duminică, 31 mai 2020

Unchiul Sam a stat o oră la coteț

SUA: Stare de asediu la Washington după noi manifestaţii lângă Casa Albă. Președintele Trump a fost mutat pentru o oră într-un bunker subteran

În capitala Statelor Unite, Washington, a fost decretată duminică stare de asediu după noi manifestaţii în apropiere de Casa Albă, a anunţat primarul oraşului, Muriel Bowser, a doua zi după o noapte marcată de revolte în mai multe localităţi din ţară, relatează AFP, potrivit Agerpres. Interdicţia de circulaţie va fi în vigoare de "duminică, orele 23.00, până luni la orele 06.00", a precizat Muriel Bowser pe Twitter, adăugând că a ordonat desfăşurarea Gărzii Naţionale în oraş în sprijinul forţelor de poliţie. Președintele Trump a fost mutat într-un bunker subteran, scrie The Hill , citând The New York Times. Potrivit CNN, el a rămas acolo aproximativ o oră înainte de a se întoarce la reședința sa.

Au mai fost de asemenea, semnalate alte incidente. Un camion cisternă a încercat să treacă prin mijlocul unui cortegiu de mii de manifestanţi pe un pod din centrul oraşului Minneapolis, în statul american Minnesota, obligând forţele de ordine să intervină masiv, potrivit AFP. "A priori, niciun manifestant nu a fost rănit", potrivit unui comunicat al poliţiei locale care vorbeşte de un incident "foarte deranjant".

Şoferul camionului a fost rănit, dar fără ca viaţa să îi fie pusă în pericol. El a fost condus la spital şi plasat în stare de arest.

Manifestaţia, legată de moartea, luni, a lui George Floyd, un afro-american, în mâinile poliţiei, a pornit la miezul zilei de al Capitoliul din Saint Paul, sediul parlamentului statului Minnesota. Alcătuită din circa 2.000 de persoane, aceasta se îndrepta într-o atmosferă paşnică spre centrul oraşului Minneapolis.

De-a lungul traseului, poliţişti şi soldaţi din Garda Naţională au blocat drumurile din vecinătate pentru a asigura siguranţa cortegiului. Deocamdată nu a s-a putut stabili cum a reuşit şoferul camionului să se apropie de manifestanţi.

În timp ce aceştia traversau un pod rutier, el a avansat cu camionul până în mijlocul mulţimii. Potrivit unui martor intervievat de postul local KSTP, manifestanţii care veniseră pe biciclete le-au aruncat în direcţia autovehiculului pentru a încerca să îl oprească.

"Părea contrariat, claxona şi continua să avanseze", a adăugat tânărul, care şi-a dat numai prenumele, Kyle.

Foarte rapid, zeci de maşini de poliţie au sosit cu sirenele pornite şi i-au împins pe manifestanţi dincolo de pod.

Moartea lui George Floyd a provocat o explozie de furie în Statele Unite şi manifestaţii împotriva violenţei poliţiei în mai multe oraşe din ţară.

Situație tensionată la Casa Albă. Personalul a fost sfătuit să stea acasă sau să-și ascundă legitimațiile, din cauza demonstrațiilor

O parte dintre angajații de la Casa Albă au primit e-mailuri prin care li se cere să nu vină la serviciu duminică, dacă este posibil, și să nu se apropie de zona complexului prezidențial din cauza demonstrațiilor care sunt în desfășurare, relatează CNN. Casa Albă este în alertă de securitate ridicată, se spune în email.

Într-adevăr, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune, un număr mare de polițiști sunt desfășurați în preajma Casei Albe, inclusiv pe pajiștea celebră de la sediul Administrației prezidențiale. 

De câteva zile, protestatarii se adună și demonstrează în fața Casei Albe și au fost confruntări între ei și Secret Service, serviciul care asigură paza Președinției americane. 

Pe de altă parte, câteva monumente simbolice din Washington D.C., inclusiv Memorialul Lincoln și Memorialul dedicat eroilor din Al Doilea Război Mondial, au fost vandalizate în timpul protestelor de sâmbătă seara, fiind acoperite de înscrisuri cu graffiti. 

Graffiti pe Memorialul Lincoln din Washington Foto: CNN

În zona stradală dinspre aripa de nord a Casei Albe, angajații de la salubritate măturau duminică dimineață cioburile de la geamurile magazinelor și birourilor și curățau pereții de înscrisurile cu graffiti care îi adresau injurii președintelui Donald Trump.

După ce sâmbătă după-amiază au fost proteste pașnice la Washington, situația s-a schimbat în cursul serii, când oamenii au trecut la distrugeri. Potrivit primarului, cei care au făcut asta păreau să fie un grup organizat, care avea unelte și un plan bine pus la punct. 

Peste 60 de agenți sub acoperire ai Secret Service și agenți speciali au fost răniți de vineri noapte până duminică dimineață în zona Casei Albe în urma protestelor declanșate de moartea americanului de culoare George Floyd. Personalul Secret Service a fost lovit cu pietre, cărămizi, sticle, petarde, dar în același timp agenții au fost agresați și fizic, fiind „expuși la fluide corporale" în vremuri de pandemie, se arată într-un comunicat al Secret Service. 11 angajați ai Secret Service au fost duși la spital cu răni ușoare.

Potrivit comunicatului, nimeni nu a reușit să treacă până acum de gardul Casei Albe și niciun oficial nu a fost în pericol. Agenții au făcut doar o arestare lângă Casa Albă, sâmbătă noaptea.

Președintele Donald Trump a dat vina pe stânga radicală pentru degenerarea protestelor în acte de violență. Duminică, a anunțat că va cere ca mișcarea antifascistă Antifa să fie declarată organizație teroristă.

Criză națională în SUA: cine e în spatele protestatarilor violenți. Vandalizarea sediului CNN în câteva imagini

Foto: Protest în Atlanta, lângă sediul CNN (Guliver Getty Images)

Atlanta, Washington D.C, New York City, Chicago, Baltimore, Houston, Seattle, Denver, Oakland, Philadelphia au fost azi invadate de protestatari violenți.

Demonstrații au avut loc în peste 40 de orașe americane în acest week-end.

Există temeri că violența se va intensifica și că poate scăpa de sub control.

Sediul CNN din Atlanta a fost devastat, mașini de poliție au fost peste tot incendiate.

Casa Albă a fost pusă sub regim de izolare totală.

Au avut loc două atacuri ale demonstranților din Capitală, care au plănuit pătrunderea în Casa Albă, unul noaptea trecută la ora 3 AM, al doilea în această după amiază, amândouă respinse de Serviciul Secret.

Manifestanții au fost avertizați că dacă pătrund dincolo de gardurile Casei Albe vor fi atacați cu câini antrenați și cu gaze toxice.

Minneapolis a declarat stare de asediu, dar protestatarii refuză să se împrăștie.

Noaptea trecută a fost un val de incendieri în Minneapolis, care a rezultat în distrugerea multor case, magazine și restaurante, cele mai multe fiind proprietatea unor antreprenori de culoare.

Un polițist a fost ucis în Los Angeles.

Și orașul Los Angeles a declarat stare de asediu, cu interzicerea circulației după ora 20:00.

Proteste multiple au avut loc în Houston, orașul în care s-a născut George Floyd.

Trupele din mai multe centre militare au primit ordinul de a fi permanent pregătite pentru deplasare în câteva ore.

La Detroit a fost omorât un manifestant.

Sute de arestări au fost făcute în mai multe orașe.

80% dintre cei arestați în Minneapolis nu sunt din statul Minnesota.

Procurorul general a anunțat că cei care călătoresc în alt stat și comit acolo violențe comit un delict federal.

Guvernatorul statului Minnesota a spus că tulburările au încetat de mult să mai fie legate de moarte lui George Floyd și sunt acum mișcări distructive organizate de grupuri cu valori deosebite de cele ale celor mai mulți cetățeni americani.

Fundalul pe care au apărut tulburările a fost cel al unei perioade de aproape trei luni de izolare, cu știri proaste în fiecare zi, cu peste 100.000 de morți produse de noul coronavirus și cu peste 40 de milioane de șomeri.

Și cu frica permanentă, vizibilă sau ascunsă, cel mai probabil generală, infiltrată în fiecare cotlon, în fiecare minte.

Până acum patru zile frica, nesiguranța, tensiunea și senzația de viitor incert păreau să fie sub control.

Nu mai sunt, de la scânteia unei tragedii oribile, văzută de toți, prezentă pe toate ecranele, reluate de sute de ori.

Un om imobilizat sufocat sub genunchiul unui polițist dement.

În văzul tuturor.

La lumina zilei.

O țară într-o condiție de sistem politic profund disfuncțional, cu o alterare persistentă a climatului politic, cu un guvern format din piese ostile și care își scoate acum la iveală marile contradicții nerezolvate, cu vechiul rasism nevindecat în cap de listă.

Nemulțumirile Americii de azi nu sunt formulate în cuvinte, sunt exprimate doar prin strigăte, lovituri, furturi, stricăciuni, distrugere...

Și prin multe amenințări.

