Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, peste 1,26 miliarde de lei de la bănci. Marţi este programată o licitaţie suplimentară
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, peste 1,26 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală la 52 de luni, la un randament mediu de 3,68% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 700 de milioane de lei, iar băncile au subscris 3,05 miliarde de lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 105 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna februarie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 4,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 615 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma este identică cu cea programată pentru luna ianuarie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Pe 20 februarie este programată o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 300 de milioane de lei, pe o perioadă de 364 de zile, data scadenţei fiind la 22 februarie 2021.
De asemenea, Finanţele au programat şi şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,1 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (615 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 700 de milioane lei (trei emisiuni), 600 de milioane lei, 500 milioane lei (două emisiuni) şi 400 milioane lei.
UniCredit confirmă concedierea a 6.000 de angajaţi în Italia şi închiderea a 450 de agenţii
În decembrie, UniCredit a anunţat că va elimina 8.000 de locuri de muncă, în principal în Italia, Germania şi Austria, şi în paralel va închide 500 de agenţii, conform unui nou plan destinat reducerii costurilor cu un miliard de euro în Europa Occidentală până în 2023. Această restructurare va conduce la o diminuare cu 12% a efectivelor UniCredit şi cu 17% a numărului de agenţii din Europa Occidentală. Reducerile de personal se vor concentra în special pe Italia, Germania şi Austria unde efectivele UniCredit se vor reduce cu 21% prin închiderea a 25% din agenţii.
În cazul Italiei, urmau să fie concediaţi 5.500 de angajaţi şi să fie închise 450 de agenţii.
Într-o scrisoare adresată în 10 februarie sindicatelor de UniCredit, a cărei copie a fost consultată de Reuters, se arată că vor fi 5.500 de concedieri în Italia conform noului plan, şi încă 500 care urmau să fie efectuate conform precedentului plan, care se derula până în 2019. În scrisoare se confirmă şi închiderea celor 450 de agenţii.
Reprezentanţii UniCredit nu au dorit să comenteze informaţia.
Tot conform planului strategic 2020-2023, profitul net realizat de UniCredit va creşte până la cinci miliarde de euro până în 2023, de la o cifră de 4,7 miliarde de euro preconizată în 2019, iar veniturile per acţiune ar urma să crească cu 12% pe an. Planul prevede şi o creştere netă a dividendelor. În perioada 2020-2022, UniCredit va distribui 40% din profitul net acţionarilor săi (dintre care 10% via răscumpărări de acţiuni) faţă de 20% în 2016 şi 30% în 2017. În 2023, acţionarii UniCredit vor fi recompensaţi cu 50% din profitul net realizat de bancă. În total, opt miliarde de euro vor fi distribuiţi acţionarilor UniCredit între 2020 şi 2023, dintre care două miliarde euro via răscumpărări de acţiuni.
Ţintele din acest plan sunt "pragmatice şi realizabile. Ele se bazează pe un set de ipoteze macroeconomice realiste, fiind mai conservatoare decât cele pe care se bazează piaţa", a declarat directorul general de la UniCredit, Jean Pierre Mustier.
De la numirea lui Jean Pierre Mustier în fruntea UniCredit, în 2016, banca italiană a demarat un vast proces de reorganizare care a presupus eliminarea a 14.000 de locuri de muncă şi închiderea a peste 900 de agenţii dar care s-a reflectat în mod pozitiv asupra rezultatelor financiare şi solidităţii capitalului celei mai mari bănci italiene.
Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.
În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.
Culmea traseismului. Trei primari au mers la ora 17 la şedinţa PSD, iar la ora 18 au mers la şedinţa PNL
„Gheorghe Falcă şi-a jucat în această seara cartea la scenă deschisă, vrând să demonstreze că face jocurile în PSD Arad. Unelte la dispoziţie, 3 transfugi din partid, primari aleşi pe listele PSD care sunt acum în ograda liberală. Dacă mă întrebaţi cum arată cu adevărat trădarea, ea poartă chipul acestor oameni pe care i-am susţinut şi alături de care am gândit dezvoltarea localităţilor pe care le administrează. Cât tupeu şi stomac trebuie să ai în ziua de astăzi să te numeşti : Emanuel Horhat Coraş, Duţu Căprar sau Iosif Bimbo!", a declarat Florin Tripa pe pagina sa de Facebook.
