Practici curente în Ministerul de Interne

Cum primesc anual mii de funcţionari din Ministerul de Interne pensii de poliţişti

În fiecare an, cel puţin 1.000 de poliţişti, care toată viaţa au făcut muncă de birou, trec în rezervă cu pensii umflate artificial, printr-o manevră birocratică. Este vorba de cei cu pile la şefii de inspectorate. În ultimele şase luni de serviciu, aceştia sunt mutaţi pe hârtie la munca operativă,  care le oferă sporuri, ce se regăsesc ulterior într-o pensie mai mare. Practica a fost semnalată de poliţistul braşovean Marian Godină pe blogul lui şi confirmată de sindicaliştii din poliţie. „După o carieră de poliţist-şofer, plimbător de hârtii şi prin alte locuri călduţe, s-a trezit un nene că vrea să iasă la pensie. Dar ieşind la pensie de pe un astfel de post, pensioara ar fi fost una mai mică decât dacă ar fi lucrat undeva în stradă sau în condiţii mai grele, dacă ar fi avut omul ore de noapte, weekenduri lucrate şi plătite, sporuri etc. Astfel i-ar fi crescut salariul şi implicit pensia.

 

Aşa că, băieţii deştepţi s-au gândit să-l ajute şi, înainte cu câteva luni, să-i găsească omului un loc de muncă care să includă sporuri, ore de noapte şi de weekend. Şi au ajuns ei la concluzia că omul ar fi numai bun de SAS. Da, ştiu, e amuzant, dar în acelaşi timp trist de adevărat. Vă daţi seama cât de apt pentru Serviciul de Acţiuni Speciale e un om ajuns la vârsta pensionării? Şi ca să nu-l pună pe om în postura de a merge la vreo descindere şi să rămână atârnat cu nădragii în vreun gard, l-au «ascuns» la Compartimentul Pirotehnic. Acolo, cu bombe, explozibili etc. Acolo unde băieţii ăia au poate câteva zeci de cursuri în care au învăţat ce să facă în cazul unui atentat cu bombă", atrage atenţia Godină pe blogul său.

 

Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol, susţine că această practică a prins un caracter de fenomen la nivelul întregii ţări. 

 

„

Este o metodă prin care, pe ultima sută de metri, în ultimele luni de serviciu, este crescută serios pensia unor lucrători de poliţie. Este vorba de oameni care au pile la şeful inspectoratului sau care beneficiază de intervenţia unui om politic de prin judeţ. Până la apropierea vârstei de pensionare ei au avut posturi călduţe, de birou. Dar pentru a creşte baza de calcul a pensiei ei sunt trecuţi, pe hârtie, la munca operativă. Mai mult, formal, sunt pontaţi că au lucrat sâmbăta şi duminica cu toate că nimeni nu-i vede la faţă atunci prin inspectorate. Din acest motiv beneficiază, însă, de sporuri pentru respectivele zile lucrate, adică de o creştere a indemnizaţiei de 75 la sută. Aşa se ajunge că, nu de puţine ori, pe hârtie, aceşti oameni lucrează 30 de zile din 30 cu toate că în zilele de weekend, repet, nimeni nu îi vede la inspectorat. Apoi ei figurează, tot pe hârtie, evident, că au lucrat mai tot timpul de noapte şi mai primesc o creştere de leafă de 25 la sută. În fine, respectivii poliţişti, mai beneficiază de un spor important de salariu, care, procentual, se va vedea şi în pensie imediat după trecerea în rezervă. Este vorba de «Salariul de lucrări de excepţie», un spor care este, practic, dictat de şeful de inspectorat,  iar atribuirea acestuia nu poate fi contestată de nimeni. Acest spor mai aduce o creştere salarială de până la 50 la sută

", spune Cosmin Andreica.

 

Sindicalistul susţine că această metodă de creştere artificială a pensiei a intrat în cotidian în urmă cu zece ani. „Sunt cam 20 de indivizi în fiecare inspectorat care beneficiază de astfel de «proptele», în fiecare an. Nu de puţine ori printre ei o putem întâlni şi pe secretara şefului de inspectorat sau pe şefa popotei. Mai mult, uneori, fenomenul se regăseşte şi în aparatul central. Irina Alexe, de exemplu, fost secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, a figurat şi ea, înainte de pensionare, cu zilele de sâmbătă şi duminică lucrate. În plus, în perioada respectivă, în documente ea a fost trecută că ar fi lucrat de noapte. Nu în ultimul rând, a beneficiat şi de «Salariul de lucrări de excepţie». Totul a avut ca urmare o pensie mai mare, în final", a precizat Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol. 

 

Chiar dacă astfel de transferuri în pragul pensionării nu sunt investigate de autorităţile competente, iar mecanismul exact prin care unii angajaţi reuşesc să obţină aceste beneficii nu este elucidat, suspiciunile de mită ori de favorizări nejustificate sunt mai mult decât întemeiate.

 

„

Este evident că prin anumite manevre semi-legale sau chiar făţiş ilegale nişte oameni încearcă să-şi îmbunătăţească salariul pentru a le creşte pensia – asta în condiţiile în care, oricum, pensia vine la mulţi dintre ei mult mai devreme decât ar trebui.

Sigur, se poate întâmpla să fie şi o promovare reală, pe merite, dar într-o instituţie normală şi sănătoasă nimeni nu e promovat înaintea pensionării pentru că o astfel de decizie nu prea mai are sens. Poate cu excepţia cazului armatei, când eşti trecut în rezervă cu un grad mai mare, simbolic, dar nu te promovează înainte cu şase luni înainte de a te pensiona. E clar că sunt formule utilizate cu un singur scop: creşterea pensiei", a observat sociologul Alfred Bulai. 

