Sa citim cu atenție! Poate ceva ni se potrivește!

Stilul de viaţă sănătos la români: De ce suntem atât de departe de Occident

Sintagma „un stil de viaţă sănătos“ circulă în ultimii ani pe reţele de socializare, dar nu numai, cu o viteză surprinzătoare, în timp ce sunt promovate tot felul de diete, pachete de antrenamente fizice şi planuri alimentare de către antrenori apăruţi peste noapte. În Occident, oamenii adoptă din ce în ce mai mult un stil sănătos de viaţă, dar ce înseamnă el mai exact, ce presupune şi cum ne educăm în această privinţă?  

Pentru România, cifrele nu sunt tocmai cele mai bune – doar 18%din români consumă zilnic legume, în timp ce 25% consumă fructe zilnic. Nici în ceea ce priveşte sportul nu stăm prea bine – 65% dintre români nu fac niciodată sport sau exerciţii fizice. Însă un stil sănătos de viaţă nu se rezumă doar la alimentaţie şi sport, ci include omul în întregul lui – psihic, fizic şi emotional. Însă cum poţi avea grijă la ce mănânci şi câtă activitate fizică faci dacă ai grija zilei de mâine? În timp ce occidentalii par a fi într-o continuă dezvoltare, românii par prinşi într-un cerc vicios, mai ales în contextul în care 40% trăiesc lunar cu salariul minim pe economie.

România are aproximativ 10 milioane de cetăţeni aflaţi în risc de sărăcie. Şi în condiţiile în care tu te chinui să supravieţuieşti, este foarte complicat să ai un stil de viaţă sănătos, mai ales că este şi destul de scump. «Mens sana in corpore sano» nu este la îndemână.  - Gelu Duminică, sociolog 

Grija zilei de mâine 

„România are aproximativ 10 milioane de cetăţeni aflaţi în risc de sărăcie. Şi în condiţiile în care tu te chinui să supravieţuieşti, este foarte complicat să ai un stil de viaţă sănătos, mai ales că un stil de viaţă sănătos este şi destul de scump. Accesul la o alimentaţie de calitate, la entertainment de calitate, la petrecerea timpului liber de calitate, la sănătate fizică şi psihică – «Mens sana in corpore sano» – nu sunt la îndemână. Tocmai de aceea, mulţi care sunt în risc de sărăcie consumă produse de slabă calitate care vin la pachet cu tot felul de boli. E un cerc vicios. Şi nu întâmplător România are o incidenţă foarte mare la boli care în ţările dezvoltate sunt mai puţin întâlnite sau nu au aceeaşi incidenţă. Nu întâmplător mortalitatea infantilă este mult mai mare, nu întâmplător incidenţa bolilor cardiovasculare, de nutriţie este mai mare la noi decât în alte părţi, iar toate au legătură cu calitatea vieţii, iar în momentul în care sărăcia este mai mare, sigur că ai şi chestia asta (n.r. – incidenţă mare a anumitor boli), inclusiv speranţa de viaţă este mai mică. Sunt multe lucruri care se conectează cu ceea ce mâncăm, cu ce facem. Cei care reuşesc să aibă un stil de viaţă sănătos, dar cu resurse limitate, sunt mai degrabă excepţii. Nu e simplu“, explică sociologul Gelu Duminică pentru „Weekend Adevărul“.  

Cori Grămescu, coach de lifestyle şi nutriţie, a exemplificat ce înseamnă mai exact un stil sănătos de viaţă şi cum se pot face mici schimbări din confortul propriei case.  

„Interesul pentru un stil de viaţă sănătos este mai curând un comportament caracteristic celor care înţeleg de ce are sens un astfel de efort şi reuşesc să prioritizeze în preocupările zilnice aceste schimbări de lifestyle, iar nivelul de educaţie şi responsabilitate faţă de propria sănătate joacă un rol esenţial în adoptarea acestor noi comportamente. Adoptarea unui stil de viaţă sănătos presupune organizare, disciplină şi multă atenţie acordată propriilor nevoi, pe când în România, majoritatea oamenilor îşi acordă foarte puţin timp şi renunţă să mai facă lucruri pentru sănătatea lor în favoarea timpului destinat job-ului, treburilor casnice sau «micilor îndatoriri» de familie. Din fericire, în ultimii ani am sesizat şi în România un interes din ce în ce mai mare acordat stilului de viaţă sănătos, aş putea spune chiar că în zonele în care nivelul de trai şi cel de educaţie sunt ridicate, oamenii din România manifestă aceeaşi orientare către o viaţă sănătoasă ca şi cei din alte ţări occidentale“. 

Lipsa unei culturi a prevenţiei 

În timp ce o parte a societăţii începe totuşi să fie receptivă la a avea un stil de viaţă sănătos, majoritatea rămâne însă de izbelişte în contextul în care produsele sănătoase au preţuri mai ridicate, iar cele mult mai ieftine şi accesibile sunt de proastă calitate. Astfel, mulţi dintre români le consumă cu precădere pe cele din urmă şi astfel intră într-un cerc vicios care, de-a lungul anilor, le cauzează probleme de sănătate. Totuşi, există şi categoria persoanelor care şi-ar permite să îşi schimbe stilul de viaţă şi alimentaţia, dar care nu o fac din diverse motive. 

„Obişnuinţa, în primul rând. Tradiţional, mâncarea românească este o mâncare grea şi puţini români cresc în familii în care să se practice constant sportul de plăcere sau diferite tipuri de activităţi recreative active, în natură. Lipsa unei culturi a prevenţiei şi atitudinea pasivă în faţa bolilor şi a îmbătrânirii contribuie şi ele în mod negativ şi, de ce să nu recunoaştem, nivelul scăzut de trai şi presiunea socială îşi spun şi ele cuvântul. În România se ţine cură de slăbire pentru motive estetice, dar nu se respectă diete sănătoase pentru reducerea riscului de boală“, mai susţine Cori Grămescu.  

Priorităţile fac diferenţa 

Totodată, mai susţine aceasta, este vorba şi de modul în care oamenii prioritizează lucrurile, punctând faptul că „de multe ori, alergăm ca nebunii ca să câştigăm bani cu care să cumpărăm lucruri de care nu avem de fapt nevoie, iar această criză a supraconsumului şi, implicit, a suprasolicitării la muncă ne uzează în mod constant şi aş zice gratuit“.  

Un alt aspect al vieţii în care se pot face schimbări este petrecerea timpului liber. „Un weekend pe munte, în natură, costă un bilet de tren, patru sandwichuri şi trei mere, adică 40 de lei, pe când o zi la mall poate să coste câteva sute bune de lei. E o chestiune de opţiuni, valori personale şi priorităţi în viaţă. Cel mai des nu avem nevoie să facem mai multe lucruri, ci să renunţăm din a face atât de multe“, mai explică Cori Grămescu.  

Însă, unul dintre cele mai întâlnite moduri de petrecere a timpului liber este „mersul la grătar“ – ca mijloc de socializare – care nu aduce beneficii alimentare, întrucât, de multe ori, carnea şi preparatele din carne sunt pline de grăsimi şi sunt consumate fără legume sau alte alimente sănătoase pe lângă.  

Greşelile bucătăriei româneşti 

Cori Grămescu a explicat pentru „Weekend Adevărul“ care sunt top cinci greşeli din bucătăria românească şi cum pot fi ele corectate astfel încât să putem adopta un stil de viaţă cât mai sănătos. Este vorba de ronţăitul între mese, alimentele bogate în grăsimi asociate cu cartofi şi pâine, carnea grasă, prăjeala şi consumul de alcool în mod frecvent.    

„Vestea bună este însă că putem schimba aceste comportamente nesănătoase educându-ne preferinţele alimentare către arome mai diverse, învăţând sa gătim şi sa mâncăm legume sănătoase şi să creştem consumul de peşte, carne albă şi fără grăsimi şi proteine vegetale. E un proces de învăţare a unor noi comportamente şi de renunţare conştientă la tipare distructive“, explică aceasta.  

Sursă FOTO: Mediafax Foto

Cum se pot schimba lucrurile  

Pe lângă ceea ce ţine de voinţa individului, de capacitatea lui de înţelegere, de nevoia de schimbare în bine pe care o simte sau nu, şi societatea are un important rol, întrucât ea reprezintă mediul în care fiecare se dezvoltă. Însă, la rândul ei, societatea este influenţată de stat şi de deciziile pe care acesta le ia şi măsurile pe care le implementează pentru cetăţenii săi. În opinia lui Gelu Duminică, statul ar trebui să îi ofere individului, în primul rând, oportunităţi reale de dezvoltare.  

„Cred că statul ar trebui să se ocupe de oportunităţi de dezvoltare a individului, reale, începând de la educaţie timpurie de calitate, educaţie formală, nondiscriminare, toleranţă. Statul trebuie să facă în primul rând aceste lucruri, doar atunci individul ar avea propriile mecanisme prin care să se dezvolte, aşa cum se întâmplă în statele dezvoltate. Există o piramidă a nevoilor, piramida lui Maslow, în care la bază sunt nevoile primare. În vârful piramidei se află stima de sine şi autorealizarea. Stilul de viaţă sănătos ţine de stimă de sine şi de autorealizare. E foarte greu să te gândeşti la un stil de viaţă sănătos când tu te gândeşti efectiv ce mănânci în seara asta – şi mănânci pâine cu pâine. Ce stil de viaţă sănătos poţi să ai? Şi atunci, e destul de complicat. Statul ar trebui să lucreze mult mai mult către dezvoltare şi servicii de calitate. Sunt sigur că unul dintre efectele unor astfel de mecanisme ar fi un număr mult mai mare de români care ar avea un stil de viaţă mult mai sănătos decât îl au în momentul de faţă“, susţine sociologul Gelu Duminică.  

Tradiţional, mâncarea românească este o mâncare grea şi puţini români cresc în familii în care să se practice constant sportul de plăcere sau diferite tipuri de activităţi recreative active, în natură. Lipsa unei culturi a prevenţiei şi atitudinea pasivă în faţa bolilor şi a îmbătrânirii contribuie şi ele în mod negativ.  - Cori Grămescu, coach de lifestyle şi nutriţie 

De cele mai multe ori, lipsa unui stil sănătos de viaţă este agravată de diferite tipuri de dependenţe, de la cea de ceva dulce până la cea de alcool. Am discutat cu medicul nutriţionist Mihaela Bilic pentru a înţelege mai bine de ce apar aceste dependenţe şi cum pot fi ele eliminate.   

 

„Noi nu avem dependenţe de anumite substanţe din alimente sau dependenţe chimice, noi mai degrabă avem dependenţe de un ritual, pe care ni le inducem, legate de efectul benefic de relaxare şi uşoară anestezie pe care îl produce la nivel cerebral şi care nu este definit ca o dependenţă, şi mai degrabă ne folosim de el ca de «un medicament» – cel puţin în cazul zahărului este recunoscut“, explică medicul Mihaela Bilic. 

