Cum științele exacte, cele ale naturii, în toate formele sale, au reprezentat obiecte de interes pentru mine, fac o mică sinteză, ajutat de inteligența artificiala și o lucrare a unui medic, dr. Shilpa Ravella care din cauza gravelor cazuri medicale pe care le-a avut în atenție în specialitatea sa de gastroenterolog a trebuit să aprofundeze Imunologia. Cunoștințele mele de absolvent a unei secții din Chimia Fizică, Structura atomică și a moleculelor, mă ajută să pot descifra si lumea vie.
Vă împărtășesc câteva idei.
Imunologia, studiul sistemului imunitar și al mecanismelor de apărare ale organismului împotriva agenților patogeni, are mai mulți „părinți” fondatori care au contribuit semnificativ la dezvoltarea acestui domeniu.
1. Edward Jenner (1749–1823)
- Considerat adesea "părintele vaccinologiei", Jenner a realizat în 1796 prima vaccinare împotriva variolei, folosind virusul variolei bovine. Observând că persoanele care lucrează cu vacile nu se îmbolnăveau de variolă, el a creat un vaccin care a deschis calea pentru eradicarea acestei boli și a inspirat dezvoltarea vaccinurilor moderne.
2. Louis Pasteur (1822–1895)
- Pasteur este considerat unul dintre fondatorii imunologiei moderne, având contribuții esențiale prin teoria germinativă a bolilor și dezvoltarea vaccinurilor pentru rabie și antrax. Experimentele lui Pasteur au confirmat că microorganismele cauzează boli, ceea ce a revoluționat medicina și a stabilit baza pentru prevenirea bolilor infecțioase.
3. Élie Metchnikoff (1845–1916)
- Metchnikoff este cunoscut pentru descoperirea fagocitozei (procesul prin care unele celule imunitare „înghit” agenții patogeni). El a observat acest proces la celulele sistemului imunitar și a dezvoltat teoria imunității celulare. De asemenea, a fost laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie sau medicină în 1908.
4. Paul Ehrlich (1854–1915)
- Ehrlich este cunoscut pentru teoria imunității umorale și pentru dezvoltarea conceptului de „anticorp” și „antigen”. Lucrările sale au fost fundamentale pentru înțelegerea modului în care organismul recunoaște și neutralizează agenții patogeni. A fost, de asemenea, laureat al Premiului Nobel în 1908 împreună cu Metchnikoff.
Acești pionieri au pus bazele imunologiei, iar contribuțiile lor au deschis noi direcții în medicina preventivă și terapia bolilor infecțioase și autoimune.
Inflamația este un răspuns natural al organismului la infecții, leziuni sau alte iritări. Teoria inflamatorie explorează modul în care corpul reacționează prin inflamare și cum aceasta poate fi benefică sau, în anumite situații, dăunătoare pentru sănătate.
Procesul inflamației implică mai multe etape:
- Etapa inițială – corpul detectează o infecție, o leziune sau o substanță străină și trimite celule imunitare (precum neutrofile și macrofage) în zona afectată.
- Etapa acută – zona se poate înroși, umfla și deveni dureroasă, ca urmare a creșterii fluxului de sânge și a acumulării de lichide în zonă.
- Etapa de rezoluție – după eliminarea agentului patogen sau vindecarea leziunii, inflamația scade treptat și țesutul începe să se refacă.
Inflamația acută vs. cronică
- Inflamația acută este temporară și utilă, având rolul de a proteja organismul pe termen scurt.
- Inflamația cronică, în schimb, apare atunci când răspunsul inflamator durează mai mult timp sau apare frecvent. Aceasta este asociată cu boli precum artrita reumatoidă, diabetul, bolile cardiovasculare și cancerul.
Cauzele inflamației cronice
Cauzele includ o dietă dezechilibrată, stresul cronic, expunerea la toxine și infecții netratate. În multe cazuri, sistemul imunitar poate să confunde celulele proprii cu agenți patogeni, ducând la autoimunitate și inflamație cronică.
Teorii actuale și impactul inflamației
Inflamația este cercetată intensiv deoarece este considerată un factor central în dezvoltarea multor boli cronice. Conform teoriei inflamatorii, inflamația cronică ar putea accelera procesul de îmbătrânire și deteriorare a organelor. Reducerea inflamației prin dietă, activitate fizică și reducerea stresului poate avea beneficii majore pentru sănătate.
Dacă ai nevoie de detalii despre anumite aspecte sau boli asociate inflamației, spune-mi, și pot aprofunda!
Leucocitele, cunoscute și ca globule albe, sunt produse în principal în măduva osoasă, care este un țesut moale din interiorul oaselor. În măduva osoasă, există celule stem hematopoietice care se diferențiază și produc diferite tipuri de celule sanguine, inclusiv leucocitele.
Leucocitele sunt esențiale pentru sistemul imunitar și includ diferite tipuri de celule, precum:
- Neutrofile – primele care răspund la infecții bacteriene.
- Limfocite – responsabile pentru răspunsurile imunitare specifice; includ limfocitele T și B.
- Monocite – se transformă în macrofage pentru a elimina agenții patogeni și resturile celulare.
- Eozinofile și bazofile – implicate în răspunsuri imunitare la paraziți și reacții alergice.
Referitor la termenul „microfoane”, cred că doreai să te referi la macrofage, un tip de celule mari, derivate din monocite, care „înghit” și digeră agenții patogeni, precum bacteriile și virusurile. Macrofagele sunt găsite în diferite țesuturi ale corpului și au un rol-cheie în curățarea țesuturilor de resturi și în declanșarea inflamației locale pentru a atrage alte celule imunitare.
XXX.
După ce am dezbătut, azi, probleme de viață, sociale, politice , cu un bun prieten la un pub din apropiere, mi-am adus aminte de un medic german, Robert Virchow, care prin experimentele sale a schimbat din temelii medicina pe la jumătatea secolului al XIX-lea, punând bazele Imunologiei.
Alți doi titani care nu erau medici, Ilia Mechinicov, vezi lista de mai sus, un zoolog ucrainean și Louis Pasteur, un chimist francez, au avut contribuții magistrale în domeniul inflamației, baza bolilor.
Nutriția, dieta, stresul, mișcarea jocă roluri esențiale în diminuarea efectelor inflamațiilor. Nota bene!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu