Pentagonul recunoaște că 34 de soldați americani au suferit leziuni cerebrale traumatice în urma atacului din Irak
SUA au confirmat că 34 de soldaţi americani au fost diagnosticaţi cu leziuni cerebrale traumatice în urma atacului cu rachete întreprins de Iran la 8 ianuarie asupra unei baze din Irak unde staţionează militari americani, informează dpa, citată de Agerpres.ro.
Rachetele au fost lansate asupra bazei militare din Irak ca răspuns la uciderea de către SUA a generalului iranian Qassem Soleimani.
Leziunile cerebrale traumatice sunt leziuni fizice care nu sunt neapărat vizibile sau evidente imediat.
Pentagonul a anunţat că unii dintre aceşti soldaţi s-au întors deja la serviciul militar în Irak, însă câţiva au fost duşi în alt ţări la tratament, inclusiv în Germania şi chiar înapoi în SUA, pentru cazurile mai grave.
Preşedintele american Donald Trump a declarat iniţial că niciun soldat american nu a fost rănit în timpul atacului.
Atunci când a fost întrebat cu privire la această problemă în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, săptămâna aceasta, el a afirmat că tipurile de leziuni suferite de soldaţi în Irak nu au fost foarte grave.
Un nou episod în scandalul de spionaj ruso-bulgar. Sofia a identificat doi spioni ruşi cu acoperire diplomatică şi i-a declarat persona non grata
„Au fost deschise anchete împotriva a doi cetăţeni străini care strângeau informaţii clasificate drept «secret de apărare», apoi le transmiteau unui stat străin“, a anunţat Parchetul bulgar într-un comunicat preluat de AFP.
Potrivit Parchetulului bulgar, cele două anchete au fost închise din cauza imunităţii diplomatice de care beneficiază cei doi suspecţi.
„Ambasadorul rus va fi convocat la sfârşitul zilei“ de vineri, a anunţat, ca urmare a acestui anunţ, şefa diplomaţiei bulgare Ekaterina Zaharieva. „Vom lua măsurile necesare, ei (cei doi spioni cu acoperire diplomatică, n. red.) vor fi probabil declaraţi persona non grata“, a adăugat Zaharieva, care reprezintă o ţară membră NATO şi UE.
Potrivit AFP, cei doi suspecţi de spionaj sunt angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Sofia. Unul dintre suspecţi era înregistrat la misiunea diplomatică rusă în calitate de prim secretar al serviciului consular. Însă, acuză Parchetul, el „căuta de fapt din 2017 încoace date despre sistemul electoral“ al Bulgariei. Al doilea era trecut ca responsabil în serviciul comercial al misiunii diplomatice. În realitate, colecta „informaţii despre aprovizionarea şi securitatea energetică“ a ţării vecine, informaţii pe care „le transmitea“ apoi „serviciilor de informaţii de la Moscova“.
Acest caz este o nouă ilustrare a răcirii diplomatice între Sofia şi Moscova, comentează AFP.
În octombrie, Bulgaria a expulzat un diplomat rus acuzat că a „conspirat“ cu un fost deputat socialist bulgar pentru a obţine „acces la informaţii confidenţiale privind Bulgaria, UE şi NATO“. Este vorba de socialistul Nikolai Malinov, arestat în septembrie sub acuzaţia de spionaj în favoarea Rusiei. În noiembrie, Malinov a călătorit la Moscova pentru a fi decorat de preşedintele rus Vladimir Putin. În decembrie, Rusia a ripostat cu expulzarea unui diplomat bulgar.
Joi, Bulgaria a emis un mandat de arestare pe numele a trei cetăţeni ruşi inculpaţi de otrăvirea unui om de afaceri local. Unul dintre cei trei inculpaţi figurează în cazul Skripal.
CTP, despre Teodor Meleșcanu: Un impostor sinistru, care a ajuns în funcții cu ajutorul unor complici
Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre decizia CCR cu privire la alegerea neconstituțională a lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului. Gazetarul a spus că Meleșcanu este un „impostor" și a ajuns în mai toate funcțiile cu complicitatea multor politicieni care „știau bine cine este".
Roxana Lăzărescu, realizator „Cap limpede": Există un personaj care în decembrie 1989 era la Viena, la o întâlnire diplomatică, și întrebat ce se întâmplă în România, răspundea: „Sunt zvonuri și relatări de presă nefondate", cum că armata ar fi deschis focul asupra celor de la Timișoara". Teodor Meleșcanu, președinte al Senatului.
Cristian Tudor Popescu: Știam de mult lucrul ăsta, încă din 1990, 91. Meseria m-a făcut să știu. Oamenii nu îl știau, marea masă de cetățeni nu avea de unde să știe ce făcea domnul acesta la Viena.
Și nu făcea numai declarațiile alea, mai făcea și alte lucruri, în legătură cu Marin Ceaușescu, fratele lui Nicolae Ceaușescu, găsit cică spânzurat acolo. O întreagă poveste tenebroasă, cu bani mulți cu conturile de la Viena, bani spălați ai Securității, în care, personajul principal e acest domn.
Dar cine mai știau? Păi știau lucrul ăsta Ion Iliescu, fruntașii PSD-iști, fruntașii PSDR-iști care l-au luat în rândurile lor, care l-au făcut ministru de externe în Guvernul Văcăroiu. Știau foarte bine lucrul ăsta.
Deci a mers cu PSD-ul domnul acesta. Când nu i-a mai ținut cu PSD-ul, unde s-a mutat domnul Meleșcanu? La liberali, fără niciun fel de problemă, a trecut la liberali. La alianța DA. A fost numit de Traian Băsescu șef al SIE, al Serviciului de Informații Externe. Traian Băsescu la numit, probabil cu gândul că a fost înainte de 1989 ofițer DIE.
Și atunci... era o afinitate între domnul „Petrov" de la Anvers și domnul Meleșcanu.
Roxana Lăzărescu: Era păcat să nu se folosească de experința lui în domeniu...
Cristian Tudor Popescu: Și s-a folosit. Eu vă spun că Traian Băsescu știa foarte bine cine e Meleșcanu, că liberalii știau foarte bine cine este Meleșcanu când l-au promovat, l-au făcut senator, l-au pus în funcții și a ajuns acum cu ajutorul tot al unor liberali – cei din ALDE -, a ajuns al doilea om în stat.
Ce spune asta? Spune că impostura în țara asta beneficiază de complicitate, impostura nu funcționează de una singură niciodată. Sunt o grămadă de oameni care știu că respectiv individ este un impostor sinistru și care, din diverse interese tac. Și chiar îl promovează.
Roxana Lăzărescu: Există și un răspuns pe care l-a dat Teodor Meleșcanu acuzațiilor din spațiul public. Spune așa: „Îmi cer scuze că supraviețuind războiului am înțeles de copil că părinții, în afară de iubirea lor și educația de bază, cei șapte ani de acasă, nu aveau ce să îmi ofere și m-am năpustit asupra învățăturii, școala fiind singura alternativă la sărăcia în care se zbătea România pe atunci".
