Tragedii, mistere. Mistere, tragedii.

Ziare. com:

Misterele Revolutiei din 1989: De ce a fost ucis colonelul Gheorghe Trosca, marturii si teorii inedite despre masacrul uslasilor

De ce a fost ucis in noaptea de 23-24 decembrie 1989 colonelul Gheorghe Trosca, seful de stat major al Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista (USLA), trupele de elita ale Securitatii? Avea ofiterul o misiune secreta atunci cand a ajuns in fata Ministerului Apararii?

Acestea sunt intrebari la care istoricii incearca sa gaseasca un raspuns la 30 de ani de la Revolutie. In baza marturiilor martorilor, transmisiunilor radio, jurnalelor de lupta, cei mai multi cercetatori sustin ca planul de anihilare ar fi fost trasat de generalul Nicolae Militaru, instalat de Ion Iliescu la conducerea Ministerului Apararii.

Vorbim de unul dintre cele mai sangeroase evenimente din timpul Revolutiei: 8 uslasi au fost ucisi de Armata, in frunte cu seful lor, desi fusesera oficial chemati sa apere MApN. Este vorba de Gheorghe Trosca (colonel), Eugen Trandafir Cotuna (locotenent colonel), Andrei Stefan (sublocotenent), Ion Muicaru (sublocotenent), Emil Oprea (sublocotenent), Florin-Constantin Suprateanu (sublocotenent), Teodor Neagoe (sublocotenent) si Ion Costache (sublocotenent).

Trupurile acestora au fost lasate pe strada si batjocorite timp de mai multe zile de bucuresteni. Pe fruntile lor a fost scris "Teroristi" sau "Tradatori". Trosca a fost decapitat, iar corpul acestuia a fost lasat sa zaca in strada, iar capul i-a fost asezat pe un cauciuc, cu o tigara infipta in gura, imposibil de identificat in spatele straturilor de noroi si fum depuse.

Ipotezele

Una din ipoteze, vehiculata in articole de presa sau lucrari istorice, a fost aceea ca Trosca a fost ucis din razbunare de Militaru, deoarece colonelul ar fi deconspirat in 1978 legaturile acestuia cu GRU, serviciul secret militar al Rusiei/URSS sau KGB- serviciul de securitate al Rusiei/URSS.

Despre dosarele Corbii 1 si Corbii 2, legate de agentii rusi aflati pe teritoriul Romaniei in functii inalte sau pe teren, inclusiv generalul Militaru, mai multe detalii in articolul: Marturii din dosarul Revolutiei. Regretele lui Ceausescu la Targoviste: Nu m-ai lasat sa-l termin pe Iliescu! Acum o sa ne termine el pe noi

Alti istorici sustin ca intreaga drama ar fi fost un "accident nefericit", uslasii ar fi fost victime ale "razboiului fraticid", iar conflictul Militaru-Trosca ar fi fost unul inventat.

De exemplu, intr-un studiu asupra vinovatilor pentru victimele Revolutiei Romane din decembrie 1989, realizat de istoricul Madalin Hodor, Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, si Roland Thomasson, doctor in stiinte politice, sunt prezentate date noi despre acest caz.

Citeste si: Din subteranele Revolutiei din decembrie 1989: De ce nu sunt identificati teroristii si nu sunt anchetati fosti membri ai Securitatii?

Studiul dezvaluie ca cel mai probabil misiunea adevarata a lui Trosca era de a intra in MApN si de a incerca salvarea sefului USLA, colonelul Gheorghe Ardeleanu, si a sefului Securitatii, Iulian Vlad, care erau acuzati de noua putere instalata de Ion Iliescu de participare la diversiunea cu teroristii, iar asupra lor plana perspectiva arestarii, fapt ce s-a si petrecut peste cateva zile.

Baricadati in MApN

De precizat ca intreaga "conducere politica" a Revolutiei (Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Mihai Montanu) se afla in acele momente la MApN. Ministerul era o adevarata fortareata, aparata de 2.137 de militari, 63 de tancuri, 49 de TAB-uri si doua baterii de antiaeriana.

O forta capabila sa acopere in timp de razboi un front de 50 km pe doua linii, dar care era total neputincioasa in fata razboiului de gherila urbana declansat de tragatorii din blocurile din zona.

S-a incercat salvarea lui Iulian Vlad?

Misiunea lui Trosca ar fi putut fi si o incercare a de-a incapacita, printr-o "combinatie operativa" conducerea Revolutiei, respectiv a generalilor de armata care ii suspectau pe fostii capi ai Securitatii.

"Este logic ca aceasta incapacitare avea scopul ultim ca Vlad si Gusa (

Stefan Gusa - sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane - n.red.

) sa preia din nou controlul principalului centru de putere in acel moment - Ministerul Apararii Nationale.

O astfel de "combinatie operativa" se inscria de altfel in planul luptei de rezistenta, conform caruia "grupe de actiune" fusesera pregatite pentru "rapirea unor comandanti" ai fortelor "dusmanoase" care l-ar fi inlaturat pe "Comandantul Suprem" si regimul sau, "ocupand vremelnic teritoriul"," se arata in studiul citat.

Era logic ca Vlad, Gusa si Ardeleanu sa se gandeasca la un plan de lichidare a conducerii CFSN, sustin autorii.

"

Intre plecarea lui Trosca din unitate si momentul sosirii sale la MApN, planul a suferit modificari, cei doi (Vlad si Ardeleanu) fiind in incapacitatea de a-l mai putea implementa. De unde abandonarea echipajelor lui Trosca in fata intrarii in MApN. Deznodamantul a fost inevitabil

", conchide studiul. Acesta poate fi accesat pe site-ul revistei

Drepturile Omului.

De ce era imbracat in uniforma militara?

Oficial, gruparea condusa de Trosca avea ca misiune "surprinderea teroristilor din blocurile din jur" care trageau catre MApN, iar echipajele ar fi trebuit sa se apropie prin "spatele blocurilor". O precizare importanta, uslasii erau in masini ARO blindate, denumite Autovehicule Blindate pentru Interventie (ABI).

In timpul deplasarii, Ardeleanu ii ordonase lui Trosca sa vina direct la MApN. Apoi, Trosca ar fi fost instruit sa il ia cu el si pe Constantin Isac, reprezentantul Consiliului Frontului Salvarii Natioale (CFSN) pe langa USLA, care s-a dovedit ca era antrenorul de judo al USLA. Acesta pretindea ca ar fi avut si "date importante" sa le comunice conducerii CFSN, fapt niciodata materializat, dar i-ar fi furnizat lui Trosca acoperirea perfecta.

In plus, Trosca a imbracat peste bluzonul sau o uniforma MApN de locotenent-colonel de geniu, fapt ce ar indica dincolo de orice dubii intentia initiala de a patrunde in sediu in mod conspirat, echiparea sa neavand nimic de a face cu misiunea de "anihilare a teroristilor".

El urma sa patrunda in sediul MApN folosindu-se de un ofiter de legatura (maiorul Rosu) din Directia de Informatii Militare si a asteptat timp de 20-30 de minute un semnal de la acesta.

Sunt identificati de un tanc trimis din MApN sa faca "o cercetare vizuala" si se incepe un schimb de focuri. Declaratiile sunt contradictorii referitor la cine a deschis focul primul. Contactul cu militarii l-ar fi pus intr-o pozitie delicata pe Trosca, care trebuia sa explice ce cauta in uniforma de geniu in fata MApN, de ce nu executa misiunea de "a cadea" in spatele teroristilor si de ce sta in acea pozitie de 20-30 de minute fara sa fi semnalizat, deci cu intentii neclare.

Ce spune rechizitoriul procurorilor

Pe de alta parte, procurorul militar care a investigat dosarul Revolutiei nu ia in calcul deloc aceasta varianta. Magistratul spune ca in cazul Trosca este probata "intentia criminala privindu-l direct pe gl.col. Militaru Nicolae care, in noaptea de 23/24 decembrie 1989, era impus deja ca ministru al apararii de Iliescu Ion".

In acelasi timp, generalul ar fi avut in mod sistematic un comportament care a adus psihoza terorista la cote paroxistice.

Nicolae Militaru fusese marginalizat de Nicolae Ceausescu, ca urmare a faptului ca a fost demascat ca fiind colaborator al serviciilor de informatii militare ale URSS, iar ulterior s-a dovedt ca in decembre 1989 a fost seful aripii militare a "grupului complotist Iliescu".

"

Contextul in care s-a luat hotararea de numire a fost aceea in care, pana la acel moment, functia de ministru al apararii a fost exercitata de gl. lt. Stanculescu Atanasie Victor, iar rolul acestuia a fost realmente determinant pentru rasturnarea regimului Ceausescu si pentru preluarea puterii de catre CFSN

", explica magistratul militar.

Pe de alta parte, dintr-o grava lipsa de comunicare s-a ajuns ca fortele MApN aflate in perimetrul ministerului sa deschida foc asupra ABI-urilor, cu consecintele cunoscute. S-a ajuns la aceasta tragedie printr-un cumul de factori.

Generalul Militaru isi anunta intrarea in actiune la Televiziunea Romana. Sursa: Youtube/ Ioana Moldoveanu (captura) Militaru avea o aversiune fata de Securitate

Din probele administrate, a rezultat ca generalul Militaru manifesta o profunda aversiune fata de cadrele Securitatii, izvorata probabil din faptul ca, in exercitarea atributiilor de serviciu, aceste cadre l-au deconspirat ca fiind colaborator al unui serviciu de informatii strain.

De ce generalul Militaru Nicolae a insistat ca tocmai lt.col. Trosca Gheorghe sa fie cel care, in noaptea de 23/24 decembrie 1989, sa vina in mod obligatoriu la sediul MApN, in circumstantele prezentate?

Nicolae Iosub, fost ofter in cadrul Contrainformatiilor militare - Birou rezervisti a declarat procurorilor, pe 21 octombrie 2017, ca cel mai probabil este vorba de razbunarea lui Militaru.

"As dori sa mentionez un fapt care poate clarifica cauza decesului colonelului Trosca in decembrie 1989 in fata MAPN. Nu mai retin exact anul, insa Trosca detinea functia de inlocuitor la comanda in cadrul Serviciului de Contrainformatii al Armatei I. In cursul unei zile am primit informatia ca gl. Militaru, care se afla in rezerva la acea data, a primit la domiciliul sau vizita unui ofiter din cadrul armatei.

Am identificat autovehiculul cu care se deplasase ofiterul ca apartinand parcului auto din cadrul Armatei I, astfel incat seful meu l-a chemat pe colonelul Trosca si i-a expus datele privind informatiile culese, cerandu-i sa ne sprijine prin identificarea ofiterului care efectuase cursa respectiva si stabilirea imprejurarilor discutiilor cu Militaru etc.

Colonelul Trosca era un temperament vulcanic si reintors la unitatea sa, l-a identificat si l-a chemat pe ofiter in biroul sau, contrar uzantelor muncii si pe un ton agresiv i-a cerut informatiile referitoare la intalnirea cu Militaru. Nu cunosc ce date i-a oferit acel ofiter, dar cu siguranta in cel mai scurt timp l-a informat pe gl. Militaru asupra faptului ca este supravegheat si este in atentia colonelului Trosca.

Desi interventia acestuia a fost doar pasagera, la solicitarea noastra, eu cred ca numele a ramas in memoria gl. Militaru si cand s-a ivit momentul oportun, acesta s-a razbunat pentru episodul respectiv, luand masurile care au condus la decesul lui Trosca din noaptea de 23/24.12.1989 in fata MApN. In acea perioada col. Trosca era seful de Stat Major al trupelor USLA".

