miercuri, 29 mai 2024

Printre fuste. Academicieni de mucava, sugative din bugetului de stat. Rușine!

Statul la Stat. Așa-zișii academicieni, membri ai AOSR, primesc indemnizații de la stat, dar vor și alte privilegii de demnitari

„Vrem și noi să fim un pic demnitari". Asta își doresc așa-zișii academicieni, membri ai Academiei Oamenilor de Știință din România. Adică să beneficieze și ei de privilegiile pe care le au cei mai importanți oameni din statul român, deși legea nu le dă acest drept. Intenția a fost dezvăluită de fostul președinte al Academiei în timpul ședinței pentru alegerea unei noi conduceri. Noua șefă, Doina Banciu, a venit însoțită de o gardă de corp. Întâlnirea s-a transformat într-o veritabilă piesă de teatru al absurdului. Ecaterina Andronescu a aflat peste noapte că poate să candideze, dar nu a mai dorit să intre în cursă. Numele i-a fost trecut însă pe buletinul de vot, stârnind o confuzie generală în rândul membrilor AOSR.

Începem acest reportaj cu... finalul. Doina Banciu a fost aleasă președintele Academiei Oamenilor de Știiință din România. Și cum îi stă bine unui șef, pe tot parcursul ședinței a avut în preajmă o gardă de corp, un domn musculos, atent la tot ce se întâmplă în jur.

Reporter: Sărut mâna, doamna Banciu, doamna Banciu, doamna Banciu, stați o secundă, vă rog, sunteți noul președinte al AOSR.
Doina Banciu: Veți primi o declarație de presă din partea biroului de presă.
Reporter: Doamna Banciu, vă rog, stați o secundă.

Doina Banciu este acuzată de Ecaterina Andronescu că nu ar avea anvergura științifică necesară pentru o astfel de funcție și că ar fi fost impusă de fostul președinte Adrian Badea.

Să ne întoarcem la începutul zilei. Ședința stă să înceapă. Doina Banciu este singurul candidat iar lucrurile par a fi deja tranșate. Dosarul Ecaterinei Andronescu a fost anterior respins pe motiv că a fost depus cu cinci minute întârziere.

Încă președinte al AOSR, Adrian Badea se apropie de noi și ne reproșează că, în reportajul anterior, am fi difuzat o afirmație care nu îi aparținea.

Adrian Badea, președinte de onoare AOSR: A apărut acolo subtitrat că aș fi spus că... domnule și-au ridicat femeile fustele în sus.
Reporter: Păi, cum să nu spuneți, dumneavoastră?
Adrian Badea: Poftiți?
Reporter: Cum să nu spuneți dumneavoastră?
Adrian Badea: Eu, așa ceva?
Reporter: E pe înregistrare, cum să nu spuneți?
Adrian Badea: Domnu jurnalist, eu nu folosesc expresia asta niciodată, nici nu știam că există.

Adrian Badea, președinte AOSR: „Păi, ce atașament pentru instituție? Că dânsa, vorba aia, cum se spune, își ridică fustele în fața..."

Cele două adversare sunt acum față în față. Înainte de a începe confruntarea, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, membru și el al Academiei, le dă tuturor binecuvântarea.

ÎPS Teodosie spune Tatăl Nostru. Începe lupta. Primul atac îl dă Ecaterina Andronescu.

Ecaterina Andronescu, membru AOSR: Să scoatem de pe ordinea de zi punctul în care se alege prezidiul AOSR, întrucât procedurile parcurse până acum au fost viciate de o mulțime de lucruri care erau în dezacord cu documentele legale pe baza cărora funcționează Academia noastră.

Adrian Badea face o mișcare surprinzătoare și propune, Adunării Generale să anuleze toate deciziile pe care tot domnia sa împreună cu ceilalți membrii ai conducerii le-au luat, tocmai pentru a bloca dosarul Ecaterinei Andronescu. Adunarea votează și candidatura echipei Andronescu devine ca prin farmec, validă. Doar că...

Andra Seceleanu, membru AOSR: Noi nu acceptăm să intrăm în această cursă electorală printr-o ilegalitate, pentru că de fapt asta ni se propune, să fim de acord cu o ilegalitate de a deveni astăzi candidați.

Ecaterina Andronescu: Scurta istorie a acestui eveniment a început aseară la ora 11, când pe telefonul meu am primit un mesaj de la președintele Badea, care îmi spunea așa: vi s-a aprobat prezentarea dosarului mâine. Aprobarea aceasta a intrat într-o cascadă de nelegalități pe care eu nu puteam să le accept.

Culmea este că membrii Adunării primesc buletine de vot pe care apare și numele Ecaterinei Andronescu. Confuzia este totală. Nimeni nu mai înțelege nimic.

Reporter: Refuzul cum vi se pare?
Adrian Badea: Care refuz?
Reporter: Refuzul de a intra în alegeri.
Adrian Badea: Păi, dar nu a refuzat să intre, nu, a vrut să amâne alegerile.
Reporter: Păi, doamna Andronescu... doamna Andronescu
Adrian Badea: Lăsați, domnule, nu mai faceți, nu vreau să facem dispută...
Reporter: Păi, nu participă la alegeri, asta vreau să înțeleg.
Adrian Badea: Nu am auzit așa ceva.
Reporter: Doamna Andronescu, nu mai înțeleg nimic, credeți-mă.
Ecaterina Andronescu: De ce?
Reporter: Participați la aceste alegeri?
Ecaterina Andronescu: Nu, nu, nu.

Membru AOSR: Au anunțat-o azi-noapte.
Reporter: Exact, exact, exact. Ce ziceți de toată treaba asta?
Membru AOSR: Cică, vezi fată că o să candidezi și tu. Azi-noapte ne-am gândit că trebuie să candidezi și tu.
Reporter: Cum vi se pare toată această întâmplare?
Membru AOSR: O piesă reușită de Shakespeare.
Reporter: Credeți că este reușită?

Membru AOSR: Ați văzut mesajul de azi noapte?
Reporter: Mi l-a arătat, da. 
Membru AOSR: Cum, dar cum să faci așa ceva? Adică cine... Dracul te pune domle, numai Dracul te pune.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie pare deasupra tuturor. Zâmbește relaxat și face poze cu fanii, dar refuză orice interviu.

Reporter: Vreau să vă întreb și eu de disputa asta între doamna Andronescu și domnul Badea, se poate?
IPS Teodosie: Nu.
Reporter: Nu se poate?

Membru AOSR: Să meargă cineva să curețe WC-urile.
Reporter: De ce, doamnă?
Membru AOSR: Pentru că unul este foarte murdar și celălalt este închis.
Reporter: Și nu a curățat nimeni?
Membru AOSR: Nu.

Reporter: E democrație?


Membru AOSR: Nu.
Reporter: Nu e democrație?
Membru AOSR: Nu este, în felul ăsta nu este.

Partea cea mai interesantă am păstrat-o pentru final. La un moment dat, Adrian Badea ne-a cerut să ieșim din sală. În spatele ușilor închise și-a informat colegii că face demersuri pentru ca toți să primească privilegii de demnitari. Exact așa cum au cei mai importanți oameni din statul român.

Adrian Badea, înregistrare din ședința AOSR: Dorința mea, dar sigur, trebuie să o discutăm, este ca membrii noștri să aibă acces deschis la Spitalul Militar Central. Știți că este spitalul la care au acces și sunt îngrijiți demnitarii României. Haideți să devenim și noi, un pic demnitari.

Echipa Ecaterinei Andronescu spune că va cere, în Instanță, anularea alegerilor. AOSR cunoscută și ca... „Academia politicienilor" este puternic contestată de o parte a societății civile, inclusiv de conducerea adevăratei Academii Române. Un membru AOSR primește de la stat o indemnizație netă lunară de 1.675 de lei, în timp ce președintele și vicepreședinții câștigă tot atât cât un ministru și un secretar de stat: 21.840 de lei, respectiv 16.640 de lei brut.

Anul trecut a fost depusă la Parlament o nouă inițiativă legislativă prin care Academia să nu mai primească bani publici. A fost respinsă de Senat, iar acum se află în dezbaterea Camerei Deputaților.

marți, 28 mai 2024

Amenințări. Totul se plătește! Rău a ajuns Mossadul!

Șeful Mossad a „amenințat-o” pe procuroarea șefă a Curții Penale Internaționale în legătură cu ancheta privind crimele de război din teritoriile palestiniene

Fostul șef al Mossadului, agenția de informații externe a Israelului, ar fi amenințat-o pe fosta procuroare-șef a Curții Penale Internaționale Fatou Bensouda în cadrul unor întâlniri secrete în care a încercat să facă presiuni asupra ei să renunțe la o anchetă privind crimele de război, se arată într-o anchetă The Guardian.

Acestea au avut loc în anii care au precedat decizia acesteia de a deschide o anchetă oficială privind presupusele crime de război și crime împotriva umanității săvârșite în teritoriile palestiniene ocupate.

