sâmbătă, 4 aprilie 2020

Soluțiile Burduja

Planul pentru Romania (I). Temelia

De cand m-am intors in tara, acum mai bine de patru ani, aud zilnic expresii pe care nu le-am auzit niciodata in 12 ani de America. De altfel, sunt practic intraductibile in engleza. Citeste toate textele scrise de Sebastian Burduja pentru Ziare.com

Una este "merge si-asa", alta este "oricum nu se mai poate face nimic", iar preferata mea este "nu ne mai facem bine" (despre "ar fi fost prea frumos" am scris

cu alta ocazie

). Culmea e ca abia acum, in plina pandemie, avem oportunitatea sa ne facem bine.

Romania si lumea intreaga sunt la rascruce. Putem sa ridicam din umeri si sa lasam criza asta sa ne puna in genunchi definitiv sau putem sa folosim acest moment pentru a duce Romania acolo unde merita sa fie. Si poate sa fie. Cum? Printr-un salt in dezvoltare asa cum tara asta n-a mai facut din vremea in care s-a facut - generatia luminoasa a pasoptistilor si tot ceea ce a urmat dupa aceea (momentele 1859, 1877, 1918).

Va spun ca vom fi mai mult decat am fost vreodata si va voi explica foarte limpede cum vom face asta, intr-o serie de articole pe care o incep azi. Nu pretind ca detin adevarul absolut si nici ca am toate solutiile. Ma concentrez pe dezvoltarea economica, pentru ca asta am facut de ani de zile la Dalberg, Banca Mondiala si in tara. Ceea ce urmeaza e, inainte de toate, o chemare la dialog si apoi la actiune. Sa incepem.

De ce astazi nu-i ca maine

Aproape jumatate din populatia lumii se afla, in aceste zile,

sub diverse restrictii

impuse de autoritati in lupta impotriva pandemiei de COVID-19. Ce inseamna asta ca impact in economia globala? Imposibil de estimat cu precizie, dar vorbim de un impact pana la 10% din PIB in unele tari, iar unii experti merg pana la 15%. De neimaginat.

Cum va arata ziua de maine? Nimeni nu stie. Dar oare suntem pregatiti? Nu, dar putem fi. Una dintre lectiile pe care le-am invatat la Harvard Business School este ca in situatii de criza este normal sa nu ai raspunsuri la toate intrebarile si este sanatos sa recunosti asta. Ce conteaza insa cu adevarat este sa ai pus la punct un proces prin care sa testezi permanent ipoteze si sa gasesti solutii.

Romania - si, de altfel, fiecare tara care trece prin aceasta criza - are de facut doua lucruri mari si late. Primul, pe termen scurt: sa ia masurile urgente care salveaza vietile oamenilor...si modul lor de viata. Altfel spus, sa gaseasca toate caile prin care sa se bata cu virusul si sa salveze economia.

Expertii de la McKinsey spun ca se poate si ii cred.

Fara indoiala, masurile de salvare pe termen scurt sunt absolut necesare: statul injecteaza bani in economie, pentru a permite firmelor sa plateasca salariile, sa continue activitatea, iar oamenii sa poata sa traiasca decent, la un nivel salarial cat mai apropiat de ceea ce aveau inainte.

Vreau sa evit polemicile politice, dar voi spune asta: Guvernul Romaniei a adoptat unul dintre cele mai complete pachete de sprijin la nivel european, in conditiile in care a intrat in criza cu cele mai mari deficite gemene din UE (lista masurilor luate de Guvern pana acum poate fi

consultata aici

).

Al doilea lucru pe care trebuie sa il facem, mai putin urgent dar nu mai putin important: Romania trebuie sa fie pregatita pentru lumea de maine - lumea post-coronavirus. O lume despre care avem o singura certitudine momentan: va fi altfel.

Schimbarea ne poate surprinde in eterna ipostaza de "merge si-asa" sau ne putem pregati de pe-acum pentru a putea pleca in cursa din bloc-start, pentru ca alte state o fac si o vor face.

Perspectiva de termen mediu si lung trebuie separata, dar corelata cu raspunsurile pe termen scurt. Altfel spus, una este sa alergam dupa masti, ventilatoare si injectomate, de care avem nevoie pentru a salva vieti acum, alta este sa tragem aer in piept si sa (re) gandim economia romaneasca si modelul de dezvoltare in lumea post-COVID-19.

Aleg sa ma concentrez pe aceasta a doua dimensiune; am incredere ca cei care au grija de prima stiu ce fac si au cele mai bune intentii.

O criza aparte: ce traim si ce urmeaza. Probabil

Complexitatea crizei de astazi este fara precedent in istoria recenta. Economia inseamna suma tranzactiilor ei (vezi acest

clip explicativ fabulos de simplu, marca Ray Dalio

), iar tranzactiile se intampla cand cererea se "intalneste" cu oferta.

Avem azi o criza pe partea de oferta, determinata de faptul ca oamenii stau in case, nu mai produc la fel ca inainte, iar lanturile de aprovizionare sunt complet bulversate. Intr-o lume integrata, in care aproape fiecare produs final este compus din parti produse in alte piete (pentru ca asa e mai eficient), orice ruptura in lant genereaza lipsa produsului final.

Daca oamenii stau acasa, veniturile lor scad, la fel si consumul lor. Da, pe termen scurt dam iama in alimente si medicamente, dar cati semeni de-ai nostri isi pun astazi problema sa cumpere o masina noua, sa investeasca intr-un apartament sau sa plece intr-o vacanta?

Scazand cererea, productia scade si mai mult, iar firmele isi restrang activitatea pentru ca nu au suficiente intrari pentru a acoperi salarii, chirii, investitii. Deci dau oameni afara, ceea ce reduce si mai mult veniturile disponibile pentru consum, ceea ce determina o noua scadere cererii, apoi a ofertei si tot asa.

Riscam, asadar, o spirala a mortii, din care putem iesi doar prin interventii guvernamentale masive, dar destepte. Sigur, exista varianta ca si aceasta e doar o criza "in V", gen SARS 2003 sau H2N2 1957-1958, cu o revenire economica la fel de brusca precum scaderea. Dar mintile luminate ale lumii ne avertizeaza deja sa fim mai prudenti in asteptari.

3 dileme, o singura cale

Romania are la indemana solutii de dezvoltare,

cu un cocktail de responsabilitate, solidaritate si creativitate

. Le voi aborda pe larg in urmatoarele episoade.

Ca preview, din Planul pentru Romania nu pot sa lipseasca cateva dimensiuni vitale pentru economie:

(i) digitalizare (in salturi, mai ales in sectorul public si in finantele tarii, dar si in mediul privat);

(ii) investitii masive in infrastructura, in stilul Planului Marshall, adaptat sec. XXI, dar cu un calendar de implementare accelerat si proceduri mult simplificate;

(iii) diaspora acasa (multi dintre romanii intorsi acasa in actuala conjunctura trebuie pastrati si valorificati, ca resursa strategica).

Pana atunci, Romania - si lumea intreaga - trebuie sa rezolve trei dileme. Sunt tot atatea alegeri si nu avem voie sa gresim.

Prima dilema:

democratie sau autocratie? Raspuns: democratie si punct. E tentant sa cadem in capcana propagandei care serveste modelul unor tari cu mana forte, care au trecut, chipurile, peste criza coronavirus. Daca au trecut sau nu, si cu cate sacrificii, numai ei stiu.

Singura varianta pe care Romania o are este sa salveze vieti, dar sa nu-si piarda sufletul (adica libertatea oamenilor) in acest proces.

Asta nu inseamna ca nu ar trebui considerate masuri exceptionale de tipul monitorizarii permanente a celor care sunt in izolare/carantina. Dar grija mare cu pianul pe scari. Ronald Reagan spunea bine: "Prima datorie a statului este sa-si protejeze cetatenii, dar nu sa le controleze viata".

A doua dilema:

deschidere sau izolare? Raspuns: deschidere sau moarte sigura. Tarile care gasesc in izolationism solutia salvatoare fac cea mai mare greseala. Problemele globale necesita raspunsuri globale.

In fapt, Romania ar trebui sa militeze pentru o Europa mai puternica, pentru un parteneriat si mai strans cu SUA si pentru mecanisme multilaterale functionale. Imaginati-va o lume in care statele ar fi cooperat pe bune, de la primele semne ale pandemiei.

Si-ar fi alocat resurse in mod eficient, ar fi impartit personal medical si know-how, mai ales ca virusul s-a extins in etape, deci unele state au avut mai mult timp de pregatire decat altele.