 

Dincolo de stimulente create pentru apariţia unor astfel de situaţii de modul în care sunt calculate pensiile speciale, la mijloc este vorba de o formă imposibil de ignorat de corupţie, mai observă Bulai. „Un şef al instituţiei nu decide transferul din mărinimie. Asta pentru că din punct de vedere managerial nu are niciun sens un astfel de transfer– să mut pe cineva în pragul pensiei, să-l avansez, e stupid. Se face, deci, din alte raţiuni, nu manageriale. Iar în aceste condiţii sunt suspiciuni de fraudă – cineva foloseşte un tertip pentru a avea tot restul vieţii o pensie mai mare, bănuiesc că e chiar o miză serioasă", a adăugat sociologul. 

 

Având în vedere datele prezentate de Cosmin Andreica, un calcul simplu ne arată că, în fiecare an, fiind trecuţi pe hârtie la munca operativă pe ultima sută de metri, în jur de 1.000 de poliţişti ies pe nedrept în rezervă cu pensii mai mari, după ce 25 de ani au ocupat funcţii călduţe de birou. Asta pentru că legea prevede că poliţiştii primesc o pensie a cărei valoare este de 85 la sută din media ultimelor 6 salarii încasate. Astfel, spun experţii, nu de puţine ori, respectivii piloşi au după trecerea în rezervă pensii mai mari decât salariile pe care le primeau atunci când făceau banala, dar lejera muncă de birou. Totul în urma unei manevre care poate avea şi unele consecinţe penale. 

 

Subiectul pensiilor speciale ale poliţiştilor a revenit în atenţia publică săptămână trecută, după apariţia unei propuneri de modificare legislativă prin care poliţiştii devin singurii angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne care vor dispărea de pe lista celor care beneficiază de pensii speciale. Angajaţii din penitenciare ar urma să piardă şi ei, alături de poliţişti, aceste beneficii, jandarmii, pompierii, ofiţerii SRI şi SPP rămânând în continuare pe lista beneficiarilor.

 Adevărul.ro 

Prostitutio in integrum!

Prostitutio in integrum! S-a dus totul pe apa sâmbetei! Corectitudine, disciplină militară, patriotism, dragoste de țară, de meseria pe care o faci etc.

Fostul şef al „Doi şi-un sfert“ Gelu Oltean, reţinut pentru trafic de droguri 15 decembrie 2019, 19:34

de George-Andrei Cristescu

Gelu Oltean, fost şef al al Serviciului secret al Ministerului de Interne (DGIPI), a fost reţinut sâmbătă de procurorii DIICOT Braşov pentru trafic de droguri, au declarat pentru G4Media surse judiciare. 

ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cum a ajuns agent de Poliţie un traficant de droguri. Cultiva canabis ... VIDEO 

Flagrant DIICOT: un bărbat a fost reţinut când încerca să vândă ... Un băieţel de cinci ani s-a dus cu cocaină la grădiniţă: „Mă face să m... Acuzaţiile au legătură cu activitatea lui Gelu Oltean în cadrul clinicii de wellness Youness Clinic de lângă Bucureşti, unde pacienţilor li s-ar fi dat spre consum o substanţă considerată drog, sub pretextul unor aşa-zise tratamente. În acelaşi caz au mai fost reţinuţi Vanessa Youness, fondatoarea clinicii şi partenera de viaţă a lui Oltean, şi „şamanul“ clinicii, un cetăţean englez, Thomas Lishman, potrivit G4Media.    De altfel, Gelu Oltean vorbea într-un interviu din 25 februarie 2019 despre această substanţă, numită ”Ayahuasca”, despre care susţinea că ”este un tratament de purificare a sufletului, a minţii şi a corpului, care schimbă pe oricine, nu doar pe mine. Dar, într-adevăr, nu oricine are curajul să treacă prin asta”.   Procurorii DIICOT au cerut deja judecătorilor de la Tribunalul Braşov arest preventiv pentru Oltean.  

Citeste mai mult: /adevarul.ro/news/eveniment/fostul-sef-doi-si-un-sfert-gelu-oltean-retinut-trafic-droguri-1_5df66bee5163ec42710cbdd6/index.html

Limba străină

Din Republica. ro:

De-ale comunicării… Poți trăi și fără cunoașterea unei limbi străine, dar cu ea poți trăi mai bine

Foto Guliver/Getty Images

Într-o călătorie lungă pleci cu două valize, de obicei, una mai mare decât cealaltă. Una principală, cu lucruri de bază și cealaltă secundară, cu lucruri necesare, dar, de care, la o adică, te poți lipsi. Dacă viața noastră ar fi acea călătorie, am pune (nu?) limba nativă în valiza mare și limba străină în valiza mică, cea de accesorii. Poți trăi și fără cunoașterea unei limbi străine, dar cu ea poți trăi mai bine. Metaforic vizual, limba străină este ca o bijuterie pe o vestimentație. Bijuteria fără vestimentație este o frivolitate, iar vestimentația fără bijuterie lipsește personalitatea de harul afirmării sale.

Mai explicit, ar fi cam așa…

Ajunsesem destul de devreme în mica peninsulă Valletta, astfel încât, pe la 10 dimineața intram în holul hotelului, nu era aproape nimeni, decât o doamnă între două vârste, îmbrăcată „casual", pe tonuri pastelate, în armonie cu atmosfera solară malteză care-și răsfrângea culorile proaspete în aerul brizat de mare. Cu o notă subtilă de eleganță în machiaj și coafură, drăguța doamnă conversa cu recepționerul, majordomul tradițional britanic, evadat în realitate dintr-o ecranizare reușită a romanelor lui Jules Verne.

Ce-ar fi trebuit să fie o simplă conversație „de check-in", se dovedea a fi un șir de explicații poticnit, însoțit de gesturi largi și reluări de explicații în care frânturi din limba spaniolă mi-au ajuns la ureche în timp ce așteptam la o distanță decentă în spate. Doamna nu știa „o boabă" de engleză, iar recepționerul nu dădea semne că ar înțelege spaniola ei. Pentru că, din motive pragmatice voiam să-mi iau cât mai repede camera-n primire și pentru că preferam imaginea șarmantă feminină în locul uneia de ființă neajutorată, m-am băgat și eu în discuție, încercând să economisesc timpul tuturora. 