Cristian Tudor Popescu: Tupeu are. L-am văzut în diverse situațiipe domnul ăsta. Are un tupeu fenomenal. Mă mir că este așa de lung în expunere. Data trecută, în Parlament, a fost mai scurt, când i s-a spus că e o rușine și e revoltător ca el să prezideze comemorarea celor uciși la Revoluție. A spus: „Ați făcut o glumă foarte bună", respectivului deputat care îi spuse asta.
Mă mir că nu a spus și acum „Ce glumă bună!"...
Impostura... încă o dată... Meleșcanu nu a ajuns de unul singur în funcțiile în care a ajuns. În acest stat. A ajuns cu complicitatea, cu cârdășia unor politicieni, unor oameni din aparat care știau foarte bine cine e. Și lucrul ăsta se întâmplă nu numai la nivel politic. Se întâmplă și la nivelul cetățenilor simpli. De pildă, profesoara aceea de la liceul Goethe a cărei germană era „basic". Directoarea... chiar directoarea, nu era o simplă profesoară, care știa un soi de „basic deutsch", care suna cam așa... La telefon îi vorbea cineva fluent în germană, iar ea răspundea „gut, gut", „ia, ia". Bineînțeles ă-uri, ă-uri, care sunt internaționale, într-adevăr.
Strigatul disperat al omului pacalit de toate guvernele
In timp ce presedintele Iohannis si premierul Orban sarbatoreau Ziua Unirii la Iasi, aclamati de unii, dar huiduiti de altii - ca asa e in democratie - in timp ce la Focsani autoritatile se dadeau in stamba jucand Hora Unirii de doua ori - respectiv Prefectura intr-o locatie pe la ora 13 si Primaria in alta locatie pe la ora 18, in satul sucevean Cumparatura, omul de afaceri Stefan Mandachi inaugura o borna kilometrica simbolica, aferenta autostrazii construite din banii sai, lunga de 1 metru - in limbaj cartografic 0,001 km.
Printre cele cateva sute de persoane adunate la fata locului, s-au auzit numai aplauze, nu huiduieli, spre deosebire de cele cateva mii de persoane adunate la Iasi. Acolo, cum spuneam, au rabufnit nemultumirile, atunci cand presedintele sau premierul, in loc sa prezinte clar perspectiva autostrazii, s-au apucat sa politizeze momentul, atacand fosta guvernare.
Nu cred ca nemultumitii erau sustinatori ai PSD, partid ramas cam fara simpatizanti de cand cu Dragnea, cu Viorica si, mai nou, chiar cu Ciolanu - pardon, Ciolacu. Cred ca oful lor era numai autostrada. Cea care nu exista.
Este clar ca presedintele si premierul s-au dus nepregatiti. Asa mergeau fostii guvernanti, pe care ii judeca aspru Opozitia de atunci, pentru ca se prezentau numai cu vorbe si deloc cu fapte. Sa-mi fie iertat, dar m-as fi asteptat ca, dupa peste doua luni de guvernare, atat de domnul Orban, cat si presedintele sa se prezinte la asemenea eveniment cu incomparabil mai mult, decat numai cu vorbe frumoase.
As zice chiar ca vorbele sunt scoase din vechea biblioteca a limbajului de lemn, daca observ cuvintele rostite de domnul Iohannis, cand a fost intrebat de discrepantele dintre Moldova si restul tarii:
"am venit impreuna cu prim-ministrul si cu multi membri din Guvern sa aratam solidaritatea si preocuparea noastra si vom rezolva o mare parte din problemele Moldovei".
Asemenea vorbe, neinsotite de nimic concret, irita lumea. Si-or fi zis iesenii in gand: merci solidaritate, aferim preocupare! Macar Mandachi de la Suceava a pus un metru de asfalt si o borna simbolica, voi, cei de la Bucuresti, ce ati pus?
Am auzit un comentator sustinand la televizor ca, in doua luni de guvernare, nu poti face nimic, dintr-o investitie de asemenea anvergura. Cum, nimic? Daca nu faci nimic in doua luni, oare ce obtii dupa douazeci de luni? O sa radeti, dar Pitagora spune ca zero. Atata face nimic inmultit cu douazeci sau cu orice alta cifra. Dupa ce, la fiecare doua luni, n-a facut nimeni nimic, era normal sa ne pomenim ca, dupa treizeci de ani nu avem autostrada.
In doua luni nu poti face autostrada intreaga, nici macar o bucatica, o expropriere sau un proiect. Dar planningul, cu care demareaza orice lucrare de investitii, putea fi elaborat si chiar prezentat public.
Stiind importanta proiectului, m-as fi asteptat ca echipa domnului Orban sa fi elaborat planningul inca de pe vremea cand facea opozitie si sa ni-l fi pus in fata imediat dupa instalarea la palatul Victoria, cu explicatie: iata ce trebuia facut si nu s-a priceput doamna Viorica.
Dar raul cel mare nu este ca nu s-a facut nimic, ci ca nu s-a continuat ceea ce poate demarase. Fostul premier Victor Ponta delcara joi ca
"in 2015 am semnat alaturi de comisarul european Corina Cretu si ministrul Transporturilor doua documente esentiale pentru Autostrada Moldovei: Master Planul de Transport si Programul Operational Infrastructura Mare (cadru legal, bani si termene de realizare). Nu mai era nevoie de nicio modificare legislativa si nicio negociere cu UE - doar de facut procedurile si alocati banii de cofinantare!"Auzi! Cadru legal, bani si termene de realizare - exact planningul de care vorbesc eu si care nu exista!
Ce frumos ar fi fost daca actualul premier ar fi anuntat public ca, lasand la o parte orgoliile, a apucat acest capat de ata si a inceput sa traga de el.
As pune problema si altfel. Domnul Orban ar fi fost, cu siguranta, aclamat de ieseni, daca scotea din buzunar o hartie, si citea din ea - o spun cu titlu de exemplu: "Studiul de fezabilitate, elaborat de PSD, are lacune dar il vom actualiza pana la data cutare. Il vom aviza pana la data cutare. Am stabilit trei luni pana la aprobare, deci ajungem la... Contez pe tratativele duse de mine la Bruxelles si mi s-a garantat asigurarea cu fonduri, incepand din aprilie viitor. Vicepremierul Roamniei va veghea personal ca documentatia pentru aceste fonduri sa fie trimisa pana la data cutare..." Si tot asa, pana in ziua cand se ajunge la licitarea lucrarilor, la contractare, la executie, la receptia finala, totul cu termene exacte si verficabile in timp.
Ar zice tot omul: iata un guvern responsabil, iata ceva ce n-am avut inca pana acum.
Cu o asemenea prezentare, nu numai ca nu s-ar fi auzit huiduieli, dar sunt sigur ca domnul Orban ar fi fost aplaudat frenetic la Iasi si aclamat ca o mare personalitate, un adevarat "salvatore della patria", sosit sa scoata Moldova din starea de inapoiere in care a ajuns.
Numai cu cuvinte vagi, de tipul "vom face, vom drege" si fara ceva concret si fara un indiciu ca ai inceput cumva sa faci si sa dregi, nu poti obtine increderea, ci doar huiduieli.