Cateva cifre. Peste 80% din exporturile Romaniei in 2019 au mers catre alte state europene. Peste 22% in Germania, peste 11% in Italia si aproape 7% in Franta - toate trei tari profund afectate astazi de pandemie. Suntem condamnati sa reusim impreuna.

Si avem si cateva instrumente puse la dispozitie la nivel european, pe care le putem activa: "granturi" directe (

peste 3 miliarde de euro

din pre-finantari si co-finantari aferente fondurilor structurale); imprumuturi garantate (BEI lucreaza la un

fond pan-european de garantare

, de cateva zeci miliarde de euro, cu potential de ridicare de fonduri de peste 200 de miliarde); scheme mai flexibile de ajutor de stat, aprobate in timp record de Comisia Europeana (si Romania va beneficia de acest cadru nou);

achizitii centralizate

la nivel european de echipamente vitale in lupta cu pandemia de COVID-19 (inclusiv Romania beneficiaza); si multe altele.

In lumea post-coronavirus, locul Romaniei ramane in UE si alaturi de SUA, drept garanti ai securitatii si prosperitatii noastre. Atentie: asta nu inseamna ca nu putem sa ne jucam mult mai bine cartile in acest cadru.

Oportunitatile pe care le avem prin apartenenta la aceste cluburi - si altele in pregatire, de ex. OCDE - sunt imense, dupa cum sunt si riscurile unui eventual viraj spre Est.

Din nou, aici avem de lupta cu o masina de propaganda bine pusa la punct si generos finantata, care nu trebuie subestimata.

A treia dilema:

responsabilitate sau resemnare? Raspuns: responsabilitate. Sa fie clar pentru toata lumea: nu vom iesi din situatia asta daca nu suntem dispusi sa punem osul la treaba. Toti, impreuna. "Statul" suntem noi, iar "statul" nu da nimic de la el, ci da din buzunarele noastre, care au si ele un spatiu finit (si tot mai mic).

E usor sa asteptam de la stat sa ne dea, dar fiecare dintre noi avem responsabilitatea sa facem - sa urmam un program de pregatire profesionala, sa ne adaptam modelul de business, sa devenim mai productivi etc.

M-a intristat recent un prieten: "Ce vor romanii? Sa castige cat mai mult si sa lucreze cat mai putin". Nu sunt de acord cu asta. Viata nu se reduce la bani, iar de muncit se poate munci cu drag, mai ales cand ai un scop in care crezi. Si un plan.

Nicolae Steinhardt spunea la mijlocul secolului trecut: "De ce ii este omului de astazi foame? De iubire si de sens." Mai adevarat azi in vremea molimei decat oricand. De iubire, pentru ca nici nu ne mai putem strange in brate familia sau prietenii. De sens, pentru ca ne-am dat seama in aceste momente de cumpana - sau ar fi trebuit sa ne dam seama - ca sensul vietii nu e fericirea, ci responsabilitatea fiecaruia de a cauta, de a alege si de a(-si) implini un sens.

Pe larg, ne explica de ce Viktor Frankl in magistrala sa carte "Omul in cautarea sensului vietii". Pe scurt si pe toate canalele moderne (YouTube, Twitter etc.) ne explica

Jordan Peterson

, fost profesor de la Harvard, care a pornit anul trecut o incredibila miscare globala de constientizare si asumare a responsabilitatii individuale.

Va urma

Sunt convins ca traim cele mai importante momente ale ultimelor decenii. Avem sansa sa facem parte dintr-o generatie privilegiata, pentru ca ceea ce facem acum va schimba soarta Romaniei - intr-o directie sau alta.

Suntem asadar chemati si condamnati sa reusim. Pe termen scurt, trebuie salvate vieti si economia. Vital, dar insuficient. Urmeaza ziua de maine, iar Romania trebuie sa plece din bloc-start in noua economie post-coronavirus. Pentru asta are nevoie de un Plan.

Deocamdata, am stabilit contextul si am pus temelia, care sta pe trei piloni nenegociabili: democratie, deschidere, responsabilitate. Va urma.

Sebastian Burduja este doctor in economie si antreprenor. Secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice, Vicepresedinte PNL si Presedinte PNL Sector 1. A lucrat ca expert in dezvoltare la Banca Mondiala in Washington D.C. si a fost consultant al Dalberg, companie specializata in proiecte de tara.
Co-fondator si presedinte de onoare al Ligii Studentilor Romani din Strainatate si membru fondator al Fundatiei CAESAR. Autorul cartii "Intre speranta si deziluzie. Democratie si anticoruptie in Romania postcomunista" (Curtea Veche, 2016).
Doctor in economie (summa cum laude, ASE Bucuresti), dublu masterat Harvard Business School si Harvard Kennedy School of Government, licentiat cu onoruri si merite deosebite al universitatii Stanford.

Despre ce vrei sa Planul pentru Romania (I). Temelia


De cand m-am intors in tara, acum mai bine de patru ani, aud zilnic expresii pe care nu le-am auzit niciodata in 12 ani de America. De altfel, sunt practic intraductibile in engleza. Citeste toate textele scrise de Sebastian Burduja pentru Ziare.com
Una este "merge si-asa", alta este "oricum nu se mai poate face nimic", iar preferata mea este "nu ne mai facem bine" (despre "ar fi fost prea frumos" am scris

cu alta ocazie
). Culmea e ca abia acum, in plina pandemie, avem oportunitatea sa ne facem bine.

Romania si lumea intreaga sunt la rascruce. Putem sa ridicam din umeri si sa lasam criza asta sa ne puna in genunchi definitiv sau putem sa folosim acest moment pentru a duce Romania acolo unde merita sa fie. Si poate sa fie. Cum? Printr-un salt in dezvoltare asa cum tara asta n-a mai facut din vremea in care s-a facut - generatia luminoasa a pasoptistilor si tot ceea ce a urmat dupa aceea (momentele 1859, 1877, 1918).

Va spun ca vom fi mai mult decat am fost vreodata si va voi explica foarte limpede cum vom face asta, intr-o serie de articole pe care o incep azi. Nu pretind ca detin adevarul absolut si nici ca am toate solutiile. Ma concentrez pe dezvoltarea economica, pentru ca asta am facut de ani de zile la Dalberg, Banca Mondiala si in tara. Ceea ce urmeaza e, inainte de toate, o chemare la dialog si apoi la actiune. Sa incepem.

De ce astazi nu-i ca maine
Aproape jumatate din populatia lumii se afla, in aceste zile,

sub diverse restrictii
impuse de autoritati in lupta impotriva pandemiei de COVID-19. Ce inseamna asta ca impact in economia globala? Imposibil de estimat cu precizie, dar vorbim de un impact pana la 10% din PIB in unele tari, iar unii experti merg pana la 15%. De neimaginat.

Cum va arata ziua de maine? Nimeni nu stie. Dar oare suntem pregatiti? Nu, dar putem fi. Una dintre lectiile pe care le-am invatat la Harvard Business School este ca in situatii de criza este normal sa nu ai raspunsuri la toate intrebarile si este sanatos sa recunosti asta. Ce conteaza insa cu adevarat este sa ai pus la punct un proces prin care sa testezi permanent ipoteze si sa gasesti solutii.

Romania - si, de altfel, fiecare tara care trece prin aceasta criza - are de facut doua lucruri mari si late. Primul, pe termen scurt: sa ia masurile urgente care salveaza vietile oamenilor...si modul lor de viata. Altfel spus, sa gaseasca toate caile prin care sa se bata cu virusul si sa salveze economia.

Expertii de la McKinsey spun ca se poate si ii cred.
Fara indoiala, masurile de salvare pe termen scurt sunt absolut necesare: statul injecteaza bani in economie, pentru a permite firmelor sa plateasca salariile, sa continue activitatea, iar oamenii sa poata sa traiasca decent, la un nivel salarial cat mai apropiat de ceea ce aveau inainte.

Vreau sa evit polemicile politice, dar voi spune asta: Guvernul Romaniei a adoptat unul dintre cele mai complete pachete de sprijin la nivel european, in conditiile in care a intrat in criza cu cele mai mari deficite gemene din UE (lista masurilor luate de Guvern pana acum poate fi

consultata aici
).

Al doilea lucru pe care trebuie sa il facem, mai putin urgent dar nu mai putin important: Romania trebuie sa fie pregatita pentru lumea de maine - lumea post-coronavirus. O lume despre care avem o singura certitudine momentan: va fi altfel.

Schimbarea ne poate surprinde in eterna ipostaza de "merge si-asa" sau ne putem pregati de pe-acum pentru a putea pleca in cursa din bloc-start, pentru ca alte state o fac si o vor face.