Prin pumni ridicați, semnalul cererii pentru și mai multă violență, simbolul Black Power, care a dormitat sub aparența de liniște pentru multă vreme.

Până acum.

Dacă în primele trei zile atacurile au părut să fie spontane, anarhice, necoordonate, acum sunt dovezi clare că în spatele manifestanților aduși în marile orașe sunt rețele de organizații cu agendă politică definită, care urmăresc amplificarea violenței și a distrugerilor.

Grupul cel mai experimentat și cel mai activ, care are un trecut bogat în acte de vandalism și de violență direcționată către adversarii politici, este organizația de extremă stângă antiFa.

Ea își are originea în formațiunile comuniste din Germania din timpul Republicii Weimar, care se opuneau prin acțiuni directe batalioanelor de asalt naziste. De la care a preluat organizarea, strategia de acțiune și violența.

Steagurile organizației antiFa au apărut pe străzile orașului Minneapolis din noaptea de 28 mai.

Provocatori din grupul suprematiștilor albi, care sunt porecliți „acceleratorii", au fost și ei identificați în mijlocul zonelor de agresiune. Ei își instruiesc partizanii să atace în secret cetățeni de culoare și sunt suspectați că au provocat moartea unor demonstranți.

Au apărut și inițiative de merit: în centrul comercial din Minneapolis grupe de cetățeni înarmați păzesc magazinele și restaurantele, iar în Washington D.C., demonstranți pașnici, cu tricouri pe care sunt scrise și barate cuvintele alb/negru, au făcut cordoane care închid căile de acces către Casa Albă. 

A fi om

Povestea srilankezului stabilit de 11 ani în România care i-a ajutat pe compatrioții săi abandonați în Otopeni. A trecut printr-un război civil, primul job a fost într-un internet cafe, iar acum conduce o companie IT în București

36 de muncitori dați afară de o companie din Botoșani stau singuri în aeroportul Henri Coandă, fără nici o posibilitate de a pleca nicăieri. Televiziunile se pun în mișcare. Oamenii sunt finalmente ajutați de autorități, iar în două zile primesc locuri de muncă la Cluj, la fabrica De Longhi.

În imaginile care circulă la TV, apare mereu alături de muncitori un bărbat care vorbește non-stop cu ei. El este Ruban Jayathas, un srilankez stabilit de 11 ani în România. Lucrează în domeniul IT, conduce o firmă de profil din București și spune că „dacă n-aș fi încercat să-i ajut, n-aș mai fi fost om. Eu am încercat în primul rând să îi ajut în relația cu autoritățile."

Originar din Sri Lanka, Ruban Jayathas a trecut printr-un război civil în țara natală, între etnicii singhalezi majoritari și cei tamili. O parte a etnicilor tamilii și-au înființat o grupare separatistă paramilitară -Tigrii Eliberării din Tamil Elam-și-au început luptele de stradă cu armata și cu etnicii singhalezi majoritari. Ruban Jayathas este tamili.

  • „Era 1983 și aveam 7 ani, dar îmi aduc și acum aminte foarte bine. Puteam muri atunci. Mama era profesoară, tatăl meu lucra la biserică. Trupele armatei erau pe stradă, erau lupte de stradă. În cartierul meu umblau mai multe grupări militare care ținteau etnicii tamili și le dădeau foc caselor. Pe noi ne-a salvat atunci un vecin singhalez, care ne-a adăpostit în casa lui. A riscat totul pentru noi. Vecinul meu trăiește și astăzi și mereu când ajungem în Sri Lanka schimbăm câteva vorbe, ne aducem aminte de acele vremuri teribile. Ne-a salvat, îi datorăm viețile noastre. Au fost ucise sute de persoane atunci. Și la casa lui au venit soldați. Le-a spus că este o casă singhaleză și că nu e nici un tamili aici", spune Ruban pentru G4media.ro.

Au fost nevoie de mulți ca familia să-și poată reface viața. Cele mai multe familii tamili au început să emigreze în Australia, în Canada, SUA sau Elveția, unde există azi mari comunități formate de etnicii tamili. Părinții lui Ruban au ales să rămână în Sri Lanka: „asta e țara noastră și nu plecăm."

La școală, Ruban s-a descurcat destul de bine A descoperit apoi internetul, iar primul loc de muncă a fost într-un internet-cafe în Sri Lanka.

  • „Eram plătit cu 25 de dolari pe lună, cam atât sau mai puțin, pentru 12 ore pe zi în fiecare zi. Am crescut în război. Munceam, eram fericit, dar trebuia să îmi fac o viață decentă. Am continuat cu școala, cu studiile. Am urcat, treptat, în carieră. Mi-am construit și agenție de turism în Sri Lanka, am ajuns să lucrez și în televiziune ca editor pe partea de producție și post-producție , după care mi-am făcut și eu o companie media. Confruntările militare în Sri Lanka au durat până în 2009, când gruparea Tigrii Eliberării din Tamil Elam a fost învinsă definitiv. Știu ce înseamnă să nu ai speranță, să crezi că totul s-a terminat pentru tine. Știu foarte bine ce înseamnă să te simți neajutorat. Poate și din acest motiv am făcut tot posibilul să ajung la compatrioții mei, văzându-i cum stau acolo, ca ai nimănui."

Vorbim de cazul celor 36 de muncitori din Sri Lanka dați afară de o companie din Botoșani și trimiși la București în aeroport, deși zborurile internaționale erau anulate. În plus, oamenii nu aveau nici bani cu ce să se întoarcă acasă.

  • „Inițial am fost rezervat când am văzut imaginile cu ei, am zis că nu există așa ceva în România, iar o filmare poate fi înșelătoare. Mi s-a părut o nedreptate extremă, dar încercam să fiu rațional. Eu sunt aici de atâta vreme și n-am avut nici un fel de probleme. Apoi am făcut tot posibilul să ajung la ei, la acești muncitori. Sunt oameni onești și știu cât de greu le este. Am încercat să ajung la ei să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat de s-a ajuns la un asemenea caz. Știu că nu vorbesc limba, m-am dus acolo ca translator, să-i ajut în relația cu autoritățile", povestește Ruban.

„Apoi m-am gândit să le ofer o masă, un ceai, să stau de vorbă cu ei, să aflu exact ce s-a întâmplat. Erau singuri în aeroportul acela. Apoi ne-am apropiat și mai mult fiindcă suntem din aceeași țară, desigur. Noi suntem oameni foarte apropiați unii de alții. A intervenit ministrul muncii, le-am explicat că nu sunt singuri și că se vor găsi niște soluții pentru ei. Am încercat să îi liniștesc, fiindcă erau absolut descumpăniți. Nu aveau nici bani, nu aveau nimic, nimic și nu aveau cum să plece în Sri Lanka.", adaugă Ruban.

L-am întrebat pe Ruban dacă s-a simțit în România discriminat sau dacă a avut vreodată probleme din cauză că vine din Sri Lanka, oferindu-i ca exemple și cazurile Ditrău și Cluj pe lângă cel al muncitorilor rămași în aeroport.

Sursa Foto: Arhiva personală/ Ruban Jayathas

„În 2009, când am venit în București, eram proaspăt căsătorit, de doi ani, cu soția mea din Sri Lanka, iar când am venit aici lumea era altfel față de acum, într-adevăr, dar nu am avut niciodată mari probleme. Mai întorceau oamenii capul pe stradă după noi, așa, în trecere, dar nimic serios. Eu nu cred că aceste evenimente caracterizează o țară, cel puțin nu România. Și la Ditrău lucrurile s-au liniștit, chiar am ținut legătura și cu cei de acolo. Pe de altă parte, sunt cam 4000 de muncitori din Sri Lanka în România, după datele mele, iar cei mai mulți sunt foarte mulțumiți de angajatori. Sunt muncitori la Turnu Severin, de exemplu, cu care am și discutat și care sunt foarte fericiți acolo. În zona firmei noastre, în București, sunt grădinari din Sri Lanka și sunt foarte mulțumiți de România.

Iar acești oameni, cei 36 care s-au angajat la Cluj, la De Longhi, sunt acum cei mai fericiți. Am vorbit cu ei, s-au instalat, s-au odihnit și vor intra în program de muncă de luni sau de marți, din ce am înțeles. Ei vor să le demonstreze tuturor cât sunt de harnici și aplecați spre locul de muncă. Erau descumpăniți, iar acum au primit o nouă șansă."

De ce au ales Clujul? Au fost 6 propuneri în total, l-am mai întrebat pe Ruban.

„Au cântărit foarte bine toate lucrurile, eu le-am spus exact cum sunt ofertele și nu am încercat să îi influențez. Au ales Clujul fiindcă au putut merge toți împreună, să fie toți angajați în același loc, au cântărit și condiția financiară, iar acolo vor câștiga ceva mai mult decât la Botoșani, iar despre Cluj le-au spus toți că este unul dintre cele mai bune locuri de locuit din România. Din aceste motive au ales să se angajeze la Cluj. Erau absolut încântați. Să vezi niște oameni demoralizați, la pământ, iar în două zile să-i vezi complet schimbați, ca și cum toate rugăciunile lor s-au îndeplinit, este ceva nemaipomenit."