In opinia mea, acesta este examenul greu pe care il are de sustinut in perioada imediat urmatoare noua guvernare: sa prezinte un planning credibil pentru toate obiectivele prioritare, mai ales pentru recuperarea restantelor preluate de la guvernantii precedenti.
Daca o va face, va fi aplaudat. Daca nu, atunci tot romanul il va compara cu suceveanul Mandachi, pe care nu l-au tinut curelele sa faca o autostrada intreaga, dar tot a construit atat cat sa vada lumea ca el poate mai mult decat au putut o gramada de guverne si o droaie de ministri.
"Cine este capabil ajunge bine. Cine este talentat ajunge si mai bine. Cine este geniu ajunge departe. Dar numai cine este norocos se pricopseste cu adevarat".
VIDEO China vrea să construiască în 10 zile un spital cu 1.000 de paturi pentru bolnavii infectați cu noul coronavirus
China a demarat vineri în Wuhan (centru) construcția unui spital care ar urma să fie gata în maxim zece zile și care va găzdui până la o mie de victime ale noului coronavirus, scrie presa chineză de stat, preluată de AFP.
Potrivit imaginilor difuzate de televiziuni, zeci de buldozere pregăteau terenul pe care se va ridica spitalul, în acest oraș cu 11 milioane de locuitori aflat în centrul epidemiei.
Construcția ar urma să fie gata într-un ritm record pentru acest spital de 25.000 de metri pătrați și cu o capacitate de 1.000 de paturi, care va fi deschis în 3 februarie, potrivit agenției China Nouă. Spitalul va găzdui exclusiv persoane afectate de pneumonia virală care a contaminat din decembrie 830 de oameni, dintre care 26 au murit.
Construcția "va atenua penuria de resurse medicale", a precizat agenția oficială de presă, în condițiile în care spitalele din zonă se confruntă cu o lipsă de paturi pentru pacienții contaminați de noul coronavirus.
Orașul Wuhan, unde sunt concentrate cele mai multe cazuri de cooperare, a fost plasat joi, de facto, în carantină, locuitorii nemaivând voie să iasă din localitate.
"Am mobilizat toți muncitorii disponibili din Wuhan pentru a lucra în echipe, prin rotație, pentru a asigura munca de construcție 24h din 24", a declarat Zhang Chongxi, șeful companiei Wuhan Construction.
China a construit deja în Beijing un spital într-un timp record - o săptămână - în timpul epidemiei SARS (Sindromul acut respiratoriu sever) în 2003. Spitalul a fost realizat cu clădiri prefabricate. Potrivit China Nouă, noul spital din Wuhan va fi construit de aceeași manieră.
Construction of the special hospital with a capacity of 1,000 beds for patients with #nCoV2019 has begun in Wuhan, according to the model of the hospital built in seven days in Beijing to deal with #SARS in 2003. The construction is scheduled to be completed by February 3. pic.twitter.com/MtVgIG0liC
Declarație controversată a președintelui Ucrainei: În 1919, Bucovina de Nord a fost ocupată de români
Foto: www.president.gov.ua
Președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, a făcut o declarație controversată cu ocazia Zilei Unităţii şi Libertăţii Ucrainei, spunând că în 1919 Bucovina de Nord a fost ocupată de români.
„În urmă cu exact 101 ani, a avut loc unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria statului ucrainean și a luptei de eliberare națională.
„Visurile dintotdeauna pentru care au trăit și au murit cei mai buni fii ai Ucrainei s-au împlinit" Acesta este un citat din Actul Zluky, care a anunțat reunificarea într-un singur stat independent și a fost proclamat în mod solemn de către liderii Republicii Populare Ucrainene (UPR) și ai Republicii Popularea Ucrainene Occidentale (WUPR) la 22 ianuarie 1919 la Kiev.
În toate colțurile Ucrainei, acest lucru a fost întâmpinat cu entuziasm: în sfârșit exista șansa de a construi o țară unită și independentă. Din păcate s-a pierdut. Ambițiile politicienilor i-au împiedicat să atingă adevărata unitate de stat. Unitate nu în cuvinte, ci în fapte.
Curând, UPR a cedat Kievul sub presiunea bolșevicilor, cea mai mare parte a teritoriului Galiției a fost ocupată de trupe poloneze. Bucovina de Nord a fost ocupată de români, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia.
Au trecut peste o sută de ani. Am tras concluzii din această poveste?", a spus președintele Ucrainei.
În realitate. Bucovina de Nord a făcut prima dată parte din Ucraina abia în 1991, după destrămarea Uniunii Sovietice. Bucovina de Nord a făcut parte din Principatul Moldovei până în anul 1775, când a fost cedată, după războiul ruso-turc, Imperiului Habsburgic. În noiembrie 1918, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, Congresul General al Bucovinei a votat Unirea Bucovinei cu România. Aceasta a fost recunoscută la nivel internațional prin Tratatul de pace de la Saint Germain en Laye, semnat în septembrie 1919 între Aliații din Primul război mondial și reprezentanții nou createi republici a Austriei. Acest teritoriu a fost ocupat la 28 iunie 1940 de către Uniunea Sovietică printr-un ultimatum adresat statului român în urma pactului Ribbentrop-Molotov.
Klaus Iohannis de abia a câștigat, la finalul anului trecut, un nou mandat de cinci ani la Palatul Cotroceni. Deși alegeri prezidențiale vor fi abia în 2024, se pare că bătălia a început deja. S-a aflat cine îi va lua locul lui Iohannis. Un nou nume surpriză pentru Palatul Cotroceni. Bătălia se anunță deja pe viață și pe moarte.
Este război total pe scena politică autohtonă. Mihai Tudose a plecat cu scandal din ProRomânia. Fostul premier s-a întors în PSD, după un conflict de proporții cu Victor Ponta. Acum, cei doi nu-și mai vorbesc, dar își aruncă săgeți unul celuilalt.
Tudose l-a deconspirat pe Ponta
Mihai Tudose, care s-a înscris recent în PSD, l-a atacat fără menajamente pe fostul său căleg. Tudose l-a făcut mincinos pe Ponta, dar acuzele nu s-au oprit aici. Actualul social democrat spune că nici nu se gândește la o aventuală alianță PSD-Pro România. „Eu nu aș mai merge cu el nici de aici până la scara aia! Minte. Din vară am aflat”, a spus Tudose la TVR.
Mai mult, acesta l-a deconspirat pe fostul său coleg de partid. Tudose spune că Ponta va candida la alegerile prezidențiale de peste cinci ani. „Se visează președinte în 2024″, a mai spus Tudose.
