Garabet IBRAILEANU

Mai mult decât după tinerețe fără bătrânețe și după viață fără de moarte, sufletul nostru tânjește după iubire fără sfârșit. Din această nevoie s-au născut Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, Ulise și Penelopa. Din aceeaşi nevoie le vom citi mereu pe acestea şi altele ivite în epoci mai apropiate de noi, esenţa fiind aceeaşi de fiecare dată. Şi mereu vom avea impresia că nu s-a scris încă despre acea iubire ideală.

Garabet Ibrăileanu, portret de Ștefan Dimitrescu

Între scriitorii români care au scris pagini memorabile despre iubire se află şi Garabet Ibrăileanu (1871 – 1936), autorul romanului ”Adela”, apărut în 1933*). Niciodată până la el un scriitor român nu a mai scris o poveste de iubire atât de subtil redată în cele mai fine mișcări sufleteşti, romanul fiind biografia inefabilului sentiment, analiza minuţioasă a admirației și atracției pe care le are doctorul Emil Codrescu față de Adela, o fată mai tânără decât el cu 20 de ani. Eroina rămâne învăluită în mister, în timp ce bărbatul îndrăgostit de ea păstrează cu luciditate tragică distanța care face din iubirea lui o poveste neîmplinită.

Dacă astăzi numele personajului Adela ni se pare firesc și potrivit acestei eroine grațioase și exuberante, nu la fel i s-a părut și lui George Călinescu, în 1933, cu puţin timp înainte de publicarea cărţii, când îi scria lui G. Ibrăileanu:

”Am avut bucuria să citesc romanul dumneavoastră «Adela». Aştept cu nerăbdare apariţia lui, căci, ierte-mi-se îndrăzneala prezumţioasă a decretării, este unicul nostru roman de analiză pură a dragostei şi o carte de mare ascuţime în analiza idealismului şi pudorii virile. Titul «Adela» însă nu merge. De ce? Pentru că numele este trăsura de unire dintre valoarea absolută şi valoarea relativă a unei cărţi. Din punct de vedere absolut numele e indiferent, dar pentru cititorul român Adela nu exprimă sau mai bine zis nu sugerează pe eroină. Toţi care au auzit de acest nume comun în Moldova au fost rău impresionaţi. Sevasta, Ecaterina, Eugenia sunt nume reale, însă nu sugerează. Fanny era însă o mângâiere, un cognomen pentru o fantomă. Un nume din acesta abstract şi mângâietor este de trebuinţă.”

Numele personajului a rămas însă Adela.