În următoarele zile ne-am împrietenit și doamna respectivă s-a dovedit a fi un cunoscut medic, avocat și militant pentru drepturile femeilor din El Salvador. Și, în particular, o companie deosebit de plăcută, pasionată de istoria mai puțin spusă a oamenilor obișnuiți, ceea ce nu se putea descoperi decât cunoscătorilor de limba spaniolă, frumoasa limba nativă a doamnei. În cele trei zile cât am stat în peninsulă am dus discuții pe teme variate, de la situația socio-politică a țării sale și premisele care au condus la aceasta, manifestările pentru drepturile femeilor la scară globală, până la culesul și calitatea cafelei sud-americane.

Acum, continuăm corespondența de la distanță și, cum era de ghicit, în avantaj reciproc, ea în engleză, eu în spaniolă.

Comunicarea ne înconjoară precum moda, nu o putem trece cu vederea atât timp cât ea mijlocește interacțiunea și conviețuirea cu semenii. Dar, ca orice modă, are și excentricități, fie că folosim limba nativă sau alta, dobândită mai târziu. 

Când te gândești că un curs de comunicare ți-ar prinde bine, se naște firesc întrebarea: la ce, mai exact? Ai nevoie de o dicție mai clară, de potrivirea tonalității în adresare, de adaptare a volumului? De modelarea limbajului corporal sau mai simplu cum să te exprimi firesc, potrivit caracterului tău, fără a copia clișee „la modă"? Sau ai vrea să deprinzi spiritul actoricesc, centrat pe efectul de scenă în a capta audiența și mai puțin pe veridicitatea mesajului?

Dacă te interesează construcția conținutului împreună cu nuanța de limbaj diplomatic sau meandrele negocierii, va trebui să cauți mai mult. Cursurile care-și propun acest lucru sunt prea puțin vizibile. În majoritatea lor, ele apar ca un „entertainment intelectual", un repaus activ și util. Participantul resimte o stare de bine dată de satisfacția lucrului împlinit prin exerciții practice ușoare și prin acea senzație de a deține cunoștințe „mai altfel". Încrederea în sine crește.

Mai putem conta și pe participările la conferințele pe variații ale temei „leadership și buna comunicare" sau la seminarele despre dezvoltarea personală sau „public speaking", etc. După ce prețul te-a cucerit prin „măreția" lui precum și impresionat de fluența cu care ți s-a vorbit cam două ore, realizezi că ti s-a dăruit o demonstrație de comunicare în engleză, „face-to-face", mai mult sau mai puțin „întruchiparea" fidelă a tuturor recomandărilor de la cursuri. Din acel discurs bogat cu detalii divagante și ramificații umoristice pentru a crea familiaritate cu audiența, ideea principală (dacă este vreuna) o poți exprima într-o frază, în cinci secunde cel mult. Pentru o fire mai titrată, cu imaginație, să spunem trei minute, dacă vreun curios te-ar asculta, dar, în nici un caz, două ore. Deseori această demonstrație de „storrytelling" (termen exagerat de vehiculat și atribuit oricărei povestiri cu un vocabular puțin „dincolo de uzanța cotidiană") apare ca un cadou în ambalaj strălucitor, promițător în descoperirea lui, dar dezamăgitor în conținut. 

În cazul discursului de scenă strălucitor, indiferent de domeniul abordat, inferența logică a unui mesaj concis este deseori estompată de acorduri erudit piperate cu buzzword-uri și termeni de argou ce dau culoare și relaxează audiența, dar, în efect paralel, diluează și seriozitatea ideii. Se induce confuzie sau plictiseală în rândul publicului, prin reformulări mai degrabă menite „să scoată la aer" bogăția lexicului vorbitorului. Dacă pronunțăm cuvinte nu înseamnă neapărat că enunțăm idei. Cei care îndrăznesc să ceară lămuriri se lasă păgubași, de teama de a nu fi luați sub reflector. Nu doresc să pară că n-ar fi înțeles. Dacă te afli printre cei câțiva insistenți, care încă cer lămuriri, ești invitat de o manieră diplomat explicită să renunți. Sigur formularea vă este familiară: I hope I answered your question. I’ll be pleased to continue the conversation with you during the break.

În ultimii doi-trei ani, tendința societății românești pe acest segment este de a fi mai selectivă în privința „coach-urilor" invitați, care au talentul de a transmite dincolo de tonul și melodia cuvintelor un mesaj clar, născut din experiența faptică, care poate fi util oricărui individ.

Acest fenomen interesant de a nu identifica mesajul din cauza ambalajului comunicațional prea baroc, nu este îngrădit de granițele uzanței vreunei limbi. Într-un interval de aproape un deceniu, la întâlnirile de lucru în cadrul inițiativelor europene, nativii vorbitori de limbi latine (cu precădere francezi, italieni, portughezi) își arătau accentul. În prezent, la mulți dintre aceștia, accentul limbii native este aproape insesizabil. Nu vorbesc de cei din statele nord-europene și nici de Malta sau Cipru, bine cunoscute ex-colonii engleze; îi preferam pe „latinii noștri" sau pe vecinii est-europeni când intervenția lor în discuții, mai poticnită, în ciuda unei fluențe nereușite de limba engleză, se construia din explicații fragmentate și, în cele din urmă, era clară și aliniată la cerințele dialogului. Acum, intervențiile sunt piperate, poate deranjant de mult, cu expresii colocviale, în trei fraze alambicate în loc de una simplă. Din păcate, acest exces de etalare lingvistică nu conferă mesajului mai multă consistență sau detalii lămuritoare. Si totuși, el câștigă priză la public. Sonoritatea cuvintelor și metalimbajul primează, în detrimentul informației utile. 

