sâmbătă, 4 decembrie 2021

În slujba adevărului – din amintirile unui ofițer de informații

Secrete ale UM 0110 Anti-KGB dezvăluite de colonelul (r) Ioan Burdulea într-o nouă carte publicată de Editura EVZ

În anul 1969 după invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, a fost înființată o unitate specială care a fost cunoscută ca Unitatea 0110/Anti-KGB și se ocupa cu acțiuni de contraspionaj în țările socialiste, amintește EVZ.

Activitatea ei avea în vizor acțiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României, prin agenții săi Kremlinul supraveghind regimul politic de la București.

În vara anului 1970, Nicolae Mihai, contraamiral în rezervă, fost comandant al Marinei Militare Române și generalul maior în rezervă Kostyal Ștefan au întocmit o scrisoare pe care au intenționat să o trimită mareșalului Aleksei A. Epișev, șeful Direcției generale politice a Armatei și Flotei Sovietice, în care își exprimau dezacordul față de politica internă și externă a conducerii de partid și de stat din țara noastră și solicitau intervenția armatei sovietice în România pentru schimbarea acesteia.

Scrisoarea a fost semnată și de alți 17 ofițeri în rezervă și civili care studiaseră în U.R.S.S. – unii dintre ei cunoscuți ca agenți ai N.K.V.D., precursor al K.G.B. Colonelul (r) SRI Ioan Burdulea este unul din ofițerii care i-au supravegheat și anchetat pe aceștia, dar care a avut curajul ca după 1989 să scrie prima relatare venită din interiorul UM 0110.

"În slujba adevărului – din amintirile unui ofițer de informații", carte ce poate fi comandată pe www.agoramag.ro lămurește o bună parte din speculațiile care s-au vehiculat pe tema agenților sovietici în România. Printre alte dezvăluiri de senzație, col. (r) SRI Ioan Burdulea spune că nu are nici o rezervă să afirme că Ion Iliescu a fost agent sovietic. VIDEO: Dan Andronic în dialog cu Colonelul (r) SRI Ioan Burdulea în studioul EVZ.

vineri, 3 decembrie 2021

Rugăminte



Aeroportul Otopeni. Plecări.  Tineri, bătrâni  se îmbulzesc  să  părăsească  țara, poate definitiv. Avem guverne de orbi......





Nu mă ocoli, Bătrâne,
Te aștept de astă vară!
Ți-am promis că mă port bine
Sper să vii, așa, pe seară.

Mi-am aliniat pantofii
Și ghetuțele lucioase,
Și mi-am pieptănat zulufii,
Mi-am pus hainele frumoase.

Te aștept la mine-acasă
Unde stau cu a mea Bună,
Ți-am lăsat un măr pe masă.
Vrei să-l mâncăm împreună?

Ai mei sunt plecați din țară
Și muncesc doar pentru mine,
Imi e dor de ei și iară
O să plâng cu mici suspine.

Știu precis că o să vii,
Te așteptăm noi, amândouă.
Nu vreau multe jucării,
Doar o păpușică nouă.

Și-o scrisoare de la mama,
Nici nu îi mai știu privirea,
Mă apucă chiar și teama
Că o să mă pierd cu firea.

Un pupic de la tăticul
Mi-ar fi chiar folositor,
Dacă va veni și frigul
Să îl am, să mă-nfășor.

Pentru Buna mea, Mărite,
Vreau ghetuțe îmblănite,
Alea vechi sunt găurite,
Și-are doruri răstignite.

De nu vii am să te cert
Și o să mănânc și mărul,
Apoi, știi, c-am să te iert
Dar nu te va ierta chiar Cerul.
♥️♥️

Rugăminte
de Mihaela Moisescuj

Confesiuni la ceas de seară. Au fost publicate în blog în anul 2019.

Vremea trece...amintirile rămân. 






O poveste cu un final fericit și altele tragice. UNITED NATIONS MISSION IN KOSOVO. Reportaj de război. Războiul meu.

Era prin anul 1997. Tocmai mă angajasem în MI într-o structură de combaterea criminalitatii. Experiența anterioară se lipea bine domeniului în care venisem. Fărădelegile, crimele în România se întețeau. Colegii aveau experiență mai mult sau mai puțin.  M-am implicat în diverse acțiuni de criminalitate economică sau pur și simplu crime omenesti. Structurile mafiote interne și externe își dezvoltau procedeele de căsăpirea economiei naționale.

Guvernele se schimbau ca prosoapele din baie. Veneau ai noștri, plecau ai noștri! Ca și în ziua de azi. Nimic nou sub soare! Structurile mafiote își pregăteau oamenii pentru infiltrarea structurilor de stat.

          
Fuga românilor după îmbogățire rapidă se vedea la tot pasul. Economia de stat, întreprinderile românești erau pregătite de conducerile lor sau de unii oameni din structurile guvernamentale pentru privatizare, de fapt o lichidare până la firul ierbii. Pășeam cu pași repezi în economia capitalistă. Totul trebuia lichidat, de dat la fiare vechi, vorba alogenului Roman. Mafia țigănească jubila. Deveniseră oameni de afaceri. Strângeau fierul vechi și-l exportau. Totul prin jaf la drumul mare. Nimic fiscalizat, fie cu documente false, fie prin firme fantomă. Apăreau palate la Strehaia și în multe alte localități din țară unde etnia țigănească deținea o pondere însemnată.