Investigația, lansată în 2021, a ajuns la final săptămâna trecută, când succesorul lui Bensouda, Karim Khan, a anunțat că solicită camerei preliminare a CPI mandat de arestare pentru premierul israelian, Benjamin Netanyahu și ministrul său al apărării, Yoav Gallant, în legătură cu purtarea războiului din Fâșia Gaza.

De această decizie a procurorului-șef al CPI se temea de mult timp establishmentul militar și politic al Israelului.

Cohen s-a ămplicat personal în operațiunea împotriva CPI în perioada în care era director al Mossadului. Activitățile sale au fost autorizate la nivel înalt și justificate pe baza faptului că tribunalul reprezenta o amenințare de urmărire penală împotriva personalului militar, potrivit unui oficial israelian de rang înalt.

O altă sursă israeliană informată a declarat că obiectivul Mossadului era de a o compromite pe procuroare sau de a o coopota în sensul de a coopera cu cererile Israelului.

O a treia sursă familiarizată cu operațiunea a spus că Cohen a acționat în calitate de „mesager neoficial" al lui Netanyahu.

Cohen, unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Netanyahu la acea vreme și care se conturează ca o forță politică de sine stătătoare în Israel, a coordonat personal implicarea Mossadului în campania de aproape un deceniu a Israelului pentru a submina instanța.

Patru surse au confirmat că Bensouda a informat un mic grup de înalți funcționari ai CPI despre încercările lui Cohen de a o influența, pe fondul îngrijorărilor legate de natura din ce în ce mai persistentă și mai amenințătoare a comportamentului său.

Trei dintre aceste surse erau familiarizate cu dezvăluirile oficiale ale lui Bensouda către CPI cu privire la acest subiect, precizând că ea a dezvăluit că Cohen a exercitat presiuni asupra ei în mai multe rânduri pentru a nu continua o anchetă penală în cazul privind teritoriile palestiniene.

Potrivit relatărilor împărtășite oficialilor CPI, acesta i-ar fi spus: „Ar trebui să ne ajuți și să ne lași să avem grijă de tine. Nu ai vrea să te implici în lucruri care ar putea să-ți compromită siguranța sau pe cea a familiei tale".

O persoană informată cu privire la activitățile lui Cohen a declarat că acesta a folosit „tactici josnice" împotriva lui Bensouda ca parte a demersului, în cele din urmă nereușit, de a o intimida și influența.

Totodată, Mossadul a manifestat un interes deosebit față de membrii familiei lui Bensouda și a obținut transcrieri ale unor înregistrări secrete ale soțului ei, potrivit a două surse care cunosc direct situația. Oficialii israelieni au încercat apoi să folosească acest material pentru a o discredita pe procuroare.

Dezvăluirile despre operațiunea lui Cohen fac parte dintr-o investigație a The Guardian, publicația israeliano-palestiniană +972 Magazine și publicația de limbă ebraică Local Call, care dezvăluie modul în care mai multe agenții de informații israeliene au dus un „război" secret împotriva CPI timp de aproape un deceniu.

Contactat de The Guardian, un purtător de cuvânt al biroului premierului israelian a declarat: „Întrebările care ne-au fost transmise sunt pline de acuzații false și nefondate, menite să facă rău statului Israel". Cohen nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Bensouda a refuzat să comenteze.

În ceea ce privește eforturile Mossadului, Israelul a primit sprijin din partea unui aliat improbabil: Joseph Kabila, fostul președinte al Republicii Democratice Congo, care a jucat un rol de sprijin în complot.

Dezvăluirile survin în contextul în care actualul procuror-șef, Khan, a avertizat în ultimele zile că nu va ezita să aducă acuzații penale în cazul „încercărilor de a împiedica, intimida sau influența necorespunzător" funcționarii CPI.

Potrivit experților juridici și foștilor oficiali ai CPI, eforturile Mossadului de a o amenința sau de a exercita presiuni asupra lui Bensouda ar putea constitui infracțiuni împotriva administrării justiției, în conformitate cu articolul 70 din Statutul de la Roma, tratatul în baza căruia a fost înființată Curtea.

Un purtător de cuvânt al CPI a refuzat să dezvăluie dacă Khan a examinat dezvăluirile predecesoarei sale despre contactele sale cu Cohen, dar a precizat că Khan nu s-a întâlnit niciodată și nu a vorbit niciodată cu șeful Mossadului.

În timp ce purtătorul de cuvânt a refuzat să comenteze acuzațiile acesta a declarat că biroul lui Khan a fost supus la „mai multe forme de amenințări și comunicări care ar putea fi considerate încercări de a-i influența în mod nejustificat activitățile".

Decizia lui Khan de a cere mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și Gallant, săptămâna trecută, a marcat o premieră, fiind prima dată când instanța cere măsuri împotriva liderilor unei țări  aliate a SUA și a Europei. Presupusele lor infracțiuni – printre care se numără dispunerea de atacuri asupra civililor și utilizarea foametei ca metodă de război – are legătură cu războiul pe care îl poartă de opt luni în Gaza.

Însă cazul CPI datează din 2015, când Bensouda a decis să deschidă o anchetă preliminară a situației din Palestina, care presupunea o evaluare inițială a acuzațiilor de infracțiuni comise de persoane din Gaza, Cisiordania și Ierusalimul de Est.

Decizia lui Bensouda a stârnit furia Israelului, care se temea că cetățenii săi ar putea fi urmăriți penal pentru implicarea lor în operațiunile din teritoriile palestiniene. Israelul își manifestă de mult timp deschis opoziția față de CPI, refuzând să îi recunoască autoritatea. Miniștrii israelieni și-au intensificat atacurile la adresa curții și chiar au promis că vor încerca să o desființeze.

La scurt timp după ce au început examinarea preliminară, Bensouda și procurorii săi superiori au început să primească avertismente potrivit cărora serviciile de informații israeliene se interesau îndeaproape de activitatea lor.

Potrivit a două surse, au existat chiar suspiciuni în rândul oficialilor de rang înalt ai CPI că Israelul a cultivat surse în cadrul diviziei de urmărire penală a Curții (biroul procurorului). O altă persoană și-a reamintit ulterior că, deși Mossadul „nu și-a lăsat semnătura", s-a presupus că agenția se afla în spatele unora dintre activitățile de care oficialii fuseseră informați.

Cu toate acestea, doar un grup restrâns de personalități de rang înalt de la CPI a fost informat de faptul că directorul Mossadului l-a abordat personal pe procurorul-șef.

Spion de carieră, Cohen se bucură în cadrul comunității israeliene de informații de reputația de a fi un recrutor eficient de agenți străini. El era un aliat loial și puternic al prim-ministrului la momentul respectiv, fiind numit director al Mossadului de către Netanyahu în 2016, după ce a lucrat mai mulți ani alături de acesta în calitate de consilier pentru securitate națională.

În calitate de șef al Consiliului de securitate națională între 2013 și 2016, Cohen a supravegheat organismul care, potrivit mai multor surse, a început să coordoneze un efort al mai multor agenții împotriva CPI odată ce Bensouda a deschis ancheta preliminară în 2015.

Prima interacțiune a lui Cohen cu Bensouda pare să fi avut loc la conferința de securitate de la Munchen din 2017, când directorul Mossad s-a prezentat procuroarei în cadrul unui scurt schimb de replici. După această întâlnire, Cohen a atras-o pe Bensouda într-o „ambuscadă" într-un apartament de hotel din Manhattan, potrivit mai multor surse familiare cu incidentul.

În 2018, Bensouda se afla la New York într-o vizită oficială și se întâlnea la hotelul său cu Kabila, pe atunci președinte al RDC. Cei doi se întâlniseră de mai multe ori înainte în legătură cu ancheta în curs a CPI privind presupusele crime comise în țara sa.

Cu toate acestea, întâlnirea pare să fi fost o înscenare. La un moment dat, după ce personalul lui Bensouda a fost rugat să părăsească încăperea, Cohen a intrat, potrivit a trei surse familiare cu întâlnirea. Apariția surpriză, au spus acestea, i-a provocat panică lui Bensouda și grupului de funcționari ai CPI ce călătoreau cu ea.

Nu este clar de ce Kabila l-a ajutat pe Cohen, dar legăturile dintre cei doi bărbați au fost dezvăluite în 2022 de publicația israeliană TheMarker, care a relatat despre o serie de călătorii secrete pe care directorul Mossad le-a făcut în RDC de-a lungul anului 2019.

Potrivit publicației, călătoriile lui Cohen, în timpul cărora a cerut sfatul lui Kabila „pe o problemă de interes pentru Israel" și care au fost aproape cert aprobate de Netanyahu, au fost extrem de neobișnuite și au uimit înalții responsabili din cadrul comunității de informații.

Raportând despre întâlnirile din RDC din 2022, postul de televiziune israelian Kan 11 a relatat că deplasările lui Cohen aveau legătură cu un „plan extrem de controversat" și a citat surse oficiale care l-au descris ca fiind „unul dintre cele mai sensibile secrete ale Israelului".