Perspectiva de termen mediu si lung trebuie separata, dar corelata cu raspunsurile pe termen scurt. Altfel spus, una este sa alergam dupa masti, ventilatoare si injectomate, de care avem nevoie pentru a salva vieti acum, alta este sa tragem aer in piept si sa (re) gandim economia romaneasca si modelul de dezvoltare in lumea post-COVID-19.

Aleg sa ma concentrez pe aceasta a doua dimensiune; am incredere ca cei care au grija de prima stiu ce fac si au cele mai bune intentii.

O criza aparte: ce traim si ce urmeaza. Probabil
Complexitatea crizei de astazi este fara precedent in istoria recenta. Economia inseamna suma tranzactiilor ei (vezi acest

clip explicativ fabulos de simplu, marca Ray Dalio
), iar tranzactiile se intampla cand cererea se "intalneste" cu oferta.

Avem azi o criza pe partea de oferta, determinata de faptul ca oamenii stau in case, nu mai produc la fel ca inainte, iar lanturile de aprovizionare sunt complet bulversate. Intr-o lume integrata, in care aproape fiecare produs final este compus din parti produse in alte piete (pentru ca asa e mai eficient), orice ruptura in lant genereaza lipsa produsului final.

Daca oamenii stau acasa, veniturile lor scad, la fel si consumul lor. Da, pe termen scurt dam iama in alimente si medicamente, dar cati semeni de-ai nostri isi pun astazi problema sa cumpere o masina noua, sa investeasca intr-un apartament sau sa plece intr-o vacanta?

Scazand cererea, productia scade si mai mult, iar firmele isi restrang activitatea pentru ca nu au suficiente intrari pentru a acoperi salarii, chirii, investitii. Deci dau oameni afara, ceea ce reduce si mai mult veniturile disponibile pentru consum, ceea ce determina o noua scadere cererii, apoi a ofertei si tot asa.

Riscam, asadar, o spirala a mortii, din care putem iesi doar prin interventii guvernamentale masive, dar destepte. Sigur, exista varianta ca si aceasta e doar o criza "in V", gen SARS 2003 sau H2N2 1957-1958, cu o revenire economica la fel de brusca precum scaderea. Dar mintile luminate ale lumii ne avertizeaza deja sa fim mai prudenti in asteptari.

3 dileme, o singura cale
Romania are la indemana solutii de dezvoltare,

cu un cocktail de responsabilitate, solidaritate si creativitate
. Le voi aborda pe larg in urmatoarele episoade.

Ca preview, din Planul pentru Romania nu pot sa lipseasca cateva dimensiuni vitale pentru economie:

(i) digitalizare (in salturi, mai ales in sectorul public si in finantele tarii, dar si in mediul privat);

(ii) investitii masive in infrastructura, in stilul Planului Marshall, adaptat sec. XXI, dar cu un calendar de implementare accelerat si proceduri mult simplificate;

(iii) diaspora acasa (multi dintre romanii intorsi acasa in actuala conjunctura trebuie pastrati si valorificati, ca resursa strategica).

Pana atunci, Romania - si lumea intreaga - trebuie sa rezolve trei dileme. Sunt tot atatea alegeri si nu avem voie sa gresim.

Prima dilema:
democratie sau autocratie? Raspuns: democratie si punct. E tentant sa cadem in capcana propagandei care serveste modelul unor tari cu mana forte, care au trecut, chipurile, peste criza coronavirus. Daca au trecut sau nu, si cu cate sacrificii, numai ei stiu.

Singura varianta pe care Romania o are este sa salveze vieti, dar sa nu-si piarda sufletul (adica libertatea oamenilor) in acest proces.

Asta nu inseamna ca nu ar trebui considerate masuri exceptionale de tipul monitorizarii permanente a celor care sunt in izolare/carantina. Dar grija mare cu pianul pe scari. Ronald Reagan spunea bine: "Prima datorie a statului este sa-si protejeze cetatenii, dar nu sa le controleze viata".

A doua dilema:
deschidere sau izolare? Raspuns: deschidere sau moarte sigura. Tarile care gasesc in izolationism solutia salvatoare fac cea mai mare greseala. Problemele globale necesita raspunsuri globale.

In fapt, Romania ar trebui sa militeze pentru o Europa mai puternica, pentru un parteneriat si mai strans cu SUA si pentru mecanisme multilaterale functionale. Imaginati-va o lume in care statele ar fi cooperat pe bune, de la primele semne ale pandemiei.

Si-ar fi alocat resurse in mod eficient, ar fi impartit personal medical si know-how, mai ales ca virusul s-a extins in etape, deci unele state au avut mai mult timp de pregatire decat altele.

Cateva cifre. Peste 80% din exporturile Romaniei in 2019 au mers catre alte state europene. Peste 22% in Germania, peste 11% in Italia si aproape 7% in Franta - toate trei tari profund afectate astazi de pandemie. Suntem condamnati sa reusim impreuna.

Si avem si cateva instrumente puse la dispozitie la nivel european, pe care le putem activa: "granturi" directe (

peste 3 miliarde de euro
din pre-finantari si co-finantari aferente fondurilor structurale); imprumuturi garantate (BEI lucreaza la un

fond pan-european de garantare
, de cateva zeci miliarde de euro, cu potential de ridicare de fonduri de peste 200 de miliarde); scheme mai flexibile de ajutor de stat, aprobate in timp record de Comisia Europeana (si Romania va beneficia de acest cadru nou);

achizitii centralizate
la nivel european de echipamente vitale in lupta cu pandemia de COVID-19 (inclusiv Romania beneficiaza); si multe altele.

In lumea post-coronavirus, locul Romaniei ramane in UE si alaturi de SUA, drept garanti ai securitatii si prosperitatii noastre. Atentie: asta nu inseamna ca nu putem sa ne jucam mult mai bine cartile in acest cadru.

Oportunitatile pe care le avem prin apartenenta la aceste cluburi - si altele in pregatire, de ex. OCDE - sunt imense, dupa cum sunt si riscurile unui eventual viraj spre Est.

Din nou, aici avem de lupta cu o masina de propaganda bine pusa la punct si generos finantata, care nu trebuie subestimata.

A treia dilema:
responsabilitate sau resemnare? Raspuns: responsabilitate. Sa fie clar pentru toata lumea: nu vom iesi din situatia asta daca nu suntem dispusi sa punem osul la treaba. Toti, impreuna. "Statul" suntem noi, iar "statul" nu da nimic de la el, ci da din buzunarele noastre, care au si ele un spatiu finit (si tot mai mic).

E usor sa asteptam de la stat sa ne dea, dar fiecare dintre noi avem responsabilitatea sa facem - sa urmam un program de pregatire profesionala, sa ne adaptam modelul de business, sa devenim mai productivi etc.

M-a intristat recent un prieten: "Ce vor romanii? Sa castige cat mai mult si sa lucreze cat mai putin". Nu sunt de acord cu asta. Viata nu se reduce la bani, iar de muncit se poate munci cu drag, mai ales cand ai un scop in care crezi. Si un plan.

Nicolae Steinhardt spunea la mijlocul secolului trecut: "De ce ii este omului de astazi foame? De iubire si de sens." Mai adevarat azi in vremea molimei decat oricand. De iubire, pentru ca nici nu ne mai putem strange in brate familia sau prietenii. De sens, pentru ca ne-am dat seama in aceste momente de cumpana - sau ar fi trebuit sa ne dam seama - ca sensul vietii nu e fericirea, ci responsabilitatea fiecaruia de a cauta, de a alege si de a(-si) implini un sens.

Pe larg, ne explica de ce Viktor Frankl in magistrala sa carte "Omul in cautarea sensului vietii". Pe scurt si pe toate canalele moderne (YouTube, Twitter etc.) ne explica

Jordan Peterson
, fost profesor de la Harvard, care a pornit anul trecut o incredibila miscare globala de constientizare si asumare a responsabilitatii individuale.

Va urma
Sunt convins ca traim cele mai importante momente ale ultimelor decenii. Avem sansa sa facem parte dintr-o generatie privilegiata, pentru ca ceea ce facem acum va schimba soarta Romaniei - intr-o directie sau alta.

Suntem asadar chemati si condamnati sa reusim. Pe termen scurt, trebuie salvate vieti si economia. Vital, dar insuficient. Urmeaza ziua de maine, iar Romania trebuie sa plece din bloc-start in noua economie post-coronavirus. Pentru asta are nevoie de un Plan.