Ceva ciudat m-a pus pe ganduri. Apărea fenomenul legăturilor periculoase dintre structurile de securitate națională și diversele tipuri de clanuri interlope. Drogurile, traficul de carne vie, diversele tipuri de criminalitate își creau poduri, centre pe teritoriul Romaniei. Miniștrii și chiar un prim-ministru trăgeau tunuri după tunuri. Devalizau economia națională .

A plecat PSD-ul de la guvernare, Venise CDR-ul. În biroul meu marea parte a colegilor au fost zburătăciti, oameni cu o  experiență deosebită. Nu știau unde vor ajunge. Alții se pensionau. Eu eram în floarea varstei. Eram un nou venit. S-au schimbat conducerile.

Într-o zi noua conducere m-a chemat. Mi-a fost prezentată noua structura de organizare. Mi s-a cerut să aleg postul pe care aș crede că puteam să-i fac față . Modest ca de obicei n-am marșat pe posturi mari. Mi se cerea un lucru, să sprijin noua conducere. N-avea experiență în domeniu. Mi s-a dat o acțiune periculoasă . O crimă odioasă cu implicații interne și externe. Am acceptat. Am cerut ajutor foștilor șefi și colegilor care erau în stand-by. Nu apăruse legea ofițerului accoperit. Am actionat. Aproape de finalul acțiunii am fost amenințat cu moartea. Acționam ca ofițer acoperit deși lege care să mă protejeze nu exista.

Televiziunile urlau că structurile de siguranță națională nu-și fac treaba. Am obținut documente probatorii în acțiunea personală desfășurată. Imediat au fost prezentate la una din televiziunile de stiri. O mare greșeală !!!!!! Am fost avansat la exceptional.

Totul mi se părea dintr-un film horror . Am rămas să-mi fac treaba în continuare. Acțiune după acțiune . Eram tânăr. Totul mi se părea normal dar îndoiala se cuibarea în mintea mea. Nimerisem într-un loc unde trebuia să fiu foarte atent la expuneri.

Și a venit acțiunea "Containerul" care mi-a pus capac. Zeci de oameni politici, ziaristi, miniștrii , actori, etc. implicați în DEVALIZAREA STATULUI ROMÂN . În timpul acțiunii am fost amenințat de un ministru PDL, prin telefon, că mi-am depășit atribuțiile. Ulterior acțiunea a fost preluată  de SRI. La câțiva ani un general de Poliție mi s-a confesat. El mă salvase de la arestare, în acțiunea CONTAINERUL, pe o motivație inchipuita dar bine ticluită. Însoțeam la acea data o delegație de șefi , generali MI, în Spania. Coordonam proiectul Phare pentru înființarea PNA, azi DNA.

Colegul meu și coordonatorul acțiunii CONTAINERUL, fie-i țărâna ușoară , mi-a făcut o propunere să urmăm trei luni niște cursuri pregătitoare pentru misiune în Kosovo. Era al doilea sau al treilea contingent de politie romana sub patronaj ONU în Kosovo. Zis și facut. Greu ni s-a dat drumul din structură. Am terminat cursurile cca. treizeci de ofiteri. Eu și prietenul meu eram cei mai în vârstă . Pe lista cu ofițerii acceptati să plece în misiune externă erau zece. Au plecat nouă ofițeri. Eu eram al zecelea. N-am plecat. Soția îmi interzisese. În perioada școlarizării pentru misiune externă am acționat pentru un transfer la DGIERI din MI, pe atunci. În prima zi de muncă la noua direcție a venit lista cu cei ce trebuiau sa plece în Kosovo. Comandantul, un om deosebit, a întrat cu lista în birou și m-a mustrat că i-am păcălit. Le-am blocat postul. Pe perioada misiunii asa se proceda. I-am spus decizia mea. Restul este altă poveste.

Mi s-a cerut confidential, ulterior, să plec în misiune în Bosnia. Am refuzat din nou.

Câteva detalii cu tragism in ele:

Eu am contribuit la extinderea perioadei de misiune în Kosovo a contingentului din care și eu trebuia sa fac parte. Colegul meu a revenit în țară după un an. După o întâlnire întâmplătoare, m-a invitat la o cafea a doua zi. Cafeaua n-am mai băut-o cu el. În cursul nopții murise. Bombele cu defragmentare își făcuseră din nou datoria. Fuseseră aruncate în timpul războiului din Serbia.

