vineri, 20 februarie 2026

URSUL mormăie! Presiuni asupra UE pentru a bloca noile reguli în privința achizițiilor de armament. Este vizat inclusiv programul SAFE



Administrația Trump face presiuni asupra UE pentru a bloca noile reguli în privința achizițiilor de armament (Buy European), care ar favoriza producătorii europeni în detrimentul celor americani. Conform Politico, SUA avertizează că, drept răspuns, ar putea bloca accesul companiilor europene la contractele Pentagonului.

Departamentul Apărării al SUA s-a opus oricărei încercări a UE de a limita accesul producătorilor americani de arme pe piața europeană și a avertizat că acest lucru ar declanșa o reacție reciprocă.

Administrația a făcut aceste declarații într-o contribuție la o consultare a Comisiei Europene la începutul acestei luni, după ce Executivul UE a solicitat feedback din partea guvernelor și a industriei cu privire la normele europene de achiziție de arme.

Bruxelles-ul încearcă să reducă dependența de echipamentele americane, în condițiile în care aproape două treimi dintre armele importate de statele UE provin din SUA. Printre echipamentele achiziționate se numără avioane F-35, sisteme de artilerie HIMARS și baterii de apărare antiaeriană Patriot.

Potrivit documentului, Washingtonul face lobby împotriva oricărei schimbări care ar limita accesul firmelor americane la contractele de apărare din statele membre UE.

Administrația Trump susține că măsuri “protecționiste și discriminatorii" ar putea determina SUA să revizuiască excepțiile acordate în prezent companiilor europene precum Leonardo sau Saab, pentru a participa la anumite contracte ale Pentagonului, în baza unor acorduri bilaterale de achiziții reciproce semnate cu 19 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii.

“Politicile protecționiste și de excluziune care forțează companiile americane să iasă de pe piață – când cele mai mari firme de apărare din Europa continuă să beneficieze din plin de accesul la piața din Statele Unite – reprezintă o cale de acțiune greșită", se arată în mesaj.

Lobby înseamnă acțiunea prin care un guvern, o companie sau o organizație încearcă să influențeze deciziile politice sau legislative în favoarea propriilor interese. În acest caz, Pentagonul a transmis oficial poziția administrației americane către Comisia Europeană, încercând să convingă instituțiile europene să nu adopte reguli care ar avantaja exclusiv industria de apărare din UE.

Uniunea Europeană a introdus deja reguli care favorizează producătorii locali în anumite programe, inclusiv în mecanismul SAFE, de împrumuturi de 150 de miliarde de euro pentru achiziții militare, unde cel puțin 65% din valoarea echipamentelor trebuie să provină din Europa.

O eventuală extindere a acestor cerințe la nivelul tuturor achizițiilor naționale ar putea afecta direct companiile americane. UE mai favorizează furnizorii locali și în schemele de achiziții de arme pentru Ucraina, în baza împrumutului de 90 de miliarde de euro aprobat la sfârșitul anului trecut.

Disputa are loc în contextul în care Comisia Europeană pregătește o actualizare a directivei din 2009 privind achizițiile de apărare, parte a unui plan mai amplu de consolidare a capacităților militare europene.