Deocamdata, am stabilit contextul si am pus temelia, care sta pe trei piloni nenegociabili: democratie, deschidere, responsabilitate. Va urma.

Sebastian Burduja este doctor in economie si antreprenor. Secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice, Vicepresedinte PNL si Presedinte PNL Sector 1. A lucrat ca expert in dezvoltare la Banca Mondiala in Washington D.C. si a fost consultant al Dalberg, companie specializata in proiecte de tara.
Co-fondator si presedinte de onoare al Ligii Studentilor Romani din Strainatate si membru fondator al Fundatiei CAESAR. Autorul cartii "Intre speranta si deziluzie. Democratie si anticoruptie in Romania postcomunista" (Curtea Veche, 2016).
Doctor in economie (summa cum laude, ASE Bucuresti), dublu masterat Harvard Business School si Harvard Kennedy School of Government, licentiat cu onoruri si merite deosebite al universitatii Stanford.
Despre ce vrei sa scriem? 

vineri, 3 aprilie 2020

Schimbare dar să o știm și noi.

Cum suna Schimbarea?

Intr-un articol aparut pe 20 martie 2020 in Foreign Policy, Stephen Walt spunea ca la sfarsitul acestei pandemii lumea nu va mai fi la fel: va fi mai putin prospera, mai putin deschisa si mai putin libera. La randul sau, Jan Zileonka se temea zilele trecute - si pe buna dreptate - de reinvierea nationalismelor europene si blocarea proiectului european. Citeste toate textele scrise de Andrei Taranu pentru Ziare.com

Stau lucrurile atat de rau in lume si pe batranul continent? Daca te uiti la ce se intampla in Ungaria zilele astea si la raspunsul extrem de discret al Uniunii Europene, da!, lucrurile arata rau de tot. Daca te uiti, insa, la extraordinara schimbare de paradigma economica mondiala, cu state care accepta criza economica in lupta cu criza epidemica ai putea spune ca, de fapt, lucrurile se schimba inspre bine in lumea civilizata. Si de aici am putea sa punem intrebarea care ne framanta pe toti zilele acestea: cum va arata lumea dupa SARS.CoV2 (COVID19 sau coronavirus)? Si a doua intrebare: Este, in realitate, lumea pregatita sa se schimbe?

Daca ne uitam in Europa Centrala si de Est, schimbarea - in rau - a inceput mai de multa vreme, epidemia doar a accelerat lucrurille inspre suprimarea libertatilor cetatenesti. Ungaria lui Viktor Orban a inceput acest proces de dematantelare a democratiei liberale inca din 2013, prin schimbarea constitutionala si mai tarziu a legilor electorale care au impus o democratie iliberala ce a limitat libertatea presei (direct sau indirect), a blocat participarea cetateneasca sau a facut presiuni asupra societatii civile prin legi asemanatoare cu cele din Rusia lui Putin.

Nici atunci structurile politice ale Uniunii Europene nu au facut mare lucru: au atentionat, au deplans, au amenintat cu articolul 7, dar banii de coeziune au continuat sa vina - si Ungaria sa ii atraga - domnul Orban a participat si a votat la toate Consiliile UE, iar marile firme germane de automobile au facut investititii record in Ungaria, fara sa chestioneze foarte mult problematica democratica, a statului de drept sau a coruptiei.

Zilele trecute (mai exact luni 30 martie), Primul Ministru Orban s-a asigurat ca poate conduce prin decret si ordonanata de urgenta, Parlamenul Maghiar oferindu-i pe termen nedeterminat - din motive de criza epidemica - intreaga putere politica. Acesta poate pedepsi jurnalisti daca se va considera ca raspandesc stiri neconforme cu realitatea (totdeauna mi-au placut eufemismele limbajului politic), poate pedepsi cetatenii care nu se supun si a incercat (si partial a reusit) sa inchida granitele tarii cu toate statele Uniunii Europene si cu Ucraina. Cu exceptia unei firave critici din partea Comisarului European pentru Justitie, Didier Ryenders - care a spus ca va analiza (?) - nici o voce de anvergura nu a luat pozitie impotriva faptului ca Viktor Orban a recurs la dictatura fatisa (

The Economist: How Hungary's leader, Viktor Orban, gets away with it

)

Avem deci prima dictatura permisa in Uniunea Europeana de Uniunea Europeana.

Cate state din blocul comunitar vor accesa aceasta optiune? Sa speram ca nu foarte multe, desi derapaje de la democratia participativ liberala vor mai exista, fara indoiala.

Joi, 2 aprilie, Primul Ministru al Romaniei, Ludovic Orban, a renuntat prin OUG 34/2020 la transparenta decizionala - adica la dialogul social, cu mediul de afaceri etc. Alte state - Franta, Marea Britanie - au amanat alegerile locale si e foarte probabil ca si Romania sa o faca. Din contra, Presedintele Poloniei, Andrej Duda, ar vrea ca alegerile prezidentiale sa se tina la termen (in mai anul curent) pentru ca sondajele il crediteaza cu peste 50% sanse de castig. Nu acelasi lucru se intampla, insa,

in SUA, unde se inmultesc vocile privind o posibila decalare a alegerilor prezidentiale din noiembrie 2020.

Imaginile cele mai teribile au venit din Italia, a opta economie a lumii, care au semanat mai degraba cu cele din statele esuate: mii de oameni lasati pur si simplu sa moara pentru ca spitalele nu erau capabile sa ii mai interneze, familii intregi care au ajuns in foamete si care ajung sa cerseasca pe strazi in fata magazinelor alimentare, siruri nesfarsite de camioane militare ce cara sicrie spre cimitire si crematorii si cifre imense de persoane infectate, blocate in case aproape fara nici un sprijin.

Raspunsul si scuzele doamnei von der Leyen au venit prea tarziu, si pentru moment fara nici un efect practic. Softpower-ul chinez (adica exercitiul de imagine prin trimiterea de medici si materiale) si-a atins tinta si a mai generat un val de critici italiene la adresa UE. Nu discutam aici ce calitate au materialele medicale chinezesti sau cat au trimis state europene particular, ci de faptul ca Italia l-a votat masiv pe Salvini la ultimele alegeri regionale si al sau program suveranist, iar blocajele UE ii vor servi pe mai departe de munitie electorala. Populismul suveranist si eurosceptic vor inflori (daca nu a dat deja rod) in Italia, al carui guvern are ca partid majoritar un alt partid populist de protest cum e Movimiento Cinque Stelle. Asa ca teza lui Jan Zileonka nu se aplica doar statelor din Europa Centrala si de Est, ci si Italiei in egala masura.

Parerea mea este ca inca nu este totul pierdut pentru Uniunea Europeana, totusi. Mai are un teren de joc: cel economic. Intreaga lume isi va reveni greu dupa acest accident epidemic din punctul de vedere al economiei. Statele Unite anunta un varf al somajului de 47 de milioane de angajati - adica aproape o sesime din populatia SUA, ceea ce va face ca piata americana - cea mai bogata de pe planeta - sa se contracte atat de mult incat degeaba isi vor porni mai devreme motoarele alte economii (cea chineza, de exemplu) pentru ca cererea va fi extrem de mica.

Sistemul economic european este mult diferit de cel american fiind, totusi, mult mai social. Iar aici Uniunea are un avantaj, cred eu - acela al unui redemaraj mai linistit, care sa nu genereze socuri sociale prea mari. Pentru ca spre deosebire de criza din 2007 singurul lucru care nu lipseste acum sunt banii. Toata lumea anunta ca se vor da bani si se va tipari moneda astfel incat statele sa isi protejeze populatia si economia. Banca Centrala Europeana, prin vocea presedintei sale Christine Lagarde, anunta pe 19 martie ca pregateste un pachet de 750 de milarde de euro pe langa cei 120 de miliarde deja lansati penru a combate efectele economice ale coronavirusului si are o rezerva de 3.000 de miliarde pentru acelasi scop. Iar aceasta declaratie a calmat mult mai mult pietele decat mia de dolari oferita de Trump tuturor cetatenilor americani.

Acum Uniunea Europeana poate, intr-adevar, sa isi dovedeasca interesul si apropierea de cetatenii sai europeni, indiferent de cetatenia lor nationala. Sigur, raspunsul lui Mark Rutte (premierul Olandei) si al cancelarei Merkel la cererile Italiei, Spaniei (statele cele mai lovite acum) sustinute de Franta (si ea greu incercata) nu au fost foarte incurajatoare. Toate acestea cereau eurobonduri pentru a putea sa isi salveze economiile nationale pe speze europene si pentru a imparti datoria cu toate celelalte state membre ale eurozonei (si din punctul meu de vedere la asta foloseste moneda unica, ca de aia e unica).

