Secrete matrimoniale

Secretele Antoanetei, antreprenoarea care în 30 de ani a căsătorit mii de românce cu germani: „Banii mișcă lumea, dar fără iubire nu există lume”

​"Ce am făcut eu n-a făcut nimeni. În lume, nu în România", ne zice Antoaneta într-o seară de septembrie. Suntem la un party în București, unde germani și românce se întâlnesc, discută, se îndrăgostesc – într-o zi, s-ar putea și căsători. Ea face asta deja de 30 de ani.

"Mirela*, auzi ce zice Ralf*, că are 1,75 înălțime și IQ de 175. Îl bate și pe Bill Gates!", spune Antoaneta către un grup de trei femei care stau lângă Ralf. El e multi-milionar, din Austria, foarte deștept și în seara asta e un pic pilit, vesel – se bucură de viață. Și el, și ea sunt la petrecerea dată de Antoaneta, unde vin bărbați din Germania să cunoască fete din România și să vadă dacă ajung la succes: căsătoria.

"Când am zis că fac firmă matrimonială, multă lume a râs de mine. Și mă întrebau: «Și, ai căsătorit vreunul?» Când le ziceam că am căsătorit zeci și zeci se schimbau la față. Când ziceam c-am să vin în România cu nemți, mulți râdeau de mine și ziceau: «Asta-i nebună!» Am venit cu peste 3.000 de germani în 30 de ani de activitate."

Pe pontonul unui restaurant cu specific italienesc din Herăstrău, sunt femeile care caută, bărbații care caută și câteva cupluri care și-au găsit deja jumătatea, acum un an sau zece, tot prin astfel de întâlniri. Printre bărbați sunt însă și câțiva care și-au găsit perechea în trecut, au divorțat, iar acum au revenit fie pentru o nouă relație, fie pentru socializare.

Hans* e unul dintre aceștia, un bărbat în jurul vârstei de 50 de ani. A fost căsătorit în urmă cu 20 de ani cu o româncă pe care a găsit-o tot prin Antoaneta la una dintre petrecerile ei. Între timp a divorțat, dar spune că nu și-a pierdut nicio clipă încrederea în dragoste. "Nu voi renunța niciodată la asta. Chiar dacă este să mor singur, mă voi căsători cu mine, nu e o problemă."

Acum nu caută neapărat o nouă relație, e deschis la nou și adoră partea asta de socializare și călătorie. Cunoaște lumea și lume nouă.

Îi place să vină la noi în țară și să cunoască diferite tipuri de femei, pentru că în Germania, așa cum descrie, are foarte mulți prieteni, dar nu la fel de multe oportunități, când vine vorba de relații. "Cred că pentru toată lumea lucrurile sunt diferite, dar pentru bărbații care sunt aici la party, la fel ca mine, femeile pe care le găsim atractive și care poate ne găsesc și pe noi la fel, în Germania, sunt deja măritate. Nu vreau să stric căsnicia nimănui, așa că e nevoie să existe anumite oportunități", explică el.

La petrecere a venit și Ileana*, o femeie la 36 de ani, fără copii, care știe trei limbi străine. A aflat de Antoaneta dintr-o emisiune TV, în martie 2022. S-a înscris. "Părea ceva serios. Dar aveam emoții, că poate nu mă alege, că poate sunt prea urâtă."

A ales-o însă și în seara asta de vineri se așează lângă Ralf. E al doilea party la care participă. "Caut un bărbat care să vrea o relație stabilă, m-am săturat de oameni care nu-și asumă responsabilitatea. Și, sigur, îmi merge bine, am un job bun, dar nu strică niciodată o stabilitate financiară. Și mai ales o viață mai liniștită", rezumă Ileana motivele care au făcut-o s-o caute pe Antoaneta.

h2:Din Arad în Germania și înapoi în toată România



Din arhiva Antoanetei Hambitzer (centru, neblurată). FOTO: Arhiva personală

Antoaneta Hambitzer s-a născut în Arad, iar din 1986 trăiește în Germania. Ea are o agenție de matrimoniale pornită în 1993, după ani în care și-a căutat locul într-o țară străină, în care a ajuns atât de jos, încât livra pizza și dona sânge ca să aibă de azi pe mâine. "După pizza am livrat scrisori timp de trei ani, am vândut mașini – le luam lovite, le reparam, le vindeam în România", povestește ea momentele de la început.

În Germania a ajuns cu primul soț de care a divorțat la finalul anilor ‘80. În urma partajului, a pierdut tutela copilului pe care îl aveau împreună. A cunoscut însă un alt român și cu el a avut o relație de zece ani. El i-a arătat un anunț într-un ziar dat de-o agenție care căuta colaboratori. N-a fost cea mai bună experiență, a cheltuit 1.500 de mărci germane și trebuia să-i convingă pe oameni să plătească 5.000 de mărci ca să se înscrie.

A renunțat, a stat un an pe bară – era condiția pusă de agenție în contract –, apoi a pornit pe cont propriu. "Când am început eu de jos de tot, și am început cu 400 de mărci până la succes, toată lumea a râs de mine. Pentru mine erau însă mulți bani. Și mie îmi plac proverbele, uite unul care în cazul meu s-a dovedit adevărat: o idee cu adevărat bună se recunoaște prin faptul că realizarea ei pare la început irealizabilă."

A pus pe picioare firma, a venit în România, a dat anunțuri în ziare și a început să trimită și să primească scrisori. Zeci, sute de fete o căutau. Ajunsese la un moment la un portofoliu cu o mie de românce, dar doar doi–trei clienți pe lună. Așa c-a început colaborarea cu alte agenții.

A călătorit prin zeci de orașe din România ca să întâlnească fete și lucrurile au început să meargă. În câțiva ani, din ‘96 – prima dată au fost două mașini cu vreo opt nemți, în opt orașe – până în primul deceniu din anii 2000, a ajuns să aibă întâlniri de o săptămână cu 30–40 de germani și câteva sute de fete din toată țara. "Mai ales în primii 15 ani, când nu era internetul așa dezvoltat, când nu erau zboruri low cost, veneam cu microbuz, unii veneau și cu mașinile lor, și stăteam în vestul României. Organizam petreceri în câteva orașe, o săptămână, cu experiențe locale complete."

În seara în care vorbim cu Antoaneta, sunt 12 germani veniți și un pic mai multe femei decât ei. "Înainte, lumea era mult mai hotărâtă, oamenii știau ce vor, erau pe familie, pe seriozitate. Seriozitatea a scăzut în ultimii 20 de ani cu peste 80%", face Antoaneta rapid o radiografie a scenei de dating.

În prezent, tariful pentru germanii care se înscriu este de 850 de euro pentru trei întâlniri sau 1.600 de euro până la succes. Când vreun bărbat s-a plâns că nu găsește, că plătește degeaba, a preferat să-i dea banii înapoi și să-și vadă fiecare de viață. Crede în relații și căsătorii care se întâmplă dacă există compatibilitate. Nu poți forța fericirea.

Antoaneta consideră că o șansă cu adevărat bună o recunoști prin faptul că vine când nu te aștepți, nu ești pregătit, nu vrei. "Le zic și nemților: dacă veniți la mine cu ideea că ați plătit și veniți în România cu ideea că trebuie să întâlniți iubirea, că una dintre ele trebuie să fie, nici nu are rost să veniți. Trebuie să vii senin; călătorești, eventual ai un weekend interesant, cunoști niște oameni, îți dai seama cum merg lucrurile."

h2:Ce-au ai noștri, ce-au ai lor și ce merită căutat într-o relație



Întâlnirea de zilele trecute organizată de Antoaneta, într-un restaurant din București. FOTO: Răzvan Băltărețu

Când ajungem la restaurant, Antoaneta e necăjită de neseriozitatea oamenilor. "Zece fete mi-au anulat în ultimele două zile. Îmi dau mesaj că nu mai pot ajunge. Și eu le zic mereu: trebuie să vrei, să vii, să întâlnești oameni că nu știi niciodată." Îi pare mai ales rău că sunt multe care aleg să renunțe din start, încă dinainte de-a vedea cum e de fapt și dacă își pot găsi pe cineva.

Mirabela*, 40 de ani, a descoperit-o pe Antoaneta online. Lucrează în învățământ, a terminat psihologia și se pregătește să lucreze în domeniu. A fost deja de trei ori la petreceri. Prima oară însă i-a lăsat locația verișoarei sale, polițistă, să știe unde să o găsească în cazul în care dispare. N-a fost nevoie.