Nutriţionista subliniază faptul că de cele mai multe ori este vorba de contextul în care au loc aceste tipuri de comportament şi modul în care ne face să ne simţim. „Foarte multe dintre deciziile noastre alimentare nu sunt determinate de senzaţia de foame, cum ar fi firesc, ci mai degrabă de un context, atrăgător sau, la cealaltă extremă, unul efectiv compensator, când suntem singuri, trişti, frustraţi, din nou, ronţăiala, acest mestecat, inclusiv acel zgomot de crocant, ne produce un efect de calmare. Zahărul, din punct de vedere chimic, la nivelul creierului stimulează nişte zone similare care sunt stimulate de drogurile uşoare, şi atunci starea aceea de bine ne determină să apelăm din nou la alimentul respectiv când avem nevoie de bine“, mai susţine medicul nutriţionist. 

Mihaela Bilic punctează faptul că pentru a scăpa de o dependenţă este nevoie de înlocuirea acesteia cu altceva, şi atrage atenţia că o schimbare reală se produce într-un interval mai lung de timp până se ajunge în momentul în care nu mai este nevoie de voinţă, ci noul comportament devine un ritual, un fel de automatism.  

Copiii, persoane aflate în dezvoltare pe toate planurile – psihic, fizic şi emoţional –, au nevoie de o alimentaţie sănătoasă şi corespunzătoare, întrucât în perioada copilăriei deprind obiceiuri de care poate nu vor putea scăpa toată viaţa, inclusiv cele alimentare. Din această cauză, chiar şi mâncarea pe care o consumă la şcoală este foarte importantă – vorbim aici despre corn şi lapte. Medicul nutriţionist Mihaela Bilic este de părere că acest program prin care i se dau la şcoală un corn şi un lapte fiecărui copil este unul bun, însă depinde cum este pus în practică, respectiv dacă furnizorii chiar oferă produse de calitate.  

„Consider că au fost foarte corect alese, pentru că oricât ar părea de banal, poate că nu toţi copiii au posibilitatea să consume produse lactate şi ele sunt esenţiale pentru creştere, iar cornul respectiv este un banal produs făinos care oricărui copil îi dă energia necesară mişcării – avem nevoie de aceste făinoase pline de amidon pentru că este forma de glucoză care se absoarbe lent şi ne dă combustibil pentru muşchi. Cea mai bună variantă, după părerea mea, sunt cornul şi laptele cu condiţia, bineînţeles, ca respectivii furnizori care sunt aleşi să ofere aceste alimente să o facă cu simţ de răspundere şi să fie unele de calitate“, susţine specialistul.  

De-a lungul timpului s-a încercat înlocuirea celor două produse fie cu fructe, miere sau alte alimente, însă medicul nutriţionist punctează faptul că laptele şi cornul le aduc cele mai mari beneficii elevilor, însă doar dacă furnizorii oferă produse bune.  

Sursă FOTO: Mediafax Foto

Beneficiile orelor de nutriţie 

Un factor important în dezvoltarea armonioasă a celor mici este şi învăţarea lor despre ce înseamnă un stil de viaţă sănătos şi implicit o alimentaţie corespunzătoare şi corectă. Unul dintre militanţii introducerii orelor de educaţie alimentară este medicul primar specializat în diabet, nutriţie şi boli metabolice Simona Tivadar. Aceasta consideră că impactul pe termen lung al unei astfel de măsuri va fi unul semnificativ nu doar pentru individ, ci pentru întreaga societate.  

„Impactul pe termen lung va fi semnificativ – copilul va veni acasă cu nişte opinii pentru că aşa fac copiii. Există o vârstă până la care opinia profesorului este uneori mai importantă decât cea a părintelui şi asta se repercutează asupra obiceiurilor alimentare de familie. Dacă ne gândim că în 20 de ani obţinem o familie întreagă mai sănătoasă, obţinem oameni avertizaţi să nu facă excese, mi se pare un foarte bun beneficiu cu o investiţie nu tocmai mare. Şi, pe termen lung, la nivel de boli cronice – scăderea obezităţii înseamnă reducerea diabetului zaharat, a hipertensiunii arteriale, a problemelor de artroză, a afecţiunilor gastro-intestinale. Deci, dintr-odată, beneficiul educaţiei de nutriţie pentru copii devine absolut incomensurabil pentru o societate“, susţine doctorul Simona Tivadar.

Adevărul.ro 

Pe când UNIREA? Aș mulțumi celor doi proamericani și USA.

Preşedinta Maia Sandu a avut o discuţie, în format tete-a-tete, cu preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la Chişinău

Şefa statului i-a mulţumit lui Klaus Iohannis pentru sprijinul de care Republica Moldova a beneficiat din partea României şi care este rezultatul direct al discuţiilor pe care le-au avut. „Mă refer la cele peste 500 de mii de doze de vaccin, donate de Guvernul de la Bucureşti, la cele 6000 de tone de motorină, care au venit în susţinerea agricultorilor noştri afectaţi de secetă, dar şi la alte acţiuni şi programe ce vin în ajutorul oamenilor", a spus Maia Sandu.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări că România va rămâne în continuare un susţinător fidel al ţării noastre, aşa cum a fost în toţi cei 30 de ani de independenţă a Republicii Moldova.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Talibanii și armele americanilor. Oare nu-i ceva premeditat? Ce va urma?

Talibanii, surprinşi plimbându-se în elicoptere americane Black Hawk. ONG: „Am făcut din ei traficanţii de arme ai următorului deceniu” VIDEO

Imaginile nu suprind aparatul în aer, ci militanţii par doar că îl testează sau îl parchează.