Raspunsul Ursulei von der Leyen este esential acum, dupa scuzele adresate Italiei: acum va trebui sa arate daca este Comisarul Sef al Europei sau doar al Germaniei si daca nationalismele diverse (economice sau etnice) pot fi invinse de solidaritatea europeana a unei structuri politice si birocratice solide.

Cred ca acest mic excurs de realitate imediata este ncesar pentru a vedea cum putem sa privim in viitor: cu optimism sau cu pesimism, in functie de increderea pe care o avem si in cine. Ceea ce stim sigur este ca oricum vom privi la acest viitor acesta are niste date certe: niste decizii vor trebui sa fie luate si cat de curand.

Toate acele lucruri care generau pasiuni in grupurile largi precum fotbalul, arta, concertele rock sau de opera, nuntile si serviciile religioase au fost fortate sa ia o pauza. La fel si politica, europeana sau domestica. Doar ca aceasta pauza - neasteptata si greu de inteles pentru cei mai multi - se va termina la un moment dat. Vom putea sa revenim in aceleasi conditii la viata si pasiunile noastre anterioare atat de usor? Si mai ales la vechile pasiuni politice?

Si aici vine cea de a doua intrebare: Este, in realitate, lumea pregatita sa se schimbe?

Psihologia sociala ne arata ca grupurile sociale sunt destul de inertiale si ca schimbarea sociala (si, de ce nu?, si cea personala) nu e o treaba deloc usoara. Daca la nivel personal, un strop de vointa poate misca cumva si candva lucrurile, la nivel social, vointa nu ajuta la nimic, ci doar cooperarea. Voluntarismul fascist si developmentalismul comunist au esuat pentru ca telurile nationale sau universale se opresc in fata interesului individual, oricare ar fi acesta, ca degeaba urmaresti sa faci o scietate mai buna sau mai dreapta, daca fix atunci te indragostesti sau ti-e foame - telul poate sa mai astepte. Schimbarea de paradigma sociala este un proces indelungat si cu o multitudine de meandre, in conditii normale.

Ceea ce s-a schimbat - intai mai greu si apoi tot mai repede - a fost mediul social si economic, ceea ce a determinat si schimbari, in final, la nivel politic. Accesul la un alt spatiu cultural, economic si de valori a produs mai multa dorinta de schimbare decat toate sfaturile si incercarile de politici publice care sa determine schimbarea.

Doar crizele (personale sau de grup) determina schimbarea, pentru ca ele presupun necesitatea vointei. Ori acum traim, fara indoiala, o criza. O criza neasteptata, globala si extrem de dezagreabila - pentru ca ne pune pe toti intr-o situatie exceptionala: am vrea, dar nu putem, am face, dar nu avem cum. Homo Faber trebuie sa se imprieteneasca cu Ganditorul (de la Hamangia sau al lui Rodin). Asa ca daca va fi o schimbare, ea va presupune ca lumea crizei sa faca loc lumii cooperarii.

Dar oare va fi posibil?

Andrei Taranu este profesor universitar dr la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul SNSPA si profesor asociat la Universitatea Federico II Napoli, Dipartimento di Scienze Politiche. Interesat de doctrine si ideologii politice, in special de populism si partide iliberale. Despre ce vrei sa scriem?

Frica

Frica – mod de întrebuințare

Specialiștii susțin că 90% din fricile oamenilor sînt imaginare și doar 10% sînt reale. Procentele pot fi discutabile, dar e cert că fricile imaginare sînt substanțial mai numeroase decît cele generate de realitate. Și tot ei spun, în cea mai mare parte psihologi și antropologi, că cele mai multe din fricile adulților își au originea în copilărie. Cea mai cuprinzătoare este frica de ziua de mîine, de aceea ne și încurajează cei din jurul nostru cu predicții de genul „noaptea e un bun sfetnic“ sau „și mîine va fi o zi.“ Frica de boală, frica de un cutremur devastator, frica de a fi judecat de către ceilalți (președintele Iohannis tocmai a retras Spitalului Județean de Urgență Suceava, focarul infectării cu COVID-19, Ordinul „Meritul Sanitar" în grad de Cavaler conferit anul trecut), frica de a rămîne singuri pe lume, pe care nu o poartă cu ei doar bătrînii, frica de a merge la medic pentru a nu afla un verdict necruțător, frica să nu ne fie frică, toate acestea și, desigur, frica de moarte ne locuiesc și ne devorează la momentul potrivit.

Bolile psihice și, în mod special, depresiile, sînt deseori efecte ale fricii imaginare, nedefinite, necauzate de nimic și care se abat asupra persoanelor firave sau, dimpotrivă, asupra coloșilor ce imaginează o realitate care nu poartă încă un nume. Mă refer aici la marii artiști ai tuturor timpurilor – aceste teribile întîmplări schizoide ale nașterii –, la aceia care trăiesc aparentul paradox cîtă luciditate, atîta dramă versus cîtă imaginație, atîta dramă.

Există o categorie de suboameni, borfașii, care nu sînt atinși de depresii sau de alte boli psihice, mai puțin mitomania, pentru că de la cei care fură un portofel în autobuz pînă la gulerele albe care dau tunuri de milioane de euro, toți operează cu o frică reală, aceea a cătușelor și a celulei. Cum își țin în frîu frica borfașii de toate speciile, de la interlopi la politicieni, bancheri, funcționari, inspectori, directori din toate domeniile, profesori, medici, polițiști, preoți? Răspunsul e unul singur: prin zornăitul stăruitor al arginților. Iar cînd arginții sînt atît de mulți încît nu le mai știu numărul, prin setea bolnavă de putere a acestor purtători ai virusului dezumanizării.

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în lume a depășit un milion, iar numărul morților a trecut de cincizeci de mii. Un sfert din cei infectați sînt înregistrați în SUA. Nu știm cîte vieți vor mai fi puse în pericol de acum pînă nu se știe cînd și cîți vom mai muri dintre noi. Dar știm că cei infectați cu virusul dezumanizării este de ordinul sutelor de milioane. Și că viețile nu le sînt puse în pericol, pentru că ei sînt viii morți ai planetei. În România, pe lîngă indivizii de ordinul zecilor de mii care stau pe milioane de euro și nu donează un cent spitalelor, bătrînilor neajutorați, persoanelor cu dizabilități, copiilor rămași orfani în urma dezastrului provocat de virusul care ucide, sînt și persoane, companii sau universități care au venit în sprijinul vieții prin donații în special către spitale, unde lipsa echipamentului de protecție este de multe ori cauzatoare de moarte. Racilele din sistemul nostru medical nu se regăsesc însă doar în lipsa mănușilor și a măștilor de protecție – de altfel, lipsa acestora este cauzată și de obiceiul împămîntenit al cadrelor medicale, în special al asistenților medicali și al infirmierelor, de a fura din spitale de la banalele feșe ori firul de cusut inciziile bolnavilor pînă la instrumente chirurgicale și aparatură casate de administrație pentru clienții lor înainte de termen, deși sînt perfect funcționale.   

Aburul subțire al morții

Cine nu a ținut în palma lui palma tăcută a celui care va muri, rugîndu-se în toată ființa ca moartea să-i mai dea un răgaz neputinței de a-și gestiona frica, cine nu a văzut chipul muribundului împietrind în ultima suflare a vieții – de ce oare unele chipuri ale sfîrșitului sînt mai senine și mai tinere decît vîrsta celui care a fost om viu? –,  cine nu a trăit moartea împreună cu cel care îi va schimba implacabil de acum încolo ordinea sufletului de zi cu zi, va înțelege el oare catastrofele din spitalele noastre și din întreaga lume cuprinsă de frică? Dar cei care au trăit istoria unor morți anunțate?

Oamenii răpuși de virusul ucigaș mai apucă să-și ia rămas bun de la cei dragi prin mesaje trimise de pe telefonul mobil. Unii dintre ei, săraci pînă-n măduva oaselor, nu au nici măcar acest privilegiu înaintea morții, singurul eveniment implacabil, după taina botezului și a nunții, după care obligatoriu punem punct. Restul vieții suportă sau impune virgule, paranteze, dialoguri, semne de întrebare ori de mirare, un șir nesfîrșit de semnale care ne scriu propria istorie cu condiția să colaborăm cu darul de a fi oameni vii, anume să nu trecem nepăsători pe lîngă aceste semnale și astfel să ne rătăcim în iluzia că am putea să accesăm butonul închipuit al lui „punct și de la capăt.“

O rană încapsulată în ființa memoriei

Cei mai mulți români sînt năuciți de frică („Paza bună trece primejdia rea“), pe cînd alții bravează („Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus“ sau „De ce ți-e frică nu scapi“). Ca și uitarea, de multe ori frica naște monștri. Așa a putut fi posibil experimentul reeducării de la Pitești, atrocitățile aplicate acolo deținuților politici făcîndu-i din victime călăi. Nimeni nu are dreptul să-i judece, pentru că nimeni nu poate să arunce primul cu piatra în cei care au cedat în fața fricii de tortură. Vinovații fără vină ai reeducării au avut, fiecare, grade diferite de suportabilitate a fricii, așa cum se întîmplă cu noi toți.