"M-am relaxat când am văzut că sunt oameni normali ca mine și, la prima întâlnire, deși n-am găsit niciun suflet pereche, mi-am făcut o prietenă foarte bună. Am păstrat legătura și am fost într-o excursie în Bulgaria apoi."

Mirabela atinge și unul dintre punctele importante din discursul Antoanetei: nu porni de la prejudecăți. Ne povestește cum, la una dintre întâlniri, alături de o prietenă, a luat un platou de prăjituri în față, în loc să-și ia câteva pe propria farfurie. Unul dintre tipi le-a zis: "Vă e foame, fetelor." Au râs, că și-au dat seama de cum se vede situația din mai multe puncte de vedere.

"Am ironizat stereotipurile astea care apar despre românce care vin să bea și să mănânce gratis. Când te vezi că treci și tu printr-un astfel de stereotip, fără să conștientizezi că ești în rolul ăla, te pufnește râsul. E ușor să vorbești despre alții și să pui etichete și apoi îți dai seama că ești tu privit în rolul respectiv de care râdeai", amintește ea. "A fost amuzant, m-am relaxat și am luat-o ca pe un experiment, în care întâlnesc diferite tipologii de oameni și a ști ce nu-ți dorești este un început."

Mirabela a călătorit în peste 55 de țări și spune că așa a înțeles mai bine tipologiile de bărbați. "Străinii mi se par mai sinceri și asumați, iar românilor, drept să spun, le place vrăjeala, să creeze o fantezie. Ei îți spun ce cred ei că tu vrei să auzi, dar tu vrei să auzi partea aia sinceră și asumată și ești okay cu asta, iar ei nu cred că au aflat asta până acum", subliniază ea. "Știi, să-ți spună sincer: «Eu îmi doresc doar un one night stand.» Puțini am întâlnit care să fie sinceri și să spună direct, mulți zic: «Hai să vedem, să discutăm» și doar amână."

De cealaltă parte, germanii i se par sobri și reci și dificil să începi o conversație cu ei, mai ales una pornită de la o glumă, așa cum sunt obișnuiți românii. Dar apropierea dintre românce și nemți i se pare interesantă, ca și cum ai încerca să combini "apa cu focul", dar apreciază foarte tare străinii pentru asumarea de care dau dovadă, iar ăsta este un punct important pentru ea.

În nota asta, Hans îi caracterizează simplu pe conaționalii lui: "Un german obișnuit nu știe nimic despre România și are foarte multe prejudecăți. Am cunoscut multe femei din România și toate sunt diferite, nu poți spune că există un anumit tipar. Cei mai mulți urmăresc însă ce-i mainstream și au o atitudine de robot."

Dincolo de prejudecăți și altele câte mai sunt, el știe pe scurt ce caută la cealaltă persoană din viața lui: încredere. "Poți spune oricui «te iubesc» fără să însemne nimic, dar dacă există încredere și un angajament pe care-l iei față de cineva, asta înseamnă ceva, chiar dacă nimeni nu-ți poate garanta cât timp vei fi cu acea persoană."

Am căutat să vedem cum mai sunt văzuți bărbații români de femeile de aici. După Ileana care ne spune că nu mai vrea în viața ei dramele și incertitudinea aduse de-o relație cu un român, o întâlnim pe Iuliana*. Are 36 de ani și-a găsit online agenția. A apreciat felul în care Antoaneta i-a prezentat situația și că "nu promite minuni".

A fost deja de trei ori la astfel de sesiuni. Ultima oară a fost dezamăgită de bărbații prezenți, dar asta n-a făcut-o să renunțe. "Îmi place să socializez cu ei și să întâlnesc diferite tipologii de oameni. Din păcate, cu bărbații români n-am avut conexiune de când mă știu. Mulți dintre ei mi se par bădărani și prost crescuți."

h2:Important e să fii deschis, apoi viața ți se întâmplă



Fotografie din arhiva Antoanetei Hambitzer

Ea are și un caz amuzant cu o femeie care a venit la una dintre petreceri, a stat un pic în hol, s-a uitat și-a plecat. "Nu știu ce-a crezut că e – selecție de organe, proxenetism. Am sunat-o după câteva zile să văd ce s-a întâmplat. Până la urmă a venit a doua oară. A cunoscut un tip. Din prima. Și de atunci sunt împreună. Și asta mi-a adus aminte de un proverb: un atom poți să-l tai în două mai ușor decât o prejudecată."

Antoaneta glumește că poate ar trebui să pună un slogan pe site: "Vai, n-aș fi crezut", că asta aude des de la femeile care vin la întâlniri și o fac cu deschidere să-i cunoască pe cei din fața lor. "Problema e că toți se fixează pe poze", spune ea. "Treaba asta cu aplicații de dating te sărăcește pe interior, te bulversează, pierzi contactul cu realitatea, te pierzi pe tine. Devii o legumă emoțională dezorientată căzută în depresie."

În peste 30 de ani de activitate, Antoaneta a strâns o colecție impresionantă de povești cu femei, bărbați, prejudecăți și mofturi de fiecare parte. "Uite, chiar acum câteva zile i-am scris uneia din Germania – că o treime din cele cu care lucrez sunt acolo – să-i povestesc de un tip cu situație bună, casă pe malul mării. Și ea mi-a spus că nu-i place. Apoi s-a răzgândit și a zis că ar vrea să vorbească. Dar el s-a răzgândit, că îi pare falsă, superficială."

Fata își ajustase pozele în Photoshop și își augmentase buzele. Altfel spus, se afișa cum credea ea că e mai atractivă. Antoaneta i-a cerut poze naturale. "I-am spus că nemții nu vor așa ceva și că asta merge în România, la bombardieri, la interlopi. Ce crezi c-a făcut fata? Mi-a dat block pe WhatsApp", povestește ea. "Îi spusesem înainte că vreau s-o ajut, dar trebuie să înțeleagă că nu fac minuni. E la mine în firmă de trei ani și nu se lipește niciunul de ea. Și nu e că n-ar fi frumoasă. Am avut pozele ei de când s-a înscris și față de cum arată acum zici că nici nu-i aceeași persoană."

Unei alte femei – 40 de ani, nemăritată, care locuiește tot în Germania – i-a recomandat un turc născut în Germania, 51 de ani. Întâi a fost un refuz că-i prea bătrân. "I-am zis: «Stai puțin. Nu l-ai văzut. Nu știi cum arată. Arată de maximum 41 de ani, e milionar, trăiește oriunde o să vrea să trăiască soția, vrea copii, e stilat, a făcut studiile în America.» Și i-am mai spus că la un moment dat un german mi-a cerut să cunoască fete din Ucraina, Polonia, că cele din România sunt «curve și țigănci». Am întrebat-o dacă ea e așa", povestește Antoaneta.

După exemplul ăsta de prejudecată, i-a trimis poze cu turcul în Panamera, la costum. "Când a văzut așa, a zis că vrea să îl cunoască, poate să bea o cafea cu el. În mintea mea eram: «Așteaptă tu mult și bine să facă el o ocolire de 300 de kilometri doar ca să bea o cafea.» Și atunci le spun mereu: fiți deschise, pozele sunt relative."

Din motivul ăsta Antoaneta vrea ca ei să se vadă față în față, să vorbească și apoi să decidă dacă e viitor. Ea estimează în 80% din cazurile în care cei doi s-au căsătorit fie ea, fie el a zis că nu-i place cealaltă persoană doar judecând poza.

Prejudecățile sunt de ambele părți. A fost memorabil un moment când unui german venit cu mașina îi era teamă că o să-i fie furată. Și-a vorbit Antoaneta cu cineva pentru un garaj. Omul a fost șocat când din garaj a ieșit o mașină mai scumpă decât a lui.


Fotografie din arhiva Antoanetei Hambitzer

Există și reversul, cei care au trecut peste prejudecățile despre România. "În fiecare lună am cel puțin doi nemți care vor să se mute în România", spune Antoaneta. "Să se mute de tot. Și sunt germani născuți acolo, nu plecați de aici. Le plac oamenii, clima, atmosfera."

Le plac și femeile, desigur. Mai naturale, frumoase, cu umor, cu poftă de viață. Dar frumusețea nu ajunge, susține Antoaneta. "Din păcate, sunt foarte multe pe care doar frumusețea nu le ajută, că văd în fața lor doar un metru. Le spun: «Dacă vrei să sari cinci metri, tot trebuie să te dai în spate doi metri. Trebuie să ai răbdare, nu merge așa. Important pentru ele e să fie serioase. Și pentru ei să vină în România. Nici nu-i mai iau pe cei care exclud să vină la întâlnirile astea de câteva ori pe an."

