Pragul sărăciei este bine definit. Dar nu avem o definiție care să ne spună de la ce venit în sus ne putem considera bogați. HotNews
a publicat o serie de răspunsuri la această întrebare. Azi, publicăm opinia lui Florian Libocor, economistul-șef al BRD. "Este provocator să încerci să “stabilești" un nivel de la care trebuie să consideri că există bogăție, că ai trecut pragul de la care “începi să fii bogat". Bogat poți să fii sărac fiind, precum și invers. Bogăția are, cred, precum viața, mai multe (dar cel puțin două) nuanțe, între care una (și probabil cea mai larg acceptata ca fiind esențială) este cea materială. Poți să spui că atunci când nevoile îți sunt acoperite de ceea ce câștigi, dar mai poți și să economisești, începi să fii bogat. Este oare corect? În parte da, în totalitate nu.
Câteva idei din articol, pe scurt:
- bogatia nu inseamna exclusiv bani ci un cumul de bunuri care pot lua la nevoie forma monetara, se pot transforma in bani;
- educatia si abilitatile sunt motoarele acumularii bogatiei;
- individul, este cel care, educat fiind, poate acumula bogatie; intre factorii de productie, este unic (are ratiune, simte, are emotii, prin urmare, poate intelege, astfel ca, poate alege si se poate asocia).
- La nivel de tari, avutia neta personala necesara pentru a intra in grupul “celor 1%“ difera substantial, conform Knight Frank Wealth Sizing Model. Este nevoie de circa 2 / 2.1 milioane USD in Germania si Franta, de circa 5 milioane si aproape 8 milioane in Elvetia, respectiv Monaco. In China, respectiv Japonia, este nevoie de 850 mii, respectiv 1,5 milioane dolari. In Rusia, 400 mii dolari, iar in India circa 60 mii dolari. In România este nevoie de circa 300 mii dolari.
Bogatia este, in marea majoritate a situatiilor (explicatii sau definitii), asociata cu abundenta, prisosul. Pe de alta parte, prisosul are sens pentru ceea ce depaseste o anumita limita, hai sa spunem peste necesar. ONU propune o masura monetara a bogatiei si anume valoarea unui cumul (in expresie monetara/baneasca) de bunuri naturale (pamant, paduri si resurse – energetice si minerale), umane (educatie si abilitati ale persoanei) si materiale (masini, cladiri etc – produse manufacturate), pe care o numeste bogatie incluziva.
Banii, uneltele, pamantul etc si acumularea acestora, nu pot avea prin ele insele o conduita morala, omul insa da
Dintre cei trei factori de productie, doar unul (in centrul caruia se afla tot omul) poate face obiectul studiului valorilor si conditiei sale prin prisma principiilor morale si a conduitei sale in viata sociala. Banii, uneltele, pamantul etc si acumularea acestora, nu pot avea prin ele insele o conduita morala, omul insa da (sau, in sfarsit, asa ar fi corect). Astfel, este usor de inteles de ce in unele societati se preda in scoala pana in gimnaziu educatia morala (exista un articol interesant si in presa recenta pe aceasta tema).
Imoralitatea celor doi factori de productie (capitalul/banii si pamantul, asa cum au fost definiti de catre Jean-Baptiste Say), este exclusiv o consecinta a imoralitatii celui de-al treilea, munca/factorul uman care ii fructifica/modeleaza/multiplica, eventual ii acumuleaza si poate dispune de ei.
J.-B. Say, economist francez reprezentant al liberalismului economic clasic, a contrazis teoria mercantilista si a sustinut ca banii sunt doar un mijloc de schimb (care genereaza totusi venituri monetare) si nu un scop in sine.
In parte are dreptate, pe de alta parte s-a inselat. Nu a apucat sa-l “cunoasca" pe Hagi-Tudose al lui B. Stefanescu Delavrancea, dar ii avea “la indemana" pe Harpagon a lui Molière (Jean-Baptiste Poquelin) sau pe Shylock a lui Shakespeare si nu numai.
Acceptand educatia morala ca fundament, cel putin una dintre caracteristicile importante care ajuta individul sa acumuleze, sa creasca, este capacitatea acestuia de a relationa, empatia. Astfel ca, putem spune ca si cei apropiati (familia, prietenii, colegii etc) sunt o forma de bogatie.
Ceea ce il separa ireparabil pe individ de acumularile sale este disparitia fizica a acestuia. Prin urmare si sanatatea, in ansamblul ei, este o forma de bogatie
Pe de alta parte, ceea ce il separa ireparabil pe individ de acumularile sale este disparitia fizica a acestuia. Prin urmare, am putea sa spunem ca si sanatatea, in ansamblul ei, este o forma de bogatie necesara pentru a acumula/gestiona bogatia materiala. Bacanul cel mai bogat, Hagi-Tudose, moare într-o mizerie cumplită dar pe un "maldăr de galbeni". Una din provocarile acumularii de avutie la fel de “ascutita" precum generozitatea este obsesia. Obsesia castigului continuu.