FOTO Florin Tripa
Deputatul social-democrat a punctat că cei trei primari sunt din localităţile arădene Beliu, Şicula şi Livada. Precizările vin în contextul scandalului din filiala PSD Arad, acolo unde o parte a primarilor l-au votat din nou preşedinte pe Dorel Căprar, în timp ce conducerea interimară de la centru l-ar fi vrut şef pe Mihai Fifor.
Cum ne ferim de smishing, cea mai nouă metodă de fraudare pe telefon
. Experţii în securitate informatică de la Bitdefender susţin că smishingul este o combinaţie între termenii SMS şi phishing şi este o formă eficientă de a păcăli utilizatorii de telefoane smart să viziteze site-uri frauduloase. Metoda nu este nouă, primele cazuri fiind înregistrate în urmă cu câţiva ani, dar în ultima perioadă, fenomenul pare să capete amploare.
Filip Truţă, expert Bitdefender, a explicat cu funcţionează această metodă de fraudare. „Răufăcătorii se folosesc de funcţia de SMS pentru a trimite un mesaj înşelător utilizatorului. Câteva exemple sunt <<Veţi fi taxat 5 EUR lunar dacă nu vă dezabonaţi acum. Accesaţi acest link www.înşelăciune.com pentru a vă dezabona>> sau <<Aţi câştigat un voucher in valoare de 100 RON. Revendicaţi-vă premiul AICI. Oferta este valabilă doar 12 ore>>. Alte mesaje pot încuraja utilizatorul să descarce o aplicaţie gratis. În majoritatea cazurilor, utilizatorului i se solicită o reacţie cât mai rapidă sub presiunea unui timp limitat. Link-ul pe care urmează să îl acceseze poate duce la un site fraudulos sau poate descărca o ameninţare informatică", spune Filip Truţă.
Expertul explică, pas cu pas, şi cum putem combate fenomenul. „În primul rând, trebuie să fim vigilenţi când un mesaj este suspect de urgent sau sună prea bine să fie adevărat. Atacatorii fac de regulă apel la emoţiile utilizatorilor pentru a-i grăbi să întreprindă o acţiune. Companiile legitime nu solicită niciodată informaţii personale prin SMS şi nu urgentează accesarea unui link ameninţând cu taxarea suplimentară sau cu întreruperea unui serviciu. Obiectivul atacatorului este să păcălească victima să divulge informaţii personale, precum parola de la email sau a contului Facebook sau să descarce fişiere infectate. În cazul infectării cu un virus, atacatorul poate obţine acces la conţinutul telefonului, deci şi la fişierele stocate pe acesta. În toate cazurile, recomandarea este să folosim o soluţie de securitate performantă nu doar pe calculatoarele personale, ci şi pe telefon", spune expertul.
De asemenea, susţin specialiştii, utilizatorii se pot asigura că accesează site-uri oficiale prin tastarea manuală a linkului care duce spre pagina de internet a entităţii în numele căreia primim mesajul. Ca o concluzie expertul Bitdefender subliniază caracteristicile unui atac smishing şi precizează că persoanele care cunosc aceşti parametrii nu vor cădea în plasa hackerilor. „Mesajul SMS pretinde că vom fi taxaţi pentru un serviciu dacă nu ne dezabonăm de îndată, ne cere să ne actualizăm datele unui cont, pune un timp limită pentru un anumit serviciu sau oferta pare prea bună să fie adevărată. În plus, textul poate conţine erori de limbă, formatare neobişnuită sau greşeli gramaticale. În plus evităm să accesăm link-uri prezentate în mesaj" , a precizat Filip Truţă.