Cum a aparut versiunea cu "teroristii"

In plus, Militaru a fost cel care l-ar fi ales pe Trosca sa conduca uslasii. Acest lucru reiese dintr-o declaratie data de Victor Atanasie Stanculescu, pe 6 septembrie 1994, la comisia senatoriala care a investigat crimele de la Revolutie.

"La MApN a fost o treaba (....) In momentul cand s-a propus sa se faca aceasta miscare, Trosca a fost nominalizat de Militaru ca el sa conduca. Ardeleanu (seful USLA) i-a spus ca nu poate pentru ca nu are pe cine sa lase la conducere, pentru ca Trosca era singurul. Militaru a spus ca nu, el sa vina acolo, sa dovedeasca faptul ca fortele lui sunt alaturi de Revolutie.

De doua ori Ardeleanu i-a spus ca nu, pentru ca treaba trebuia sa se petreaca seara. Eu am aflat ca se face aceasta miscare si i-am spus ca este noapte, ca transmisiunile merg prost si oricand se poate intampla o nenorocire. Eram in birou cand au fost opriti la primul aliniament (....)

Cand am auzit primele bubuituri i-am spus:

Nu v-am spus ca se intampla o nenorocire?

, iar el a spus:

Ca la razboi, ca la razboi, multe se pot intampla

. Cu asta s-a inchis discutia si abia dimineata am vazut despre ce e vorba si s-a dat acea versiune de teroristi".

Militaru se temea de un conflict cu Securitatea

Potrivit procurorilor militari, generalul Militaru avea "preconceptia unui viitor conflict armat cu cadrele Securitatii".

Foarte grav, se arata in rechizitoriu, ca desi echipajele USLA nu au prezentat comportamente ostile Revolutiei, din ordinul generalului Militaru Nicolae, cadavrele luptatorilor USLA au fost lasate la vedere, in fata ministerului, mai multe zile, spre a fi batjocorite crunt de catre populatie.

"

Imaginile cu privire la acest caz sunt edificatoare. Comportamentele inumane (decapitarea unui cadavru, infigerea capului in osia ABI-ului distrus, urinarea pe cadavre, infigerea de tigari in orbitele ochilor acestora) reprezinta tot o expresie a starii de psihoza, mai precis a urii induse impotriva asa-zisilor securist-teroristi.

La fel de grav a fost ca pe ABI-urile respective a fost inscriptionat cu creta de culoare alba, cu majuscule,

TERORISTI

", se arata in actul de acuzare.

Cadavrele uslasilor au fost profanate de bucuresti timp de mai multe zile. Sursa: Youtube/
sorescu razvan (captura) Inscriptia, ordonata din MApN

In declaratia de martor, generalul Mircea Chelaru arata ca aceasta inscriptie a fost ordonata tot de la comanda MApN.

"

Este o proba edificatoare de diversiune si dezinformare exercitate de la varful MApN, cu stiinta celor din minister, inclusiv a factorilor de decizie din CFSN care, desi au cunoscut ca militarii decedati ai USLA nu sunt teroristi, nu au intervenit pentru stoparea acestui gen de comportament.

Nimeni nu a intervenit in spatiul public pentru a arata adevarul cu privire la acest incident. In acest fel, a continuat, cu intentie directa, inducerea in eroare a opiniei publice, care a primit inca un argument (fals, dar impresionant) ca intre cele doua tabere aparent inamice se desfasoara un adevarat razboi, pe viata si pe moarte

", se mai arata in rechizitoriu.

Filmarea cu Iulian Vlad

Una din probele cheie din dosar este o inregistrare facuta in dimineata zilei de 24 decembrie 1989, la sediul USLA, unde generalul Iulian Vlad - seful Securitati, langa care se aflau generalul Hortopan Ion - membru al Consiliului Militar Superior si Montanu Mihail - membru CFSN, a anuntat cadrele USLA despre tragicul evenment.

Filmarea il prezinta pe Iulian Vlad, evident stresat, spunand: "

Ma bucur din adancul inimii ca sunt intre dumneavoastra. Niciodata, sa stiti, ca n-ati fost parasiti. Niciodata n-ati fost uitati. Si niciodata nu veti fi uitati, pentru tot ce ati facut bun pentru aceasta tara.

Suntem astazi onorati de prima vizita in unitatea noastra a domnului inginer Mihail Montanu, aici de fata, membru al Consiliului National al Frontului Salvarii Nationale. Este prezent si tovarasul general colonel Ion Hortopan, membru al Biroului Executiv al Consiliului de Conducere al Ministerului Apararii Nationale, comandantul trupelor de infanterie si tancuri (...)

Va anunt incetarea din viata a sefului statului major al unitatii, colonelul Trosca si a unui om tanar si minunat, care a fost seful serviciului, nu stiu cum (...) care la numar, detasamentului special de interventie antiterorista, colonelul, maiorul, sau nu mai stiu (...)

Au murit in imprejurari tragice. Nu au tras impotriva nimanui niciun cartus. Din pacate, moartea s-a produs intr-un accident de nedorit. Nu este vina, bineinteles, a lor, dar nici a acelora care din greseala au savarsit acest lucru regretabil". Povestea unui supravietuitor

Asadar, varfurile decizionale ale MApN si CFSN au cunoscut de la bun inceput ca echipajul USLA nu a desfasurat actiuni ostile Revolutiei, insa s-au angrenat in deplina cunostinta de cauza in diversiunea privitoare la acest caz.

Stefan Soldea, unul dintre soldatii uslasi care au facut parte din echipa lui Trosca si care a fost ranit in noaptea de 23-24 decembrie 1989, a povestit pe 31 iulie 2018, cum a avut loc masacrul.

"In jurul orelor 21:45 a venit la noi mr. Trosca si ne-a spus ca urma sa executam o misiune antiterorista in zona sediului MApN. L-am auzit pe mr. Trosca afirmand cu referire la aceasta misiune ceva de genul:

Astia pe mine ma vor.

(...) Am ajuns, am oprit la locul stabilit, situatia fiind calma (...)

Mr. Trosca a insistat ca cineva de la MApN sa ne preia (...) i s-a spus ca ABI-urile noastre sa semnalizeze prin aprinderea si stingerea farurilor. Imediat dupa semnalele optice, asupra ABI-urilor s-a deschis focul, apreciez ca din partea stanga. In acea parte exista un dispozitiv de aparare ce avea in componenta foarte multi militari, echipati cu tehnica diversa, inclusiv cu tancuri si alte blindate. Deschiderea focului nu a fost provocata de noi.

Nu am facut niciun fel de miscare susceptibila de a fi ostila. Dupa deschiderea focului l-am auzit prin statie pe mr. Trosca incercand sa determine oprirea focului asupra noastra. Acesta striga:

Ne omoara, faceti ceva!

. Am fost ranit in zona cervicala cu un glont. Am fost scos din ABI de catre un ofiter de aviatie, am fost singurul supravietuitor din ABI-ul cu numarul 2. (...)

In momentul in care am fost scos din ABI, l-am observat in dreptul primului ABI pe mr. Trosca zvarcolindu-se intre viata si moarte (...) Imediat dupa scoaterea din ABI am fost dus in antecamera biroului ministrului apararii (...) aveam statut de terorist. Aici fiind, am purtat o discutie cu colonelul Ardeleanu, seful USLA, caruia i-am relatat ce s-a intamplat.

In acele clipe, in cabinetul ministrului se aflau generalul Militaru si Iulian Vlad. S-a apropiat de mine generalul Militaru care m-a intrebat direct daca mr. Trosca mai traieste. I-am raspuns ca mr. Trosca este in viata, ca se zbate intr-o stare grava, dar ca inca poate fi salvat. Dupa acest scurt dialog cu generalul Militaru, acesta din urma a avut o discutie cu colonelul Ardeleanu, care i-a reprosat:

Domnule general mi-ati omorat oamenii!.

Am auzit cum raspunsul generalului a fost:

Ce vrei, asa este la razboi, Ardelene!

. (...) Precizez ca, dupa momentul in care asupra ABI-urilor noastre s-a deschis focul, nu a existat nici un fel de riposta armata din partea noastra. Precizez ca Drumul Taberei, in zona fostului MApN, era foarte bine luminat, iluminatul stradal functionand la cote normale.

Nu am reusit sa inteleg cum de a fost posibil ca fara niciun temei, niste militari ai armatei romane sa deschida focul asupra noastra cu consecintele cunoscute, atata timp cat si noi serveam aceeasi patrie".

Marturie cheie

Procurorii mai arata ca in mod deosebit este relevanta pentru intelegerea "cazului Trosca" declaratia lui Mihail Montanu, membru CFSN.

"La un moment dat, pe 23 decembrie, vine generalul Militaru si zice:

Ne ataca teroristii - Securitatea!.

Vlad, care era si el prezent, a spus:

Ai mei, am dat ordin sa fie consemnati in unitati, iar dintre ai mei, singurii care au forta de izbire sunt cei de la Brigada antiterorista, ori comandantul lor e aici, se jura cu mana pe scriptura ca ai lui sunt in cazarma, iar armamentul e sigilat.

Militaru il acuza:

Nu se poate, pentru ca sunteti tradatori.

Inainte de venirea generalului Militaru, eu am stat de vorba si cu Ardeleanu si cu Neagoe si cu Vlad, au dat in scris ca unitatile sunt consemnate in cazarmi, armamentul este sigilat si au facut si un juramant de credinta pentru patrie si revolutie. Cert este ca foile acelea doua mi-au fost subtilizate din buzunar si au disparut.

Pe 23 decembrie, dupa-amiaza, generalul Militaru a dat ordin sa plece cineva sa verifice unitatea USLA. Este interesant ca nu a trimis un ofiter care sa aiba capacitatea de a analiza situatia, l-a trimis pe un subofiter Rizea, plutonier pe vremea aceea (...)

L-a chemat Militaru pe Ardeleanu si i-a spus:

Cheama un echipaj de la tine, sa ne ajute sa identificam cine sunt teroristii in zona noastra aici, sa ne ajute sa-i anihilam.

Iar Ardeleanu a ridicat o problema tehnica: cum sa-i deplaseze de la unitate pana aici, in nebunia care era in oras. Fie sunt considerati teroristi si armata, pe traseu, trage in ei, fie lumea se ia de ei, ii ataca si atunci astia vor fi nevoiti sa se apere si iar iese o chestie neplacuta. Totusi, Militaru ii da ordin, la ordin nu se mai discuta, pune mana pe telefon Ardeleanu si il convoaca pe adjunctul lui, pe Trosca, sa pregateasca trei echipaje si sa vina la MApN.

Am fost de fata cand s-a dat acest ordin prin telefon. Ardeleanu chiar incepuse efectiv sa planga (...) Bun, se da ordin la USLA sa vina aceste echipaje. Dar interesant este ca mi-a ajuns la ureche, un ofiter mi-a spus:

Ne ataca teroristii, se pregateste un atac terorist impotriva noastra, stiu ca vine o trupa puternica sa ne atace

. (...)

Ca la cateva ore, sa pice bomba. Aia apropiindu-se de minister, din tancurile care erau in fata ministerului s-a deschis foc si echipajele au fost distruse. Deci s-a facut jocul de asa maniera, ca sa ii scoata pe aia teroristi, teroristii care ataca sediul ministerului, sediu in care se afla noua structura de putere a statului. (...)

Militaru se comporta ca ministru al apararii (...) Deci, are loc chestiunea, tensiuni mari acolo, iar Militaru a dat ordin ca USLA si Directia a V-a sa se prezinte a doua zi in revista de front pe stadionul Ghencea. Atunci am intervenit, pentru ca orice revista de front se face cu echipamentul din dotare, deci cu armamentul respectiv. Daca astia ar fi defilat prin oras inarmati, soldatii care erau prin oras, neputand fi anuntati, ar fi tras in ei. (...) Militaru mi-a spus:

Ce stii dumneata, eu sunt general de armata, stiu ce fac.