 

Talibanii au pus mâna pe o adevărată zestre de război, remarcă analiştii americani.

 

Joseph Dempsey, cercetător şi analist în domeniul apărării la centrul de reflecţie londonez „International Institute for Strategic Studies" a postat de asemenea înregistrarea video pe contul său de Twitter.

 

Portalul de specialitate The Drive notează că este o reflecţie a propagandei militanţilor care se pot lăuda cu o pradă uriaşă de armament american, valorând miliarde de dolari.

 

Până acum, experţii şi observatorii au identificat cel puţin patru elicoptere Black Hawk, dintre care două la kandahar, unde a funcţionat o bază aeriană americană, căzută în mâinile insugenţilor în cursul celor nouă zile de victorii-fulger asupra capitalelor provinciale.

 

De când au preluat puterea în Afganistan, luptătorii talibani au apărut pe reţele sociale îmbrăcaţi în echipamentele tactice americane lăsate în urmă sau predate de forţele armate afgane. În special aşa-numita Brigadă 313 Badri  a încărcat imagini de propagandă în stilul ISIS echipaţi cu căştile, ochelarii pentru viziune nocturnă şi uniformele militare americane în locul turbanelor şi veşmintelor lor albe obişnuite.

 

 

Un organism de supraveghere guvernamental american a relatat că militanţii ar avea la dispoziţie 75.000 de vehicule, 600.000 de arme şi 208 aparate de zbor, potrivit Daily Wire, citat de New York Post.

 

„Am făcut din talibani traficanţii de arme ai următorului deceniu", remarcă Adam Andrzejewski, directorul executiv de la Open the Books, un ONG cu sediul în SUA, care monitorizează cheltuielile guvernului SUA.

 

Expertul spune că insurgenţii deţin 50.000 de vehicule tactice, 20.000 de camioane Humvee, circa 1.000 de blindate rezistente la mine şi circa 150 de transportoare blindate de personal.

 

Totuşi bilanţul este incomplet, având în vedere că un audit condus la nivel federal a constatat că lipsesc drone în valoare de 200 de milioane de dolari americani.

 

„Nu ştim unde se află un număr de 600.000 de arme", a spus el.

 

„Le-am adunat o zestre de război destul de impresionantă şi ea se află acum în mâinile talibanilor. Ştim că în iulie şapte elicoptere noi au fost livrate în capitală", a spus analistul referindu-se la echipamentele cu care SUA a dotat armata afgană. Americaniii au investit 83 de miliarde de dolari în forţele de securitate afgane.

 

 

Miercuri, 25 de senatori republicani au cerut o „numărătoare completă" a echipamentelor confiscate de talibani şi au vrut să ştie ce planuri există pentru recuperarea lor.

 

"Este inadmisibil faptul că echipamente militare de înaltă tehnologie plătite de contribuabilii americani au căzut în mâinile talibanilor şi a aliaţilor lor terorişti", i-au pus în vedere cei 25 de senatori secretarului american al apărării Lloyd Austin.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Adevărul.ro 

Superbă mănăstire! Are o istorie interesantă. Noi puncte de atins în viitorul apropiat.

O schiță de plan de bătaie pentru amatorii de drumeții prin ținuturile noastre, superbe!

Ce spun vizitatorii:

.... DN 1A, în apropiere de Cheia, pana in Izvoarele de unde urmam indicatorul rutier catre stanga spre Schiulesti.

Din DN am iesit pe o deviatie ingusta insa pentru ca tocmai in acea zi se serbau zilele comunei si traficul era dirijat de politie. Drumul spre Schiulesti este asfaltat, serpuieste pe dealuri, urca, coboara... placut.

In punctul terminus al asfaltului este o parcare cu plata, un prim loc unde poti lasa masina pentru a continua pe jos 3 km (asa scria dar eu cred ca erau mai mult).

Cei care nu vor sau nu pot merge atat pe jos pot continua cu masina daca este uscat si daca sunt dibaci in a conduce pe un drum forestier (acoperit cu pietre destul de mari si care alunecau daca accelerai prea tare), accidentat si cu cateva pante care testau dibacia soferilor. La un moment dat se intra in padure (aici poate fi mai noroios). Dupa putin timp la o bifurcatie de drumuri, te intampina o panou vizibil cu mesajul ca de aici pot continua numai masinile 4x4. Prin urmare, un al 2-lea posibil loc de parcare.

Intrucat erau multe masini parcate, am indraznit (desi nu conduc un 4x4 ci un turism Skoda) sa mai avansez putin tragand cu ochiul dupa un loc de parcare. De aici intr-adevar drumul devine si mai greu (parca ma trecut la un alt level, nu ca ar fi fost usor pana acum!). In panta accentuata si curbe pe aceiasi pietre mari si alunecoase si unele ascutite. Era clar ca la urcare putea deveni o reala problema. Asa ca am parcat intr-o ungher al unei curbe pe marginea unui mal.

Cei si mai curajosi sau cu 4x4 mai puteau continua fie pana la baza pantei (un al 3lea loc de parcare) sau am intels chiar pana la manastire pe un drum ocolitor f accidentat).

Am pornit la pas... Pe pietroaiele de pe caldaram la inceput, apoi parasim drumul auto in dreapta si traversam un parau pe o punte suspendata (placerea copiilor!).

De aici ne punem in lucru destul de serios muschii picioarelor pentru ca incepe un urcus pieptis de 10 minute prin padure. Poteca este presarata cu bancute amenajate pentru odihna.

In varful dealului ne intampina intrarea in curtea manastirii Crasna.