Jumătate din tineri vor să plece din țară. Cum au rezolvat problema Portugalia și Spania
Specialiștii în migrație spun că exodul tinerilor nu se va opri prea curând dacă nu vor fi luate măsuri. Aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani și-au făcut deja planuri să plece din România, explică sociologii.
„Știm din sondajele realizate că aproximativ jumătate dintre tinerii între 16 și 34 de ani au planuri de plecare în străinătate, planuri structurate. (...) Procentul celor care au intenții, de pe băncile facultății, de a pleca în străinătate este foarte apropiat de 47% – 48% pe totalul tineret. Mai mult, intențiile acestea sunt mai bine structurate în cazul celor care sunt în faza de licență, la cei de la master sau la doctorat, dat fiind faptul că cei care au avut intenții să plece, au plecat – procentul este mai mic", a explicat Dumitru Sandu, sociolog, director Centrul de Studii pentru Migrație, potrivit Mediafax.
Fenomenul de migrație a tinerilor români nu este însă ireversibil. Țări europene care au trecut prin același proces au reușit să se redreseze cu ajutorul investițiilor europene pentru dezvoltare sustenabilă.
„Atitudinea publică actuală din România este: Migrația este o fatalitate. Nu este o fatalitate, se pot face lucruri. Pur și simplu, punctez exemple de soluții care pot duce în direcția pe care am semnalat-o anterior. Unu - și astea nu le iau din opinii personale, le iau din experiența istorică europeană. Situația noastră a avut-o Portugalia, a avut-o Spania. Ce au făcut cu ani înainte? Au știut să folosească fondurile europene. Acolo se ocupă forță de muncă, acolo sunt o groază de oportunități", mai explică specialistul.
Tinerii spun că vor să plece din România pentru salariile mai mari practicate de companiile din străinătate.
Nu toți vor însă să plece din țară.
„Am avut oarecum ideea, dar nu prea sunt de acord pentru că deja am trăit vreo 4 ani în afara țării, în Italia, și nu mă simt acasă în străinătate și nu, nu sunt de acord", a declarat o studentă.
Un nou studiu Eurostat arată că România este pe primul loc la nivel european ca număr de tineri care locuiesc în afara țării. Aproximativ 600.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani au plecat din România.
Pensiile militarilor. Ce spune ministrul despre ideea ca numai cei care au fost în misiuni externe să primească bani mai mulți
Ministrul interimar al apărării, Nicolae Ciucă, spune că pensiile militarilor sunt numite impropriu „pensii speciale". „Militarii, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, beneficiază de pensie militară de serviciu", a precizat Nicolae Ciucă. În plus, „militarii plătesc toate elementele de contributivitate, ca orice salariat", susține Nicolae Ciucă într-un interviu acordat presei militare.
Au existat voci care au spus că numai militarii care au participat la misiuni externe ar fi îndreptăţiţi să primească pensii de serviciu. Nicolae Ciucă spune răspicat că se împotrivește acestei idei. „Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost. Noi nu puteam să mergem în misiuni în străinătate dacă nu erau cei din ţară care să ne sprijine în executarea misiunilor. Pentru a susţine un militar în teatrele de operaţii este nevoie de 9 -12 oameni în activităţile de suport. Noi nu ne putem îndeplini misiunile, oriunde am fi, fără să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă liniile de suport logistic, liniile de suport tehnic, liniile de suport moral, care au o componentă considerabilă în ceea ce înseamnă succesul acţiunii militare", a subliniat Nicolae Ciucă, fost șef de Stat Major.
Pe de altă parte, el a arătat că militarii nu pot să-şi adauge absolut niciun bonus sau coeficient în ultima lună înainte de a ieşi la pensie. „În baza legii, singurul drept pe care îl au de a alege, atunci când ieşim la pensie, este segmentul acesta de şase luni consecutive din ultimii cinci ani, în baza căruia se calculează pensia, iar pensia începe de la plafonul de 65% şi nu depăşeşte 85%. Ca atare, indiferent despre cine discutăm dintre cei care ies la pensie în uniforma militară pe baza legii, nu depăşesc salariul net în plată la ieşirea la pensie", a declarat Nicolae Ciucă.