La o privire în jurul mesei, Antoaneta ne spune direct: sunt 12 germani veniți, trei–patru dintre ei milionari, plus ingineri sau antreprenori. "Nu se vede pe ei", subliniază ea. "Vor familie, nu vin pentru aventuri. Unul care plătește agenția, masa, zborul, hotelul, hotelul pentru fete are intenții serioase, nu să le ducă în cameră."

Dar sunt oare și români care ar căuta femei din Germania? Antoaneta spune că în cele trei decenii nu s-a întâmplat niciodată ca vreo româncă sau nemțoaică din Germania, sau alte țări, să fie interesate să întâlnească un bărbat din România. "La fel, n-am întâlnit nici bărbați din România care să vrea să cunoască femei din Germania. Bărbați români să caute femei în Germania e ca și cum ar vrea să vândă lemne pădurarului."

h2:Cea mai longevivă relație a Antoanetei rămâne cu agenția



Fotografie din arhiva Antoanetei Hambitzer

Antoaneta Hambitzer are 66 de ani și nu știe dacă se va opri vreodată din ceea ce face. A avut emisiune pe o televiziune germană care a transformat-o într-o pețitoare vedetă, are câteva mii de căsătorii la activ și vrea să scrie o carte despre toate câte a făcut. De patru ani a revenit în România, stă în Arad, dar călătorește mult și are prieteni și prietene peste tot.

Relația cu acest business o aseamănă unei căsătorii. "Indiferent cum ești, nu poți s-o lași. Cu bune și cu rele. Te identifici cu ea, ți-e viața, nu te poți opri." N-a lăsat-o nici în anii ‘90, când termina câte o excursie cu germani în România și adormea în microbuz încă dinainte să treacă granița. O săptămână nu-și mai simțea picioarele și nu mai avea voce.

Și cât stăm cu ea la masă, pe ponton în Herăstrău sau la o terasă vizavi de Muzeul Țăranului Român, nu se poate opri. Vorbește cu oamenii prezenți la întâlniri, cu cei de la restaurante și trece între cele două telefoane – număr de România și de Germania, de pe care trimite mesaje vocale sau text. "Cel mai mare lux al meu este de ani de zile să stau câteva zile fără telefon. Dar nu pot."

Fix munca asta i-a adus o cunoaștere a oamenilor, relațiilor și sentimentelor la care noi restul putem doar spera. Se plimbă prin restaurante și printre oameni, schimbă câteva cuvinte cu ei și știe. El s-ar înțelege mai bine cu ea, ea este mai potrivită lui, cei doi vorbesc, dar n-au șanse. Așa a ajuns fraza: "Vai, n-aș fi crezut" cea pe care a auzit-o probabil cel mai des în cei peste 30 de ani.

Până ajunge în cartea pe care o va scrie, mai menționăm una dintre poveștile pe care le-a trăit. Unul dintre primii germani pe care i-a căsătorit era dintr-o familie de lângă Bonn. Părinții lui voiau foarte mult să-l însoare pe băiat și așa au ajuns la Antoaneta. "I-am găsit o fată de prin județul Sibiu, se potriveau foarte bine. După căsătorie părinții m-au invitat la ei acasă și m-au pus în capul mesei. Erau încântați că le-am însurat băiatul", amintește Antoaneta. "Pentru mine a fost o chestie fantastică. Înainte duceam pizza nemților și acum am ajuns să fiu invitată de onoare la o familie de germani."

Încheiem discuția noastră pe terasă, într-o după-amiază de sâmbătă, la finalul celei de-a doua întâlniri din București. O parte din femei și bărbați au decis să meargă în Centrul Vechi, să mai discute, să mai petreacă timp împreună.

Ea urmează să plece spre Arad în următoarea zi, dimineața. Va fi din nou în București, la mijloc de noiembrie, cu o altă sesiune de întâlniri.

Pe măsură ce se apropie de momentul în care va avea mai multă viață cu agenția decât viața precedentă, și în tot contextul actual cu internetul și schimbarea atitudinii oamenilor, Antoaneta nu și-a pierdut speranța în iubire. "Banii mișcă lumea, dar fără iubire nu există lume. Și cu banii te obișnuiești, oricâți ai avea, doar poți cumpăra mai mult. Dar dacă stai doar cu ei, stai trist."

*numele oamenilor și fețele lor din poze au fost alterate pentru a le proteja identitatea.

Redirecționat frecvent

ȚARĂ ÎN AGONIE, CAUT SALVATORI

Felul în care guzganul ghiftuit, deputatul PSD Eduard Popica, ginerele altui îmbuibat, Emil Savin poreclit Farmazon, îl jelește ,,sfâșietor”, în disprețul bunului simț românesc și spre revolta unui întreg popor (dar fără a-și da seama de ridicolul situației), pe pușcăriașul boșorog cu căutătură hoață Mitică Buzatu ot Vaslui, a umplut paharul și m-a determinat să scriu cele ce urmează.

Un Buzatu e peste tot, neprins încă.

Exemplul acestui județ este ca o pecete nefastă pentru toată România; de 33 de ani (dar cu continuitate înainte de 1989!), toată țara e împânzită, toate instituțiile sunt căpușate de asemenea jeguri de oameni, frați de lojă, tovarăși la furat, veri, nași, cumetrii, amante bine înfipte. S-au propus unii pe alții, s-au proptit, acoperit, numit, abia anemic și prea rar ,,judecat”. Nu numai la PSD, ci și PNL-PDL s-au ce-or mai fi, că, pentru înșelarea vulgului, s-au încrucișat și s-au boit de au devenit mutanți.

Într-un mesaj, ajuns peste ani o broșură, mareșalul Antonescu vorbea despre România ca o țară aflată pe ,,marginea prăpastiei”. Nu mai e cazul să fim mici pe buză: suntem în agonie, iar unii spun că ne aflăm de-a dreptul în râpă și doar în noi, românii, e salvarea.

Suntem împrumutați pentru trei generații, nu una! Țară binecuvântată de Dumnezeu cu de toate, sărăcim. Așezați în calea unor imperii hrăpărețe, ne căciulim, ne umilim absolut jalnic, suntem jecmăniți de cămătarii ,,legali”, zi de zi. Unii răbdăm ca vitele. Cu instituții impotente, ni se încalcă drepturi constituționale, ni se coace o ,,reorganizare” salvatoare în care cărbunii sunt băgați din cancelarii străine ca un microb perfid în trupul țării.

Președintele – cel mai ticălos din câți a avut țara asta – e în demult afara părții carosabile. În vremea sabotării fățișe a învățământului, el vorbește de ,,România educată”. Și nu-i nimeni să-l tragă de surtuc că și sfetnicii au ajuns niște degenerați.

Avem o Românie dincolo de frontiere, lăsăm după noi datorii greu de dus în cârcă de urmași și așa novici, necăliți și plini de beteșugurile unei societăți tâmpite.

O clasă politică mizerabilă, vorace, transpartinică, cosmopolită, fără Dumnezeu și fără Patrie, dănțuiește peste o țară în degringoladă de ani buni. Se scuipă la televizor, se pupă în restaurant. Avem godei care trimit autocare cu pelerini cu aceeași lejeritate cu care bagă mâna în banul public și fură.

Ticăloși și trădători, într-un stat de drept locul lor trebuia să fie de multă vreme la beci. Uitați-vă la moacele de vechi migratori ale acestor stăpâni aflați – doar unii – la bulău și veți avea răspunsul.

Politica descurcărețului bun la toate a devenit o mâzgă împuțită care a cuprins o țară. Trebuie ștearsă de pe fața pământului, altfel nu ne mai facem bine.

Avem ayatolahi la interne, baroni, miniștri de profesie, demnitari fără demnitate, tartori de județ, leadershipi, lideri locali…

Toți sunt puși pe căpătuială, cumetrii, amantlâcuri. Trebuie înăsprite pedepsele, pentru a scutura din pomul țării și a da de pământ cu acești neterminați! La orice furt din banul public, fie autor, complice, sau tăinuitor, să moară în pușcărie!

Cât timp mai avem o țară – și nu doar granițe – câtă vreme mai avem un popor care a suferit mult – și nu o populație dezorganizată – cât timp în venele noastre curge sânge de român – iar nu de venetic – să ne războim, să luptăm și să murim ca oșteni, nu ca trădători și lași.

Văd grozăvia dezastrului abătut peste oameni. Prevăd ce va urma, cel puțin la nivel de Poliție și MAI. Și vă spun că însănătoșirea trupului bolnav al țării de la noi toți va veni și tot mișcarea patriotică, sănătoasă, hotărâtă, asumată, o va rezolva.