In 1828 episcopul Chesarie a ales sa faca molifta de punere a temeliei. Este interesant cum au fost transportate atatea materiale de constructie in varful muntelui, intrucat aveam sa intalnim un asezamant monahal vast.

Intr-un cadru natural superb, intr-o poiana situata la 750 metri altitudine, s-a ridicat biserica in forma de trefla, cu ziduri groase din caramida si piatra, avand o turla, dar si turnul clopotnitei si un loc special amenjat, exterior, de unde se poate lua aghiasma.

Pictura dateaza din 1834, refacuta in 1992. Valoros este iconostasul cu foita de aur realizat la Viena in 1853. Averea schitului a fost la inceput f mare, apoi aceasta a fost diminuata de un decret indreptat in secolul trecut impotriva averilor manastiresti.

In 1960 la ordinul comunistilor, schitul a fost desfiintat, devenind biserica izolata monument istoric, schitul ramanand cu un singur locuitor. Situatia se schimba in 2001, cand asezamantul capata statutul de manastire. Acestei ctitorii i s-au adaugat biserica Maicii Domnului, Altarul de Vara si Paraclisul Sfintii Romani.

Aceste ultime informatii le-am spicuit dintr-o brosura despre manastire fara a intra in toate detaliile pe care le puteti afla pur si simplu vizitand acest loc minunat.

Sunt renumite slujbele zilnice din biserica, pe care de altfel le-am putut auzi si noi.

Curtea ansamblului monahal este foarte ingrijita, plian de flori. Aleile sunt pietruite, exista multe bancute pentru odihna.

Ne-a frapat cata lume era in vizita la aceasta manastire unde accesul asa cum am relatat nu a fost deloc usor.

Dupa ce ne-am tras bine sufletul, am aprins lumanari, am luat aghiasma, ne-am gandit sa ne inchinam cuviincios si sa ne retragem si sub amenintarea unor nori care si-au facut aparitia, tinand cont ca se anunta o aventura sa iesim cu masina din "parcare" si apoi sa ajungem la asfalt.

Va recomandam cu drag vizitarea Manastirii Crasna!

Denisa, Emi, Ema si Dan si fiul gazdei de la pensiune

Un petec de rai spune alt vizitator:

Din Ploiesti sunt 5o km, pe soseaua Ploiesti-Brasov prin Valenii de Munte. Manastirea este situata pe raza comunei Izvoarele, fiind construita in padure, langa paraul Crasna. Este o asezare retrasa cu doar 20 de calugari si se ajunge destul de greu. Din comuna pana la manastire este un drum forestier, cu pietre dar daca aveti un Logan, sau 4x4 ajungeti chiar pana la manastire. Daca nu va incumetati cu masina o puteti lasa inainte de pod si apoi sa urcati pe jos. Trebuie urmat drumul care ajunge pana la manastire sau pentru a limita durata, puteti traversa un podet, aflat in dreapta podului si apoi sa urcati direct pe munte, apoi niste scari si in maxim 20 minute sunteti la manastire. Noi am urcat pe munte si scari dar la plecare pentru ca ploua am fost ajutati de parinte si dusi cu un 4x4 pana la locul unde lasasem masinile noastre.

Este un loc magic, plin de flori multicolore, liniste si pace. Daca doriti sa ramaneti peste noapte, exista o cladire cu etaj in care sunt cazati doritorii, prima noapte de cazare fiind gratuita. Au camere cu 2 sau mai multe paturi dar baia este comuna. Au bucatarie si sala de mese, unde toti pelerinii sunt invitati sa manance din mancarea care se face zilnic la manastire.

Din ce am aflat, biserica este foarte veche, a luat fiinta la inceputul secolului XVIII. Prima atestare documentara, un act de donatie in care se arata ca aici era un schit de calugari avand o biserica de lemn, dateaza din anul 1745. Catapeteasma bisericii lucrata la Viena, are o sculptura acoperita cu foita de aur. In 1983 biserica a fost renovata, iar in 1991 s-a repictat si s-a ridicat o noua biserica din caramida si beton, o constructie dubla, care are si un paraclis. Din anul 2001 schitul s-a transformat in manastire.

Daca aveti posibilitatea, indiferent din ce zona a tarii sunteti, duceti-va cu inima deschisa, aveti posibilitatea sa fiti cazati si sa fiti mai aproape de Dumnezeu.

Mai multe detalii de la alt vizitator:

Îmi place primăvară până toamna târziu, mai ales zona de mijloc cu zilele cele mai lungi, pentru că îmi dă posibilitatea să fac ceea ce îmi place cel mai mult, adică să merg pe jos prin pădure. În perioada aceasta, cu câteva excepții, week-end-urile în care nu plecăm mai lung, înseamnă o zi de administrative și una în care alegem un loc la care să ajungem ușor din București, să facem o drumeție de 2-3-5 ore și până seara să ne întoarcem acasă. Când și când ne mai luăm și câte o cazare. Lista noastră de drumeții scurte nu se epuizează niciodată pentru că tot timpul mai auzim de câte ceva și cum mai mult auzim și adăugăm decât executăm, lista se tot lungește.

Din lista asta am ales pentru o zi de la începutul lui iulie Mănăstirea Crasna. Și pentru mănăstirea în sine, dar mai ales pentru drumeția până la ea, pentru că poți ajunge până în poarta ei cu mașina, dar o poți lăsa în parcarea de la capătul satului Schiulești sau pe drumul dintre sat și mănăstire și poți merge pe jos, prin pădure.