În luna februarie, la Cluj-Napoca s-a iscat un alt incident care a avut în prim-plan muncitori din Sri Lanka. Pe o stradă din cartierul Gruia s-au cazat 22 de srilankezi într-o casă deținută de angajator – un restaurant din Cluj-, iar 15 dintre vecini au semnat o petiție pentru ca aceștia să plece, transmițându-le autorităților că într-unul dintre imobile, „o fostă grădiniță, sunt cazați 22 de străini cu pielea închisă la culoare, care nu se știe ce caută aici și cât de legal muncesc". În plus, angajatorii au spus la vremea respectivă că vecinii le-au trimis pe cap mai multe instituții ale statului, de la Pompieri, ITM, până la Poliția Locală.

Ruban spune că e doar „ceva izolat și nu cred că asta reprezintă Clujul. Probabil acei oameni de acolo nu erau obișnuiți cu străinii. Asta este o problemă întâlnită în toată lumea. Și în UK dacă-i întrebi pe unii îți vor spune că nu vor să audă de români, de exemplu. Am prieteni acolo care îmi spun că românii sunt însă printre cei mai buni constructori pe care i-ar putea avea. Deci e o problemă peste tot în lume, cred eu. Sunt niște stereotipuri numai bune de aruncat la coșul de gunoi."

E atât de mare diferența salarială dintre Sri Lanka și România? „Uitați, pe o poziție similară dacă ne raportăm la acești muncitori de la Cluj, unul ar câștiga în Sri Lanka undeva la 150 de dolari pe lună. Aici iau de 3 ori mai mult, poate și mai bine.Din acest motiv vin și continuă să vină. Și muncesc. Trag foarte mult fiindcă atunci când pleacă își fac împrumuturi de până la 3000 de dolari. Ei muncesc foarte mult și în același timp pun bani de o parte și îi trimit familiei. În alte sectoare sunt salarii asemănătoare cu cele din România, cum e cel de IT. Acolo se câștigă cam la fel sau chiar mai mult, fiindcă taxele sunt mai mici. Dar România e o țară primitoare, o țară prietenoasă, o țară sigură. Ca peste tot, mai sunt și cazuri precum acestea, dar le consider izolate. Eu am venit în 2009 pentru un an sau pentru doi ani și iată-mă aici după 11 ani. Am doi copii care s-au născut aici, o fată de 8 ani, care merge la școală în București și un băiat de 3 ani. Suntem oameni cu toții, români, srilankezi, tot oameni suntem. Celui care i-a trimis în stradă, știind că nu au unde se duce i-aș pune întrebarea: <<așa ai învățat să tratezi un om?>>

Dacă renunți la umanitate, atunci cu ce mai rămâi? Dacă renunțăm la umanitate, la ceea ce ne definește ca oameni, rămânem cu nimic, suntem niște nimicuri."

Omul ăsta este sănătos la cap?

Premierul o ţine din gafă în gafă. Ludovic Orban, surprins fumând din nou într-o sală de şedinţă din Guvern

„Din categoria învăţămintele premierului Orban către popor, azi lecţia Reguli de igienă: se fumează şi în sala de şedinţe de Guvern!", a scris Vasilcoiu în mesajul alăturat unei fotografii în care Ludovic Orban apare din nou fumând într-un spaţiu închis. 

Sursă foto: Facebook Cristian Vasilcoiu

Lângă acesta, în dreapta apare şi secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase. 

Vineri seară a fost publicată o fotografie, realizată cel mai probabil luni, în care Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri apar în timp ce beau şi fumează într-o sală din Guvern. După ce fotografia s-a viralizat în spaţiul online, Orban şi-a recunoscut greşeala. 

Acesta fost amendat pentru nepurtarea măştii de protecţie şi pentru fumatul în spaţii închise. 

 

 

Deși nu cred așa ceva, dă Doamne!





Nelu Tătaru, prima reacție la acuzațiile PSD: Reforma pe care vreau să o fac va duce la desfacerea caracatiței din tot sistemul medical

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a răspuns acuzațiilor pe care i le aduce PSD, conform cărora s-ar fi folosit de funcția sa pentru a își numi rudele în „diverse funcții importante în aparatul de stat”. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Tătaru spune că PSD este „deranjat de ceva” și spune că va realiza o reformă în Sănătate care va duce la „desfacerea caracatiței din tot sistemul medical”. 

America ogarului... Negru

Noi imagini șocante de la protestele din SUA: O mașină de poliție intră direct într-un grup de protestatari în New York

Poliția din New York a început o investigație după ce un clip video în care o mașină de poliție a departamentului intră direct într-un grup de protestatari a apărut pe internet, relatează CNN.

Imaginile cu pricina ar fi de la protestul de sâmbătă din oraș. În clipul de 27 de secunde, postat pe Twitter, se poate vedea cum o mașină a NYPD este atacată de protestatari care aruncă diferite obiecte înspre ea, între vehicul și oameni fiind doar o baricadă.

Polițiștii accelerează, apoi, lovesc baricada și intră direct în mulțimea de protestatari. Țipete pot fi auzite, iar una dintre persoane sare pe caroseria mașinii din panică.

Incidentul este cel mai nou într-o serie de proteste violente în Statele Unite după uciderea lui George Floyd de către poliția din Minneapolis. Primarul orașului New York, Bill de Blasio, spune că incidentul este sub investigați și a accentuat că ofițerii de poliție ar fi putut să fi fost forțat de împrejurări să facă acest lucru.

Feerie în curte
















sâmbătă, 30 mai 2020

Guvern plin de ipocrizie

"Aş vrea doar două comentarii să fac la această poză. Domnul Orban a spus că acest lucru se întâmpla după ora 15:00 într-o declaraţie, după ora 17:00 în altă declaraţie. Nu uitaţi probabil nici unul dintre dumneavoastră cum la începutul guvernării striga prin Palatul Victoria la ora 21:00 că nu e nimeni la muncă. Probabil că munca începe după acest aperitiv astfel încât să continue până la ora 21. Domnul Orban a încercat să-şi dreagă imaginea, a sa şi a Guvernului, plătind o amendă de 3000 de lei pentru aceste încălcări ale legii. Aş vrea doar atâta să îl întreb. Până de curând domnul Orban trăia din 3000 de lei pe lună ca angajat la privat. Cum sună să dai o leafă întreagă pe o amendă pentru ceea ce a făcut dumnealui?”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al PSD.
El a precizat că această fotografie va reprezenta în istorie ceea ce a însemnat Guvernul Orban pentru România.
“Sigur o poză face cât o mie de cuvinte această mie de cuvinte a fost spusă de la indignare şi până la umor în spaţiul public. Lucrurile sunt foarte simple, această fotografie reprezintă de fapt şi va reprezenta în viitor şi în istorie ceea ce a însemnat guvernul Orban pentru România”, a mai declarat Lucian Romaşcanu."


"A gresit, a platit!
Premierul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, două amenzi, în valoare cumulată de 3.000 de lei, pentru fumat şi nepurtarea măştii de protecţie în spaţii închise, a anunţat Guvernul.
Potrivit informării, premierul a plătit sâmbătă cele două amenzi prin intemediul platformei ghiseul.ro."









vineri, 29 mai 2020


Când scriam despre aur... Iaca vine vestea despre fum, băutură, și Doamne iartă - mă, ce dracu mai implică!


BĂTAIE DE JOC: În timp ce românilor le cer să respecte legile, Ludovic Orban și miniștrii le încalcă


Autor: Cristi Șelaru, Redactor


Publicat: 29/05/2020 19:27


Actualizat: 29/05/2020 21:19


Sursa foto: Facebook








În timp ce premierul Ludovic Orban și miniștrii săi le cer românilor să respecte legile în plină epidemie de coronavirus, ei sunt primii care le încalcă.


Dovada este o poză apărută pe o rețea de socializare și în care apar Ludovic Orban, Raluca TurcanLucian BodeBogdan Aurescu și Virgil Popescu.


Citește și: Anunț oficial! Ce se întâmplă cu cardurile de sănătate


Miniștrii nu respectă nici distanțarea socială, nu poartă nici mască, deși sunt în spațiu închis, și mai și fumează, încălcând legile. În timp ce Orban are în mână o țigară și un pahar de bere în fața sa, ministrul Economiei ține în mână un pahar de bătură spirtoasă, probabil whisky. Ministrul de Externe poartă mănuși și are în mână un trabuc, iar pe masa din stânga sa se află un alt pahar în care se remarcă tot o băutură spirtoasă.


Lucian Bode are un pahar de șampanie în fața sa, iar pe masă sunt mai multe sticle de bere, apă și băuturi spirtoase, alături de câteva farfurii cu mâncare. Pe unul dintre dulapuri, chiar lângă ușă, se află o altă sticlă de băuturi spirtoase. Cu toții se uită spre o altă persoană din încăpere, nefiind exclus ca în partea care nu apare în fotografie să fie mai multe persoane, nu doar una.