L-am abordat pe Iliescu si i-am spus ca nu sunt de acord ca aceste unitati sa se deplaseze prin oras in conditiile date si ca ma ofer sa ma ocup de verificarea acestor unitati la fata locului.(...) Am organizat deplasarea cu Hortopan, cu Vlad, mai era inca un colonel, cu Ardeleanu. Am urcat intr-un TAB si am plecat. Asadar, in 24 decembrie dimineata, am plecat la USLA. Stiam unde au sediul si unde imi spusese Ardeleanu ca are tot efectivul consemnat in cazarma, cu echipamentele sigilate. Am ajuns acolo si prima surpriza a fost cand i-am vazut pe cei care ne-au iesit in intampinare plangand in hohote. I-am intrebat ce s-a intamplat si mi-au spus ca ei stiu ca ne-am dus sa-i omoram, pentru ca in urma incidentului cu Trosca aveau stampila de teroristi.

Am intrat in curtea unitatii. Toti aliniati. A prezentat un ofiter revista de front, raportul, a vorbit Ardeleanu, a vorbit Vlad, Hortopan, am vorbit si eu. Aplauze, urale. Toate chestiile astea sunt filmate. Dupa ce am vorbit afara, am intrat inauntru pentru identificarea nominala a prezentei. (...) Pe aceasta chestiune si mie si unitatii USLA ni s-a facut o inscenare, de catre cel care a facut un colaj pe baza materialului filmat in unitatea USLA. S-a facut un mixaj din care reiesea ca USLA este totusi terorista. Voican Voiculescu i-a dat ordin colonelului Baiu sa faca acest colaj".

Li s-a retras titlul de eroi martori

Initial, toti uslasii care au decedat in noaptea de 23-24 decembrie 1989 au primit distinctia de eroi-martiri ai Revolutiei. Dupa 21 de ani, titlul le-a fost retras celor doi ofiteri care erau la conducere, Gheorghe Trosca si Eugen Trandafir Cotuna, pe motiv ca acestia au facut politie politica.

Citeste si: Basescu retrage titlurile a cinci revolutionari cu verdict de la CNSAS

In 2012, SRI a ridicat Monumentul Luptatorului Antiterorist din Bucuresti in locul in care uslasii au murit, pe bulevardul Drumul Taberei, la intersectia cu bulevardul Vasile Milea. Pe acesta sunt trecute numele celor decedati si textul: "In acest loc au cazut la datorie sapte luptatori antiteroristi, in 24 decembrie 1989".

Monumentul este inchinat si tuturor eroilor cazuti in misiunile antiteroriste inainte si dupa 1989.

Sursa: Facebook/ SRI

Realitatea cu fundul în sus. Nonvalorile, noii îmbogății ai soartei, sfidează pe majoritatea românilor.

Ce mașină conduce Carmen Dan. A costat 60.000 de euro

Autor: Gabriel Zamfirescu21 decembrie 2019

S-a aflat marele secret al lui Carmen Dan. Fostul ministru de Interne conduce un bolid de lux, pe care l-a achiziționat recent. Autovehiculul a costat 60.000 de euro. Fostul ministru s-a lăudat cu el pe rețelele de socializare imediat după ce a intrat în posesia lui.

Carmen Dan este unul dintre cei mai huliți miniștri de Interne pe care i-a avut România după Revoluție. Aceasta s-a prezentat la sediul DIICOT pentru audieri, în dosarul 10 august. Dan spune că nu a avut niciun rol în protestele cele mai sângeroase din țara noastră de după mineriade. Fostul ministru de Interne a mai adăugat că nu a luat legătura cu Liviu Dragnea în ziua respectivă, dar și că a purtat discuții doar cu premierul României. Aceasta a stat de vorbă cu procurorii timp de mai bine de șase ore, iar la intrarea în sediu a fost huiduită de oamenii furioși care o așteptau.

Carmen Dan, achiziție de lux

Carmen Dan are parte însă de o viață mai liniștită după ce a fost dată afară din Guvern. Tocmai și-a achiziționat un blod de lux cu care s-a lăudat pe rețelele de socializare. „0 km/h. Nu, nu e poză «artistică». E doar culoarea roșie a semaforului care dirijează circulația pe DJ 601, la podul de peste râul Neajlov, la Crevedia Mare. Reabilitarea podului care are o vechime de 64 de ani se face cu bani alocați din dispoziţia guvernului prin HG 300/ 2019. Guvernul PSD, evident!”, a scris Carmen Dan în dreptul fotografiei ce o înfățișează la volanul bolidului de lux.

Carmen Dan ar conduce un Audi Q5, iar cea mai ieftină versiune a acestei mașini tip SUV costă 50.000 de euro. Se poate observa că nu este cea mai ieftină variantă a mașinii. Automobilul este dotat cu pachet optic sport S-Line, alături de scaune sport îmbrăcate în piele. Acest Audi Q5 are și peste 200 de cai putere, fiind estimat că ar fi costat-o pe Carmen Dan cu zece mii de euro mai mult, față de varianta mai simplistă.

Imaginea publicată în urmă cu câteva zile, pe rețelele sociale, le-a atras atenția foarte repede și internauților, care i-au răspuns prin numeroase comentarii. Unii au dorit să afle ce model conduce Carmen Dan, pe când alții au vrut doar să îi semnaleze fostului ministru de la Interne că se pricepe la alegerea unei mașini de lux. „Interesantă mașina…” sau „Ce herghelie aveți sub capotă”, au fost doar câteva dintre mesajele lăsate prietenii virtuali ai acesteia.

A mințit în declarația de avere

Fostul ministru a trecut, însă, în declarația de avere, ceva cu totul diferit, la categoria aferentă bunurile precum automobilele. În anul fiscal 2018, Carmen Dan a scris că mașina ei este din anul 2017, însă, cu un an mai târziu s-a răzgândit și a trecut că nu are bani în conturi și că deține doar un singur apartament în Videle. Nu este menționat că ar fi luat vreun credit sau leasing pentru acel Audi Q5, dar a vândut un Volkswagen Tiguan, vechi din 2012, cu suma de 12.800 de euro. Mai mult, veniturile sale lunare, în cadrul ministerului pe care l-a coordonat în guvernul PSD erau de 2.600 de euro.

Cifrele arată rău. Trebuie spus, libertatea de a gândi, de a te exprima, de a scrie, de a circula șamd. nu pot fi exprimate în cifre. Asta am câștigat prin revoluție /lovitură de stat. Eroii trebuie cinstiți.

Dupa 30 de ani, inca nu vedem luminita de la capatul tunelului. Medicament impotriva bilanturilor festiviste

In 1989, principala grija a fiecarei familii de romani era asigurarea hranei, in conditiile in care a reusi sa procuri o bucata de carne era o adevarata aventura. Astazi, romanii arunca 6.000 de tone de mancare zilnic; 2,2 milioane de tone de hrana am aruncat in anul 2018 (sursa: StirileProTv.ro). Am parcurs, practic, o distanta enorma de la situatia din 1989, cand asigurarea hranei zilnice era principala problema a romanilor, la situatia de astazi, in care vorbim despre o risipa alimentara...
Si daca, totusi, cineva v-ar spune ca in 1989 economia Romaniei era mai puternica decat in 2019? Si daca acel cineva ar fi chiar FMI? Ar fi un soc, nu? Citeste toate textele scrise de Petrisor Peiu pentru Ziare.com Iata tabloul global al economiilor nationale din 1990: Sursa: knoema.com

Romania era a 32-a economie a lumii

, cu un PIB de 172 miliarde de dolari (metodologia preturilor comparabile, PPP). Polonia era prima economie a regiunii (251 miliarde de dolari), iar Ungaria se afla la 115 miliarde de dolari. Economia noastra era, atunci, peste cea a Suediei, peste cea a Austriei, a Greciei sau a Danemarcei. Si nu aveam ce pune pe masa...

Astazi, Romania este abia a 41-a economie a lumii,

cu un PIB (tot in metodologia preturilor comparabile, PPP) de 547 miliarde de dolari. Polonia tot prima pe regiune este, cu 1.287 miliarde de dolari, iar Ungaria nu se mai afla printre primele cele mai mari 50 de economii ale lumii. Practic, noi am scazut 9 locuri in ierarhia globala, dar ne-am castigat hrana indestulatoare...

Sursa: knoema.com

Este Romania un paradox? De vine aceasta abundenta a hranei? Sa radem sau sa plangem: din importuri. In 2018, Romania a avut un deficit comercial pentru bunuri de 15 miliarde de euro, din care deficitul in comertul alimentar sta sa sparga pragul de 3 mld. euro (2,97 mld. euro mai exact) -

sursa: zf.ro

. Adica, fiecare roman a mancat de 150 de euro pe an mai multe produse din import decat de pe ogoarele patriei.

Inseamna degradarea pozitiei internationale a Romaniei cumva ca echipa lui Nicolae Ceausescu era mai buna decat guvernele care i-au urmat? Nicidecum. Asta inseamna ca toate guvernele de dupa 1990 au fost cu mult mai "subtiri" decat guvernele celorlalte tari din "lagarul" socialist si mai slabe decat media mondiala; daca in anii 80, preocuparea majora era hranirea populatiei, nici astazi nu suntem mai avansati: preocuparea de baza a guvernelor este plata pensiilor si a salariilor bugetarilor. Nici macar un minut nu se gandeste nimeni la dezvoltare, la infrastructura, la coridoare energetice sau la sateliti. Daca in 1989 simbolul realizarii sociale era sa ai pe masa o friptura, astazi simbolul reusitei in viata este sa ai pensie speciala sau salariu de ANRE/ANCOM, sau macar salariu de slujbas la stat...

Inlocuirea regimului comunist, in 1989, a fost o sansa pentru toate tarile din regiune, sansa fiecarui popor de a se dezvolta conform interesului national, fara bariere ideologice si fara modele nepotrivite. A depins de fiecare natiune sa isi aleaga conducatorii care sa o dezvolte sau care sa o stapaneasca. Unele natiuni au avut noroc si s-au dezvoltat, altele au avut parte de mancare mai multa si de circ. Ce s-a intamplat cu Romania?

Poate va intrebati ce ne spune a-toate-stiutorul FMI despre performanta economica? Ei bine, in 1990, romanii erau peste polonezi: noi produceam 11.422 de dolari/locuitor (PPP, preturi comparabile), iar ei erau la nivelul de 10.276 de dolari/locuitor, in vreme ce ungurii ne surclasau pe toti cu peste 15.000 de dolari/locuitor. Astazi, polonezii ne depasesc cu mult, i-au intrecut si pe unguri:

In 1990, noi eram a 52-a cea mai performanta economie a lumii, Ungaria a 41-a, iar Polonia a 59-a:

Sursa: knoema.com

Azi, noi suntem pe locul 59 in lume ca performanta (26.500 de dolari/locuitor in 2018, PPP), polonezii au avansat pe locul 47 (aproape 32.000 de dolari/locuitor, PPP), iar ungurii au cazut pe locul 48 (tot aproape 32.000 de dolari/locuitor in 2018, PPP).

Sursa: knoema.com Cum citim aceste tabele? Simplu: nu prea avem vreo performanta cu care sa ne mandrim in ultimii 30 de ani. Pur si simplu, mancam mai mult pentru ca ne indatoram mai mult, nu pentru ca producem mai mult sau mai bine.

Avem efective mai mici la toate categoriile de animale, de unde sa mancam carne romaneasca?