Revenind, o alta metoda de masurare a bogatiei este cea care nu tine neaparat de cantitate ci de etalon. Nu conteaza, prin urmare, cat ai acumulat ci la ce te raportezi. In majoritatea situatiilor in care se masoara avutia se discuta de bogatia “celor 1%". Trebuie sa ai un venit de circa 758.000 de dolari pe an pentru a intra (simplu si pragmatic, precum am spus) in grupul celor 1%, conform calculelor facute in decembrie 2020 de catre EPI (Economic Policy Institute). Persoanele din top 1% (in SUA) castiga cumulat aproximativ 21% din venitul brut total ajustat in SUA, platesc circa 40% din taxele federale pe venit si fac circa 33% din totalul donatiilor caritabile (conform datelor IRS, Internal Revenue Service, iulie 2021).
La nivel global, 1.1% din total populatie adulte (56 de milioane de persoane) detin impreuna circa 46% din avutie (aproximativ 192 trilioane dolari), in timp ce aproximativ 55% din populati adulta detine, impreuna, 1.3% din avutie (circa 5.5 trilioane dolari). Categoria persoanelor cu un castig de peste 100 de mii de dolari reprezinta usor peste 12% din totalul populatiei (aproximativ 640 milioane de persoane) si detin impreuna circa 85% din avutia globala (aproape 360 triliarde dolari).
La nivel de tari, avutia neta personala necesara pentru a intra in grupul “celor 1%“ difera substantial, conform Knight Frank Wealth Sizing Model. Este nevoie de circa 2 / 2.1 milioane USD in Germania si Franta, de circa 5 milioane si aproape 8 milioane in Elvetia, respectiv Monaco. In China, respectiv Japonia, este nevoie de 850 mii, respectiv 1,5 milioane dolari. In Rusia, 400 mii dolari, iar in India circa 60 mii dolari. In cazul nostru, este nevoie de circa 300 mii dolari.
Prin urmare, fiecare se poate considera bogat in functie de ce clasa de venit etalon alege. Probabil ca o intrebare care deriva din aceasta concluzie este: dar cum sa se faca alegerea? In aceasta situatie, nu am un raspuns insa pot sugera un mod de abordare, de altfel, la indemana tuturor. Daca in discutie este cunoasterea adevarului (in cazul de fata, la ce ma raportez?) atunci filozofia, si nu opinia, este solutia. Probabil nu Pitagora a inventat termenul, insa filozofia (ca stiința generală a lucrurilor, principiilor și cauzelor) este cea care studiaza concepte fundamentale (cum ar fi: existenta, cunoasterea, valoarea, ratiunea etc). Pare a fi o confuzie insa nu este.
De exemplu, “Principiile matematice ale filosofiei naturale" (1687) a lui Isaac Newton a fost tratata ulterior ca fiind o carte de fizica. Ei bine, de ce filozofia si nu opinia? Inainte de toate, deoarece opinia nu presupune neaparat nici un bagaj consistent de cunostinte si, implicit, nici responsabilitate/asumare (prin urmare, de “cunostinta de cauza" are sens sa facem uz, “mai cu retinere"). Apoi pentru ca, precum considera Platon, a forma sau a modifica o opinie (care nu este cunoastere, in opinia lui Platon), este rostul retoricii, pe cand filozofia stabileste cunoasterea, adevarul. In treacat fie spus, japonezii au, cred, o buna abordare cata vreme acorda atata atentie educatiei morale.
Am sa dau un exemplu simplu. Cineva locuieste intr-o localitate in care transportul in comun este dezastruos iar masini personale nu prea exista. A avea o masina poate fi un semn de bogatie sau, daca nu, oricum il distinge de ceilalti. La un moment dat se muta intr-un oras in care transportul in comun este eficient. Ei bine, constata ca masina nu mai este un semn de bogatie. Este doar un cost inutil, o forma materiala a bogatiei acumulata prin renuntarea la o cantitate din avutia (de ce nu, monetara) pe care o are.