Foștii jurnaliști, în cursa pentru Cotroceni
De altfel, Victor Ponta nu va fi singurul politician care vizează funcția de președinte al României din 2024. Moise Guran, abia ajuns în USR, a spus că nu exclude posibilitatea de a candida, dacă i s-ar propune. Pe lista scurtă se află și europarlamentarul liberal, Rareș Bogdan, sau pesedista Gabriela Firea
La sfârşitul anului 2009 am fost audiat de Comisia pentru apărare, siguranţă naţională şi ordine publică a Senatului României pe tema afacerii „Răpirea din Irak”. Nu mai insist asupra subiectului, pentru că rezultatul expunerii mele în faţa aleşilor ţării a avut rezultatul aşteptat – ZERO. Cu acest prilej, am avut plăcerea să-l cunosc pe preşedintele comisiei, domnul senator Teodor Viorel Meleşcanu, care într-o scurtă pauză m-a invitat în biroul său. Uns cu toate alifiile, mai ales cele diplomatice, senatorul afişa o superioritate reţinută şi o siguranţă de sine caracteristice diplomaţilor din structurile militarizate. După cuvintele de întâmpinare, Meleşcanu şi-a aprins un trabuc din cele scumpe şi cu zâmbetul pe buze, aştepta să deschid vorba despre problemele mele. Ştiţi dumneavoastră: răpiri, Hayssam, terorişti. Trabucul de foi fumega ideea unui adevărat simbol falic al superiorităţii masculului alfa în faţa haitei.
„Îl cunoaşteţi pe Emil Andreescu?”, l-am întrebat pe senator. Zâmbetul i-a pierit într-o clipă. Trabucul de abia început îşi găsi odihna de îndată în scrumieră.
„Da.” Răspunse el cu glas pierit şi îşi aprinse îndată o nouă ţigară de foi.
Povestea spionului gorjean Emilian Traian Andreescu nu a început cu „a fost odată ca niciodată”, ci cu un joc al sorţii. În iulie 2010, pe când coordonam două dintre cele mai vechi publicaţii din Gorj, o ştire mi-a atras atenţia. Trecut binişor de 60 de ani, un fost spion extern îşi susţinea licenţa la Universitatea Constantin Brâncuşi, alături de studenţii care îi puteau fi copii sau chiar nepoţi. Cu un CV impresionant, cunoscător de multe limbi străine, căpitanul DIE (r) Emil Andreescu era la a treia licenţă, ba chiar a patra (licenţa la o cunoscută universitate americană este la secret) cum aveam să aflu mult mai târziu de la apropiaţii săi. Viaţa fostului ofiţer DIE este o adevărată epopee cu suişuri şi coborâşuri, demnă de un scenariu de film, dar poate cel mai interesant lucru este modul cum un nepot de boier a reuşit să ajungă ofiţer al Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a Securităţii. Andreescu Traian Ion Emilian se trage dintr-o familie de boieri gorjeni, bunicul său Ion Andreescu fiind un cunoscut om de afaceri în Bucureştiul interbelic, iar tatăl Gheorghe, un medic cunoscut. Andreescu a avut o copilărie şi o adolescenţă lipsită de griji. A terminat liceul Petru Groza (actualul Colegiu Tudor Vianu) alături de odraslele protipendadei comuniste a anilor ’60.
Iniţial, Andreescu a absolvit două facultăţi din cadrul ASE: Finanţe, credit, contabilitate – 1968 şi Comerţ Exterior – 1970, facultate la care se intra pe bază de dosar. În timpul studenţiei, Andreescu muncea ca ghid şi interpret poliglot la ONT.
Cum a ajuns spion DIE un fiu de boier? Din întâmplare, povestesc foştii colegi ai gorjeanului de la externe. După marea epurare din partid şi din aparatul de Securitate de după 1965, se căutau cadre noi cu facultate. Vechii ofiţeri cu 6-7 clase primare, necunoscători de limbi străine, dar şcoliţi în Uniunea Sovietică erau scoşi din sistem la grămadă. Mulţi dintre aceştia erau racolaţi de KGB şi căsătoriţi cu rusoaice, evreice sau ucrainence.
„Nicolae Ceauşescu a ordonat o epurare masivă a aparatul de securitate, o curăţare de fostele cadre pregătite în URSS. Mulţi întorşi în ţară cu soţii rusoaice. Şi potenţiali spioni URSS din instituţiile de siguranţă ale statului român. Pentru a fi sigur de epurarea aparatului, Ceauşescu l-a adus şef de personal la DIE pe fratele său Nicolae Andruţă Ceauşescu, colonel. Totodată vechiul sediu DIE deconspirat de numeroase trădări în special din RFG din anii ’60 ale spionilor cunoscuţi Ciuciulin, Horobeţ şi alţii, foşti colegi cu generalul Pacepa, a fost mutat la Banca din Batiştei”, îşi aduce aminte un fost coleg de spionaj al gorjeanului Andreescu. Aceeaşi poveste s-a repetat şi cu analfabeţii promovaţi în Armată. Omul îmi spune că în cazul lui „Emil”, norocul sau ghinionul său s-a numit Dumitru Dănău, fost şef pe spaţiul RFG în Direcţia a III-a Contraspionaj şi bun prieten cu viitorul şef al DSS generalul Iulian Vlad. Gorjean, învăţător şi activist ca şi generalul Vlad, Dănău a fost adus în Securitate după un stagiu în rândul cadrelor de nădejde ale PCR.
De aici înainte, limbajul cercetătorului DIE cu care stau de vorbă se specializează. Îmi explică răbdător, cu o limbă de lemn, că datorită hiatusului creat prin epurarea masivă a cadrelor DIE cu studii în URSS (replasate în viaţa civilă, în diverse instituţii, în special la ONT Carpaţi sau în vestitele întreprinderi de comerţ exterior ca ofiţeri în rezervă), era imperios necesară reconstituirea instituţiei cu „personal tânăr, patriot, foarte bine pregătit profesional”, care să preia din mers sarcinile unor ofiţeri cu experienţă trecuţi în rezervă. Pe scurt, după ce căpitanul Dănău s-a întâlnit cu un cadrist DIE pe holul Ministerului de Interne şi acesta l-ar fi întrebat dacă nu are un băiat pentru coordonare la V2, fostul contraspion i l-ar fi recomandat pe prietenul său Emil Andreescu. Pur şi simplu nu aveau oameni de încredere care să coordoneze spaţiul SUA, mai precis New York. Întâmplător sau nu, Emil (bun cunoscător al limbii engleze) o curta intens pe viitoarea cumnată a lui Mitică Dănău. Erau amândoi gorjeni şi de aici toată dandanaua. Aşa a ajuns tânărul Emil să coordoneze în 1973 spaţiul America din sediul V2 de pe Mătăsari, biroul de pe colţ, la etajul întâi.
„Aşa se explică de ce nişte puţoi ca noi, locotenenţi, nişte puşti acolo, ocupam funcţii mult prea mari. Noi am făcut coordonare fără să facem o zi de şcoală. Noi am învăţat din dosare, înţelegeţi? Am făcut ucenicie la locul de muncă pentru că eram deştepţi şi ne-am adaptat. Din dosare ne-am dat seama ce prostii au făcut unii, ce imbecilităţi erau acolo. Şcoala din Băneasa era ticsită cu ofiţeri luaţi de obicei din şcoli militare, cu origine socială bună, băieţi deştepţi, dar care nu puteau să facă faţă peste noapte cerinţelor muncii externe. Şi atunci au fost obligaţi să ia din Facultatea de Comerţ Exterior, d’ăştia super-pregătiţi. Aşa se explică infuzia masivă de ofiţeri din comerţ exterior. A fost singura soluţie logică.”, povesteşte un fost ofiţer SD, subordonat al generalului Ion Mihai Pacepa.