Ne e foame de dreptate și de lege, fraților!

Suntem contemporani cu prăbușirea. Trăim o lucrătură greu descifrabilă de minți simple. Este înșelătoare  cu poporul, care, după cum lesne se poate pricepe, trăiește oarecum un sindrom Stockholm generalizat.

M-am uitat la fenomenul drogurilor, pe care-l cunosc din profesie. Nu se va face nimic, e doar preludiul! Va fi rău de tot, cumplit. Scadența nu a venit. MAI e întâiul responsabil pentru soliditatea țării, dar aici sunt structuri absolut inutile, în care zece ofițeri, așezați pe căsuțe plătite baban, se screm o săptămână să le fete mintea un pliant, zona de teren, operativă, grea, aflată permanent în linia întâi a luptei cu infractorii e văduvită, prost dotată, subnumerică, controlată. Practic, nu există conducere a Poliției Române, nu există ofițer să se mai poată opune autodistrugerii, aberațiilor sistemului mafiot, înțelegeți? Toți tac și înghit.

Nu putem asista nepăsători. Am în jurul meu o sumedenie de Bărbați. Nu e suficient. Mă adresez în special militarilor în rezervă, dar nu celor abonați la mafioți, că o viață ați furat fără să întrați unde vă era locul, și acum faceți ce ați învățat, furați pentru voi și pentru alții, vă valorificați la maximum pilele din activitate, ori faceți sluj la hoți. Nici celor comozi și gomoși, care zac în vila de vacanță și se scarpină la coaie așteptând o ocazie. Nu celor care dă dracului ,,politicul” și caută perfecțiune în orice și dezbinare pretutindeni, utopicilor.

Ci celor cărora le pasă ce se va spune despre el după ce nu va mai fi. Ce va zice copilul său că a fost tac-su? Nu vom câștiga niciun colac, în plan material. Dar spiritual va conta. Că nu știm ziua nici ceasul, iar până la ultima suflare avem o datorie de îndeplinit.

Noi nu mai avem nimic de pierdut. Iar de câștigat – respectul posterității.

Noi am rostit un Jurământ pe un Drapel, nu am îndrugat niște vorbe cu o cârpă în mână.

Schimbarea radicală nu poate veni de la personalul din interiorul MAI, de pildă, tânăr și ținut în frâu. Știu de ce: unii sunt captivi, resemnați, fricoși, șantajați, complăcuți în bine, nu vor să-și surpe cariera pe ultima sută de metri. Schimbarea va veni de la noi, care am fost, știm, putem și vrem.

Suntem contemporanii șubrezirii nepermise a statului, jefuirii țării, învrăjbirii românilor, umilirii la înalte porți, manipulării odioase, imposturii instituționalizate. Multe mădulare ale Țării Românești și-au dat duhul; sunt morți care încă n-au fost îngropați. Unele mai rezistă mulțumită unor patrioți.

În fața alternativei pieirii, ce facem? Nu putem rămâne spectatori și să ne războim în vorbe goale ca la cafenea.

Ne adunăm, nu învrăjbim. Muncim la greu. Ne așezăm la masa unirii, pe îndelete, fără vendete. Urmăm strict o strategie! Nu șovăim.

Oameni să fie puși strict pe căprării.

Nicio abatere de la cale să nu fie îngăduită. Legea e lege. Instituțiile statalității – reformate, întărite. Mărite unde e cazul, dar să taie în carne vie. Unde e de dat cu mătura, n-ai teamă, mături !

Orice necinste – sever și rapid înăbușită. Iar pedepse, duse către maximum, cât mai aspre. Altfel, e aflare în treabă…

Nu prin declarații ne facem bine, ci prin voința necurmată de a pune în aplicare un program, prin ambiție, prin atitudine, omenie și prin legalitate. Iar totul făcut în respectul legii și cu frică de Dumnezeu!

Eu, așa cum v-am mai spus, am o singură cale. Am un singur cartuș în fața alternativei de a fi capturat de dușman sau a mai elimina eu unul, înainte de a fi ucis. Pentru mine, nu există mutare, sucire, schimbare, mlădiere, învoială. Nu există abandon, nu fac pact, nu mă plec.

Nu căutăm idealuri de oameni. Ele apar rareori. Perfecțiune nu există decât la Dumnezeu.

În fața dezastrului, în duhul credinței neclintite, al iubirii de neam, în cultul strămoșilor, în ceasul din urmă, să ne strângem și să rostim: Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții !

 

Colonel (R) Șinca Florin

In amintirea părinților, bunicilor

Casa bunicilor, leagănul  copilăriei 

Se trezeau cu noaptea-n cap părinții ,pe timp de vară,

Iar când se porneau la câmp nici nu se vedea afară,

Ne lăsau laptele proaspăt ,în oală de lut,pe masă

Și într-un ștergar de in ,pâinea albă,coaptă-n casă.

-Hai,treziți-vă oleacă,ne spunea mama duios,

Ne-ndurându-se să strice somnul nostru-așa frumos,

-Eu mă duc iar la prășit ,cu bunică-tu-n Lănuț,

Voi să stați pe lângă casă,s-aveți grijă de puiuți!

Tată-tu e dus la coasă ,că se pologește iarba

Și de n-o cosi acuma ,când s-o duce-a fi degeaba,

Mâne-o să vă iau cu mine,în Fânaț ,la adunat,

Eu cu furca înainte,voi din urmă la greblat.

-Scoateți cloștile afară și la puii de găină

Dați-le un pumn de crupe sau muiați niște făină,

Puneți-le-un chic de apă în ceva nu prea adânc

Și vedeți să nu-i ia uliul până vin eu de la câmp!

Să duceți pe șes vițelul,priponiți-l mai departe

De vițeii altora,nu de alta ,s-or mai bate,

Puneți apă în căldări până o veni cireada

Că vin vitele-nsetate și să măturați ograda!

Noi ,cu somnul între gene,ascultam cam cu de-a sila,

Țineam minte ce țineam ,apoi Dumnezeu cu mila,

Dar când soarele-ncepea să ne ardă pe spinare,

Lăsam baltă bătătura și-o zbugheam la scăldătoare.

Treceam ulița spre șesul care ne părea o mare,

Cu valuri de romaniță așternute sub picioare,

Sfârâiau călcâiele când stârneam cârduri de gâște,

Și gâscani-înfuriați ne-alergau ,vrând să ne muște.

Noi vedeam numai hârjoana ce părea a fi in toi,

Din toți țăncii de pe vale ,din pârâu,lipseam doar noi,

Dar când tălpile simțeau mâlul fin și apa-n spume,

Ne rupeam de orice grijă și intram în altă lume.

Iar în firul de pârâu,jinduind după răcoare,

Bălăceala era-n toi ,cât era ziua de mare,

Înotam și ne stropeam ,printre broaștele speriate,

Până ne-alungau tânțarii cu înțepături pe spate.

Plini de mâl,ca niște diavoli,ne apropiam de casă,

De la poarta miroseam turtițele de pe masă,

Vedeam zâmbetul bunicii răsărind la colțul șurii,

Și căldările cu apă în mijlocul bătăturii.

Ne punea mâna pe creștet printre vorbe de mustrare,

Ne-ndemna să ne spălăm într-o balie,la soare,

Și când socotea că-i vremea,zicea:

-Eu mă duc acasă,

Da’ v-oi spune mâne-ta, ș-apoi îți vedea voi,lasă!

Nu spunea nimc ,sărmana,ba ,când o-ntrebau părinții,

Ne tot ridica în slăvi că am fost cuminți ca sfinții…

Parcă văd zâmbetul mamei...parcă toare-au fost mai ieri…

Azi mi-a mai rămas să depăn amintiri din alte veri.

Liliana Burac

Viața împlinită

Drumul către o viață împlinită

Sensul vieții este o necunoscută încă din cele mai vechi timpuri, iar răspunsurile găsite până în prezent diferă pentru fiecare persoană. Omul este o ființă complexă, cu visuri și pasiuni unice, iar calea spre împlinirea personală poate fi greu de găsit. Chiar și așa, există anumite principii pe care le poți utiliza să te ghideze spre o viață împlinită și fericită.

Modul de gândire influențează în mod semnificativ comportamentul și starea de spirit. Recunoștința este un sentiment profund de mulțumire și apreciere, iar exprimarea acestuia aduce o multitudine de beneficii asupra modului în care te vei simți, dar și asupra sănătății tale. Studiile au demonstrat că persoanele recunoscătoare au un nivel mai redus de anxietate, se simt mai bine cu ele însele, au relații mai armonioase, dorm mai bine și au o imunitate crescută. 