În perioada cruntă pe care o trăim, în care moartea seceră fără să aleagă, frica scoate la iveală tarele pe care le-am avut și în comunism. Violența domestică și violența în general fac mai multe victime, infractorii și speculanții își fac meseria, de la furturi și tîlhării la comercializarea online cu suprapreț a echipamentelor de protecție sau la vînzarea „pe sub mînă“ de către farmacii a mănușilor, măștilor, alcoolului sanitar și a altor dezinfectanți, la fel cum în comunism privilegiații clientelismului cumpărau pe ușa din spate a magazinelor alimentare salam, ouă, pîine, cafea și toate cele.

Frica de virusul care ne pîndește aduce prosperitate în casele vrăjitoarelor, ghicitoarelor sau ale felcerilor care reînvie leacurile băbești. Frica celor duși la biserică întemeiază pentru ei propria biserică acasă – un colț de rugăciune cu toate cele trebuincioase –, unde preoții au dezlegare de la BOR să facă sfeștanii pentru cei în suferință, să-i spovedească și împărtășească pe cei aflați în pragul morții (de parcă moartea nu ne-ar pîndi pe fiecare în focarul din care încercăm să scăpăm).

Credința, ca și moartea, nu se negociază și nici nu se supune decretelor stării de urgență. Frica, la fel, nu se poate negocia. Numai că ne putem ruga oriunde, stăruind asupra sufletului și fără sutane și icoane: pe stradă, în autobuz, pe cîmp, în grajdul de vite (acolo s-a născut Iisus), în livada în care tocmai au înflorit merii. În plin dezastru al omenirii, rugăciunea de unul singur ne poate împrospăta sufletul ca o pîine aburindă, scoasă chiar atunci din cuptorul pe care încă îl mai folosesc bunicii.

După ce această frică globală pînă la limita peste care nu se mai poate trece decît cutremurați sub cătușele morții va rămîne doar o rană încapsulată în ființa memoriei, lumea nu va mai fi la fel, spun atîtea și atîtea voci avizate. Dar dacă la noi, în patrie, viața va merge înainte fără retușuri pentru milioane și milioane de oameni, tot astfel cum nu am învățat nimic sau aproape nimic nici din frica trăită în comunism? Nu politicienii sau partidele trebuie dea un răspuns acestei întrebări cutremurătoare, ci societatea, cu bunele și relele ei developate pînă acum.

După ce a mărit prețurile acum Mega Image ne dă cu tămâie. Veste neasteptata. Mega Image anunta ca reduce preturile la legumele romanesti

Veste neasteptata. Mega Image anunta ca reduce preturile la legumele romanesti https://www.aktual24.ro/veste-neasteptata-mega-image-anunta-ca-reduce-preturile-la-legumele-romanesti/

Un moș nebun

Melescanu, delir total. Demisioneaza ca sa fie conducator al Romaniei: „Imi dedic toata energia si experienta poporului meu”

Teodor Melescanu, fost presedinte al Senatului, anunta ca demisioneaza din fruntea partidului-fantoma Forta Nationala pentru ca tara are nevoie de „conducatori care sa isi concentreze eforturile pentru salvarea Romaniei".

Forta Nationala a fost infiintat din ramasitele ALDE, dupa ce Melescanu a dezertat pentru a obtine sefia Senatului. Acum, anunta ca pleaca si de la acest partid pentru a „salva" Romania.

„Frati romani, Lumea intreaga duce o lupta de supravietuire cu virusul Corona. Tara mea trece prin cele mai dificile momente din acest secol. Cetatenii au nevoie de conducatori care sa isi concentreze eforturile pentru salvarea Romaniei.

Astazi am hotarat sa ma retrag din Forta Nationala, ca sa pot sa imi dedic toata energia si experienta poporului meu. Nu este timpul luptelor politice! Voi sprijini orice act legislativ, orice actiune care serveste romanilor.

Fiind un senator independent voi putea actiona pe baza constiintei mele.

Forta Nationala are loc pe scena politica romaneasca. Le doresc sa castige increderea romanilor.

Azi, in zilele acestea, este timpul ca vorbele celebre ale lui JF Kennedy sa fie inversate: cetatenii au dreptul sa stie ce face tara pentru ei, ce fac politicienii pentru pacienti, pentru doctori, pentru fiecare cetatean roman.

Eu mi-am servit poporul, nu politicienii momentului, asa voi face si de acum inainte, ca senator independent. Dumnezeu sa ajute Romania!", a scris Melescanu pe Facebook.

Melescanu are 79 de ani.

Mai mult despre: 

Ieri, cifre dramatice


Prostia se plătește!

Cum am ajuns să trăim „Marea izolare” franceză. Plătim acum prețul contactului cotidian foarte „contagios”, la fel ca-n celelalte țări latine, Italia și Spania

Foto: Cuplu la balcon, în Franța, la câteva zile după ce președintele Macron a anunțat „Marea izolare" (Guliver Getty Images)

E linişte. E dimineaţă. E soare. Niciun nor pe cer, doar albastru cu ușoare nuanțe indigo. Parisul pare ca într-o zi de sfârşit de august când majoritatea localurilor şi magazinelor stradale sunt închise şi o mare parte a parizienilor sunt plecaţi în concediu. Nu e august şi nu e concediu. Este doar sfârșit de martie şi o nouă zi de lucru de acasă (telemuncă).

Franţa este în război! Antiteza dintre liniştea cartierului unde locuiesc şi realitatea pe care o absorbim din mediile online și mass-media locală este comparabilă cu vizionarea de pe canapeaua din living a unui film apocaliptic. Autoritățile franceze în frunte cu preşedintele Emmanuel Macron fac eforturi disperate pentru a evita scenariul italiano-spaniol. Din păcate, graficul prezentat la televiziunea naţională arată că Franţa este pentru moment pe aceeași traiectorie. 

Franţa a avut primul caz de coronavirus confirmat oficial pe 24 ianuarie la Bordeaux. Un cetăţean francez în vârstă de 48 de ani sosit din China. În aceeaşi zi au fost confirmate alte două cazuri la Paris, un cuplu de 31 şi respectiv 30 de ani venit de asemenea din China (Wuhan).

Pe 30 ianuarie a fost diagnosticat cu coronavirus medicul care a intrat în contact cu un turist chinez de 80 de ani internat în spitalul din Paris în care medicul îşi desfăşura activitatea.

Primul deces a fost înregistrat pe 14 februarie la Paris. Este vorba de cetățeanul chinez în vârstă de 80 de ani diagnosticat cu coronavirus internat pe 28 ianuarie. Acesta a fost primul deces în afara Asiei cauzat de COVID-19.

În cazul Italiei şi Spaniei, momentul care a declanşat accelerarea pandemiei a fost un meci de fotbal desfășurat la Milano între echipele Atalanta și Valencia, disputat pe 19 februarie, în optimile de finală din Liga Campionilor la fotbal. În cazul Franţei, accelerarea pandemiei a fost o întrunire religioasă (Mission du Plein Évangile - Église Porte Ouverte Chrétienne) desfăşurată la Mulhouse în perioada 17 - 24 februarie unde au participat peste 2500 de oameni. Jumătate dintre aceştia au fost diagnosticaţi cu coronavirus. Ei au contractat virusul de la un cetățean britanic care participa la eveniment venit din Singapore cu câteva zile înainte. Acest eveniment a dus la răspândirea virusului în Orléans, Besançon, Saint-Lô, Belfort, Dijon, Mâcon, Agen, Briançon, Paris şi Corsica.

Pe 18 februarie proaspătul ministru al sănătății Olivier Véran - cel care l-a înlocuit pe Agnès Buzyn implicat în cursa pentru Primăria Parisului şi care a demisionat din funcție pe 16 februarie - anunţa ca „numai" 4 persoane sunt diagnosticate cu coronavirus şi că acestea se află în deplină izolare. Acelaşi ministru (Olivier Véran) anunţa cu 9 zile mai târziu, pe 27 februarie, că numărul cazurilor este de 38 de persoane şi că a fost identificat un nou focar în zona Oise declanşat de nişte cetățeni întorși din Egipt.