Citește și: Klaus Iohannis a semnat! Pensiile au parte de noi modificări


De altfel, Gabriela Firea a declarat, în repetate rânduri, că încă din vremea în care Orban era viceprimar al Bucureștiului și ministru al Transporturilor obișnuia să țină chefuri cu alcool și țigări în birourile sale.



Huhurez.com detaliază :



Ipocrizia guvernanților în pandemie



Petrecere în toată regula în plină pandemie, în clădirea Guvernului.


Covidul(Ludovic) este cu țigara aprinsă fumegând în nasul Pușchinei. Aceasta și-a tras masca sub barbie... pentru a savura fumul. Paharul cu bere este în fața Covidul-ui. 


Ministrul de Externe, Aurescu, mai cosmopolit, fumează din trabuc protejat cu mănuși chirurgicale în mână... iar masca a cam aruncat-o pe masă. 


Nu știu cine este cel cu paharul de whisky în mână și nici cel care pare a fi gazda relaxării.


Vedeți vreo deosebire între această gașcă și cea a conlocuitorilor care și-au pus pozele cu petrecerile pe net, probe în baza cărora au primit amenzi usturătoare pentru zădărnicirea combaterii pandemiei? 


Chiar așa, cine i-o fi pozat? Gurile rele de pe pagina de fb a lui Radu Herjeu, cel care a difuzat fotografia, spun că poza este făcută de purtatorul de vorbe, Dancă...tocmai în momentul când cineva le-a distras atenția petrecăreților... că se află în interiorul unei clădiri.



Și ca ipocrizia să fie deplină :



Poliția i-a amendat pe toți miniștrii din fotografia de la aniversarea lui Ludovic Orban











Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a aplicat, sâmbătă, amenzi pentru cei patru membrii ai Cabinetului Orban care nu au respectat regulile privind purtarea măștii și fumatul în spații închise. Astfel, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a fost amendat cu 3.000 de lei pentru că nu purta mască și fuma în birou, miniștii Economiei și Transporturilor, Virgil Popescu și Lucian Bode au fost sancționați cu câte 2.500 de lei pentru nepurtarea măștii iar vicepremierul Raluca Turcan trebuie să plătească 1.000 de lei pentru purtarea măștii în mod necorespunzător


"Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a aplicat, astăzi, sancțiuni contravenționale pentru cinci membri ai Executivului. Astfel, doi membri ai Executivului au fost sancționați cu câte două amenzi contravenționale fiecare, în cuantum de 3000 de lei pentru fiecare persoană,pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară și pentru fumat în spații în care acest lucru este interzis. Alte două persoane au fost sancționate cu amendă în valoare de 2500 de lei pentru fiecare, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară. A cincea persoană a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei pentru purtarea măștii de protecție în mod necorespunzător", arată un comunicat de presă.



Putrefacția capitalismului



CTP, despre “relaxarea” de la Guvern: Un monument de prostie. Este un clișeu al reperelor propagandistice antiburjui







Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat, la Digi24, poza în care premierul Ludovic Orban și alți membri de Cabinet apar într-un mediu informal cu mâncare și băuturi alcoolice. Acesta spune că imaginea reprezintă, pentru el, “un monument de prostie" și “un clișeu în sensul reperelor propagandistice antiburjui, anti guvernul capitalist care suge sângele poporului și își bate joc de el".


“Dacă un regizor de filme de propagandă ar fi aranjat această scenă, nu cred că ieșea mai bine decât în această realitate a cadrului. Această poză este un clișeu în sensul reperelor propagandistice antiburjui, anti guvernul capitalist care suge sângele poporului și își bate joc de el. Sunt puse cu precizie matematică în această poză.


Avem whiskey și șampanie. Dacă era o țuică de Văleni pe masă, era cu totul altceva. «Domle, beau o țuică de-a noastră, românească și oamenii, ca muncitorii! Îl sărbătoresc pe șefu. Fac o pauză. Care e problema?». Șampanie și whiskey sunt băuturi capitaliste ale ăstora care ne exploatează, care ne fac sclavi.


Uitați-vă la poziția domnului Orban. Domnul Orban este tolănit, nu stă. E tolănit pe acel fotoliu. Își scoate abdomenul destul de bine dezvoltat în față și trage din țigară. Ăsta este un alt reper vizual: burjuiul, capitalistul care își scoate burdihanul în față. Cuplăm asta vizual cu trabucul sau țigara de foi din mâna domnului Aurescu, din nou trabucul fiind o marcă, în caricaturile anilor ’50 fiind foarte popular burjuiul, capitalistul cu whiskey-ul în stânga și cu trabucul în dreapta, gras și uitându-se cu dispreț, chiar cu ură la popor.


Whishey-ul este la domnul Virgil Popescu, șampania dincolo la domnul Bode.


Avem și o femeie! E vorba de concepția scenei, din punct de vedere regizoral. Cum să nu fie și o femeie. Un chiolhan capitalist presupune și prezența femeilor, cu toate că doamna Turcan nu arată chiar a party girl, adică a femeie de petrecere, ci mai degrabă de femeie de partid. Pare că participă la un priveghi, mai degrabă. Dar este un chef și cu femei.


Deci, băutură, țigări, trabuc, burți revărsate, femei! Iată dușmanii poporului surprinși cu adevărata lor față.


Această poză va fi utilizată de opoziție, toți cei care vor să dea în Guvern, și au material.


Ea reprezintă pentru mine un monument de prostie din partea tuturor participanților.


Dacă lucrurile astea nu se întâmplau la Guvern, ci la o reședință privată, acasă la unul din ei, nu în sediul Guvernului României, unde totul este plătit de cetățeni, acolo sunt bunurile statului și acolo nu fumezi și nu bei. Mulți se pot gândi și la decretul 400 al lui Ceaușeascu în legătură cu consumul de băuturi alcoolice la locul de muncă. O chestiune care o agravează masiv este faptul că este vorba de sediul Guvernului. ", a declarat Cristian Tudor Popescu.


Gazetarul spune că, totuși, actul lui Ludovic Orban de a se autoamenda este un progres față de acțiunile cuiva precum fostul președinte Traian Băsescu.


„Apoi, dacă să zicem în locul domnului Orban era Băsescu, credeți că poza asta ar fi avut vreun efect dăunător asupra imaginii lui Traian Băsescu? Domnul Orban reprezintă un progres față de domnul Băsescu. Să ne amintim că fostul președinte a consumat bpăuturi alcoolice la un restaurant, împreună cu domnul Gigi Becali, după care a plecat cu mașina personală, conducând sub influența băuturilor alcoolice. Nu a răspuns niciodată pentru acest gest, cu toate că l-a făcut în văzul întregii țări.


Însă, acum, domnul Orban, îngrijorat de pierderile de imagine ale sale și ale partidului, s-a dus la băieții domnului Vela să se autoamendeze, practic.


Dacă nu ne aflam în pandemie, în mijlocul acestor discuții despre relaxare, despre masca pe figură în spații închise, despre dezinfectare, boală, teste șamd, mesajele fiind de austeritate și disciplină, cerute de către Guvern, efectul ar fi fost neglijabil sau amuzant", a afirmat acesta.


Cristian Tudor Popescu mai consideră că poza poate alimenta și teoriile conspirației.


“Cei care cred în așa ceva pot să se înmulțească, pentru că văd niște oameni pentru care COVID nu există. Nimeni nu poartă mască, nu se respectă nicio distanță, nimic din ceea ce ni se cere nouă să facem, prin urmare nu există niciun COVID. «Ăștia își bat joc de noi, haideți să credem în aceste teorii».


Impactul mediatic al acestui clișeu va fi puternic și pe termen lung", a spus gazetarul.


Redactor: Alexandru Costea




Ieșirea din închisoarea mondială

Parizienii au luat cu asalt parcurile, redeschise cu trei zile mai devreme. "Parcă am fi fost eliberaţi dintr-un fel de închisoare"

Parcurile şi grădinile din Paris s-au redeschis sâmbătă, cu trei zile mai devreme. Pentru prima dată după aproape 11 săptămâni de restricţii impuse de pandemie, au fost pline, în condițiile în care prognozele indicau până la 28 de grade Celsius în weekend, informează Reuters, citată de Agerpres.

Întrucât nerăbdarea publicului crescuse, iar prognozele indicau până la 28 de grade Celsius în weekend, autorităţile au devansat redeschiderea parcurilor, programată iniţial pentru 2 iunie.

''Cel puţin suntem liberi'', a spus Anne, o pariziancă, la scurt timp după redeschiderea Grădinii Luxemburg, un parc cu o vechime de 400 de ani, situat pe malul stâng al Senei. ''Ne simţim ca şi cum am fi fost eliberaţi dintr-un fel de închisoare''.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a făcut presiuni asupra guvernului pentru a redeschide parcurile. Hidalgo candidează pentru un al doilea mandat la alegerile de luna viitoare.

Regulile de distanţare socială rămân în vigoare pe tot teritoriul Parisului, unul dintre cele mai dens populate oraşe europene, iar purtarea măştilor de protecţie în parcuri ar putea deveni în curând obligatorie, întrucât responsabilii din domeniul sănătăţii rămân prudenţi în ceea ce priveşte orice creştere a numărului de cazuri noi.