Sursa: BNR

Da, ne spune chiar Banca Nationala: in 2016, aveam doar 2 milioane de vite (cu 1 milion si jumatate mai putin decat in 1995), mai putin de 5 milioane de porci (cu 3 milioane mai putin decat in 1995) si cam 70 milioane de pasari (cu 10 milioane mai putin decat in 1995). Dar ne mandrim ca suntem primul producator european de porumb si de floarea-soarelui si primul exportator european de cereale. Adica, noi ne mandrim ca exportam materii prime si importam produse finite (carne si produse din carne)!

Da, astazi traim mult mai bine decat in 1989. Dar am pierdut 16% din populatie:

Da, sunt unii care stau mai rau ca noi, bulgarii. Dar ne incalzeste cu ceva? Iata, de exemplu, cum arata evolutia fortei totale de munca din regiune:

Sursa: Banca Mondiala

Poate vreti sa stiti cum arata graficul ratei de participare a acestei forte de munca la piata muncii:

Sursa: Banca Mondiala

De unde noi aveam in anii 90 cea mai mare rata de participare la piata muncii, astazi am cazut si sub polonezi si sub unguri...

Ei, dar hai sa ne mutam de la mancare spre alte industrii, mai profitabile, mai strategice si sa ajungem la petrochimie:

Ce ziceti de rezultatul a 30 de ani de "reforme": daca in 1990 eram pe primul loc in petrochimie in regiune, astazi am ajuns sa depasim doar modesta Serbie. In 1990, produceam de trei ori mai mult decat Ungaria si de 4 ori mai mult decat Polonia. Azi, polonezii produc de sase ori mai mult ca noi, iar ungurii de cinci ori mai mult. La noi, anii 90 au debutat cu eticheta premierului de atunci "industria-morman de fiare vechi" si azi vedem ca vecinii si-a dezvoltat industria petrochimica, iar noi am demolat-o. Pai daca era asa de rea industria noastra, de ce ungurii si polonezii astazi produc mai multi bani, desi nu au deloc resurse naturale, iar noi am ramas la coada Europei, desi suntem cea mai bogata tara din regiune in resurse fosile?

Ma tot intreb ce argumente au laudatorii politicienilor nostri. Avem doua fabrici de autoturisme care produc de cinci ori mai multe masini decat in 1989? Da, dar si ungurii si polonezii si cehii si slovacii au astfel de fabrici si toti produc mai multe masini si mai scumpe decat noi, asa ca hai sa uitam acest argument!

Avem companii de telefonie mobila si internet? Pai ungurii si polonezii au unele mai mari decat ale noastre.

Si atunci, ce altceva ramane dupa 30 de ani de conducere de catre o clasa politica sub-calificata in meseria guvernarii? O imensa sansa ratata, o tara depopulata, cu resurse, dar fara industrie. Dupa 30 de ani, principala preocupare a conducatorilor Romaniei a ramas aceea de a plati pensii si salarii, nu de a construi autostrazi si cai ferate, centrale electrice si conducte.

Bilantul ultimilor 30 de ani: unul din sase romani a plecat din tara (o treime din forta de munca), industria chimica s-a redus la aproape zero, capacitatea energetica s-a injumatatit, efectivele de animale s-au redus cu 40%, industria siderurgica s-a comprimat la o cincime, deficitul de cont curent este cel mai mare din Uniunea Europeana, in fiecare an am avut deficit comercial si avem cea mai mare pondere a supermarket-urilor in PIB din Uniune. Tara cu cea mai mare pondere a terenului agricol din Uniunea Europeana are deficit la comertul cu produse alimentare. Dar traim indiscutabil mai bine, mancam mai mult, mai des si mai scump. Cum putem explica acest paradox? Simplu, avem o datorie publica de peste 40 miliarde de euro si o datorie externa totala de aproape 110 miliarde de euro. Pe care trebuie sa o platim si care ne costa mai mult decat pe orice alta natiune europeana, pentru ca platim cele mai ridicate dobanzi din Uniune.

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN). Despre ce vrei sa scriem?

Ziare.com. O analiză pertinentă.

Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste Interviu

Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Securitate sau chiar mai multe. Cum de le-am permis, dupa toate atrocitatile: frica generalizata, recrutarea copiilor de liceu si transformarea lor in turnatori, tratamente psihiatrice pentru ca oamenii sa fie redusi la tacere?

Si cu toate acestea, uciderea lui Gheorghe Ursu ramane nepedepsita, iar despre unele tehnici represive, cum e folosirea internarilor si tratamentelor psihiatrice, abia aflam si lipim piesele in puzzle-ul ororii comuniste.

Un dialog-eveniment despre continuitatea Securitatii in zorii Romaniei democratice, cu

cercetatorul CNSAS Germina Nagat.

A fost destructurata Securitatea in 1990?

Nici pomeneala. Securitatea a avut un moment de recul si probabil si de spaima, cel putin eu sper ca a fost si un moment de spaima, in prima zi dupa fuga lui Ceausescu, insa cu cat privesc mai atent in urma si mi se arata documente sau mi se relateaza lucruri de catre oameni care le-au trait in direct, imi dau seama ca s-au regrupat imediat.

Nici pomeneala sa fi fost destructurata Securitatea. Din contra, s-a salvat pe toate caile posibile. In primul rand, s-a salvat economic, pentru ca i s-a permis, si s-a salvat economic in modul cel mai concret: avand informatiile esentiale despre parteneri economici, situatia intreprinderilor, contracte, conturi, bani care trebuiau sa vina in tara, toate astea i-au ajutat enorm sa preia, sa controleze o buna parte din economia romaneasca, aceea care s-a privatizat.

Eu cred ca nu exista mare privatizare in Romania, si ar fi de cercetat lucrul acesta, care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Securitate sau chiar mai multe. Stiau toate lucrurile importante cand demarau o afacere. Unii dintre ei aveau si acces la finante. Au stiut exact ce sa faca si cum sa se regrupeze, in asa fel incat sa iasa in castig, chiar daca nu erau in fata, ca personaje de contact intr-o intreprindere.

Va voi da un exemplu. In 2003-2004, cand institutia noastra functiona pe alta lege, Legea 187, intre timp declarata neconstitutionala, procedura de verificare presupunea audierea persoanei verificate, indiferent ca e civil sau ofiter. La un moment dat, au ajuns la audiere si fosti ofiteri de Securitate, in calitate de verificati. Fie candidau la alegeri locale, parlamentare - si candidau senin, se intampla si in ziua de azi lucrul acesta - fie din alte motive. Unul dintre acesti ofiteri, candidat la un Consiliu Judetean, in Salaj, ne-a spus un lucru care mi-a dat dimensiunea acestei orori care a fost privatizarea Securitatii, capitalizarea Securitatii si transfigurarea ei in baza capitalismului romanesc. Ne-a spus asa: Eu nu as vrea sa-mi dati verdict de politie politica, nu pentru ca mi-e frica de decizia asta, eu sunt un om realizat, am trei milioane de dolari in cont, dar pentru copii, nu vreau sa ma fac de ras in fata lor, sa creada ca am facut ceva rau.

Omul fusese ofiter de obiectiv intr-o intreprindere din Zalau si dupa aceea, citind presa, am constatat ca acum era, de fapt, proprietarul intreprinderii, postrevolutionar. Linistit, a preluat intreprinderea pe care o supraveghease pe cand era ofiter de obiectiv. Asta a fost primul meu contact cu aceasta poveste ingrozitoare, despre care au scris multi. A scris Marius Oprea cartea Mostenitorii Securitatii. Era de notorietate, era secretul lui Polichinelle in anii 1990, ca securistul X, care ne urmarea si avea birou nu stiu pe unde, pe aici prin cladire, este acum actionar majoritar, impreuna cu familia sau cu alti prieteni. Astea sunt lucruri care nu pot fi puse la indoiala de nimeni.

Evident ca iti pui intrebarea: Cum au fost lasati sa faca treaba asta, de ce nu s-a interzis cumva, de ce romanii au scapat complet de sub control aceasta poveste? Din naivitate, din defetism, din faptul ca nu si-au dat seama de anvergura povestii? Anvergura povestii este cumplita, ganditi-va ca marile devalizari inseamna, toate, gauri in bugetul statului, iar asta inseamna lipsa de bani pentru spitale, pentru scoli, pentru strazi. Securitatea s-a salvat pe banii victimelor ei.

Ati dat acest exemplu al fostului ofiter de legatura. Dupa ce s-au salvat economic, fostii securisti au vrut sa se salveze si moral? Sa nu primeasca verdictul acela de politie politica.

Moral, nu, nu exista tema morala, nu e nicio clipa vorba despre morala la aceste fiinte. Vor sa salveze aparentele, nu constiinta. Sunt un pic stanjeniti asa, in fata unor persoane care le sunt probabil apropiate, cum sunt copiii, in acest caz. Vor sa-si salveze aparentele biografice, pentru ca nu se stie niciodata, poate vor sa intre in politica, cum facuse si acest om, nu ii ajungeau cele trei milioane de dolari, mai voia si o cariera in Consiliul Judetean.

Dar banii, fondurile Securitatii unde au ajuns? Imi spunea Denis Deletant, intr-un interviu, ca serviciile secrete straine au dat la un moment dat de urma unor conturi, dar ca autoritatile romane nu s-au interesat.

Sunt convinsa ca e adevarat ce a spus domnul Deletant, dintr-o experienta directa, personala. Cand in 2014 a venit dosarul Dunarea la CNSAS si s-a putut vedea o alta poveste grotesca si cumplita, al carei autor sunt tot Securitatea si Partidul, in comun, ma refer la vanzarea sasilor si a evreilor, atunci am avut si primele dovezi concrete, scrise, si le avem in continuare, sunt in arhiva noastra, cu privire la conturile unde se varsau banii.

Aceste conturi au facut obiectul unei scurte discutii, o mica valva in primavara lui 2014, cand a venit dosarul, din CNSAS au fost mai multi care au semnalat cercetatorilor si presei sa vina sa citeasca, e adevarat ca sunt vreo 300 de volume, dar e interesant, pentru ca in tot acel vraf de hartii pline de chestii birocractice, exista mici insertii contabile. Exista chiar o notita cu privire la conturile lui Ceausescu, scrie negru pe alb: titular de cont, Nicolae Ceausescu.

Toata lumea vorbeste cu un aer misterios despre acesti bani, banii lui Ceausescu, dar lucrurile acestea se pot documenta. Trebuie, sigur, sa stai cu creionul in mana, este un efort, dar daca vrei sa faci o investigatie serioasa pe subiectul acesta, lucrurile sunt la suprafata, nu mai sunt ascunse. Dovezile sunt in arhive, arhivele sunt puse in circuitul public, nu trebuie decat sa cauti.

Aici, la Arhivele Nationale, unde sunt depozitate alte documente de la CC, nu trebuie decat sa vrei.

Intrebarea este si daca aflam si documentam, ce se intampla mai departe? Juridic, se mai poate face ceva? Pun pariu ca raspunsul este nu. Ne putem lua inapoi aceasta avere publica, exista vreun instrument juridic care sa ne permita asta? Sincer, am mari indoieli, judecand prin comparatie cu ce se intampla in procesele pe care le stiu, de la tribunal, pe tema drepturilor omului. Daca acelea, care sunt cutremuratoare, usor de inteles de oricine, patrund atat de greu in mintea judecatorilor si in decizia lor, ce sperante sa avem ca, dupa 30 de ani, cineva da reset la aceasta poveste odioasa de jaf din banii publici si repune lucrurile in termeni normali, confisca tot ce nu e castigat pe drept si legal?