Pe 12 martie preşedintele Emmanuel Macron anunţa în direct la televiziunea naţională primele măsuri restrictive: închiderea şcolilor şi universităţilor începând cu 16 Martie. De ce 16 martie? Pentru că pe 15 martie urma să aibă loc primul tur de scrutin al alegerilor locale din Franţa, iar politicienii francezi nu au vrut sub nicio formă să amâne desfășurarea alegerilor. Turul al doilea ce urma să se desfăşoare la două săptămâni distanță a fost ulterior amânat. Prezența la vot în primul tur a fost cea mai scăzută din istoria Franţei, cu 40% mai mică decât precedentul record de neparticipare înregistrat în 1971.

Pe 13 martie primul-ministru Édouard Philippe anunţa noi măsuri restrictive precum interzicerea reuniunilor cu mai mult de 100 de persoane, dar fără măsuri restrictive pentru transportul public.

Pe 15 martie, după finalizarea primului tur de scrutin al alegerilor locale, primul-ministru Édouard Philippe anunţa noi măsuri care includ închiderea tuturor locaţiilor publice ne esențiale precum restaurante, baruri, cafenele, săli de cinema etc.

Pe 16 martie preşedintele Emmanuel Macron anunţa „le confinement" (marea izolare) începând cu 17 martie pe o perioadă de 15 zile. Această durată a fost prelungită ulterior până pe 15 aprilie după Paştele Catolic (12 aprilie) şi se preconizează fie prelungită până la sfârșitul lunii aprilie.

Pe 26 martie a fost înregistrat decesul unei tinere de 16 ani cu toate că statistic numărul persoanelor cu vârste între 15 - 44 de ani internate la acea dată diagnosticaţi cu COVID-19 era de numai 5 din totalul de 507.

Pe 31 martie situaţia din Franţa arată aşa:

  • Cazuri COVID-19: 52.128
  • Recuperaţi: 9.444
  • Decese: 3.523
  • Spitalizaţi: 33.596
  • Spitalizaţi la terapie intensivă (cazuri critice): 5.565
  • Amenzi pentru nerespectarea condiţiilor de izolare: 359.000
  • Şomaj tehnic/parțial: 3,6 milioane

Măşti, teste şi ventilatoare respiratorii

Președintele Franţei a alocat 4 miliarde de euro pentru accelerarea producţiei de materiale şi echipamente medicale în special măşti și ventilatoare respiratorii. Primul-ministru Edouard Philippe a prezentat pe 28 martie într-o intervenţie de două ore la televiziunea naţională care este strategia de testare şi protecţie pentru perioada următoare.

Măşti

Datorită cererii la nivel global, în prezent nicio ţară din lume nu are suficiente măşti pentru a face faţă pandemiei de coronavirus.

Franţa a declanşat un incident diplomatic datorat blocării unor stocuri de măşti destinat Uniunii Europene. O cincime din totalul măştilor chirurgicale destinat UE sunt produse în China de compania suedeză Mölnlycke. Depozitul acestei companii pentru Europa de Sud este situat la Lion. Acest stoc estimat la aproximativ 6 milioane de măşti a fost blocat de statul francez cu toate că era deja promis de către firma producătoare altor state europene. Acest incident a declanşat un scandal diplomatic, iar firma suedeză a întrerupt importurile pe teritoriul Franţei şi orice relaţie cu statul francez.

Necesarul estimat de măşti pentru situaţia curentă în Franţa este de 40 de milioane pe săptămână. Producţia locală a fost dublată şi au fost comandate noi echipamente industriale pentru a mări capacitatea de producţie. Se lucrează 7 zile din 7, 24 de ore din 24 în întreprinderile producătoare de măşti. Înainte de criză se produceau în Franţa 3,3 milioane de măşti pe săptămână. Pană la sfârșitul lunii aprilie producţia va crește la 10 milioane de măşti pe săptămână. Restul necesarului săptămânal va fi asigurat din importuri. Franţa a plasat deja comenzi care depășesc un miliard de măşti.

Marea eroare a Franţei, Europei şi a Statelor Unite a fost recomandarea către populație de a nu purta măşti. Guvernele acestor ţări au încercat să evite panica şi epuizarea stocului de măşti, dar au ignorat faptul că persoanele asimptomatice transmit boala într-un procent foarte mare. În special în ţările latine - Italia, Spania, Franţa - contactul cotidian dintre oameni este unul foarte „contagios". În aceste zone este foarte popular ca oamenii sa se sărute pe obraz ori de câte ori se văd şi să dea mâna cu toată lumea la începutul şi la sfârșitul programului de lucru.

Teste

În prezent se efectuează aproximativ 9.000 de testări pe zi. Autorităţile franceze se confruntă cu numeroase critici care spun că se fac mult prea puţine teste pe zi. Pentru moment testele COVID-19 se fac manual prin introducerea unui beţişor cu vată în capăt foarte adânc în nasul pacientului. Aceste mostre sunt apoi trimise la laborator şi analizate (analiza RNA - ribonucleic acid). În Franţa exista 45 de astfel de laboratoare care pot face această analiză. Primirea rezultatelor durează 3 - 5 ore şi chiar mai mult datorită volumului crescut de cereri. De asemenea, laboratoarele se confruntă cu lipsa anumitor materiale ce ar fi trebuit să sosească din China și Statele Unite şi care nu mai sosesc în cantități suficiente.

Au fost comandate 5 milioane de teste rapide care vor permite efectuarea a peste 30 de mii de testări pe zi în luna aprilie şi peste 100 de mii de testări pe zi în perioada de după izolarea la domiciliu.

Ventilatoare respiratorii

Simularea după care s-a ghidat statul francez a fost coordonată de Neil Ferguson, epidemiologist la Imperial College din Londra. Această simulare a arătat că, în cazul în care Franţa nu ia măsuri restrictive de protecţie, va avea nevoie de 30.000 - 100.000 de paturi dotate cu ICU (Intensive Care Unit - unitate de terapie intensivă). Franţa are o capacitate de 7,364 de paturi dotate cu ICU plus alte 5000 de paturi pentru reanimare.

În Franţa, sub deviza „Economie de război", un consorţiu de companii producătoare de echipamente medicale (Air Liquide) împreună cu grupul auto PSA, furnizorul de echipamente auto Valeo şi Schneider Electric şi-au unit forţele pentru a produce zece mii de ventilatore respiratorii „Made in France" până la mijlocul lunii mai.

În plus, numeroase companii mici produc deja piese de schimb și accesorii folosind imprimante 3D şi alte tehnologii.

Teste „post-confinement" (după perioada de izolare la domiciliu)

Strategia Franţei este să lanseze un program larg de testare pe bază de analize de sânge imediat după terminarea perioadei de izolare la domiciliu. Testele de sânge sunt mai ieftine şi relativ mai uşor de făcut. Testele de sânge nu caută prezenţa virusului, ci detectează prezenţa anticorpilor care sugerează că persoana respectivă a fost în contact cu virusul. Aceste testări vor permite măsurarea imunităţii în rândul populaţiei în special în zonele puternic afectate şi vor permite persoanelor imune să îşi reia activitatea.

Un articol publicat în Le Figaro susţine că există deja un prototip dezvoltat la Institutul Pasteur care va permite o testare rapidă în masă la orice cabinet medical sau chiar la domiciliu.

Romanul s-a născut mincinos?

Numărul oficial al cadrelor medicale din Timiş infectate cu coronavirus, de zece ori mai mic decât cel real

Ultima comunicare a Grupului de Comunicare Strategică privind numărul cadrelor medicale din România infectate cu coronavirus arată că la nivel naţional sunt 474 de cadre medicale care suferă de COVID-19. Potrivit comunicării oficiale, care citează raportări primite de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, în Timiş sunt două cazuri de cadre medicale infectate cu noul coronavirus.

În realitate, numărul medicilor, asistentelor şi infirmierelor infectate este de cel puţin 10 ori mai mare. Potrivit surselor din cadrul spitalelor din Timiş, inclusiv managerilor, în judeţ sunt cel puţin 20 de cazuri de infecţii în rândul cadrelor medicale: 7 la Spitalul Municipal Lugoj (un medic şi şase asistente), 8 la Spitalul Municipal Timişoara – Maternitatea Odobescu (1 medic rezident şi 7 asistente), 2 la Spitalul Judeţean Timişoara (un medic şi o asistentă), 4 la Institutul de Boli Cardiovasculare (un medic, două asistente şi o infirmieră),  1 la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Din calculul „Adevărul" reiese că vineri 3 martie 2020, în judeţul Timiş erau 22 de cadre medicale infectate cu coronavirus, în timp ce raportarea oficială arată două cadre infectate.