Mai multe surse au confirmat pentru The Guardian că deplasările au fost parțial legate de operațiunea CPI, iar Kabila, care a plecat din funcție în ianuarie 2019, a jucat un rol important de sprijin în complotul Mossadului împotriva lui Bensouda. Kabila nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

După întâlnirea surpriză cu Kabila și Bensouda la New York, Cohen a sunat-o în mod repetat pe procuroarea-șefă și a încercat să obțină întâlniri cu ea, și-au reamintit trei surse. Potrivit a două persoane familiare cu situația, la un moment dat, Bensouda l-a întrebat pe Cohen cum a obținut numărul ei de telefon, la care acesta a răspuns: „Ai uitat cu ce mă ocup?".

Inițial, șeful serviciilor de informații „a încercat să clădească o relație" cu procurorul și a jucat rolul de „polițist bun" în încercarea de a o atrage de partea sa. Obiectivul inițial, au spus acestea, pare să fi fost acela de a o convinge pe Bensouda să coopereze cu Israelul.

Totuși, cu trecerea timpului, tonul contactelor lui Cohen s-a schimbat și a început să apeleze la o serie de tactici, inclusiv „amenințări și manipulare", a declarat o persoană informată despre întâlniri. Acest lucru a determinat-o pe Bensouda să informeze un grup restrâns de înalți funcționari ai CPI cu privire la comportamentul său.

În decembrie 2019, procurorul a anunțat că are motive să deschidă o anchetă penală deplină privind acuzațiile de crime de război în Gaza, Cisiordania și Ierusalimul de Est. Totuși, a amânat lansarea acesteia, hotărând  să solicite mai întâi o hotărâre din partea camerei preliminare a CPI pentru a confirma că instanța are într-adevăr jurisdicție asupra Palestinei.

Mai multe surse au declarat că, în această etapă, în timp ce judecătorii analizau cazul, Cohen și-a intensificat demersurile de a o convinge pe Bensouda să nu continue ancheta în cazul în care judecătorii îi dădeau undă verde.

Între sfârșitul anului 2019 și începutul anului 2021, au declarat sursele, au existat cel puțin trei întâlniri între Cohen și Bensouda, toate inițiate de șeful spionajului. Comportamentul său ar fi devenit din ce în ce mai îngrijorător pentru oficialii CPI.

O sursă familiarizată cu relatările lui Bensouda despre ultimele două întâlniri cu Cohen a declarat că acesta a pus problema siguranța ei și a familiei sale într-o manieră care a făcut-o să creacă că o amenința.

O dată Cohen i-ar fi arătat lui Bensouda copii ale unor fotografii ale soțului ei, care au fost făcute pe ascuns când cuplul se afla în vizită la Londra. Altădată, potrivit unor surse, Cohen i-a sugerat procurorului că o decizie de a deschide o anchetă ar fi în detrimentul carierei sale.

Patru surse familiarizate cu situația au declarat că a fost cam în aceeași perioadă în care Bensouda și alți oficiali ai CPI au descoperit că printre canalele diplomatice circulau informații referitoare la soțul ei, care lucra ca și consultant în afaceri internaționale.

Între 2019 și 2020, Mossadul a căutat în mod activ informații compromițătoare despre procuror și s-a interesat de membrii familiei sale.

Agenția de spionaj a obținut o serie de materiale, inclusiv transcrieri ale unei aparente operațiuni de filaj împotriva soțului ei.

Nu este clar cine a condus operațiunea sau ce anume se presupune că ar fi spus acesta în înregistrări. O teorie este că acesta ar fi fost vizat de agenția de informații sau de actori privați din altă țară care doreau să aibă influență asupra CPI. O altă ipoteză este că informațiile au fost fabricate.

Cu toate acestea, odată intrat în posesia Israelului, materialul a fost folosit de diplomații săi într-o încercare nereușită de subminare a procurorului-șef. Însă, potrivit mai multor surse, Israelul nu a reușit să își convingă aliații de importanța materialului.

Trei surse informate cu privire la informațiile împărtășite de Israel la nivel diplomatic au descris eforturile ca făcând parte dintr-o „campanie de defăimare" nereușită împotriva lui Bensouda. “Au mers după Fatou", a declarat una dintre surse, dar acest lucru nu a avut „niciun impact" asupra activității procurorului.

Eforturile diplomatice au făcut parte dintr-un efort coordonat de guvernele lui Netanyahu și Donald Trump din SUA pentru a exercita presiuni publice și private asupra procurorului și a personalului său.

Între 2019 și 2020, într-o decizie fără precedent, administrația Trump a impus restricții de viză și sancțiuni pentru procurorul-șef. A fost o măsură de represalii față de deschiderea de către Bensouda a unei anchete separate privind crimele de război din Afganistan, presupus a fi fost comise de talibani și de personalul militar afgan și american.

Cu toate acestea, Mike Pompeo, pe atunci secretar de stat al SUA, a legat pachetul de sancțiuni de cazul Palestina. „Este clar că CPI nu face decât să pună Israelul în [vizor] în scopuri pur politice", a declarat el.

Câteva luni mai târziu, el a acuzat-o pe Bensouda, fără să citeze nicio dovadă, că „s-a implicat în acte de corupție în beneficiul său personal".

Sancțiunile americane au fost anulate după ce președintele Joe Biden a venit la Casa Albă.

În februarie 2021, camera preliminară a CPI a emis o hotărâre prin care a confirmat că CPI are jurisdicție în teritoriile palestiniene ocupate. Luna următoare, Bensouda a anunțat deschiderea anchetei penale.

„În cele din urmă, preocuparea noastră centrală trebuie să fie pentru victimele crimelor, atât palestiniene, cât și israeliene, care decurg din ciclul lung de violență și insecuritate care a provocat suferință profundă și disperare de ambele părți", a declarat ea la acea vreme.

Bensouda și-a încheiat mandatul de nouă ani la CPI trei luni mai târziu, lăsându-i succesorului său, Khan, sarcina de a prelua ancheta. Abia după atacurile Hamas asupra Israelului din 7 octombrie și după războiul care a urmat în Gaza, ancheta CPI a căpătat o nouă urgență, culminând cu solicitarea de săptămâna trecută a mandatelor de arestare.

A fost concluzia de care se temea instituția politică, militară și de informații a Israelului. „Faptul că l-au ales pe șeful Mossad pentru a fi mesagerul neoficial al premierului la [Bensouda] a fost pentru a intimida, prin definiție", a declarat o sursă informată despre operațiunea lui Cohen. „A eșuat".

Visual american

Visul american se năruie: Ipotecile au stagnat în jurul valorii de 7%

Ratele imobiliare au sfidat așteptările de scădere, distrugând planuri de viață majore în acest proces.

Visul american se năruie

Un chiriaș care spera să cumpere o locuință s-a resemnat să închirieze pentru totdeauna. Un cumpărător debutant care a sperat să refinanțeze un credit ipotecar de 7% își retrage cheltuielile peste tot pentru a ține pasul. Iar un cuplu tânăr face un compromis dureros pentru familia sa, transmite Bloomberg.

Pe măsură ce ratele dobânzilor în SUA rămân mai mult timp la un nivel mai ridicat, visul american de a fi proprietar de locuință la prețuri accesibile este de neatins pentru mai mult timp - și poate pentru totdeauna.

Poate mai mult decât orice altceva, ratele la creditele ipotecare sunt cel mai important factor care determină mobilitatea economică a unei persoane în SUA. Ratele la creditele ipotecare se situează în jurul valorii de 7% de mai bine de o lună - mai mult decât dublu față de cât erau în urmă cu trei ani - și mulți se bazau pe scăderea lor pe măsură ce inflația se retrăgea rapid spre sfârșitul anului trecut. Dar creșterea prețurilor a accelerat din nou la începutul anului 2024, iar acum Rezerva Federală menține ratele la un nivel maxim al ultimelor două decenii pentru moment.

Această presiune neîncetată a dat peste cap planurile de viață ale consumatorilor americani și ar putea însemna să rămână într-un loc de muncă fără ieșire sau să refuze să se mute pentru o oportunitate mai bună, ceea ce poate afecta afacerile și productivitatea. Probabil că va exacerba tot felul de diferențe de avere, deoarece tot mai mulți oameni sunt excluși de la cumpărarea de locuințe, creând o prăpastie mai mare între cei care dețin și cei care nu dețin. În timp ce proprietarii au beneficiat de un câștig neașteptat de 1.300 de miliarde de dolari pentru locuințe în 2023, chiriașii au văzut costurile rămânând ridicate, economiile pandurilor seacă și datoria gospodăriilor crește.

Și toate acestea, bineînțeles, sunt în atenția alegătorilor care sunt în mare parte descurajați în privința economiei în perspectiva alegerilor prezidențiale din noiembrie.