Stim totusi marile personaje care, dupa 1989, au tras aceste parghii?

Marile personaje sunt marile averi. Mai sunt si unii discreti, care nu sunt vizibili in presa, dar sunt convinsa ca la ANAF, titularii marilor conturi ar putea fi listati si cineva, daca are suficienta tarie si nervi, ar putea sa refaca povestile de succes ale acestor persoane.

Dati-ne dimensiunile. In 1989, cati lucratori avea Securitatea?

Circula mai multe cifre, noi nu avem o cifra oficiala. Tot ce pot sa va spun este din auzite si cu mari semne de intrebare. Unii au spus 15.000, altii au spus spre 20.000, altii au avansat cifre si mai mari, incluzand aici si subofiterii, si ofiterii, si personalul auxiliar. Numarul de salariati este o enigma si pentru noi, nu avem o evidenta centralizata a tuturor angajatilor Ministerului de Interne, nu doar ai Securitatii, pentru ca legea vorbeste si de alti angajati ai Ministerului de Interne, cu atributii pe linie de Securitate.

Represiunea nu s-a facut doar de Securitate, ci printr-o complicitate generalizata si printr-o sarcina de serviciu data tuturor celor din sistem, indiferent ca erau intr-o directie sau intr-alta, toti aveau treaba in zona aplicarii politicii oficiale.

Exista teza asta, din 1990 incoace, formulata de Dan Voiculescu printre primii, ca toti am fost intr-un fel sau altul colaboratori ai Securitatii.

Este o teza alimentata doar de securisti si de profitorii lor. Va garantez ca daca ati putea sta de vorba cu titularii dosarelor de urmarire din arhiva CNSAS - sunt peste 1.300.000, plus cei urmariti prin contaminare - niciunul nu va debita aceasta enormitate, pentru ca ei stiu pe pielea lor diferenta intre un profitor si un beneficiar al regimului comunist si o victima, iar prin victima nu ne referim doar la cei din detentie - aceia sunt primii care au suferit cumplit si cel mai mult -, dar categoria victime, dupa mine, trebuie sa ii includa pe toti care au trait intr-o puscarie in aer liber si care au dus aceasta trauma.

Este o trauma sa te nasti intr-o puscarie in aer liber si sa traiesti toata viata asa, cu amintirile si cu reflexele care au fost dobandite in puscaria asta. Toata viata ta este marcata de acest start pe care ti l-a dat regimul comunist, asa cum a vrut el.

Sunt aceste cazuri ingrozitoare, in care se incearca transformarea victimei in calau. Oskar Pastior, de pilda, care, dupa ce a suferit atat ca victima, a fost silit sa semneze acel angajament pe care el insusi l-a marturisit.

Acestea sunt cazuri foarte delicate si complicate si greu de prins schematic. Nu poti sa pui etichete pe asemenea situatii si nu sunt singulare. Sigur ca, teologic vorbind, si o persoana recrutata este o victima, daca vedem lucrurile asa. Eu zic sa nu mergem cu metafizica atat de departe, sunt alte exemple mult mai stridente si mult mai simple, pe care le putem intelege la nivel elementar.

Ganditi-va ca au avut ca linie de munca, in anii 1980, recrutarea minorilor. Pentru mine, acesta este un subiect absolut infiorator, desi aparent nespectaculos. Avem cateva sute de volume, pline de fise tipizate, completate de manuta ofiterului, langa care ataseaza ceva scris de manuta elevului si cam atat. Si spui: nu e mare lucru, ce s-a intamplat? Copiii aceia au fost pusi sa semneze cu nume conspirativ si au promis ca nu vor spune acasa ce vor raporta la scoala securistului care ii va cauta.

Ganditi-va putin: ce serviciu secret, care isi merita numele si pretinde ca a avut de indeplinit o misiune foarte nobila, de a apara societatea si tara, face asa ceva, recruteaza zeci de mii de copii? Intra in liceu, in biroul directorului, scoate copiii premianti sau, dimpotriva, vulnerabili din punct de vedere scolar, care puteau fi santajati sau presati, ii obliga sa semneze, le da un nume conspirativ si pe urma, copilul acela traieste toata viata cu stigmatul mental ca el a promis ca pe ascuns fata de parintii lui va spiona pe cei din jur si va raporta cu alt nume decat acela care i s-a dat la botez.

Devine un produs al fricii si complicitatii.

El este in acelasi timp si victima si, in ziua de azi, si o persoana usor de incriminat, dupa executiile rapide si rationamentele simplificatoare care se practica azi. Un adult care stie ca are pe constiinta ceva, dar in acelasi timp statul roman este primul autor moral al acestei grozavii.

Statul roman avea obligatia, prin tratatele internationale, sa apere minorul, exista conventii de drept international. In niciun regim, nici macar in cel comunist, nu exista legi care sa iti permita asa ceva, sa interactionezi ca institutie cu un minor, fara stirea tutorelui, in mod secret, si sa-i dai sa faca lucruri pe care nu le poate evalua.

Nu le poate gestiona.

Nu le poate gestiona, pentru ca e mintit. Nici macar adultul nu e recrutat spunandu-i-se o poveste reala si cinstita, si adultul este recrutat cu o legenda. Ca pe urma isi da seama ce i se cere sa faca, in momentul cand pune notele informative pe hartie, e alta discutie, dar are discernamant sau modalitati, posibilitatea de a riposta. Un minor insa, ce poate sa faca? Un copil de 14 ani, de clasa a IX-a, aX-a, a XI-a, asta e varsta, dar am vazut si copii mai mici.

Ce instrumente de aparare are? Nu are voie sa spuna acasa, asta e prima conditie.

Indeobste, un mit care circula e acela ca doar prima perioada a comunismului, a Securitatii, a fost cu adevarat represiva. Dar iata ce orori dezvolta Securitatea in anii 1980!

Nu este un mit, nu merita sa il numiti asa, este o minciuna ordinara, propagandistica, inventata probabil de invatacei ai unitatii speciale D, de la Dezinformare. Este o constructie toxica, lansata pe piata cu un singur scop, reabilitarea fostei Securitati, intai in propriii ei ochi, daca asta conteaza, sa ne reinventam in postcomunism, si pe urma, in discursul public, pentru legitimarea diverselor figuri care provin din fosta Securitate sau au fost alimentate financiar de fosta Securitate si au facut cariera pe linia asta.

Deci este o fictiune, contrazisa de dosarele din arhiva CNSAS, in fiecare zi.

Odata cu recrutarile acestea de minori, Securitatea pare a se fi stilizat, a devenit o masinarie de control absoluta.

Nu s-a stilizat, a devenit o cangrena. Suprinzator, unii fosti ofiteri de Securitate admit lucrul acesta, ca a fost absurd in anii 1980, cand Ceusescu si-a pierdut complet simtul masurii, aceasta extindere a bazei de lucru a insemnat introducerea in mod artificial a unor categorii de persoane ca prezumtivi suspecti.

Dar ca sa supraveghezi o baza de lucru extinsa, iti trebuie un aparat informativ extins, adica sa recrutezi in masa, pentru ca nu ai cum sa supraveghezi o masa, decat cu oameni recrutati in interiorul ei. Asta a presupus sarcini de recrutare numeric pentru fiecare categorie supravegheata. Deci aveai de facut planul si la recrutari, cum ai plan la porumb.

Si atunci sigur ca te duci si la scoala, pentru ca in problema invatamant sau in problema tineret studios iti trebuie cat mai multi informatori, ca asa ti-a cerut Partidul. Si tu faci lucrul asta, iar acum, dupa 30 de ani, spui ca era sarcina de partid si ca in definitiv nu s-a intamplat mare lucru, au semnat doar niste hartii, dar am putut sa raportam ca i-am recrutat. Dar ai stricat un copil!

Te-ai dus la cel mai vulnerabil produs uman, copilul, care e victima sigura, nu intelege ce i se intampla si daca intelege si accepta sa faca ticalosii, devine o fiinta pe care ai corupt-o.

Din acest punct de vedere, publicarea tuturor listelor, cum s-a incercat in Polonia si nu a iesit tocmai bine, ar fi fost o solutie?

S-a publicat in Polonia si a iesit un dezastru. Categoric, ar fi fost o idee gresita, ar fi fost o sursa de drame nesfarsite si de probleme sociale. Nu cred ca ar fi contribuit in vreun fel la limpezirea lucrurilor, la conciliere sau reconciliere, nici pomeneala.

Am sa va spun de ce: tot din cauza modului de lucru al Securitatii. Securitatea facea dosare de informatori, construind intai un studiu despre persoana pe care voia sa o recruteze. Se numeste punctare. In perioada studiului pentru recrutare, se luau informatii despre cel vizat.

Printr-o urmarire practic, informatii de la locul de munca, referinte de la vecini. In momentul recrutarii, de cele mai multe ori, ti se servea o legenda, chiar asa se numeste, nu e o figura de stil. Este o poveste pe care ofiterul recrutor o adapteaza persoanei si construita pe aceste informatii adunate din jur. Nu ti se spune la primele contacte exact ce vor de la tine. Povestile sunt, in general, de tipul: exista un pericol in societatea noastra, in intreprindere s-au strecurat delincventi, spioni, oameni care vor sa faca rau.

Ceva credibil, adaptat victimei, persoanei recrutabile, o poveste bine conceputa, aprobata de sefi, pusa pe hartie. E o poveste care ti se potriveste tie.

Te poate convinge sa semnezi un angajament, mai ales ca textul angajamentului este de tipul acesta: Cunoscand ca apararea patriei este o obligatie cetateneasca prevazuta in Constitutie - din pacate pentru ei, o minciuna si asta, nu era prevazuta in Constitutie - accept sa sprijin organele de stat. In caz contrar - este ultima fraza - voi suporta rigorile legii.

Adica: ti se serveste o minciuna, o data prin poveste si a doua oara prin aceasta aparenta legalista care se da intregii povesti. Si multi au semnat. Nu stim cati, nu am putut lua dosar cu dosar sa vedem care e recrutare finalizata si care nu sau care e o recrutare care nu s-a dus in note informative.

E clar ca multi au fost ticalosi si au facut cu asupra de masura ce li s-a cerut si au avut si initiative. Dar, formal, daca am avea un listening electronic, o cartoteca electronica a titularilor acestor dosare de retea, care au nume conspirativ de persoana recrutata, si am pune-o pe internet, ce am avea acolo? La gramada, toata lumea, si pe cei care au semnat si au dat inforrmatii din greu si au facut mult rau, si pe cei care au semnat, dar nu dat nimic, si pe cei care au fost studiati si nu au mai fost recrutati, pana la urma.

Sunt niste povesti minunate, cutremuratoare, incepand chiar cu fosti detinuti politic. Cand erau eliberati, li se dadea de semnat un text care se numea Angajament, dar este un Angajament de confidentialitate, nu aveau voie sa spuna ce li se intamplase in inchisoare, nu este angajament de colaborare. Cu toate astea, unii dintre ei au refuzat. Mi-e drag sa imi amintesc ca domnul Ticu Dumitrescu a fost in aceasta situatie. Ofiterul avea ordinul de eliberare si domnul Ticu Dumitrescu a refuzat sa semneze textul, pentru ca se numea Angajament. Povestea asta e in dosar. A mai stat cateva zile in inchisoare, pentru ca nu a fost de acord, desi textul nu era de colaborare.

Aceasta publicare la gramada a unei liste de titulari de dosare de retea nu separa lucrurile, nu spune povestile adevarate. In aceasta arhiva de la noi sunt si povestile celor care au refuzat, si povestile celor care au fost studiati si nu se potriveau. Cum ii punem pe toti in aceeasi oala?