Unul din noii colegi dela DGIERI, relații internaționale, își dorea mult să ajungă în misiune în Kosovo. Banii sunt ochiul dracului! Făcuse cursurile de specializare pentru monitori ONU înaintea mea. Nu reușise să intre printre cei selecționați. L-am sfătuit ce să facă . A plecat. Trecuse anul lui de misiune. Am avut multe discuții cu el pe fax. Eu eram rezervist. Cautam joburi. Era Sfântul Ion. Mi-am sunat colegii pentru a-i felicita cu ocazia sărbătoririi numelui. Primul mi-a comunicat că Ioan, în cursul nopții, murise. Am fost la înmormântare.

           Acum amândoi se odihnesc la cimitirul Ghencea Militar. Fie-le țărâna ușoară!

Și poate ar trebui să fac o completare.

În primii ani ai mileniului trei am programat intempestiv o excursie. Nu aveam clar în minte unde vreau să mergem. Soția lucra. Avea concediu. Am chemat-o la țară sa vină doar cu pașapoartele și ceva haine. I-am spus că programasem o excursie externă, cu mașina personală. I-am solicitat să ia GPS-ul unuia dintre copiii nostri. Știam că are toate hărțile Europei. Am cerut să îmi aducă și un atlas turistic cu hartile auto ale Europei. A doua zi, îmbarcați în mașină personală am purces în excursie. Drumul prin țară, prin Ardeal mi-au prilejuit amintiri din copilărie. Opririle în diverse locuri ne-au încântat sufletul. Și totuși unde mergem? - mă întreba soția. Răspundeam sibilinic, Budapesta sau Viena. Pe înserate eram în vama Nădlac. Într-un final stabilisem obiectivul, Croația, Dubrovnik . 

Ei drăcie! GPS-ul nu-mi mai arăta nici-un traseu. Ce se întâmplase ? Proprietarul aparatului, unul din băieții mei, ștersese hărțile Europei, mai puțin a Romaniei. El știa ca ne vom petrece concediul la Vulcanii Noroioși , Buzău.  Kitul de hărți costa. Nu aveam de unde să -l procur. Ne-am întors în Arad. Din complexul Carrefour am achiziționat de la o firmă , după negocieri dure, un aparat similar celui al băiatului meu, la două treimi din preț. Kitul de hărți l-am obținut gratis. Experiența anterioară de mulți ani lucrați în domeniul comerțului exterior și după "revoluție " , interior, mă ajutase din plin. Eram posesorul unui mic computer cu GPS pe el. Ulterior am devenit as în programarea lui pe sistemul Windows Mobile, după doi, trei ani. La momentul achiziției eram novice. După o noapte frumoasă, petrecută la Arad, am purces la trecerea graniței Romania-Ungaria. Aveam hărți, aveam GPS. Eram înarmat bine. M-am plasat într-un cârd de masini, multe cu indicatorul de țară HR. La un moment dat GPS-ul urla, fă-o la stânga. Eu m-am conformat. Am părăsit coloana de mașini. După câțiva kilometrii am întrat într-o autostradă. Ei dracie!, din nou. În față era punctul de frontiera cu Serbia. Am hotărât. Trecem în Serbia. Ne-am angajat pe autostrada către Belgrad. Nicio mașină străină . Camioane hodorogite, autoturisme obosite treceau pe lângă noi. Era după război . Țara de abia își revenise. Imagini splendide. Ținuturi de vis. Nu regretam devierea de la traseul nostru, o experiență inedită . Ne grăbeam către frontiera cu Bosnia. Ne-am trezit în frontieră. Nu era nici-o alta mașină în vamă . Polițiștii înarmați cu puști mitralieră ne-au chestionat despre scopul călătoriei iar vama ne-a făcut un control la sânge. Cautau arme , droguri. Am întrat în Bosnia. Mai aveam câteva sute bune de  kilometri, prin munți, pentru a ajunge în Croația. Imposibil de realizat. Drumul nu-l descriu. Super! Singuri pe coclauri. Drumuri inguste, prăpastii, dealuri, munți . Mașina gâfâia. Un singur incident. O patrulă de poliție bosniacă, apărută de nicaieri, ne-a oprit. Nu aveam centura de siguranță pusă . Nu știau nici-o limba străină . Numai sârbește. Le-am spus că suntem din România și mergem în Croația . Li s-au luminat fețele . Au zis ceva despre Mamaia, o fraza în engleză : Good country Romania! Și o urare de drum bun către "Iadra".Ne-au lăsat în plată Domnului, fără amendă. Nu știam exact ce au vrut sa spună cu Iadra. Când am dedus noi ne-am amuzat copios. Venea seara. Ne deplasam paralel cu granița Muntenegrului. Peste granița luminile stațiunilor din jurul lacurilor ne făceau cu ochiul. Se intunecase deplin. Eram în apropiere de capitala Bosniei, Sarajevo. Am traversat-o în fuga calului. Imaginile erau feerice. Străzile luminate. Populatia liniștită . Locurile de basme.  Se terminase războiul . Hotărâsem se ne cazăm la un hotel la treizeci de kilometri față de capitală , spre Croația .  După ce ne-am cazat, am mers în cameră, am făcut fiecare câte un duș. Eu parcă veneam de pe câmpurile de luptă. Apa dusului o simțeam ca o cădere de bolovani, în munți. În fine, masa servită la restaurant, pe buza unei prăpastii unde se vedea un firicel de apă susurind, a fost de neuitat. Carne de miel la cuptor cu sosuri turco-asiatice. O minunăție, mai ales la foamea noastră. Somnul in acea noapte a venit instant. Beton armat. 