Dar cum pentru orice compromis există şi un preţ, Emil Andreescu avea să plătească scump intrarea în DIE. Mai întâi a renunţat la cumnăţica lui Dănău, fiind însurat de „serviciu” cu o frumuseţe de unguroaică, Mariana, ofiţereasă şi ea.
Când au fost trimişi la post la ONU, Mariana a primit misiunea să se infiltreze în diaspora maghiară din New York şi să culeagă informaţii despre iredentiştii unguri şi evrei, mai ales despre cei care lucrau în redacţia revistei Menorah. Spionii externi şi familiile lor relaţionau foarte greu între ei. Se fereau unii de ceilalţi mai rău decât se fereau de duşmanul imperialist. Nu ştiau niciodată ce rapoarte dă cutare la Bucureşti despre colegi. Prieteniile se legau foarte greu. Mariana Andreescu era bună prietenă cu nevasta spionului Horotan – nume de cod Horaţiu, vărul generalului afacerist Ileş, aflat la post la Geneva în acea perioadă. Soţiile diplomaţilor ONU socializau la cursurile de limbi străine organizate de Hospitality Commity (foto Mariana Andreescu alături de soţiile altor diplomaţi ONU) sau la diverse recepţii. Mariana se mai îndeletnicea printre altele şi cu traducerea interceptărilor în limba maghiară, realizate de cifrorii reprezentanţei. La întoarcere în ţară, după şapte ani, Mariana a primit o primă de 10.000 de lei. În ultimii zece ani, femeia suferă de o boală grea care a pus-o la pat.
După mai bine de trei decenii, ofiţerii „D”, cum erau denumiţi codificat toţi colegii lui Andreescu de la divizia V2, critică dur politica de cadre dusă de conducerea DIE de la vremea aceea. Foştii externişti spun că trimiterea ofiţerilor gen Emilian Andreescu la post la ONU, însemna deconspirare.
„Era clar că dintre atâtea milioane de români, ăia puţinii care mergeau în America erau agenţii statului. Când eşti plecat în numele statului afară, eşti agentul statului. Pe Andreescu l-au distrus când mergea cu acoperire oficială. Şi în ziua de azi e cu stea în frunte, că organul contrainformativ ştia clar că tot ce era diplomat, agenţie economică, TAROM, atunci erau oamenii puterii comuniste.”, spun aceştia.
Colegii de la Externe
Marele regret al lui Andreescu este că nu a fost folosit ca ofiţer deplin conspirat „S”, adică ilegal în cadrul unităţii speciale „U”. Trimis în Vest încă din vremea când activa ca student în cadrul ONT, putea fi căsătorit cu o turistă străină, perfect acoperit. Legendat la nivel înalt, într-o primă fază, viitorul ofițer S, avea parte de „șicane” din partea statului statului român. Autoritățile comuniste se prefăceau că nu-l lasău să plece. Apoi, viitoarea soţie îi scria senatorului X, care făcea lobby pe lângă Nicolae Ceauşescu. Şi acoperirea era gata.
Emilian Andreescu a fost trimis la post de urgenţă în 1973 pentru a-l schimba pe un alt diplomat cu probleme Nicolae Ropotean, care se implicase într-o relaţie amoroasă cu o cipriotă, funcţionară internaţională la ONU. Profesorul Ropotean, ardelean de fel, era un bun vorbitor de limbă engleză şi a fost mutat la ISMB (Securitatea Municipiului Bucureşti), apoi la BRCE, unde a lucrat până în 1989 la un serviciu special care se ocupa de repatrierea moştenirilor. Bun prieten cu ambasadorul Traian Chebeleu, Ropotean avea să fie reîncadrat în MAE, la Direcţia ONU şi alte Organizaţii Internaţionale (vezi foto Anuarul Diplomatic şi Consular al României 1990, pag. 38), apoi promovat diplomat de preşedintele Ion Iliescu.
Revenind la ofiţerul DIE Ropotean de la jumătatea anilor ’70, în mod normal, înlocuirea unui diplomat la post se făcea în timp. Câteva luni, un an dura pregătirea, predarea şi preluarea agenturii. În cazul lui Ropotean, înlocuirea s-a făcut de urgenţă, tânărul Andreescu fiind obligat să-i ducă mai departe agentura şi să o completeze. Totul s-a făcut fără nicio pregătire prealabilă, pe baza dosarelor avute la studiu în coordonare. Exista posibilitatea ca agenţii aflaţi în legătura lui Ropotean să refuze colaborarea cu noul ofiţer. Mai mult, ofiţerii trimişi la New York sub acoperirea Institutului de Conjunctură Economică, erau obligaţi să facă şi comerţ exterior, altfel „mai rău dăunau României”.
„Degeaba făceai spionaj, dacă pierdeai aiurea un contract de sute de mii, milioane de dolari”, povesteşte unul dintre foştii coordonatori din Centrala DIE.
Fiind sub supraveghere continuă (chiar dacă aveau statut diplomatic şi nu intrau sub jurisdicţia autorităţilor din New York, toţi diplomaţii erau lucraţi informativ de personalul de securitate ONU, format din foşti ofiţeri FBI sau CIA), la Naţiunile Unite se filma, se înregistra şi se fotografia. Tot ce se face în ONU rămâne pentru eternitate, ca urmare Andreescu trebuia să facă o figură frumoasă la locul de muncă. Andreescu apare deseori în presa vremii, susţinând discursuri la ONU pe diverse teme. Subiectul preferat de organele de partid şi de stat fiind „cursa înarmărilor, pacea şi securitatea” aşa cum reiese dintr-o ştire publicată în cotidianul România liberă la data de 30 noiembrie 1976. Andrescu a activat în cadrul Comisiei de Securitate ONU ca membru nepermanent în perioada 1976-1978, în Comisia a I-a şi a II-a a Adunării Generale ONU, în Comisia pentru pentru codul de conduită al companiilor transnaţionale sau în Comitetul pentru explorarea cosmosului în scopuri paşnice. Locotenentul major Emilian Andreescu a reprezentat România şi la Conferinţa ONU asupra Dreptului Mării, unde a avut colegi celebri ca Teodor Meleşcanu sau Lazăr Comănescu (vezi foto de grup).
Membri Misiunii Permanente (DIE) a României la ONU – New York, sâmbătă 25 octombrie 1977- Upstate New York – Exit 4. Sus cu pălărie, lt. major Emilian Andreescu, jos cu haină de piele Teodor Meleşcanu. Ceilalţi ofiţeri DIE sau diplomaţi: Nicolae Chiroiu, Ion Goriţă, Mitică Roşu, George Cartas, Dragoş Şerbănescu şi soţiile unora dintre ei.
N.O.
Când m-am dus la Parlament, la cantină, mă întâlnesc cu colegul meu Meleşcanu. Ce faci, pe unde mai eşti? Vom reveni şi la tovarăşul Dumitru Mazilu. Că toţi ăştia au fost cu mine la Conferinţa Dreptului Mării în perioada aia. Mai ales la cei din Secretariatul ONU, la cei din Secretariatul Internaţional care au fost: Stelică Ilinoiu, agentul meu, mort acum vreo 2 ani. Fi-sa e la Băsescu [consilier], Lascu Daniel spion fugit, frate-su era în Ministerul Comerţului Exterior.