Argumentul lui Adam Michnik e acela ca exact asa i-am lasa tot pe fostii securisti sa scrie povestile.

Aici are dreptate, in alte privinte nu am fost de acord cu afirmatiile lui, asta pentru ca legea poloneza este diferita. Afirmatiile lui care sunt importate in Romania si se spune en fanfare, uitati ca pana si marele disident Adam Michnik spune ca e o prostie sa te bazezi pe documentele Securitatii, afirmatiile acelea sunt de fapt rezultatul unui context local, polonez, si al unei legi poloneze.

Din fericire, legea romana, asa schioapa si cu multe probleme pe care le are, nu a facut aceasta prostie, nu a permis publicarea listei informatorilor otova. Ba mai mult, romanii au cazut in extrema cealalta, au impus prin definitia colaboratorului o hermeneutica destul de complicata a spetelor. Noi suntem in situatia oarecum inversa, am ajuns sa dam adeverinte de necolaborare unor persoane care au semnat angajamente, au dat note informative, inclusiv despre altii, dar nu intrunesc o cerinta cumulativa, care este in definitie.

Suntem in situatia despicarii firului in 14 si daca nu sunt toate cee 14 bucati de fir, inseamna ca persoana nu este colaborator. Dar eu zic ca e preferabil asa si cand spun asta iarasi imi amintesc de domnul Ticu Dumitrescu, pentru ca dumnealui, cand a tinut niste prelegeri primilor angajati ai CNSAS, a spus un lucru fantastic: Prefer sa scape zece informatori decat sa fie pedepsit un singur nevinovat.

Acum, e adevarat ca sunt foarte multi vinovati care nu sunt pedepsiti, dusi la tribunal cu legea asta. Dar tot e mai bine sa fie asa, decat sa ii pui pe toti in aceeasi galeata: povestile sunt diferite, nuantele sunt esentiale.

Stiti intrebarea care ne macina si care priveste cumva o stare de suspiciune generalizata, ca in fiecare campanie sau in alte momente oportune, mai apare un dosar.

In fiecare campanie, avem obligatia de a verifica din oficiu. CNSAS are obligatia sa ia toti candidatii, de la prezidentiale pana la ultima comuna din tara, si sa-i verifice, chiar daca i-a mai verificat, pentru ca ei au mai candidat. Cred ca sunt persoane care au patru, cinci, sase verificari, pentru ca au intrat fie numiti politic in Guvern, fie au candidat local sau la parlamentare. Nu avem de ce sa ne miram ca se reface verificarea.

Ca se gasesc materiale in plus, iarasi este pentru mine o mirare de neinteles. Am pornit de la sub 1% in primii sase ani de functionare, dupa care am crescut la vreo 23,24 de kilometri si acum ne ducem la 27 de kilometri. Nu numai kilometrii acestia ar trebui sa arate ca se primeste in continuare arhiva, dar ea nu a fost procesata si nici nu avea cum sa fie procesata. Departamentul de specialitate are maximum 50 de angajati, in zilele lui cele mai bune.

Cum sa faci fila cu fila o scanare a tot ce se gaseste in acest munte de hartie, cu 50 de oameni, care mai au si altele de facut?

Instrumentele de cautare in aceasta arhiva, a treia din Europa, sunt construite pe masura ce lucram.

Acesta a fost cazul lui Traian Basescu?

Da, acesta a fost cazul lui Traian Basescu, si cand a luat ultima adeverinta, in 2013, si cand a fost trimis in instanta.

Domnul Traian Basescu, pana in 2006, nu avea nimic, nu doar ca nu avea dosar, ca nu are nici acum, nu se stia nimic despre dumnealui pana in 2006, desi candidase. Nu exista nimic in arhiva, niciun bilet de tramvai macar, care sa poata fi pus in relatie cu dumnealui. In 2006, a primit o adeverinta pe o informare de la unul dintre detinatori, ca a existat un dosar care a fost distrus.

In 2009, a mai fost verificat de doua ori chiar, o data la prezidentiale, o data la cererea unui tert si nici atunci nu exista in evidentele noastre nimic, nici doar pe numele dumenalui si nici in alte documente gasite in dosarele altora.

In 2013 au aparut primele documente concrete despre dumnealui si unul chiar olograf, tot in dosare de terti. A luat o adeverinta, pentru ca acele documente nu intruneau criteriul de a fi trimis in instanta.

Au trecut sase ani, s-a procesat arhiva, s-a primit arhiva, s-a reactualizat toata cautarea si doua file din ce s-a gasit sunt pentru tribunal. Nu este nimic nefiresc in asta si se va mai intampla si cu altii.

Bun, dar e ceva nefiresc in a fi fost distruse dosare?

Aceasta este o situatie cu totul nefireasca. Nu am reusit sa gasesc - si am cautat - niciun temei in regulamentele lor de functionare, pentru a arde dosare, asa cum s-a intamplat la Revolutie in halul in care s-a intamplat. Gasim procese verbale de distrugere, colegii de la investigatii au chiar o evidenta de dosare distruse, care au sarit de 160.000 de inregistrari, reconstituite din procesele verbale de distrugere.

In zilele Revolutiei si chiar in prima zi a fugii lui Ceausescu, la o ora dupa ce s-a ridicat elicopterul, in judetele din tara, ofiterii de Securitate tocau sau, cel mai adesea, ardeau documente. Ce temei legal au avut pentru treaba asta? Nu pot sa inteleg si nu inteleg cum au scapat neintrebati de nimeni dupa aceea. E un patrimoniu.

Eu nu ma refer acum doar la partea cu deconspirarea, mi se pare cumplit ca au ars si dosare de urmarire. Ganditi-va putin, mari intelectuali romani urmariti de Securitate in 1989, Ana Blandiana, Andrei Plesu, Mircea Dinescu, Alexandru Paleologu, o multime, cu zeci de volume adunate. Ce am fi avut acolo, ce scrisori!

Stim asadar numele persoanelor ale caror dosare au fost distruse.

Da, si uneori stim si numarul de volume. Ofiterii au notat cate volume aveau dosarele pe care le-au distrus. Foarte interesant cat de rigurosi au fost, cu atat mai interesant cu cat procesul verbal nu este facut in momentul distrugerii. E facsinant ce memorie au putut sa aiba. Nu vreau sa intru in malitiozitati.

Acestea dosare de urmarire m-ar fi intresat foarte tare si cultural vorbind cred ca s-a facut o crima. Sa pierzi corespondenta dintre mari intelectuali romani, sa pierzi fotografii cu ei, inregistrarile din case.

Si manuscrise, cum a fost cel al lui Dinu Pillat, regasit din noroc in arhivele Securitatii.

Cate s-au pierdut acolo!

S-au distrus si dosare de retea.

S-au distrus si de retea, in primul rand. Nu spun ca pierderea acestora este minora, e grava si cu multe consecinte in verificarile CNSAS astazi. Suntem in situatia concreta de a da o adeverinta cuiva si de a spune ca nu am gasit note informative si probele colaborarii, dar stim cu precizie ca persoana a fost recrutata in anul cutare si a avut nume conspirativ.

Cultural vorbind, e o pierdere imensa insa sa arzi dosare de obiectiv, cand obiectivele sunt institutiile de cultura, universitatile, revistele, sa arzi dosarele individuale ale marilor intelectuali, care aveau acolo manuscrise, scrisori, conversatii. Altfel s-ar fi scris istoria noastra contemporana daca am fi avut si aceasta resursa, pe care Securitatea a distrus-o.

A fost un exces de zel?

Aspectul cultural nu a existat pentru ei nicio clipa, asta e lectura mea. Ei s-au gandit in primul rand la protejarea lor, a faptelor lor. Au vizat ascunderea faptelor pe care le-au facut si ascunderea retelei de informatori care figurau in aceste dosare.

Imi povestea Lucian Boia intr-un dialog in care am vorbit si despre legatura pe care el a avut-o cu Securitatea cum il cautase la telefon unul dintre securisti, dupa 1990.

Multi au fost contactati de vechile lor cunostinte, unii au ramas prieteni, ciudat, cu fostii lor ofiteri, am vazut carti scrise dupa 1990 date cu dedicatii duioase. Ofiterii veneau uneori la CNSAS la audiere cu cartile respective, ca un fel de recomandare.

Am inceput acest interviu vorbind si despre cat de greu se ajunge la stabilirea vinovatiilor.

Sunt greu de inteles notiuni mai complicate, cum ar fi aceea de crima impotriva umanitatii. Care tine intr-un fel si de activitatea CNSAS.

E cazul verdictului in cazul Gheorghe Ursu.

Acolo aveam o problema pe care eu inca nu am descifrat-o. Astept motivarea sentintei si sper ca voi intelege, desi nu cred.

Stiu rechizitoriul foarte bine, este un rechizitoriu impecabil, 180 de pagini foarte clare, probele sunt zdrobitoare, marturiile sunt cutremuratoare. Am o stare de soc de cate ori ma gindesc la ziua aceea, in care am auzit ca Gheorghe Ursu nu a fost victima unei crime impotriva umanitatii si nici macar a tratamentelor neomenoase, ca si cum el ar fi murit cu splina rupta pentru ca a cazut din pat, nu pentru ca a fost batut in abdomen.

Am o stare de soc absoluta, nu inteleg. A fost un trasnet si nu l-am depasit, pana nu vad motivarea nu ma pronunt, dar sunt ingrozita. Daca un astfel de caz, atat de bine construit, nu a trecut de instanta, nu stiu ce se mai poate face. Va fi un test esential pentru ce ne propunem si noi, si IICMER cu alte spete, perfect comparabile cu cazul Ursu, din anii 1980, nu din anii 1950, si care asteapta la rand sa intre la tribunal.

Si suntem la 30 de ani dupa.

Asta a fost una dintre mize si acum putem spune asta, fara sa speculam: dupa 10 ani, in Codul penal romanesc crima se prescrie. Daca ai tinut 10 ani arhiva inchisa - practic au fost 15, ea s-a deschis cu adevarat in 2005, dupa decizia CSAT - ai castigat exact termenul de prescriptie a faptelor cele mai grave, care s-ar fi putut documenta cu aceasta arhiva.

Este o consecinta imediata si directa. Asa cum din marile dosare care au povesti de tipul celei traite de Ursu lipsesc probe esentiale. Din cazul Ursu lipseste integral Jurnalul, care a fost corpul delict, piesa incriminatorie pentru care a fost arestat.

O pierdere si culturala.

O pierdere imensa, zeci de caiete. Gheorghe Ursu era si poet, Jurnalul continea si piese literare.

L-au distrus pentru a se ascunde.

Au fost distruse toate dupa 1990 sau si inainte?

In cazul Ursu as spune ca dupa 1990, in alte cazuri se poate sa fi fost si anterior, pentru ca si atunci, anumite lucruri pe care le faceau erau interzise. Temandu-se de superiori, probabil au sters urmele.

Ma gandesc, de pilda, la cazul Emiliei Kimeri, asistenta din Galati care a fost gasita plutind in Dunare, evit sa spun cuvantul sinucidere, nu exista certitudinea ca s-a sinucis. O moarte suspecta, in dosar nu mai exista practic nimic. Nici certificatul medico-legal, nici alte acte, cum se faceau procedural atunci.

Urmele prezentei ei in sediul Inpsectoratului Judetean Galati cu o zi inainte de moarte, ancheta care a fost acolo, au disparut si ele. Nu avem nici macar intrarea in sediu, registrele, dar in primul rand declaratiile ei. Nu mai avem manifestele pentru care a fost anchetata, nu mai este nimic. Stim povestea ei din greseala. S-au pastrat note de filaj cu ea in ultima ei zi de viata si, pe urma, povestea mistificarii motivului real al mortii, adica urmarirea familiei dupa inmormintare si a cercului de prieteni, pentru a se acredita ideea ca s-a sinucis din alt motiv, nu din cauza anchetei de la Securitate.