Am plecat în dimineața aceea mai târziu față de cum plecăm de obicei, adică la 9 am avut întâlnire la Mc Donalds-ul din Otopeni, unde ne întâlnim atunci când plecăm pe DN1 spre Cheia sau Buzău.

Spre rușinea mea, despre Mănăstirea Crasna, știam înainte de vizita asta decât că se ajunge la ea pe drumul acela frumos prin pădure, așa cum am văzut eu în niște poze acum vreo 2-3 ani. Și că se află în comuna Izvoarele, satul Schiulești, județul Prahova, la poalele Muntelui Ursoaia. Dar odată ajunși acolo ne-am lămurit și cu câteva lucruri. Dacă vreți să aflați istoricul mănăstirii, găsiți la magazinul de acolo, un pliant realizat foarte bine, pe care puteți să-l cumpărați cu 14 lei sau doar să îl citiți. În plus călugării pe care o să-i întâlniți sunt foarte amabili și dornici de vorbă, așa că este suficient să deschideți gura că ei vă acaparează imediat.

Din pliantul acela am reținut și eu lucrurile esențiale și anume că Mănăstirea Crasna se află la o altitudine de aproximativ 750 de m (Ursoaia având 1162), pe malul stâng al pârâului Crasna, că a fost la început un schit, iar ctitorii lui au fost câțiva călugări din zona Văleni și Izvoarele, care au donat o adevărată avere, multe moșii, o vie, animale, foarte multe pogoane de pământ și alte acareturi, pe care schitul le-a pierdut însă o dată cu legile și decretele privind secularizarea averilor mănăstirești.

Am mai aflat că de-a lungul vremii schitul Crasna a avut diferiți locuitori, de la 50-60 în anii de început, 2-4 la începutul anilor 1900, nici unul în anii 1960, când schitul a fost desființat de către comuniști, iar astăzi a ajuns din nou să numere aprox 30 de călugări. Schitul Crasna așa cum a fost recunoscut până a dobândit statutul de mănăstire în anul 2001, a fost afectat de incendii și cutremure, dar a fost refăcut de fiecare dată, iar noi am găsit un lăcaș super înfrumusețat.

Dar să ne întoarcem la drumul nostru. Până în satul Schiulești sunt aprox 120 de km din București, iar noi am urmat traseul București - Ploiești pe DN1 și apoi pe DN1A am urmat drumul de Cheia pe la Boldești-Scăieni - Vălenii de Munte și după Văleni, chiar înainte de intrarea în localitatea Izvoarele se face un drum la stânga și sunt indicatoare de Schiulești (sat), 5 km și Mănăstirea Crasna (12 km, sper să nu fie 10!).

Satul Schiulești prin care am trecut ne-a cam lăsat fără cuvinte. Strada principală era cam șifonată pentru că se vedea că tocmai fuseseră astupate niște săpături și cred că le-au băgat gaze sau canalizare, dar pe ulițele în pantă, stânga-dreapta, se vedea un asfalt proaspăt, de toată frumusețea. Nu doar asta ne-a plăcut. Gospodării ca în satul ăsta eu nu cred că am mai văzut prea des. Este adevărat că nu am luat-o pe ulițe, ci am mers doar pe strada principală, dar toate curțile în care ne-am uitat erau curate, îngrijite, pline de flori, casele frumoase, chiar dacă modeste, și în general fără troace și acareturi, cum suntem obișnuiți să vedem prin satele noastre.

Mi-am propus să mai merg o dată în satul acesta pentru că ori am fost într-o zi când am văzut totul roz, ori așa era și trebuie să mă mai conving o dată. Sunt anumite locuri din drumurile mele în care mi se face câte un click iar satul ăsta, Schiulești, de care nu auzisem în viața mea, a fost unul dintre ele.

La ieșirea din sat este o parcare unde se pot lăsa mașinile și autocarele. Este și un afiș pentru taxă, 5 lei/oră, dar noi n-am văzut pe nimeni pe acolo nici când ne-am dus, nici când ne-am întors. Nu sunt foarte multe locuri de parcare dar nici nu se oprește toată lumea aici, pentru că drumul continuă și se poate merge cu mașina liniștit, încă destul de mult. De aici, de la capătul satului până la mănăstire sunt 3 km dar cu mașina se poate merge lejer, cel puțin până cu 700 de m înainte de mănăstire, unde este un indicator că din acel loc pot merge doar mașini 4*4. Eu cred că pot merge și alte mașini pentru că am văzut mașinile mănăstirii care nu erau 4*4 dar și altele care au mers până acolo. Erau mașini parcate cam pe tot drumul, la distanțe, mai mari sau mai mici unele de altele.

Acolo, la capătul satului, cu intrare din parcare se vedea și un parc, dar l-am lăsat pentru finalul excursiei.

Noi ne-am lăsat mașinile în parcare pentru că venisem pentru drumeția de 6 km (dus-întors). Drumul este cu plăci betonate și este în plin soare o bucată, dar după aceea intri într-o pădure deasă și frumoasă și este mai mare dragul să mergi prin ea. Am ochit de la dus tot felul de plante medicinale și cum anul acesta nu aveam stocul făcut, la întoarcere am adunat sunătoare, coada calului, coada șoricelului, țintaur și cimbrișor. Le-am uscat și așteaptă să le bem.

Drumul betonat se termină la un moment dat, dar se continuă cu unul forestier până la indicatorul de 0,7 km, care zice că de acolo nu se mai poate cu mașina. Am intrat într-adevăr pe o potecă forestieră, cam pietruită și cu niște șleauri, dar au trecut mașini pe lângă noi, deci cui nu îi este așa milă de mașină poate încerca, am văzut destui.