Fotografie în premieră. Locotenent Emilian Andreescu ofiţer „D” al unităţii UM 0920/V2 – Spionaj Politico-Economic America şi alte regiuni, în uniformă. Micul detaliu care-i deosebeşte pe ofiţerii DIE de ceilalţi securişti este lipsa însemnului de armă de pe epoleţi. Spionii externi nu aveau însemn de armă. Fotografia de legitimaţie era unică şi strict secretă. Cei care păstrau astfel de fotografii puteau fi excluşi din DIE sau chiar condamnaţi.
Ulterior, prin anii ’80, pentru toţi ofiţerii români au fost înlocuite petliţele cu însemne metalice.
Carieră şi pregătire
L-am găsit pe Emilian Andreescu cu ajutorul unor colegi de spionaj la ONU din anii ’70. Spre surprinderea mea, fostul cercetător la New York stă într-un apartament modest cu două camere în apropiere de Primăria Sectorului 1. Deşi ar putea să ceară retrocedarea proprietăţilor şi terenurilor înaintaşilor săi, boieri cu stare, Andreescu trăieşte într-o sărăcie lucie. În casa lui, nici urmă din bunăstarea securiştilor postdecembrişti, mulţi dintre aceştia având proprietăţi şi vile care se rotesc după soare pe tot cuprinsul ţării. Deşi prin mâinile sale au trecut milioane de dolari cât a lucrat în întreprinderile de comerţ exterior şi băncile Securităţii (Chimimport sau Bancorex), spionul Emil este „rupt în cur”, cum spune românul. Mobila casei este veche de pârâie, iar covoarele cu ţesătura rărită au peste 30 de ani. Singurul lucru nou la vedere este o plasmă agăţată pe perete şi aceea achiziţionată în rate. Andreescu are TV nou, dar nu are cablu, aşa că prinde 2-3 programe cu o antenă montată în balcon pe vremea lui Ceauşescu. Deşi este sărac lipit şi trăieşte de pe azi pe mâine cu un munte de datorii în spinare, gorjeanul stă cu coada pe sus. Şi-a luat patalama de jurist la peste 60 de ani şi acum învaţă pentru examenele de limbă engleză Toefl şi Cambridge. Sărăcia l-a împins să facă acelaşi lucru ca în studenţie: ghid turistic. Fişa postului include de cele mai multe ori şi căratul bagajelor. La vârsta lui, spionul nu poate face nazuri. Îl căutasem să-mi povestească câte ceva din vremurile bune, mai ales despre cei avuţi în coordonare, ofiţeri celebri, unii dintre aceştia personalităţi marcante ale zilelor noastre. Voiam să aflu câte ceva despre agentul său de la New York, S. Ilinoiu, tatăl unei consiliere apropiate preşedintelui Traian Băsescu sau despre doctorul B.Marinescu, pregătit intens de DIE pentru SUA. Fostul spion este o adevărată enciclopedie, dar…
„Baza operativă e a ţării. De ăştia nicio vorbă….!”, mă repezi el. Agentura este tezaurul ţării, chiar şi acum după atâţia de ani, e de părere Andreescu. Cuvântul securist îl scoate din sărite. În opinia lui, DIE a fost o elită, un departament independent care avea prea puţin de a face cu Securitatea. Nici de Pacepa „trădătorul” nu vrea să audă. Nu ştie de unde am informaţiile şi fotografiile publicate deja (imaginea cu ofiţerul la costum este chiar fotografia sa de dosar), dar confirmă o parte din informaţii şi este de părere că majoritatea colegilor săi erau luaţi direct din topul facultăţilor de la acea vreme.
„Ei au beneficiat de entuziasmul şi patriotismul generaţiei 1968. Noi ăştia am fost! Dacă nu erau trădările acelea, duceam România departe…. Dacă nu se întâmpla nenorocirea Pacepa să distrugă generaţia mea.”, spune Andreescu.
Pregătirea unui ofiţer DIE pentru post era de durată. Dar existau şi excepţii. Ofiţerul „D” putea prelua o parte sau toată reţeaua aflată pe teritoriul altui stat, apoi era obligat să o mărească şi să o îmbunătăţească. De obicei viitorul cercetător sau diplomat făcea cursuri la Ştefan Gheorghiu, apoi continua pregătirea la Ministerul Afacerilor Externe. Rezerviştii spun că metoda de pregătire era complet imbecilă, pentru că prezenţa în mai multe instituţii deodată însemna deconspirare. Emil Andreescu a preluat din mers agentura spionului Neculae Ropotean. A fost nevoit să se descurce pentru că nu i-a predat nimic ofiţerul dinaintea sa. Norocul lui Emil a fost că ştia pe de rost agenţii lui Ropotean şi ai altor ofiţeri din dosarele pe care le coordona în Centrala DIE. Dealtfel, aceasta se pare că a fost cea mai mare calitate a fostului ofiţer DIE – o memorie fenomenală.
„Ţineţi minte ce vă spun. Generaţia de Comerţ Exterior, în special după 1965, au fost baza spionajului românesc până la Pacepa şi după. Probabil şi acum. Nu puteai să trimiţi un ofiţer cu pregătire la Băneasa, luat după principiile alea ale epocii, din producţie sau chiar din liceu. Făcut la şcoala de Securitate Băneasa, să-l trimiţi să facă Comerţ Exterior, când el nu avea pregătire. Sau pe ăştia de la şcoala de miliţieni de pe Olteniţei. Ei ce făceau? În anul trei îi băgau la Drept şi nu învăţau nici drept nici altceva. Ieşeau şi ei cu o diplomă de jurist. Un fals. Făceau nişte cursuri de teorie generală a dreptului, în cadrul unei şcoli axate pe contraspionaj …”, spune fostul spion.
Emilian crede că după „marea epurare” din anii ’60, la externe au fost cooptaţi cei mai buni studenţi, de obicei şefii de promoţie din toate facultăţile ţării. Mai ales cei care terminaseră Facultatea de Comerţ Exterior sau vorbitorii de limbi străine. Încă din vremea studenţiei, Emil Andreescu vorbea fluent engleză, franceză, spaniolă, rusă şi germană.
