joi, 13 iunie 2024
Blestemați să fie aceia care au distrus vieții, case, într-un cuvânt popoare!
Primul val de deportări din Basarabia și Nordul Bucovinei: În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 NKVD-ul sovietic a organizat operațiunea de deportare a circa 35.000 de români din Basarabia și Bucovina de Nord. Oamenii au fost ridicați din casele lor în toiul nopții și deportați în Siberia, Kazahstan și alte părți ale imperiului sovietic.
Echipele NKVD mergeau prin sate, băteau în ușile și geamurile oamenilor și le spuneau că au 15 minute să se pregătească. Fiecare deportat avea voie să își ia cu el maximum 10 kilograme de efecte personale. Oamenii erau apoi încărcați în camioane și în căruțe, apoi erau duși în gări. Acolo, capii de familie și tinerii de peste 18 ani erau separați de femei, copii și bătrâni.
În fiecare vagon au fost înghesuiți între 70 și 100 de oameni. Fiecare deportat primea zilnic doar 200 de grame de apă, pentru băut și pentru igiena personală, iar oamenii erau hrăniți cu pește sărat. Ei au călătorit în astfel de condiții, pe o căldură infernală, timp de două-trei săptămâni. La fiecare oprire, din vagoane erau scoase trupurile celor care muriseră din cauza condițiilor inumane. Bărbații în putere erau deportați în lagăre de muncă forțată, faimosul Gulag, unde erau supuși unui regim de exterminare, a cărui duritate poate fi comparată cu cea din lagărele naziste. Mulți basarabeni au ajuns să muncească în minele din Munții Ural, unde mai mult de 80% dintre ei au pierit. VIDEO de acum 10 ani:
Aceste deportări au fost o formă de represiune politică, aplicată de autoritățile sovietice.
Nu se cunoaște cu exactitate o cifră a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimările ajungând la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953.
Au existat trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord. Cu toate acestea, acțiuni de strămutare a basarabenilor și bucovinenilor au avut loc și între cele trei valuri.
Conform Timpul.md, operațiunea „IUG"/Sud a început la data de 6 iulie, ora 02.00, încheindu-sela 7 iulie, ora 20.00. Au fost ridicate 11.293 de familii sau 35.796 de persoane - 9864 bărbați, 14.033 femei și 11.889 copii. Peste jumătate dintre ele au fost considerate drept „chiaburi", celelalte fiind acuzate de „colaborare cu fasciștii", „apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale".
Ca și la 13 iunie 1941, deportaților li s-au confiscat averile și le-a fost interzis să-și ia cu ei orice fel de bunuri materiale. Ulterior, înghesuiți în 1573 de vagoane pentru vite, au fost transportați în Siberia, de unde o bună parte nu s-au mai întors înapoi acasă niciodată.
Text din Active News
De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) al URSS, iar structurile NKVD-iste au fost baza logistică a mecanismului deportării.
În mai 1941, Sergo Goglidze a fost numit împuternicit al partidului și guvernului sovietic în Moldova. Peste o săptămână, la 31 mai 1941, Goglidze i-a trimis lui Stalin o Rugăminte (rus. Prosiba), în care relata că în Basarabia au activat multe partide și organizații burgheze. După alipirea Basarabiei la URSS, conducerea acestor formațiuni politice s-au refugiat în România. Rămășițele acestor partide și organizații, fiind susținute activ de serviciile românești de spionaj, și-au intensificat activitatea antisovietică. Același document includea în categoria elementelor antisovietice și moșierii, comercianții, polițiștii și jandarmii, albgardiștii, primarii, refugiații din URSS și alte elemente sociale străine. În legătură cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga să fie strămutate în regiunile îndepărtate de nord și est ale URSS 5.000 de familii.
miercuri, 12 iunie 2024
Roșii țuguiate
Pericolul din roșiile țuguiate: Ce trebuie să știm despre acest soi și potențialele sale riscuri pentru sănătate
Costel Vânătoru, cercetător la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău, explică că, deși există câteva soiuri de culturi care produc acest mucron în mod natural datorită unei gene specifice (gena B), cele care prezintă un țugui foarte pronunțat ar putea fi rezultatul intervențiilor artificiale. Acest lucru poate include utilizarea stimulatorilor, fie pentru polenizare, fie pentru maturarea forțată a fructelor.
„Sunt foarte puține soiuri de cultură care în mod natural produc acest mucron dat de o genă, gena B. Practic, este un caracter de soi, așa cum este la Prekos. Dar, trebuie știut că cele care au un țugui foarte pronunțat au primit stimulatori, fie de polenizare, fie de maturare forțată a fructelor"., a declarat specialistul, arată click.ro.