A urmat încă o zi plină de kilometrii prin văile și cheile munților Bosniei . Aveam în cap misiunile mele UNMIK și cea din  Bosnia, nerealizate, pe vremea când eram angajat în MI. Și a fost sa fie imaginea lor, acum! 

Trecuseră multe ore de mers. Se apropia amiaza. Eram într-un defileu. Un șir de mașini în față. Numai mașini înregistrate în Bosnia. O liniște de mormant. Au urmat explozii puternice, undeva mai jos într-o vale. Fumul exploziilor ne-a cam îngrozit . Războiul interetnic nu se terminase. Zona era împânzită de poliția ONU. Cam aceștia trebuiau sa fi fost colegii mei, americani, francezi etc. Figuri dure înarmate până în dinți . Soția se uita la mine. Mă chestiona din priviri. Parca o auzeam spunând . Acum câțiva ani aici trebuia sa te afli. Teama creștea . Exploziile continuau. Fumul facea trombe către cer. Oare aici o sa înaoptăm? Bosniaci din fața noastră erau liniștiți . Erau obișnuiți cu războiul . După aproape trei ore situația s-a calmat. Am continuat excursia printre munți. La câțiva kilometri am trecut pe lângă o baza militară a forțelor internaționale de asigurarea păcii. Poate aici ar fi trebuit sa lucrez cu mulți ani în urma. Ar fi fost o experiență deosebita alături de americani. N-a fost sa fie! 

Eram în întârziere. Venea noaptea. Numai speram să trecem granița în Croația. GPS-ul ne făcea feste din când în când . Ne indica drumul prin prăpastii. Tehnologiile GPS nu erau puse la punct. Ulterior am asamblat singur programe GPS, mult mai performate. Într-un final am pierdut drumul. Am oprit, am întrebat pe cineva dacă poate să ne indice calea corecta spre Dubrovnik. Fiind întuneric nu realizam că suntem pe înălțimile deasupra Dubrovnik-ului. Am mai mers un sfert de oră . Undeva jos, la poalele munților s- a deschis o priveliște luminată de lămpile de curent electric ale unui oras, pe malul Mării Adriatica, Iadra noastră .

A fost o excursie de vis. Dubrovnik-ul cu o istorie milenara arata splendid. Fusese bombardat cu sălbăticie în timpul războiului din anii '90. Imaginile din muzeul orașului dedicate acestor războaie interetnice și interreligioase m-au îngrozit. Drumul de întoarcere pe malul Mării Egee ne-a prilejuit vizite prin orașele faimoase ale Croației. Am mai întrat încă odată În Bosnia. Controale dure la graniță. Polițiști bosniaci erau cât pe aici sa nu ne lase să reintrăm în Bosnia. Am vizitat orașul musulman  Moștar. Am revenit în Croația. Am vizitat Zagrebul, capitala Croației. Ne-am ambiționat și am trecut iar în Serbia. Am vizitat Belgradul. Era sa dăm ortul popii la intrarea în Belgrad. O circulație infernală în Belgrad. Blocuri similare Pantelimonului comunist din București, chiar mai rău. Am cunoscut sârbii la ei acasă . Metisa mea romano-sârboaică și-a cunoscut neamul. A urmat Bulgaria și apoi traversatul Dunarii. A urmat drumul prin Craiova, noaptea. M-am ambiționat din nou și la miezul nopții am ajuns în Slatina la socrii mei plecați acum pe lumea cealaltă, oameni deosebiți. Cam asta e!

Și amintiri de neuitat: casele sârbilor, atunci fără sârbi, din Bosnia, incendiate, cu gauri în ziduri ca la noi, cele din zona centrală a Bucureștiului, după lovitura de stat. Și încă altceva, făcusem aproape 2500 km. Tot sistemul de frânare era zob, inclusiv ambreiajul. Le-am schimbat. La granița sârbo - croată pe malul unui lac imens am servit un prânz pantagruelic. Restul am luat l-a pachet și ne-a ajuns ca mic dejun două zile din sejurul nostru în Croația. Gazdele noastre croate era oameni de isprava. În fiecare seara ne întreținem cu ei. Moșul vorbea curent șase limbi. O familie deosebită. Războaiele interetnice și interreligioase erau unele din temele  discutate. Scopul călătoriei urma să fie atins. Cunoșteam locuri, oameni, fapte istorice etc. Am citit cândva, undeva, că o călătorie este o fugă de sine. Parca se adeverește.

Poate nu aș fi scris rândurile de mai sus niciodată . Ura multor oameni, cetățeni romani, unii cu funcții înalte în stat, față de militari mă oripilează .  Unele lucruri trebuie spuse și știute! 

Scuze colegilor care se recunosc în cele scrise și poate cred ca le-am știrbit onoarea și demnitatea!