SCROLL TO 

Peisajele de jur-împrejur, până intri în pădure și nu mai vezi, sunt extraordinare, cred că nu realizăm tocmai bine ce țară frumoasă avem.

La scurt timp am ajuns într-o poieniță și de acolo drumul se bifurcă. Înainte, traversezi un pod suspendat peste Crasna și se intră în pădurea deasă unde urcușul devine din ce în ce mai solicitant, dar traseul nu mai este lung de aici până la intrarea în mănăstire (aprox 10-15 minute de urcuș), iar în stânga este șoseaua care este puțin mai lungă dar urcușul este mai lin și se ajunge în spatele mănăstirii.

Noi am traversat podul și am luat urcușul în piept dar ne-am propus să ne întoarcem pe celălalt drum. Din loc în loc sunt băncuțe cu mese pentru odihnă pentru cei care simt nevoia. Am ajuns mai repede decât doream la poarta mănăstirii și ne-am oprit la masa de la intrare ca să ne tragem puțin sufletul, dar să ne mâncăm și sandwich-urile pe care le aveam de acasă, picnic care este plăcerea noastră în acest gen de excursii. Cu toate că abia așteptăm momentul ăsta, acum puteam să nu ne grăbim pentru că după ce am intrat, toată lumea ne îndruma spre sala de mese ca să mâncăm (gratuit) o mâncare foarte bună, după cum ne spuneau cei care veneau de acolo. Nu ne-am dus pentru că tocmai mâncasem, dar ne-a părut rău pentru că am ratat această experiență. Nu știu dacă tot timpul este așa la Crasna, ne-a fost rușine să întrebăm, dar cred mai degrabă că a fost vreun praznic în ziua aceea. Cei care s-au dus să vadă locul au găsit o trapeză modernă și au aflat că la Crasna se asigură masa și cazarea pelerinilor, fără costuri. Bănuiesc însă că fiecare face o donație de echivalentul acestor servicii.

Mănăstirea este foarte, foarte frumoasă. Am găsit biserica veche care are hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, biserica nouă Acoperământul Maicii Domnului, construită în anii 1990, dar și un altar de vară, cu hramul Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, toate pictate de o familie de pictori bucureșteni. Pe domeniul mănăstirii sunt mai multe corpuri de clădire, unde te poți caza, chilii și grădini superbe. Am concluzionat cu toții că acolo este mână de peisagist și nu de călugări.

Am mai găsit o cruce de piatră pictată, o troiță a eroilor și un mic lac cu nuferi din afara mănăstirii de care ne-a spus unul din oamenii cu care am interacționat și care era un client vechi al mănăstirii, după cum ne-am dat seama. Am găsit imediat, după zidurile mănăstirii, lacul cu nuferi înfloriți, unde este și un izvor de unde ne-am alimentat cu apă. Tot acolo în spatele mănăstirii sunt grădinile de zarzavat, serele, livada și curtea cu păsări, o gospodărie extrem de frumoasă și de îngrijită.

Mănăstirea are apă curentă adusă din munte, credincioșii găsesc aici o bibliotecă cu cărți vechi și o colecție de icoane și obiecte bisericești care vor face obiectul unui muzeu după cum am aflat de la magazinul de suveniruri. În afară de credincioși, Schitului și apoi Mănăstirii Crasna, i-au mai călcat pragul diferite personalități printre care Nicolae Iorga, PF Daniel, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, PF Patriarh Teoctist care a fost la Crasna de mai multe ori, dar și cunoscutul poet Ioan Alexandru care chiar i-a dedicat o poezie.

După ce ne-am plimbat și noi pe tot domeniul, pe aleile cu flori de toate culorile și mărimile, ne-am așezat pe niște băncuțe la umbră în zona bisericuței de vară, am mâncat colivă dintr-una din biserici, ne-am luat apă de la agheasmatar-ul care se află chiar la intrare și am fost la magazinul de suveniruri.

La întoarcere ne-am întors pe drumul de mașină și nu pe cel din pădure pe care am venit ca să schimbăm puțin. Este mai lung dar tot prin pădure, la fel de spectaculos, doar mai puțin abrupt din cauza lungimii.

Drumul acesta ne-a scos la podul peste Crasna, unde începe urcușul mai solicitant, deci pentru cei care consideră că nu pot, este bun acest drum de mașină care este un pic mai lung, dar nu cu mult. El merge pe lângă apă și din loc în loc sunt poienițe unde am văzut vetre de foc și locuri de campare.

Când am ajuns în parcare am intrat în parcul din satul Schiulești, pe care l-am văzut de la dus. Am concluzionat că satul ăsta, Schiulești, are un primar gospodar, iar parcul acela este cartea lui de vizită. Probabil este făcut cu fonduri, sau nu neapărat, pentru că nu avea nici un panou, dar dacă ajungeți să intrați neapărat și să nu rămâneți la intrare, în zona chioșcurilor și a pajiștei unde este scena de spectacole. Am aflat că fusese chiar cu o seară în urmă un spectacol. Ne-am afundat și noi în el, parcul este mare, plin de alei care urcă și coboară, sunt locuri de joacă pentru copii și am găsit mai multe mămici cu copii care se jucau în locuri special amenajate, multe flori, pomi, în afara parcului se vede și un teren de fotbal, bine amenajat și pe măsură ce înaintezi ai în toate părțile o panoramă extraordinară asupra Muntelui Ursoaia.