Franţa, una dintre cele mai grav afectate ţări din Europa, a raportat peste 186.000 de cazuri şi 28.714 de decese.

Redactare Georgiana Marina

Când sunt semnale clare că centrul de putere mondial va fi Asia, respectiv China, România rupe acorduri cu aceasta țară.

De curând, s-a renunțat la acordul de cooperare și construire a celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, 3 și 4, cu finanțare printr-un împrumut din China de 6 miliarde dolari. Politica lui Trump în relația cu România a dat roade în schimbul unei șepcuțe și cooptarea unui candidat la președinția țării NOASTRE, "Am câștigat Mihaela, dragostea mea", în structura NATO. Oare suntem orbi? Nu se sesizează mișcarea de putere geopolitică mondială la nivelul decidenților din România?

Îmi aduc bine aminte perioada anilor '80 când Moscova deschisese drumul spre societatea de consum prin "glaznosti-ul" lui Gorbaciov. România ținea coada sus, impusă de tiranul N. C. Ce a urmat, știm cu toții!

Oare repetăm greșelile trecutului la nivelul politicii externe românești? 

Iată ce spune un oficial de rag înalt din UE:

Șeful diplomației UE avertizează că se schimbă centrul puterii globale, de la SUA la Asia. “Crește presiunea de a alege una din părți”

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Josep Borrell, vrea ca blocul comunitar european să aibă „o strategie mai robustă" față de China, în contextul semnalelor că Asia ia locul Statelor Unite ca centru al puterii globale, transmite AP.

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a declarat, luni, în fața unei adunări de ambasadori germani că „analiștii vorbesc de multă vreme despre sfârșitul sistemului condus de americani și sosirea unui secol asiatic".

„Acest lucru se petrece în fața ochilor noștri", a spus el.

Borrell a afirmat că pandemia ar putea fi văzută ca un moment de cotitură în schimbarea de putere de la Vest la Est, iar pentru UE „crește presiunea de a alege una din părți".

El a spus că blocul de 27 de state „ar trebui să urmeze propriile noastre interese și valori și să evite să fie folosit ca instrument de către o parte sau cealaltă".

Însă, deși ascensiunea Chinei a fost „impresionantă", Borrell a afirmat că relațiile actuale între Bruxelles și Beijing nu s-au bazat întotdeauna pe încredere, transparență și reciprocitate.

Borrell a declarat că „avem o șansă doar dacă facem față Chinei cu o disciplină colectivă", notând că următorul summit UE-China din această toamnă ar putea fi o oportunitate pentru acest lucru.

„Avem nevoie de o strategie mai robustă față de China, care depinde și de relații mai bune cu restul Asiei democratice", a adăugat oficialul european.

În cadrul aceleiași videoconferințe, ministrul german de Externe, Heiko Maas a subliniat viziunea lui Borrell în ceea ce privește cerința Europei pentru o mai mare transparență din partea Chinei, o problemă care a atras atenția după ce administrația de la Beijing nu a comunicat informații de la începutul pandemiei.

Germania este statul care va prelua, din iulie, Președinția rotativă a UE, timp de șase luni.

Redactor: Alexandru Costea

Democrație ștrangulată

Decizie fără precedent în 164 de ani, în Minnesota. Guvernator: Situația nu mai are legătură cu omorârea lui George Floyd

Guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, a declarat sâmbătă că va "mobiliza în totalitate Garda Naţională" din acest stat american din cauza revoltelor ce continuă, o decizie fără precedent în istoria de 164 de ani a acestei forţe, transmite dpa, citată de Agerpres.

„Situaţia din Minneapolis nu mai are legătură în niciun fel cu omorârea lui George Floyd, ci cu atacarea societăţii civile, inocularea fricii şi perturbarea marilor noastre oraşe", a spus Walz într-un briefing de presă.

Jon Jensen, comandantul Gărzii Naţionale din Minnesota, a indicat că vor fi desfăşuraţi aproximativ 2.500 de soldaţi.

Guvernatorul mobilizase deja un contingent numeros de membri ai Gărzii, care au patrulat pe străzile din Minneapolis vineri noaptea.

Primarul din Minneapolis, Jacob Frey, a afirmat că protestele sunt provocate de oameni care „nu sunt locuitori" ai oraşului.

Sute de persoane au demonstrat vineri seara în faţa Casei Albe pentru a-şi exprima furia după ce George Floyd, un afro-american de 46 de ani, a murit din cauza modului în care a fost tratat de poliţie.

Moartea acestuia, luni, în Minneapolis, în timpul unei arestări violente, a reînviat sensibilităţile rasiale în SUA.

Demonstraţii ce s-au transformat în revolte au avut loc în Minneapolis, în special în apropierea secţiei de poliţie unde lucrează cei patru poliţişti implicaţi în incident, dar şi în alte oraşe din SUA. Până vineri, protestele s-au extins în multe oraşe americane, de la Detroit şi Atlanta până la New York, Houston şi Washington.

Redactare Georgiana Marina

Băiețelul plin de ipocrizie, acum de COVID-19

Prințul Joachim al Belgiei, infectat cu coronavirus după ce ar fi participat la o „petrecere în izolare” în Spania

Un membru al familiei regale belgiene, care a participat marți la o „petrecere în izolare" în orașul spaniol Cordoba, a fost testat pozitiv la coronavirus, a anunțat publicația spaniolă El Confidencial. Presa din Belgia spune că ar fi vorba despre prințul Joachim, cel mai mic fiu al prințesei Astrid, care s-a întors în țară în data de 24 mai.

El Confidencial a avut acces la un document intern al guvernului andaluz, în care se spune că a fost vorba despre o petrecere „pentru aristocrație", cu 27 de persoane, care a avut loc la o reședință privată.

Prințul Joachim, în vârstă de 28 de ani, a început să aibă simptome chiar de a doua zi. Joi, a fost testat pentru SARS CoV-2 și rezultatul, pozitiv, a venit vineri. 

Palatul Regal a confirmat că prințul a fost în Spania pe 24 mai, „într-o deplasare profesională, în cadrul unui stagiu pe care îl face la o firmă. La 26 mai a luat parte la o reuniune famililă", a precizat familia regală din Belgia. 

Guvernul din Andaluzia a cerut autorităților locale să deschidă o anchetă. În așteptarea rezultatelor, toți participanții la petrecere au fost plasați în carantină. Legea pentru protecția datelor a împiedicat autoritățile să le dezvăluie identitatea. Sursele „El Confidencial" spun că au fost prezente „persoane care au legătură cu familia regală belgiană".

Publicația spaniolă se întreabă cum a putut călători fără restricții o persoană din Belgia până la Cordoba și reamintește că nu este voie ca la reuniunile private de la domiciliu să participe mai mult de 15 persoane.

Dintre participanții la acestă „lockdown party", cinci locuitori din Sevilla n-au putut fi contactați încă, scrie 7sur7.be.

Redactor: Luana Păvălucă

vineri, 29 mai 2020

Așa Da președinte, fost comunist, fost perestroikist, fost revoluționar, fost socialist! Vă place bijuteria? Puneți-vă pofta în cui!

         Toți mai marii țării iubesc aurul, bijuteriile de lux, casele tip palat cu servitori, și lista este lungă. Constat că ceasul de aur, de marcă, a constituit și constituie "titlu de noblețe ". Vai de mama lor! Cat de mici pot fi acești muritori cu urme în istoria României!

        Cândva am avut în mână ceasul de aur al prințișorului Nicu Ceaușescu, tot un Rolex. Istoria a fost crudă pentru el. Oare destinele se vor întretăia? 

" Un ceas Rolex din aur, care i-a aparținut lui Ion Iliescu, vândut la licitație. Câți bani a dat cumpărătorul

Ceasul care i-a aparținut fostului președinte este model Rolex President Gold Day-Date, din aur de 18 K, cu referință 18238 și mecanism automatic. Bijuteria cântărește 139 de grame.

Ceasul are cadran negru, cu diametru de 36 mm, diamante dispuse în dreptul indicatorilor orari, ziua săptămânii în dreptul orei 12 și dată cu lupă în dreptul orei 3, potrivit prezentării făcute pe site-ul de licitații. De asemenea, are brățară cu cataramă originală din aur, cu închidere deployantă.

Bijuteria a avut un preț de pornire de 15.000 de euro și a fost adjudecată la 22.000 de euro. Prețul de listă este de 30.000 de euro.

Ion Iliescu a purtat ceasul între 1993 și 1995, potrivit unui reprezentant al casei de licitații, citat de Hotnews.

La licitație au mai fost scoase la vânzare încă 120 de ceasuri de lux, produse între anii 1950 şi 2019, ediţii limitate sau foarte limitate, cu o valoare de piaţă de peste 2 milioane de euro.

Editor: B.P."

O carte...