Editor : M.C

(Full Statement Attached) The U.S. Departments of State and War welcome the opportunity to provide feedback on the 2026 revision of the EU Defense and Sensitive Security Procurement Directive - henceforth "the Directive." The United States fully supports European rearmament and a revitalization of the European defense industrial base. However, these efforts must not weaken the transatlantic defense industrial base, jeopardize our collective ability to deliver equipment to our warfighters, or pose risks to shared economic benefits. As such, the United States strongly opposes any changes to the Directive that would limit U.S. industry's ability to support or otherwise participate in EU member state national defense procurements. Protectionist and exclusionary policies that strong-arm American companies out of the market when Europe's largest defense firms continue to greatly benefit from market access in the United States are the wrong course of action. European preference language has already featured across EU programs, but its inclusion in the Directive would be a turning point in impacting individual member states' sovereign, national budgets. The U.S. governments view is that: 1) member states must be able to maintain full flexibility in defense procurements; 2) European preference in the Directive would undermine European rearmament and weaken NATO interoperability and readiness; 3) the EU should not undertake policies that detract from achieving NATO capability targets; and 4) European preference runs counter to EU commitments in the 2025 U.S.-EU Joint Statement on trade and member state commitments and obligations in applicable Reciprocal Defense Procurement Agreements (RDPAs). Defense remains primarily a national competence and thus member states are best positioned to understand their sovereign defense requirements. Member states should retain full decision-making authority to make defense purchases including in joint procurements to meet national and NATO requirements without being limited by European preference restrictions. European preference language will weaken Europe's rearmament, fragment the transatlantic defense industrial base, and undermine NATO collective deterrence. U.S. companies are deeply integrated into the European economy and supply chain, employ thousands of European citizens in highly skilled jobs, and help Europe deliver credible capabilities. Cutting out U.S. industry ultimately inhibits European countries from procuring capabilities that they need for their own defense and weakens ties between the United States and 23 of 32 NATO Allies. The United States supports instituting measures to block the participation of malign actors and untrusted vendors in European defense supply chains, but applying the same rules to the United States a NATO Ally and key security partner degrades NATOs effectiveness. The Commission's push for European preference in the Directive would contradict the EUs commitments under paragraph 7 of the U.S.-EU Joint Statement on trade, which states the EU commitment to "substantially increase procurement of military and defense equipment from the United States" and "deepen transatlantic defense industrial cooperation." Additionally, 19 of the 27 EU member states have signed legally binding bilateral Reciprocal Defense Procurement Agreements (RDPAs) with the United States. Inclusion of European preference domestic content requirements in EU defense procurement directly contravenes legally binding member state commitments and obligations under these RDPAs. If European preference measures were implemented in member states' national procurement laws, the United States would likely review all existing blanket waivers and exceptions to the Buy American laws provided under or made in association with these our RDPAs.

Nu puteți voi să mă blocați cât pot scrie eu! M-am săturat de CENZURA VOASTRĂ.


Vedeți videoclipul pe Facebook:

https://www.facebook.com/reel/878122235011633/

Mulțumim președintelui american, TRUMP!

Economy grew 2.2% in 2025, beating predictions. Americani, semne bune anul are!


Economy grew 2.2% in 2025, beating predictions
By Zach Halaschak
February 20, 2026 8:31 am

The economy grew 2.2% in 2025, a year of growth that came despite a number of developments that were expected to be major headwinds, including interest rate hikes by the Federal Reserve and President Donald Trump’s imposition of tariffs.

The growth figures, which are adjusted for inflation, were published Friday by the Bureau of Economic Analysis in its preliminary report for gross domestic product for the fourth quarter.

Să relatez o discuție dintre Reagen și Ceaușescu:

-Nicule cum merge economia la voi?

- Excelent , Productivitatea a crescut anul acesta cu 100 %. Dar la voi?
- La noi cifrele nu-s așa de mari. Numai 2.2 %. Da, voi câte tractoare ați produs anul trecut?

- 2 și la voi?
- 4.000.000.

🤠🤠🤣🤣

O deplasare ratată. Dan Dungaciu.

AUR îl atacă pe Nicușor Dan: „O deplasare ratată. România a fost marginalizată la Washington”

Prim-vicepreședintele AUR Dan Dungaciu a catalogat vizita președintelui Nicușor Dan la Washington, pentru prima reuniune a Consiliului pentru Pace, drept „o deplasare ratată” și a declarat că actuala conducere politică „nu mai are soluții, nu mai are viziune și nu mai are credibilitate”. Acesta a subliniat că singura cale pentru ca România să își recapete relevanța internațională este organizarea de alegeri anticipate.

„Deplasarea președintelui României la Washington, urmărită cu interes și speranță de milioane de români, s-a încheiat fără niciun rezultat concret pentru români și pentru România. România a fost marginalizată și a pierdut relevanța internațională sub actuala conducere politică”, a afirmat Dungaciu, potrivit unui comunicat de presă al AUR.

El a criticat poziția ocupată de președinte la reuniune, descriind-o drept „o postură de inferioritate diplomatică, care nu reflectă nici potențialul, nici drepturile și nici importanța strategică a statului român”.