Am plecat din parc plini de admirație pentru gospodarii acestui sat care ne-a impresionat, am trecut din nou prin el și pentru că era devreme când am ajuns în DN1A, în loc să facem dreapta spre casă, am făcut stânga pentru că imediat după Izvoarele este Măneciu Pământeni și lacul pe malul căruia voiam să ajungem. Am găsit lacul de la Măneciu așa cum îl știm dintotdeauna, aici nimeni nu găsește nimerit să facă ceva. Lacul este extrem de frumos dar nepus în valoare. Am fost în zona barajului și în afară de niște pescari și a vaporașului Telejenel, ancorat la mal, n-am găsit nimic pe acolo. Păcat de zonă și de lac, ar putea să fie un loc de atracție.

În drum spre casă, la Boldești-Scăieni, am făcut iar stânga și am urcat cei 3 km până în vârful dealului, pe o șosea asfaltată, până la Crama Seciu ca să mâncăm. Am mai fost la Seciu de mai multe ori și mi-a plăcut mâncarea de fiecare dată. Dacă ați fost la Seciu, știți terasa aceea mare. Duminică seara toate mesele erau rezervate. Eram cam înfometați și am tot insistat pentru o masă. Până la urmă am așteptat să termine cineva, ne-am așezat și noi și am mâncat o tochitură cu mămăliguță care nu m-a dat pe spate pentru că a avut un sos nu prea grozav, soțul un berbecuț la cuptor, care nu a fost așa aspectuos cum ne aminteam. Am băut o bere și o socată de casă care nu mi-a plăcut deloc și am mâncat o porție de papanași împărțit la doi care nici ăla n-a fost așa grozav. Toată masa a făcut 96 de lei, locul este superb, servirea a fost bună, nu putem să ne plângem, dar mâncarea nu a mai fost așa cum știam... Cred că li s-a cam suit la cap... bilă neagră. Era aproape întuneric când am plecat de la Seciu, am trecut s-o salut pe mama, care-i pusă bine în drumurile mele spre Cheia sau Buzău, iar la 11 noaptea parcam în fața casei din București.

Nu știu dacă vă plac escapadele de genul ăsta, dar dacă da, puteți lua în calcul și o drumeție până la Mănăstirea Crasna. Puteți să faceți ca mine, dus-întors în aceeași zi, sau să vă cazați acolo, veți fi extrem de încântați de zonă.

Și un loc de cazare... Prin apropiere... Slănic Prahova.. 

Noi veneam de fapt de la Alunis, de la 12 km de salina, unde am fost cazati la Pensiunea Dor de Alunis, unde am poposit pentru cred a 20-a oara, aceasta fiind destinatia noastra traditionala cand venim la Slanic si venim destul de des. Review despre pensiune exista pe user-ul meu. Dar sa revenim... Spre Crasna.

De la salina merita sa continuati spre nord in amonte pe paraul ce curge pe langa salina, pe langa Muntele Verde (un alt loc special pe care vi-l recomand) catre Teisani unde facem jonctiunea cu DN 1A Ploiesti - Cheia - Brasov. Continuam pe DN 1A pana in Izvoarele de unde urmam indicatorul rutier catre stanga spre Schiulesti.

Dor de Alunis

.... Cum ne-am petrecut concedii si am facut excursii prin Europa, am zis sa mai vedem si plaiurile noastre mioritice si ne-am hotarat rapid ca impreuna cu finii nostrii sa petrecem un weekend undeva pe Valea Prahovei. Din grupul nostru de cunoscuti cineva ne-a recomandat cu caldura Pensiunea Dor de Alunis din Slanic Prahova. Zis si facut, am sunat la pensiune, am rezervat camerele pentru sfarsitul de saptamana si vineri la pranz ne-am pornit la drum.

Cazare: Pensiunea dispune in curtea imensa 2 corpuri de cladiri cu 7 camere in total. am stat in corpul din dreapta cum se intra in curte, camera mare, cu baie proprie, curat, bine intretinut, foarte rustic si placut. camera a avut ferestrele spre strada dar nici nu am auzit traficul sau alte zgomote deranjante. loc de parcare in curte cam pentru 3-4 masini.

Dar adevara valoare a pensiunii o da spatiul din spatele cladirilor, o curte imensa cu gazon, foisor, leagan, gratar, o caruta cu coviltir care intregea aspectul rustic, efectiv un mini teren de fotbal in curtea din spate - extraordinar de frumos si totul dublat de o liniste perfecta, numai buna pentru relaxare.

Masa: Aici nu pot sa nu dau nota 11+ gazdei (proprietarilor pensiunii), mancare mai buna ca la mama acasa sincer (pretul a fost 60 ron/persoana pentru mic dejun, pranz si cina). Gazda ne intreba de seara cam ce dorim sa mancam a 2 a zi si raspundea perfect dorintelor noastre. Supa, ciorba, gratare, mancaruri din zona, prajituri la desrt, cafea, ceai, ce mai un adevarat festin pentru fiecare masa a zilei.

Imprejurimi: la distanta cam de 7-8 km de statiunea Slanic Prahova, se pot face drumetii, plimbari relaxante prin padure sau efectiv te poti odihni la pensiune. Am fost si la salina, dar din pacate aceasta mi-a lasat un gust amar (la figurat). Proasta organizare, mizerie multa, in interior totul vechi si murdar (pacat ca sunt foarte multi turisti - si coada pentru intrare, iar pretul pe masura). Se vede ca acolo este nevoie de un nou manager care sa stie cum sa investeasca banii care nu sunt deloc putini.

Recomand cu caldura celor interesati de liniste, odihna, relaxare, o locatie rustica si mancare extraordinara si proaspata.