yandex, Headhunter, Cian și Qiwi despre eliminarea iminentă a titlurilor lor

Eliminarea de la cotare și tranzacționare a titlurilor de valoare a cinci companii rusești este planificată pentru 24 martie.

Retailerul online Ozon a primit o notificare de la Nasdaq prin care este atenționat că acțiunile companiei vor fi eliminate de la bursă.

"Ozon a primit notificare de la Nasdaq că acțiunile companiei vor fi eliminate de la bursă. <...> Compania studiază deja procesul de contestație", a declarat miercuri serviciul de presă al retailerului.

Compania a dat asigurări că, indiferent de ce s-ar întâmpla, decizia de eliminare nu va afecta în niciun fel operațiunile Ozon.

Continuăm să ne dezvoltăm afacerea: demonstrăm rate ridicate de creștere, creștem numărul de vânzători și sortimentul, dezvoltăm infrastructura logistică, produsele noastre și noile verticale și livrăm comenzi clienților noștri , se spune în mesaj.

Ozon a subliniat că firma a respectat întotdeauna toate cerințele necesare de transparență și raportare ale bursei, inclusiv cerințele de listare, chiar și după ce tranzacționarea a fost suspendată.

Tranzacționarea acțiunilor Ozon pe NASDAQ a fost suspendată pe 28 februarie 2022. De atunci, firma nu a mai reapărut la tranzacționare.

De asemenea, conducerea Nasdaq a notificat Yandex, Headhunter și Qiwi cu privire la eliminarea iminentă a titlurilor lor. Acest lucru este arătat în declarații separate ale serviciului de presă al bursei, publicate miercuri pe site- ul său .

Documentele indică faptul că eliminarea titlurilor de valoare a patru companii rusești va fi efectuată pe 24 martie. Companiile listate au dreptul de a contesta decizia la Consiliul NASDAQ, care ia în considerare conformitatea valorilor mobiliare ale unei anumite companii cu tranzacționarea la bursă. La momentul examinării contestației, tranzacționarea cu valori mobiliare va fi suspendată, reiese din declarațiile serviciului de presă al bursei.

Reprezentanții bursei electronice americane NASDAQ și ai Bursei de Valori din New York (NYSE) au refuzat să comenteze cu privire la eliminarea viitoare a titlurilor de valoare Ozon, Yandex, Headhunter, Qiwi și Cian.

Hai la muncă!

Un partid care trebuie urmărit!

Așa trăiesc ai noștri sub ocupație străină l Nu-i uita Doamne, așa!

RUMAN IESTE?FRATE IESTE..VOLOHII UITATI INTR-UN COLT AL LUMII...

Români care nu au auzit niciodată de România. Vechi, uitaţi undeva departe, între graniţele a patru ţări străine, şi-au păstrat limba ca printr-un miracol, trăind de secole absolut rupţi de lume, fără bise­rică şi şcoală, după legile lor ancestrale. Ţi-e imposibil să crezi. Trecusem, de peste două sute de kilometri, de graniţa ucraineană, lăsasem de mult în urmă ultimele sate româneşti din dreapta Tisei, dincolo de munţi. Ne cufundam pieziş, tot mai spre miazănoapte, în Ucraina pro­fundă şi parcă fără sfârşit, în partea ei cea mai apuseană, dinspre hotarele cu Slo­vacia, Ungaria şi Polonia, pe drumuri proaste şi nesemnalizate, păstrând mereu în minte vorbele lui Ioan Botoş, românul de dincolo de Tisa, care a descoperit aceas­tă “insulă de vlahi”, în urmă cu cincisprezece ani, şi care luptă neobosit, prin asociaţiile sale, pentru drepturile românilor din Ucraina: “O să vă fie greu, fără traducător de rusă…”. Sau pe cele ale profeso­rului universitar dr. Ilie Gherheş, unul dintre primii istorici care i-a cercetat, prin anul 2002: “Este foarte periculos. Aveţi grijă. Nici să nu rostiţi pe-acolo numele satului «Poroş­covo». Nimeni dintre ucraineni n-o să vă ajute, n-o să vă îndrume. Ba dimpotrivă, o să aveţi necazuri…”.