De multe ori ii dau dreptate lui Einstein care la apusul vieții devenise religios. Și, totuși, cineva de acolo de sus ne îndrumă pașii!




Fuga din Capitală.



03.12.2021 ora 18.20

Este vineri seara. Bucureșteni sau nu se grăbesc către satele și comunele dormitor din vecinătatea Capitalei. O imagine ce o vedem seară de seară. Azi fiind vineri presupunem că mulți se retrag în oazele lor de relaxare de la munte sau provinciale din zona de câmpie.

Ceapa verde






joi, 2 decembrie 2021

Vizionează „E Ciucă al nostru!” pe YouTube



România militarizată. Guvern militar. Arme americane de ultimă generație. Vine oare războiul?

Nicolae Ciucă și-a adus doi consilieri de la MApN în Guvern în funcția de consilier de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului




Orice în lumea asta are un preț, fie sărăcia, fie bogăția!

Mi-aduc bine aminte, "banul îi ochiul dracului", nu degeaba americanii l-au plasat pe dolarul lor, în Elveţia inclusiv cetățenia se putea cumpăra, vorba  vine. Acum vreo 35 de ani dacă  aveai milionul de dolari și vroiai cetățenia  elvețiană totul devenea posibil imediat.
Un articol din Hotnews.com interesant:

De unde începe bogăția? Florian Libocor: Pragmatic, bogăța este asociată cu avuția unei persoane care face parte din "cei 1%" / În România este nevoie de circa 300 mii dolari, conform Knight Frank Wealth Sizing Model

Pragul sărăciei este bine definit. Dar nu avem o definiție care să ne spună de la ce venit în sus ne putem considera bogați. HotNews a publicat o serie de răspunsuri la această întrebare. Azi, publicăm opinia lui Florian Libocor, economistul-șef al BRD. "Este provocator să încerci să “stabilești" un nivel de la care trebuie să consideri că există bogăție, că ai trecut pragul de la care “începi să fii bogat". Bogat poți să fii sărac fiind, precum și invers. Bogăția are, cred, precum viața, mai multe (dar cel puțin două) nuanțe, între care una (și probabil cea mai larg acceptata ca fiind esențială) este cea materială. Poți să spui că atunci când nevoile îți sunt acoperite de ceea ce câștigi, dar mai poți și să economisești, începi să fii bogat. Este oare corect? În parte da, în totalitate nu.

Câteva idei din articol, pe scurt:
  • bogatia nu inseamna exclusiv bani ci un cumul de bunuri care pot lua la nevoie forma monetara, se pot transforma in bani;
  • educatia si abilitatile sunt motoarele acumularii bogatiei;
  • individul, este cel care, educat fiind, poate acumula bogatie; intre factorii de productie, este unic (are ratiune, simte, are emotii, prin urmare, poate intelege, astfel ca, poate alege si se poate asocia).
  • La nivel de tari, avutia neta personala necesara pentru a intra in grupul “celor 1%“ difera substantial, conform Knight Frank Wealth Sizing Model. Este nevoie de circa 2 / 2.1 milioane USD in Germania si Franta, de circa 5 milioane si aproape 8 milioane in Elvetia, respectiv Monaco. In China, respectiv Japonia, este nevoie de 850 mii, respectiv 1,5 milioane dolari. In Rusia, 400 mii dolari, iar in India circa 60 mii dolari. In România este nevoie de circa 300 mii dolari.

Bogatia este, in marea majoritate a situatiilor (explicatii sau definitii), asociata cu abundenta, prisosul. Pe de alta parte, prisosul are sens pentru ceea ce depaseste o anumita limita, hai sa spunem peste necesar. ONU propune o masura monetara a bogatiei si anume valoarea unui cumul (in expresie monetara/baneasca) de bunuri naturale (pamant, paduri si resurse – energetice si minerale), umane (educatie si abilitati ale persoanei) si materiale (masini, cladiri etc – produse manufacturate), pe care o numeste bogatie incluziva.

Banii, uneltele, pamantul etc si acumularea acestora, nu pot avea prin ele insele o conduita morala, omul insa da


Dintre cei trei factori de productie, doar unul (in centrul caruia se afla tot omul) poate face obiectul studiului valorilor si conditiei sale prin prisma principiilor morale si a conduitei sale in viata sociala. Banii, uneltele, pamantul etc si acumularea acestora, nu pot avea prin ele insele o conduita morala, omul insa da (sau, in sfarsit, asa ar fi corect). Astfel, este usor de inteles de ce in unele societati se preda in scoala pana in gimnaziu educatia morala (exista un articol interesant si in presa recenta pe aceasta tema).

Imoralitatea celor doi factori de productie (capitalul/banii si pamantul, asa cum au fost definiti de catre Jean-Baptiste Say), este exclusiv o consecinta a imoralitatii celui de-al treilea, munca/factorul uman care ii fructifica/modeleaza/multiplica, eventual ii acumuleaza si poate dispune de ei.

J.-B. Say, economist francez reprezentant al liberalismului economic clasic, a contrazis teoria mercantilista si a sustinut ca banii sunt doar un mijloc de schimb (care genereaza totusi venituri monetare) si nu un scop in sine.