Cifrele sunt destul de sumbre. Chiriașii spun că există o probabilitate de 60% că nu vor putea deține niciodată o casă - acesta este cel mai ridicat nivel de când New York Fed a început sondajul în urmă cu un deceniu. Doar 16% dintre anunțurile de anul trecut au fost accesibile pentru o gospodărie americană tipică, potrivit agenției de brokeraj imobiliar Redfin Corp. Și ca și cum prețul mediu record de 433.558 de dolari pentru o locuință nu era suficient de rău, costurile de asigurare și impozitele pe proprietate au crescut și ele.

Situația este atât de gravă, încât toată lumea, de la economiști de renume la cei mai importanți lideri ai țării - inclusiv președintele Joe Biden și secretarul Trezoreriei Janet Yellen - au deplâns faptul că piața este „aproape imposibil" pentru unii cumpărători de case.

„A deține o casă este un simbol al statutului. Dar odată ce un simbol de statut devine atât de scump, oamenii încep să îl respingă ca fiind ceva pentru care merită să lupți", a declarat economistul-șef al Redfin, Daryl Fairweather. „Deținerea unei case devine mai puțin un vis al clasei de mijloc și mai mult un vis aspirațional care vine cu o avere peste medie".

Din punct de vedere istoric, cei care își puteau permite costurile inițiale ale achiziționării unei locuințe puteau să plătească o factură lunară mai ieftină pentru locuință - inclusiv impozitele pe proprietate, asigurarea și ratele ipotecare - decât chiriașii. Acest lucru s-a schimbat în 2022, când ratele la creditele ipotecare au crescut cu cel mai rapid ritm din ultimele decenii, proprietarii plătind luna trecută 35% din venitul lor pentru locuință, față de doar 29% pentru chiriași, potrivit brokerului imobiliar Zillow Group Inc. De fapt, acum este mai ieftin să plătești pentru un apartament decât să deții o casă tipică în toate cele 35 de metropole majore din SUA, cu excepția unuia singur, arată datele Zillow.

Costurile de împrumut au schimbat calculele pentru unii, precum Andrew O'Neil, în vârstă de 39 de ani. El crede că „întregul concept de proprietate asupra unei locuințe" nu mai are sens din punct de vedere financiar. O'Neil și soția sa și-au vândut casa de oraș din Washington, DC, cu o ipotecă de 2,65% și s-au mutat în Westchester County, New York, pentru noul său loc de muncă din 2021. Inițial, au plănuit să închirieze pentru un an, în timp ce explorau cartierele cu școli bune pentru cei doi copii ai lor.

Când au început căutările în 2021, ratele se învârteau în jurul valorii de 3%, ceea ce înseamnă că își puteau permite până la 850.000 de dolari pentru o casă. Mulțumită unui avans mare din vânzarea proprietății lor anterioare, au estimat că costurile lunare pentru locuință vor fi de aproximativ 4.000 de dolari. La ratele de astăzi, ipoteca lunară pentru o casă la acest preț s-ar dubla.

Plătind în prezent doar 3.500 de dolari pentru a închiria o locuință cu 3 dormitoare, O'Neil a spus că a cumpăra nu era doar „inaccesibil, ci și o decizie proastă în materie de locuințe". Acum, el și soția sa sunt mulțumiți să închirieze pe termen nelimitat și, în schimb, să-și lase banii să crească în siguranță în investiții precum certificatele de depozit.

Înainte ca prețurile să crească în timpul pandemiei, puteai să riști și să-ți depășești nivelul de confort. Astăzi, aceste rate ale dobânzii îi vor ruina financiar pe oameni", a spus O'Neil. „Timpul de recuperare pentru locuințe este atât de lung, încât cumpărarea unei case m-ar împiedica să progresez".

O mantră populară în rândul agenților imobiliari i-a încurajat pe unii să cumpere peste posibilitățile lor: „căsătorește-te cu casa și ieși cu rata." Unii creditori au îndulcit ofertele cu oferte de refinanțare gratuită. Dar nu este vorba doar de costurile de împrumut. Primele de asigurare în creștere și impozitele pe proprietate mai mari îi fac pe americani să cheltuiască mai mult ca niciodată pentru casele lor.

Cheltuielile majore pentru locuințele cu preț mediu au consumat 32,3% din salariul mediu național în primul trimestru, apropiindu-se de nivelurile record înregistrate înainte de criza imobiliară din 2008, potrivit firmei de analiză imobiliară Attom. Pe TikTok, proprietarii de locuințe dezamăgiți împărtășesc sfaturi pentru aproape o treime dintre gospodăriile care pretind că sunt „bogate în case și sărace în bani".

Cei care doresc să refinanțeze ar putea fi pe punctul de a prinde o pauză - ratele ipotecare au scăzut într-o oarecare măsură în ultimele săptămâni, deoarece datele privind inflația și ocuparea forței de muncă din SUA au fost mai slabe decât se așteptau, precum și alte măsuri ale activității economice. Dar oficialii Fed au fost categorici că vor trebui să vadă dovezi suplimentare că presiunile asupra prețurilor se află pe o tendință durabilă de scădere înainte de a lua în considerare reducerea costurilor de împrumut, ceea ce va menține probabil ratele ipotecare ridicate pentru o perioadă de timp.

Așadar, Meg Bobo va trebui să își păstreze ipoteca de 7,1% pentru încă o vreme. Inginerul de software în vârstă de 26 de ani se simțea presat să cumpere - sau „să rămână pe dinafară pentru o vreme", așa cum a avertizat familia sa - în timp ce ratele și prețurile locuințelor continuau să crească. Ea a încheiat un contract pentru un apartament de 425.000 de dolari în Nashville la 1 mai, ceea ce înseamnă că plata lunară a ipotecii sale se ridică la aproximativ 2.850 de dolari. Aceasta este aproximativ dublu față de cât plătește ca chirie până când se va muta luna viitoare. Deși va avea o colegă de cameră care o va ajuta să compenseze costurile, Bobo va trebui să mențină un buget strict și își face griji cu privire la cheltuielile imprevizibile de reparații.

M-am tot gândit în ultimii ani că prețurile se vor îmbunătăți, dar acest lucru nu s-a materializat niciodată", a spus Bobo. „Intenționez să refinanțez, dar mă gândesc că, în acest moment, va dura probabil câțiva ani".

Pentru unii, precum Octavio Raygoza și soția sa, realitatea financiară i-a obligat să ia decizii dificile. Puteau să cumpere o casă cu spațiul necesar pentru a susține o familie în creștere sau să se mulțumească cu o casă mai mică, în apropierea celor dragi. În decembrie 2023, tinerii părinți se simțeau optimiști în legătură cu găsirea unei case cu trei dormitoare de un milion de dolari în zona Bay Area din California. Lucrătorul din domeniul tehnologiei și asistenta medicală au economisit 200.000 de dolari pentru un avans și s-au simțit încurajați de ratele care au alunecat de la vârfurile lor.

În schimb, au fost întâmpinați de războaie aprige de licitații - inclusiv oferte concurente cu până la 80% peste prețul cerut - și de rate în creștere care le-au catapultat ratele lunare de ipotecă de la 8.200 de dolari la 9.500 de dolari. În cele din urmă, cuplul a decis să aleagă sprijinul familiei lor extinse în locul unui alt copil.

Bunicii, verișorii, mătușile și unchii fiicei noastre locuiesc în zonă. Să plecăm să cumpărăm o casă în altă parte nu este o opțiune", a declarat Raygoza, care s-a hotărât asupra unui bungalow pitoresc cu două dormitoare din Berkeley pentru 1,24 milioane de dolari - o ofertă reușită cu 38% peste prețul de listă. „Am decis să avem doar un singur copil. Nu ne putem permite spațiul pentru o familie mai mare".


Adevărul.ro

Se poate, se poate, se poate!

O învățătoare de la sat aduce copiii la școală printr-o metodă unică. „Am în vedere progresul copilului, nu calificativul”

De 22 de ani, Georgeta Safta duce muncă de convingere cu părinții copiilor mici din comuna Bujoreni, județul Vâlcea, cu luni sau chiar ani de zile înainte ca aceștia să fie preșcolarizabili pentru a-i determina să îi înscrie la grădiniță, prevenind astfel abandonul școlar în ciclul gimnazial.

Georgeta Safta și micuții săi elevi FOTO arhiva personală

Georgeta Safta (58 de ani), învățătoare la școala gimnazială Gura Văii din comuna Bujoreni, județul Vâlcea, este finalista din acest an a Galei profesorul anului în mediul rural, la categoria „Dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale elevilor", organizată de Teach for Romania.

De mic copil și-a dorit să intre în învățământ, iar model i-a fost învățătoarea pe care a avut-o la școală. A absolvit Colegiul Pedagogic de Institutori și a urmat apoi Facultatea de Științe, Științe Sociale și Psihologie din Râmnicu Vâlcea, având și un master în management educațional.  

Cu o experiență de 35 de ani la catedră, cadrul didactic s-a remarcat printr-o metodă unică în România prin care reușește să școlarizeze elevii. Învățătoarea merge la părinții copiilor de doar 2-3 ani și le vorbește despre importanța educației în viața lor.