Citește și: De ce a ales Nicușor Dan să participe la reuniunea Consiliului pentru Pace și nu a mers la Davos sau la Munchen

„Președintele României a fost prezent ca observator, fără nicio întrevedere bilaterală cu președintele Statelor Unite și fără nici măcar o fotografie oficială comună”, a mai spus Dungaciu.

Prim-vicepreședintele AUR a criticat și conținutul intervenției oficiale.

„În cele două minute și nouă secunde pe care le-a avut la dispoziție, președintele României nu a reușit să transmită niciun mesaj strategic major. A vorbit despre tehnicalități, a fost pragmatic acolo unde nu trebuia să fie. Este președintele României, nu premierul! Nu a vorbit despre rolul României ca furnizor de securitate în Orientul Mijlociu, despre cetățenii români din regiune sau despre războiul din Ucraina”, a completat Dungagiu.

Citește și: Nicușor Dan: „Avem o miză importantă de securitate. Suntem într-o zonă complicată a lumii, a Europei”

Acesta a mai spus că „România trebuie să redevină un stat respectat la nivel internațional”.

„România trebuie să redevină un partener relevant. România trebuie să redevină un actor care contează. Pentru acest lucru, este nevoie de o nouă direcție, de o nouă viziune și de o nouă soluție. Primul pas spre aceste lucruri îl reprezintă alegerile anticipate, singurele care pot reseta, cu adevărat, România”, conform prim-vicepreședintelui AUR.

Dungaciu a mai subliniat că vizita a fost „marcată de improvizație, ezitare și lipsă de coerență diplomatică” și că lipsa unei fotografii oficiale sau a unor întâlniri bilaterale transmite un mesaj clar de slăbiciune și marginalizare a României în relațiile internaționale.

Citește și: Reacția lui Nicușor Dan, după ce Trump l-a numit „prim-ministru”: „Nu e timpul trecut”. Ce spune despre imaginea României în SUA

Editor : Ana Petrescu

joi, 19 februarie 2026

👌😄😄

 


Un sfat:

Internetul abundă de astfel de prosteli.

Mulțumiți-vă cu ce puteți face voi prin propriile forțe. Am creat și am coordonat câteva SRL-uri, inclusiv în domeniul computerelor. M-am asociat cu specialisti de clasă din vremea împușcatului. Unu și unul! Toți foști șefi de Centre de Calcul sau softiști cu multă pasiune. Banii au veni luând în calcul cererea de pe piață. Anii '90 aveau o cerere imensă pentru orice puteai aduce pe o piață plină de bani la saltea din vremurile comuniste.

Azi, trebuie să căutați nișe de piață. Adaosurile comerciale sunt mici. Cine este creativ, harnic, priceput, intuitiv, bun specialist în domeniul său reușește să creeze profit prin firma sa sau dacă nu-și riscă totul poate găsi un loc de muncă bine plătit. Depinde de ce alegeți!

Succes, dragilor!
O zi frumoasă!

Primele reacții. Prietenie UE-SUA dă în clocot.

Atac dur de la Paris: Comisia Europeană, pusă la zid pentru apropierea de Trump. „O greșeală majoră”


Comisia Europeană „nu ar fi trebuit niciodată" să asiste la prima reuniune a Consiliului pentru Pace înfiinţat de preşedintele american Donald Trump, a scris joi pe X ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, citat de AFP.

Şeful diplomaţiei franceze a precizat şi motivul: Comisia nu a avea un mandat în acest sens din partea Consiliului de miniştri al Uniunii Europene.

Potrivit lui Jean-Noel Barrot, Comisia „trebuie să respecte riguros legislaţia şi reglementările europene".


Comisia a fost reprezentată la evenimentul de joi, de la Washington, de comisarul pentru Mediterana, croata Dubravka Suica; executivul Uniunii Europene confirmase anterior că a primit o invitaţie la reuniune pentru preşedinta sa, Ursula von der Leyen.
Prima reuniune a Consiliului pentru Pace, o inițiativă a preşedintelui american Donald Trump, s-a desfășurat joi, 19 februarie, la Washington.