Din acest motiv stim ce i s-a intamplat. Avem un dosar de urmarire despre o moarte, despre o persoana care a murit. Este urmarit ecoul povestii, dar piesele esentiale, inclusiv cele medico-legale, lipsesc.

Ce face divizia D astazi?

Nu stiu, in primul rand nu stiu daca mai exista, probabil ca mai exista. Nu se numea divizie, era Unitatea speciala D. Sper ca nu mai exista cel putin in forma care era, dar stiti, specialistii sunt ]n general recuperati. E pacat sa pierzi resursa umana, nu? Despre continuitatea unor figuri din Securitate, pe care le-am gasit in activitatea noastra la CNSAS, ni s-a spus ca erau buni specialisti si era pacat sa se piarda resursa umana competenta.

Ati amintit de Ana Blandiana si mi-am amintit cum imi povestea ca dupa 1990, cand a cules cu sotul ei acele extraordinare marturii de istorie vie, a descoperit ca au fost focare de rezistenta anticomunista de care nu stiam nimic. Ca nu am avut rezistenta, iata inca o teza intretinuta.

E parte a minciunii toxice pe care ne-au livrat-o securistii. Din multe motive ne-au livrat-o si au facut-o constient.

Intai, au discreditat Revolutia facand asta si astfel au discreditat schimbarea de regim. Daca nu ai avut o rezistenta in anii de dinainte de Revolutie, insemna ca revolutia a fost un import artificial, iar ce a rezultat in urma ei este nelegitim - iata teza lor. Democratia nu este legitima, pluripartidismul nu este legitim, nimic nu mai sta in picioare. Nu e vorba de faptul ca ei regreta regimul in care au fost tartorii Romaniei, dar ei trebuie sa se replieze.

E vorba de continuitate.

Si cum poti sa ai continuitate mai bine decat negand ceea ce ar fi trebuit sa te arunce la periferie, din zona de putere maxima pe care ai avut-o?

Deci o minciuna lansata cu buna-stiinta, intai pentru a discredita Revolutia si pe urma pentru a discredita tot ce s-a construit in urma ei.

Minciuna aceasta este contrazisa de kilometrii aceia de dosare despre care v-am spus, acolo sunt povestile disidentilor, rezistentilor, opozantilor, care sunt anonimi cu totul, habar nu avem de ei. Acum ii descoperim, vom avea in ianuarie o expozitie dedicata lor, cu putine cazuri, pentru ca nu am avut unde sa le punem. Sunt povesti cutremuratoare. Cate sindicate libere au incercat sa infiinteze, cate manifeste s-au aruncat in locuri publice in anii 1980, cati oameni disperati au lasat mesaje de revolta, de chemare la riposta, in toalete, in trenuri, pe usile institutiilor, pe vitrinele magazinelor, pe panouri de santier, cum a facut Mugur Calinescu, in Botosani.

Toate astea, care sunt eroice, fara sa exageram, te puteau costa viata la propriu, ca te arestau pentru drept comun sau te bagau pe 166, Cod Penal, nu avea importanta, sfarsitul nu putea decat sa fie unul cumplit. Multi nu au ajuns nici la tribunal macar, s-au oprit in spitalul de boli nervoase.

Despre care stim putine. Stim ce a denuntat psihiatrul Ion Vianu, cand a ajuns in exil, despre psihiatria folosita ca instrument represiv.

In momentul acesta e o alta gaura neagra in istoria comunismului romanesc. Abia acum, pentru anii 1979 si 1980, dintr-o singura cota din CNSAS, poti sa numeri cateva zeci de cazuri de internari psihiatrice politice.

Aceasta a fost o cale de ascundere a represiunii politice specifice epocii lui Ceausescu, pentru ca el a acreditat in exterior ideea ca el nu are opozanti, nu exista detinuti politic in Romania. Atunci arestarile pe 166 Cod Penal trebuiau sa fie cat mai diminuate.

Nu avem povestea completa si pentru ca ne lipsesc piese esentiale. Ne lipsesc actele medicale. Avem urmele periferice ale povestii, urmele lasate in corespondenta dintre Directia a sasea, cercetari penale, si alte unitati ale Securitatii, care administrau situatia respectiva. Persoana era urmarita si i se initia lucrarea de catre Directia a sasea, dar finalizarea cazului nu se mai facea in instanta, Directia a sasea distribuia cazul altor unitati, cu recomandarea "cu expertiza psihiatrica", "internare pana la vindecare". Am vazut si decizii judecatoresti cu "internare pana la vindecare", dar mult mai putine decat ar fi trebuit, ca numar de cazuri.

Erau oameni care, de la o scrisoare trimisa ziarului Scanteia sau revistei Flacara sau chiar Securitatii - erau naivi care scriau organelor, crezand ca organele nu stiu ce se intampla si voiau sa le informeze ca se intampla fel de fel in provincie, ca nu au oamenii mancare, ca se face specula cu carne - puteau ajunge in doua locuri: la tribunal sau la spital. Rareori se intampla sa scapi cu o avertizare, cu o dare in grija familiei, cu o retrogradare la locul de munca. Stigmatul, dosarul raman, dar macar nu e atat de violenta actiunea impotriva ta.

Macar nu primesti tratament psihiatric.

Am ales in expozitie cateva cazuri, oameni foarte tineri, toti cu pregatire medie sau chiar mai modesta, muncitori, in general, care au scris fie manifeste, fie scrisori si care au ajuns sa ia Fenobarbital, Plegomazin, pensionati pe caz de boala, tinuti sub supraveghere, cazuri cumplite, oameni care si-au ratat pur si simplu viata.

Asta riguros se incadreaza in definitia crimelor impotriva umanitatii, pentru ca definitia contine si tortura psihiatrica, este specificata acolo. Ar putea fi trasi la raspundere, daca ar exista o vointa judecatoreasca, adica o deschidere a mintii judecatorilor, ca sa inteleaga grozaviile astea in adevarata lor amplitudine.

Cum arata Revolutia, in arhiva CNSAS? Ce se desprinde despre acele zile?

A fost frumos, pacat ca s-a furat. Asta se poate desprinde. Revolutia este ceea ce am simtit cu totii atunci, traind-o, o dorinta autentica de schimbare, iar aceasta resursa vitala, speranta, e cea care a produs Revolutia. Nu este un import. Nu este o lovitura de palat. Nu e nimic artificial. Este un rezultat al unei represiuni care a fost atroce.

Tara asta, inainte de a exploda in decembrie, a fiert mocnit, nu i-a teleghidat nimeni pe romani in acele zile, dar, din pacate, nu au fost atat de vigilenti pe cat ar fi trebuit pe anumite subiecte. Unul dintre subiecte a fost Securitatea, am intarziat un deceniu, timp in care ei s-au repliat, s-au privatizat si din cand in cand vin sa ne dea lectii.

Nimeni nu deține adevărul. Nici măcar Dinescu! Spune însă multe adevăruri.

Mircea Dinescu: Din păcate, trăim în continuare între tragic și comic în România

Din articol

Scriitorul Mircea Dinescu, disident al regimului comunist și una dintre figurile Revoluției din 1989, spune că la 30 de ani de la evenimentul care a adus libertate românilor, societatea trăiește în continuare între tragic și comic. El a comentat la Digi24 evenimentele zilei de sâmbătă, când președintele țării a fost reînvestit, pentru un al doilea mandat, ca o culme a exercițiului democratic adus de Revoluție, iar evenimentele de comemorare a eroilor au dat naștere unui incident: Gelu Voican Voiculescu, figură contestată, a fost lovit cu o cârjă în cap de un revoluționar.

Mircea Dinescu, la Digi24:

„Din păcate, trăim în continuare între tragic și comic în România. Acest ciudat Institut al Revoluției e unic în lume, că probabil nici francezii nu au făcut vreun institut al Revoluției de la '48, nici românii n-au prea făcut asemenea institute pe vremea lui Nicolae Bălcescu. Povestea de astăzi, cu acel concert, e absolut jalnică, pentru că numai la popoarele păgâne, când moare cineva, se țopăie, se dansează și la comemorarea morților iarăși se trage un dans și o chiuitură și o veselie. Ar fi trebuit puțin respect, evident, într-o zi în care foarte mulți oameni își plâng morții și în care se oficiază slujbe la morminte, să vii să tragi seara un concert și să chiuie lumea și să țopăie e ridicol. O dată.

Pe urmă, povestea asta cu Voican, sărmanul, care a fost lovit de un domn cu o cârjă în cap, iarăși are ceva tragic și comic. Sigur că eu sunt împotriva violenței, structural, dar faptul că acești domni se afișează cu atâta nonșalanță și cu tupeu și, iarăși, fiind datori să arate că ei au făcut ce au făcut atunci în decembrie, este de-a dreptul, încă o dată, și comic, și tragic. Nu poți să trăiești toată viața din faptul că ai avut curajul să ieși două zile pe stradă și să strigi Jos Ceaușescu.

În mod normal, acele carnete de revoluționar nu trebuiau a fi date nimănui, pentru că în decembrie au ieșit milioane de oameni pe străzi și au strigat Jos Ceaușescu și când Ceaușescu era încă la balcon în București. Toți acești oameni ar fi trebuit să aibă carnet de revoluționar, nu să selecteze băieții cum au selectat: unii și-au plătit carnetul de revoluționar prin doi martori falși sau mai puțin falși.

Toată povestea seamănă cu povestea ilegaliștilor de pe vremea comunismului, când a devenit o clasă dintr-asta privilegiată de bătrâni ilegaliști care au lipit în tinerețe afișe cu Karl Marx pe zidul Prefecturii capitaliste din București. Și atunci au beneficiat de pensii mari, de locuințe în cartierul Primăverii, de gratuități cu avionul și tramvaiul. Cam așa au făcut și ăștia după '89: și-au tras această poveste cu carnetul de revoluționar, pe urmă au făcut acest institut care nu-și are absolut niciun rost.

Dacă ar fi fost de-adevăratelea, ar fi trebuit institutul ăsta să spună domnule, cine a tras totuși în decembrie 1989 în oameni? Încă ne jucăm de-a uite popa, nu e popa, cu tot soiul de povești jalnice făcute ba de foști securiști, ba de istorici de-ăștia de trei lulele care povestesc că în decembrie au venit niște flăcăi zdraveni din Moldova noastră de peste Prut, care luptaseră în Vietnam, și cu niște steaguri cu cui în vârful steagului au înțepat populația și așa a căzut Ceaușescu. E un istoric, nu mai știu cum dracului îl cheamă, nici nu vreau să-l pomenesc. Un tip penibil, de altfel.

Marile teme (care ar trebui discutate zilele acestea) sunt următoarele, dacă vreți să le enumăr. Una dintre aceste teme e că noi n-am știut ce să facem cu libertatea noastră după 89, ca dovadă evenimentele ce se întâmplă chiar astăzi: un președinte care e uns în Parlament în aplauzele mulțimii, în stradă un rănit al Revoluției îi dă cu o cârjă în cap lui Voican Voiculescu, huiduiturile... Trăim în lumi paralele.

Pe de altă parte, sigur că e tema ce-am făcut noi cu capitalismul de după comunism, că nici Marx n-a prevăzut că după comunism va urma o perioadă în care capitalismul va fi construit de activiști de partid din eșalonul 2 sau din primul eșalon și din securiști, nu? Că ăsta-i capitalismul românesc. Nu numai în România, de altfel. Și în Rusia s-a întâmplat la fel: oligarhii ruși au apărut tot așa, pe acest fundal de amorțire a comunismului.