Deputații au adoptat luna trecutăproiectul care îi lasă fără indemnizaţii de lux pe foştii parlamentari, magistraţi şi pe funcţionarii publici cu statut special. Proiectul elaborat de PNL elimină toate pensiile speciale cu excepția celor ale militarilor, polițiștilor, angajațiilor din penitenciare și din serviciile speciale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, însă, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la legea care elimină pensiile de serviciu ale magistraţilor, astfel că acum se așteaptă verdictul CCR.
„Îmi cer scuze!" este una dintre cele mai des folosite expresii din limba română. Pe cât este însă de utilizată, pe atât este de incorectă din punct de vedere gramatical.
Dacă ţinem cont de faptul că „a cere" înseamnă „a pretinde", atunci când „ne cerem scuze" nu facem altceva decât să pretindem interocutorului scuze, adica exact opusul intenţiei noastre.
Atunci când folosim expresia „îmi cer scuze" înseamnă că îţi ceri singur. În momentul în care ne adresăm unei altei persoane ar trebui să spui „îţi cer scuze“.
Pe de altă parte, normele de politeţe recomandă ca scuzele să fie prezentate, şi nu cerute.
Varianta „diplomată" ar fi să spunem „vă rog să-mi primiţi scuzele" sau „vă rog să-mi acceptaţi scuzele".
Totuşi, sunt şi lingvişti care nu consideră că expresia „Îmi cer scuze" ar fi greşită.
Cum a construit China linia ferată către Tibet - Greutăți, controverse și minuni ale ingineriei la trenurile ce urcă spre "acoperișul lumii"
China a construit în doar câțiva ani calea ferată către capitala tibetană Lhasa și a dovedit încă o dată că are forță de muncă aproape nelimitată și că poate găsi soluții tehnice și pentru terenul înghețat de la peste 5.000 de metri altitudine. Mulți spun că a fost cea mai complicată cale ferată construită vreodată, iar chinezii spun că a contribuit mult la dezvoltarea regiunii. Alții atrag însă atenția că această cale ferată ajută Beijingul să-și întărească dominația asupra Tibetului și să schimbe cu totul echilibrul demografic din provincia cunoscută ca "acoperișul lumii".
Tibet, o regiune frumoasă, dar complicată
Tibetul este celebru pentru palatul Potala din Lhasa, pentru priveliștile spre vârfurile himalayene, pentru mănăstirile budhiste, pentru iaci și pentru steagurile de rugăciune.
Tibetul este de 11 ori mai mare decât România, iar populația este de 6 milioane de oameni. Turiștii au nevoie de permise speciale emise de China pentru a vizita regiunea și de alte permise pentru a se deplasa în diverse zone din regiunea de 2,5 milioane kmp. Pentru a obține permisiunea de a vizita Tibetul, turiștii străini trebuie să rezerve un ghid, ceea ce le limitează drastic libertatea de a explora în voie.
Partea sumbră ține însă de istoria nemiloasă a locului, China susținând că Tibetul este parte a imperiului încă de acum 13 secole. Trupele lui Mao au anexat Tibetul în 1951, iar în 1959 Dalai Lama a fugit în India, după ce o revoltă populară a fost reprimată dur de chinezi. În anii 60' și 70', mii de temple au fost distruse, iar anii 80' au adus o perioadă firavă de deschidere culturală, China începând să dezvolte și infrastructura. Pe de altă parte, China a modificat echilibrul demografic din Tibet, încurajând chinezi din alte regiuni ale țării să se mute în Lhasa și în alte orașe din regiune. China este inflexibilă și spune clar că Tibetul este parte integrantă a statului chinez, astfel că orice țară sau organizație care-l sprijină deschis pe Dalai Lama este criticată de statul chinez. Pentru China este de neconceput ca Tibetul să fie independent, iar când revoltele devin grave, le înăbușă fără milă, cum a fost în 2008.