Nu atat ceea ce acumulezi, cat calitatea vietii si mediului in care traiești/acumulezi, va schimba vizibil perceptia asupra “bogatiei" tale
Ei bine cand esti mai bogat? Sau cand incepi sa fi bogat? Un posibil raspuns este acela ca: depinde de situatie. Nu atat ceea ce acumuleaza, cat calitatea vietii si mediului in care traieste/acumuleaza, va schimba vizibil perceptia individului asupra “bogatiei" sale. Si asa au aparut filantropii, cei care au inteles ca o societate saraca trebuie ajutata, primenita. Simultan, insa, exista si o forma de organizare a societatii, sa-i spunem stat, cel care a inteles ca o societate are nevoie de siguranta si protectie, insa pentru asta societatea trebuie sa aiba incredere si sa plateasca.
Asa au aparut taxele, o parghie prin care statul pretinde si colecteaza o parte din avutia societatii (fie proportional, fie progresiv, fie direct, fie indirect), drept plata pentru serviciile pe care i le ofera (educatie, sanatate, protectie etc) si pentru a redistribui veniturile (asta merita sa fie o discutie in sine), fie proportional, fie progresiv, fie direct, fie indirect, dar cat mai corect si echitabil posibil. Si asa au aparut sindicatele, deoarece este greu sa imparti (chiar si doar in doua parti, fie ele si inegale, dar argumentat), in mod echitabil si corect un intreg la a carui formare o parte contribuie mult mai mult decat cealalta.
Si daca toate aceste lucruri ar functiona bine (precum nu este imposibil) de ce sa mai discutam despre pragul de saracie sau nivelul de la care sa te consideri bogat, extreme ale libertatii fiintei umane? Printre altele, pentru ca atunci "Cand o tara este bine carmuita, saracia si o stare umila sunt lucruri de care sa te rusinezi.", iar atunci “Cand o tara e prost carmuita, bogatia si onorurile sunt lucruri de care sa te rusinezi." (Confucius, Analecte). De ce nu si pentru ca exista ambiguitate (a se vedea, intre altele, principiul contributitivitatii vis-à-vis de conduita pensiilor) iar de la Aristotel stim ca ambiguitatea poate aparea atunci cand folosim nume ambigue insa nu poate exista in faptele in sine (Metafizica).
Intr-o discutie recenta cu un bun prieten am incercat sa definim financiar viata. Am ajuns la urmatoarea concluzie: Viata este o pozitie long pe care fiecare o deschide odata ce se naste si asupra careia oricine altcineva poate deschide pozitii short. Cat priveste bogatia/avutia acumulata, nu vad o problema cata vreme se respecta legea ratiunii suficiente (orice exista, are temei – dovada, argument, proba).
Dar sa acceptam, orice exista, exista (legea identitatii), nimic nu poate sa fie si sa nu fie in acelasi timp (legea noncontradictiei), orice trebuie ori sa fie ori sa nu fie (legea tertului exclus). Daca este asa, o alta poarta se deschide. A fi sau a nu fi, fie ca este vorba despre avutie sau despre cel avut, presupune a da un raspuns unor intrebari de sine. Cand sunt bogat? Cat mai pot sta “long"? Ce se intampla dupa aceea? Alexandru Macedonski ne-a luat-o inainte cand in 1895, intr-o “Noapte de noiembrie" se intreba: “Și ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim?". Macedonski nu a dat un raspuns insa bunul meu prieten mi-a spus: ce sa se faca? Ar ramane cu pozitiile “long" deschise. Asta presupune risc si, implicit provizioane.
Cand incepe omul sa fie bogat? Ei bine, cred ca atunci cand vrea si poate sa dea
Prin urmare, date fiind cele de mai sus, ma intreb si eu, stiind ca nu am reusit sa raspund bine intrebarii dumneavoastra, cand incepe omul sa fie bogat? Ei bine, cred ca atunci cand vrea si poate sa dea. Bogat fiind sau nu, este bine, cred, sa ai o oarecare teama insa este si mai bine cand acea teama te impinge, te convinge, sa iti urmezi calea ta si nu calea multimii. Astfel poti incepe sa ai ce daruii. Mai apoi, precum bine a spus Nicolae Steinhardt “Daruind vei Dobandi". Steinhardt caruia in “Jurnalul Fericirii" i se parea cert “ca lumea oamenilor simpli este o lume complicata, iar lumea oamenilor complicati este o lume simpla. Cu cat sunt oamenii mai sofisticati, cu atat dau mai putina insemnatate formelor; pe cand oamenii simpli abia se aduna laolalta ca si alcatuiesc regulamente strasnice".
Sa-mi fie cu iertare ca am indraznit sa “calc" si pe alaturea subiectului bogatiei. Am facut-o pentru ca cred ca mai sunt lucruri care te pot imbogati ca om.
N.Red: Opinia d-lui Libocor este una personală, fără să angajeze instituțiile cu care acesta poate fi asociat. Sublinierile și inter-titlurile aparțin redacției.