Pe de altă parte, nu trebuie să ignorăm nici faptul că foarte mulți anticomuniști au apărut după căderea comunismului! Am ascultat la radio nenumărați oameni cum au fost ei curajoși și înainte de 1989. Eu nu prea am văzut, îmi pare rău să vă spun, n-a existat solidaritate în România, pentru că în afara unei băbuțe curajoase de la Cluj, a unui tânăr scriitor de la Iași și a altor doi-trei oameni din orășele mai mici sau mai mari și a unui poet nebun cum am fost eu... Că pentru mine Revoluția n-a început pe 22 decembrie. Eu pe 17 martie am publicat -  ca să mă dau mare și eu cu această ocazie, cum tot soiul de imbecili zic că eu m-am prefăcut la Revoluție. Păi eu nu m-am prefăcut. Când l-am înjurat pe Ceaușescu, pe 17 martie, în revista Liberation, când mi-a apărut acel interviu. Și dup-aia încă vreo trei-patru interviuri în ziare germane, după care am fost arestat la domiciliu. N-am vrut pentru asta nici carnet de revoluționar, nu mi-a dat niciun președinte nici Steaua României pe piept, cum au dat unor securiști, unor lichele, în fine, n-am vrut nimic. Dar nici să falsificăm istoria.

Tinerii de azi nu înțeleg nimic. În primul rând, că nu se uită la televizor tineretul nostru progresist sau care se uită nu înțeleg: ce, i-a dat unul cu o cârjă în cap unui moș dintr-ăsta cu barbă albă, poate a crezut că-i Moș Crăciun care venea cu sacul plin cu povești despre Revoluție.

Istoria recentă noi o ignorăm, de fapt. Tineretul nostru nu știe că în 89 exista numai o singură televiziune parțial coloră, o oră cu Ceaușescu colorat și o oră alb-negru tot despre el, dar mă rog, cu „realizărili". Pare un banc, așa.

Nu știu că la 9 seara se stingea lumina în România peste tot, și-n spitale, care aveau mici generatoare să facă unele operații.

Nu știu că era mâncarea pe cartelă. Nu știu că se dărâmau satele și n-a mai apucat nea Nicu să le dărâme pe toate.

Și nici nu știu că cea mai mare crimă din secolul XX o consider, din toată lumea, ce s-a întâmplat la Timișoara nu cu cei care au avut curajul și au murit ca niște eroi pe stradă, ci cu răniții din spital, care au fost împușcați. Adică crimă mai odioasă ca asta, să împuști niște oameni internați la spital, care au fost vizitați de soții sau copii la spital și au venit a doua zi și au văzut că au dispărut. De ce? Pentru că Ceaușescu voia să ascundă toate cadavrele din Timișoara, să nu rămână nici măcar răniți și să spună: domnule, niște golani, niște unguri, niște nenorociți au spart vitrine și au fugit în străinătate, asta era teoria. Or, ăștia au fost împușcați pe patul de spital, fiind răniți, și n-a avut niciun doctor curajul să iasă atunci în stradă sau să se sinucidă ca un japonez, să-și facă harakiri, pentru că n-am mai auzit pe lume să fie omorâți niște oameni răniți în picior sau mâini, torace, cum erau ei, și care să fie duși la București să fie preschimbați în cenușă. Asta este crima din Timișoara. Lumea nu mai vorbește de ea. Vorbește că s-a dat o lovitură de stat.

Iliescu, după părerea mea, n-a împușcat pe nimeni în decembrie 1989, era o brambureală, nu știa nici el ce se întâmplă. Iliescu a venit la televizor abia la o oră după ce m-a văzut pe mine și pe Caramitru și s-a dus în alt studio decât eram noi, printre altele. Faptul că a apărut el sigur că i-a domolit probabil pe acei iubitori de Ceaușescu care erau dispuși să lupte, să-l aducă. Chiar nimeni nu l-a iubit pe Ceaușescu în țara asta înainte de 89? Au fost cel puțin un milion de oameni care au profitat de sistemul ăla, de la prim-secretari, secretari II, III, IV, V, VI, de la directori de întreprinderi, și femeile de serviciu de la Gospodăria de Partid, șoferi, toată acea structură care a beneficiat din plin de sistemul ăla - ăia l-au iubit și ar fi vrut să-l aducă înapoi, nu?

Cine avea arme înainte de 89? Scriitorii? N-aveam mașini de scris. Noi trebuia să mergem în fiecare an la Miliție să vadă un tablagiu acolo că batem caracterul literelor, să ni-l pună la dosar, să nu cumva să scriem manifeste la mașina de scris.

Cine avea? Armata care a tras în decembrie la Timișoara, Securitatea care s-a infiltrat printre mulțime și le-a tras câte un glonț în ceafă, activiști de partid care au fost și ei înarmați în acele zile.

Dar nimeni n-a cercetat cu adevărat.

Păi șeful procesului lui Iliescu, ăla care îl condamnă pe Iliescu e procurorul ăla care nu-i lăsa pe cei care înjurau la Ceaușescu să iasă din pușcărie. A fost procurorul Republicii noastre până acuma, sub Iohannis.

Deci, haideți să vorbim de toate aceste lucruri, să le luăm așa, pe îndelete, nu doar să ne dăm acum că suntem anticomuniști!"

Editor: Luana Păvălucă

Cine pleacă, cine rămâne?

Politologul Armand Goşu, la 30 de ani de la Revoluţie: E o prostie să spui că arată bine România. Oamenii nu se mai întorc, iar noile generaţii au ca scenariu să plece

Acapararea puterii de către foşti nomenclaturişti a făcut ca diferenţele dintre noi şi alte state fost-comuniste să fie foarte mari, deşi existau toate condiţiile ca acestea să nu existe. Exodul populaţiei este cel mai îngrijorător fenomen pentru politolog, iar scenariul lui pentru următorii 30 de ani este unul destul de pesimist. 

"Sunt studenţi, în general cei slabi, cu pile, care intră în SRI, SIE, ministere, Guvern, administraţie publică, iar pe cei care sunt buni, cei care ar trebui să rămână şi să fie baza, îi vezi plecând. După 15 ani, văzând lucrul ăsta, mai pot să fiu optimist legat de viitorul acestei ţări?!", declară Goşu pentru News.ro.

"România a plecat de undeva de foarte de jos, astfel încât progresul chiar şi mic pe care l-a făcut fiecare dintre noi, ca individ, ca familie, e în realitate unul destul de mare. La scara istoriei, într-adevăr, aceste trei decenii de oportunităţi puteau fi mult mai bine utilizate.

România a început prost, foarte prost. După decembrie 1989, vreo şase – şapte ani a bătut pasul pe loc, era codaşă pe drumul tranziţiei, apoi au venit Emil Constantinescu şi o relansare a extinderii spre Est a Occidentului cu ceva proverbială şansă. România a reuşit, deşi nu făcea faţă standardelor, nu îndeplinea criteriile, a reuşit cu forcepsul să intre în NATO şi în Uniunea Europeană. Putem spune că acest parcurs de trei decenii ne confirmă faptul că ţara noastră este una extrem de norocoasă".

"România are cea mai mare pierdere de populaţie dintre ţările fost comuniste. Au plecat mulţi şi din alte ţări, din Polonia, din alte spaţii, dar dacă vă uitaţi la Polonia, deja oamenii au început să se întoarcă. În România, oamenii nu doar că nu se întorc, dar noile generaţii - elevii de liceu, studenţii - au ca prim scenariu să plece din ţară. Ei se pregătesc, învaţă în ideea nu să reuşească în România, ci să plece din ţară. Este deprimant lucrul ăsta. Dacă acest exod mai continuă, România va rămâne fără populaţie.

Pentru generaţia mea, care a copilărit şi s-a maturizat înainte de decembrie 1989, libertatea este foarte importantă. Pentru alţii, poate că sunt mai importante opţiunile de business.

Nu poţi contesta că vorbim despre un progres important. România a plecat de jos. Dacă vă uitaţi la pozele cu cetăţenii Bucureştiului de atunci, cum erau îmbrăcaţi cei care erau în stradă, cum arătau... Erau vineţi de frig şi de foame. Astăzi, arată altfel. Dar arată altfel unii. Dacă ieşiţi din Sectorul 1 şi vă mutaţi în Berceni sau în Rahova, veţi vedea că diferenţa nu mai e aşa de mare faţă de 1989. Dacă mergeţi în judeţe sărace, cu populaţie care depinde de ajutoarele sociale, diferenţa o să pară şi mai mică. 

Constaţi, atunci când mergi pe rutele foarte circulate, ca Valea Prahovei, spre Cluj, Oradea, că lucrurile arată foarte, foarte prost.

Este un moment important, e un moment aniversar, dar ce aniversezi aici? Sigur, nu plângem după Ceauşescu, dar nu ai cum să nu observi că este o diferenţă destul de mare între parcursul vecinilor şi al tău. Dacă te uiţi doar la venitul mediu pe cap de locuitor, la ce produc aceste ţări. E, totuşi, o diferenţă cam măricică şi e păcat că e, pentru că erau toate condiţiile ca ele să nu existe.

Peste alţi 30 de ani, poate că în România se va vorbi chineză sau poate că studenţii noştri o să emigreze în continuare, poate că nici nu va mai fi elită intelectuală, poate că o să ajungem în situaţia ţărilor care nu mai au producţie culturală, nici măcar literatură sau opere ştiinţifice, o să trăim doar din traduceri. Şi va fi o pătură foarte subţire care se va adăpa, în rest, cine are resurse pleacă afară.

Pe mine cel mai mult mă îngrijorează - şi aici e marea problemă a mileniului 3, specifică întregii zone - exodul populaţiei. Ce se va întâmpla cu aceste teritorii? O să rămână o elită politică, rezultatul simbiozei dintre nomenclatura comunistă şi Securitate, copiii lor, care va controla România?... Nu va fi stat european decât cu numele. Democraţie reprezentativă, nici măcar pe departe, va arăta ca un fel de satrapie orientală, dar acceptată pentru că în orice cooperativă d-asta mare cineva trebuie să pună masa, să aducă animalele... şi vom fi distibuiţi în roluri de tipul ăsta.

Nu este foarte optimist scenariul, pentru că nu este contextul să tragi concluzii optimiste referitor la ce s-a întâmplat. E o prostie să spui că arată bine România, să spui că alte ţări, ca Polonia sau mai ştiu eu, arată rău. Intri într-o zonă foarte ideologizată. Ce vezi acolo vezi că acele ţări absorb miliarde de euro din bani europeni. Acele ţări se modernizează într-un ritm accelerat. Dacă e să compari cu România, vezi că România nu a fost în stare 30 de ani să îşi lege provinciile cu nişte autostrăzi. În Ungaria, ai autostrăzile făcute încă de la începutul anilor 1990. E alt film! La noi sunt zeci de mii de oameni care traversează ţara în condiţii infernale, nu se circulă aşa decât în ţări subdezvoltate.

Unde aţi mai văzut ca, de zece ani, de fiecare dată bugetul Serviciilor Secrete să crească tot timpul şi cel pentru Educaţie, Sănătate şi Cercetare să scadă mereu? Sunt profesor, sunt stupefiat! Sunt studenţi, în general cei slabi, cu pile, care intră în SRI, SIE, ministere, Guvern, administraţie publică, iar pe cei care sunt buni, cei care ar trebui să rămână şi să fie baza, îi vezi plecând. După 15 ani, văzând lucrul ăsta, mai pot să fiu optimist legat de viitorul acestei ţări?!", se întreabă Goşu. 

Adevărul.ro