Deși poate părea dificil și superficial la început, exprimarea recunoștinței are multe efecte pozitive pe termen lung. Poți începe prin notarea într-un jurnal a 5 lucruri pentru care îți manifești aprecierea (familia, prietenii, casa în care locuiești), iar ulterior să îți extinzi lista. Nu uita să-ți exprimi recunoștința și în persoană. Mulțumindu-le celor din jur pentru suportul și prezența lor, cu siguranță te va face să te simți mai bine, dar vei îmbunătăți și starea lor de spirit. 

O altă modalitate prin care îți poți manifesta recunoștința este prin ajutorul dat celor din jur. Chiar dacă este vorba de un coleg la serviciu, o vecină, un program de voluntariat sau o donație, la sfârșitul zilei te vei simți bine pentru că ai putut contribui la o schimbare bună. Nu uita că acțiunile mici și constante duc la cele mai mari realizări. Poți alege să te implici în programul educațional „Ajuta ca micii supereroi sa ajunga mari supereroi„. Astfel, vei oferi o șansă la educație copiilor din mediile defavorizate să se dezvolte armonios, prin participarea la diferite activități, precum: studiul, lectura, excursiile sau experimentele. Sprijină și tu proiectul conceput de United Way și implică-te în călătoria celor mici spre o viață mai bună!

Sentimentul de împlinire nu poate fi obținut dacă nu știi ce îți dorești, ce îți place și cum ai vrea să trăiești. Aceste elemente sunt foarte importante pentru a avea viața mult visată. Autocunoașterea este un proces lung și, de cele mai multe ori, este necesar a avea un imbold din exterior pentru a ne înțelege pe deplin ca persoane. Tocmai de aceea, poate fi o idee bună să:

• citești mai multe cărți despre autocunoaștere;
• participi la cursuri;
• explorezi noi oportunități pentru a-ți da seama ce îți aduce plăcere.

De asemenea, nu ezita să ceri sfatul unui psiholog. Acesta dispune de toate tehnicile prin care să te îndrume pentru a afla cine ești, cum să te dezvolți și să trăiești o viață împlinită. Parcurgerea acestui drum alături de un specialist va fi mai ușor, mai rapid și, cu siguranță, îți vei mulțumi pentru această decizie. 

Menține o atitudine deschisă la tot ce e nou și explorează toate oportunitățile pe care le găsești. În acest mod, vei reuși să identifici elementele cheie din pasiunea ta. Analizează cu atenție ce îți aduce fericire, ce îți place să faci și află cum poți aplica toate acestea în cariera ta. Astfel, vei lucra într-un domeniu care îți aduce plăcere și în care vei putea excela. O persoană care face lucrurile din pasiune va fi mai productivă comparativ cu o persoană care îndeplineștele sarcinile pentru că trebuie. 

Imediat ce ai descoperit ce îți aduce plăcere și împlinire, stabilește-ți obiective clare care să te ajute să obții viața pe care o dorești. Clarifică în cele mai mici detalii ceea ce dorești să realizezi atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Identifică care sunt cele mai prioritare obiective și cum pot fi puse în aplicare. Nu uita să monitorizezi progresul, sărbătorind fiecare reușită, să iei pauze, dar și să te bucuri de fiecare clipă. 

A descoperi ce îți aduce fericire și împlinire nu este un proces ce are loc peste noapte. Este nevoie de timp și dedicare. Dar, cu pași mici și bine planificați, vei putea să-ți creezi propria cale spre o viață minunată. 

29 sept. 2023

Gen. Mircea Chelaru

Pentru cei ce au impresia că învingerea Ucrainei va însemna că ne trezim cu rușii la ușă

Incorect Politic
Septembrie 27, 2023

Pentru cei ce au impresia că învingerea Ucrainei va însemna că ne trezim cu rușii la ușă

Via Art-Emis:

Am o veste foarte proastă pentru voi! Rușii au fost întotdeauna la ușa noastră! Am trăit cu ei în coaste și vom trăi cu ei în coaste cât timp vom mai exista ca țară!

Voi, ăștia care visați ca Ucraina să câștige războiul și rușii să se retragă cu coada între picioare și să își ceară scuze! Voi ați terminat vreo școală pe bune?! Ați făcut istorie?! Rușii nu s-au retras cu adevărat niciodată, de nicăieri!

Când a fost vreodată Rusia judecată, când a plătit Rusia daune cuiva?! Când vreodată Rusia a fost pusă în genunchi?! Când?!

Nu și-au cerut scuze niciodată pentru ce au facut! Dimpotrivă, au primit și despăgubiri pentru nenorocirile pe care le-au lăsat în urmă pe unde au fost!

Pe ruși nu îi înjuri, nu îi calci în picioare și după aia beți împreună, vă pupați la primărie, dansați, vă faceți frați de cruce și rămâneți prieteni pe vecie! Cu rușii trebuie să fii atent. Să păstrezi relații de bună vecinătate. Nu spune nimeni să îi pupăm în fund. Ci că trebuie să avem o politică deșteaptă și relații diplomatice cordiale!

Să arătăm că îi respectăm și că merităm să fim respectați.

Relații cordiale, mă, istericilor!

Că războiul se termină, dar Rusia rămâne lângă noi! Ce, nu v-a mai vândut Vestul rușilor?!

Pactul Ribbentrop-Molotov vă spune ceva?! Expresia „sferă de influență” nu vă pare cunoscută?! Credeți că s-ar da înapoi să ne facă cadou rușilor acum dacă ar avea vreun avantaj promis și garantat de Kremlin din asta?!

Rusia nu a jucat bambilici niciodată în istorie! Asta am făcut-o noi! Noi ne-am furat și ne furăm singuri căciulile!

Pe planeta noastră Rusia este, totuși, o superputere. Și o superputere nucleară, cu resurse naturale pentru care Vestul ar da nu doar o mână și un picior să se înfrupte, ci ar sacrifica țări întregi. Cum face acum cu Ucraina.

Visul cu înfrângerea Rusiei este foarte, foarte frumos, dar în prezent este o utopie – ca să nu spun că e pura demagogie politică occidentală, care vă aruncă praf în ochi!

Cât timp Putin trăiește, va fi tătucul lor.

Lăsați gogorițele și truismele sforăitoare și priviți realitatea în față: nu există șanse ca Rusia să fie îngenunchiată decât prin declanșarea unui Al Treilea Război Mondial și sacrificarea întregii planete pentru un rezultat incert.

Pentru că un Al Treilea Razboi Mondial va fi un război cu arme neconvenționale, cu arme chimice, biologice, nucleare. Și cum Putin e dement, cum spuneți chiar voi, nu se va sfii să le folosească. Iar răspunsurile N.A.T.O. vor fi în oglindă.

Chiar și așa, nu e sigur că va exista o Rusie înfrântă! Mai bine vă gândiți foarte bine ce faceți cu politicienii țării asteia și cât îi mai lăsați să își bată joc de noi! Mai bine îi întrebati pe guvernanți, parlamentari și președinte ce poziție ar trebui să aibă România în contextul actual. Pentru că războiul se va încheia la un moment dat și rușii vor rămâne ca un cui în talpa noastră, că așa au fost mereu. Și să vă gândiți și la care ar trebui să fie poziția noastră în fața unei posibile alianțe a Rusiei cu China.

Amintiți-le tuturor demagogilor și visătorilor că NATO nu va veni să ne apere pe noi dacă va avea ținte mai importante de apărat! Și va avea! Între apărarea peninsulei Alaska și a României, ce credeți că va apăra N.A.T.O.?! Spuneți-le idioților noștri de politicieni că B.R.I.C.S. se poate transforma oricând și într-o alianță militară pe față! Și România va fi așa cum a fost cu adevărat mereu: pe cont propriu!

Pentru că indiferent de alianțele semnate, mereu am fost singuri! Nimeni nu ne-a susținut interesele pentru că așa era corect! Totul a avut și are un preț! Un preț extrem de greu pentru națiunea română care acum doarme în papuci și care a lasat și lasă toți hoții, lingăii, corupții, incompetenții, scârnăviile, trădătorii de neam și de țară să o conducă!

Gen. Mircea CHELARU

Istorie

Maria & Novak

Ea a fost cea mai bătrână femeie din lume. Cum a reușit să trăiască 128 de ani: „Lumea m-a obosit!”

Când minciunile devin realitate. A nu se uita deviza: prin tine însuți!

Cum a fost mințită Ucraina?