„Pentru a preveni abandonul școlar în ciclul gimnazial, copilul trebuie să parcurgă ciclul preșcolar, adică să vină la grădiniță. Motivăm părintele pentru ca el, la rândul său, să își motiveze propriul copil", explică învățătoarea.

Din cei 380 de elevi înscriși la școala Gura Văii, peste jumătate sunt copii de etnie romă, iar 104 copii au cerințe educaționale speciale. Într-o comunitate săracă, cu multe familii defavorizate, o masă caldă pe zi pentru copii este un motiv de multe ori suficient de puternic pentru a-i determina pe părinți să își trimită copiii la școală.

În acest fel reușește să îi înscrie pe micuți la grădiniță, iar majoritatea dintre ei urmează apoi și cursurile școlii. Folosește aceeași metodă și pentru prevenirea abandonului școlar.

„Copiii se dezvoltă educațional, social, dar mai ales emoțional și învață în contextul relațiilor. Relația profesor-elev-familie trebuie să fie bazată întotdeauna pe încredere și afecțiune", punctează Georgeta Safta.

Georgeta își motivează permanent elevii pentru a-i impulsiona să își depășească mereu limitele. Deși sunt doar de-o șchioapă, îi implică în diverse acțiuni practice și de voluntariat prin care le dezvoltă abilitățile și îi inspiră astfel și pe alți elevi să le urmeze exemplul. De pildă, micuții îngrijesc plante de soc, culeg fructele și apoi fac socată.

„Am făcut cu ei și castraveți murați, diverse compoturi. Am făcut cu ei tot ce face o gospodină acasă", povestește Georgeta.

Copiii au făcut inclusiv săpun, pe care l-au donat apoi la dispensar, la farmacie și la primăria din sat. În preajma Paștelui, fiecare copil aduce faină, zahăr și ulei la biserica din sat, iar preotul le împarte familiilor nevoiașe.

Merge cu ei de Crăciun la un cămin de bătrâni și le oferă vârstnicilor felicitări scrise de ei și îi colindă, ca să nu mai resimtă atât de acut sentimentul de singurătate. În vacanțe micuții îi trimit poze învățătoarei cu tot ceea ce fac în gospodărie, pornind de la ajutorul dat bunicii la copt prăjiturile până la curățenie și îngrijit grădina de zarzavaturi, iar apoi le povestesc și colegilor la școală ce au făcut.

Învățătoarea își motivează permanent elevii pentru a le crește stima de sine FOTO arhiva personală

În ultimii 22 de ani a mers cu mai multe generații de elevi la o pepinieră din apropierea satului și au plantat pini, alături de ceilalți copii din școală. Învățătoarea face toate aceste lucruri cu ei pentru a-i face mai empatici, mai comunicativi și colaborativi, dar și ca să le arate că oricât de grea li s-ar părea viața lor, întotdeauna vor fi copii și adulți care au o situație mai dificilă decât a lor.

La clasă, învățătoarea folosește metoda învățării prin joacă.

„Mă adaptez la fiecare copil, la nevoile lui, mai ales că noi avem în școală mulți copii cu cerințe educaționale speciale. Au elemente de autism, sunt hiperactivi și au tulburări de limbaj. În consecință, întotdeauna am în vedere progresul copilului, și nu calificativul obținut", explică Georgeta.

Printr-o inițiativă norvegiano-română pentru calitate în educație, toți copiii din școala Gura Văii au primit ghiozdane noi și rechizite pentru tot anul școlar. Învățătoarea lucrează în prezent alături de colegii săi din școală la un proiect de prevenire a abandonului școlar finanțat tot de norvegieni, care va extinde masa caldă și orele remediale și pentru elevii din ciclul primar.

Georgeta folosește la clasă învățarea prin joacă FOTO Teach for Romania

„Vreau ca ei să rămână cu comportamentele sociale pe care le-am format și îi încurajez încontinuu să trăiască cu un puternic sentiment de curiozitate și să greșească, pentru că doar așa vor învăța", este dorința Georgetei Safta pentru elevii ei.


Adevărul.ro 

luni, 27 mai 2024

hello!



Cele mai bune conserve pentru micul dejun. Deși stigmatizate, sunt adesea mai nutritive decât multe alimente populare


Deși despre micul dejun se spune adesea că este cea mai importantă masă a zilei, nu toată lumea îl are în rutină. Lipsa timpului pentru prepararea lui este unul dintre motive. O alternativă la îndemână ar putea fi conservele, pe care însă multă lume le evită în detrimentul altor alimente mult mai procesate.

Sardinele, chiar și cele la conservă, sunt o sursă bună de nutrienți. FOTO. Pexels

Alimentele conservate sunt adesea stigmatizate și evitate, fiind considerate foarte procesate și sărace din punct de vedere nutrițional, potrivit Daily Meal, care arată însă că este vorba despre o abordare greșită, deoarece aceste produse sunt adesea mai nutritive și mai puțin procesate decât multe alimente populare pentru micul dejun, inclusiv cerealele dulci.

În plus, sunt ieftine și pot fi pregătite rapid, ceea ce le face un mod perfect de a vă începe ziua.

Iată ce merită luat în calcul:

Compoturile le permite oamenilor să se bucure de fructe pe tot parcursul anului. Datorită capacității de a capta și de a stoca pe termen nelimitat aroma maximă a fructelor, conservele de fructe sunt o alegere excelentă pentru micul dejun.

Singurul dezavantaj al fructelor la conservă este că acestea sunt adesea ambalate în sirop. Acest lucru face ca produsul să aibă un conținut ridicat de zahăr adăugat. Unele fabrici de conserve au început însă să producă și compoturi fără adaos de zahăr. 

Printre cele mai bune conserve pentru micul dejun se numără cele de sardine, datorită profilului lor nutrițional și prețului scăzut.

„Pasați-le [sardinele din conservă] cu puțină cremă de brânză, lămâie și pătrunjel și întindeți-le pe niște pâine integrală prăjită. Pentru cei cărora le place populara tendință alimentară a toastului cu avocado, adăugați niște avocado feliat și un ou poșat. Avocado și oul chiar atenuează intensitatea sărată oceanică a sardinelor", recomandă, într-un interviu acordat publicației Food & Wine, Matt King, bucătar și membru senior al Smith & Wollensky. 

Un alt mod interesant de a servi sardinele este într-un fel de mâncare cunoscut sub numele de „ouă de pescar", în care ouăle sunt coapte deasupra unei grămezi de sardine tocate, ceapă și roșii.

Sardinele la conservă sunt nu doar delicioase, ci și sănătoase: conțin niveluri ridicate de acizi grași omega-3 cu lanț lung, care s-au dovedit a fi benefici atât pentru funcția cardiovasculară, cât și pentru cea cognitivă. Conținutul lor ridicat de proteine asigură un nivel ridicat de sațietate.

Deși somonul afumat este luat adesea în calcul la micul dejun, somonul la conservă nu este la fel de apreciat, deși, în multe privințele, înseamnă cam același lucru, oferind aceleași beneficii nutriționale ca și cel dintâi, mai ales acizi grași omega-3.

Cel mai simplu mod de a servi somonul din conservă la micul dejun este pe pâine prăjită  Poate fi, de asemenea, servit alături de ouăle benedict.

Fasolea la conservă este un element de bază al micului dejun în câteva state ale lumii, grație faptului că este bogată atât în fibre, cât și în proteine dar, din păcate, prea puțin populară în majoritatea țărilor. Folosirea fasolei la conservă scurtează mult timpul de preparare. Tot ce trebuie să faceți este să încălziți fasolea în timp ce prăjiți ouăle. Cu alte cuvinte, acest mic dejun delicios va fi gata în câteva minute.

Roșiile conservate de calitate superioară sunt incredibil de versatile. Pot fi un topping perfect pentru pâine prăjită.

Deși rar consumată la micul dejun în cele mai multe zone ale lumii, supa este un mic dejun popular în altele, inclusiv în Japonia, Turcia și Columbia. Ezogelinul din Turcia, plin de linte, și faimoasa miso din Japonia sunt printre cele mai bune exemple, dar orice supă la conservă poate constitui un mic dejun minunat, scrie Daily Meal.

Adevărul.ro

duminică, 26 mai 2024

Furtul pe față. Jumulirea cetățeanului.







Privesc cu atenție la fiecare apariție de facilități pentru cetățean, de la magazinul alimentar din colț, plin de produse din import, rar găsești o marcă autohtonă, până la service-ul auto, încropit într-un garaj unde doi, trei mecanici robotesc la o mașină avariată, dacă intri în astfel de incinte de super-specialiști riști să ieși super-jumulit la buzunar și cu mașina reparată de mântuială. Ba pot să spun că statul este furat pe față. Nu se emit facturi sau bonuri fiscale, în special la sate. Autoritățile locale nu-și fac treaba de niciun fel. Cred că mulți reprezentanți ale acestora sunt mituiți la greu. Ei trebuie să-și susțină financiar alegerile. Mă întreb, însă, ce fac autoritățile fiscale, locale,  gen poliție. Or fi și ele mituite?