...gasiti aici:








O CARTE CARE-ȚI DĂ FIORI

Pare dubios, și arată ca un „șmecheraș” care spune povești credulilor.  Ceea ce m-a uimit însă, după lecturarea acestui material,  (un fel de recenzie a cărții „ O scurtă istorie a viitorului”), a fost faptul că individul nu-si suține teoriile privind evoluția omenirii în acest secol folosind, de bun simț de altfel, expresii de genul „probabil că...”, nu, el face afirmații clare, de genul „ se VA produce, declanșa, întâmpla etc, ceva, la niste date oarecum  precise. Ion Coja îl definește pe Attali ca pe „un evreu care știe el ce spune”  Poate că știe ce spune, gândindu-se doar la căt de vândută îi este cartea. BANII BANII, BANII!Dacă nici evreii nu știu să îi facă, atunci cine ?

Citiți, și vă minunați!

Într-o carte pe care Henry Kissinger a numit-o „strălucită şi provocatoare... greu de respins“, Jacques Attali confirmă faptul că bancherii „Iluminați” sunt în curs de impunere a unei hidoase „Brave New World“ asupra omenirii, una care n-are nicio conexiune cu frumuseţea, bunătatea, adevărul sau realitatea.

Cartea „O scurtă istorie a viitorului“ descrie ordinea de zi a elitei pentru secolul XXI.Titlul este revelator, deoarece Attali defineşte istoria ca fiind „nimic mai mult decât gândirea celor mai puternici“. Așadar, lucrarea este o poveste predictivă a secolului XXI, în funcţie de planurile elitelor.

Jacques Attali, francez de origine evreiască (recent a afirmat în cadrul Congresului European Evreiesc că populaţia evreiască din lume trebuie să se ridice la 200 de milioane), este un înalt tehnocrat care lucrează pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Attali are un CV deosebit. Timp de zece ani a lucrat în calitate de consilier al fostului preşedinte francez François Mitterand. În 1980, el a început programul european Eureka (un program major privind noile tehnologii, care a inventat, printre altele, MP3). În 1991, a participat în calitate de cofondator, la înființarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. De asemenea, el se află la originea reformei învăţământului superior, cunoscută sub numele de LMD, concepută pentru a permite echivalarea tuturor studiilor superioare din Europa. A publicat peste 50 de cărţi, vândute în peste şase milioane de exemplare în întreaga lume. Acestea includ şi o biografie a bancherului german Siegmund Warburg, pe care îl admiră foarte mult.

A scris, de asemenea, o prezentare elogioasă la adresa lui Karl Marx, argumentând că Marx a fost un adept al pieţei libere care a favorizat capitalismul ca un pas decisive spre idealul său comunist, şi a prezis globalizarea aşa cum o ştim astăzi (de exemplu Noua Ordine Mondială).

În „O scurtă istorie a viitorului“, Attali prezice că secolul XXI se va desfăşura în trei faze distincte:
1. Super-imperiul
Mai întâi va fi o eră de privatizare în care societățile (corporațiile) impun ordinea de zi. El scrie: „Banii îl vor scăpa în cele din urmă de tot ceea ce-l amenință, inclusiv de statele-națiuni, care se vor distruge progresiv. Piața va deveni singura lege recunoscută în lume. Un sistem de putere a cărui structură rămâne evazivă, dar al cărui scop este global“.
2. Hiperconflictul
Super-imperiul va face implozie şi va exista o perioadă de haos la nivel mondial. Începând cu 2030, Attali prevede „războaie devastatoare, națiuni erodate, grupuri religioase, entități teroriste şi pirați ai piețelor libere care se vor lupta unul împotriva celuilalt“.
3. Hiperdemocrația (2060).
Extenuată de războaie şi de revolte sociale, populația lumii va accepta cu brațele deschise „crearea unui guven mondial democratic“. Acesta va fi un sistem colectivist, în care toată lumea lucrează pentru„binele comun“ (știm cu toții ce înseamnă acest „bine comun“ încă din vremea comunismului).

Vă prezentăm în continuare câteva teme abordate de Attali în această carte, pentru a vă oferi o idée despre viitorul pe care ni-l pregătesc „elitele”.

Iluminati şi sexualitatea
În viitor, oamenii nu se vor mai lega și nu își vor mai crea familii. „Cuplul nu va mai fi principal bază a vieții și sexualității.Oamenii vor prefera să aleagă, în deplină transparență, iubirea poligamă sau poliandră.“ Forța motrice a acestei tendințe este utilizarea unor tehnologii care eliberează tineretul de controlul parental. Primul a fost radio-ul, care a permis tinerilor „Să danseze în afara sălilor de bal și, prin urmare, să fie liberi de orice supraveghere parentală – liberalizând sexualitatea, făcându-i deschiși la toate tipurile de muzică, de la jazz la rock, și anunțând astfel intrarea tinerilor în lumea consumației, a dorinței și a rebeliunii”.
O cultură dominată de mass-media va crea o populație egocentrică, care „va fi loială numai ei înșiși“. Cu iubăreţii care vor eșua în fața problemelor impuse de viață, „lumea nu va mai fi decat o juxtapunere de singurătăți și dragostea o juxtapunere de masturbări“. Scopul elitei este de a elimina dragostea din cadrul relațiilor sexuale, astfel încât aceasta să poată controla reproducerea.

Attali scrie că, în secolul XX, societatea „a încercat să elimine rolul reproducător al sexualitații, făcând artificial maternitatea, prin utilizarea tot mai intensă de metode din ce în ce mai sofisticate ca: pilule, provocarea de dureri premature ale facerii, fertilizarea în vitro, mame-surogat“. În viitor, societatea „va merge chiar atât de departe, încât să disocieze reproducerea și sexualitatea. Sexualitatea va fi împărăția plăcerii, reproducerea – o mașinărie“.

Generațiile viitoare „vor fabrica ființa umană ca pe un artefact făcut la comandă, într-un uter artificial, ceea ce va permite creierului să se dezvolte în continuare cu caracteristici alese în avans. Ființa umană va deveni astfel un obiect comercial“.

Supravegherea
Attali a descris o imagine a unui sistem de supraveghere care i-ar face și pe cei de la STASI (Ministerul pentru Securitatea Statului – fosta poliție politică a fostului stat RDG) să tresară. Chiar și mașinile noastre de spălat vor conspira împotriva noastră, în timp ce „ambalajele produselor alimentare, tapițeriile vehiculelor și bunurile de uz casnic vor deveni «comunicative»“. Vom trăi cu roboţi în care nu vom putea avea încredere.„Roboții domestici vor deveni o prezență universală în viața de zi cu zi. Ei vor fi permanent conectați la rețele de mare putere pe care le vor putea accesa oriunde s-ar deplasa. Aceștia vor funcționa ca ajutoare pentru treburile domestice, ca ajutoare pentru persoanele cu handicap sau în vârstă, ca lucrători și ca membri ai forțelor de securitate. În special, aceștia vor deveni «Watchers» (Supraveghetori).“

Toate datele noastre vor fi colectate de firmele de securitate privată și publică. Ca principală formă de supraveghere vor fi folosite dispozitivele portabile de divertisment. Germenele acestui lucru este astăzi iPhone-ul care trimite date către NSA (Agentia Naționala de Securitate). Orice obiect transportabil va fi permanent urmărit. Toate datele pe care le conține, inclusiv imagini din viața de zi cu zi a fiecăruia, vor fi stocate și vândute întreprinderilor specializate și poliției publice și private. Până în 2050, aceste mașini vor evolua în ceea ce Attali numește „mașini de autosupraveghere“, care vor permite tuturor să se automonitorizeze în privința respectării de către ei înșiși a normelor impuse. Ne vom monitoriza consumul de apă, energie și materii prime. Vom avea chiar și „posibilitatea de a măsura, permanent sau periodic, parametrii propriului corp“. „Cip-urile electronice, purtate subcutanat, vor înregistra neîncetat bătăile inimii, tensiunea arterială și colesterolul. Microprocesoare conectate la diverse organe vor urmări funcționarea lor în raport cu normele. “Trăind în condiții nesigure și ducând o viață haotică, vom fi dependenți de societățile de asigurare pentru securitatea noastră. Aceste companii vor impune clienților cerințe tot mai mari și se vor asigura că ei „se conformează normelor, pentru a-și reduce la minim riscurile... Ei vor interveni treptat pentru a dicta norme planetare (Ce să mănânci? Ce trebuie să cunoști? Cum să șofezi? Cum să te protejezi? Cum să consumi? Cum să produci?)“. Companiile de asigurare vor fi nemiloase, „Ele îi vor penaliza pe fumători, băutori, obezi, neangajați, neprotejați, agresivi, neatenți, neîndemanatici, prostănaci, risipitori. Ignoranța, expunerea la riscuri, oboseala și vulnerabilitatea vor fi considerate boli“. Penitenciarele „vor fi înlocuite treptat cu supravegherea de la distanță a unei persoane sub arest la domiciliu“.

Imigrarea

Fluxurile de imigrare se vor extinde și vor scufunda statele-națiune. „Marea Britanie va deveni o țară-gazdă majoră, în special pentru cetățenii din țările Europei Centrale. În cele din urmă, aceștia vor spune la rândul lor bun venit muncitorilor ucraineni, ei înșiși înlocuiți de ruși și de vasta populație chineză.“ Țările durabile (rămase) vor învăța că „un aflux de populație este condiția ca ele să supraviețuiască“.