Până în anul 1994, Ucraina avea în posesia sa arme nucleare care o clasau în topul celor trei națiuni care dețineau cele mai multe focoase nucleare la acel moment din toată lumea. Dar cum a fost mințită Kievul să renunțe la ele și de către cine, pentru că este clar o decizie nefericită – având în vedere declanșarea războiului de către Rusia, ea fiind o putere nucleară.

Ar trebuie să ne amintim mereu de faptul că Ucraina, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice din decembrie 1991, era gata să renunțe la arsenalul său nuclear în schimbul mijloacelor mijloace financiare din partea Statelor Unite ale Americii. Dar, cel mai important, autoritățile ucrainene de la acea vreme, împreună cu primul președinte al Ucrainei independente, Leonid Kucima, a acceptat să nu mai aibă în gestiune arme nucleare, mai ales datorită promisiunii Federației Ruse că nu va ataca statul ucrainean. De multe ori se spune că Ucraina a fost mințită, fiind convinsă să accepte distrugerea armelor nucleare. Mințită, desigur, de Rusia – aici nu există nici un dubiu, dar, în egală măsură – mințită și de Statele Unite, care, potrivit declarației din 2018 al aceluiași prim președinte ucrainean, trebuia să preîntâmpine cedarea de teritorii ucrainene către Rusia.

Totuși, urmare a pornirii războiului în partea de Est a Ucrainei, începând cu 2014, prin anexarea Crimeei, teritoriu ucrainean, și terminând cu invazia de scară largă a Federației Ruse împotriva Ucrainei, observăm că rușii nu și-au respectat promisiunea. Dar să nu uităm că și alte două state nu și-au respectat promisiunea de garant al păcii și neutralității Ucrainei. Pentru a afla despre cine este vorba trebuie să pomenim aici despre un punct de cotitură în istoria tânărului stat, Ucraina.

Un eveniment despre care trebuie să cunoaștem cu toții este că la 5 decembrie, 1994, în cadrul summitului OSCE din capitala Ungariei, a fost semnat Memorandumul de la Budapesta privind garanțiile de securitate, document care cuprindea trei acorduri politice, în mare parte identice pentru trei țări ex-sovietice cele mai apropiate Rusiei și este desigur vorba despre Ucraina, Belarus și Kazahstan.

Aceste state au fost de acord să adere la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare în schimbul de garanții de securitate din partea semnatarilor documentului. Cele trei memorandumuri au fost semnate inițial de trei puteri nucleare: Federația Rusă, Regatul Unit și Statele Unite, ulterior state importante ca China și Franța au dat asigurări individuale ceva mai slabe în documente separate privind asigurarea că în cazul în care cele trei țări vor fi atacate, aceste state vor intra în conflicte armate ca aliați.

Subiectul este actual prin faptul că anume Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite care garantul că, în cazul nerespectării Memorandului controversat de la Budapesta, se vor lua măsuri drastice și imediate.

Consiliul de securitate cu aceeași componență de țări (mai exact membri permanenți în acest Consiliu), unde președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ținut zilele acestea un discurs crucial despre soarta Ucrainei de mai departe și a cerut un front comun al tuturor statelor lumii împotriva agresiunii ruse.

Cu toții observăm că, de exemplu, SUA sprijină cel mai mult Kievul în războiul de apărare al Ucrainei. O fac prin asistență militară, economică și umanitară, iar unul dintre motivele acestei susțineri, pe lângă faptul că așa este normal – susții din răsputeri un stat partener NATO care este atacat de un agresor și duce un război de apărare, Statele unite s-ar simți vinovate, obligate și datoare Ucrainei pentru nerespectarea Memorandumului de la Kiev. Este o chestiune absolut justă și cine știe, înțelege și mai multe dedesubturi din această încărcătură emoțională.

Și da, ca urmare a altor acorduri și a memorandumului sus-menționat, între 1993 și 1996, Ucraina, Belarus și Kazahstan au renunțat benevol și nesiliți de nimeni la armele lor nucleare, în schimbul respectării suveranității, independenței și unității teritoriale garantate de cele trei mari puteri din anii ‘90 – Rusia, SUA și Regatul Unit.

Cele trei state menționate, desigur, nu trebuiau nici să amenințe sau să utilizeze forța împotriva integrității teritoriale, a independenței politice sau economice a semnatarilor memorandumului și să se angajeze ca niciuna dintre armele acestora să nu fie folosită vreodată împotriva acestor țări, cu excepția cazurilor de autoapărare sau în alt mod în conformitate cu prevederile Cărții Națiunilor Unite. Desigur că teza autoapărării a fost intens folosită de președintele de acum, Vladimir Putin, dar cunoaștem că autoapărare prin ofensivă nu există.

Acum, în schimb, Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, amenință cu folosirea acestui arsenal nuclear, oare s-ar mai fi ajuns la această situație sau în general la izbucnirea războiului pe scară largă pornit de Rusia împotriva Ucrainei? Sunt întrebări pe atât de banale pe cât de plauzibile. Cine ar mai fi rupt teritorii din Ucraina dacă aceasta deținea arme nucleare? Absolut nimeni, absolut niciun stat.

Toate argumentele actuale în legătură cu aceste acorduri ca fiind semnate de fostele puteri (cel mai important, în contextul războiului din Ucraina, fiind memorandul Moscova-Kiev), nu mai au nicio legătură cu prezentul, nu au, în primul rând, o bază legală, dar cunoaștem că Moscova, împreună cu actuala conducere în frunte cu Vladimir Putin nu mai are nici măcar o remușcare umană, darămite un simț legal ori al dreptului internațional.

Semnarea oricărui document bilateral ori multilateral ar trebui să ne dea de gândit. Autoritățile de la Kiev ar trebui să evite repetarea semnării Memorandumului de la Budapesta, mai ales după 19 luni de război în Ucraina, un război care nu pare să aibă pic de predictibilitate, potrivit durata acestuia.

Acest editorial a apărut prima dată pe site-ul publicației din Republica Moldova – Agora.md

Articol din Contributors

P.S. Rapacitatea rusului trebuie pedepsită exemplar!

Străin printre străini.

Am în tolba mea multe povești cu români  emigrați după  cel de-al Doilea Război Mondial,  " de nevoie", "de frică " sau alte motive. Acum, citesc cu multă  amărăciune în suflet poveștile tinerilor români care au ales viața de emigrant. 

Mă  bucură unele date din statistica anului 2022 cu referire la cei care se întorc  în  țară. 

Fie viața cât  de rea, tot mai bine e în țara  ta!

Să  citim articolul!

De ce (încă mai) pleacă tinerii din România. Motivele noilor generații / „Schimbarea suntem noi, dar eu sunt obosit" / Peste 18.000 de tineri au plecat în 2022

Sursa foto: Dreamstime.com

"Nu vreau să trăiesc într-o țară în care nu mă simt în siguranță să merg singură noaptea pe stradă", îmi spune Ioana când o întreb de ce a ales să plece la facultate în străinătate. Carina, și ea plecată anul acesta din România pentru studii, susține că pentru a se întoarce în țară ar vrea să vadă "mai mult interes alocat educației și culturii". Răzvan, plecat și el tot pentru facultate, îmi explică faptul că vrea să se întoarcă în România, pentru că "simt un atașament față de țara în care am crescut". HotNews.ro a discutat cu mai mulți tineri pentru a afla cum și dacă s-au schimbat motivele pentru care aceștia aleg să plece peste hotare. Am vorbit și cu tineri care au ales să se întoarcă în țară, pentru a afla ce i-a motivat să revină și dacă regretă acest pas.

În anul 2022, peste 18.000 de tineri (persoane până în 24 de ani) au părăsit România definitiv, cu 6.000 mai mult decât în 2021.

În același an, alți peste 60.000 au plecat temporar, pe o perioadă limitată de timp, cu aproximativ 2.000 mai mulți față de anul precedent, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Monica Roman, profesoară la Academia de Studii Economice (ASE) din București și care a realizat mai multe studii de-a lungul anilor despre mobilitatea tinerilor din România, a spus pentru HotNews.ro că anul 2022 a fost primul în care numărul tinerilor care s-au întors în România a fost mai mare decât al celor care au plecat.

• "Datele statistice arată niște chestii absolut fantastice: în anul 2022, ultimul pentru care sunt date statistice, este primul în care numărul de reveniți tineri este mai mare decât numărul de plecați, la tineri".
• "Emigrația tinerilor, ca și emigrația românească, este o emigrație în primul rând pentru muncă".
• "Cei care sunt înalt calificați au o rată de întoarcere în țară mai mică decât cei mediu calificați".

h2: "Ca să mă întorc ar trebui să se schimbe cu mult mentalitatea comună a românilor"

Ioana Mircea are 18 ani și a crescut în Cernavodă, județul Constanța. Imediat ce a terminat liceul, adică în vara acestui an, a și plecat să facă facultatea în Olanda, la Nijmegen.