La un magazin cu multe mărfuri, alimentare și nealimentare am remarcat ilegalități cu duiumul. Vânzările sunt făcute chiar de femeia de serviciu. Îți făcea calculul mărfurilor din coș tot pe hârtie, ca acum 30-40 de ani. Pe tejghea tronau toate ustensilele unui comerț civilizat, calculator, cântar etc. Degeaba. Prețurile produselor erau puse din capul ei. Când i-am atras atenția că prețul unui produs este cu 300-400 % mai mare decât cel de la raft s-a făcut că "plouă". Ba a fost și obraznică. A replicat că sunt prea multe prețuri de ținut minte. Ăsta-i comerț capitalist? Același lucru se întâmplă în service-urile auto, tip garaj. Nu se emit documente de plată.

Trăim într-un stat amărât, plin de politicieni de mucava care acum ne cerșesc votul ca în viitorul apropriat să ne fure în cârdășie cu patronii afaceriști, gen magazinele sau service-urile menționate mai sus.

Nu-i glumă! De exemplu, la service-urile cu ștaif îți umflă facturile de 2-3 ori. Așa că tot păgubit ieși fie la marii comercianți, fie la micii comercianți, atunci când apelezi la ei.

Exemplu:

Cât credeți că costă o revizie de mașină când te adresezi unui service mare. Aici se emit documente de plată. Facturile sunt cu 300-400 % mai mari decât costul pieselor ce sunt schimbate.
Iată cam ce schimbi la o revizie:



Marele service îți cere între 1000 și 1700 lei cu factură. Micul garajist cere, fără documente fiscale,
 7-900 lei. Aici este inclusă și manopera.

Să tot trăiești în România!

Atenție mare pe cine votați la alegeri!

Pro și contra

HotNews.ro:

Cum a ajuns un oraș bogat din Germania bastion al extremei-drepte: „Ne numesc naziști”

În orașul Kaufbeuren din Bavaria, aproape unul din cinci au ales partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la ultimele alegeri locale din octombrie, iar susținerea nu scade în oraș în ciuda scandalurilor recente care au făcut ca procentele în sondajele la nivel național să scadă, relatează The Guardian.

Orașul se bucură de o situația economică foarte bună. Șomajul este la o valoare scăzută, Luftwaffe a renunțat la planurile de a-și muta școala de pregătire pentru tehnicieni de avioane Eurofighter și Tornado în altă parte, iar criminalitatea este la un minim istoric.

Cu toate acestea, pe măsură ce alegătorii se pregătesc să aleagă viitorii euparlamentari germani, temerile adânc înrădăcinate au cuprins o parte semnificativă a electoratului pe care i-a îndreptat spre AfD.

Legătura dintre partid și alegătorii săi pare neclintită chiar și după o cascadă de scandaluri recente. Candidatul principal al AfD pentru europarlamentare, Maximilian Krah, a fost forțat miercuri de conducerea partidului să renunțe la campania electorală după ce a declarat pentru ziarul italian La Repubblica că SS, forța paramilitară nazistă care conducea lagărele morții, nu era format doar din infractori și nu puteau fi judecați decât pe baza "vinovăției individuale".

Ca urmare a declarației, partidul francez Adunarea Națională, din care provine Marine Le Pen, a anunțat că va rupe relațiile cu AfD după alegerile din iunie. De asemenea, grupul politic "Identitate și Democrație" din Parlamentul European a decis să expulzeze delegația AfD "cu efect imediat".

Krah fusese deja în centrul atenției pentru presupuse legături cu China și Rusia, după ce unul dintre consilierii săi a fost arestat sub acuzația de spionaj pentru China. În ajunul demisiei sale, el a spus pentru Observer că acuzațiile au fost "doar o încercare de a distrage atenția de la argumentele noastre politice" și a amenințat cu acțiuni legale împotriva acuzatorilor săi.

Sondajele arată că AfD va intra în Parlamentul European cu 14-18% din voturi, sub cel mai bun scor de 23% din octombrie, dar în creștere față de scorul său de 11% din alegerile din 2019. Prin urmare, Krah e sigur de un loc în viitorul legislativ european.

Când a sosit săptămâna trecută la un miting în Kaufbeuren, purtând un costum albastru și o batistă de buzunar cu marca sa, Krah a fost întâmpinat pentru poze de zeci de fani, inclusiv tineri.

În mod surprinzător pentru mulți, AfD continuă să facă incursiuni în sudul și vestul prosper al Germaniei, dincolo de baza sa din estul ex-comunist mai sărac. Acest lucru a venit după o serie de afirmații extreme despre imigrație, războiul din Ucraina și ispășirea națională pentru Holocaust. Dar ascensiunea dreptei a dat naștere și unei mișcări locale pro-democrație pline de viață, care încearcă să tragă lecții din trecutul nazist sumbru al orașului.

Susținătorii lui Krah din Kaufbeuren au spus că sunt dezgustați de coaliția de guvernare a cancelarului Olaf Scholz și îngrijorați de viitorul copiilor lor.

h2: "Ne numesc naziști doar pentru că suntem patrioți"

"Este o catastrofă – cel mai rău guvern pe care l-am avut vreodată", a spus Manuela, un funcționar public în vârstă de 55 de ani, care era dintr-un oraș învecinat și, la fel ca majoritatea susținătorilor AfD, a refuzat să-și dea numele de familie.

Ea și-a adus fiica adolescentă la miting și, în ciuda ratelor scăzute de crime violente, s-a plâns că familia ei nu se mai simte în siguranță pe străzi din cauza "islamiştilor".

În schimb, activiștii anti-AfD au huiduit și au fluierat de pe margine în timp ce Krah s-a adresat mitingului. Acest lucru a provocat supărarea Manuelei: "Ne numesc naziști doar pentru că suntem patrioți. Lumea râde de noi pentru că nicio țară nu este la fel de proastă ca Germania, cu toleranța și diversitatea noastră exagerate. Ei ne-au spus de zeci de ani că ar trebui să purtăm această vinovăție, așa că ar trebui să salvăm întreaga lume și să fim producătorul ei de dolari."

h2: Ce politici i-au făcut să se îndrepte spre AfD

Doreen, în vârstă de 53 de ani care lucrează la cantina unui spital, a spus că planul de "remigrare" a atras-o spre AfD. "Am prieteni și cunoștințe care au migrat aici și sunt de acord: cei care vor să se integreze ar trebui să rămână, iar celor care vor doar să exploateze sistemul de asistență socială ar trebui să li se spună să plece acasă."

Elke, o asistentă în vârstă de 54 de ani, a spus că i-a plăcut opoziția AfD față de ceea ce ea a numit exagerările de la Berlin și Bruxelles. "Vreau să conduc o mașină cu motor cu ardere internă, vreau încălzire pe gaz și nu vreau un război împotriva Rusiei", a spus ea. "Ar fi fost încheiat (nr. războiul) cu mult timp în urmă dacă toți acești bani nu ar fi pompați în Ucraina."

Mai mulți alegători AfD au spus că se opun sprijinului militar al Germaniei pentru Ucraina și sunt îngrijorați de o conflagrație la nivel european declanșată de înfruntarea lui Vladimir Putin.

În discursul susținut în Kaufbeuren, Krah a avut grijă să apese pe temerile principale ale populației. Krah a avertizat că regiunea vecină Swabia, "una dintre cele mai bogate părți ale Germaniei", este amenințată de politicieni care îi vor lua securitatea și prosperitatea cu măsuri de protecție a climei și "migrație în masă". El a prezentat AfD drept apărătorul "familiilor tradiționale", în timp ce oponenții politici spun că ar există "53 de genuri".

h2: Kaufbeuren are o populație însemnată cu opinii pro-Putin

Primarul localității, Stefan Bosse, a declarat pentru Observer că o mare parte a bazei AfD din Kaufbeuren este formată din etnici germani din fosta Uniune Sovietică, care au sosit în anii 1990, mulți dintre ei având opinii pro-Putin. În timpul pandemiei, regiunea a avut și o puternică mișcare anti-vaccin, care se opune acum ajutorului NATO pentru Ucraina.

Bosse conduce orașul de 20 de ani. În biroul său cu lambriuri din lemn, cu vedere la strada principală imaculată a orașului, el a spus că îi e "rușine" de extrema dreaptă.

"De asemenea, îmi este rușine față de britanici și francezi și de toți cei care au suferit atât de mult sub cel de-al Treilea Reich, iar în Germania se stabilește o forță politică care încearcă pur și simplu să șteargă aceste crime oribile", a spus el.

Bosse, membru al Uniunii Social Creștine, a spus că este bântuit de un anumit capitol al trecutului nazist din Kaufbeuren, care sub Adolf Hitler a găzduit o fabrică de dinamită care se baza pe persoane forțate să muncească, pe lagăre de concentrare satelit subordonate Dachau și un spital de psihiatrie care a orchestrat exterminarea a peste 1.500 de bărbați, femei și copii.