Palatul Potala din Lhasa (foto needpix)
Ținând cont de situația politică, linia de cale ferată a stârnit controverse. Statul chinez a spus că trenul spre Lhasa va aduce prosperitate, va permite transportul mult mai rapid al mărfurilor și va duce la crearea de locuri de muncă.
Alții au spus că este în special un proiect politic prin care China să preia ferm controlul asupra regiunii Tibet și mai ales calea ferată va fi utilizată pentru a muta rapid trupe în zonă și pentru a continua colonizarea capitalei Lhasa cu etnici chinezi. O cale ferată a recordurilor
Beijingul spune că Tibetul s-a dezvoltat extraordinar de mult în ultimele decenii, dar apărătorii drepturilor omului spun că sunt grav încălcate drepturile omului și că Beijingul desfășoară represiune politică și religioasă. Autoritățile neagă acest lucru.
În 2006 a fost dată în folosință linia de 1.142 de km dintre Golmud și Lhasa, iar trenurile fac 14 ore. Pe această linie se găsește și gara situată la cea mai mare altitudine în lume, Tanggula, la 5.068 m, dar trenurile nu opresc în ea. Nu sunt trenuri de mare viteză pe cei 1.100 km, însă cele existente prind adesea 100 km/h, locomotivele sunt super-puternice, iar vagoanele sunt modificate pentru altitudine. Trenul are trei clase, de la vagoane clasă tipice fără paturi, până la compartimente de dormit cu patru paturi. Linia se numește Qinghai-Tibet Railway.
Cel mai important oraș dintre Lhasa și Golmud este Nagqu (Nagchu), situat la 277 km de Lhasa (drumul durează între 3 ore și jumătate și 4 ore).
În total, de la Beijing la Lhasa sunt 3.750 km, iar trenul zilnic face 40 de ore. Linia de la Golmud la Lhasa a fost construită în cinci ani, cu costuri de 4,2 miliarde dolari. Au lucrat peste 220.000 de oameni, mulți cu măști de oxigen, din moment ce s-au făcut lucrări și în aerul rarefiat de la peste 5.000 de metri altitudine. Inițial trenul făcea 48 de ore, dar timpii s-au redus treptat în acești 13 ani.
Calea ferată la 5.000 m alt în pasul Tanggula (foto tibettravel.org)
Pe cei 3.750 km trenul are doar opt opriri, cele mai lungi fiind de 25 de minute. Cea mai lungă porțiune fără oprire este în Tibet, înainte de Lhasa, 900 km, 10 ore.
Costul unui bilet este între 50 și 170 de dolari pentru cei 3.750 km, în funcție de confort. Către Lhasa sunt trenuri directe din 7 orașe mari chineze: Beijing, Shanghai, Chengdu, Guangzhou, Chongqing, Lanzhou și Xining. Din Shanghai în Lhasa drumul durează 48 de ore. Cel mai lung parcurs, de 53-55 de ore, îl are trenul direct Guangzhou Lhasa, 4.980 km, 10 opriri.
În vagoane este pompat oxigen și există și măști, iar ferestrele sunt acoperite cu o folie specială UV pentru a-i proteja pe pasageri de soarele intens de la mare altitudine. Vagoanele sunt presurizate și există un sistem ce generează oxigen, iar prin sistemul de aer condiționat este pompat oxigen suplimentar.
O minune a ingineriei în tărâmul gheții
Înainte de 2000 se estima că va dura 10 ani construcția liniei, cu un buget de 2 miliarde dolari, apoi în 2001 s-a vorbit de cinci ani și 2,5 miliarde dolari.
Patru variante de traseu au fost luate în considerare: de la Lhasa către Xining (Qinghai), Chengdu (Sichuan), Kunming (Yunnan) sau Lanzhou (Gansu). În paranteză este pusă provincia din care este orașul. A fost aleasă legătura Lhasa - Qinghai, iar la calea ferată către Chengdu se lucrează.