În discursul de deschidere a evenimentului, cel de-al 47-lea președinte american a sugerat că o decizie privind Iranul ar putea fi luată în următoarele 10 zile, susținând și că țara din Orientul Mijlociu nu poate avea arme nucleare. Mai mult, „Consiliul Păcii va supraveghea aproape în totalitate Organizația Națiunilor Unite", a anunțat Donald Trump.

Editor : C.A.

Primul nostru ministru

 


Ce imagini! Îți vine să fugi în lume!


În România este dictatură în accepțiunea ZĂBĂUCULUI ZELENSKI. ACESTA FACE CÂT 2 TELELEI.

Statele Unite nu vor renunţa la obligația de a pune capăt războiului din Ucraina, a anunţat secretarul de Stat american, Marco Rubio, la Munchen. Șeful diplomației americane a dezvăluit că Rusia pierde pe front între 7 şi 8 mii de soldați în fiecare săptămână. Totuşi, Marco Rubio a lipsit de la întâlnirea preşedintelui Volodimir Zelenski cu partenerii Ucrainei, gest pe care analiştii politici l-au comentat intens.

Președintele Volodimir Zelenski a vorbit despre necesitatea de întărire a armatei ucrainene pentru a face față Rusiei și a apăra Europa.

Volodimir Zelenski: “Ucrainenii care ţin frontul european, care ţin o Polonie independentă şi Ţările Baltice libere, care poate asigura Moldova şi o Românie fără dictatură şi chiar pe un anume Viktor, care se gândeşte cum să îşi umfle burta, nu cum să crească armata pentru a opri tancurile ruseşti să se întoarcă pe străzile Budapestei.

Statele Unite vor continua să cerceteze care termeni vor fi mai acceptabili pentru Rusia și Ucraina, pentru a pune capăt războiului, a anunțat la Munchen secretarul de stat al Statelor Unite.

Marco Rubio: “Vestea bună este că subiectele care trebuie rezolvate pentru a pune capăt acestui război s-au redus. Aceasta este vestea bună. Vestea proastă este că s-au redus până la cele mai grele întrebări care trebuie să aibă răspuns. Şi mai rămâne de lucru pe acest front.“

Între timp, rușii au atacat din nou portul Odesa de la Marea Neagră. Dronele au distrus case și au avariat obiective ale infrastructurii energetice. În aceste condiții, Casa Albă face presiuni asupra Kievului.

Reporter: – “În negocierile pentru Ucraina, încă îi mai cereţi lui Zelenski să organizeze alegeri până la vară?”

Donald Trump: – “Zelenski trebuie să acţioneze. Rusia vrea să încheie un acord, iar Zelenski va trebui să acţioneze, altfel va pierde o mare ocazie. Trebuie să acţioneze.”

La Munchen, președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu aliații Kievului din formatul Berlin pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă Ucraina. Discuțiile s-au axat pe problemele de infrastructură energetică și cooperarea diplomatică.

Volodimir Zelenski: “Cred că acum putem lucra la cel mai mare pachet energetic. Separat, vom colabora pe rachetele pentru apărarea antiaeriană. De asemenea, vom lucra pe alte subiecte, cum ar fi întărirea armatei noastre.“

Deși se afla la Munchen, secretarul de stat american Marco Rubio nu a participat la întâlnire, pe motiv că nu i-a permis programul.

Însă analiștii politici sunt de părere că absența lui Rubio dovedește scăderea interesului Casei Albe de a implica Europa în soluționarea războiului din Ucraina.

SI o subliniere:


Breaking News:

 Primul ministru Mucea a ajuns în SUA:

„Prim-ministrul Dan al României, românii sunt un popor fantastic, mulți vin și muncesc aici în țară, ne ajută, sunt niște oameni de nădejde”, a declarat Donald Trump.



Mai bine cu un astfel de președinte decât cu o momâie!

Pușcăriile din lumea întreagă ar fi pline de președinți de state dacă citim cu atenție sentința vagabondului Sud - coreean.

BREAKING:

 The President of South Korea was sentenced to LIFE, for using the military against his own people for his own nefarious political gain. Yoon Suk Yeol will now immediately go to prison.