Ce pot să vă spun, cu siguranţă, e că cifrele comunicate de către noi sunt corecte. Am transmis de fiecare dată, pe cale ierarhică toate problemeLE dumneavoastră (n.r. ale presei). chiar şi când m-aţi sesizat vizavi de cifrele greşite. Repet, noi comunicăm corect toate datele. Nimeni nu se joacă de-a raportările", a transmis purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Cornelia Bubatu.

 

Omul potrivit la locul potrivit

CTP despre Nelu Tătaru: Omul potrivit la locul potrivit

CTP laudă, în primul rând, discursul şi debitul verbal al noului ministru al Sănătăţii

 

„Aş vrea să remarc la domnul ministru Tătaru o condiţie pulmonară remarcabilă, de excepţie, mai ales în condiţiile actuale, când e greu cu respiraţia. Reuşeşte să aibă un debit verbal formidabil, să spună foarte multe cuvinte în unitatea de timp, rămânând în acelaşi timp inteligibil, ceea ce este greu, şi păstrându-şi eficienţa de comunicare.

 

A reuşit să comunice un volum foarte mare de idei şi date pe unitatea de timp. Lucrul cel mai important (...) a rostit cifre în colţuri, nu cifre rotunde, adică 842, 159, nu 1.000, cum a zis atunci la Suceava într-un moment de mai puţină inspiraţie, care îl fac mai credibil.", spune CTP.

 

„Şi a fost sincer. Mi-a plăcut foarte mult că nu am sesizat nicio mestecare de talaş în timpul răspunsurilor pe care le-a dat presei. Au fost răspunsuri precise, rapide fără a încerca să ameţească peştele din lansetă - aşa cum fac majoritatea... toţi politicienii. A vorbit ca un profesionist tot timpul şi a reuşit – e foarte interesant, pentru că nu şi-a propus lucrul ăsta – să nu fie patetic în sensul american al cuvântului. În România, cuvântul nu înseamnă ceva foarte rău, prin definiţie, însă în America înseamnă. Patetic este echivalent cu jalnic. Sunt mulţi cei care trag aer în piept, îşi şterg o lacrimă şi încep: „Dragi români", „ţărişoara", „noi, cu toţii", „împreună"... amintindu-ne evident de Caţavencu.", relatează CTP.

 

Lucrul cel mai însemnat pe care l-a comunicat domnul Tătaru, după părerea mea, este faptul că are controlul. Nu înseamnă că a rezolvat problemele. 

 

„Ştie, cunoaşte situaţiile, am văzut, nu numai la Suceava, la Arad, la Bucureşti, la frontieră... Situaţii medicale, situaţii administrative, situaţii chiar politico-militare. Cunoaşte foarte bine, stăpâneşte lucrurile, fireşte, asta o face şi printr-o activitate împinsă la maximum.", continuă CTP.

 

CTP apreciază munca de teren a ministrului Tătaru şi controlul asupra rapoartărilor din ţară

 

„Se duce peste tot, la faţa locului, ca să vadă despre ce este vorba, nu să i se raporteze cifre false, după cum a şi spus dânsul că există raportărilecare trebuie să înceteze, alea false din teritoriu. Nărav vechi, „să nu ieşim rău la Bucureşti". Ăsta e de 30, 40 de ani. Ba unii, pe la Caraş-Severin, am înţeles că au raportat 23 de indectaţi şi vreo 30 de vindecaţi.", susţine analistul.

 

CTP recunoaşte că noul ministru a făcut şi greşeli de discurs, referindu-se la mesajul adresat personalului medical 

 

„A spus „fraţilor". A fost un discurs patetic... A reuşit să-l spună ca un medic, nu ca un politician, acest discurs. Adică l-a spus prost din punct de vedere oratoric. N-a fost un retor bun, uneori a greşit, a făcut greşeli gramaticale, uneori chiar de sens ale cuvintelor, dar tocmai prin asta a fost convingător.", aminteşte gazetarul.

 

„O singură dată, pe lângă aia cu 1.000 a mai călcat strâmb – când a fost întrebat în legătură cu cu posibila testare a populaţiei la Suceava, începând cu medicii. Şi dânsul a răspuns că medicii au fost deja testaţi. Când noi auzim acum cine erau testaţi acolo. Cuscra, nepoata tovarăşului de la judeţ şi aşa mai departe, inclusiv medicul, doctorul Flutur şi nu medicii adevărați. 


Pentru toți care ne înjură. Mita, steaua cadrelor medicale de la stat va apune?

VIDEO Mesajul unei românce, asistentă în Spania, pentru cadrele medicale din România: „Când toată lumea a luat atâta mită, noi să nu-i ajutăm pe bolnavi?!“

Asistenta, Nina Maria, conform profilului public de Faceboook, din Reşiţa, spune că situaţia în care sunt astăzi majoritatea cadrelor medicale din România a trăit-o şi personalul din Spania. „N-am avut nici noi materialele necesare la început“, spune femeia, explicând că s-au improvizat costume de protecţie din saci de gunoi.

Femeia îi roagă pe colegii din România să nu fie egoişti şi aminteşte de vremurile în care „nu puteai să te duci la un spital să te-ngrijească dacă nu aveai bani să dai, nimeni nu se uita la tine“. Spune de asemenea că nu se poate întoarce în România să-şi ajute concetăţenii, pentru că nu i se permite să plece, dar îi roagă pe cei rămaşi acasă să o facă. Iată mesajul integral:

„Vreau să mă adresez tuturor medicilor, tuturor asistentelor din ţara mea. Nu e bine ce fac, au pus un jurământ când au terminat, atât facultatea de medicină, cât şi şcoala de asistente medicale. 

Suntem cadre medicale, ştiam întotdeauna ce ne aşteaptă şi n-ar fi bine ca acum, când este cel mai mult nevoie de noi, ca noi să ne dăm demisia. Sunt într-o ţară străină, la fel, sunt cadru medical, şi aici în Spania, unde sunt eu, am trecut printr-un moment foarte dificil. Cu toate astea, nu ne-am dat demisia, am stat la locurile de muncă. N-am avut nici noi materialele necesare la început, am luat sacii de gunoi şi ne-am făcut uniforme de protecţie. Ne-am învăluit în sacii de gunoi şi am ajutat persoanele care erau bolnave. Nu ştiam dacă luăm această boală, acest virus.


Şi-atunci, în ţara noastră, când toată lumea a luat atâta mită, nu te puteai duce la un medic dacă n-aveai bani, dacă nu-l plăteai, nu puteai să te duci la un spital să te-ngrijească dacă nu aveai bani să-i dai, nimeni nu se uita la tine, şi-atunci, după ce ţara noastră este în situaţia în care este şi noi să fim aşa cum suntem, egoişti, şi să nu-i ajutăm?!

Noi ştiam de la început ce meserie ne-am ales, ce risc ne asumăm şi atunci, acum, în momentele astea, să ne-arătăm valoarea de medici, valoarea de asistente, să nu fugim şi să nu ne dăm demisia!

Îmi pare rău că am ajuns în situaţia în care am ajuns. Vă rog frumos, vă rog din suflet! Nu pot să vin în ţara mea ca să ajut personalele, nu mă lasă să ies de aici, din ţara în care sunt, dar vă rog din suflet, voi, care sunteţi acolo, ajutaţi oamenii! Puteţi să vă faceţi protecţie cu saci din plastic, cum ne-am făcut noi aici, până când vă vin materialele necesare. Vă rog din suflet, gândiţi-vă la Dumnezeu şi ajutaţi lumea! Dumnezeu ar vrea să fim mai buni, vrea să fim mai iubitori, vrea să ne uităm unii la alţii cu respect, nu să avem frica asta pe care o avem în noi! Vă rog din sufletul meu, toate astea sunt ca să ne schimbăm! Văr rog din  suflet, haideţi să ne schimbăm, hai să punem mână de la mână şi să ajutăm oamenii care sunt bolnavi! Vă rog din suflet, sunteţi cadre medicale, ajutaţi-i! Vă pup, vă doresc o zi bună şi Dumnezeu să vă binecuvînteze!


Un prieten întreabă: Softuri de copiere telefoane

Pentru a transfera date între telefoane mobile, există mai multe aplicații și metode eficiente, în funcție de sistemele de operare (Android,...