În iunie 2001 China a dat undă verde construcției căii ferate Golmud - Lhasa, iar termenul de finalizare era de șase ani. Calea ferată a ajuns în anii '50 la Golmud, oraș de altitudine (2.800 m) situat la 2.600 km de Beijing. Între 1958 și 1984 chinezii au construit cei 845 km de cale ferată dintre orașele Xining și Golmud din provincia Qinghai și planul era ca trenul să ajungă până în Lhasa, dar s-a renunțat la acel moment.
Foto Wikimedia Commons
Mulți spun că a fost cea mai grea cale ferată de construit, mai ales că au fost realizate 675 de poduri și zece tunele. Cel mai lung pod are 12 km și a fost construit tot fiindcă permafrostul instabil nu ar fi permis trenului să ruleze în siguranță pe un terasament clasic. În total, 160 km sunt pe poduri și viaducte.
Marea problemă a căii ferate ține de faptul că pe 500 km traversează zone cu permafrost, sol înghețat din cauza frigului care însă vara de dezgheață în mod impredictibil în funcție de căldură și linia ferată s-ar scufunda. Pe 960 km din cei 1.140 km linia este la mai mult de 4.000 m altitudine și trei obstacole uriașe au trebuit depășite în timpul construcției: ecosistemul fragil, aerul rarefiat și permafrostul.
Permafrostul este un teren periculos pentru trenuri, iar chinezii au găsit o soluție, în unele zone fiind montate țevi de ventilare care să ajute la păstrarea temperaturii permafrostului la un nivel cât mai scăzut. În zonele și mai vulnerabile s-au folosit tehnologii mai moderne, cu amoniac lichid și stâlpi speciali montați pe marginea liniei.
Chinezii oricum construiesc foarte rapid, având efective uriașe de lucrători și neavând un sistem complicat de atribuiri și licitații. Însă pe platoul tibetan iarna ține și peste jumătate de an, iar temperaturile scad și la sub -35 de grade. Pentru ca lucrările să nu se oprească iarna, chinezii au dezvoltat un sistem prin care au putut turna beton și la -25 de grade, folosind corturi, focuri aprinse, apă fierbinte și abur pentru a menține betonul la temperatura optimă.
Tot pe această cale ferată se găsește și tunelul feroviar situat la cea mai mare altitudine din lume, Fenghuoshan, un tunel de 1,3 km lungime, situat la 4.920 metri alt. Tunelul a fost săpat prin permafrost, iar pentru ca tunelul să nu se prăbușească peste lucrători ca urmare a topirii gheții din cauza căldurii degajate de oameni și de utilaje, au fost instalate sisteme uriașe de răcire. Și aici au trebuit găsite modalități de a turna beton la -25 de grade și au adus boilere uriașe pentru a menține betonul la temperatura optimă.
Lucrurile nu se opresc aici, iar China a început lucrul la a doua linie de cale ferată către Tibet - Sichuan - Tibet Railway, 1.600 km. Linia pornește din Chengdu, trece prin Ya'an and Kangding, intră în Tibet pe la Qamdo și va avea capătul în Lhasa. Vor fi și porțiuni de 200 km/h și călătoria dintre Chengdu și Lhasa va dura doar 13 ore, față de 36 de ore în prezent.
Construcția căii ferate Sichuan - Tibet (foto - Xinhua)
La secțiunea de 435 km dintre Lhasa și Nyingchi lucrul a început în 2015 și se va termina în 2021, iar trei sferturi din parcurs este pe poduri sau prin tunele. Pe prima secțiune a liniei, Chengdu - Ya’an, în provincia Sichuam, trenurile circulă din decembrie 2018. Secțiunea de mijloc, Ya’an - Nyingchi, va fi cel mai greu de construit pentru că trenul va urca de la 600 m alt, la 4.500 m.