• "Am plecat în primul rând pentru că nu există un echivalent la molecular life sciences în România. Cel mai apropiat program ar fi fost Biochimia, dar tot nu e la fel. Resursele educaționale (laboratoare, oportunități de internship etc.) sunt mult mai bine dezvoltate decât în România.
• Facultatea îmi oferă și suport emoțional în timpul studiilor (student counseling și mentorate cel puțin o dată pe săptămână).
• Programul meu este cu predare în engleză și asta îmi dă foarte multă libertate de a merge pe cercetare în orice țară dezvoltată din Europa. Am plecat și pentru că a fost destul de accesibil financiar, taxa fiind doar de 1.200 de euro pe an", a spus tânăra, pentru HotNews.ro.

Ca ea sunt alți 60.225 de tineri care au plecat din țară doar în 2022, cel puțin temporar.

Ioana spune că în acest moment nu vrea să se întoarcă în România, dar nu va rămâne nici în Olanda. Ar vrea ca după terminarea studiilor să se mute în Norvegia, Suedia sau Danemarca. Nu vrea să revină în țară pentru că, spune ea, mai avem de evoluat când vine vorba de cercetare. În plus, în România nu se simte în siguranță.

• "În primul rând, ca să mă întorc în România ar trebui să am oportunități de angajare, adică să se dezvolte mult mai mult pe partea de cercetare. Un alt motiv pentru care nu m-aș mai întoarce este și siguranța. Olanda cel puțin este mult mai ok cand vine vorba de rate de viol și crimă. Și din cauza societății, ca sa mă întorc ar trebui să se schimbe cu mult mentalitatea comună a românilor.
• Nu vreau să trăiesc într-o țară în care nu mă simt în siguranță să merg singură noaptea pe stradă. Nu vreau să trăiesc într-o țară în care 50% din populație crede că violul este vina victimei și în care este normal ca fetele de liceu să rămână însărcinate cu profesorii lor. Nu vreau să trăiesc într-o țară în care oamenii LGBT trăiesc în frică și rușine. Nu vreau să trăiesc într-un stat atât de influențat de biserică și în care mor pacienții la ușa spitalului pentru că doctorii nu vor să îi trateze din cauza genului, orientării sexuale, etniei etc.", explică Ioana.

h2: "Aș aprecia mai mult interes alocat educației și culturii"

O altă tânără care a terminat liceul anul acesta, Carina Pepene, din Brașov, a plecat la facultate în Amsterdam, unde studiază Științele Comunicării. Decizia de a pleca a luat-o încă din clasa a IX-a: "Curriculumul, profesorii, oportunitățile, facilitățile, statutul studenților sunt câteva dintre aspectele care m-au determinat să iau o decizie finală".

"Încă nu am conceput un plan cristalizat cu privire la întoarcerea în România", susține tânăra, dar o decizie o va lua în următorii ani, după ce își va încheia studiile.

"Mi-aș dori ca nivelul de trai din România să crească, însă știu că asta nu se poate întâmpla peste noapte. Punctual, aș aprecia mai mult interes alocat educației și culturii, dar în același timp sunt conștientă că avem probleme la fel de importante în alte arii ale societății. Alți factori ar putea fi oferirea unor salarii decente, profesionalism în toate domeniile, mai multă transparență în instituțiile publice și o viață politică sănătoasă", explică tânăra plecată din țară.

Răzvan Blănaru a trăit în Vaslui, acolo unde a făcut și liceul. Imediat după, a ales să plece din țară, tot în Olanda, la Groningen. "Am vrut să merg la o universitate mai de top, unde știu că sunt condiții", explică el, care adaugă și faptul că își dorește să se întoarcă în România, pentru că "simt un atașament față de țara în care am crescut".

"Nu cred că pot pune degetul exact pe un lucru care ar trebui să se schimbe ca să mă întorc. Poate niște schimbări în sistemul de educație (mai mult respect față de tineri, focus pe oameni etc.), un câmp al muncii care să fie actualizat pentru necesitățile actuale și să existe mai multe oportunități pentru toată lumea", a explicat, pentru HotNews.ro, tânărul.

h2: "Lupta împotriva sistemului în România este o luptă foarte grea"

Și Alex, care este din Ilfov, dar a învățat mereu în București, a ales să plece din țară imediat după ce a terminat liceul, în 2022. S-a orientat tot spre Groningen. Spune că adaptarea a venit mai greu, dar orașul în care s-a mutat "a ajuns să fie, inevitabil, cel unde m-am reinventat". Explică faptul că sunt mai multe motive pentru care a decis să plece, însă a contat mult și un conflict cu fosta dirigintă, pe tema lungimii părului.

• "Un eveniment reprezentativ este un «conflict» dintre mine și diriginta mea de atunci, moment când îmi crescusem bretonul puțin peste standardul general al tunsorilor bărbătești. Mă simțeam mai bine în pielea mea (...). Inițial nu am acordat prea multă importanță părului meu în creștere, fiind doar asta: păr. Nu a trecut mult timp până să primesc comentarii, ușor, ușor au devenit săptămânale, apoi zilnice: «maximum 8 centimetri lungimea părului, este în regulamentul școlii», «îți scad nota la purtare», «te trec absent la ora mea», «merg la doamna directoare», ș.a.m.d.
• Am protestat față de poziția dumneaei. Eram convins că îmi erau încălcate niște drepturi fundamentale, dar îmi era imposibil să găsesc dreptul la păr lung în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Mă plângeam părinților mei care încercau să mă învețe că lupta împotriva sistemului în România este o luptă foarte grea, o luptă care aproape că nu merită. Spre surprinderea nimănui, părinții mi-au fost chemați la școală pentru a fi apostrofați: «Știu ca sunteți foarte ocupați, însă vă rog să mai vorbiți cu el. Ce ar fi dacă și-ar crește toți băieții părul?!» Ar fi o adevărată catastrofă, nu ar mai fi nimeni eligibil pentru «meritul pionieresc» din Ilfov. Mă mai amuza când îmi spunea că voi putea să îmi cresc părul când ajung la liceu, la 4-5 luni distanță. Derutant, în fine. Cert este că începusem să o evit pe doamnă, îmi era frică de ea, oricât de nejustificat ar părea", a povestit, pentru HotNews.ro, Alex.

El spune că mereu se întoarce în România optimist, dar pleacă "cu un gust amar".

"Oamenii nu sunt foarte receptivi la schimbare încă, iar asta mă ține la distanță", explică tânărul de 19 ani.

Alex este sceptic și nu crede că își va dori vreodată cu adevărat să se întoarcă în țară definitiv.

"Nu se va schimba în cursul vieții mele suficient cât să mă întorc din dorința reală de a o face. Bazele schimbării trebuiau puse de mult că să putem să culegem și roadele până ieșim la pensie. Din punctul meu de vedere, problema e cu atât mai adâncă cu cât în sine materialul din care este cusută societatea românească modernă are rămășițe din ideologii de mult apuse. Fac observația asta raportându-mă la Olanda; sunt multe lucruri ce țin de un popor care indică sau își au originea în prosperitatea sa. Nu cred că e suficient să alegi un lider bun sau să ai o clasa politică competentă, ca lucrurile să se schimbe în bine. Mi-e aproape imposibil să mă feresc de clișeele ce țin de discuția plecării din țară, știind că mai toate au un sâmbure de adevăr. Schimbarea suntem noi, dar eu sunt obosit. Nu mă aștept să fiu înțeles neapărat, dar cam ăsta a fost efectul unui șir lung de dezamăgiri asupra obiectivelor mele de viitor", a detaliat tânărul.

h2: "Nu pot să spun faptul că tinerii pleacă acum mai mult decât plecau înainte"

Monica Roman, care este profesoară la Academia de Studii Economice (ASE) din București a spus, pentru HotNews.ro, că datele din prezent nu sunt cu mult diferite față de acum 10, 15 ani.