Să mă înțelegeți mai bine…

De multe ori la o discuție de masă rotundă, unde sunt așteptate intervenții constructive, audiența este captată nu (cum ar fi de așteptat) atât de logica argumentării, cât de frumusețea ordonării cuvintelor; mai mult, repetiția unei singure idei în diferite aranjamente lingvistice pe o intonație intenționat convingătoare distinge discursul unui nativ englez de celelalte. Acolo unde o singură frază poate fi răspunsul așteptat, o formulare nativ-englezească care-ți gâdilă frumos auzul cu accente “Downton Abbey", îi face până și pe cei mai nerăbdători să treacă cu vederea lipsa contribuției constructive. În schimb, dacă un non-nativ exprimă un punct de vedere cu un argument bine conturat, prin cuvinte potrivite, dar sărace în sonoritate și ieșite din „bilboard-ul" modernismului, mult mai puțini parteneri de dialog schițează vreun semn de captare a mesajului. Se întâmplă ca, deseori, mozaicul cuvintelor goale să supună argumentul logic al cuvintelor potrivite!

Fenomenul contagios al discursului golit de conținut, practicat și în sfera academică, cu precădere de generațiile tinere, a fost amintit cu îngrijorare de Gabriel Liiceanu în dialogul „Dereglări ale lumii contemporane" cu Andrei Pleșu, la începutul acestui an, în cadrul conferinței fundației Humanitas, „Despre lumea în care trăim“. Mai rar așa conversație autentică, antrenantă, amuzantă și ușor de urmărit!

Comunicarea, prin definiție, este un dialog care conduce la o schimbare de atitudine. Nu este suficient să trimiți un mesaj în eter. Trebuie să fii dispus să primești și să reacționezi și să-ți formezi instrumentele adecvate. Prin urmare, vorbim de acțiune și reacție în care ideile și opiniile se reflectă transformate, la fiecare luare de cuvânt.

„Comunicarea este ca un vals", spunea un trainer român în ale comunicării. Este măsura empatiei pe care o putem dezvolta și, de ce nu, în ultimă instanță, demonstrația asertivității, față de interlocutor, față de publicul care ne ascultă. 

Cât putem fi de concilianți cu acest bozgor naționalist care face pipi pe noi?

Dacă nu ştiaţi încă, aflaţi acum că totul în Revoluţia Română a început cu ungurii

Este menit să atragă atenţia asupra discursului pe care prim-ministrul Viktor Orban urmează să-l ţină în faţa mulţimii convocate la un eveniment organizat de Consiliul naţional al maghiarilor din Transilvania cu ocazia comemorării a 30 de ani de la Revoluţia Română “care a pus capăt catastrofalei dictaturi de 24 de ani a lui Nicolae Ceauşescu".

Textul nu este deloc o comemorare sau o cinstire a eroilor Revoluţiei Române şi trece rapid peste valoarea naţională românească pentru a rupe lumea comunistă şi a deschide drumurile parcurse mai apoi cu atâtea sacrificii înspre Uniunea Europeană şi NATO, organizaţiile lumii libere din care avem onoarea să facem parte împreună cu Ungaria. Tocmai pentru că acest drum nu a fost simplu nici pentru Ungaria, nici pentru România, tocmai pentru că am plecat împreună, vecini cum suntem, înspre orizonturile unei alte lumi şi dorind să împărtăşim alte experienţe.

Nu, textul acesta – vă rog să-l citiţi în linişte – vorbeşte despre aportul esenţial al unui singur personaj, pastorul Laszlo Tokes, “un om care nu era numai unul dintre cei mai aspri critici al comunismului, ci era şi preot şi – asta făcându-l o ţintă perfectă a regimului – un etnic maghiar". În jurul său, la Temesvar (Timişoara) – precizarea asta e făcută de două ori, ca să se înţeleagă despre ce oraş e vorba – comunitatea maghiară a făcut scut şi “lor li s-au adăugat rapid românii din oraşul multi-etnic Temesvar (Timişoara), fără să mai ţină seama de ce naţionalitate era preotul respectiv. Le era de ajuns să audă: “Securitatea vrea să ne ia preotul". Restul este istorie".

Mai pe scurt şi foarte concentrat, în două rânduri, avem sinteza  începutului Revoluţiei şi, în consecinţă. “tot restul e este istorie". Şi mai în rezumat, concluzia foarte rapidă pentru informare este că, pe fond, Revoluţia Română a început prin curajul şi capacitatea de revoltă a membrilor comunităţii maghiare. Iar eroul-simbolic este pastorul Tokes.

Ştiu foarte bine că pentru dvs. informaţia asta nu are niciun fel de valoare şi că, dimpotrivă, poate provoca ceva reacţii mai puţin conforme cu spiritul acestor zile de sărbătoare. Ceea ce (aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată până acum) vă face să ignoraţi valoarea excelentei operaţiuni de propagandă la care asistaţi. Procedeul este simplu, clasic şi înscris la loc de cinste în manuale de propagandă activă: se ia un personaj, este ridicat la rang de erou, este transformat în simbol colectiv care urmează în foarte scurt timp să aibă o imagine într-atât de puternică prin legitimările de care a avut parte pe plan naţional şi internaţional, încât devine curând el însuşi sursă de legitimare a oricărei informaţii legate de evenimentul respectiv.

Pe scurt (aveţi proba profesionist realizată şi în acest text), declaraţia că Laszlo Tokes împreună cu comunitatea maghiară din care face pare a fost motorul care a demarat Revoluţia înseamnă, logic, pentru orice auditoriu extern, că Revoluţia România nu numai că nu putea porni altfel, ci că se datorează diligenţelor excepţionale ale unui personaj trimis de pronia cerească pentru a ajuta cumva restul populaţiei, pe românii pe care a reuşit să-i salveze din întunericul opresiunii.