mai îndepărtate. Khust, Muka­chevo, Perecin, un Ujgorod imens, cufundat cu totul în beznă… Abia a doua zi cutezăm să pornim spre acel Poroshkovo, satul as­cuns între culmile parcă îmblă­nite cu fagi ale Carpaţilor Păduroşi, despre care aflasem că e o adevărată “capitală” a volohilor din Transcarpatia. La drumul mare, în “ţenter”, nimeni nu-ţi poate spune dacă-n preajmă ar putea fi… ro­mâni. “?????????”… Case mari, trufaşe, tăcute, în faţa cărora ucrai­nenii ridică din umeri. Doar prin tele­fon suntem ghidaţi s-o luăm spre dreapta, pe-o uliţă desfundată de pământ, şi apoi s-o fa­cem la stânga, pe-o alta şi mai mică, undeva către codri. Acolo, la sfâr­şitul caselor de piatră, într-o curbă a drumeagului noroios, ne aşteaptă un anume Vasile Lacatuş, pitit în umbra unor salcâmi, temător parcă să facă orice pas spre noi, în “partea ucrai­neană” a aşezării. E îmbrăcat sărăcăcios, într-o hăinuţă de pie­le roasă şi-un pan­ta­lon de costum peticit. Se vede că “s-a îm­părăţit” (îmbrăcat frumos) special, cu ocazia vizitei noastre, că e emoţionat tare la vederea unei maşini cu număr de România. Coborâm şi ne îndrep­tăm spre el, stânjeniţi, încercând un “Bună ziua!” în româneşte. Imediat, omuleţul ne răspunde, cu urmă­toarele cu­vinte: “Sănătoooşi! Să fiţi să­nătoooşi! Bună ziua şi binele aţi venit! Ne îmbucurăm că aţi vinit, fraţi!…”. Ne face semne gră­bite s-o luăm după el, pe uliţă, care după colţ se lăr­geşte brusc, pornind spre un noian nesfâr­şit de case scun­de şi pricăjite, din chir­pici sau cărămidă netencuită, învălmăşite una-ntr-alta, de parcă s-ar fi for­tificat, cândva, înaintea unei primejdii. “E! Iată, tabără nostră dragă, unde noi rumânii trăim!…”. Rămânem încremeniţi în mijlocul străzii. Înaintea noastră, o vânzoleală ca de Ev Mediu. De-a lungul acestui drum, plin de oameni, se întinde o să­răcie teribilă, amestecată c-o bucurie exuberantă, ce efec­tiv îţi copleşesc simţurile. Trec cai, căruţe, latră câini slăbănogi, se zbenguie copii, nefiresc de mulţi copii mici, desculţi şi năuciţi de sărăcie – zeci, sute – venind spre noi, ca înspre o minune. 2.000 de “ru­mâni” trăiesc înaintea ochilor noştri! Am trecut de “graniţa ucraineană” a satului Poroşcovo, dincolo de care totul se schimbă. Păşim ca spre o altă lume… O lume încă necunoscută a românilor…

“Eştem volohi de la început, am păzit limba nostră”

“Tabără”, da. Aşa e numit azi locul acesta, căci, într-adevăr, ca-ntr-un lagăr şi-au dus traiul dintotdea­una volohii. Margi­nali­zaţi şi discriminaţi de ucraineni, uitaţi acolo în neştiinţă, doar fiindcă erau “altfel”, fiind­că s-au încăpăţânat să vorbească această limbă ?iudată, pe care n-o pricepea nimeni, despre care nici ei înşişi n-au ştiut secole întregi de unde provine. Vin toţi spre noi ca să ne atingă, să ne privească de-aproape, de parcă am fi de-adevăratelea nişte sfinţi mult aşteptaţi, abia coborâţi pe pământ. Îşi dau coate unul altuia, îşi şoptesc complice veşti despre noi. “Sănătooşi!… Sănătooşi!…”, ne răspund aidoma, când îi salutăm. “Işi, tot rumâni! Tuturinde (peste tot) îi tot zonă de rumâni!”, ne zice acelaşi Vasile Lacatuş, omul ce avea să ne devină călăuză în cele două zile cât aveam să stăm doar între aceşti stranii “fraţi” ai noştri. E un fel de “lider” al lor, ştie pe toată lumea, chiar şi pe volohii celorlalte sate din împrejurimi. Şi suntem uluiţi mereu, de cât de bine ne înţelegem cu aceşti oameni. “E!, grăim rumâneşte, na cum să nuuu?!… Am păzit limba nostră…. Eştem volohi de la început, de la moşii şi didu (bunicii) noşti!… Numa işi al fo’, n-am plecat arindinea (în altă parte)…”. Aşa zic toţi. Suntem după două zile de călătorie, la peste 1.000 de kilometri depărtare de Bu­cureşti. Până în urmă cu câţiva ani, niciunul dintre rumânii de aici nu auzise vreodată de Bucureşti, de România, nici măcar de ro­mânii ucraineni de pe malul Tisei sau de la Cernăuţi.