Grupul Grampet nu a avut influență asupra conținutului acestui material sau în alegerea subiectului
Povestea de viaţă a unei românce care a trăit cinci ani într-o staţie de metrou din Bruxelles: „Dacă ar fi să o iau de la capăt, n-aş mai pleca din satul meu”
Jurnalista belgiană Marjan Justaert a publicat recent un portret al oraşului Bruxelles compus din chipurile şi destinele femeilor sale.
Seria, găzduită de paginile cotidianului De Standard, include şi un material despre românca Ana Angela Frăţilă, care a trăit, vreme de cinci ani, într-o staţie de metrou, Bruxelles Midi.
Reporterul De Standaard a întâlnit-o pe Ana la un centru al asociaţiei Samusocial din Bruxelles, unde românca locuieşte în prezent.
Femeia a trecut prin două operaţii la şold şi se deplasează în scaunul cu rotile. „Nu pot sta în picioare nici zece minute", spune ea. Are şi probleme la coloana vertebrală, fiind supraponderală.
Ana, 46 de ani, are o fiică, Andrada, născută în 1996. În satul ei, Sâncel, din judeţul Alba, femeia avea o mică afacere, asociaţie familială, dar a renunţat la tot, după ce Fiscul i-a dat o amendă de 10.000 de euro. Amendă pe care Ana a considerat-o nedreaptă.
Supărată pe autorităţi, Ana şi-a lăsat copilul în grija cumnatei şi a decis să lupte pentru o viaţă mai bună muncind în străinătate. În 2003, s-a dus să lucreze, în locul unei cunoştinţe, într-un restaurant din cartierul bruxellez Saint-Gilles.
Muncea 14 ore pe zi – spăla vase, servea la mese, pregătea comenzile, şase zile pe săptămână, pentru 1.000 de euro pe lună. Jumătate din salariu îl dădea pe chirie. În acei ani, salariul mediu în România era de aproximativ 125 de euro.
În 2007, a obţinut drept de şedere în capitala Belgiei. „Dar stresul era foarte mare, mai ales că nu pricepeam limba. Ceilalţi se aşteptau să înţeleg tot. Mi se părea că oamenii vorbesc pe la spatele meu", povesteşte Ana.
Braseria Renaissance din Bruxelles, unde Ana a lucrat timp de şapte ani
La un moment dat, soţul ei a venit şi el în Bruxelles. A anunţat-o pe Ana că vrea să divorţeze şi să se însoare cu o belgiancă, pentru a primi drept de şedere. Mariajul nu a durat mult, pentru că noua soţie a decedat după şase luni, în condiţii misterioase.
„Atunci am început să mă tem de fostul meu soţ. M-am afundat în depresie, aveam atacuri de panică. Aveam halucinaţii, mi se părea că-l văd pe tatăl meu mort", îşi aminteşte femeia.
Din pricina bolii, Ana şi-a pierdut locul de muncă, în 2013. Apoi a pierdut şi locuinţa, şi actele. S-a trezit în stradă.
Fără adăpost, Ana a luat cunoştinţă cu societatea dură a celor fără adăpost.
N-am întâlnit pe nimeni cu inima bună printre oamenii străzii. Sunt egoişti, răutăcioşi, se ceartă între ei. Iar dacă au ceva bani, îi dau pe droguri sau băutură.
Ana Frăţilă:
Femeia relatează că a trebuit să se lupte din greu până şi-a cucerit propriul ei loc, la staţia de metrou. A interacţionat cu ceilalţi oameni fără adăpost, dar s-a ţinut, pe cât posibil, departe de stilul lor de viaţă.
„De fapt, nu era viaţă, ci supravieţuire. În mintea ei, Anna îşi construise o lume frumoasă, în care lucra din nou şi avea casa ei. Dar realitatea o izbea zilnic şi îi năruia fantezia", comentează De Standard.