In parte are dreptate, pe de alta parte s-a inselat. Nu a apucat sa-l “cunoasca" pe Hagi-Tudose al lui B. Stefanescu Delavrancea, dar ii avea “la indemana" pe Harpagon a lui Molière (Jean-Baptiste Poquelin) sau pe Shylock a lui Shakespeare si nu numai.

Acceptand educatia morala ca fundament, cel putin una dintre caracteristicile importante care ajuta individul sa acumuleze, sa creasca, este capacitatea acestuia de a relationa, empatia. Astfel ca, putem spune ca si cei apropiati (familia, prietenii, colegii etc) sunt o forma de bogatie.

Ceea ce il separa ireparabil pe individ de acumularile sale este disparitia fizica a acestuia. Prin urmare si sanatatea, in ansamblul ei, este o forma de bogatie


Pe de alta parte, ceea ce il separa ireparabil pe individ de acumularile sale este disparitia fizica a acestuia. Prin urmare, am putea sa spunem ca si sanatatea, in ansamblul ei, este o forma de bogatie necesara pentru a acumula/gestiona bogatia materiala. Bacanul cel mai bogat, Hagi-Tudose, moare într-o mizerie cumplită dar pe un "maldăr de galbeni". Una din provocarile acumularii de avutie la fel de “ascutita" precum generozitatea este obsesia. Obsesia castigului continuu.

Revenind, o alta metoda de masurare a bogatiei este cea care nu tine neaparat de cantitate ci de etalon. Nu conteaza, prin urmare, cat ai acumulat ci la ce te raportezi. In majoritatea situatiilor in care se masoara avutia se discuta de bogatia “celor 1%". Trebuie sa ai un venit de circa 758.000 de dolari pe an pentru a intra (simplu si pragmatic, precum am spus) in grupul celor 1%, conform calculelor facute in decembrie 2020 de catre EPI (Economic Policy Institute). Persoanele din top 1% (in SUA) castiga cumulat aproximativ 21% din venitul brut total ajustat in SUA, platesc circa 40% din taxele federale pe venit si fac circa 33% din totalul donatiilor caritabile (conform datelor IRS, Internal Revenue Service, iulie 2021).

La nivel global, 1.1% din total populatie adulte (56 de milioane de persoane) detin impreuna circa 46% din avutie (aproximativ 192 trilioane dolari), in timp ce aproximativ 55% din populati adulta detine, impreuna, 1.3% din avutie (circa 5.5 trilioane dolari). Categoria persoanelor cu un castig de peste 100 de mii de dolari reprezinta usor peste 12% din totalul populatiei (aproximativ 640 milioane de persoane) si detin impreuna circa 85% din avutia globala (aproape 360 triliarde dolari).
Cineva locuieste intr-o localitate in care transportul in comun este dezastruos iar masini personale nu prea exista. A avea o masina poate fi un semn de bogatie sau, daca nu, oricum il distinge de ceilalti. La un moment dat se muta intr-un oras in care transportul in comun este eficient. Ei bine, constata ca masina nu mai este un semn de bogatie. Este doar un cost inutil.
Florian Libocor

La nivel de tari, avutia neta personala necesara pentru a intra in grupul “celor 1%“ difera substantial, conform Knight Frank Wealth Sizing Model. Este nevoie de circa 2 / 2.1 milioane USD in Germania si Franta, de circa 5 milioane si aproape 8 milioane in Elvetia, respectiv Monaco. In China, respectiv Japonia, este nevoie de 850 mii, respectiv 1,5 milioane dolari. In Rusia, 400 mii dolari, iar in India circa 60 mii dolari. In cazul nostru, este nevoie de circa 300 mii dolari.

Prin urmare, fiecare se poate considera bogat in functie de ce clasa de venit etalon alege. Probabil ca o intrebare care deriva din aceasta concluzie este: dar cum sa se faca alegerea? In aceasta situatie, nu am un raspuns insa pot sugera un mod de abordare, de altfel, la indemana tuturor. Daca in discutie este cunoasterea adevarului (in cazul de fata, la ce ma raportez?) atunci filozofia, si nu opinia, este solutia. Probabil nu Pitagora a inventat termenul, insa filozofia (ca stiința generală a lucrurilor, principiilor și cauzelor) este cea care studiaza concepte fundamentale (cum ar fi: existenta, cunoasterea, valoarea, ratiunea etc). Pare a fi o confuzie insa nu este.

De exemplu, “Principiile matematice ale filosofiei naturale" (1687) a lui Isaac Newton a fost tratata ulterior ca fiind o carte de fizica. Ei bine, de ce filozofia si nu opinia? Inainte de toate, deoarece opinia nu presupune neaparat nici un bagaj consistent de cunostinte si, implicit, nici responsabilitate/asumare (prin urmare, de “cunostinta de cauza" are sens sa facem uz, “mai cu retinere"). Apoi pentru ca, precum considera Platon, a forma sau a modifica o opinie (care nu este cunoastere, in opinia lui Platon), este rostul retoricii, pe cand filozofia stabileste cunoasterea, adevarul. In treacat fie spus, japonezii au, cred, o buna abordare cata vreme acorda atata atentie educatiei morale.