“Rumân ieşte? Frate ieşte!”

Baba Maria are 82 de ani şi e cea mai bătrână din toată comunitatea de volohi din Ucraina. ?alcă apăsat, dinspre celălalt capăt al satului, împingându-se într-un toiag cu care desparte în două marea de copi­lime care îi iese în cale. Oamenii o preţuiesc, o respectă. E de pe vremea lui Ciuba, Gusti, Bondi, Bîtca, Tiriţa, vechii volohi ce au legat, cândva, aşezarea… Strigă la femeile tinere de peste drum să-i aducă un scaun, să stăm la soare oleacă. “Ru­mân ieşte? Frate ieşte!”, zâmbeşte ştirb baba Maria, apoi ne pupă şi ne trage la pieptul ei. “No şăzî şî tu, şăzi oleacă! Sufletu’ (inima) mă doare, mijlocu’ mă doare, urechile rău mă junghe. Şăzî, frate…”.

– Baba Maria, ce sunt volohii? Cum aţi ajuns voi aici?

– Volohii rumâni îs. Işi s-o pomenit. Mulţi o vint “de pă Cehuri” (Cehia), eram volohi de-acolo. Şasă ai (ani) aveam când o vint tata cu mine de pă Cehi. Mama d’işi era, din Po­roşcovo, el o vint după ea. Eu în Praha m-am născut, tîrgu hăl mare. Ai auzit, ai fost?

– E (da)! Grăia cu mama rumâneşte. Tata troşi (coveţi) făşea, linguri. Ştii ce-s linguri, troci? No, frate.Troaca, troaca. (se bucură că ştim cuvintele rostite de ea)

– Când ai venit aici, în Poroşcovo, cu părinţii, lumea vorbea şi atunci tot ca dumneata?

– No? No? Păi cum? Vorbea rumâneşte. D-işi, din Poroşcovo mi-am luvat şi eu a meu vom (om, soţ). Treişizeci de ani îs de când “s-o culcat” (a murit). Şi-am avut cu el unşprizeci cupii. Canaloş Vasile îi zicea. Şi io îs Canaloş Maria Iosefina. No, aşe! Să trăiţi încă o dată cât io, fraţii mei, Dumniezo să v-aldu­iască!

Un miracol al supravieţuirii

Mariţa arată întocmai ca o gospodină de-a noastră, îmbrobodită, c-un sfeter pe spate, cam mult îmbătrâ­nită, după cele 13 naşteri şi multele necazuri, trăite, la fel ca toate femeile volohe. Dar e atât de veselă, de exuberantă, înconjurată de nepoţii ei blonzi şi pis­truiaţi, încât, stând doar puţin între aceşti oameni, îţi dai seama că toate greutăţile pot, pur şi simplu, să nu mai existe. Aşa s-a fixat o lege a pământului – îmi ex­plică Vasile Lacatuş – ca femeile să “rodească” mulţi prunci. Sub blestem, să nu îi lepede nicicând. Nu se ştie de când sau de ce, căci până nu demult, oamenii ăş­tia nu au avut, efectiv, nicio religie care să le-o interzică. Şi nici acum foarte mulţi nu au. “Aşa s-o vrut moşii noşti, ca să nu pierim”, zice. Un in­stinct ca de trib, al păstrării seminţiei, ca să stator­niceas­că pe loc cât mai mulţi ur­maşi, lăsând cu jurământ ca toţi – absolut toţi! – să-şi înveţe copiii în casă limba română şi să nu se amestece cu alte neamuri. N-au avut altă soluţie, în acest pinten de Ucraină, înfipt între trei ţări străine. Ca să nu dispară. Ca să se ştie de ei.