Certificatele eliberate de celebra Academie Ştefan Gheorghiu dovedesc faptul că, după toate standardele PCR, ofiţerul Andreescu era bine pregătit politico-ideologic pentru activitatea externă. Are note maxime la: „Momente principale din istoria patriei, a Partidului Comunist Român şi a mişcării muncitoreşti din România sau Coordonatele şi principiile politicii externe ale partidului şi statului nostru”, discipline predate intens pentru îndoctrinarea cadrelor. Andreescu a trecut prin multe şcoli specializate. La şcoala DIE din Brăneşti, comandant era generalul Budişteanu, tatăl Cameliei, fostă colegă de liceu cu Emilian. La Brăneşti, viitorii externişti erau iniţiaţi în tehnici speciale ca lucrul cu cerneluri speciale, substanţele speciale de desprindere a peliculei de gelatină de pe celuloid, legendarea, micropunctarea, comunicaţiile prin cifru personal, supracifru, cifru de stat, filmul umed, etc. Alţi colegi de liceu pe care avea să-i mai întâlnească în sistem sunt: fostul consilier acoperit la Washington Dan Costel, dar şi pe Anca, fata demnitarului comunist Leonte Răutu, căsătorită Oroveanu. Aceasta din urmă, intrată sub protecţia lui Andrei Pleşu după evenimentele din ’89. Chiar după ce a fost scos din externe, Emil Andreescu nu a terminat cu şcolile. În 1981, pe când era trimis în pregătire la Regimentul I Securitate Băneasa (unde este acum Jandarmeria – foto în uniformă cu arma), l-a avut coleg de cameră pe celebrul scriitor M. Cărtărescu, sublocotenent de Securitate, adus într-o concentrare cu scoatere din producţie de o lună. Spionii externi îşi amintesc de astfel de concentrări ale celor care făcuseră armata la Securitate (absolvenţi de drept, litere, limbi străine, istorie, filozofie) ca fiind ceva normal. Era trecerea de la ofiţeri în rezervă, la activişti de partid. Un viitor activist caricaturist desena, iar Cărtărescu scria epigrame toată noaptea pentru revista Activistul. Îi mâncau ţânţarii până adormeau.
Agentura
Agenţii erau cunoscuţi de ofiţerii coordonatori din Centrală şi de ofiţerul de la post, cel care ţinea direct legătură cu ei. Sistemul copiat de la sovietici funcţiona după nişte reguli simple: ofiţerul DIE din Centrală coordona agenţii şi ofiţerii de legătură 2-3 ani, apoi era trimis în locul unuia dintre ei. Locotenenţii proaspăt încadraţi la V2 Emil Andreescu şi Ilie Nedelcu – nume conspirativ Nisipeanu aveau la coordonare ofiţeri pe agenţia economică New York, plus toţi ofiţerii de pe partea ONU – domeniu politic. Pe spaţiul canadian erau coordonatori ofiţerii „D” Ilie Suba şi Rădulescu Viorel. În lipsa coordonatorilor pe America, Emil Andreescu a ajuns să cunoască baza operaţională a 4-5 vechi ofiţeri epuraţi. Ajuns la post, i-a luat pe rând pe toţi şi s-a împrietenit cu ei. Vechea gardă (din vremea generalului Ion Mihai Pacepa) spune că, spre deosebire de omologii lor americani, externiştii români nu dispuneau de fonduri pentru cumpărarea agenţilor. Trebuiau să-şi folosească priceperea şi de cele mai multe ori şantajul.
Unul dintre ofiţerii coordonaţi din sediul V2 de pe Mătăsari de Emil Andreescu (al treilea din stânga în fotografie) era Constantin Săpătoru (primul din stânga), trimis la spionaj pe agenţie economică alături de Ion Datcu (al doilea din stânga, cu pălărie, nume similar cu ambasadorul Ion Datcu). Imaginea a fost surprinsă pe aeroportul din Washington, în aşteptarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu, în vizită în SUA la invitaţia omologului american Richard Nixon. După ’90, doi dintre aceștia aveau să lucreze în sistemul bancar sau în fondurile de investiţii. Andreescu a ajuns consilier la Bancorex, Banca Agricolă şi Banca Armatei, iar Săpătoru în Consiliul de Încredere, al faimoasei GELSOR, alături de Ion (Luigi) Ciulu, ofiţer acoperit pe ţările arabe, Constantin Rudăreanu, Victor Velişcu sau Mihai Tirigan. Asta ca să înțelegeți mai bine cine avea grijă de banii dumneavoastră la FNI ! Ultimul personaj din dreapta imaginii era şoferul reprezentanței care se ocupa printre altele şi cu problemele tehnice sau contrafilajul.
„Ştiţi când m-am înfuriat eu? Ăsta, Predoiu (este vorba despre generalul Silviu Predoiu, adjunct al directorului SIE), ne vorbea la Brăneşti, la adunări: Domne’, noi avem ofiţeri care vin la servici cu Lamborghini şi cu nu ştiu ce maşini de lux.”, spune Andreescu fluturându-mi pe sub nas fluturaşul cu ultima pensie. Şase sute de lei şi ceva. Când era la post, la New York, Emil deconta obligatoriu şi ultimul cent cheltuit cu agenţii la masă. Cadourile scumpe erau o raritate.
„Şi acum vă spun… I-am văzut. Au aer condiţionat în Mătăsari, poza aia de aţi dat-o dumneavoastră (fostul sediu UM 0920-V2)”, încheie Andreescu.
Nota Ofiţerului
Trădătorii au dat o mare lovitură, începând cu 1972, prin cele două acţiuni de amploare denumite „Cenuşa”. Au ars sute de mii de dosare de informatori pentru a se acoperi. Prima mare acţiune a avut loc prin ’72, apoi a mai avut loc una puţin înainte de fuga lui Pacepa. S-au distrus toate dosarele operative cu informatori membri de partid. Până în 1972 nu se ţinea cont dacă informatorul era membru de partid sau nu. Probabil că ăştia care erau marii trădători, tocmai ca să acopere, pentru că între timp intraseră mulţi în partid, d-ăştia cu dosare … I-au băgat în cap lui Ceauşescu … După ce s-au ars toate dosarele, noi nu am mai avut voie să recrutăm membri de partid. Nu Securitatea trebuia să verifice Partidul, ci Partidul trebuia să verifice Securitatea. Toţi ăştia care aveau dosare nasoale la Securitate, li s-a ars tot, inclusiv activitatea lor de informatori. Se făcea proces verbal că s-a ars dosarul numărul… S-au dus. E scrum. S-a spus aşa: „pe membri de partid nu-i mai recrutaţi voi cum vreţi. Veniţi la noi la partid, să vă dăm noi voie”. Când pleca la post tovarăşul cutare, noi ne duceam la primul secretar şi ăla îl chema şi îi spunea: ” Tovarăşul X, Partidul te trimite la post în Oagadugu şi ai sarcină de partid. Şi el urma sarcina în calitate de comunist. Ai sarcină de partid să colaborezi cu tovarăşii de la Securitate. Şi cu asta basta. El devenea în clipa aia colaborator-coleg. Ei deveneau un fel de semi-ofiţeri din punctul de vedere al sistemului şi al modului în care erau încadraţi. Între colaboratori erau unii foarte buni şi aceştia aveau statut de rezidenţi. Erau plătiţi ca rezidenţi şi li se făceau dosare de semi-ofiţeri. Printre ăştia era şi colegul meu, domnu’ Balthazar. El era mai mult decât colaborator, el era deja semi-ofiţer cu plată. Acei colaboratori prolifici şi productivi, primeau statut de semi-ofiţeri, pentru că primeau bani. Erau retribuiţi lună de lună.
În 1978, Andreescu a venit în concediu în România şi nu s-a mai întors la post. Se pare că a fost oprit în ţară datorită trădării generalului Pacepa, la recomandarea şefului său colonelul Gheorghe Horotan. Agentura lui a fost preluată de celebrul Liviu Turcu, care a defectat în ianuarie 1989. Emil Andreescu a fost scos definitiv din sistem în anul 1983.