Pe cale de consecinţă, orice ar spune acest om despre România trebuie şi va trebui creditat la modul absolut, ca sursă primară de informaţii. O informaţie sau alta, un îndemn, o solicitare venite din partea sa pot deveni credibile, trebuie ascultate cu maximă atenţie, tocmai pentru că nici măcar cu omul Laszlo Tokes nu se mai vorbeşte, ci cu eroul Revoluţiei Române, laureatul, premiatul şi recunoscutul prin mari distuncţii internaţionale (sursa Wikipedia):

• Premiul Berzsényi (Ungaria, 1989)
• Premiul Bethlen Gábor (Ungaria, 1990)
• Nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace (1990)
• Premiul Roosevelt (Olanda, 1990)
• Doctor Honoris Causa al Regent University (Virginia Beach, USA, 1990)
• Doctor Honoris Causa al Academiei Teologice Reformate din Debreţin (Ungaria, 1990)
• Doctor Honoris Causa al Universităţii Hope College (Holland, Michigan, USA, 1991)
• Premiul Geuzenpenning (Olanda, 1991)
• Membru al Senatului de Onoare European (1992)
• Membru al Ordinului Cavalerilor Ioaniţi (1993)
• Premiul Pro Fide (Finlanda, 1993)
• Premiul Bocskay (Ungaria, 1995)
• Distincţia Moştenirea Maghiară (Ungaria, 1996)
• Premiul pentu Minorităţi al Centrului CIEMEN din Catalonia (Barcelona, Spania, 1996)
• Marele Premiu Leopold Kunschak (Austria, 1998)
• Premiul Fidelitate (Ungaria, 1999)
• Marea Cruce a Ordinului Republicii Ungare
• Cetăţean de onoare al oraşelor Sárospatak (Ungaria), Odorheiu Secuiesc (România), al comunei Sic (România), precum şi al sectoarelor V. şi XI. din Budapesta (Ungaria)

Ordinul Naţional Steaua României (17 decembrie 2009), restras definitiv în 2016

Nu mi-e ciudă decât că, în tribuna simbolică, România, în aceşti 30 de ani trecuţi de la Revoluţie, nu are pe nimeni să se constituie, în oglindă, ca o sursă de credibilitate românească. Drept care, să ascultăm azi cu atenţie discursul domnului premier Viktor Orban.

Pe cine am susținut aproape 30 de ani!

Tehnocrat a postat în site-ul Huhurez. com. Cât adevăr! Partidul parașutiștilor, PNL, dă cu tifla unui popor întreg :

"Am "rezolvat-o" și pe asta cu pensia cumulată cu salariul... Fostul meu coleg și prieten de la Adevărul, Vali Ivan a explicat-o cel mai bine in caricatura de mai jos! Va fi interzisă povestea asta pentru "toată lumea" mai puțin pentru JUDECĂTORII CCR și ALEȘII de toate felurile!

Deci aceste două categorii sunt peste popor. Judecătorul Curtii Constituționale e ăla care își dă cu părerea despre toate legile țării. Și le validează ori ba, după cum îl taie burta. Carevasăzică ăla poate lua 30.000 de Ron pensie cu o mână și vreo 25.000 de lei salariu cu cealaltă. Că doar mănâncă cu 2 guri magistrații...

Bomboana pe coliva legii inițiate de ministrul Muncii vine la final. Nici aleșii locali sau naționali nu vor avea problema înhățatului banilor din toate părțile. Violeta Alexandru explica vineri că o decizie a CCR ar face imposibilă această restricție la aleși.

Poate așa o fi, însă mizerie mai mare nu mi-a fost dat să văd! De ce trebuie sa fie "ăștia" mai cu moț decât noi poporul?! De ce trebuie sa îi hrănim noi, financiar, din toate părțile?! Care e problema dacă vor rămâne și ei cu un singur venit -oricum baban- pe perioada cât ne conduc?!

La final nu pot fi decât sceptic! Proiectul marii legi a cumulului pensie/salariu a pornit cu stângul. Aștept cu interes să văd și alte excepții și nuanțări ale poveștii, în așa fel încât la final să li se interzică doar oamenilor de rând, în vreme ce semizeii care sunt bine înfipți prin societate sa ne râdă în nas..."

O țară jefuită

https://www.facebook.com/100007658684539/posts/2453298694935396/

Vor cădea capete de ciumăfaie, politruci, gargaragii cu trese pe umăr.

Marcel Vela: Voi propune premierului schimbarea unor șefi ai Jandarmeriei / "Anumiți conducători din Jandarmerie au fost în relații directe cu politicieni"

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi seara, la Digi 24, că va propune premierului schimbarea anumitor șefi din Jandarmerie, după ce a citit raportul desecretizat al protestului Diasporei, din 10 august 2018.

• A fost o pregătire minuțioasa a intervenției, astfel încât să se creeze o stare de conflict. Democrația a avut de suferit în România.
  
• După o asemenea intervenție se pune problema dacă oamenii pot fi liberi să își exprime părerile fără să fie gazați, bătuți. (...)
  
• Jandarmii care au aruncat gaze lacrimonegene nu aveau măști la ei, situația fiind și pentru ei neplăcută, disperată. Când ești într-o situație de adrenalină maximă, gândești emoțional.
  
• În ziua de 10 și 11 august, anumiți conducători din Jandarmerie au fost în relații directe cu politicieni, sfătuindu-se, corectându-se, inițiindu-se unele decizii, decizii care au dus la o complicitate politico-administrativă."
• Au tras de timp până în ultima secundă a meciului. Dacă ar fi desecretizat imediat poate aș fi crezut că nu au nimic de ascuns. Ușurarea mea e că oamenii au ceva pe suflet și măsurile vor fi pe dimensiunea faptelor lor.
• Este evident ca nu mai am încredere (în anumiți șefi ai Jandarmeriei - n.red.). Voi propune premierului schimbarea unor șefi ai Jandarmeriei", a mai spus sursa menționată.