Astăzi, din cei peste 2.000 de volohi din Poroş­covo, 1.200 sunt copii. O me­die de opt-zece copii la o casă – satul cu cea mai mare natalitate din Ucraina, o ade­vărată “ciudăţenie” a ma­pa­mondului. Dintre toţi locui­torii, cel mult 100 sunt “gra­motni” (ştiu să scrie şi să ci­tească). Multe case n-au nici apă curentă, fântâni, lumină electrică – autorităţile ucrai­nene “au avut grijă” să înles­nească asta. N-au auzit de com­putere, telefoane mobile, mulţi dintre copii nici n-au văzut vreodată o ciocolată. O altă lege, lăsată “de la moşi” – cununiile să nu se desfacă. Foarte rar vreun voloh a divorţat sau s-a recăsătorit vreodată. Dacă o familie are mai puţin de patru copii, înseamnă că ori n-au apucat să îi facă, ori unul dintre soţi a murit. Un vechi cod moral stăpâneşte relaţiile dintre ei, înăuntrul tuturor satelor volohe. Să nu se înşele în interiorul comunităţii. Să se ajute necondiţionat. Să se ţină aproa­­pe. S-au descoperit până acum 11 sate româneşti în împrejurimile Poroşcovului (care e cel mai mare şi însemnat). Unele destul de departe, la aproape 100 de kilometri. Toate având, însă, aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi legi ale lor. Un adevărat “miracol” al supravieţuirii unei co­munităţi şi a unei limbi, după cum s-au pronunţat toţi specialiştii cu care am vorbit. Abia ştiind astea, când îi priveşti pe aceşti oameni sărmani, ce vin spre tine pe uliţa cea mare, te înfiori: de-adevăratelea, fiecare din­tre ei este “un erou”. Un supravieţui­tor. Fiindcă “au păzit” atâta vreme limba asta, care nu le-a adus altceva decât necazuri.....

Text, Monica Ungureanu

Doamne, ajută poporul meu! Dă-le minte la românii care vor să părăsească țara de baștină!

Se mai dă o Șepcuță românilor. Pentru cei care vor să ajungă slugi.

Suntem la un pas să scăpăm de viza pentru SUA. Cum se acordă și de ce n-am fost băgați în „Visa Waiver” până acum

Doi senatori americani au depus un proiect de lege privind susținerea admiterii României în programul Visa Waiver, care ar permite călătoriile în SUA fără viză.

Senatorii Richard Durbin, numărul doi în eșalonul conducerii democrate din Senat, și Jeanne Shaheen, președintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relații Externe al Senatului SUA, au introdus un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver.

Proiectul de lege privind susținerea admiterii României în programul Visa Waiver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primește din partea Statelor Unite pe acest dosar. De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA și al României, de a face pași concreți în această direcție. Nu în ultimul rând, inițiativa senatorilor americani arată susținerea și încrederea de care se bucură România ca partener și aliat strategic în regiunea Mării Negre , a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

Intitulat Romania Visa Waiver Act of 2023 , proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program. Proiectul de lege transmite un semnal politic important Executivului american (Departamentul Securității Interne, care administrează programul Visa Waiver) privind desemnarea României ca stat participant. În același timp, Guvernul României este încurajat să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane și de îndeplinire a criteriilor tehnice pentru admiterea în program, așa cum sunt ele prevăzute în Legea americană a imigrării și cetățeniei, a anunțat, joi, Ambasada României în Statele Unite.

La momentul introducerii proiectului de lege pe agenda Senatului, cei doi senatori americani s-au referit la rolul important și activ pe care România îl are în cadrul NATO și al Uniunii Europene, subliniind relația apropiată de aliat puternic al Statelor Unite. Ei au apreciat de asemenea sprijinul generos acordat refugiaților ucraineni în contextul agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucrainei.