Chiar și după "eliberarea" orașului de către SUA la 27 aprilie 1945, spitalul a continuat să funcționeze la periferia orașului sub administratorii naziști, a spus Bosse. Alți 100 de pacienți neajutorați au fost uciși înainte până pe 2 iulie, când a fost în cele din urmă "eliberat"/

"Este incredibil pentru mine că, chiar și după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, nimeni din Kaufbeuren nu le-a spus americanilor: «Trebuie să intri acolo și să-i eliberezi»", spune primarul.

În discursul de la contra-demonstrație, Bosse a menționat că 2 iulie este acum marcată în oraș în fiecare an cu o ceremonie de comemorare a victimelor, ca o amintire a nevoii de curaj civil. "Trebuie să luptăm împreună pentru această democrație", a conchis el.

Citește și:

vineri, 24 mai 2024

Gânduri de româncă

De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”

O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.

Nicoleta Gherasimoae FOTO captură video Tik Tok

Nicoleta Gherasimoae, o româncă stabilită de 20 de ani în Germania, crede că românii se păcălesc de multe ori singuri, spunându-și că la un moment dat că vor reveni în țară, dar folosesc orice prilej pentru a amâna decizia.

„Am ajuns la concluzia că dacă nu pleci din Germania spontan, așa de azi pe mâine, să spui stop, nu o să pleci niciodată. Sau o să pleci, dar foarte greu sau foarte târziu. Nu așa se face. Ți-a venit gândul? Ți-a ajuns cuțitul la os. Pune mâna și pleacă. Fă-ți bagajele, dă-mi demisia, stai cele trei luni sau cât trebuie să stai la muncă și apoi pleacă acasă la tine, acolo unde te trage sufletul, inima, acolo unde crezi că ești aproape de Dumnezeu. Nu mai sta! Pentru că așa se ivește una și cealaltă: ba e jobul, ba mai trebuie să stai puțin, ba că n-a împlinit copilul 18 ani. Ajungi să te îmbolnăvești psihic. Ia o hotărâre, nu o regreta niciodată. Înarmează-te cu putere și răbdare și pleacă. Pleacă acolo unde dorește sufletul său. Du-te în țărișoara ta, acolo unde ți-e drag să trăiești, acolo unde ți-e gândul de fiecare dată, de acolo de unde nu vrei să mai pleci", este invitația româncei către conaționalii noștri care trăiesc în străinătate.

Nicoleta spune că nu prea ai unde să cheltui banii în Germania, chiar dacă reușești la un moment dat să pui ceva deoparte. Românca este decisă să revină în România.

„Dacă nu iei o hotărâre spontană, din țara asta nu mai pleci niciodată. Întotdeauna se ivește ceva. Așa trec anii, așa trec zilele, așa trece tinerețea. Acesta e adevărul. Iar eu asta cred că o să fac. O să iau o hotărâre spontană și cu asta basta. Pentru că sunt sigură că o să reușesc, dar să trăiesc viața în rutina asta: muncă, acasă, oboseală, weekend și apoi iar muncă și tot așa, nu mai vreau. Nu mai vreau pentru toți banii din lume. Și 200 de euro dacă-ți rămân în Germania, nu te poți bucura de ei. Unde te duci să-i cheltuiești? Știți ceva? Mie mi s-a luat. Așa cum e România, eu acolo vreau să merg, acolo vreau să trăiesc. Vreau să-mi întâlnesc familia, vreau să mă conectez iar cu Dumnezeu", își încheie povestea românca.

Reacțiile la postarea Nicoletei de pe Tik Tok nu au întârziat să apară. Unii conaționali spun că nu s-ar întoarce în țară pentru un salariu de mizerie, în timp ce alții s-au întors deja și le este bine, iar unii urmează să revină în România.

„Am stat 25 de ani, mai stau 25 ... În România va fi vai de mine... lucrez pe 3.000 de lei.", a scris un român.

„Spontan am plecat. Nici finalul școlii nu l-am așteptat. În martie am închis tot. Avem două luni de când suntem super! Fără regret, acasă toți patru!", este răspunsul unei conaționale.

„Scumpă doamnă, ați vorbit exact după sufletul meu. Am 8 ani în Germania. M-a distrus psihic", este mesajul altei românce.

Pepiniera Crăcăoani - Producător de pomi fructiferi și arbuști

marți, 21 mai 2024

Vreți sa învățați o limbă străină?

Folosiți cu încredere programul Android, DUOLINGO, excelent și bine făcut de americani. Descărcați-l din Google Play!

Eu, de peste 260 zile îmi lustruiesc, zilnic, engleza și am întrat printre primii zece din ultima ligă, Diamant:





Programul este controlat de AI, inteligența artificială. Are lecții, gramatică, texte audio extrem de profesioniste. Mă ajută să mă perfecționez în limbile pe care le gavaresc.

Succes, dragii mei!


Când citesc o astfel știre parcă am o realizare personală. Bravo, oltenilor și gorjenilor!

Investiție de 40 milioane de euro într-o fabrică de ulei din sudul județului Gorj

O investiție de aproximativ 40 milioane de euro va fi realizată în sudul județului Gorj, la granița cu județul Dolj. Va fi construită printr-un sprijin financiar obținut printr-un program derulat de Ministerul Agriculturii.

Fabrica din Gorj va procesa semințele de floarea soarelui din Dolj și Olt FOTO Shutterstock

O fabrică de ulei va fi realizată de către un investitor din județul Dolj, care va beneficia și de un ajutor de stat. Fabrica de ulei va fi ridicată în comuna Țânțăreni. Consiliul Local Țânțăreni a concesionat investitorului un teren de suprafață de 12 hectare.

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a spus că fabrica va fi construită printr-un sprijin financiar obținut printr-un program derulat de Ministerul Agriculturii.

„Ajutorul este realizat prin programul «Investalim» derulat de Ministerul Agriculturii. Un operator economic este declarat câștigător și s-a aprobat Ordonanța de Urgență prin care s-a finanțat și în cel mult zece zile va fi semnat contractul de finanțare pentru realizarea unei fabrici de ulei“, a spus Cosmin Popescu la Radio Infinit.

Firma care va face fabrica de ulei la Țânțăreni a ales această localitate întrucât este apropiată de producătorii de floarea soarelui din județele Dolj și Olt.

„Concesiunea terenului de 12 hectare a fost pusă la dispoziție pentru realizarea fabricii de ulei. S-a semnat contractul, iar acum va începe investiția propriu zisă. Semințele de floarea soarelui din județele Dolj și Olt vor fi procesate la Țânțăreni“, a mai precizat Cosmin Popescu. 

Societățile care investesc în județul Gorj pot să beneficieze de cele mai mari ajutoare de stat din România. Cosmin Popescu a spus că interesul oamenilor de afaceri a crescut, după ce s-a aprobat acest ajutor de stat.

„Gorjul, conform unei noi hotărâri de guvern, aprobată acum trei săptămâni, are o intensitate a ajutorului de stat pe tot teritoriul județului de 70%, iar acest lucru a dat idei multor oameni de afaceri care doresc să vină și să investească, pentru că este cea mai mare intensitate a ajutorului de stat acordată la nivelul țării. Intensitatea ajutorului de stat înseamnă gradul de cofinanțare. Vorbim de investiții mari. Investiția minimă este de 10 milioane de euro, iar maximum este 57 de milioane de euro, conform hotărârii de guvern. Sunt 60 de coduri CAEN eligibile“, a declarat Cosmin Popescu.

Adevărul.ro 

luni, 20 mai 2024

O zi bună!



Lămâița

 



Philadelphus Coronarius, denumit popular și lămâița, este un arbust viguros, foios, aspect rotunjit, ușor împrăștiat. Frunzele sunt verzi în sezonul de creștere, au formă ovala și sunt dispuse pe părți opuse ale tulpinii, pe toată lungimea ei. Toamna, frunzele se îngălbenesc înainte de a cădea. 

Florile sunt simple, în formă de cupă, cu 4 petale de un alb curat și stamine galbene pufoase, apar la sfârșitul primăverii și au un parfum delicat, care seamănă cu floarea de portocal.

 Este un arbust potrivit pentru grădinile caselor, în grădini de flori sau în parcuri, are un aspect elegant, florile se contrastează frumos pe verdele frunzelor. Preferă solurile alcaline, umede dar bine drenate.

 O tundere ușoară se poate realiza după perioada de înflorire în fiecare an, iar la perioade mai mari, de câțiva ani, se poate scurta până la aproape de nivelul solului, pentru a crea creșteri noi mai puternice.

Îi recunoaște cineva? Trădători de țară.