Specialiștii avertizează că roșiile țuguiate pot fi cultivate în medii în care se folosesc substanțe chimice periculoase pentru a accelera coacerea. Printre aceste substanțe se numără Ethrel și 2,4-D, un erbicid care a fost interzis anterior din cauza utilizării sale excesive. Procesul de forțare a coacerii implică aplicarea acestor substanțe chimice direct pe plante, care pot bloca alimentarea cu substanțe nutritive și accelera coacerea fructelor.
Utilizarea acestor substanțe chimice poate prezenta riscuri pentru sănătatea consumatorilor, deoarece reziduurile pot rămâne în roșiile consumate. Substanțele precum Ethrel și 2,4-D pot avea efecte nocive pe termen lung, motiv pentru care este esențial să fim atenți la produsele pe care le achiziționăm.
Pentru a evita riscurile asociate cu roșiile forțate ca să se coacă, specialiștii recomandă verificarea aspectului roșiilor și evitarea celor cu un țugui pronunțat. De asemenea, se recomandă achiziționarea roșiilor de la producători locali cunoscuți pentru practicile lor naturale și sănătoase, sau optarea pentru produse organice, care sunt mai puțin susceptibile de a conține reziduuri de substanțe chimice periculoase.
Roșiile țuguiate pot ascunde pericole semnificative pentru sănătatea românilor datorită utilizării substanțelor chimice pentru forțarea coacerii. Alegerea înțeleaptă și informată a produselor alimentare poate contribui semnificativ la menținerea unei vieți sănătoase.
Do things for yourself
luni, 10 iunie 2024
duminică, 9 iunie 2024
Mahalagioaica scuipă bucureștenii.
Budeanu, suparata ca prietena ei, Firea, a pierdut rusinos: „Bucurestenii sunt spalati pe creier, punct!”
Dana Budeanu a reactionat violent, la Romania TV, in fata scorurilor obtinute de candidatii din Bucuresti. Prietena apropiata a Gabrielei Firea, Budeanu a spus ca „bucurestenii sunt spalati pe creier".
„Eu nu sunt dezamagita de nimic. Aproape ca mi-am dorit sa-si continue mandatele neterminatii. Noi traim intr-un oras in care Lis l-a invins pe Oprescu. Bucurestiul nu e tara, tara este superba, noi traim intr-o mizerie de Capitala. Votantii din Bucuresti se viseaza nobili si voteaza pe oricine e de dreapta pentru ca sunt spalati pe creier, punct! In Bucuresti oamenii sunt fericiti cu sobolani, cu mizerie, cu parcuri care cad pe oameni, cu facut nimic. O masa de spalati pe creier care voteaza de pe net, asta s-a intamplat", a sustinut Dana Budeanu.
Datele exit-poll de la ora 22.00 spun ca Nicusor Dan are 44%, in timp ce Gabriela Firea este pe doi cu 25%.
Candidatul PSD la Primaria Capitalei, Gabriela Firea, a sustinut ca a avut o campanie „care poate a fost prea serioasa".
„Nu vreau sa reprosez nimanui nimic. Vreau sa numaram voturile, buletinele de vot, sa avem o imagine clara asupra acestui rezultat si avem timp sa facem si analize. (…) Au fost in zona aceasta de centru-stanga multi candidati, am fost multi candidati si in coalitie, asa a fost decizia. Acum ce putem sa mai facem? (…) Eu am facut o campanie corecta, bazata pe solutii, din pacate ceilalti contracandidati, domni, de dimineata pana seara ma atacau pe mine ca si cum eu eram primarul in functie si eu trebuia sa fac bilantul guvernarii locale. Asa au gasit ei de cuviinta, cu fraze foarte urate si anumite expresii de la periferia vocabularului", a spus Firea, duminica seara, la sediul central al PSD.
„Eu am facut o campanie bazata pe solutii, pe idei, ce am lasat la primarie, ce vreau sa continui si ce proiecte noi am. Nu stiu, campania mea a fost prea serioasa, prea sobra, nu am cantat, nu am dansat, nu am vorbit urat, nu am spus nu stiu ce cuvinte atractive care sa creeze titluri. Poate a fost o campanie prea serioasa, profesionista si din acest punct de vedere poate nu am ajuns cu aceasta campanie serioasa considerata poate, de presa, anosta, nu am ajuns la toti bucurestenii cu acest mesaj", a adaugat Gabriela Firea.
Ea a precizat ca social-democratii „au tras invatamintele" din aceasta campanie pentru ca in urmatoarele campanii sa fie mai convingatori.
Bine spus!
Mihai Tudose: Două partide aflate la putere au fost înfrânte de un independent. Asta înseamnă democraţie
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că înseamnă democraţie faptul că două partide aflate la putere, PNL şi PSD, au fost înfrânte de către un independent – Nicuşor Dan – la alegerile pentru Primăria Capitalei, transmite Agerpres.
Tudose a fost întrebat, duminică, la sediul central al PSD, dacă a fost o decizie bună să meargă împreună cu cei de la PNL în alegeri.
„Deocamdată, se vede că da", a spus el.
Tudose a fost chestionat şi dacă faptul că PSD a câştigat politic mai multe voturi decât PNL îl îndreptăţeşte să nominalizeze candidatul comun la alegerile prezidenţiale.
„Faptul că suntem pe primul loc este normal, PSD este cel mai mare partid. S-a muncit. Le mulţumesc pe această cale colegilor din ţară, preşedinţilor de organizaţii, tuturor celor implicaţi, a fost un efort imens chiar dacă nu s-a văzut totdeauna", a afirmat acesta adăugând că de săptămâna viitoare vor începe discuţiile în coaliţie despre alegerile prezidenţiale.
Tudose a mai spus că pierderea Primăriei Capitalei se poate datora şi „bâlbei" făcute de social-democraţi.
„Oamenii în general nu greşesc, poate i-au mai dat o şansă lui Nicuşor Dan, poate au speranţă în el, nu ştiu. (…) Poate a contat şi bâlba noastră, poate noi am crezut că avem o soluţie, s-a dovedit a nu fi bună, ne-am repliat, poate nu ne-am repliat în direcţia care trebuie, asta e. Aşa s-a întâmplat. Din punctul de vedere al campaniei electorale efectuate de către colegi pe candidatul doamna Firea nu am ce să le reproşez. Ce să le reproşez bucureştenilor pentru cum au votat? Aşa au votat. Până la urmă este un exerciţiu democratic şi nu este decât o probă că în România democraţia chiar funcţionează. Două partide aflate la putere au fost înfrânte de un independent. Asta înseamnă democraţie", a afirmat Tudose.
- G4Media
sâmbătă, 8 iunie 2024
VSH, o analiză de sânge, simplă dar spune multe.
Alimente care scad VSH. Cum influențează stilul de viață acest parametru
Numeroase analize de sânge reprezintă instrumente cruciale pentru depistarea inflamației în organism, ghidând specialistul pentru a stabili diagnosticul unor afecțiuni.
Printre acestea se numără și VSH sau viteza de sedimentare a hematiilor, un test de laborator care se efectuează de rutină. Deși este una dintre cele mai simple analize pe care le poți efectua, aceasta poate furniza informații prețioase cu privire la starea de sănătate.
Deși nu influențează în mod direct VSH, stilul de viață are un impact puternic asupra răspunsului inflamator. Descoperă cum să te alimentezi pentru a reduce inflamația din organism și a scădea, consecutiv, viteza de sedimentare a hematiilor.
VSH sau viteza de sedimentare a hematiilor reprezintă un test de sânge uzual, care oferă informații importante cu privire la inflamația din organism. Analiza presupune transferul probei de sânge într-o eprubetă subțire și înaltă, urmată de măsurarea vitezei cu care eritrocitele (hematiile sau globulele roșii) sedimentează la fundul acestui tub, prezintă Medline Plus.
În mod normal, aceste celule se scufundă lent. Însă în cazul în care există inflamație în organism, ele sedimentează rapid. Acest lucru se întâmplă deoarece hematiile conglomerează, devenind mai grele decât celulele individuale, explică aceeași sursă.
Cu cât viteza de sedimentare este mai mare, cu atât inflamația în organism este mai puternică. În orice caz, VSH este doar un indicator al inflamației, însă nu indică și cauza care stă la baza ei. Medicul îți va recomanda analize și investigații adiționale pentru a stabili un diagnostic.
Printre afecțiunile ce pot cauza creșteri ale VSH se numără:
Bolile autoimune, cum ar fi bolile inflamatorii intestinale sau lupus eritematos sistemic;
Infecțiile (inclusiv răceli comune);
Artrita;
Afecțiunile renale;
Vasculită sistemică;
Arterita;
Afecțiunile cardiovasculare;
Unele tipuri de cancer.
De asemenea, VSH crește în contextul traumatismelor de orice cauză, cum ar fi intervenții chirurgicale, accidente, lovituri sau orice produce deteriorarea țesuturilor.
Totuși, o valoare ridicată a VSH nu înseamnă întotdeauna că este prezentă o afecțiune. Unii factori pot afecta rezultatul, cum ar fi sarcina, activitatea fizică, ciclul menstrual și consumul regulat de alcool.
Imposibil de stat sub polată. 35 ° C la umbră. 21 -22 ° C în casă. La soare cred că sunt aproape de 45° C. Zi de foc!
În București, acum trei zile în casă erau 28-29 ° C. Insuportabil! Ce o fii acum? Fără air-conditioning aici este boierie. Serile si dimine...

-
Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice, după 20 de ani După 4 medalii la Jocurile Olimpic...
-
România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simt...
-
Biserica Ortodoxă, reacție virulentă, după imaginile revoltătoare de la Jocurile Olimpice: Este de natură demonică! Purtătorul de cuvânt al ...