Anii petrecuţi în staţia de metrou au ruinat şi sănătatea mentală, şi sănătatea fizică a Anei. „Nu am venit în Bruxelles ca să ajung în stradă. Dar nu trebuie să fii neapărat dependent de droguri sau de alcool să păţeşti asta", spune femeia.
În cazul meu, s-au adunat necazurile: stresul, divorţul, depresia, lipsa banilor, boala de şold. Odată ce ai ajuns în prăpastie, e foarte greu să te ridici înapoi.
Ana Frăţilă:
Voluntarii de la Samusocial relatează că au vizitat-o pe Ana zilnic luni la rând, până i-au câştigat încrederea.
După ce a fost adăpostită la centrul ONG-ului, Ana a primit consiliere psihologică şi îngrijre medicală. De asemenea, a reluat legătura cu fiica ei, acum în vârstă de 24 de ani. Andrada contactase deja poliţia din România, pentru a da de urma mamei sale, în Belgia.
„Timp de şase ani, nu am vorbit deloc cu fiica mea. Mi-e ruşine de asta. Nu-mi dau seama de ce am procedat aşa. Îmi pare nespus de rău. Când am auzit-o din nou, am plâns şi iar am plâns", spune Ana.
Staţia Bruxelles Midi, unde Ana a trăit timp de cinci ani
Există şi părţi luminoase în poveste. Cu ajutorul banilor expediaţi periodic de mama ei, Andrada a reuşit să termine liceul şi să meargă la facultate. Studiază chineza şi japoneza.
Graţie juriştilor ONG-ului care a preluat-o, Anei i-a fost recunoscut dreptul la un ajutor social. Aşa că, după mult timp, femeia a putut să-i trimită iar bani fiicei sale.
Nu ştie încă dacă va rămâne în Belgia sau va fi obligată să se întoarcă în România. Aşteaptă un răspuns în cursul acestui an de la autorităţile belgiene.
Revenirea după viaţa pe străzi nu e lipsită de temeri: „După aproape 20 de ani, nu mai ştiu aproape pe nimeni în România. N-o să-mi găsesc de lucru. În Bruxelles nu mi-am făcut prieteni, nu aveam timp din cauza serviciului. Doar aici, la centru, mai stau de vorbă cu unii, cu alţii. Dar prieteni n-am deloc".
Uitându-se în urmă, Ana a ajuns la concluzia că ar face multe lucruri altfel, dacă ar fi să o ia de la capăt. Începând cu decizia de a veni la Bruxelles: „N-aş mai pleca, fugind şi lăsându-mi copilul în urmă şi neglijându-l cu anii.. Aş rămâne, aş plăti amenda la Fisc".
Viaţa mea e, în mare parte, terminată. Dar sunt prea tânără să mor şi nici nu-mi doresc asta. Sper să fiu mai mult lângă fiica mea.
Ana Frăţilă:
Indiferent de răspunsul autorităţilor belgiene, Ana şi-a făcut planul ei de viitor. După ce îşi rezolvă problemele de sănătate, vrea să locuiască oriunde numai să fie în preajma fiicei ei, „fără să deranjez, să stau într-un mic apartament, lângă al ei".
În 2017, Samusocial Bruxelles a fost implicată într-un scandal răsunător, după ce presa a dezvăluit că şefii organizaţiei îşi acordau prime consistente, din donaţiile primite.
Cu luni în urmă, şi Ana dormea în acest colţ al staţiei Bruxelles Midi
De Standard menţionează că, în ciuda problemelor de imagine şi financiare pricinuite de acest scandal, Samusocial a continuat să se ocupe de oamenii străzii din capitala Belgiei.
Când jurnalista Marjan Justaert a mers să discute cu Anna Frăţilă, în 21 ianuarie, 1.091 de oameni fără adăpost se aflau cazaţi în centrele Samusocial din Bruxelles. Dintre aceştia, 253 erau copii.
Conform statisticilor ONG-ului, numărul persoanelor fără adăpost din capitala belgiană a crescut, în numai zece ani, între 2008 şi 2018, de la peste 1.700 la peste 4.200.