România încearcă de mai mulți ani să fie acceptată în programul Visa Waiver, astfel încât viza pentru SUA să nu mai fie necesară pentru călătoriile de mai puțin de 90 de zile. Până acum însă, țara noastră nu a reușit să atingă pragul minim cerut de americani privind rata de refuz a vizelor, adică 3%. În acest moment, România este la un procent de 17%, conform ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru. O rată similară de refuz a înregistrat România și în anul 2021.

Think-tank-ul american The Heritage Foundation susținea într-o analiză, cu ceva timp în urmă, că neincluderea României în programul Visa Waiver care ar ne-ar permite să călătorim în SUA fără viză fiind suficientă numai depunerea unei cereri online în Sistemul electronic de autorizare de călătorie (ESTA) este de departe cea mai izbitoare omisiune .

În analiză se mai arată că Congresul american poate acorda Departamentului Homeland Security, care supraveghează programul (Visa Waiver - n.red.), posibilitatea de a invita națiunile să se alăture cu o rată de refuz de viză ușor crescută, cu condiția ca acestea să aibă în același timp o rată mică de depășiri ale șederilor. (...) În cazul României, extinderea programului de scutire de viză ar trebui să fie prioritară. România este un aliat valoros al SUA care investește în apărare și care continuă să caute modalități de aprofundare a parteneriatului cu SUA .

De altfel, conform datelor oficiale publicate de travel.state.gov, cetățenii din mai multe țări beneficiază de scutire de viză cu toate că ratele de respingere a acestora sunt destul de mari. Concret, la nivelul anului fiscal 2020, când România a avut o rată de respingere de 10,14%, alte țări precum Republica Cehă (respingere 26,82%), Estonia (respingere 32,65%), Ungaria (respingere 32,65%) sau Lituania (respingere 21,96%) erau în programul Visa Waiver.

Conform reglementărilor autorităților de la Washington (Immigration and Nationality Law), orice solicitant de viză trebuie să demonstreze personalului consular american că nu are intenția de a emigra în Statele Unite ale Americii . Acest lucru se poate realiza prin așa-numitele legături puternice cu alt stat decât SUA. Pentru a intra în posesia unei vize turistice americane trebuie achitată o taxă, completat un formular electronic (DS-160), după care se face programarea pentru interviu. Prezentați-vă la Ambasada S.U.A. la data și ora programate pentru interviul dumneavoastră de viză. Trebuie să aduceți cu dumneavoastră o copie imprimată a scrisorii de programare, pagina dumneavoastră de confirmare DS-160, o fotografie făcută în ultimele șase luni, pașaportul actual și toate pașapoartele vechi. Cererile care nu sunt însoțite de aceste elemente nu vor fi acceptate , arată autoritățile.

Documentele justificative reprezintă doar unul dintre numeroșii factori pe care ofițerul consular îi ia în calcul în timpul interviului cu dumneavoastră. Ofițerii consulari analizează fiecare cerere individual și iau în considerare factori profesionali, sociali, culturali și de altă natură în procesul de luare a deciziei. Ofițerii consulari pot analiza intențiile dumneavoastră, situația familială și planurile și perspectivele dumneavoastră pe termen lung în țara dumneavoastră de reședință. Fiecare caz este examinat individual și beneficiază de toate considerentele prevăzute de lege , precizează sursa citată.

Ca principii generale, trebuie demonstrat că vizita în SUA este una de scurtă durată, că turistul are banii necesari pentru a acoperi cheltuielile cât timp stă în Statele Unite și că are o reședință în țară pe care nu intenționează să o părăsească. Apoi, este luată în calcul orice legătură economică sau de familie care asigură părăsirea Statelor Unite după terminarea vizitei.

Nebunie !

Exilul și exilați de bună voie.

Bună să vă fie inima!

La lecture élargit l'horizon de la vie. La vie devient plus grande, elle devient autre chose c'est comme si on possédait une chose que personne ne pourra jamais nous enlever, jamais et ça vous rend plus heureux.
Jon Kalman Stefansson

Belle journée!