Într-un pasaj sinistru, Attali vorbește despre hoardele lumii a treia înghițind Vestul: „Mai numeroase ca niciodată, masele se vor arunca asupra porților Vestului. Ele deja numără sute de mii în fiecare lună; această cifră va crește la milioane, apoi zeci de milioane“.

Statele Unite vor fi cea mai populară destinație și, „în douăzeci de ani, populațiile hispanică și afro-americană vor constitui aproape o majoritate în Statele Unite“. Nomadismul va deveni, de asemenea, norma în Occident: „şi tot mai mulți oameni vor lăsa o țară pentru alta; în curând vor fi mai mult de zece milioane dintre ei care vor schimba țările în fiecare an“. Principalul nostru stimulent vor fi banii, dar mulți vor pleca, deoarece aceștia sunt dezgustați de propria patrie. „Ei nu mai doresc să depindă de o țară al cărei sistem de impozitare, legislație şi chiar cultură le resping şi, de asemenea, vor să dispară complet, pentru a trăi o altă viață. Lumea va fi astfel din ce în ce mai plină cu oameni care au devenit anonimi din propria lor inițiativă; va fi ca un carnaval în care fiecare – libertatea de final! – își va fi ales o nouă identitate pentru el.“

Viitorul SUA

Dolarul va rămâne moneda dominantă cel puțin până în 2025, când susținătorii străini vor începe să-l abandoneze și „piramida creditului, bazată pe valoarea locuințelor americane, se va prăbuși“.
SUA vor începe apoi să se dezintegreze, violența și haosul fiind urmarea crizei economice. Attali statuează: „Nu va exista pentru Africa de mâine o zi care să semene cu Vestul de azi, dar întregul Occident de mâine ar putea evoca Africa de astăzi. “SUA vor trebui să-și remodeleze guvernul, pentru a recâștiga controlul. „Statele Unite ar putea deveni atunci un fel de social-democrație scandinavă sau o dictatură – și chiar, probabil, una după alta. Nu ar fi pentru prima dată când o astfel de surpriză s-ar produce: primul lider care a aplicat principiile necesare pentru a ieși din criză (ultima depresiune economică) a fost Mussolini, al doilea a fost Hitler și însuși Roosevelt a fost al treilea.

“Pe masură ce haosul și violența vor înghiți lumea, creștinismul și islamismul se vor consolida. Zona strâns legată de Biblie din sudul Statelor Unite ale Americii se va mobiliza și ar putea domina politica SUA. Statele Unite ar putea ajunge în jurul anului 2040 să cadă pradă unei ispite teocratice, explicite sau implicite, sub forma izolaționismului teocratic în care democrația nu ar mai fi decât o umbră.

“Această mișcare creștină ar putea fi folosită într-un război împotriva unui islam mobilizat, care probabil ar slăbi și discredita ambele religii. O alianță creștină internațională „ar putea forma alianțe ici și colo cu pirați seculari și traficanți de arme, femei și droguri“. Această alianţă va „sta faţă în faţă împotriva Islamului – şi lupta va fi neobosită. Ea îi va apăra pe creştini în ţările în care aceştia sunt o minoritate, ca în Liban, Siria și Irak“. Înainte de sfârşitul secolului XXI, SUA vor fi dezintegrate şi se vor afla sub autoritatea unui guvern mondial colectiv.

Viitorul război

În jurul anului 2030, Attali vede începerea „hiperconflictului“, o perioadă de violenţă extraordinară şi de revolte, total diferită de „hiperdemocraţie”; un guvern comunitar unic va apărea în jurul lui 2060. Hiperconflictul va consta din „războaie devastatoare, naţiuni sărăcite, grupuri religioase, entităţi teroriste şi piraţi ai pieţei libere luptând unul împotriva celuilalt“. Războaiele viitoare se vor purta cu arme „chimice, biologice, bacteriologice, electronice şi nanotehnologice“. „Armele chimice vor fi capabile să caute şi să ucidă liderii fără a fi detectate; pandemii ar trebui să fie gata de declanşare la dorinţă; arme genetice complexe vor fi îndreptate în viitor în special împotriva anumitor grupuri etnice. Nanoroboţi la fel de mici ca un fir de praf, cunoscuţi sub numele de jeleuri gri, ar putea efectua pe furiş misiuni de supraveghere şi ataca celulele corpului inamicului. “Chiar şi vacile vor fi utilizate de către pionierii armatei, „animale clonate ar putea îndeplini anumite misiuni – animale bombe-vii, monştri ieşiţi din coşmar“. Aceste arme vor fi disponibile pe scara largă. „Cele mai multe dintre aceste arme vor fi accesibile naţiunilor mici, non-statelor, corsarilor, piraţilor, mercenarilor, maquisarzilor (gherilelor) mafiei, teroriştilor şi oricărui tip de traficant... Într-un viitor nu atât de îndepărtat, va fi posibilă fabricarea unei e-bombe cu doar 400 dolari, constând dintr-un condensator, o rolă de sârmă de cupru şi un exploziv.“

Razboaiele vor izbucni în toată lumea: unele vor fi purtate pentru a obține puterea asupra resurselor, cum ar fi războaiele pentru apă, alte războaie vor fi pentru a dobândi influenţă sau între grupurile etnice pentru obţinerea autonomiei. Acestea vor conduce la o secesiune a ţărilor şi la apariţia unor noi naţiuni la nivel mondial. Naţiunile potrivite pentru un astfel de conflict includ Nigeria, Turcia, Iran şi Filipine. Chiar şi oraşele îşi vor proclama secesiunea; minorităţile etnice sau lingvistice îşi vor cere independenţa.

Împărţirea teritoriilor va merge prost. Attali crede că multe conflicte vor fi sălbatice. „Genocidurile vor fi comise în acele timpuri cu cele mai crude arme. Cel puţin trei masacre de acest gen – împotriva armenilor, evreilor şi tutsilor (un grup etnic din Africa Centrală care trăieşte azi în Rwanda, Burundi şi nord-estul Republicii Democratice Congo – fostul Zair – care practică creştinismul combinat cu credinţele tradiţionale) – au fost comise în secolul XX. Iar cei care nu cred, ar trebui doar să-şi amintească că, în 1938, nimeni nu se gândea că Shoah-ul (Holocaustul) ar fi posibil. “Naţiunile occidentale ar putea fi implicate în războaie mari, Coreea de Nord fiind considerată a fi un catalizator potrivit. Acum îndreptate către Japonia, rachetele Coreei de Nord vor ţinti într-o zi Statele Unite şi China. Rachetele Pakistanului căzute în mâinile fundamentaliştilor vor pune în pericol prima dată India, apoi Europa. Cele ale Hezbollah-ului, cu alte cuvinte ale Iranului – care acum ţintesc Israelul, într-o zi vor fi îndreptate (de la Beirut sau de la Teheran ) către Cairo, Riyadh, Alger, Tunis, Casablanca, Istanbul, apoi către Roma, Madrid, Londra şi Paris.“

Legalizarea drogurilor

Attali prezice o lume viitoare în care masele se îneacă singure în distracții, ca să scape de viața nesigură și lipsită de sens. Vor pretinde (deja pretind) dreptul de a avea stabilitate. Le va fi dor de zilele când frontierele erau închise și ocuparea forței de muncă pe durata vieții era garantată, obiectele erau folosite pe termen lung, căsătoriile erau pecetluite și rămâneau pecetluite, legile erau incasabile. “Distracția va fi principala noastră scăpare. „Unii se vor izola singuri în autism, datorită utilizării asidue a obiectelor portabile (iPhone- uri, MP3, MP4 etc.). Ei vor fi narcisiști, obsedați de automonitorizare, ca și japonezii otaku – acei fanatici ai spațiului virtual, ai ascultării muzicii în căști și ai automonitorizării trupului.“

În complicitate cu divertismentul, drogurile vor fi legalizate pentru a ne amorți în fața nebuniei crescânde din jurul nostru. „Alcool, canabis, opiu, morfină, heroină, cocaină, produse sintetice (amfetamine, methamfetamine, Ecstasy). Droguri chimice, biologice sau electronice, distribuite de «autotămăduitori» vor deveni produse de consum într-o lume fără restricții legale, ale cărei principale victime vor fi infranomazii.“ (infranomazii – săracii lumii).