Ministrul de Interne Marcel Vela a cerut în urmă cu câteva săptămâni, conducerii Jandarmeriei Române, ca unităţile care au clasificat convorbirile prin sistemul radio de la protestul 10 august 2018 să le declasifice, iar volumul de comunicaţii din acea noapte a fost transmis procurorilor, potrivit Mediafax. Raportul 10 august al MAI este deja desecretizat și se află la dosarul de la DIICOT.

Despre posibilitatea demiterii lui Arafat:

• Mi-e foarte greu să răspund (dacă îl va demite - n.red.) pentru că în ultima perioadă s-au întâmplat lucruri care m-au dezamagit. De la comandamentele la care am participat se știa că la MAI nu am avut de la cine să preiau mandatul, în sensul că trebuie să semnez un proces de semnare primire mandat. Ca să respect legea, trebuie să fac un audit, ca să facă o demarcare între ce a făcut PSD și ce a făcut PNL.
  
• Am făcut prima dată la Jandarmierie și s-a constat că se suprapun unele sarcini. Sunt funcții și oameni care se suprapun. (...) La IGSU încă nu s-a făcut acest audit

Taieri la pomi de 35 ani.

Sus păr de 30-35 ani; jos cireș de 8 ani.

      Mai mult curatari decat taieri de lungime, dar, e ce trebuie.
ca tot vorbim de par si am vazut multi peri batrani, asta este inca bine proportionat si garnisit cu lastari pana jos. În realitate, ma refer la perii mult mai batrani, ca acolo e o problema, sunt destul de degarnisiti pana spre varfuri. acolo trebuie taieri serioase, nu mai merge doar curatat si taieri de reductie, se reduce cca 1/3 din sarpantele principale.

Ne place, nu ne place, trebuie să privim! Era întro zi de Crăciun.

Procesul lui Ceauşescu şi execuţia - 25 decembrie

  

 

Tăiați - le gâtul! O istorie însângerată. Patima unui popor blestemat de soartă.

AACauta

Adevărul. ro

Istoria glorioasă a poporului român, așa cum ne-o prezintă manualul de istorie, este doar o ficțiune. Este o selecție atent făcută ca să nu vedem mojiciile și ticăloșiile făcute de mulți dintre aceea care s-au ocupat de destinele politice ale principatelor române.

Pentru a satisface curiozitățile unora și a argumenta împotriva celor care se bat cu pumnul în piept că sunt mândri că sunt români voi spune doar atât:aproape jumătate dintre voievozii moldoveni sau munteni nu au un mormânt. Au murit nu vitejește în luptă, ci înjungiați mișelește de frați, cumnați, nepoți sau oameni de încredere. Voi da un exemplu de la începutul secolului al XVI-lea-în Ţara Românească, în doar 25 de ani, între 1510 şi 1535, au fost ucişi zece domnitori:Mihnea Vodă cel Rău, Vlăduţ, Teodosie, Dragomir Călugărul, Radu Bădica, Radu de la Afumaţi, Vladislav al III-lea şi fiul său Moise Vodă, Vlad Înecatul şi Vlad Vintilă de la Slatina.

Pentru acest material am ales doar 7 nume grele de domnitori ale istoriei noastre, din cele două principate, care au sfârșit rău și nu pentru că au murit pe câmpul de luptă și au fost aduși „pe scut” familiilor lor, ci pentru că au fost înjunghiați, sfârtecați sau executați cu deosebită cruzime de dușmani după ce au fost trădați.

Înjungierea lui Bogdan al II-lea de fratele său

Începem cronologic povestea noastră cu tatăl lui Ștefan cel Mare, Bogdan al II-lea Vodă (1449-1451), cel mai destoinic dintre copii lui Alexandru cel Bun.După ce i-a învins pe poloni, care veneau cu un alt pretendent, în codrii Crasnei din judeţul Vaslui, a fost asasinat la o nuntă chiar de fratele său, Petru Aron, la 16 octombrie 1451. Istoricul A.D. Xenopol prezintă acest episode astfel:“Moşul său (fratele mai mare n.r.), Petru apoi dizgraţiat de Ioan Corvin, vine şi el în Polonia şi ambii se înţeleg a smulge coroana de la Bogdan, şi a împărţi apoi scaunul, în care nu puteau încăpea doi. Expediţia pregătită în comun în Polonia, care acum nu mai jignea interesele ungurilor, având de ţintă răsturnarea unui domn ce nu-i interesa deloc, porneşte asupra Moldovei sub conducerea lui Petru. Acesta bate şi prinde pe Bogdan la Reuseni şi-i taie capul”.Șase ani mai târziu, Ștefan cel Mare (1457-1504) îl va detrona pe Petru Aron, unchiul și ucigașul tatălui său, pe care îl va și ucide câțiva ani mai târziu când acesta va încerca să revină în fruntea unei alte oști străine.

Asasinarea lui Vlad Ţepeş  

Vlad Ţepeş-Dracula a fost domnitor al Ţării Româneşti în trei rânduri:1448, 1456-1462 si 1476. El este probabil cel mai cunoscut voievod român din toată lumea datorită povestirilor cu vampiri din romanul lui Bram Stoker. Turcii îl numeau Ţepeş din cauza pedepsei sale preferate de ucidere, trasul în ţeapă. Totuși, acest supranume nu se justifică, deoarece folosirea ţepei era o practică comună a vremii sale. Exemple celebre de folosire a ţepei găsim la primii regi ai Franţei, la Mahomed al II-lea, Ivan al III-lea cel Groaznic şi la alţi conducători din acele timpuri.