Am sa dau un exemplu simplu. Cineva locuieste intr-o localitate in care transportul in comun este dezastruos iar masini personale nu prea exista. A avea o masina poate fi un semn de bogatie sau, daca nu, oricum il distinge de ceilalti. La un moment dat se muta intr-un oras in care transportul in comun este eficient. Ei bine, constata ca masina nu mai este un semn de bogatie. Este doar un cost inutil, o forma materiala a bogatiei acumulata prin renuntarea la o cantitate din avutia (de ce nu, monetara) pe care o are.

Nu atat ceea ce acumulezi, cat calitatea vietii si mediului in care traiești/acumulezi, va schimba vizibil perceptia asupra “bogatiei" tale


Ei bine cand esti mai bogat? Sau cand incepi sa fi bogat? Un posibil raspuns este acela ca: depinde de situatie. Nu atat ceea ce acumuleaza, cat calitatea vietii si mediului in care traieste/acumuleaza, va schimba vizibil perceptia individului asupra “bogatiei" sale. Si asa au aparut filantropii, cei care au inteles ca o societate saraca trebuie ajutata, primenita. Simultan, insa, exista si o forma de organizare a societatii, sa-i spunem stat, cel care a inteles ca o societate are nevoie de siguranta si protectie, insa pentru asta societatea trebuie sa aiba incredere si sa plateasca.

Asa au aparut taxele, o parghie prin care statul pretinde si colecteaza o parte din avutia societatii (fie proportional, fie progresiv, fie direct, fie indirect), drept plata pentru serviciile pe care i le ofera (educatie, sanatate, protectie etc) si pentru a redistribui veniturile (asta merita sa fie o discutie in sine), fie proportional, fie progresiv, fie direct, fie indirect, dar cat mai corect si echitabil posibil. Si asa au aparut sindicatele, deoarece este greu sa imparti (chiar si doar in doua parti, fie ele si inegale, dar argumentat), in mod echitabil si corect un intreg la a carui formare o parte contribuie mult mai mult decat cealalta.

Si daca toate aceste lucruri ar functiona bine (precum nu este imposibil) de ce sa mai discutam despre pragul de saracie sau nivelul de la care sa te consideri bogat, extreme ale libertatii fiintei umane? Printre altele, pentru ca atunci "Cand o tara este bine carmuita, saracia si o stare umila sunt lucruri de care sa te rusinezi.", iar atunci “Cand o tara e prost carmuita, bogatia si onorurile sunt lucruri de care sa te rusinezi." (Confucius, Analecte). De ce nu si pentru ca exista ambiguitate (a se vedea, intre altele, principiul contributitivitatii vis-à-vis de conduita pensiilor) iar de la Aristotel stim ca ambiguitatea poate aparea atunci cand folosim nume ambigue insa nu poate exista in faptele in sine (Metafizica).

Intr-o discutie recenta cu un bun prieten am incercat sa definim financiar viata. Am ajuns la urmatoarea concluzie: Viata este o pozitie long pe care fiecare o deschide odata ce se naste si asupra careia oricine altcineva poate deschide pozitii short. Cat priveste bogatia/avutia acumulata, nu vad o problema cata vreme se respecta legea ratiunii suficiente (orice exista, are temei – dovada, argument, proba).

Dar sa acceptam, orice exista, exista (legea identitatii), nimic nu poate sa fie si sa nu fie in acelasi timp (legea noncontradictiei), orice trebuie ori sa fie ori sa nu fie (legea tertului exclus). Daca este asa, o alta poarta se deschide. A fi sau a nu fi, fie ca este vorba despre avutie sau despre cel avut, presupune a da un raspuns unor intrebari de sine. Cand sunt bogat? Cat mai pot sta “long"? Ce se intampla dupa aceea? Alexandru Macedonski ne-a luat-o inainte cand in 1895, intr-o “Noapte de noiembrie" se intreba: “Și ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim?". Macedonski nu a dat un raspuns insa bunul meu prieten mi-a spus: ce sa se faca? Ar ramane cu pozitiile “long" deschise. Asta presupune risc si, implicit provizioane.

Cand incepe omul sa fie bogat? Ei bine, cred ca atunci cand vrea si poate sa dea


Prin urmare, date fiind cele de mai sus, ma intreb si eu, stiind ca nu am reusit sa raspund bine intrebarii dumneavoastra, cand incepe omul sa fie bogat? Ei bine, cred ca atunci cand vrea si poate sa dea. Bogat fiind sau nu, este bine, cred, sa ai o oarecare teama insa este si mai bine cand acea teama te impinge, te convinge, sa iti urmezi calea ta si nu calea multimii. Astfel poti incepe sa ai ce daruii. Mai apoi, precum bine a spus Nicolae Steinhardt “Daruind vei Dobandi". Steinhardt caruia in “Jurnalul Fericirii" i se parea cert “ca lumea oamenilor simpli este o lume complicata, iar lumea oamenilor complicati este o lume simpla. Cu cat sunt oamenii mai sofisticati, cu atat dau mai putina insemnatate formelor; pe cand oamenii simpli abia se aduna laolalta ca si alcatuiesc regulamente strasnice".