Miron Cozma a fost audiat la Parchet: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu”

Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

Miron Cosma, liderul minerilor în 1990 FOTO: Arhivă

Germania se confruntă cu inundații devastatoare. Cele mai afectate sunt regiunile din sud-vestul țării de la granița cu Franța. Potrivit autorităților locale, sunt cel"Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă. Voi i-aţi omorât pe ăştia în Bucureşti. Voi cu Iliescu. Eu nu am fost în Bucureşti pe 13 iunie. Cine i-a omorât pe ăia în Piaţa Universităţii? Eu nu am fost în Bucureşti, ce nu pricepi?", i-a certat Miron Cozma pe jurnaliştii prezenţi la Parchet, care l-au întrebat pe fostul lider al minerilor despre implicarea sa în reprimarea demonstranţilor din Bucureşti, potrivit Agerpres.

În acest dosar sunt urmăriţi penal fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, foştii generali Vasile Dobrinoiu şi Peter Petre.

Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanţă.

Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.

Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu (decedat între timp), Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.

Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau paşnic opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a patru persoane, două persoane violate, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

duminică, 19 mai 2024

Trucul simplu pentru potolirea foamei. Obiceiurile cu care poți jongla


Dacă te simți mai înfometat decât de obicei, s-ar putea să fie din cauza obiceiurilor tale de somn. Potrivit experților, foamea este legată de ritmul circadian, ceea ce înseamnă că un somn insuficient poate provoca un apetit mai mare, scrie Fox News.

FOTO Shutterstock

Un organism privat de somn „caută energie prin intermediul alimentelor" spune dr. Christopher Rhodes, un biolog nutriționist din California, într-o conversație cu Fox News Digital.

Specialistul a explicat că somnul și alimentația sunt intim legate datorită implicării lor comune atât în semnalizarea metabolică, cât și în ritmurile circadiene ale corpului tău.

„La fel cum ne antrenăm corpul să știe când să se aștepte la somn, îl antrenăm și când să se aștepte la hrană, pe baza orelor de masă și a tiparelor alimentare tipice pe parcursul zilei, care devin parte a ciclurilor noastre circadiene zilnice", arată specialistul.

Rhodes precizează că somnul slab perturbă semnalizarea hormonală - în special cortizolul, care are un impact asupra „ratei metabolice și a hormonilor cruciali leptină și grelină",  responsabili pentru controlul foamei și al utilizării energiei, a precizat el.

Potrivit specialistului, perturbările extreme ale ritmului circadian, cum ar fi insomnia sau „nopțile albe",  pot provoca un „efect de undă" în tot corpul, potrivit lui Rhodes.

Toate acestea duc la dezechilibre care pot provoca foame excesivă și pofte, deoarece „corpul nostru, privat de efectele energizante ale somnului, caută să compenseze prin absorbția de mai multă energie din alimente".

Mai mult, un somn de proastă calitate poate contribui, de asemenea, la o cogniție slabă și la reducerea funcției creierului, ceea ce reduce controlul impulsurilor, a precizat expertul.

Rhodes recomandă câteva modalități sănătoase de a întrerupe ciclul de foame crescută și somn slab.

Una dintre ele este evitarea gustărilor la ora de culcare, deoarece energia din gustări te poate ține treaz.

În general, cea mai bună gustare înainte de culcare este niciuna", spune Rhodes.

Potrivit specialistului, mâncarea înainte de culcare poate declanșa adesea pofta de mai multă mâncare, ceea ce poate perturba și mai mult somnul. 

Ultima masă din zi ar trebui luată cu cel puțin patru până la șase ore înainte de a adormi, pentru a permite organismului să metabolizeze complet alimentele și să stocheze excesul de energie care ar putea perturba somnul, spune Rhodes care recomandă concentrarea pe alimentele care au un impact glicemic scăzut și care se digeră lent (proteinele slabe, nucile sănătoase sau legumele fibroase), pentru a evita vârfurile de zahăr din sânge.

Trebuie evitate alimentele de tipul junk food, prăjituri, înghețată și pizza, și „mai ales alcoolul, deoarece s-a demonstrat că are efecte deosebit de negative asupra calității somnului".

Rhodes spune că, în ciuda ideii preconcepute că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, mai important este să urmărești semnalele naturale de foame ale corpului.

Specialistul menționează chiar că pot exista beneficii pentru sănătate pentru unele persoane care elimină micul dejun din dieta lor, deoarece studiile au arătat că postul intermitent poate avea efecte pozitive asupra controlului glicemiei, cogniției și nivelului de colesterol.

Pentru a stimula energia și sațietatea pe tot parcursul zilei este recomandat să bei câte un ceai verde fierbinte sau alte băuturi energizante echilibrate care conțin cofeină și L-teanină.

Potrivit nutriționistului, calitatea somnului poate fi afectată negativ de o serie de factori nutriționali, „inclusiv vârfurile de glicemie, aportul caloric total, deficiențele de vitamine și nutrienți, suplimentele, momentul mesei și multe altele".

Cum, potrivit multor studii, insomnia și calitatea slabă a somnului au fost legate de un risc mai mare de obezitate, Rhodes a recomandat achiziționarea de instrumente precum dopuri pentru urechi, măști de noapte sau perdele de întuneric pentru a evita distragerile.

„Dacă este necesar, un supliment de melatonină vă poate ajuta să adormiți mai repede și să rămâneți adormit mai mult timp și ajută la accelerarea adaptării la noile programe de somn prin normalizarea producției de hormoni ai somnului și a semnalizării circadiene", a adăugat Rhodes, potrivit New York Post.

Poate, din când în când mai citim și altceva decât răutăți mediatice!





The Kremlin at Moscow is one of the most remarkable places in the world. It consists of a lofty fortified platform, enclosed by walls, and entered by gates. It holds within it the most sacred churches of the capital and the ancient bells of the Imperial palace. The sight of it recalls in different degrees the Acropolis of Athens and the temple platform of Jerusalem.

Cartea am distribuit-o în grupul meu:

https://www.facebook.com/share/rnYzrewDXY5wdffy/


sâmbătă, 18 mai 2024

Supărarea unui român plecat la cules căpșuni în Spania în urmă cu 20 de ani și care acum are spanioli care lucrează pentru el: „Toţi colegii mei puteam să ridicăm România, să fie peste ei”. Ce ne-a lipsit


Unii dintre au cumpărat fermele unde munceau din greu acum 20 de ani. Alţii au luat bani europeni şi au făcut cu ei afaceri de succes. Este exemplul mai multor români plecați în Spania prezentați într–un reportaj difuzat de site-ul Observator.


Căpşunarii de ieri sunt patronii de azi. Sorin este unul dintre miile de români care a ajuns în Spania în 2004, imediat ce a terminat liceul. A lucrat pentru spanioli, în condiţii grele, la cules de căpşuni. Azi, după 20 de ani, spaniolii lucrează pentru el. În urmă cu opt ani, a devenit stăpân pe plantaţiile de căpşuni, scrie site-ul Observator.


5 milioane de tone de căpşuni pleacă anual în toată Europa, din zona Lepe. Un oraş din sudul Spaniei unde trăiesc şi muncesc mii de români, iar fructele pe care le culeg azi vor ajunge până mâine dimineaţă în Franţa.




Sunt sute de sere la marginea orașului. Iar aici lucrează în continuare mulți români, chiar dacă unii dintre ei au devenit patroni. Mulți nu-și mai văd viitorul acasă, în România, se arată în reportaj.


"Noi am învăţat bine. Toţi colegii mei puteam să ridicăm România, să fie peste ei. Că noi la muncă suntem mai buni şi mai deştepţi şi mai inteligenţi. Ce ne-a lipsit a fost o strategie naţională prin care să dezvoltăm agricultura cu bani de la UE şi să ne ţinem oamenii în ţară. Aşa cum visa tot românul acum două decenii", spune Sorin.


Le français


Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru a cumpăra o casă în Târgoviște

18.05.2024 | 07:00
Orasul din Romania in care se muta tot mai multi tineri si pensionari Casele sunt ieftine traiul de 10 ori mai bun E aproape de Bucuresti si are de toate Lumea e incantata si mai fericita aici
Orașul din România care a început să atragă tinerii ca un magnet. Sursa foto: freepik.com

"Târgoviște este un oraș care poate ajunge imediat la inima oricui. Așezarea urbană are o istorie impresionantă, iar monumentele sale vorbesc cu mândrie despre vremurile de odinioară.

Unul dintre punctele turistice impresionante din Târgoviște este Turnul Chindiei. În timpul domniei lui Vlad Țepes, scopul lui a fost acela de a apăra Curtea Domnească. Nu doar Turnul Chindiei merită admirat în Târgoviște, ci și Mitropolia, Palatul Poștei, dar și alte monumente cu o istorie aparte.

În Târgoviște, trebuie să știe că prețul caselor este pentru toate buzunarele. De exemplu, potrivit site-urilor de anunțuri imobiliare, o casă de 200 de mp costă 75.000 de euro.

Evident, există și variante mai scumpe în cartiere rezidențiale, unde un imobil ajunge și la 140.000 de euro. Unii proprietari sunt dispuși să negocieze, astfel că oricine poate obține un preț bun pentru o vilă în Târgoviște".

Iată bogăția mea!