"Dacă mă refer la tendințele de ansamblu ale emigrației tinerilor, în mod special, acestea se înscriu în tendința migrației generale, iar ponderea tinerilor emigranți este oarecum stabilă în ponderea de emigranți la nivel național. Deci nu pot să spun faptul că tinerii pleacă acum mai mult decât plecau înainte. Cu mici variații, 25%-28%, arată datele INS-ului. Prin tineri înțeleg populația până în 24 de ani, vârstă până la care apare această cristalizare a intenției de a emigra pentru studii, care se manifestă mai puțin după 24 sau după 30 de ani", explică Roman.

h2: În anul 2022, numărul tinerilor care s-au întors în țară a fost mai mare decât al celor care au plecat

Monica Roman afirmă că în anul 2022 mulți tineri care plecaseră în țări precum Italia sau Spania au ales să se întoarcă în țară. Până în 2022, lucrurile stăteau invers: numărul tinerilor care plecau din țară era mai mare decât al celor care se întorceau să locuiască aici.

"Deci avem această migrație netă care trebuie privită în oglindă din două perspective: emigrație și imigrație. Fenomenul imigrației mie mi se pare mult mai interesant în momentul acesta. Tendința de creștere a imigrației este vizibilă, nu numai în România, dar și în câteva alte țări, inclusiv la bulgari, la polonezi. Încet începem să vedem și faptul că România devine o țară de imigrație, iar între acești imigranți se află și tineri români plecați din străinătate. Datele statistice arată niște chestii absolut fantastice: în anul 2022, ultimul pentru care sunt date statistice, este primul în care numărul de reveniți tineri este mai mare decât numărul de plecați, la tineri", detaliază specialista în domeniu.

h2: Cei mai mulți tineri pleacă în străinătate pentru a munci, nu pentru studii

Monica Roman explică și faptul că motivele pentru care pleacă tinerii s-au mai diversificat, iar cei mai mulți aleg să părăsească România pentru a munci peste hotare.

"Motivele evident că vor diferi în funcție de partea monedei pe care o analizăm. O să mă refer în primul rând la motivele plecării. Motivele plecării în ultimii doi ani s-au diversificat. Emigrația tinerilor, ca și emigrația românească, este o emigrație în primul rând pentru muncă. Chiar dacă este un pic supraestimată această afirmație, că tinerii pleacă, în primul rând, la studii, că «ne pleacă creierele». Este mult supraestimată. În primul rând, tinerii români, cei care pleacă în afară au, în medie, studii medii, nicidecum studii superioare sau liceale, deci ei pleacă după studiile medii și acolo se angajează. Sunt acei tineri care nu sunt satisfăcuți de piața muncii și de ceea ce le oferă nivelul de trai din România", punctează aceasta.

Pandemia a făcut și ca tinerii să aleagă mai puțin studiile în străinătate, pentru că nu au fost neapărat mulțumiți de condițiile studiilor online.

"Emigrația pentru studii a scăzut în contextul pandemiei, când am asistat și la o revenire a multor studenți care studiau în străinătate pentru că nu a mai fost mulțumiți de condițiile de a studia online, corelate cu taxele uneori ridicate de școlarizare de afară (...). Deci dintre tinerii care studiau în străinătate, mulți au fost nemulțumiți sau alții au acceptat situația. Dar ideea este că s-au încetinit plecările pentru studii", spune Monica Roman.

Deși inițial tinerii pleacă cu gândul că se vor întoarce în țară, treptat, cu cât petrec mai mult timp în străinătate, dorința de a reveni scade.

"Din experiența mea, din proiectele pe care le-am coordonat, pot să vă spun că există o intenție clară de revenire pe care ei și-o afirmă în primii ani de la plecare, dar pe măsură ce plecarea lor se prelungește spre permanentizare, intenția de revenire scade. Cei care sunt înalt calificați au o rată de întoarcere în țară mai mică decât cei mediu calificați. Ăsta este un fapt", punctează Roman.

h2: Cei care aleg să se întoarcă

HotNews.ro a stat de vorbă și cu două tinere care au plecat din România imediat după ce au terminat liceul, fie pentru muncă, fie pentru studii, dar care între timp s-au întors în țară.

Vera Șerban are 21 de ani și a plecat la studii în Regatul Unit. Totuși, în contextul Brexitului, planurile ei s-au schimbat și a ales să se angajeze. Spune că deși inițial i-a fost greu să se obișnuiască cu mediul, după ce timpul a mai trecut a reușit să se integreze. Totuși, după ce viza a expirat, ea a decis, împreună cu partenerul său de viață, să se întoarcă în România, unde se ocupă de afacerea familiei.

"Până în prezent, nu regretăm această alegere și ne simțim împliniți aici. În viitor, am în vedere călătorii pentru a vizita și a explora alte locuri, dar nu ne-am angaja profesional în altă parte", susține Vera, care îi îndeamnă în special pe tineri să decidă cu inima, indiferent de opțiunile pe care le au, pentru că "este important să recunoaștem când ne simțim bine și să avem curajul să urmăm acele direcții, chiar dacă asta înseamnă să facem schimbări majore în viața noastră".

Și Iulia avea 18 ani când a plecat în Marea Britanie și decizia a luat-o încă din clasa a IX-a. A fost acceptată la cinci facultăți de acolo, iar ea a ales să urmeze University of Manchester.

"Acolo am rămas pentru 4 ani. La licență am studiat Economie și Business timp de 3 ani, unde am absolvit cu «First». Ulterior, am rămas în Manchester și la master, pentru că obținusem o bursă pentru rezultatele bune. La master am studiat International Development, în cadrul Global Development Institute, una dintre cele mai renumite instituții din lume în acest domeniu", spune ea.

Susține că Manchester nu este cel mai prietenos oraș, având o rată de criminalitate ridicată. Cu toate acestea, diferitele programe și activități în afara facultății au ajutat-o să își facă prieteni.

h2: "Nu regret că m-am întors și nu cred că voi regreta vreodată"

Întoarcerea Iuliei în țară a venit odată cu începerea pandemiei de COVID, deci nu a fost 100% decizia ei, ci mai mult contextul a fost de așa natură, explică tânăra.

"Eram în semestrul al doilea de master (aveam 22 de ani) și urma să plec în Uganda pentru un stagiu de teren legat de masterat, dar cu doar două zile înainte de plecare, totul s-a anulat din cauza închiderii granițelor Ugandei. În scurt timp a intrat și Anglia în lockdown. Apoi, în iunie, când au fost reluate zborurile, mai mult la presiunea celui mai bun prieten, care este și el român, am decis să ne întoarcem acasă", explică ea.

Totuși, nu regretă că a revenit în țară, chiar dacă vrea să viziteze cât de curând din nou Manchester.

"Niciodată nu am regretat și nu cred că o voi face nici mai târziu. Sigur, mai am vise în care mă întorc acolo și mi se face un dor teribil câteodată, în special toamna, când Manchester arată cel mai frumos. Chiar vreau să merg să vizitez orașul până la finalul anului", spune ea.

Iulia a punctat și faptul că a observat că în general avem tendința de a ignora aspectele negative ale unei vieți în străinătate și spune că "nu este întotdeauna atât de perfect precum pare".

De doi ani ea lucrează în București, unde spune că se simte mult mai în siguranță. Nu are de gând să mai plece în străinătate.

"Am realizat că, pentru mine, familia și prietenii reprezintă cel mai important lucru și nu aș mai putea să fiu departe de ei din nou (...). Pe lângă asta, cred în România și cred că se va dezvolta din ce în ce mai frumos", a mai spus Iulia.

Într-un barometru Europa FM din anul 2019 la întrebarea "Care credeți că este principalul motiv pentru care unii tineri iau decizia să plece definitiv din România" răspunsurile au arătat în felul următor:

• neîncrederea în autorități/corupția - 31,3%;
• nivelul de trai scăzut - 31,1%;
• lipsa locurilor de muncă - 21,8%;
• lipsa infrastructurii (drumuri, spitale, școli etc) - 5,3%;
• nu există șansa de a evolua în carieră - 4,6%;
• alt motiv - 4%.

Aproape 6 milioane de români (5,7) trăiesc peste hotare. Majoritatea sunt stabiliți în Italia, Spania, Marea Britanie, Germania sau SUA, scrie Europa Liberă România.

Plecați pentru studii sunt plecați aproximativ 40.000 de tineri români, conform datelor UNESCO

Poate, ghiciți sensul poeziei ce urmează.

Sursa foto: A.M.

Satul meu, cel din fotografie, nu e cel de baștină dar oferă  imaginii de vis. Din curtea noastră:

Sursa foto: A.M.

Prin curte, prin livadă.

De câte ori nu m-am întrebat!

Pentru dragii noștri nepoți.

Have a great day!

Omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car.

Asa și noi:

Cu puțină  atenție se poate observa că  pe podina pătulului nostru am pus la uscat plante aromatice și  medicinale. Bune, la iarnă!