Sa-mi fie cu iertare ca am indraznit sa “calc" si pe alaturea subiectului bogatiei. Am facut-o pentru ca cred ca mai sunt lucruri care te pot imbogati ca om.

N.Red: Opinia d-lui Libocor este una personală, fără să angajeze instituțiile cu care acesta poate fi asociat. Sublinierile și inter-titlurile aparțin redacției.

Articol de Dr. Mihaela Gologan Medic primar Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice

Ce rol au fibrele in alimentatie?




Fibrele sunt principii alimentare care provin în special din alimentele de origine vegetală - cereale, fructe şi legume - şi care nu pot fi digerate de enzimele tractului digestiv. 

De cate tipuri sunt fibrele?

Fibrele sunt de mai multe tipuri, explică Dr. Mihaela Gologan, medic primar Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.

Unele sunt insolubile, fiind implicate în buna funcţionare a colonului. Cea mai răspândită fibră insolubilă este celuloza din tărâţele de cereale, prezentă şi în morcovi, varză sau broccoli.

Alte fibre pot fi puţin solubile (hemicelulozele) sau solubile, de tip pectine (din fructe) sau gume (din seminţe sau coajă), cu rol hipolipemiant sau hipoglucidic.

“Un alt tip de fibre îl reprezintă aşa numitele fibre funcţionale, spre exemplu inulina (din cicoare), cu rol în stimularea creşterii şi activităţii bacteriilor benefice, prezente în mod obişnuit la nivel colonic - substanţe cu efect prebiotic”, precizează Dr. Gologan.

Care sunt beneficiile alimentaţiei bogate în fibre?

1. Unele afecţiuni ale colonului, manifestate în principal prin constipaţie, pot fi influenţate favorabil prin aport crescut de fibre, atât solubile, cât mai ales insolubile. Fibrele insolubile cresc capacitatea de retentionare a apei la nivelul colonului, scăzând astfel timpul tranzitului intestinal.

2. Există studii care arată că lipsa fibrelor din alimentaţie poate fi unul din factorii implicaţi în apariţia cancerului de colon.

3. Funcţionând ca un adevărat burete, fibrele pot fi implicate în absorbţia unor substanţe toxice sau cu potenţial carcinogen.

4. Fibrele pot avea efect hipolipemiant, prin mai multe mecanisme: fie prin scăderea absorbţiei de grăsimi alimentare, fie blocând sinteza colesterolului de către ficat sau prin excreţia acizilor biliari derivaţi din colesterol.

5. Fibrele solubile exercită un efect hipoglicemiant prin scăderea absorbţiei glucidelor şi întârzierea evacuării gastrice. Producând saţietate precoce ajută în reducerea aportului alimentar, fiind recomandate în dietele hipocalorice.

“Este necesar un aport de 10-13 grame de fibre la fiecare 1.000 kcal. Acestea vor fi aduse în dietă din pâine şi alte produse din cereale integrale, legume şi fructe, mai ales din coajă, seminţe, păstăi, boabe şi leguminoase. Pentru o eficacitate maximă trebuie asociate cu un consum corespunzător de  lichide, aproximativ 2 litri zilnic”, spune dr. Mihaela Gologan.

Exista situatii cand fibrele sunt contraindicate?

1. La pacientii cu malabsorbţie sau scaune diareice, la care conţinutul colonic este crescut, sunt indicate în dietă alimente care să se digere complet, deci cu un conţinut redus de fibre.

2. O dietă cu alimente care să se digere complet este indicată şi în situaţiile în care tractul intestinal este obstruat sau scurtat (boală inflamatorie intestinală, ulcer sau după chirurgie).

3. Un consum excesiv de fibre poate determina simptome digestive ca flatulenţa, crampe abdominale sau poate afecta absorbţia calciului şi a zincului din alimente.

.....

**** Oamenii au scăzut mult aportul de fibre în alimentație. În articolul doamnei doctor Gologan sunt evidențiate rolul fibrelor în special în leziunile precanceroase la nivelul colonului, numite " adenoame".

Fibrele sunt componente ale alimentelor - de obicei ale carbohidraților-care nu pot fi digerate. Cele mai obișnuite sunt celuloza, semiceluloza, fructanii, cleiurile, beta-glucanul, pectinele.

Vă  recomand cu căldură o carte foarte bine documentată, scrisă de un medic american, Dr. Jason Fung, "Codul greutăţii corporale". Sunt devoalate multe mituri din alimentația omului care zeci de ani au fost susținute de marile corporații internaționale care ne-au îndopat cu alimente superprocesate. Totul pentru profit. Cartea este în librării. 

Vizionează „Generalul Ciucă, de la pui, pui, pui la cruci și mătănii” pe YouTube



Iată bogăția mea!