Eduard Ohanesian
(fragment din volumul II al cartii Puterea din Umbra aparut la editura Junimea 2011)
„Bani atârnaţi în dulap”. Experiment: motivul pentru care multe femei au ajuns să aibă atât de multe haine pe care nu le poartă
Foto Guliver/Getty Images
Bună, sunt Ioana! Şi mi-am propus ca un an să nu fac niciun fel de shopping de obiecte vestimentare. Sunt în a 15-a săptămână fără niciun fel de achiziție în scop personal şi aproape că m-am dezobişnuit să mă gândesc la asta.
Dacă până nu demult intram din inerţie pe site-uri şi aplicaţii de unde făceam shopping aproape „inconştient" sau făceam o vizită la mall „poate găsesc ceva interesant" (şi de cele mai multe ori găseam), acum mă documentez despre subiecte precum sustenabilitate, cumpărături eficiente, relaţia cu hainele şi, cel mai mult, cum funcţionează creierul nostru în raport cu aceaste activităţi.
Una dintre întrebările cu care m-am confruntat în ultima perioadă a fost care este durata medie a hainelor pe care le avem și ce păstrăm cel mai mult?
În calitate de consultant de imagine și culoare, împreună cu o mulţime de studii găsite pe internet, iată care sunt concluziile la care am ajuns:
Care sunt hainele pe care le dăm/ donăm/ aruncăm cel mai repede?
Îmbrăcăminte de calitate inferioară, țesături de calitate mai slabă și articole fast fashion (haine la preţuri accesibile adaptate după modelele marilor designeri nu sunt făcute pentru a rezista)
Cercetările arată că articolele care au cea mai scurtă durată de viață sunt:
1. Şosetele, lenjeria, colanţii
2. Hainele de casă – motivul (corect de altfel) este că nu punem preţ pe calitate/nu vrem să cheltuim prea mult pe hainele pe care le purtăm în casă, ceea ce este direct proporţional cu timpul de uzură. Plus, fiind haine de casă, există șanse mai mari să le pătăm (gătit/curățenie) sau să se rupă (grădinărit).
3. Cămăşile/hainele albe – durata scurtă de viață are legătură directă cu modul de curăţare. O să scriu în curând un articol separat despre cum trebuie să îngrijim această categorie de obiecte vestimentare.
4. Hainele cu care ne ducem cel mai des la serviciu - din experiența mea, femeile tind să achiziționeze mai multe haine pentru „distracţie" faţă de cât ies de fapt, în detrimentul hainelor „de serviciu" de care au nevoie 5 zile din 7. Astfel fiecare haină de muncă este purtată mai des şi uzată mai repede, reducând astfel perioada de purtare/durata de viață.
Care sunt hainele pe care le păstrăm cel mai mult?
1. Hainele de ocazie - majoritatea dintre noi purtăm rar aceste obiecte de vestimentație, poate de câteva ori pe sezon, deci nu au o uzură foarte mare pe o periodă lungă de timp. De cele mai multe ori au reprezentat o investiţie şi inconştient avem mai multă grijă de ele – de exemplu alegem să le ducem la spălătorie pentru o curăţare profesională, ceea ce ajută la prelungirea duratei de viaţă.
2. Îmbrăcăminte sport/ haine de munte - adesea investim mai mult într-o jachetă super-mega călduroasă sau în pantaloni de jogging din material special, deci optăm pentru o calitate superioară, deci rezistentă la uzură mai mare.
Nu ştiu dacă este şi cazul vostru, dar hainele sport nu le achiziţionez cu intenția de a face mai multe exerciții fizice, ci ca să am o ţinută comodă sau să le mixez cu haine elegante şi să formeze o ţinută cool, nonconformistă. Hainele sport sunt de obicei din țesătură de calitate mai bună, așa că durează mai mult.
3. Jachete/ blazere/ paltoane - sunt, în general, mai bine confecționate, din materiale de calitate superioară. În plus, stilurile lor se schimbă mai rar decât alte articole vestimentare, multe intră în categoria Clasic.
Câte haine are în garderobă o persoană?
Excluzând încălțămintea și accesoriile, media (la nivelul ţărilor dezvoltate) se estimează că este de aproximativ 30 de articole/persoană.
Persoanele care au dulapuri medii până la mai mari sunt majoritar sunt:
1. de sex feminin
2. mature (35+)
3. venit mediu şi peste (raportat la România înseamnă >3000 lei/lună)
4. educate (minimum absolvente de liceu)
Dacă analizăm doar categorie persoanelor cu dulapuri medii până la mari, aflăm că media de articole vestimentare este de 103 articole/persoană – studiu realizat de ClosetMaid.
Majoritatea femeilor cu care mă întâlnesc la workshop-urile mele despre Cum să devin propriul meu stilist (detalii aici) fac parte din această categorie, iar provocarea cea mai mare vine din faptul că tocmai ele spun „nu am ce să port".
Am vrut să aflu motivul care stă în spatele acestei replici, aşa că m-am invitat în garderoba lor, pentru a face împreună un audit vestimentar.
Prima concluzie (înainte de a deschide dulapul): 10% spun că se simt deprimate atunci când își deschid dulapul și 47% că este un chin să-și aleagă o ținută dimineaţa înainte de a pleca la muncă.
Concluzie: nu există o relație cu garderoba, hainele sunt îngrămădite/ nu se pot vedea, sunt prea multe.
Următoarele concluzii sunt din timpul vizitei în garderobă (după ce am deschis dulapul)
1. Părerea lor despre hainele pe care le au:
21% din haine sunt eliminate din start, sub pretextul că „nu se potrivesc ocaziei" (indiferent care ar fi aceea!)
33% sunt prea strâmte
24% prea largi
12% din garderobă este ocupată de haine noi pentru care aşteaptă „un eveniment" să le taie eticheta.
Concluzie: doar 10% din haine sunt disponibile pentru a crea outfituri.
2. Media articolelor purtate în ulimele 12 luni: 26 de obiecte de vestimentație, adică aproximativ 1/5 din dimensiunea garderobei pe care o deţin.
Concluzie: dulap mare – haine multe nepurtate, „bani atârnaţi în dulap", aşa cum spune Carrie Bradshaw în Sex and the city.
3. Motivul pentru care au ajuns să aibă atât de multe haine pe care nu le poartă:
nu mai sunt la modă, dar pur și simplu nu se pot despărţi de ele (haine neîmbrăcate de ani de zile, înainte ca cineva să le ajute să dea acele haine)
schimbarea formei corpului. Cel mai frecvent motiv este creșterea în greutatea, însă întotdeauna există obiectivul de recăpătare a formei fizice iniţiale şi revenire la garderoba anterioară.
Cumpărături din impuls/reduceri – nu sunt stilul lor, culorile sau formele potrivite sau, pur şi simplu nu au cu ce să le mixeze.
Concluzie: vinde-le, iar cu banii recuperaţi cumpără-ţi haine care ţi se potivesc. Pentru cine nu ştie, administrez şi eu un astfel de grup – like pagina de Tzoale sau scrie un comment cu numele tău pentru a te adăuga în secret group Tzoale.