Feminismul necesar socialismului

Jacques Attali este un pionier al microfinanțării, fondator al PlaNet Finance, a treia organizație de acest gen, ca mărime. Microfinanțarea constă în acordarea de împrumuturi pentru oamenii săraci și grupurile comunitare din întreaga lume, pentru a începe o afacere. Când a fost întrebat, într-un interviu acordat lui Charlie Rose, de ce 80% din microcredite sunt date femeilor, Attali a descris fenomenul ca pe „ceva ciudat“, dar în carte expune motivul real. Femeile vor avea încredere în colectivismul de stat. Până în 2060, Attali vede hiperdemocrația (un unic guvern colectivist) devenită o realitate, iar pe pionierii acestui sistem îi numește „transumani“. „Transumanii” vor găsi plăcere în slujirea altora în comunitățile lor. Ei vor „inaugura o economie a altruismului, a disponibilității de bunăvoie, a dăruirii reciproce, a serviciului public, a interesului general“. „Femeile vor deveni «transumani» mai ușor decât barbații, găsind plăcere în a da, plăcere care este specifică instinctului matern.“ „Creșterea progresivă a ponderii femeilor în fiecare dimensiune a economiei și societății în special, prin intermediul microfinanțării, va spori enorm numarul transumaniștilor.“

Cipul pentru creier

Omul viitorului - va merge pe străzi îngrozit de propriile sale gânduri. El va avea implantat un brainchip (cip pentru creier). „Protezele bionice conectate direct la creier ne vor ajuta să construim punți între sferele de cunoaștere, să producem imagini mentale, să călătorim, să învățăm, să visăm şi să comunicăm cu alte minți. “Această tehnologie„ deja permite unui tetraplegic să scrie cincisprezece cuvinte pe minut printr-o simplă transmisie a gândurilor, și să le trimită prin e-mail. Telepatia este astfel (deja) realitate. “Vom culege cu toții „beneficiile“ acestei tehnologii. „Mâine, aceste procese vor permite să avem forme de comunicare directă prin intermediul minții, să ne îmbunătățim procesul de învățare și de creație în rețele de comunicare asistate electronic.” Consecința acestei evoluții va fi supravegherea sufocantă. Astăzi, statul are acces la profilul nostru de pe Facebook, mâine ne va cunoaște fiecare gând al nostru.

Într-o zi, consideră Attali, conștiința va fi stocată digital și va fi posibil să trăiască în gazde multiple. „Datorită progreselor uluitoare, putem aștepta de la nanoștiințe –ş i toată lumea va spera chiar – să facă posibil transferul conștiinței de sine într-un alt organism, pentru ca fiecare să aibă propria sa dublură, copii ale persoanelor iubite, bărbați și femei visate, hibrizi construiți cu trăsături specific preselectate pentru a atinge obiective precise. Unii vor căuta chiar să preia supremația asupra speciei umane, printr-o formă de viață dotată cu o inteligență diferită şi superioară. “Unii vor trăi mii de ani și vor intra într-o zonă de crepuscul între viață și moarte. Apoi omul, în cele din urmă fabricat ca un artefact, nu va mai cunoaște moartea. La fel ca toate obiectele industriale, el nu va mai putea să moară, deoarece nu s-a născut niciodată.

Nebunia Agendei

Cartea este plină de alte descrieri similare ale omului viitorului, ca fiind un obiect industrial, ecou al visului comunist despre „omul sovietic“. Copiii vor fi cultivați în laboratoare ca un „obiect comercial“, spune Attali. El prevede că înainte de sfârșitul secolului XXI, Luna va fi colonizată și este interesant de notat descrierea făcută procesului psihologic cu care se confruntă omul.

Scopul final al NOW

Aproape de sfârșitul cărții, Attali ne spune scopul final al Noii Ordini Mondiale: distrugerea omenirii. El afirmă că hiperdemocrația va fi un Guvern mondial unic, stabilit de către ONU, care va impune forțat fiecărui cetățean, obligații față de mediu și față de alte persoane. Hiperdemocrația va dezvolta un bine comun definit de o inteligență colectivă, care „este o inteligență specifică în sine, care gândește diferit de fiecare membru al grupului“, în același mod în care „un computer gândeşte diferit de fiecare procesor“. Apoi, ne vom şterge progresiv pe noi în sine, datorită progreselor tehnologice. „În cele din urmă, în stadiul final al evoluţiei, vom putea asista la (s-ar putea să fim deja martori) o hiperinteligenţă a traiului, în care omenirea va fi doar o componentă infinitezimală (adică va tinde spre zero)“. Omenirea va muri apoi. „Istoria singulară a lui Homo Sapiens ar atinge punctual final desăvârşirea.“

Lumea noastră sau a lor

Attali consideră că întreaga opoziţie la viitoarea ordine a lumii va fi inutilă, deoarece nu va propune un alt sistem. „Majoritatea acestor noi contestatari nu va propune un sistem înlocuitor... Aşteptaţi-vă la o mână (de oameni) care va propune o întoarcere la teocraţie.“

Încheiem prin a spune că a critica şi a expune noua ordine mondială nu este de ajuns. Trebuie să ne străduim să ne creăm propria noastră lume, înainte ca un cult nebun să ne distrugă pentru totdeauna.







joi, 28 mai 2020

Se poate și în România!

Muncitorii din Sri Lanka au ajuns la Jucu, unde au fost angajați. Ce salariu vor primi

Cei 34 de muncitori din Sri Lanka au ajuns la Cluj în această dimineață. Este vorba despre cei care au fost concediați și alungați din Botoșani după ce unul dintre ei s-a îmbolnăvit de COVID-19. Lucrau acolo într-o fabrică de confecții.

Muncitorilor li s-a efectuat triajul epidemiologic, le-a fost luată temperatura, iar azi se vor odihni în spațiile special amenajate.

Muncitorii singalezi vor parcurge testările medicale si psihologice, vor fi instruiţi şi echipaţi corespunzător înainte să se alăture celorlalți angajați de la fabrica de componente electronice din Jucu, a anunţat compania.

Oamenii au fost angajați după ce ministrul Muncii s-a implicat personal în rezolvarea situației lor.

Muncitorii din Sri Lanka au semnat cu angajatorul contracte pentru șase luni, pentru început. Vor primi tichete de masă și salarii între 1.500 și 2.000 de lei. Vor avea cazarea asigurată în apropierea fabricii.

Compania italiană de electrocasnice spune că i-a angajat pentru a transmite un mesaj românilor care pleacă în străinătate că și în România se poate munci.

Redactare Georgiana Marina

marți, 26 mai 2020

Dacă vrei, poți!










Plecând de la ce spune o doamnă :



"Când OMV a preluat PETROM...de la 60000 au rămas 12000...am plecat fără selecție,s-a redus și gata....șomaj,cine a vrut să muncească a trecut în privat,angajat sau a făcut un SRL,cum a fost cazul meu,aveam 54 de ani și 6 luni am trimis CV la zeci de firme să mă angajez,nu conta pregătirea,conta vârsta ca să nu mă angajeze nimeni.Am ținut 14 ani firma,deși între timp am intrat și la pensie la limită de vârstă.Dacă vrei poți 👍"



apreciez că niciodată nu trebuie sa disperi.


     Fiecare dintre noi are în viață suișuri și coborâșuri. Personal am trecut în viață prin multe momente, cumpene, și nu am dezarmat niciodată. Am dat zeci de examene. M-am pregătit cât am putut mai bine pentru fiecare dintre ele.



Cel mai ușor este să demonstrezi, să urlii, și, și,... Sunt vremurile când trebuie sa cauți soluții. Spre exemplu, marele scriitor român, Lucian Blaga, imediat după cel de-al doilea război mondial a fost sfătuit să treacă de la privat la stat. Acum, situația este viceversa.



"Mai mulți angajați de la Ministerul Dezvoltării au protestat nemulțumiți de disponibilizările care se fac în această perioadă. Ministrul Ion Ștefan spune că în acest moment sunt 1020 de angajați, iar după disponibilizări vor rămâne 765, transmite Digi24.ro


Mai mulți angajați nemulțumiți s-au adunat marți dimineață în fața Ministerului Dezvoltării. Oamenii spun că s-au trezit de pe o zi pe alta cu preavize.


„Am primit documentul că trebuie să plec acasă și nu mi se pare normal să plec acasă dintr-o instituție unde eu lucrez și mi-am desfășurat toată activitatea. Ieri am fost informați că trebuie să plecăm acasă, să dăm concurs… oameni cu familii acasă, cu copii mici”, spune o angajată, care adaugă că lucrează în instituție de 15 ani.


„Am preferat să așteptăm să coboare domnul ministru să ne explice și nouă criteriile după care a făcut această reorganizare, cum a decis dumnealui cine pleacă, cine rămâne și cine se prezintă la examen.



Unii am primit direct preaviz, alții notificare că vor concura pe posturi, dar nu se știe pe câte, iar alții nu au primit nimic. Vrem să știm care este criteriul de departajare.


Ministrul Dezvoltării spune că reducerea personalului nu va afecta sub nicio formă activitatea ministerului.


Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării: „Acum câteva luni de zile am anunțat o reorganizare din temelii a Ministerului și asta am făcut. Am hotărât reducerea cu 40% a echipei politice, adică secretari de stat, subsecretari, iar posturile de conducere au fost reduse cu 35%, vom avea mai puține posturi de conducere, iar numărul de angajați, se va reduce cu 25-30%, un număr mai mic. Ceea ce propunem noi prin restructurare aduce beneficiu cetățenilor, nu am făcut asta pentru a proteja sau a mă răzbuna pe un salariat sau altul, nu îi cunosc, nu am angajat pe nimeni în acest minister”.


Ion Ștefan susține că persoanele care au primit preaviz se pot prezenta la examen.


Citește integral pe Digi24.ro


Iată bogăția mea!