Vlad Ţepeş a murit într-un mod brutal, el fiind asasinat. Există mai multe versiuni despre moartea domnitorului. Potrivit uneia dintre acestea, armatele reunite ale Țării Românești şi Moldovei, conduse de Ţepeş, erau pe punctul de a învinge oştile turceşti, dar Vlad a fost asasinat, la sfârşitul lunii decembrie 1476, de oamenii unuia dintre boierii săi, chiar pe dealul de unde îşi conducea trupele. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş.

Unele povestiri ruseşti, dar şi un cronicar austriac arată că lupta ar fi avut loc la Bălteni, lângă Bucureşti. Ucigaşul ar fi fost un turc, infiltrat din timp ca slugă la domn, care l-a atacat înjunghiat din spate şi a fugit în tabăra otomană.

Raguzanul Bocignoli, în a sa „Povestire despre Dracula Voievod”, arată că Ţepeş era deja victorios, privind de pe un loc mai înalt din teren cum ostaşii săi îi taie pe turci. Aflat la o anumită distanţă de suita sa, a fost lovit din spate, fiind confundat cu un turc.  Nu se ştie cu exactitate unde este înmormântat. 
Radu de la Afumați, ucis de boieri chiar în biserică

Radu de la Afumați, alături de Neagoe Basarab, a fost unul dintre domnitorii de seamă din sângerosul secol al XVI-lea. El a domnit între între 1522 si 1529. Timp de câțiva ani ani, Radu de la Afumati a reușit, de fiecare data, să-și doboare rivalii, astfel că, în aceasta perioadă, stăpânirea asupra Țării Românești i-a aparținut. Lucrurile erau cu atât mai complicate cu cât banii și influența diverselor puteri se manifestau puternic în rândul clasei politice din micul principat:pe de o parte Imperiul Otoman ajunsese în culmea gloriei și a puterii sale, pe de altă parte regatul maghiar și cel polon erau actori principali în zonă. Domnul nu avea cum să rămână prea mult pe tron, dar sfârșitul lui întrece orice fel de limită. Istoricul Constantin C. Giurescu prezintă acest episod groaznic astfel: "Recunoscut de turci si sprijinit de Craiovesti, Radu ar fi putut domni vreme indelungata daca nu cadea victima unui complot ticalos. Spre sfarsitul anului 1528, o suma de boieri […] nemultumiti probabil de influenta puternicei familii de peste Olt, se ridica impotriva domnului. Acesta, surprins, neavand la indemana oastea spre a li se opune, e nevoit sa fuga. […] pe drum, insa, boierii il ajung la Ramnicu Valcea si, nerespectand nici lacasul dumnezeiesc in care Radu se refugiase, il ucid in bisericuta de pe dealul Cetatuii, sub ochii ingroziti ai preotului [….] S-a intamplat aceasta mizerabila crima - unica prin imprejurarile ei in istoria noastra - in ziua de 2 ianuarie 1529; ea pune in lumina cea mai urata boierimea munteana din acea vreme."Se pare că o parte dintre ucigași erau chiar cei care i-au jurat credință și ar fi trebuit să îl apere pe domn.

Mihai Viteazul, hăcuit cu halebardele

Mihai Viteazul este un simbol al istoriei noastre naționale:primul domnitor care a unit cele trei principate românești sub un singur sceptru. Nu vom continua cu motivele și metodele pentru și prin care a făcut acest lucru, ci ne vom referi doar la tristul episod al asasinarii sale. Mihai a reușit să revină în Transilvania cu ajutorul unui general italian, care era comandantul armatelor germane ale imparatului Rudolf al II-lea de Habsburg:Giorgio Basta. Cei doi aveau o relație controversată, iar când Basta și-a dat seama că Mihai ar putea reveni în fruntea principatelor și ar putea deveni un concurent direct pentru favorurile imperiale a decis să-l asasineze."La Turda, Mihai hotărî să-și despartă armata de aceea a lui Basta; voia sa plece mai degrabă la Făgăraș, spre a-și vedea soția si copiii. Aceasta despărțire însemna însă pentru domnul nostru libertatea de inițiativă. Basta, careștia că imperialilor le convenea mai mult o stăpânire directă asupra Ardealului, iar nu prin intermediul unei personalități atât de puternice, cum era aceea a lui Mihai, se hotărî să împiedice - prin orice mijloace - o asemenea libertate. În zorii zilei când voievodul trebuia să plece spre Fagaras, la 9/19 august 1601, el trimise un detașament de trei sute de germanișivaloni, aceștia din urma comandați de ofțterii Jacques Beauri și Mortague. Aveau ordin să-l aresteze pe Mihai, iar dacă se opune, să-l ucida. Așa se și întâmpla. Intrând în cortul domnului, Beauri ii spuse: "ești prins". Mihai rosti un singur cuvânt: ba, și dădu să pună mâna pe sabie. În aceeași clipă însă, un valon îl împusca, un al doilea îi străpunse pieptul, alții îl loviră cu halebardele", povestește istoricul Constantin C. Giurescu.Capul lui Mihai Viteazu a fost luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat la Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte. Pe lespedea de piatră de la mormânt există următoarea inscripţie:«Aici zace cinstitul şi răposatul capu al creştinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei». 
Cumplitul sfârșit al lui Ion Vodă

Ioan Vodă Viteazul, numit și Armeanul (mama sa fusese armeancă) sau, mai târziu, Ioan Voda cel Cumplit, este un personaj complicat al istoriografiei noastre. A obținut tronul în 1572, cu banii obținuți din negoțul cu pietre scumpe. Totuși din 1574 a refuzat mărirea tributului către turci și a început luptele cu turcii. După câteva victorii împotriva turcilor, sultanul Selim a trimis o armată cu mult mai puternică decât corpurile de oaste trimise până atunci. Boierii au început să-l trădeze pe domn, minținudu-l și fugind cu soldații lor la dușman. Astfel domnitorul a ajuns după o luptă grea la Oblucita, "lângă iezerul Cahulului", să fie încercuit pe un deal lângă Roșcani. Din cauza lipsei de apă, domnitorul s-a predat în schimbul eliberării luptătorilor săi. Ahmed Pasa, comadantul oștii otomane, a promis că nu vor păți nimic, dar, odată ajunși în tabăra otomană, Ion Vodă a fost înjunghiat, apoi i s-a tăiat capul, iar trupul său legat de două camile, a fost rupt în bucăți. De asemenea toți ostașii care rămăseseră alături de el au fost măcelariți.

Execuția lui Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi

Constantin Brâncoveanu (1654-1714) este unul dintre cei mai importanți voievozi ai veacului său. Rolul său în cultura și în arhitectura autohtonă este unul definitoriu pentru ceea ce numim azi stil românesc. Deși a fost un domn pacifist într-un secol destul de războinic, Constantin Brâncoveanu avea să sfârșească tragic în 1714, trădat de oameni apropiați lui, în frunte cu unchiul său stolnicul Constantin Cantacuzino. Aceștia au reușit prin uneltiri să îi determine pe otomani să îl areșteze pe Brâncoveanu împreună cu toată familia sa. Ei au fost duși la Istanbul și închiși în temuta închisoare a celor șapte turnuri, Edicule. Capetele de acuzare împotriva lui Brâncoveanu, în număr de nouă. În primul rând, era acuzat de corespondența secretă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția și de faptul că transmitea acestora știri despre turci. Era de asemenea învinuit pentru diploma austriacă prin care era declarat principe al Sf. Imperiu Roman (2), pentru sărăcirea țării în dauna îmbogățirii sale (3), pentru că locuia la Târgoviște 6 până la 7 luni pe an, aducând astfel pagube Bucureștilor (4) și pentru că cumpărase multe moșii, pregătind pe una construirea unui mare palat (5). Era de asemenea acuzat pentru sumele depuse la Viena și Veneția (6), că fuga lui Toma Cantacuzino din 1711 ar fi fost cu acordul său (7), că își cumpărase din Viena instrumente muzicale pe care nici sultanul nu le poseda (8) și că a bătut în Transilvania monede de aur (9). Torturat înfiorător în fața soției și a copiilor pentru a-și declara averile, domnul rezistă cu demnitate, având chiar un moment de cumplită revoltă împotriva sultanului și a marelui-vizir. Refuzul de a da 20.000 de pungi de aur pentru a-și salva viața, precum și setea de sânge a sadicului Gin Ali, marele vizir, pecetluiră soarta lui Brâncoveanu. În zorii duminicii de Adormirea Maicii Domnului (15 august) a anului 1714, chiar în ziua în care ar fi împlinit 60 de ani, voievodul împreună cu cei patru fii (Constantin, Radu, Ștefan și Matei) și ginerele său Ienăchiță Văcărescu fură duși în piața Seraiului unde, în prezența sultanului Ahmed al III-lea, a marelui vizir și a ambasadorilor marilor puteri, li se tăiară capetele. Nu înainte însă ca domnitorul să dea o ultimă dovadă de credință creștină și de tărie de caracter, refuzând oferta sultanului de a cruța viața celui mai mic dintre copiii săi, în schimbul trecerii acestuia la mahomedanism. Capetele retezate ale Brâncovenilor fură purtate în vârfurile sulițelor pe ulițele Istanbului, spre groaznica luare aminte a celor ce vor mai încerca să se hainească față de împărăția turcească. Trupurile descăpățânate vor fi aruncate, mai pe seară, în apele Bosforului, așa cum era obiceiul. După măcelul din ziua de 15 august a anului 1714, Maria, cu ajutorul unor barcagii, a pescuit trupul decapitat al voievodului din apele Bosforului, unde acesta fusese aruncat. Timp de șase ani rămășițele domnești au fost ascunse într-o mânăstire aflată pe insula Chalki, din mijlocul Mării Marmara. De-abia în 1720, văduva domnitorului a adus osemintele în țara, îngropându-le în ctitoria lui Brâncoveanu din București:sfântul Gheorghe Nou.

Grigore Ghica III, omorât pentru că s-a împotrivit cerării Bucovinei

Ultimul dintre domnitorii pe care îi vom prezenta aici este un nume ignorat de istoriografie pentru că este inclus în categoria străinilor, a domnilor fanarioți:Grigore Alexandru Ghica al III-lea (domnitor al Moldovei de două ori:18 martie 1764-23 ianuarie 1767 şi septembrie 1774-1 octombrie 1777 şi al Munteniei:17 octombrie 1768-5 noiembrie 1769). Motivul uciderii sale este faptul că s-a împotrivit anexării Bucovinei la Imperiul Habsburgic, în 1774. Austriecii au cerut turcilor să-l înlăture. Aceştia au trimis un capugiu (agent executor) la curtea lui Grigore care l-a ucis la 1 septembrie 1777, spre indignarea opiniei publice europene. Domnitorul a fost ademenit de trimisul sultanului prin intermediu unor boieri într-o capcană. Acesta a fost înconjurat de 40 de bostangii înarmaţi cu iatagane. Domnitorul s-a luptat cu ei, dar nefiind înarmat a fost învins și înjunghiat de mai multe ori. Apoi a fost decapitat, iar căpățâna i-a fost trimisă la Istanbul.

Politica în țările române nu a fost așa cum suntem învățați curajoasă, victorioasă și plină de mândrie, ci mizerabilă, urâcioasă și plină de interese meschine. Mulți domnitori, care nu sunt în această listă, și-au meritat soarta în primul rând pentru că și ei au fost produsul clasei politice de atunci. Și ei au masacrat, ucis mișelește, au torturat și exilat oameni care le-au greșit sau nu. Lăsând deoparte istoria, poate politicienii de azi ar trebui să se bucure că nu trăiesc în urmă cu 200 – 300 de ani în urmă. Cine știe prin ce țepe le-ar fi stat căpățânele